Anulare somaţie de plată – respingerea cererii

Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 97 din data de 15.01.2016

Cuprins pe materii: Anulare somație de plată - respingerea cererii

"

Prin încheierea din 17.09.2015, pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr.1848/324/2015, a fost respinsă excepția prematurității, a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă cererea de emitere a ordonanței de plată , ca inadmisibilă.

În motivare, s-a arătat că societatea creditoare a emis factura cu nr. 6500002863/14.12.2012 pretinzând ca a efectuat o serie de reparații la autoturismul societății debitoare, însă această factură prezintă doar o semnătură indescifrabila pe prima pagina, fără sa se știe cui aparține ,nu există nicio ștampilă a societății debitoare, iar pe următoarele doua pagini ale acestei facturi acolo unde sunt menționate si alte reparații si valoarea totala a acestora, nu mai există nicio semnătură. Față de aceste aspecte, instanța a considerat că nu există nicio dovadă certă a însușirii facturii respective de către reprezentantul societății debitoare si că, în consecință , creanța nu este certă ,lichidă si exigibilă.

Analizând încheierea din 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr.3569/324/2014 , instanța a apreciat că acesta este temeinică și legală, pentru următoarele motive:

Potrivit art.1014(1) CPC, prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Potrivit art.1021 al. (1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere, iar potrivit aliniatului 2 NCPC, dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere.

Ordonanța de plată, după cum rezultă și din denumirea cărții a VI a din NCPC, reprezintă o procedură specială în cadrul căreia nu se administrează probe, în afara înscrisurilor atașate cererii, ci se examinează actele sub aspectul îndeplinirii celor trei condiții ale creanței, necontestate de părți prin apărări de fond.

Instanța de față a reținut că societatea creditoare și-a susținut cererea cu factura nr. 6500002863/14.12.2012, care reprezintă un instrument de plată și care, pentru a avea forță probantă față de persoana care nu a redactat-o, în speță față de debitoare, trebuie semnată sau acceptată de către aceasta.

Ori, așa cum a reținut și instanța de fond, din analiza facturii depuse de creditoare, a rezultat că aceasta nu a fost semnată de reprezentanții debitoarei, nefiind astfel acceptată de către debitoare și, ca urmare, nu poate face dovada raporturilor contractuale dintre părți, fiind necesară administrarea de probe, care nu poate fi efectuată în această procedură specială.

Ca urmare, față de aceste motive, soluția nu poate fi decât aceea de respingere a cererii formulate, pentru că altfel s-ar transforma ordonanța de plată într-o veritabilă acțiune de drept comun, ceea ce ar contraveni specificului acestei instituții.

Creditoarea are deschisă calea dreptului comun pentru a-și valorifica pretențiile față de debitoare.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare somaţie de plată – respingerea cererii