Arestarea preventivă. Criterii de apreciere. Analizarea necesităţii, oportunităţii, proporţionalităţii măsurii preventive
| Comentarii |
|
Nu este suficient ca privarea de libertate să fie executată conform legii naţionale, ci trebuie să fie şi necesară în circumstanţele specifice cauzei. Marja de apreciere a oportunităţii luării unei măsuri preventive privative de libertate, este limitată pentru că detenţia pentru că detenţia preventivă este cea mai severă dintre măsurile preventive prevăzute de art. 136 C.proc.pen. Arestarea preventivă, în cazul prevăzut de art. 5 pct. 1 lit. c), trebuie să presupună cerinţa realizării unei proporţionalităţi între interese contrare.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Încheierea nr. 7 din 2 februarie 2011
Prin încheierea nr. 7 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului N.C. pe o perioadă de 29 zile.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că sunt indicii de săvârșire de către inculpat a unor infracțiuni de corupție.
In justificarea măsurii dispuse, s-a mai arătat că este relevantă gravitatea faptelor imputate și, în acest context, sunt irelevante circumstanțele personale ale inculpatului.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, care a solicitat respingerea propunerii de arestare preventivă.
Prin încheierea nr. 7/R/02.02.2011, Curtea de Apel Pitești, a admis recursul declarat de inculpatul N.C., a casat, în parte, încheierea atacată și, rejudecând, a respins propunerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, de arestare preventivă a inculpatului N.C.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 534/109/2011 din 27.01.2011, emis de Tribunalul Argeș - Secția penală, dacă nu este reținut și arestat în altă cauză.
în baza art. 1491 alin. (12) C.proc.pen., cu referire la art. 146 alin. (11)1 C.proc.pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451C.proc.pen. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 02 februarie 2011, până la data de 03 martie 2011, inclusiv, instituindu-se în sarcina inculpatului anumite obligații.
In argumentarea hotărârii adoptate, Curtea a prezentat următoarele:
Prima instanță nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C.proc.pen., dispunând arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpatului N.C.
Din perspectiva dispozițiilor art. 143 alin. (1) C.proc.pen., curtea a constatat că, în cauză, sunt doar indicii în sensul art. 681C.proc.pen., adică date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, față de care se fac acte de urmărire, a săvârșit o faptă penală.
în opinia curții, indiciile rezultă din convorbirile telefonice ale recurentului, din cererea pe care acesta a semnat-o pentru obținerea fondurilor europene, cerere care, în accepțiunea D.N.A. Pitești, conține informații ce nu au corespondent în realitate, precum și din documentele contabilității duble a SC P. SA Pitești ori alte asemenea documente.
în fine, curtea reamintește că, în procedura de față, pentru luarea măsurii arestării preventive nu trebuie să existe probe de vinovăție, ci doar indiciile săvârșirii unei fapte.
în raport de aceasta, Curtea a apreciat că apare ca neîntemeiată critica invocată de recurent, prin apărător, referitoare la lipsa probelor de vinovăție.
în examinarea cerințelor impuse prin art. 148 lit. f) C.proc.pen., curtea a reținut că, dacă în legătură cu prima condiție prevăzută de textul de lege sus-citat (pedeapsa mai mare de 4 ani prevăzută pentru infracțiunile imputate) nu au fost obiecțiuni, discuții s-au purtat în legătură cu neîndeplinirea celei de-a doua condiții, respectiv cea referitoare la existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea lui în libertate.
Susținerea recurentului în sensul neîndeplinirii celei de-a doua cerințe a fost apreciată ca fiind întemeiată.
Astfel, punctul de plecare în argumentarea acestei opinii îl constituie art. 5 pct. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
în jurisprudența sa, C.E.D.O. a dezvoltat câteva motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune, respectiv:
-să existe indicii temeinice în sensul că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
- pericolul ca acuzatul să fugă;
- riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției;
- să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.
Pe de altă parte, C.E.D.O. a statuat că, potrivit art. 5 pct. 3, cu care art. 5 pct. 1 formează un tot, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces (Cauzele McKay c. Regatul Unit, Calmanovici c. România).
Existența pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili nu doar în funcție de criteriile reținute de instanță, dar și de elemente ce țin de persoana recurentului, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin. (8) C.proc.pen.
Curtea notează că recurentul a fost senator în perioada 2000-2004 și, din anul 2004, este președintele C.J.A. în acest răstimp nu a săvârșit abateri disciplinare, nu a fost sancționat în cadrul activității desfășurate și nu are antecedente penale.
A fost în permanență implicat în acțiuni complexe, a fost apreciat pentru întreaga activitate depusă, obținând diverse titluri, diplome de excelență, de merit, de onoare.
Astfel, recurentul este cetățean de onoare al municipiului P., al localităților S., C.
A fost apreciat pentru contribuția adusă la dezvoltarea și prestigiul unor localități argeșene, la promovarea lor peste hotare.
Prin titlurile acordate, sunt recunoscute sprijinul deosebit pe care acesta l-a acordat în proiectarea, organizarea și desfășurarea unor activități sportive, culturale (teatru, literatură), religioase, învățământ sau în legătură cu promovarea obiceiurilor tradiționale dar și contribuția la promovarea valorilor democratice din România.
Acestea demonstrează că recurentul este o persoană apreciată în societate, respectată, dând dovadă de o probitate morală și o deontologie profesională deosebite, astfel că nu se poate vorbi în cazul de față despre un pericol social concret pentru ordinea publică, pe care l-ar presupune lăsarea sa în libertate.
Recurentul s-a prezentat în fața organului judiciar când a fost solicitat, a dat declarație la data de 10 septembrie 2010, nefiind probe care să demonstreze intenția de a se sustrage de la efectuarea procedurilor judiciare.
Nu s-a adus niciun argument cu greutate de către DNA - Pitești, în sensul că recurentul a obstrucționat sau că încearcă obstrucționarea actului de justiție ori că ar comite infracțiuni, și nu a indicat niciun fapt convingător care să susțină ipoteza pericolului prezentat de recurent pentru ordinea publică, așa cum a recomandat C.E.D.O. (Cauza Pantea c. România).
Aceasta, întrucât pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice. La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică.
în prezent, recurentul este internat la Spitalul Clinic de Urgență București, în secția de terapie intensivă chirurgie cardiovasculară, fiind în perioada postoperatorie după revascularizație miocardică prin by-pass aorto-coronarian.
Așadar, în raport de argumentele expuse, prima instanță a apreciat greșit ca fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C.proc.pen., referitoare la împrejurarea că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, Curtea constată că prima instanță a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor prevăzute de art. 136 alin. (1) C.proc.pen., privind scopul măsurilor preventive.
în acest sens, Curtea reamintește că, în cauză, sunt doar indicii (nu probe) în înțelesul dispozițiilor art. 143 C.proc.pen., că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar în raport de cele expuse (că inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală, că nu are antecedente penale, că imaginea pe care o are în societate este pozitivă) și de textele de lege precizate de dispozițiile Convenției (art. 5), de jurisprudența C.E.D.O. și cea a înaltei Curți de Casație și Justiție, de vârsta și starea de sănătate a recurentului, măsura adecvată realizării scopului măsurilor preventive este cea prevăzută de art. 1451C.proc.pen., respectiv „obligarea de a nu părăsi țara”, pe o durată de 30 zile.
Obligațiile ce vor fi instituite în sarcina recurentului sunt menite să asigure realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum este definit în art. 136 C.proc.pen.
Acestea, de altfel, sunt o garanție a derulării procesului penal în condiții normale, în scopul aflării adevărului.
Interpretarea eronată a dispozițiilor art. 136 alin. (1) C.proc.pen., care a avut ca efect arestarea preventivă a recurentului este generată de faptul că prima instanță nu a dat importanța cuvenită nici dispozițiilor alin. (8) din același articol.
Din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, vârsta de 66 ani pe care o are recurentul, starea precară a sănătății, intervenția chirurgicală pe care a suportat-o de curând, buna reputație de care recurentul se bucură în societate, lipsa antecedentelor penale sunt argumente care se circumscriu art. 136 alin. (8) C.proc.pen., recomandând alternativa la arestare. în acest sens, textul precizează: „alegerea măsurii”.
Curtea reamintește că practica instanței europene a reținut, în acest sens, că detenția unei persoane este o măsură atât de gravă încât este justificată în ultimă instanță, atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate și s-a considerat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau cel individual (Cauzele Vrencev c. Serbia, 2361/05, 23.09.2008; Witold Litwa c. Polonia, 26629/95, 4.04.2000; Hilda Hafsteinsdottir c. Islanda, 40905/98, 8.06.2004; Enhorn c. Suedia, 56529/00, 25.01.2005; Rusu c. Austria, 34082/02, 2.10.2008).
Și Curtea Constituțională a statuat că „instituția privării de libertate a unei persoane reprezintă un act de extremă gravitate pentru orice cetățean. Ea nu se poate realiza decât în condiții strict reglementate de lege pentru a se preveni orice abuzuri care ar conduce la arbitrar și discreționar, afectând direct valorile umane ce constituie esența personalității fiecărui individ. de aceea, art. 23 din constituție stabilește că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, textul constituțional reglementând până la detaliu condițiile în care se poate efectua arestarea și garanțiile constituționale necesare asigurării unui cadru adecvat protejării cetățeanului împotriva unei astfel de măsuri (Decizia nr. 107/1998, Decizia nr. 108/1998). așadar, jurisprudența curții constituționale este conformă cu jurisprudența C.E.D.O. în materia protecției libertății individuale.
Mergând mai departe cu raționamentul, Curtea consideră că nu este suficient ca privarea de libertate să fie executată conform legii naționale, ci trebuie să fie și „necesară” în circumstanțele specifice cauzei.
Condiția necesității presupune, ca ipoteză, existența unui interes public, în sensul privării de libertate, interes care ar putea fi buna administrare a justiției (riscul sustragerii de la proces), protejarea publicului (riscul repetării faptelor) și care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, așa cum este stabilit în art. 5 din convenție (Cauza Kudla c. Polonia).
Antagonic, este interesul particular al inculpatului, interes care se circumscrie dreptului la libertate, la sănătate, chiar și la viață.
Mai mult, arestarea preventivă în cazul art. 5 pct. 1 lit. c) trebuie, de asemenea, să presupună cerința realizării unei proporționalități (Cauzele Ambruszkiewicz c. Polonia, 38797/03, 4.05.2006; Landet c. Polonia, 11036/03, 18.03.2008).
Curtea observă că jurisprudența C.E.D.O. contribuie la înțelegerea proporționalității ca echilibrul echitabil între interese contrare, atunci când prin măsurile dispuse de autoritățile naționale se aduce atingere drepturilor și libertăților protejate de convenție. echilibrul echitabil sau echilibrul just reprezintă în jurisprudența instanței internaționale de le Strasbourg, o garanție pentru respectarea drepturilor omului, în situațiile în care autoritățile naționale, prin măsurile dispuse limitează exercițiul drepturilor consacrate de convenție.
Revenind la speță, Curtea apreciază că arestarea recurentului nu este „necesară” în sensul convenției, pentru că, așa cum s-a arătat anterior, D.N.A. Pitești nu a demonstrat riscul sustragerii inculpatului de la proces ori riscul repetării faptelor (Cauza Pantea c. România).
Din contră, actele depuse la dosarul cauzei, cu ocazia judecării în primă instanță, conturează profilul moral al unei persoane respectate în societate, preocupată de dezvoltarea multilaterală a comunității în care trăiește și-și desfășoară activitatea și, implicit, lipsa pericolului social al lăsării acesteia în libertate.
Așadar, numai existența bănuielilor plauzibile (indicii temeinice de săvârșire a unei fapte penale), în contextul dat, nu reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție a recurentului.
în fine, nu trebuie să se facă abstracție de intervalul de timp scurs de la data la care se susține că au fost săvârșite infracțiunile până la data sesizării instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
în legătură cu aceasta, Curtea reamintește că marja de apreciere a oportunității luării unei măsuri preventive privative de libertate este limitată pentru că detenția preventivă este cea mai severă dintre măsurile prevăzute de art. 136 C.proc.pen.
După scurgerea a 5 ani de la data la care se susține că au fost săvârșite unele acte materiale, măsura nu este adecvată scopului procesului penal, astfel cum este definit în art. 1 C.proc.pen. și nu legitimează privarea de libertate, ci, așa cum s-a arătat mai sus, doar una din măsurile preventive restrictive de libertate.
Curtea mai apreciază că menținerea arestării preventive a unui inculpat ce a suferit recent o intervenție chirurgicală echivalează cu încălcarea art. 3 din Convenție, pentru că Convenția a stabilit că durata excesivă a detenției preventive, atunci când compromite în mod grav sănătatea inculpatului, poate constitui un tratament inuman. în analizarea acestui articol, C.E.D.O. a impus drept criterii vârsta și starea de sănătate a inculpatului, criterii care se regăsesc în situația de față.
Curtea, în mod rezonabil, poate să prevadă, pe de o parte, că, dată fiind starea sa de sănătate, recurentul este mai vulnerabil decât un deținut obișnuit (Cauza Pantea c. România).
Față de aceste considerente, curtea a admis recursul declarat de inculpatul N.C., așa cum s-a arătat mai sus cu ocazia redării dispozitivului acestei încheieri.
(Judecător Marius Gabriel Săndulescu)
| ← Reducerea salariului cu un procent de 25% pe o perioadă... | Informaţii publice. Acte ce au stat la baza constituirii sau... → |
|---|
