Anulare decizie. Jurisprudență Handicapaţi

Tribunalul COVASNA Sentinţă civilă nr. 121 din data de 19.02.2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.121

Ședința publică din 19 februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: ………..

GREFIER: ………………

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul R. A., în contradictoriu cu pârâtele COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU handicap BUCUREȘTI și COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN COVASNA, având ca obiect anularea deciziei nr.10935/26.08.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din 30 ianuarie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 13 februarie 2015 și apoi pentru astăzi 19 februarie 2015.

T R I B U N A L U L

I. Prin acțiunea formulată la data de 31.03.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. ………. reclamantul R. A. a chemat în judecată pe pârâta COMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună următoarele:

• anularea deciziei nr. 10935/26.08.2013 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap;

• reîncadrarea în grad de handicap cu "deficiență funcțională accentuată"; prin emiterea unei alte decizii cu termen permanent și nerevizuibil;

• obligarea pârâtei să plătească reclamantului indemnizația la zi, actualizată cu indicele de inflație la data plății;

• obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 33500 Euro.

În motivarea acțiunii se arată că, în fapt, reclamantului i-a fost comunicat la data de 03.10.2013 certificatul de încadrare în grad de handicap emis de pârâtă prin care acesta a fost încadrat cu "Deficiență funcțională medie";, în condițiile în care boala de care acesta suferă este cronică și ireversibilă, fiind diagnosticat cu hemipareză dreapta spastică pe fond de encefalopatie infantilă cronică, epilepsie crize jaksoniene, handicap nerecuperabil, acesta fiind luat în evidențele medicale ale orașului Baraolt încă din copilărie, iar ulterior în evidențele medicului O. din Sfântu Gheorghe, respectiv din anul 1979, de la vârsta de 12 ani, la indicația medicului, fiind tratat cu diferite medicamente pentru atenuarea deficiențelor psiho-neuro-motorii generate de boala sa, în prezent folosind Carbamazepin.

Arată reclamantul că, în condițiile în care boala de care suferă este ireversibilă, iar handicapul nerecuperabil și nu s-a constatat nicio ameliorare în toți anii de tratament, în mod corect în perioada 2005-2012 acesta a fost încadrat în gradul II de handicap cu deficiența funcțională accentuată, acesta beneficiind de pensie de invaliditate încă din anul 1994.

Se arată că actul atacat este în mod evident nelegal având în vedere că, brusc, reclamantul nu mai figurează cu deficiență funcțională acută, ci cu deficiență funcțională medie, fără să fi fost examinat de medic neurolog, toată examinarea constând într-o discuție cu președinta comisiei care l-a întrebat pe acesta cum se simte și i-a cerut să se deplaseze câțiva pași, ulterior fiind emis actul administrativ atacat.

În drept, se invocă Legea 448/2006, Legea 554/2004, art. 47 din Constituția României și art. 25 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

II. Ulterior, la data de 09.04.2014 (fila 72) reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată și COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP din cadrul CONSILIULUI JUDEȚEAN COVASNA solicitând totodată ca instanța să dispună și anularea certificatului nr. 1674/12.06.2013 (fila 65) emis de această pârâtă.

III. În apărare, pârâta COMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități a depus la dosar la data de 6 mai 2014 întâmpinare (fila 81) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere privind plata indemnizației corespunzătoare gradului de handicap, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă relativ la capătul de cerere privind plata indemnizației corespunzătoare gradului de handicap, în conformitate cu art. 58 alin. 11 din Legea nr.448/2006 plata indemnizației, se realizează de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, iar nu de către pârâta chemată în judecată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile se arată că reclamantul avea obligația de a formula în prealabil contestație la Comisia Superioară astfel cum prevede art. 13 alin.4 din OG 14/2003, obligație neîndeplinită de reclamant.

Pe fond, se arată că încadrarea în grad de handicap se face în conformitate cu criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul Comun al Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministrului Sănătății Publice nr. 1992 din anul 2007, pe baza actelor medicale pe care le prezintă solicitantul, iar evaluarea medicală în vederea încadrării în grad de handicap este multiaxială, realizându-se în mod complex pe cele trei dimensiuni: medicală, psihologică și socială, stabilindu-se astfel măsura în care afecțiunea medicală generatoare de handicap, respectiv deficiența funcțională cauzată de boală afectează viața personală - autonomia în plan personal - capacitate de autoservire și autoîngrijire - și integrare socială a persoanei - autonomia în plan social-comunicare, orientare, mobilizare.

Se arată că potrivit Capitolului 7 din Ordinul mai sus arătat funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente, secțiunea VI - evaluare grad de handicap în disfuncțiile activității corticale se referă la epilepsie cu debut precoce, indiferent de etiologie, iar evaluarea gradului de handicap în disfuncțiile activității corticale se face și în funcție de evaluarea parametrilor funcționali la care se menționează faptul că numai prin corelarea datelor anamnestice, clinice și paraclinice se poate confirma sau infirma diagnosticul de epilepsie și, de asemenea, documentele medicale trebuie să obiectiveze existența crizelor, aspectul lor, frecvența lor, confirmarea clinică sau-și EEG, evoluția bolii în sensul numărului de crize într-un interval de timp dat ( sub tratament), existența tulburărilor psihice asociate.

Se arată că, în speță, examenul obiectiv neurologic precizează că reclamantul prezintă aproximativ 3-4 crize pe lună, probe de pareză pozitivă pe stânga, semne piramidale existente pe dreapta, iar referatul de anchetă socială relevă faptul că reclamantul relevă o autonomie la toate activitățile zilnice și instrumentale, se deplasează fără dispozitive atât în interiorul cât și în exteriorul locuinței, se orientează fără probleme și are memoria păstrată.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale se arată că se impune respingerea acestuia deoarece acestea nu sunt dovedite, simple prezumții nefiind suficiente, reclamantul nefăcând dovada suferințelor de ordin moral la care a fost supus prin neîncadrarea în gradul de handicap dorit.

În drept, se invocă art. 205 NCPC., Legea 554/2004, Ordinul Comun al Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministrului Sănătății Publice nr. 762/1992/2007, Legea 448/2006.

IV. Pârâta COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP din cadrul CONSILIULUI JUDEȚEAN COVASNA a depus la dosar la data de 9 mai 2014 întâmpinare (f.97) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, sens în care se invocă art. 90/1 din Legea 448/2006, iar pe fond se arată că, în fapt, în vederea reevaluării, reclamantul a depus la serviciul de evaluare complexă din cadrul DGASPC Covasna ancheta socială întocmită de Direcția de Asistență Comunitară, act care în cadrul capitolului "autonomia și statutul funcțional al persoanei"; pct 2 "activități instrumentale"; comportă câteva schimbări față de ancheta socială întocmită cu ocazia evaluării din anul 2012, relativ la - prepararea hranei și la efectuarea de cumpărături, acestea putând fi efectuate singur, în condițiile în care în anul 2012 se menționa - "necesită ajutor".

Arată pârâta că aceasta nu contestă suferința fizică a reclamantului, însă prezența unei condiții de sănătate este o premisă ce nu conduce în mod obligatoriu la stabilirea unui grad de handicap, diagnosticul medical ca atare nefiind suficient pentru a fundamenta încadrarea într-o categorie de handicap.

Se arată că pentru a se realiza asimilarea pe grade de handicap în cazul diverselor afecțiuni se va ține seama de faptul că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de aceasta, respectiv absența sau limitarea limbajului, a gândirii, participării la viața socială, abilitățile de autoservire și autoîngrijire și dependența de îngrijire specială, astfel că, pentru aceeași boală, ca premisă a identificării și a încadrării, încadrarea în grad de handicap poate merge de cele mai multe ori de la gradul ușor la gradul grav.

Prin prisma celor de mai sus, raportat la diagnosticul reclamantului - hemipareză dreapta spastică, raportat la prevederile Ordinului nr. 762/1992/2007 cap.7, pct.III, sbpct.2 grad mediu și respectiv accentuat, arată pârâta că în cazul dedus judecății se poate observa că atât afecțiunile cât și disfuncționalitățile reclamantului se pliază perfect pe încadrarea în grad mediu, iar nu pe cea de grad accentuat, aceeași fiind concluzia și pentru diagnosticul epilepsie - crize Jaksoniene, cap.7, pct.VI, față de diagnosticul reclamantului care arată că acesta are crize care se încadrează în crize epileptice parțiale (petit mall), respectiv 3-4 pe lună, nesuferind de crize generalizate.

În ceea ce privește petitul având ca obiect plata daunelor morale de arată că acestea nu sunt datorate, având în vedere că au fost respectate criteriile medico-psihosociale privind încadrarea în grad de handicap, iar pe de altă parte nu se poate reține că reclamantul nu mai dispune de mijloace financiare având în vedere că în ancheta socială se arată că acesta realizează venituri din activități contabile în sumă de 400 lei lunar, la care se adaugă pensia de invaliditate în sumă de 350 lei și indemnizația corespunzătoare gradului în care acesta este încadrat.

În drept, se invocă art. 85 alin.4, art. 90/1 din Legea 448/2006, art. 205 NCPC.

V. În conformitate cu art. 131 alin.1 NCPC. instanța a constatat la primul termen la care părțile au fost legal citate competența generală, materială și teritorială a Tribunalului Covasna de soluționare a pricinii, pentru considerentele cuprinse în încheierea interlocutorie pronunțată la data de 13.06.2014 (fila 119).

VI. Prin încheierea din data de 13 iunie 2014 instanța a respins excepția netimbrării capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, invocată de pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din Cadrul Consiliului Județean Covasna, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte doar în ceea ce privește capătul de cerere privind plata indemnizației corespunzătoare gradului de handicap, și a respins excepția inadmisibilității acțiunii raportat la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr.554/2004 - invocată de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap București - pentru motivele expuse în considerentele respectivei încheieri (fila 119).

VII. În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială, probe încuviințate de instanță și administrate în cauză, sens în care au fost depuse la dosar decizia nr. 10935/26.08.2013 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (fila 5), certificatul nr. 1674/12.06.2013 (fila 65), contestația administrativă prealabilă formulată de reclamant (fila 7), certificate anterioare de încadrare în grad de handicap emise în anii 2008-2012, au fost audiați martorii B. I. (fila 125), C. C. (fila 152) și N. T. E. (fila 154).

Pârâtele au solicitat în apărare proba cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță și administrată în cauză, sens în care a fost depusă la dosar, în conformitate cu art. 13/1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, întreaga documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat (fila 84 și urm, 101 și urm.)

Totodată, la solicitarea reclamantului a fost efectuată în cauză o expertiză medico legală, la dosar fiind depus Raportul de primă expertiză medico legală cu examinarea persoanei întocmit de Serviciul de Medicină Legală Covasna (fila 161 și urm.).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

VIII. În fapt, în urma reevaluării reclamantului R. A. în cursul lunii mai 2013, pârâta Comisia pentru Evaluarea Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Covasna a emis certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1674/12.06.2013 (fila 65) prin care reclamantul a fost încadrat în grad de handicap mediu, reținându-se că acesta suferă de trei afecțiuni, respectiv - cod boală: G.81.O, G4O, G 04, cod handicap 1, având deficiență funcțională medie.

Reclamantul a formulat contestație prealabilă împotriva acestui act administrativ, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 10935/26.08.2013 (fila 5) emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități, sens în care reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ.

IX. În soluționarea acțiunii instanța va reține că, după ce începând cu anul 1994 reclamantul a fost încadrat în grad de invaliditate II - accentuat, această încadrare rămânând neschimbată timp de 19 ani, potrivit constatărilor din raportul de expertiză medico legală, (certificatele pentru anii 2005, 2008, 2009, 2010 și 2012 fiind atașate la filele 9, 10, 14, 16, 21), pentru ca în urma reevaluării din anul 2013 acesta să fie reîncadrat în grad de handicap mediu (deși documentația în baza căreia a fost realizată încadrarea concluziona că reclamantul suferă de deficiență funcțională accentuată și recomanda încadrarea în gradul de handicap accentuat).

În al doilea rând instanța reține că această reîncadrare a avut loc în condițiile în care, cel puțin comparativ cu anul anterior 2012, prevederile legale care reglementează criteriile legale de încadrare în grad de handicap nu au suferit modificări, diagnosticul fiind același (sub acest aspect raportul de expertiză medico legală evidențiind faptul că în certificatul emis în anul 2012 există o eroare materială, codul corect al epilepsiei fiind G.4O, iar nu G. 20 reclamantul suferind de epilepsie, iar nu de boala Parkinson, astfel cum rezultă de altfel și din fișa medicală a acestuia - filele 30-57).

În drept, analizând legalitatea actului administrativ atacat, instanța va avea în vedere că în conformitate cu art. 85 alin.3 din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care în art. 85 alin.3 - "; Încadrarea în grad și tip de handicap a adulților cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.";, iar art. 85 alin.5 prevede - ";Criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății publice și al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse";, în acest sens fiind emis Ordinul comun al celor două ministere cu nr. 762/ 2007 și respectiv cu nr. 1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Pentru a analiza criteriile medico-psihosociale reglementate de actul administrativ cu caracter normativ mai sus arătat, instanța va avea în vedere că, astfel cum rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap atacat și din concluziile raportului de expertiză medico legală (fila 163), reclamantul este diagnosticat cu următoarele afecțiuni:

• diagnosticul cod G81 - Hemiplegie cu hemipareză spastică dreapta sechelar fiind incidente criteriile de încadrare prevăzute de - Ordinul nr. 762/1992/2007 cap.7, pct.III, sbpct.2;

În speță, instanța va reține că, în fapt, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico legală (fila 161 și urm.) reclamantul - care a fost evaluat nemijlocit - prezintă diagnosticul hemipareză spastică dreapta sechelară veche, actual boala manifestându-se cu dificultăți ușoare la mers și cu afectare moderată a mobilității membrului superior drept în ceea ce privește mișcările de precizie, prehensiunea, manipulația; scrie cu mâna stângă; fără tulburări intelectiv cognitive, fără tulburări de limbaj de tip afazic, fără deficiențe senzoriale.

În ceea ce privește criteriile prevăzute de Ordinul nr. 762/1992/2007 relativ la primul diagnostic, instanța reține că, în drept Capitolul 7 din Ordin vizează "Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente", Punctul III privește evaluarea în grad de handicap cu privire la afectarea "funcțiilor motorii, respectiv a staticii și mobilității - locomoției și/sau a gestualității";, iar Subpunctul 2 privește "afecțiunile neurologice";, fiind enumerate criterii legale pentru gradul de handicap accentuat și respectiv pentru cel mediu:

- pentru gradul mediu:

- deficit motor al unui membru inferior sau al ambelor membre inferioare dar care nu afectează desfășurarea activităților vieții cotidiene sau profesionale;

- se deplasează cu ușoară dificultate pe distanțe lungi sau cu dificultate moderată pe distanțe scurte, dar fără sprijin, putând desfășura activități profesionale normale, în funcție de natura profesiei.

- deficit motor la un membru superior care afectează minimum mobilitatea, gestualitatea și prehensiunea. Dificultăți de coordonare și de manipulație neinfluențate de deficitul motor. Se poate deplasa fără sprijin pe distanțe variabile, cu dificultate, cu oscilații (vezi criteriile de la afectarea funcției de coordonare)

- tulburări ușoare de vorbire: dizartrie, balbism,alte tulburări ale vorbirii specifice unor afecțiuni neurologice (vezi criteriile de la afecțiunile respective: boala Parkinson, miastenia gravis s.a.).

- pentru gradul accentuat:

- deficiență locomotorie accentuată. Se poate deplasa sprijinit în baston (sprijin unilateral)sau nesprijinit, dar cu mare dificultate. Nu poate realiza mersul normal, nici chiar pe distanțe scurte.

- deficit motor total al unui membru superior ce afectează activitatea profesională și cea cotidiană sau deficit motor bilateral moderat.

- tulburări accentuate de coordonare: se deplasează cu sprijin unilateral sau nesprijinit dar cu mare greutate, cu bază de susținere lărgită, cu tendință la deviații în cazul asocierii unor tulburări vestibulare de intensitate medie (vezi criteriile de la afectarea funcțiilor de coordonare).

- tulburări de vorbire de tipul afaziei expresive moderate.

- permite, în cazul în care nu se asociază deficit de locomoție, de manipulație, de coordonare, exercitarea activităților vieții cotidiene și, eventual, efectuarea unor activități specifice profesiunii.

• diagnosticul cod G.40 - epilepsie, expertiza medico legală evidențiind subtipul diagnostic G40.2 - Epilepsie și sindroame epileptice simptomatice (crize Jaksoniene) definite prin localizarea lor (focală, parțială), crize parțiale simple evoluând către crize secundar generalizate., diagnostic față de care sunt incidente criteriile de încadrare prevăzute de - Ordinul nr. 762/1992/2007 cap.7, pct. VI;

În speță, instanța reține că, în fapt, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico legală, actual boala se manifestă prin crize focale motorii cu debut membru superior drept, cu generalizare secundară, cu durată aproximativ 30 de secunde-1 minut, crize cu frecvență variabilă, de la 1 lunar la 3-4 pe lună.

Se concluzionează de asemenea că față de afecțiunile prezentate acesta poate desfășura orice activitate profesională în afara celor care se execută la înălțime, lângă apă, foc, mecanisme în mișcare, conductori străbătuți de curent electric, nu poate fi conducător auto, nu poate îndeplini activități care țin de siguranța circulației - pentru evitarea accidentelor în caz de instalare a unei crize epileptice; poate desfășura activități fără suprasolicitare posturală sau fizică, posibile în condițiile deficitului motor, în condiții de confort organic, un loc de muncă în domeniul pregătirii profesionale a acestuia - domeniul contabilitate - fiind ideal.

În ceea ce privește criteriile prevăzute de Ordinul nr. 762/1992/2007 relativ la al doilea diagnostic, instanța reține că, în drept, Capitolul 7 reglementează "Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente", Subcapitolul VI privește "Evaluarea pentru gradul de handicap în disfuncțiile activității corticale", fiind enumerate criterii legale pentru gradul de handicap accentuat și respectiv pentru cel mediu:

- pentru gradul mediu:

- crize generalizate, convulsive sau nu, sub tratament adecvat, 1 - 2/lună generalizate sau 1 - 2 crize parțiale/săptămână, sau/și prezența unor tulburări psihice.

- pentru gradul de handicap accentuat:

- crize generalizate cel puțin 2 - 3/lună sau Crize parțiale 2 - 3/săptămână cu stare postcritică prelungită, cu tratament anticonvulsivant sau/și prezența de tulburări psihice specifice.

Raportând aceste criterii la manifestările concrete ale bolii reclamantului, care a fost evaluat nemijlocit, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru încadrarea acestuia în grad de handicap accentuat, având în vedere că reclamantul manifestă 3-4 crize cu generalizare secundară, sub acest aspect fiind de subliniat că aceeași frecvență a crizelor este evidențiată și de referatul medical (fila 90) avut în vedere la emiterea certificatului de încadrare atacat.

• diagnosticul G 04 - encefalită, mielită și encefalomielită - care conform expertize medico legale semnifică o afecțiune inflamatorie acută actuală.

În speță, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico legală, acest diagnostic semnifică o afecțiune acută inflamatorie actuală, fiind utilizat pentru a arăta că afecțiunea cronică actuală a reclamantului este consecința unui eveniment acut din copilărie de tip meningită, examenul CT actual evidențiind o cavitate fronto-parietală stângă care pledează pentru un accident vascular cerebral în mica copilărie ca origine a suferințelor actuale.

X. Reținând criteriile legale medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap pentru o anumită afecțiune, instanța va avea în vedere că analiza acestora trebuie realizată în mod coroborat, în condițiile în care, astfel cum este cazul și în speță, o persoană poate suferi concomitent de mai multe afecțiuni, comisia fiind obligată să ia în considerare toate aspectele relevante care conturează în ansamblu situația persoanei evaluate, fiind obligatoriu a fi avute în vedere prevederile imperative cuprinse în H.G. 268/2007 - privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, capitolul V din acest act normativ cuprinzând norme cu valoare de principiu în ceea ce privește încadrarea în grad de handicap.

Astfel, în conformitate cu art. 46 alin.1 din acest act normativ evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex și continuu prin care sunt estimate și recunoscute particularitățile de dezvoltare, integrare și incluziune socială a acestora, procesul presupunând colectarea de informații cât mai complete și interpretarea acestora în scopul orientării asupra deciziei și intervenției.

Totodată, art. 46 alin.2 din HG 268/2007 instituie un principiu esențial în această materie, stipulând că evaluarea este subordonată principiului interesului persoanei cu handicap, potrivit căruia orice decizie sau măsură este luată numai în interesul acestei persoane.

De asemenea, art. 47 stipulează că, din punct de vedere al caracteristicilor sale, evaluarea este axată pe potențialul de dezvoltare, integrare și incluziune socială al adultului, evidențiază ce știe și ce poate face adultul cu handicap, ce abilități și deprinderi are sau poate dezvolta, este bazată pe modelul social al abordării dizabilității, presupunând o abordare integratoare a elementelor relevante: sănătate, grad de adaptare psihosocială, nivel de educație, grad de dezvoltare a abilităților profesionale și este unitară, în sensul că operează cu aceleași obiective, criterii, metodologii.

Totodată, art.48 arată care sunt domeniile obligatorii în care se desfășoară evaluarea, și anume:

a) evaluarea socială, asigurată de asistenți sociali;

b) evaluarea medicală, asigurată de medici de specialitate;

c) evaluarea psihologică, asigurată de psihologi;

d) evaluarea vocațională sau a abilităților profesionale, asigurată de psihopedagogi, instructori de educație ori pedagogi de recuperare;

e) evaluarea nivelului de educație, asigurată de psihopedagogi, instructori de educație sau pedagogi de recuperare;

f) evaluarea abilităților și a nivelului de integrare socială, asigurată de psihologi, psihopedagogi, pedagogi de recuperare sau asistenți sociali.

Concluzionând, instanța reține că evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex și continuu prin care sunt estimate si recunoscute particularitățile de dezvoltare, integrare si incluziune sociala a acestora, procesul presupunând colectarea de informații cat mai complete si interpretarea lor in scopul orientării asupra deciziei si intervenției, stabilindu-se astfel măsura in care afecțiunea medicala generatoare de handicap, respectiv, deficienta funcționala cauzata de boala afectează viata personala - autonomia in plan personal, capacitatea de autoservire si îngrijire - si integrarea sociala a persoanei - autonomia in plan social, comunicare, orientare, mobilizare.

XI. Reținând că încadrarea într-un anumit grad de handicap nu ține în mod exclusiv de diagnosticul medical, ci presupune și o apreciere subiectivă de ansamblu a situației personale și sociale concrete a persoanei evaluate, analizând certificatul de încadrare în grad de handicap dedus judecății instanța constată, în primul rând, că în cuprinsul său nu sunt indicate motivele, considerentele și aspectele considerate relevante în stabilirea gradului de handicap mediu.

Astfel, sunt indicate doar cele trei diagnostice, în condițiile în care acestea, prin ele însele, nu sunt suficiente pentru a conduce la încadrarea persoanei într-un anumit grad de handicap, luând în considerare că fiecare diagnostic poate genera, prin corelare cu ceilalți factori relevanți mai sus arătați, încadrarea unei persoane anumite într-unul dintre cele patru grade de handicap: ușor, mediu, accentuat sau grav.

Lipsa unei motivări este cu atât mai evidentă în contextul în care, astfel cum s-a reținut, prin certificatul contestat reclamantul a fost pentru prima dată după 19 de ani reîncadrat într-un alt grad de handicap mai ușor, astfel că, pentru ca persoana astfel evaluată și totodată instanța să poată verifica și stabili corectitudinea încadrării s-ar fi impus ca actul emis de comisie să detalieze motivele care au condus la o astfel de decizie (care, în măsura în care normele legale incidente nu s-au modificat, iar starea sănătății persoanei evaluate nu s-a modificat, contrazice încadrările anterioare).

În sensul celor de mai sus, instanța va avea în vedere că obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare și constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice, impunându-se cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se sprijină drepturi subiective sau situații juridice individuale. Este de subliniat că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la norme de competență a autorității emitente, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului asupra modului în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere.

Or, în speța de față, aceste deziderate nu sunt respectate, nerezultând care sunt motivele care au determinat reîncadrarea reclamantului într-un grad de handicap mai ușor, după ce timp de 19 de ani încadrarea acestuia a rămas neschimbată, bolile de care suferă fiind ireversibile și generând aceleași consecințe în plan personal.

XII. Reținând aceste considerente cu privire la forma actului administrativ atacat, dar procedând totodată la o analiză pe fond, tribunalul constată că încadrarea a avut în vedere același diagnostic medical luat în considerare a ultima evaluare, certificatul de încadrare având la bază Raportul de evaluare complexă nr. 1674/07.06.2013 (fila 87), scrisoarea medicală din data de 31 mai 2013 (fila 89), referatul medical (fila 90), evaluarea medicală (fila 91) și referatul de anchetă socială efectuat la data de 22 mai 2013 (fila 92).

Or, analizând aceste înscrisuri, tribunalul constată că certificatul de încadrare în grad de handicap nu reflectă aspectele evidențiate în documentația care a stat la baza emiterii sale și nu ia în considerare recomandările specialiștilor care au realizat evaluarea.

Astfel, se constată că în Referatul medical se evidențiază faptul că reclamantul suferă de 3-4 crize pe lună (fila 87), acesta fiind un criteriu esențial pentru încadrarea în grad de handicap accentuat, iar nu mediu, iar în Evaluarea medicală realizată de Serviciul de evaluare complexă pentru persoanele adulte cu handicap la capitolul "Concluzii și recomandări" se specifică în mod expres:"Deficiență funcțională accentuată (acc.) - grad II (doi)", adică grad accentuat (fila 92).

Totodată, în mod esențial instanța va avea în vedere că în Raportul de Evaluare Complexă nr. 1674/07.06.2013 (fila 87) concluzia și recomandarea medicului cuprinde mențiunea: "Deficiență funcțională accentuată", iar la Capitolul III există propunerea expresă de încadrare în grad de handicap "gr.II (doi)", însă, cu toate acestea, în lipsa unei motivații care să susțină un alt punct de vedere, reclamantul a fost încadrat prin certificatul emis în grad de handicap mediu, adică III.

În sfârșit, în ceea ce privește referatul de anchetă socială, instanța constată că acesta nu evidențiază diferențe de esență față de constatările din anul precedent, simpla mențiune conform căreia reclamantul realizează și un venit din contabilitate neputând fi de natură a fundamenta, prin el însuși, reîncadrarea acestuia într-un alt grad de handicap, în sensul în care s-a susținut prin întâmpinare de pârâtă.

Pe de altă parte, relativ la condițiile de trai ale reclamantului și la posibilitatea sa de a se gospodări singur, instanța va reține că, astfel cum rezultă din declarațiile celor trei martori audiați - B. I. (fila 125), C. C. (fila 152) și N. T. E. (fila 154), în perioadele când se instalează crizele reclamantul are nevoie de ajutor la treburile gospodărești, fiind ajutat de martore la gătit, spălat, călcat, curățenie, cu atât mai mult cu cât nu-și poate folosi mâna dreaptă, martora C. C. arătând că îl ajută astfel pe reclamant cam de 2-3 ori pe lună când acesta se simte rău, intervenind stări de irascibilitate, cu dureri de cap, ale mâinilor, spatelui și picioarelor, iar martora B. I. relatând cât de dificil îi este reclamantului să se descurce folosind o singură mână.

Pentru toate considerentele expuse, reținând că, prin raportare la criteriile legale medico-psihosociale prevăzute de Ordinul nr. 762/1992/2007 pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, luând considerare afecțiunile de care suferă reclamantul și modul de manifestare a acestora, o analiză pertinentă presupunând obligatoriu luarea în considerare a tuturor celor trei afecțiuni, faptul că acestea nu se manifestă izolat, ci afectează în egală măsură persoana evaluată, un principiu esențial fiind acela că evaluarea este subordonată principiului interesului persoanei cu handicap (art. 46 alin.2 din HG 268/2007) și luând de asemenea în considerare că documentația care a stat la baza emiterii certificatului contestat este în acest sens, tribunalul constată că în cadrarea reclamantului în grad de handicap mediu este nelegală, reclamantul încadrându-se în grad de handicap accentuat.

Pe cale de consecință, având în vedere art. 87 alin.5 din Legea 448/ 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap raportat la art. 18 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța urmează a admite în parte acțiunea formulată de reclamantul R. A., dispunând anularea deciziei nr. 10935/26.08.2013 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de soluționare a plângerii prealabile și totodată va anula certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1674/12.06.2013 emis de pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Covasna și va obliga pârâta să emită un nou certificat de încadrare a reclamantului în grad de handicap "accentuat";, aferent perioadei de evaluare avute în vedere la emiterea certificatului de încadrare contestat în prezenta cauză.

XIII. Față de soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor sub acest aspect, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata indemnizației - ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

XIV. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, instanța va avea in vedere ca potrivit disp. art. 22 alin.2 din Lege conform căruia - " Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică … să plătească daune morale și/sau patrimoniale.";, daunele având rolul de a repara prejudiciul suferit prin emiterea actului administrativ nelegal.

În sensul celor de mai sus, astfel cum s-a reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție - în acest sens fiind de exemplu decizia nr. 663 din 7 februarie 2005 simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice pentru acordarea daunelor morale, fiind nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței.

Prin prisma acestor considerente, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, apreciind totodată că soluția de recunoaștere a temeiniciei pretenției reclamantului de anulare a actului administrativ, cu consecința plății ulterioare a drepturilor bănești aferente reprezintă o reparație aptă a oferi reclamantului o compensație pentru prejudiciul suferit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul R. A., domiciliat in mun. ……….., posesor al CI seria … nr………., CNP …………….. împotriva pârâtelor COMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități și COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP din cadrul CONSILIULUI JUDEȚEAN COVASNA.

Anulează decizia nr. 10935/26.08.2013 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de soluționare a plângerii prealabile.

Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1674/12.06.2013 emis de pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Covasna și obligă pârâta să emită un nou certificat de încadrare a reclamantului în grad de handicap "accentuat";, aferent perioadei de evaluare avute în vedere la emiterea certificatului de încadrare contestat în prezenta cauză.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata indemnizației - ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale.

Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi - 19 februarie 2015.

Președinte Grefier

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare decizie. Jurisprudență Handicapaţi