Drept procesual civil. nerespectarea termenului stabilit de instanţa judecătorească. incidenţa sancţiunii decăderii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 320A din data de 15.02.2017
. Domeniu asociat: Procedură civilă
Drept procesual civil. Nerespectarea termenului stabilit de instanța judecătorească. Incidența sancțiunii decăderii.
Instanța a acordat … reclamantei un termen judecătoresc de 5 zile pentru formularea cererii modificatoare, termen pe care reclamanta a ales să nu îl respecte. Contrar celor afirmate de apelantă, în temeiul art. 185 C.proc.civ., decăderea intervine și pentru nerespectarea unui termen judecătoresc.
Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 103 alin. 1 din vechiul C.proc.civ.) care făcea trimitere explicită la nerespectarea termenelor legale, art. 185 din noul C.proc.civ. prevede că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului";. Față de această modalitate de redactare a textului, care nu mai distinge în funcție de natura termenului în discuție, sancțiunea decăderii poate interveni și pentru nerespectarea termenelor judecătorești. Criticile apelantei, valabile sub imperiul vechii reglementări, sunt, prin urmare, nefondate în prezenta cauză, supusă dispozițiilor noului cod de procedură civilă.
În fine, este neîntemeiată și critica apelantei vizând faptul că instanța nu a indicat în mod expres sancțiunea decăderii, aceasta intervenind în temeiul legii.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 320 A din 15.02.2017)
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin încheierea din 10.06.2015, Tribunalul București a pus în vedere reclamantei să formuleze în scris, în termen de 5 zile, cererea de chemare în judecată a numitului G.E.M.
Prin încheierea din 02.09.2015, aceeași instanță a introdus în cauză pe G.E.M. și i-a comunicat acestuia un exemplar al cererii modificatoare, punându-i în vedere să formuleze întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 5617/14.10.2015, Tribunalul București, punând în discuție excepția de decădere invocată de pârât prin întâmpinare, a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.M. și a respins cererea formulată de reclamanta M.M. SRL pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei S.M..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 3 alineat (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19 decembrie 2014 (data poștei), respectiv după data de 15 februarie 2013, de intrare în vigoare a codului de procedură civilă adoptat prin Legea 134/2010, astfel încât cauza nu este suspusă dispozițiilor anterioare de procedură.
Spre deosebire de acestea codul de procedură în vigoare nu mai prevede instituția primei zi de înfățișare (la care toate părțile legal citata pot pune concluzii), ci, potrivit art. 204 alineat 1, reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta era legal citat.
Prin urmare, eventuala lipsă de procedură cu oricare altă parte, în afară de reclamant, nu produce nici un efect cu privire la aplicabilitatea art. 204 cod procedură civilă, ceea ce înseamnă că reclamanta putea depune cerere adițională (modificatoare), cel mai târziu la data de 10 iunie 2015, când procedura de citare cu reclamanta a fost legal îndeplinită, iar reprezentatul său convențional a fost prezent la judecată. Prin urmare, nu se susțin apărările reclamantei referitoare la îndeplinirea condițiilor pentru prima zi de înfățișare abia la termenul de judecată din 2 septembrie 2015 (instituție ce nu operează în cauză).
Nu se poate reține că declarația verbală privind introducerea în cauză a moștenitorilor produce efecte juridice, în sensul înlăturării sancțiunii decăderii: aceasta deoarece, potrivit condițiilor obligatorii ale actelor de procedură, prevăzute de art. 148 alineat 1 cod procedură civilă, orice cerere adresată instanțelor trebuie formulată în scris (în cauză nefiind aplicabilă excepția prevăzută la alineatul 4 din aceeași normă).
Acesta este și motivul pentru care instanța a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a formula în scris cererea, stabilind un termen în acest sens (5 zile de la data ședinței de judecată), pentru a fi asigurată derularea procedurii de comunicare și întocmire a întâmpinării către partea chemată în judecată.
Se observă că, până la data de 16 iunie 2015 (data împlinirii termenului judecătoresc imperativ înăuntrul căruia trebuia depusă cererea în scris), reclamanta nu și-a îndeplinit această obligație, aspect ce rezultă din referatul întocmit de grefierul de ședință. (fila 39 verso, vol. II).
Cererea modificatoare a fost înregistrată la instanță la data de 29 iunie 2015 (26 iunie 2015, data poștei), iar pârâtul G.E.M. a invocat decăderea prin întâmpinare, imediat după comunicarea cererii adiționale (până la primul termen de judecată ce a urmat momentului cunoașterii motivului de decădere).
Instanța mai constată că reclamanta nu numai că nu a respectat termenul pentru modificarea cererii prevăzut de art. 204, dar nu a respectat nici măcar termenul judecătoresc stabilit pentru depunerea în scris a actului de procedură, existând, astfel, două temeiuri pentru aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzute de art. 185 alineat 1 cod procedură civilă (atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea acestuia, în afară de cazul în care legea dispune altfel).
Constatând că cererea modificatoare a fost depusă cu depășirea termenului legal, rezultă că reclamanta este decăzută din dreptul de a modifica cererea introductivă.
Cu privire la aceasta, se observă că pârâta S.M. era decedată la data formulării cererii, astfel cum rezultă din certificatul de deces seria DC nr. 018512 (data decesului fiind 27 decembrie 2013), ipoteză ce impune verificarea existenței capacității procesuale de folosință la data cererii de chemare în judecată.
Cum capacitatea de folosință a persoanei fizice încetează la decesul acesteia, rezultă că excepția este întemeiată; moștenitorul pârâtei nu poate prelua, în condițiile art. 412 cod procedură civilă, poziția procesuală a pârâtei S.M., întrucât decesul nu a intervenit pe parcursul judecății.
În consecință, cererea va fi respinsă pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei S.M., fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință.
Împotriva acestei sentințe, precum și împotriva încheierilor de ședință din 10.06.2015 și 02.09.2015, a declarat apel reclamanta, solicitând anularea lor și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greșit a fost aplicată reclamantei sancțiunea decăderii din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată. Judecătorul fondului a indicat drept posibile temeiuri ale decăderii art. 185 și 204 C.pr. civ., dar, în concret, apreciază apelanta, din considerentele sentinței rezultă că soluția a fost întemeiată doar pe art. 204 C.pr.civ.
Consideră apelanta că art. 185 C.pr.civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât nu suntem în prezența unui termen legal pentru modificarea cererii de chemare în judecată, ci în prezenta unui termen judecătoresc, iar decăderea nu intervine decât pentru nerespectarea termenelor legale imperative. De asemenea, decăderea intervine pentru neexercitarea unui drept procesual, însă prima instanță a pus în vedere reclamantei să își îndeplinească o obligație, respectiv aceea de a redacta în scris cererea modificatoare. În opinia apelantei, dreptul procesual a fost exercitat în cauză prin declarația verbală din 10.06.2015. În plus, instanța de fond nu a menționat că cererea de introducere în cauză a legatarului trebuia depusă în 5 zile sub sancțiunea decăderii. Din redactarea încheierii din 10.06.2015 rezultă, în opinia apelantei, intenția instanței de a institui sancțiunea decăderii doar în legătură cu obligația legatarului introdus în cauză.
În subsidiar, se arată că, și dacă s-ar accepta teza aplicării sancțiunii decăderii în temeiul art. 204 C.pr.civ., o asemenea sancțiune nu putea fi aplicată în speță deoarece reclamanta a luat cunoștință despre decesul pârâtei la primul termen de judecată, astfel că cererea putea fi modificată până la termenul următor.
În al doilea subsidiar, arată apelanta că, deși a stabilit termenul judecătoresc de 5 zile pentru asigurarea comunicării în termen util a cereri de introducere în cauză a legatarului, totuși, primind cererea la data de 29.06.2015, instanța nu a dispus comunicarea actului de procedură către partea adversă decât la termenul din 02.09.2015. Apreciază apelanta că nu se poate reține nici rațiunea pentru care tribunalul ar fi stabilit termenul de 5 zile pentru depunerea cererii, din moment ce oricum actul de procedură a fost comunicat pârâtului abia la termenul de judecată ulterior.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, cu motivarea că reclamanta nu a depus cererea modificatoare la termenul prevăzut de art. 204 C.pr.civ., că termenul de 5 zile acordat de instanță a suspendat aplicarea sancțiunii legale, iar reclamanta s-a aflat într-o confuzie în fața primei instanțe, necunoscând faptul că instituția primei zile de înfățișare nu se regăsește în noul cod de procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.
Astfel, în speță, termenul la care putea fi modificată cererea de chemare în judecată era cel stabilit conform art. 204 C.pr. civ., respectiv primul la care reclamanta a fost legal citată, respectiv 10.06.2016. Argumentația apelantei în sensul că abia la acest termen a aflat despre decesul pârâtei indicate în cererea de chemare în judecată inițială nu este de natură a influența în vreun fel aplicarea textului de lege, care nu distinge în funcție de motivele care stau la baza deciziei reclamantului de a-și modifica cererea.
Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, în aplicarea art. 148 alin. 1 C.pr.civ., conform căruia orice cerere adresată instanțelor trebuie făcută în scris, declarația verbală a reprezentantului reclamantei de la termenul din 10.06.2016 nu are valoarea unei cereri apte a învesti instanța în mod legal. Nu se poate reține, prin urmare, susținerea apelantei în sensul că și-a exercitat dreptul procesual în termen, astfel că, în mod corect, contrar celor susținute de apelantă, putea fi aplicată sancțiunea decăderii în temeiul art. 204.
În speță, se constată că instanța a acordat totuși reclamantei un termen judecătoresc de 5 zile pentru formularea cererii modificatoare, termen pe care reclamanta a ales să nu îl respecte. Contrar celor afirmate de apelantă, în temeiul art. 185 C.pr.civ., decăderea intervine și pentru nerespectarea unui termen judecătoresc.
Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 103 alin. 1 din vechiul C.proc.civ.) care făcea trimitere explicită la nerespectarea termenelor legale, art. 185 din noul C.proc.civ. prevede că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului";. Față de această modalitate de redactare a textului, care nu mai distinge în funcție de natura termenului în discuție, sancțiunea decăderii poate interveni și pentru nerespectarea termenelor judecătorești. Criticile apelantei, valabile sub imperiul vechii reglementări, sunt, prin urmare, nefondate în prezenta cauză, supusă dispozițiilor noului cod de procedură civilă.
În fine, este neîntemeiată și critica apelantei vizând faptul că instanța nu a indicat în mod expres sancțiunea decăderii, aceasta intervenind în temeiul legii.
Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., va fi respins apelul ca nefondat.
În temeiul art. 482 raportat la 453 C.pr.civ., va fi obligată apelanta să plătească intimatului 3000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii și chitanței depuse la dosar.
| ← Anulare act – legea nr. 165/2013. în lumina dispoziţiilor... | Necesitatea de a face dovada preluarii imobilului in perioada de... → |
|---|
