Actiune in constatarea nulitatii absolute partiale a conventiei de credit si cereri subsecvente
| Comentarii |
|
Tribunalul COVASNA Decizie nr. 8/A din data de 08.01.2015
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 8/A
Ședința publică din 8 ianuarie 2015
PREȘEDINTE: …………..
JUDECĂTOR: ……………
GREFIER: ……………
Pe rol se află, în pronunțare, apelul declarat de pârâta SC V. R. SA împotriva sentinței civile nr. ... din ... august 2014, pronunțată de Judecătoria Sf.Gheorghe în dosarul nr. ……….. având ca obiect acțiune în constatarea nulității absolute parțiale a convenției de credit și alte cereri subsecvente.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 18 decembrie 2014, așa cum s-au consemnat în încheierea de ședință din acea zi -parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de 29 decembrie 2014, apoi la 6 ianuarie 2015 și 8 ianuarie 2015.
TRIBUNALUL
Examinând lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
I. 1. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința civilă nr……. din 19 august 2014, pronunțată de Judecătoria Sf.Gheorghe în dosarul nr. ………, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. V. R. S.A. Sucursala Sf. Gheorghe, cu sediul în mun. Sf. Gheorghe, ............................
S-a admis excepția prescripției extinctive cu privire la restituirea sumelor achitate de către reclamanți, reprezentând comision de administrare și risc, invocată de către pârâta S.C. V. R. S.A.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă intentată de către reclamanții A. F. și A. M. G., cu domiciliul în …………….., împotriva pârâtei V. R. S.A., cu sediul în mun. București, ....... și, în consecință:
- s-a constatat caracterul abuziv al dispozițiilor art.5 lit.a și pct.3.5 din secțiunea 3 "costuri"; din convenția de credit nr.0116500/02.08.2007 încheiată cu reclamanții, privind plata comisionului de risc pentru perioada 02.08.2007 - 18.10.2010;
- s-a constatat caracterul abuziv al dispozițiilor art.3 pct.5.1 pct.b din actul adițional nr.1/18.10.2010 încheiat între S.C. V. R. S.A și reclamanți, astfel cum a fost modificată convenția de credit nr.0116500/02.08.2007, cu privire la comisionul de administrare;
- s-a constatat caracterul abuziv al dispozițiilor art.1 din actul adițional nr.2/19.10.2010 încheiat între S.C. V. R. S.A și reclamanți, cum a fost modificată convenția de credit nr.0116500/02.08.2007, cu privire la comisionul de administrare credit;
- a fost obligată S.C. V. R. S.A să plătească reclamanților suma de 1449,56 CHF, reprezentând comision de administrare și risc, achitată pe perioada ianuarie 2011- decembrie 2013, la care se adaugă dobânda legală, calculată distinct de la data fiecărei plăți efectuate de către reclamanți și până la data plății din prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
2. Considerentele pe care se fundamentează soluția instanței de fond.
Între reclamanți și V. R. S.A prin mandatara V. R. S.A-Suc Sf. Gheorghe s-a încheiat convenția de credit nr.0116500/02.08.2007, prin care reclamanții e au angajat un împrumut de 49290 CHF(f.6-14).
Referitor la comisionul de risc practicat de operatorul economic, în cazul acestor contracte și al consumatorilor mai sus menționați, conform art.5 lit.a din condiții speciale, acesta este prevăzut sub forma "x%";, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției, deși conform pct.7 din condiții speciale, la lit. a se instituie o garanție reală imobiliară, iar la lit.b din aceeași secțiune, se instituie obligația împrumutatului de a încheia o poliță de asigurare facultativă, astfel încât suma asigurată să fie cel puțin egală cu valoarea evaluată a imobilului.
Potrivit art.4 lit.a din Legea nr.139/2000, este clauză abuzivă acea dispoziție contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la art.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției din contractele în cauză, instanța de fond a constatat următoarea redactare " X % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata de derulare a prezentei convenții de credit ", intitulat comision de risc.
Termenul de comision este definit ca "Remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu.";
Pentru înlăturarea riscului nerestituirii împrumutului, banca și-a luat măsura instituirii unei inscripții ipotecare de rang I asupra apartamentului situat în ………….., iar pentru dispariția imobilului, din cauza unui eveniment viitor și nesigur, a fost încheiată o poliță de asigurare.
Prin prisma acestor două "garanții";, de micșorare a riscului creditului, banca s-a asigurat, iar impunerea plății lunare a unei sume de bani, cu motivația "comision de risc"; sfidează egalitatea părților, creând un dezechilibru semnificativ între părțile contractante , cota fiind aplicată la întregul sold al creditului.
Un alt element care subliniază caracterul abuziv al "comisionului de risc"; este acela că nu există o obligație corelativă.
Practic, se solicită plata unei însemnate sume de bani, pentru care banca nu prestează nici un serviciu, în condițiile în care creditul este garantat.
Prin decizia nr. 266/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedura civilă, precum și ale art. 2 alin. (1) și (12) și art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate cu privirile la prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, stabilindu-se că sunt neconstituționale, întrucât cele două dispoziții din legea medierii contravin art. 21 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție.
În consecință, excepția de inadmisibilitate a fost respinsă.
Contractele au fost încheiate de consumatori cu S.C. V. R. S.A. prin Sucursala mun. Sf. Gheorghe, care nu are personalitate juridică, conform art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Deoarece contractele au fost încheiate prin această entitate juridică, iar obiectul procesului îl constituie constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, este firesc ca această sucursală să fie citată în cauză pentru opozabilitatea hotărârii.
Pentru aceleași considerente și comisionul de administrare din actul adițional din 17.09.2010, este o clauză abuzivă.
Între comisionul de risc și cel de administrare diferența constă doar în denumire.
Atât în actul adițional nr.1/18.10.2010, cât și în cel cu nr.2/19.10.2010, comisionul de administrare este definit în același mod precum comisionul de risc, acesta fiind perceput pentru "punerea la dispoziție a creditului";, precum și pentru "administrarea riscului de credit"; (f.13-verso, 15).
Restituirea prestațiilor reprezintă aplicarea principiului restabilirii situației anterioare.
Dată fiind sancțiunea ce intervine în urma constatării caracterului abuziv, respectiv nulitatea absolută, ce operează cu efect retroactiv și are drept consecință repunerea în situația în care acea clauză nu ar fi fost inserată în contract, reclamanții au dreptul la restituirea prestațiilor efectuate în baza clauzelor nule.
În acest caz, instanța de fond a admis excepția prescripției extinctive cu privire la aceste sume, astfel că termenul general de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.1 din Decretul nr.167/1958 a fost aplicat sumelor încasate de la reclamanți, iar pârâta a fost obligată la restituirea doar pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2013, adică 1449,56 CHF, reprezentând comision de administrare și risc achitat, la care se adaugă dobânda legală, calculată distinct de la data fiecărei plăți efectuate de către reclamanți și până la data plății din prezenta hotărâre.
II. 1. Apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. V. R. S.A
Pârâta SC V. R. SA a declarat, în termen legal, apel solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță.
În motivarea căii de atac s-a arătat că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 deoarece comisioanele, dobânda, taxele și orice alt tip de costuri sunt elemente care formează costul total al creditului (prețul), acestea se includ în obiectul contractului de credit, fiind excluse de la controlul caracterului abuziv al clauzelor, în acest sens fiind decizia nr.4685/27.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, deciziile nr.48/Ap/10.12.2013 și nr.1861/R/16.10.2013 ale Curții de Apel Brașov, decizia nr.482/19.11.2012 a Curții de Apel București, cât și deciziile nr.2450/2011 și nr.2451/2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Apelanta a susținut că acel comision de administrare a fost în mod clar și expres determinat prin contractul de credit și actul adițional, semnate și asumate de intimați, astfel că părțile împrumutate cunoșteau din momentul semnării contractului de credit costurile aferente creditului, includerea comisioanelor în costul total al creditului fiind realizată și prin dispozițiile art.7 pct.4 din O.U.G nr.50/2010.
Sentința a mai fost criticată și pentru că a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 întrucât prima instanță nu a reținut niciuna din apărările și înscrisurile depuse de partea pârâtă, apreciind lacunar asupra existenței unei clauze abuzive, instanța de fond nefăcând nicio referire la negocierea cu clientul a clauzelor din condițiile speciale ale convenției de credit, lipsa la interogatoriu a reclamanților trebuind a fi considerată în sensul art.358 NCPC ca fiind un început de dovadă cu privire la negocierea clauzelor contractuale.
Apelanta a menționat, făcând referire și la alte hotărâri judecătorești pronunțate în materie, că numai condițiile generale bancare au natura unor contracte de adeziune în timp ce condițiile speciale se discută și se negociază cu fiecare client în parte, acesta având posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituții bancare și de a decide în raport de propriile interese, caracterul abuziv al unei clauze putând fi reținut conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 numai dacă acea clauză nu a fost direct negociată, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și este contrară cerințelor bunei credințe.
Din acest punct de vedere s-a subliniat că părțile împrumutate au cunoscut graficul de rambursare, au putut verifica dacă sumele de rambursat se încadrează în veniturile lor lunare, prin dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților trebuind a se înțelege acel contract care și-a pierdut utilitatea socială și personală, natura abuzivă a unei clauze trebuind a fi analizată, în conformitate cu art.4 alin.5 din Legea nr.193/2000, prin raportare la întreg contractul, doar așa putându-se stabili dacă s-a produs un dezechilibru, or prima instanță a reținut crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților fără a indica modalitatea în care afectează drepturile reclamanților și fără să cuantifice .
Sub aspectul dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților apelanta a susținut că tot în jurisprudență s-a arătat că acest dezechilibru nu se prezumă ci trebuie analizat în concret prin comparație, Curtea de Justiție a Uniunii Europene stabilind în cauza C -472/11 Banif Plus Bank ZRT c. Csaba Csipai, Viktoria Csipai din 21.02.2013, că o instanță este obligată să țină cont de toate celelalte clauze din contract, trebuind a se analiza și beneficiile pe care reclamantul le-a obținut din acest contract și puse în balanță împreună cu îndatoririle și obligațiile asumate, noțiunea bunei credințe rezultând din cele decise de C.J.U.E în cauza C-415/11 Mohamed Aziz c. Caixa d"; Estalvis de Catalunya din 14 martie 2013, care a stabilit că pentru a se afirma că dezechilibrul este creat în contradicție cu cerința bunei-credințe, este important ca instanța să verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în urma unei negocieri individual , or în cauza de față în mod evident dobânda și comisioanele au fost acceptate de reclamanți.
În ceea ce privește comisionul de administrare apelanta a arătat că în urma intrării în vigoare a O.U.G nr.50/2010 comisionul de risc a fost exclus din contractul de credit și a fost implementat comisionul de administrare care în cauza de față a fost inclus la data de 18.10.2010 prin semnarea actului adițional nr.1 la convenția de credit, iar prin actul adițional nr.2 încheiat ca urmare a renegocierii clauzelor contractuale comisionul de administrare a fost scăzut la 0,09 %, impunerea acestui comision fiind reglementată în mod expres prin art.36 alin.1 și 3 din O.U.G nr.50/2010, acest text de lege prevăzând că atunci când se calculează ca procent, comisionul de administrare va fi aplicat la sold, astfel că acest tip de comision are caracter legal, fiind o contraprestație pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni în vederea utilizării sau rambursării creditului.
Apelanta a concluzionat că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile pentru ca acele clauze contestate de reclamanți să poată fi calificate drept abuzive.
Prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa apelantei.
2. Poziția procesuală a părții intimate în apel.
Intimații A. F. și A. M. G. nu au formulat întâmpinare .
3.Decizia instanței de apel.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin hotărârea atacată, tribunalul reține că la fond s-a constatat caracterul abuziv al unui comision intitulat inițial comision de risc, iar ulterior redenumit comision de administrare.
Este adevărat că, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil ".
Cu alte cuvinte, împrumutul și costul său ca obiect principal al contractului de credit nu pot forma obiectul unei evaluări din perspectiva unei clauze abuzive, decât în măsura în care acel cost al împrumutului, în care se include și comisionul de risc și ulterior comisionul de administrare, este exprimat într-un limbaj facil, perceptibil și pentru consumatorul fără cunoștințe de specialitate, or, condițiile speciale ale convenției la punctul 5 intitulat "comisioane ", respectiv la lit.a) nu înscriu sau definesc comisionul de risc, fiindu-i doar menționat cuantumul, de 0,17%, și specificat că este plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, după care același comision este precizat la modul generic în cadrul condițiilor generale ale convenției la secțiunea 3 pct.3.5 (în sensul că se aplică la soldul creditului, se plătește lunar pe toată perioada creditului).
Prin actul adițional nr.1/18.10.2010 comisionul de risc a fost eliminat și înlocuit cu un comision de administrare de 0,17% lunar aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil de către împrumutat băncii, lunar, pe toată durata creditului la data de scadență, cuantumul său concret fiind inclus în planul de rambursare a creditului, iar ulterior prin actul adițional nr.2/19.10.2010 același comision de administrare a fost diminuat la procentul de 0,09% pe lună.
Apelanta SC V. SA a definit prin cele două acte adiționale comisionul de administrare ca fiind datorat pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în convenție.
Se mai arată în aceste acte adiționale că acest comision vizează administrarea riscului de credit implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/ codebitorilor/garanților pe toată durata convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai și la timp, pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și riscul de piață implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30/360.
Referitor la comisionul de risc, menționat în contractul de credit nemodificat prin cele două acte adiționale, tribunalul apreciază că stabilirea și perceperea acestuia s-a realizat într-un mod automat, în sensul că banca care a acordat creditul nu a informat consumatorul asupra necesității ori justificării acestui comision, a modului său de formare ca și sumă sau procentaj concret, cu alte cuvinte nu este suficient a indica în convenția de credit cuantumul în procente al comisionului de risc ci pentru ca acest comision să fie expresia unei obligații asumate prin negociere, este necesar ca banca să explice în contract într-un mod simplu și clar de ce anume a fost nevoie ca acel comision de risc să fie urcat la un procent de 0,17 % din soldul creditului și ce anume plătește împrumutatul în schimbul acestui comision.
Semnarea unei convenții de credit nu înseamnă că toate clauzele acelui convenții au fost în prealabil negociate, existența mai multor bănci care ofereau același produs, nu are semnificația faptului că odată aleasă o anumită bancă contractul pe care aceasta îl oferă are un caracter complet negociat doar pentru faptul că împrumutatul a avut în prealabil posibilitatea de a se informa asupra modului în care mai multe bănci tarifează același produs, ci trebuie avut în vedere că în condițiile în care un comision este perceput fără a fi definit și fără a fi arătată contraprestația care revine celui care încasează comisionul, acel comision, așa cum este comisionul de risc, nu pare a fi fost în prealabil negociat, practic negocierea nici măcar nu avea cu privire la ce anume să se poarte din moment ce consumatorul era informat doar că datorează un comision într-un anumit cuantum, plătibil la o anumită dată și ca efect al faptului că i-a fost pus la dispoziție creditul .
Așadar, deși comisionul de risc se include în costul creditului, ca obiect principal al contractului, clauza referitoare la acest comision este susceptibilă de evaluare ca abuzivă din perspectiva art.4 alin.1 și 6 din Legea nr.193/2000, pentru că modul în care banca a formulat și a definit clauza în discuție, reprezintă un mod neclar și confuz de a configura o clauză contractuală și nu o exprimare a sa într-un limbaj ușor inteligibil, a exprima o clauză contractuală într-o asemenea modalitate având semnificația fundamentării sale în planul realității faptice și pe plan juridic și nu doar a înfățișării mecanismului său de funcționare în contextul unui grafic de rambursare.
Cenzurând această clauză prin raportare la criteriile prevăzute de art.4 alin.1, 2 și 5 din Legea nr.193/2000, se constată că părțile intimate nu au avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, fiind puse în fața unui contract de adeziune sub acest aspect, funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, nu a existat o cooperare cu consumatorul pe marginea lămuririi modului în care se justifică această clauză, prin urmare este evident că este vorba de o clauza complet nenegociată care a pus consumatorul într-o situație dezavantajoasă, dezechilibrul contractual constând tocmai în faptul că părțile intimate au avut de achitat sume de bani asupra cărora nu au convenit în mod punctual și care nu le-au fost în vreun fel lămurite din punct de vedere a contraprestației care revine băncii, dezechilibrul creat fiind în dezacord și cu cerințele bunei-credințe.
Riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale cât și prin încheierea unei polițe de asigurare a imobilului cesionată în favoarea băncii, prin urmare introducerea comisionului de risc, ca datorie exclusivă a împrumutatului, fără reglementarea unei obligații corelative a băncii, creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit .
După eliminarea din contractul inițial a comisionului de risc banca a perpetuat același mecanism contractual rigid, în sensul că nu a făcut decât să dea o altă denumire aceluiași comision, drept dovadă că o scurtă perioadă de timp comisionul de administrare a rămas să fie perceput în același procent ca și comisionul de risc de 0,17 % pe lună și tot la soldul creditului, ulterior fiind redus la 0,09% pe lună.
Din modul în care banca a definit comisionul de administrare prin actele adiționale se poate observa foarte clar că acesta nu are funcția arătată de bancă în motivele de apel, respectiv aceea de a fi o contraprestație pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni în vederea utilizării sau rambursării creditului, ci acest comision vrea să acopere riscul de credit, risc care privește comportamentul contractual al împrumutaților, modul în care aceștia își îndeplinesc la timp și complet obligațiile contractuale, riscul de urmărire, degradare sau uzură a imobilului ipotecat, riscul neîncasării valorii asigurate stabilită prin polița de asigurare cesionată băncii dar și riscul de piață - variația pieței imobilelor din punct de vedere al valorii acestora și valorificării lor.
Așadar, banca impune un comision de administrare în locul comisionului de risc dar atunci când justifică acest comision apelează la argumente care țin de poziția economică a băncii, de conservarea acestei poziții, menționând că situația sa din contract se poate reduce sau deprecia în funcție de conduita împrumutaților sau de starea bunului imobil ipotecat care se poate degrada, uza, poate fi urmărit silit de terți sau care își poate diminua valoarea asigurat, existând riscul ca banca să nu mai încaseze valoarea asigurată sau să valorifice imobilul ipotecat la un preț mai mic și după o mare perioadă de timp sau chiar să nu poată valorifica bunul imobil.
Prin urmare, comisionul este intitulat de administrare dar are o cu totul altă natură sau funcționalitate decât administrarea creditului din punct de vedere al operațiunilor aferente acestui credit pe întreaga perioadă de derulare a convenției, practic comisionul de administrare impune o sumă de bani plătibilă lunar care odată acumulată nu face decât să sporească garanțiile pe care banca și le-a luat, acel comision servind pentru o eventuală îndestulare a băncii în cazul în care împrumutatul nu execută sau bunul ipotecat se depreciază valoric, este urmărit de un terț sau devine greu ori imposibil de valorificat, cu alte cuvinte plata comisionului de administrare ajunge să devină o garanție suplimentară pe lângă acea ipotecă de rang I .
Comisionul de administrare este în mod aparent descris într-un limbaj ușor inteligibil, acest limbaj este lesne de deslușit numai la nivelul formei sale, altfel spus, deși există preocuparea băncii de a da o explicație pentru perceperea comisionului de administrare, în fapt justificarea dată comisionului nu are nicio legătură cu administrarea creditului, cu costul acestei administrări în sensul art.36 alin.3 din O.U.G nr.50/2010, ci în acest mod se continuă încasarea mascată a comisionului de risc, opinia tribunalului fiind aceea că un consumator cu nivel mediu de pregătire nu putea cunoaște că în fapt banca îi impune un comision de aceeași natură cu cel la care tot banca părea că a renunțat.
Altfel spus, din moment ce banca nu a definit în mod convingător comisionul intitulat "de risc";, atunci nici consumatorul nu putea în mod diligent observa că se continuă încasarea aceluiași comision sub denumirea "de administrare";, practic împrumutatul putea sesiza că este vorba de unul și același comision dacă cel inițial ar fi fost bine explicitat or, comisionul a ajuns să fie corespunzător lămurit numai după ce a fost intitulat "de administrare";, drept pentru care tribunalul va aprecia că acea clauză care se referă în mod expres la comisionul de administrare nu este formulată într-un limbaj ușor inteligibil, pentru că aparent clauza definește niște situații care expun banca unor riscuri legate nu de creditarea în sine, ci de evenimente care țin de rambursarea creditării și, în fapt, acele situații nu reprezintă fundamentele unui comision de administrare ci ale celui de risc, pe care banca și-a propus să îl elimine.
În aceste condiții se apreciază că acest comision de administrare, așa cum este în mod expres justificat în cele două acte adiționale, nu este decât un nou comision, redenumit impropriu "de administrare";, comisionul se grefează pe o situație contractuală neschimbată, cu alte cuvinte riscurile pe care banca le invocă odată cu încheierea celor două acte adiționale, constituie riscuri prezente încă de la semnarea convenției de credit, fără ca acest comision să fie echivalentul unor produse sau servicii suplimentare solicitate de consumator și neprevăzute în contractul inițial sau neoferite la momentul semnării contractului inițial, astfel că acest tip de comision este interzis și din perspectiva art.35 alin.1 lit.b din O.U.G nr.50/2010.
În consecință, se va aprecia că nici acest comision de administrare nu a fost negociat din punct de vedere al fondului său, practic părțile nici nu aveau dreptul să negocieze un comision nereglementat de legislația specifică, respectiv un comision care să acopere riscul creditului și pe care însăși banca l-a eliminat din contractul inițial, comisionul trebuind a fi calificat din punct de vedere al justificării și rațiunii sale și nu a denumirii care i s-a atribuit.
Un comision nou introdus prin actele adiționale și care în niciun caz nu a fost justificat în scris să funcționeze ca un comision de administrare credit, este un comision interzis de art.35 alin.1 lit.b din O.U.G nr.50/2010, astfel că în mod invariabil ajunge să fie un comision nenegociat, părțile putând negocia numai comisioane permise de art.36 alin.1 din O.U.G nr.50/2010, drept pentru care din moment ce comisionul clasic de risc a fost declarat prin cele de mai sus ca producând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților , clauza în discuție fiind în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, atunci de bună seamă că același comision redenumit comision de administrare produce același dezechilibru și în aceleași condiții, clauza referitoare la acest comision fiind susceptibilă de evaluare ca abuzivă.
Dispozițiile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 nu pot fi opuse, câtă vreme așa cum s-a arătat mai sus, clauza comisionului de administrare nu transpare într-un limbaj ușor inteligibil la nivelul conținutului său concret ci doar la nivelul formei sale, în fapt sub expresii și cuvinte coerente ascunzându-se mecanismul incoerent și incorect al comisionului de risc grefat pe un contract de credit acoperit din punct de vedere al riscurilor prin garantarea împrumutului cu o ipotecă de gradul I și cu cesionarea poliței de asigurare a imobilului în favoarea băncii.
Așa fiind, soluția primei instanțe de a constata caracterul abuziv al comisionului de risc și a comisionului de administrare, este legală și temeinică, drept pentru care în baza art.480 alin.1 NCPC apelul SC V. R. SA va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC V. R. SA, cu sediul în mun. București, ......., ...., în contradictoriu cu intimații A. F. și A. M. G., domiciliați în …………., împotriva sentinței civile nr..../...08.2014 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
| ← Anulare decizie. Jurisprudență Handicapaţi | Cerere cu valoare redusă. Jurisprudență Cereri → |
|---|
