DREPT CIVIL – MINORI ŞI FAMILIE, PARTAJ BUNURI COMUNE
| Comentarii |
|
Judecătoria CĂLĂRAŞI Sentinţă civilă nr. 3090 din data de 07.11.2014
Cerere respinsă ca nefiind de competența jurisdicției române
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 21.05.2014, sub nr., reclamantul X a solicitat în contradictoriu cu pârâta Y sistarea stării de indiviziune și împărțirea în cote de ½ a următoarelor bunuri comune: un autoturism, o mobilă de bucătărie și un aragaz electric.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, iar în perioada de căsătorie soții au dobândit bunurile indicate în cerere. De asemenea, a mai precizat că părțile locuiesc în Germania, iar bunurile se află în posesia pârâtei, reclamantul solicitând atribuirea bunurilor către aceasta, cu plata unei sulte corespunzătoare. A menționat și că evaluarea bunurilor nu poate fi făcută decât ipotetic, întrucât bunurile se află în Germania.
În drept, au fost invocate art. 357 și urm. C.civ.
La cerere au fost anexate procură judiciară, sentința civilă nr.
La data de …, pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că bunurile care fac obiectul partajului se află în posesia sa, însă valoarea reală a acestora este de 5600 lei, luând în calcul și uzura de 25 % din valoare. A mai precizat că bunurile au fost dobândite prin contribuție egală a soților, fiind de acord să plătească reclamantului o sultă de 2800 lei, însă într-un timp mai îndelungat.
În drept, a invocat art. 205 și art. 979 C.proc.civ.
La data de … reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a precizat că nu este de acord cu oferta de evaluare făcută de pârâtă autoturismului, urmând ca în cauză să se efectueze o expertiză prin care să se stabilească valoarea de circulație a autoturismului.
La data de …, pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat aducerea la masa partajabilă a unui autoturism marca aflat în posesia reclamantului-pârât, în valoare de 1000 euro.
La data de ... pârâta-reclamantă a invocat excepția de necompetență a instanțelor române, conform art. 1066 alin.2, 1065, 1027 C.proc.civ. și art. 2613 C.civ.
Analizând cu prioritate față de fondul cauzei excepția de necompetență a instanțelor române invocată de pârâta-reclamantă, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, trebuie făcută o distincție clară între reglementarea prevăzută de Cartea a VII-a din codul de procedură civilă român, intitulată "Procesul civil internațional"; și dispozițiile de drept internațional privat cuprinse în Cartea a VII-a a Codului civil român. Este evident că reglementarea Codului civil, astfel cum prevede și art. 2557 C.civ., se referă la determinarea legii aplicabile unui raport de drept internațional privat, deci la legea aplicabilă fondului litigiului dedus judecății.
În schimb, art. 1065 C.proc.civ., prevede că, sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reședința obișnuită, respectiv sediul principal pe teritoriul României la data introducerii cererii.
Așadar, principalul criteriu după care este atrasă competența internațională a instanțelor române este existența pe teritoriul României a domiciliului pârâtului.
În această privință, instanța apreciază că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens larg, interesând adresa unde pârâta locuiește efectiv. În același sens, art. 87 C.civ. definește domiciliul persoanei fizice ca fiind acolo unde declară că își are locuința principală. Instanța apreciază că scopul regulii generale în materia competenței teritoriale - acela de a o proteja pe pârâtă - nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuința efectivă a pârâtei.
Din certificatul de reședință depus la dosar, instanța reține că la data sesizării instanței cu prezentul dosar - 21.05.2014 - pârâta Y avea domiciliul principal în orașul …, Germania. De altfel, chiar reclamantul a precizat, în cererea introductivă, că părțile locuiesc în Germania, bunurile a căror partajare se solicită aflându-se în posesia acestora.
În consecință, având în vedere că niciuna din părțile litigiului dedus judecății nu își are locuința obișnuită pe teritoriul României, instanța urmează să admită excepția invocată și, conform art. 1070 C.proc.civ., să respingă cererea ca nefiind de competența jurisdicției române. Instanța constată că nu este incident art. 1069 C.proc.civ. întrucât cauza nu prezintă nicio legătură cu Judecătoria Călărași, ba mai mult, ar fi dificilă soluționarea acțiunii de partaj de instanțele române, cât timp bunurile mobile a căror partajare se solicită și a căror expertizare este necesară se află pe teritoriul Germaniei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței instanțelor române invocată de pârâtă.
Respinge cererea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta Y, ca nefiind de competența jurisdicției române.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică astăzi,
-def. prin respingerea apelului
Red. TCA
Dact VN
Exemp. 4/17.11.2014
| ← DREPT CIVIL – CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Jurisprudență | Ordonanta de plata. Jurisprudență Plăţi → |
|---|
