Anulare parţială contract vânzare cumpărare. Jurisprudență Contracte

Judecătoria BOTOŞANI Hotărâre nr. 112 din data de 28.05.2015

Dosar nr. 0000/000/0000 Anulare parțială contract

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA XZ

Secția civilă

S E N T I N Ț A nr. Ședința publică din data de

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE -

GREFIER -

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect anulare parțială contract formulată de reclamantul I I, în contradictoriu cu pârâtul I Iși intervenientul accesoriu SV-FLORIN.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la termenul din zz.ll.aa, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru ca partea interesată să formuleze concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de zz.ll.aa, după care, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei XZ în data de zz.ll.aasub nr. 5208/PP93/20PP2, reclamantul I I, în contradictoriu cu pârâtul Zz.ll.aa, a solicitat instanței să constate nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. zz.ll.aaîncheiat la Biroul Notarilor Publici Asociați Zz vv, în ceea ce privește cota indiviză de ½ din:

- imobilul situat în mun. B, jud. XZ, nr. cad. xxxxxx, compus din teren curți construcții în suprafață de 465 mp,

- imobilul situat în mun. B, jud. XZ, nr. cad. xxxxxx, compus din teren curți construcții în suprafață de 400 mp și construcțiile: CPP- casa, cu suprafața construită la sol de 68 mp, construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu două camere, două bucătării și un hol, și C2 - magazie cu suprafața construită la sol de PP0 mp, construită din PFL, acoperită cu carton.

Cauza de nulitate invocată a fost lipsa discernământului reclamantului datorită afecțiunilor de care suferă și care îl pun în imposibilitate de a-și manifesta voința în mod liber și de a realiza și implicațiile juridice aferente actelor sale de dispoziție.

În fapt, reclamantul a arătat că în data de xxxxxx a decedat mama sa, moștenitorii cu vocație succesorală fiind SLși el, conform certificatului de moștenitor nr. SLemis de notarul public, fiecare având o cotă parte indiviză de PP/2 din bunurile rămase. Sora lui, imobilizată la pat, l-a împuternicit pe fiul său SV-Florin pentru a o reprezenta în calitate de mandatar în ceea ce privește orice act de dispoziție cu privire la bunurile rămase moștenire.

De îndată ce a primit mandatul, acesta a venit la el și i-a propus să vândă cele două suprafețe de teren, spunând că a găsit un cumpărător. Fiind suferind de foarte mulți ani de o boală psihică, având diagnosticul de personalitate dezarmonică de tip instabil - histrionic cu decompensări distimic anxioase, boală ce are ca efecte printre altele și tulburări amnezice, soția și fiica i-au adus la cunoștință acestuia că nu vreau să vând cota parte proprie. La nici o săptămână, în timp ce era sub tratament datorită unor stări anxioase, nepotul a profitat de starea în care se afla, i-a oferit în mod prietenos să consume alcool, care îi era total interzis, l-a luat la notariat unde sub îndrumarea sa a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, profitând de lipsa de discernământ.

Reclamantul a arătat că nu își aduce mare lucru aminte, doar că a fost la CEC - XZ, unde a mai semnat niște acte, spunându-i că îi pune niște bani în cont. La câteva zile, și-a dat seama că a fost înșelat de nepot și a relatat familiei ce a făcut, arătându-le actele încheiate.

Dat fiind că îi lipsește discernământul în ce privește voința de a vinde, pârâtul a considerat că se impune anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la cota sa de PP/2. A subliniat că prin depunerea sumei de 9.000 lei, s-a încercat să se înlăture orice urmă de îndoială în cazul în care va contesta vânzarea. Însă prețul vânzării a fost de 32.000 lei, câte PP6.000 lei pentru fiecare, iar suma consemnată la CEC a fost de 9.000 lei, arătând încă o dată că s-a profitat de starea în care se afla și mai cu seamă că a consumat alcool deși nu avea voie, datorită efectelor secundare pe care le aveau medicamentele luate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. PP.205, art. PP.246, art. PP.248 și art. PP.254 Cod civil.

În probațiune, au fost solicitate proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul pârâtului, înscrisurile depuse fiind reprezentate de: contractul de vânzare autentificat sub nr. zz.ll.aade notar public S, contractul de depozit seria mmmmmmmmmmmmînscrisuri medicale și chitanța depunere numerar din 2PP.03.20PP2.

Reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru de PP.07PP lei și timbru judiciar de 0,45 lei.

În proces, reclamantul a fost reprezentat sau asistat, după caz, de CO, cu delegație la dosar.

Prin întâmpinare, pârâtul I Ia solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În fapt, pârâtul a arătat că reclamantul a formulat o acțiune confuză, dacă inițial a invocat lipsa sa de discernământ, în final, a invocat că s-a aflat într-o stare care l-a pus în neputința de a-și da seama de urmarea faptelor sale. În realitate, contractul autentificat sub nr. zz.ll.aaa fost încheiat prin consimțământul liber exprimat al vânzătorilor I I și SV-Florin, în calitate de mandatar al mamei sale.

Despre vânzarea imobilului a aflat de la o cunoștință a lui SV-Florin, nepotul reclamantului, după care, în luna februarie s-a întâlnit cu reclamantul și nepotul acestuia, amândoi aducându-i la cunoștință intenția de a vinde terenul. S-au deplasat să vizioneze terenul, a văzut întinderea acestuia și faptul că pe teren se afla o casă veche, bătrânească, construită din chirpici ce nu mai putea fi folosită, exprimându-și intenția de a cumpăra. Cum imobilul nu era intabulat, iar niciunul nu dorea să suporte cheltuielile aferente intabulării, s-au înțeles asupra prețului vânzării, acceptând să plătească în locul lor cheltuielile cu intabularea. Totodată, a achitat impozitul pentru imobil, a plătit taxele la OCPI, a plătit dezmembrarea, iar aproximativ după o lună s-au prezentat toți la notariat pentru încheierea contractului. Reclamantul nu a fost adus forțat la notariat, nu a fost ademenit în vreun fel și nici nu s-a aflat sub influența alcoolului. Mai mult, la negocierea prețului, reclamantul i-a cerut să-i plătească un avans din preț în cuantum de 4.000 lei, bani pe care i-a plătit pentru a nu se răzgândi.

Pârâtul a învederat că, în ziua încheierii contractului, toți au citit actul pe care l-au și semnat, iar prețul a fost plătit în fața notarului. Dacă notarul ar fi avut suspiciuni cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale reclamantului, ar fi solicitat un medic specialist care să ateste că partea poate să-și exprime consimțământul sau nu ar fi încheiat actul dacă reclamantul ar fi avut pe chip semnele unei suferințe fizice sau dacă ar fi fost sub influența alcoolului.

Pârâtul a fost asistat sau reprezentat de av. AA + DRcu delegație la dosar, fiind împuternicite și cu drept de redactare întâmpinare

SV-Florin a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În fapt, a arătat că reclamantul a precizat în acțiune că i-ar fi propus să se vândă cele două suprafețe de teren, spunându-i că a găsit cumpărător, în condițiile în care soția și fiica reclamantului și-au exprimat dezacordul și au refuzat încheierea contractului. În realitate, contractul autentificat sub nr. zz.ll.aaa fost încheiat prin consimțământul liber exprimat al vânzătorilor. Astfel, a fost contactat de către o cunoștință a pârâtului I Idespre intenția pârâtului de a achiziționa în zona lor o suprafață de teren. În luna februarie 20PP2, împreună cu reclamantul I I s-a întâlnit, la terenul oferit spre vânzare, cu pârâtul I Ipentru a negocia prețul și a stabili data vânzării. Întrucât terenul nu era intabulat, au convenit cu I Isă suporte el cheltuielile de intabulare și de vânzare, urmând să primească o reducere din prețul inițial stabilit. În acea perioadă, mama sa SLera grav bolnavă, motiv pentru care a primit o procură notarială pentru a o reprezenta în fața notarului în vederea perfectării actelor la notariat. Singura discuție privitoare la vânzare s-a purtat de față cu reclamantul și familia acestuia, iar reclamantul având mai mult timp s-a ocupat împreună cu I Ide toate formalitățile necesare perfectării vânzării. Deși I I și SLerau moștenitori cu cote egale, totuși au fost de acord ca pârâtul să-i plătească lui I I în plus suma de 4.000 lei față de partea care i se cuvenea din prețul stabilit, acești bani reprezentând garanția că nu se va răzgândi în privința vânzării.

A precizat că îl cunoaște pe reclamant de mult timp, datorită relației unchi-nepot dintre ei, întotdeauna părând a fi o persoană sănătoasă din punct de vedere mental, calmă, liniștită, având un serviciu stabil ce presupunea responsabilitate, atenție și discernământ, iar în prezent este pensionar pentru limită de vârstă, nefiind pensionat pe caz de boală.

În niciun caz, nu este adevărat că a profitat de starea anxioasă în care se afla din cauza medicamentelor și că i-ar fi oferit în mod prietenos alcool, semnând împotriva voinței lui și sub îndrumarea sa atentă contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, reclamantul nu a fost adus forțat la notariat, nu a fost ademenit în vreun fel și nici nu s-a aflat sub influența alcoolului. În ziua încheierii contractului, s-au prezentat toți la notariat, cu toții au citit actul pe care l-au și semnat, iar prețul a fost primit în fața notarului. Dacă notarul ar fi avut suspiciuni cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale reclamantului, ar fi solicitat un medic specialist care să ateste că partea poate să-și exprime consimțământul sau nu ar fi încheiat actul dacă reclamantul ar fi avut pe chip semnele unei suferințe fizice sau dacă ar fi fost sub influența alcoolului.

După încasarea prețului, reclamantul l-a rugat să meargă cu el la CEC, având intenția să depună banii în cont. Deși a așteptat în incinta unității bancare pentru a-l aștepta pe reclamant, nu a participat la operațiunile bancare efectuate de acesta, care personal și-a depus banii în cont. Astfel că nu a văzut ce sumă a depus în cont, dar știe că în fața notarului a primit fiecare câte PP6.000 lei, întrucât au numărat banii în fața notarului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49 alin. (3) și art. 5PP din Codul de procedură civilă.

În susținerea cererii sale, SV-Florin a depus copie după certificatul de deces pentru SLși anexa 23 eliberată după decesul acesteia.

Prin încheierea din PP8.0PP.20PP3, a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de SV-Florin, acesta devenind parte în proces în calitate de intervenient accesoriu.

În completarea probațiunii, pârâtul I Ia depus următoarele înscrisuri: chitanțe plată taxe și facturi OCPI, chitanțe plată notar public, chitanță plată onorariu intabulare, chitanță și factură servicii consultanță dren, cu ofertă preț și memoriu tehnic aferent, și plan de situație imobil.

La solicitarea instanței, CEC Bank S.A. - Sucursala XZ a arătat că în data de 2PP.03.20PP2 a fost deschis de către I I contul curent nr. 25PPPP.02PP5/PP67525, cu suma de 9.000 lei. Din această sumă s-a constituit prin virament un depozit cu nr. 2532.PP2/52PP625.

Pentru justa soluționare a cauzei, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți și proba cu martori, fiind audiați martorii PVși NC, pentru reclamant, și martorii CPși BV, pentru pârât. Reclamantul I I a fost supus examinării medico-legale psihiatrice, fiind întocmit raportul de expertiză nr. 8PP/E/PP9.04.20PP3. De asemenea, a fost administrat interogatoriul părților I I și Zz.ll.aa, întrebările și răspunsurile date fiind consemnate în scris. Cu aceeași ocazie, reclamantul a semnat și a scris după dictare în fața instanței.

Reclamantul I I și pârâtul I Iau formulat concluzii scrise, fiecare interpretând probele administrate în fața instanței în favoarea sa, solicitând primul, admiterea acțiunii, iar ultimul, respingerea acțiunii.

Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. zz.ll.aade notar public S din XZ, a fost transmisă proprietatea asupra imobilului situat în mun. B, jud. XZ, cu nr. cad. xxxxxx a mun. XZ, compus din parcelă de teren curți construcții în suprafață de 465 mp, și asupra imobilului situat în mun. B, jud. XZ, cu nr. cad. xxxxxx a mun. XZ, compus din parcelă de teren curți construcții în suprafață de 400 mp și construcțiile CPP - casă, cu suprafața construită la sol de 68 mp, construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu două camere, două bucătării și un hol și C2 - magazie, cu suprafața construită la sol de PP0 mp, construită din PFL, acoperită cu carton.

Dreptul de proprietate a fost transmis de la vânzătorii, I I și Sl, reprezentată de mandatar SV-Florin, ambii cu cota de PP/2 fiecare din imobile, la cumpărătorul Zz.ll.aa, pentru prețul de 32.000 lei (câte PP6.000 lei pentru fiecare din vânzători), sumă pe care vânzătorii declară că au primit-o integral.

Reclamantul I I a solicitat anularea parțială a contractului de vânzare, pentru cota sa parte de PP/2, deoarece consimțământul exprimat nu a fost valabil, fiind lipsit de discernământ la încheierea contractului, or lipsa discernământului constituie cauză de anulare a contractului.

Instanța arată că discernământul, ca stare de fapt, înseamnă puterea de a aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării de voință, iar lipsa discernământului la încheierea unui act juridic atrage sancțiunea nulității relative a actului, potrivit ar. PP.205 alin. (PP) cod civil care dispune că este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.

Întrucât legea prezumă că orice persoană capabilă după lege are și discernământ, rămâne în sarcina acesteia să dovedească că la data manifestării sale de voință a avut discernământul abolit din anumite cauze.

În cererea de chemare în judecată, reclamantul I I a acuzat că la data încheierii contractului a fost îndemnat de intervenientul accesoriu SV- să consume alcool, iar alcoolul în combinație cu afecțiunile psihice de care suferă și cu medicamentele luate la data respectivă a afectat puterea sa de a aprecia semnificația contractului pe care l-a semnat.

Dimpotrivă, la interogatoriu, reclamantul nu a mai susținut varianta că a consumat alcool înaintea încheierii contractului la îndemnul intervenientului accesoriu, ci, că a consumat bere după încheierea contractului și după ce a fost la bancă, iar în dimineața zilei de 2PP.03.20PP2 s-a deplasat la notariat singur, pe jos, nefiind influențat sau constrâns în vreun fel de intervenientul accesoriu.

Susținerea martorei Pvcă reclamantul s-a aflat în stare de beție la întoarcerea sa acasă, seara, nu dovedește că în aceeași stare s-a aflat reclamantul în dimineața zilei respective, când a semnat contractul de vânzare. Dimpotrivă, martorul Cp, agent imobiliar, care l-a însoțit pe pârâtul I Ila notariat, și martorul , care a asigurat transportul reclamantului de la notariat la Cec Bank S.A., nu au sesizat ca reclamantul să se afle în stare de beție, deși era un moment mult mai apropiat de ora la care s-a încheiat contractul.

La interogatoriu, întrebat asupra negocierii contractului de vânzare, asupra prețului obținut și asupra sumei depuse la unitatea bancară, pârâtul fie a răspuns "nu";, fie "nu știu";, după care a arătat că s-a ocupat înainte de intabularea casei moștenite, toate hârtiile obținute fiind duse acasă la nevastă, că a fost ajutat de fratele pârâtului, dar că nu-și amintește cine a plătit și cât a plătit.

Întrucât la data vânzării, imobilele au fost înscrise în cartea funciară, rezultă că anterior vânzării au fost efectuat demersuri pentru intabularea acestora, de altfel toate părțile fiind de acord cu acest aspect. Susținerea pârâtului I Ică înțelegerea părților a fost ca el să acopere cheltuielile legate de intabularea imobilelor este dovedită cu facturile și chitanțele de plată prezentate, eliberate de O.C.P.I. XZ pe numele de "Seniuc L."; (adică Sl) - chitanța din 2PP.02.20PP2 (servicii cod XXX), de "Isac"; (adică I I) - chitanța din 20.03.20PP2 (servicii cod 273) și de "I I"; - facturile și chitanțele de plată aferente din 08.02.20PP2 și 09.03.20PP2, pentru recepție și înființare carte funciară (servicii cod 2PPPP) + drept de proprietate în favoarea persoanelor fizice (servicii cod XXX) + recepție dezmembrare/comasare (servicii cod 2PPPP).

Se observă că procedura de intabulare a presupus o durată de timp de cel puțin o lună și jumătate, ceea ce concordă cu declarația martorului CPși cu susținerile pârâtului I Iși a intervenientului accesoriu sub acest aspect, timp în care atât reclamantul, cât și familia acestuia au avut cunoștință de demersurile de intabulare, dar și de un scop al intabulării.

Faptul că în seara zilei în care s-a semnat contractul de vânzare sau la data luării interogatoriului în prezenta cauză, în mod deliberat sau nu, reclamantul nu-și mai amintește de actele pe care le-a semnat, nu denotă că la data semnării contractului s-a aflat într-o stare care îl punea în neputință de a-și da seama de consecințele faptei sale, adică a fost lipsit de discernământ. În același sens, sunt și concluziile raportului expertizei medico-legale psihiatrice efectuate asupra reclamantului în care se arată că reclamantul prezintă diagnosticul "tulburare de personalitate de tip instabil - emoțional cu elemente histrionice"; și că "în raport de diagnosticul menționat și documentele medicale prezentate, nu se reconstituie elemente psihopatologice de natură a-i afecta capacitatea psihică de conștientiza conținutul și consecințele acțiunilor sale la data de 2PP.03.20PP2.";.

Chiar martora PVafirmat că reclamantul, luat la întrebări la întoarcerea sa acasă, a răspuns că "el nu a făcu nimic și nu a vândut nimic"; sau că a doua zi "cerea să fie lăsat în pace că este treaba lui, moștenirea lui";, dar și faptul că "a confirmat că a semnat pentru vânzarea părții de moștenire a lui SFși nu a lui";. În mod similar, martorul NC a arătat că reclamantul "susținea doar că el a semnat pentru ca celălalt proprietar FSsă-și vândă partea lui";. Rezultă că reclamantul a avut prefigurarea naturii actului juridic semnat, respectiv că a participat la o vânzare-cumpărare, deși în familie, potrivit declarațiilor acelorași martori, se discutase despre păstrarea părții cuvenite din casă pentru nevoile locative ale copiilor și nepoților lor.

Instanța reține că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pârâtul I Ia plătit suma de 32.000 lei, din care reclamantul a primit suma de PP6.000 lei, iar intervenientul accesoriu, suma de PP6.000 lei, conform mențiunilor din contract ("vânzătorii declară că au primit-o integral de la cumpărător la data semnării contractului, și în numele mandantei";).

După semnarea contractului, reclamantul s-a prezentat la Cec Bank S.A. - Sucursala , unde a deschis un cont curent și a depus suma de 9.000 lei, după care a constituit cu această sumă un depozit la termen, conform contractului seria CRFA nr. 5720333 din 2PP.03.20PP2. Deși a fost însoțit de intervenientul accesoriu

Față de cele expuse, instanța constată că reclamantul în cunoștință de cauză a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. zz.ll.aade notar public S din XZ, nefiind lipsit de discernământ la data încheierii acestuia, având prefigurate efectele actului juridic semnat.

Faptul că operațiunea vânzării a fost mai mult sau mai puțin acceptată în familia reclamantului, că altul ar fi fost mobilul pentru care reclamantul a participat la procedura de intabulare a imobilelor, că există posibilitatea ca prețul obținut din vânzare să fie mai mic decât cel estimat de familia reclamantului și că reclamantul nu a putut justifica familiei întreaga sumă primită la vânzare constituie împrejurări în prezența cărora s-a format voința de a contracta sau sunt împrejurări ulterioare manifestării de voință, după caz, dar nu înlătură existența discernământului reclamantului de la data manifestării de voință și nu pot fi analizate de instanță, deoarece excede obiectului cauzei.

Pin urmare, instanța constată că cererea reclamantului este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

La cererea pârâtului Zz.ll.aa, reclamantul aflat în culpă procesuală pentru pierderea procesului, în baza art. 274 alin. (PP) Cod procedură civilă, va fi obligat să plătească cheltuielile de judecată suportate de pârât constând în onorariu de avocat în cuantum de PP.500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge cererea având ca obiect anulare parțială act formulată de reclamantul I I, cu domiciliul în mun. XZ, str. PPnr. 64, jud. XZ, în contradictoriu cu pârâtul Zz.ll.aa, cu domiciliul în mun. XZ, Bd. PPnr. 28, sc. A, ap. 3, jud. XZ, și intervenientul accesoriu SV-, cu domiciliul în mun. XZ, str. PPnr. 2, bl. PP, sc. C, et. PP, ap. 2, jud. XZ.

Obligă reclamantul să plătească pârâtului cheltuielile de judecată în sumă de PP.500 lei constând în onorariu de avocat.

Cu recurs în termen de PP5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de PP2 iunie 20PP3.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored./jud..

5 ex./

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare parţială contract vânzare cumpărare. Jurisprudență Contracte