Asigurări civile auto. Jurisprudență Asigurări auto şi alte asigurări

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 173 din data de 13.02.2013

Asigurări civile auto obligatorii pe numele șoferului vinovat de accident și a persoanei pe numele căruia autoturismul figura înmatriculat. Proba transferului dreptului de proprietate.Condiții și consecințe.

Chiar dacă art. 29 pct. 2 din Ordinul nr. CSA nr. 5/2010 privind valabilitatea asigurării obligatorii RCA se referă la înstrăinări prin acte civile sub semnătură privată iar din probele administrate în cauză nu rezultă întocmirea de către pârâți a unui înscris constatator al transmiterii dreptului de proprietate al autoturismului cu pricina, această transmitere a operat grație principiului consensualismului care guvernează raporturile civile și principiului strămutării proprietății bunului individual determinat vândut din chiar momentul încheierii acordului de voințe, ambele consacrate de Codul civil ce reprezintă dreptul comun în materie.

Referirea textului din cuprinsul actului normativ sus-citat la "acte civile sub semnătură privată"; se explică prin aceea că, de regulă, în cazul încheierii unor convenții de înstrăinare a autovehiculelor, părțile obișnuiesc să încheie convenții constatate prin înscrisuri sub semnătură privată care să servească drept dovadă a contractului lor până la finalizarea procedurii de înmatriculare a autoturismului pe numele noului proprietar. Înscrisul sub semnătură privată nu reprezintă însă o condiție de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare a unui autoturism - bun mobil - deoarece, conform art.1674 din Codul civil vânzarea este o convenție consensuală. Potrivit acestui text de lege "cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.";

(Tribunalul Arad, secția civilă, decizia civilă nr. 173 R /13 februarie 2013,dosar nr. 5933/55/2012)

Prin sentința civilă nr. 9789 din 30 octombrie 2012, pronunțată în dosar nr.7831/55/2012 Judecătoria Arad a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.F. în contradictoriu cu pârâții SC A. R. A. SA, SC C. A. SA, Centrul de afaceri S. și intervenientul forțat C. A. și a obligat pârâta SC A. R. A. SA să plătească reclamantei suma de 10.000 de lei, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata către reclamantă a unor daune moratorii în cuantum de 0, 1% din suma de 10.000 de lei, de la 25.05.2012, până la plata acestei din urmă sume. Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a respins cererea pentru restul pretențiilor formulate, ca nefondată dar a obligat pârâta SC A. R. A. SA să plătească reclamantei suma de 1 414 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la 05.11.2011 între autoturismul proprietatea reclamantei, înmatriculat sub nr. AR 09 RNF și cel condus de numitul C. A., înmatriculat sub nr. AR 10 ABF, a avut loc o coliziune, cauzată de cel de-al doilea conducător, care nu a respectat semnificația indicatorului "cedează trecerea";. S-a mai constata că la data producerii accidentului, pentru răspunderea civilă pentru prejudicii rezultate din utilizarea autoturismului înmatriculat sub nr. AR 10 ABF s-au încheiat două contracte de asigurarea, unul de către intervenientul C. A., cu pârâta SC C. A. SA, și unul de către numitul B.S., cu pârâta SC A. R. A. SA., incidentul fiind adus la cunoștința ambelor pârâte, judecătoria reținând că potrivit estimării prin programul Audatex, daunele cauzate autoturismului reclamantei s-au ridicat la suma de 39 255 lei.

Judecătoria a apreciat acțiunea în parte întemeiată, în ceea ce o privește pe pârâta SC A. R. A. SA. În aprecierea primei instanțe, nu este aplicabil speței art. 52 din Legea nr. 136/1995, întrucât acest text prescrie soluția suportării egale a despăgubirii doar în ipoteza existenței mai multor asigurări valabile, încheiate însă de aceeași persoană ("pentru același proprietar de vehicul";), însă chiar și atunci, primul asigurător sesizat are obligația de a achita despăgubirea, neexistând vreun temei să se prevaleze de acest text în raporturile cu persoana prejudiciată.

Pentru ipoteza invocată în cauză, aceea a transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului, fără efectuarea înscrierilor în registrele publice, este aplicabil art. 29 ultima teză din Ordinul CSA nr. 5 /2012, care pune despăgubirea în sarcina asigurătorului ce a contractat cu noul proprietar, chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare pe numele său. Așa cum s-a relevant însă de către pârâta SC C. A. SA, nu se poate identifica din vreun înscris ori din vreo altă dovadă intervenirea unui contract de vânzare-cumpărare între intervenientul C. A. și numitul B. S.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs .A.R.A. S.A. București, prin Sucursala Arad solicitând admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanta S. F. față de societatea de asigurare .

În motivarea recursului arată că instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii.

În aprecierea recurentei, instanța de fond s-a limitat la interpretarea sumară a art. 29, ultima teză din Ordinul CSA nr. 5/2010 strict sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului dar fără a cerceta fondul evenimentului rutier care l-a avut autor pe intervenientul C. A. Reiterând starea de fapt, recurenta a susținut că din documentele depuse la dosarul cauzei se observă cu claritate că în sarcina intervenientului C. A. se rețin toate elementele răspunderii civile delictuale: fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția iar la data accidentului 04.11.2011 exista încheiată o asigurare RCA pe numele vinovatului C. A. valabilă pentru autoturismul condus în momentul accidentului, polița 02660566 la C.A., cu valabilitate 04.11.2011-03.05.2012.

Recurenta a învederat că în cazul de față accidentul de circulație a avut loc în data de 05.11.2011 iar la data de 14.11.2011 a fost întocmit dosar de daună la S.C. C. A. S.A. comunicându-se păgubitului S. N. (soțul reclamantei) lista documentelor necesare în vederea plății despăgubirii. În aprecierea recurentei, corespunde realității că autoturismul în discuție l-a avut drept proprietar pe numitul B.S., asigurat valabil la societate cu polița RCA 005967283 - valabilitate 04.04.2011 - 03.04.2012, transferul de proprietate fiind evidențiat în documentele autoturismului în data de 07.11.2011.

În acest context, recurenta a susținut că este incidentă reglementarea stipulată prin pct. 2 din art. 29 - ORD CSA nr. 5/2010, respectiv:

"În cazul înstrăinării unui vehicul în baza unor acte sub semnătură privată pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, aceasta asigurare rămâne în vigoare până la dobândirea calității de titular al înmatriculării/ înregistrării vehiculului de către noul proprietar. În cazul în care noul proprietar deține o asigurare obligatorie RCA pe numele sau aceasta va fi considerată valabilă chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare/ înregistrare pe numele său";.

În acest sens, recurenta a concluzionat că nu poate fi primita ipoteza valorificării pretențiilor față de un asigurat care nu s-a făcut vinovat de producerea unui eveniment, respectiv față de B.S., asigurat A.R.A., considerând că pretențiile reclamantei se impun a fi valorificate față de pârâta S.C. C. A. S.A.

În drept a invocat art. 304 pct.7, 9, art.3041 Cod procedură civilă, Legea nr. 136/1995 privind asigurările în România, OUG nr. 61/2005 de modificare a Legii nr. 136/1995, Ordinul 5/2010 privitor la asigurarea de răspundere civilă auto pentru accidentele din anul 2011.

Intimata S. F. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.

În motivarea întâmpinării arată că prima instanță a făcut o judicioasă apreciere a stării de fapt și o corectă aplicare a normelor de drept incidente în speță apreciind critica adusă prin recurs ca fiind neîntemeiată, promovarea acestui recurs având ca singur scop tergiversarea achitării indemnizației de despăgubire datorata ei de către recurenta.

Intimata S.C. C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică pronunțată de către Judecătoria Arad.

Reiterând starea de fapt, intimata a subliniat că pârâtul C. A. avea încheiată polița de asigurare HR cu nr.02660566 cu valabilitate din data de 04.11.2011 până la data de 03.05.2012 pe același autoturism, dar proprietar la data producerii evenimentului era domnul B. S. Față de acest aspect, a învederat că că autoturismul marca WV Golf a devenit proprietatea domnului C. A. în data de 07.11.2011 la două zile după producerea evenimentului polița valabilă la momentul producerii evenimentului rutier este cea încheiată de A.R.A.

Intimata a mai susținut că în urma verificărilor efectuate în momentul primirii invitației la conciliere, s-a constatat faptul că atât pe site-ul oficial al CSA-ului cât și din documentele existente, vinovăția cade în vina asiguratului RCA al SC A.R.A. În ceea ce privește avizarea daunei, intimata a arătat că reclamanta nu a înștiințat societatea de producerea unei daune așa cum prevede Ordinul CSA 5/2010 art. 33, singura adresă primită de la reclamant este invitația la conciliere cu numărul 1650 din data de 13.04.2012 reprezentând invitația la conciliere prin care se solicită achitarea sumei de 10.000 lei de către societate, adresa care nu poate fi nici pe departe o avizare de daună.

În altă ordine de idei, intimata a susținut că reclamantul avea obligația de a înștiința în scris SC C. A. SA de producerea unei daune conform art. 38 însă singura cerere de despăgubire depusă de reclamant este la A.R.A, societatea aflându-se în imposibilitatea de a efectua cercetări amănunțite cu privire la evenimentul rutier.

În ce privește incidența dispozițiilor art.29 din Ordinul CSA în vigoare 5/2010 intimata a susținut că nu există nici un document sub semnătură privată care să poată obliga societatea la plata vreunei sume de bani în baza poliței de asigurare încheiată la societate, singurul act care le-a arătat cu exactitate cine este proprietarul autoturismului este chiar cartea de identitate a autoturismului neexistând un alt document în acest sens și că la data producerii evenimentului rutier polița valabilă este cea încheiată la societatea de asigurare SC A.R.A SA, pe numele domnului B.S.

Astfel nu se poate pune problema răspunderii civile a asiguratului societății așa cum reiese și din art.29 din ordinul CSA în vigoare la data producerii evenimentului rutier cât și cu respectarea prevederilor legii 136/1995.

În ceea ce privește petitul doi al acțiunii referitor la penalitățile de întârziere solicită respingerea acestora deoarece sunt nejustificate ținând cont de faptul că reclamanta nu poate solicita penalității de întârziere atâta timp cât nu a înștiințat societatea de producerea evenimentului rutier mai sus menționat, ținând cont și de gradul de vinovăție al asiguratului societății.

Analizând sentința atacată din prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și ale prevederilor art.304 și art.3041 Cod proc.civ., tribunalul a apreciat că soluția judecătoriei este nelegală, fiind consecința unei greșite interpretări și aplicări a legii - art.304 pct.9 Cod proc.civ., cauzată la rândul său de o greșită apreciere a stării de fapt.

Judecătoria a reținut în mod corect un aspect necontestat de niciuna din părțile din proces: la data producerii evenimentului rutier - 5 noiembrie 2011 - cu privire la unul și același autoturism înmatriculat sub nr. AR-10-ABF existau două asigurări de răspundere civilă delictuală valabile. Prima asigurare fusese încheiată anterior de către pârâtul B. S., cu pârâta S.C. A. R. A. S.A., în timp ce a doua a fost încheiată de către autorul accidentului C. A.la societatea de asigurare S.C. C. A. S.A. O altă împrejurare invocată în fața instanței de fond și necontestată decât de către pârâta C. A.S.A. a fost aceea că, anterior producerii evenimentului rutier a avut loc o înstrăinare a autoturismului cu nr. de înmatriculare AR - 10 - ABF de la pârâtul B.S. la pârâtul C. A.

Prima instanță a invocat prevederile Ordinului CSA nr.5/2012, deși în mod evident acesta nu putea să se aplice retroactiv la un eveniment rutier petrecut la finele anului 2011. Totuși, norma de drept invocată de către instanța de fond se regăsea și în cuprinsul Ordinului nr.5/2010 la art.29 alin.2 conform căruia "În cazul înstrăinării unui vehicul în baza unor acte civile sub semnătură privată, pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, această asigurare rămâne în vigoare până la data dobândirii calității de titular al înmatriculării/înregistrării vehiculului de către noul proprietar. În cazul în care noul proprietar deține o asigurare obligatorie RCA pe numele său, aceasta va fi considerată valabilă chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare/înregistrare pe numele său";.

Este adevărat că textul de lege se referă înstrăinări prin acte civile sub semnătură privată iar din probele administrate în cauză nu rezultă întocmirea de către pârâții B.S. și C. A. a unui înscris constatator al transmiterii dreptului de proprietate al autoturismului cu pricina. Sensul legii este însă în a da eficiență contractului de asigurare încheiat de cel ce a devenit proprietar grație principiului consensualismului care guvernează raporturile civile și a principiului strămutării proprietății bunului individual determinat vândut din chiar momentul încheierii acordului de voințe, ambele consacrate de Codul civil ce reprezintă dreptul comun în materie.

Așa fiind, lipsa unui înscris sub semnătură privată nu echivalează cu nevalabilitatea convenției de vânzare-cumpărare intervenită între părți, singura problemă juridică ce se poate ivi fiind cea legată de dovada existenței unui astfel de contract. Or, în aprecierea tribunalului, în afara faptului că părțile însăși nu au contestat intervenirea între ele a unui act juridic de înstrăinare cu titlu oneros, translativ de proprietate, existența unei convenții de vânzare-cumpărare a autoturismului AR-10-ABF, intervenită anterior producerii evenimentului rutier între pârâții B.S. și C. A. rezultă din coroborarea următoarelor elemente de fapt incontestabile:

- la data accidentului autoturismul se afla deja în posesia pârâtului C. A. care s-a făcut vinovat de producerii evenimentului rutier;

- noul proprietar a încheiat o asigurare de răspundere civilă autor cu S.C. C. A. S.A., contract a cărui încheiere se explică tocmai prin dobândirea de către C. A. a calității de proprietar asupra autoturismului și a dobândirii posesiei și folosinței asupra acestuia;

- autoturismul a fost înmatriculat pe numele noului proprietar la data de 7 noiembrie 2011, adică la două zile după producerea evenimentului rutier, în condițiile în care procedura de înmatriculare durează câteva zile de la data depunerii dosarului la organul de poliție competent a realiza radierea vechiului proprietar și înmatricularea celui subsecvent.

Or, în raport de aceste elemente de fapt incontestabile, împrejurarea că la dosarul cauzei nu s-a depus un înscris sub semnătură privată întocmit de către părțile contractului de vânzare-cumpărare este lipsită de orice relevanță juridică, câtă vreme celelalte elemente probatorii converg toate înspre o singură concluzie, aceea că, la data accidentului, proprietarul autoturismului AR-10-ABF era pârâtul C. A., adică persoana vinovată de producerea evenimentului rutier și care, la acea dată, avea încheiată pe numele său și cu privire la acest autoturism o asigurare de răspundere civilă auto cu pârâta S.C. C. A. S.A.

Constatând așadar că noul proprietar al autoturismului - pârâtul C. A. - a respectat dispozițiile art.48 din Legea nr.136/1995, încheind o asigurare de răspundere civilă auto și că el se face totodată vinovat de producerea evenimentului rutiere și de prejudiciul cauzat reclamantei S. F., tribunalul apreciază că în virtutea contractului de asigurare încheiat de persoana vinovată de accident și a dispozițiilor art.49 din Legea nr.136/1995, pârâta C. A. S.A. este asigurătorul ce este obligat potrivit legii să repare prejudiciul astfel cauzat, soluția judecătoriei fiind din această perspectivă nelegală.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod proc.civ. tribunalul a admis recursul declarat de recurenta A. R. A. S.A., prin Sucursala Arad, în contradictoriu cu intimații S. F., C.A. și C. A. S A prin Sucursala zonală Timișoara, împotriva sentinței civile nr.9789/30 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr.7831/55/2012, având ca obiect despăgubiri și a modificat în parte hotărârea primei instanțe în sensul că:

- a respins cererea reclamantei S. F. formulată împotriva pârâtei A. R. A. S.A. ca nefondată;

- a admis cererea reclamantei S. F. formulată în contradictoriu cu pârâta C.A. S.A. și a obligat această pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 10.000 de lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata daunelor moratorii în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la creanța de 10.000 de lei, începând cu data de 25 mai 2012 și până la achitarea efectivă și integrală a debitului,menținând restul dispozițiilor instanței de fond privind respingerea celorlalte pretenții ale reclamantei.

← Ordin de protectie. Jurisprudență Minori		Primirea la muncă fără contract de muncă. Jurisprudență... →

Asigurări civile auto. Jurisprudență Asigurări auto şi alte asigurări

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Asigurări civile auto. Jurisprudență Asigurări auto şi alte asigurări