Aplicarea dispoziţiilor art.281 C.p.c.. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Tribunalul BACĂU Decizie nr. 746 din data de 19.06.2013

Prin încheierea din 27.11.2012 Judecătoria Onești a respins cererea formulată de petenții D.N. și D.V.

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele:

Petenții au avut calitatea de reclamanți în dosarul nr. 5824/1991 al Judecătoriei Onești. Prin sentința civilă nr. 4028 din 18.10.1991, pronunțată în acest dosar, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei G.V., județul Bacău s-a constatat că reclamanții sunt proprietarii unei case construită din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 4 camere, hol și verandă, situată in comuna G.V., județul Bacău.

În cursul procesului, pârâta nu a depus întâmpinare, iar reclamanții au fost asistați de avocat ales și au avut posibilitatea, conform principiului disponibilității, de a fixa cadrul procesual.

Conform art. 281 Cod procedură civilă erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Textul de lege se referă la erorile materiale și omisiunile ce pot fi îndreptate fără a duce la o schimbare sau alterare a soluției date.

Eroarea invocată de petenți, că imobilul este situat în Onești, cartier S. și nu în comuna G.V., putea constitui doar motiv de exercitare a căilor de atac, reprezentând o posibilitate de a obține o soluție contrară.

Pe de altă parte, sentința civilă nr. 4028 din 18.10.1991 le-a fost comunicată petenților în anul 1991 care nu puteau să nu observe dispozitivul hotărârii.

Petenții au mai formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale cu același conținut, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 9 octombrie 2012, fără a fi atacată cu recurs.

Principiul securității circuitului civil impune ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să nu poată fi modificată decât în condițiile și limitele exercitării căilor extraordinare de atac. Posibilitatea înlăturării sau îndreptării erorilor materiale oricând, nelimitat în timp, se justifică prin efectele reduse ale acestei operațiuni asupra sensului dispoziției din hotărâre.

Împotriva încheierii au declarat recurs reclamanții D.N. și D.V pentru urătoarele considerente:

- nesocotind sau necunoscând ce sate și comune intră în arondismentul juridic al Judecătoriei Onești, din punct de vedere teritorial, instanța a trecut în mod greșit că imobilul proprietatea lor se află in "satul S."; în loc de "cartier S.";, așa cum era corect și cum rezultă din adresa Primăriei Onești nr. 23539/20.10.2012;

- prin admiterea cererii nu se aduce nici o atingere principiului securității circuitului civil deoarece sentința nu se modifică în privința părților și a obiectului, numai că locul unde este situată casa, respectiv denumirea unității administrativ teritoriale va fi "cartierul S."; în loc de "satul S.";.

Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Erorile sau omisiunile care se pot îndrepta prin procedura prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă sunt cele făcute în cursul procesului și cu ocazia pronunțării sentinței civile. Mențiunea din dispozitivul sentinței civile nr. 4028/18.10.1991, privind admiterea acțiunii în constatare a dreptului de proprietate asupra unei case situată în comuna G.V., județul Bacău, nu este rezultatul unei erori materiale, identificarea imobilului fiind conformă cu datele existente în acest sens în cererea de chemare în judecată.

Motivele concrete invocate în prezentul demers judiciar puteau fi valorificate doar prin exercitarea căii de atac împotriva sentinței civile nr. 4028/18.10.1991 deoarece pun în discuție fondul litigiului sub aspectul identificării obiectului material al acțiunii în constatare și consecințe decurgând din admiterea acțiunii în contradictoriu cu pârâta chemată în judecată de reclamanți, Primăria G.V., în condițiile în care imobilul, astfel cum este identificat in cererea de îndreptare eroare materială, nu este situat pe raza comunei G.V. ci în cartierul S. din municipiul Onești.

Față de cele reținute, în temeiul art. 312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Aplicarea dispoziţiilor art.281 C.p.c.. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)