Ordin de protectie. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 287 din data de 28.02.2013
Ordin de protecție.Îndeplinirea condițiilor legale pentru emitere.
Dispozițiile art.II din Legea nr.25/2012 prin care s-a modificat Legea nr.217/2003 fac trimitere la completarea legii cu prevederile corespunzătoare din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că la cercetarea de către instanța civilă a aspectelor privind violența în familie, contigue zonei infracționale, regimul audierii martorilor este guvernat de dispozițiile art.78 și urm.din Codul de procedură penală, ce permite ascultarea membrilor de familie, lucru absolut firesc deoarece faptele de violență în familie se manifestă de regulă într-un spațiu privat, accesibil unui număr restrâns de persoane.
Din ansamblul dispozițiilor Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, dar și din reglementările exprese (art.1 alin.2 și 3, art.2 lit.c), art.7 alin 1, art.8 alin.1 etc.) rezultă că o componentă esențială a protecției ce se cuvine acordată victimelor violenței în familie constă în prevenirea actelor de violență îndreptate împotriva acestora și preîntâmpinarea situațiilor de încălcare repetată a drepturilor lor fundamentale.
Multitudinea manifestărilor violente ale pârâtului - agresor(violență verbală,psihologică,fizică), împrejurarea că de la acesta a fost confiscată o armă de foc de către organele de cercetare penală în contextul cercetării sale penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, conduc la concluzia persistenței unei stări de pericol pentru reclamanta -victimă, în situația în care pârâtul - agresor ar beneficia în continuare, fără nicio restricție, de condițiile actuale pentru a intra în contact nemijlocit cu aceasta; în acest context, aprecierea primei instanțe că faptele imputate pârâtului agresor au o gravitate minoră poate conduce la concluzia, esențialmente greșită, că ele sunt permise în cadrul domestic al căsniciei, iar repetarea lor nu ar trebui prevenită.
(Tribunalul Arad, secția civilă, decizia civilă nr. 287 R /28 februarie 2013,dosar nr. 103/55/2013)
Prin sentința civilă nr.231 din 25.01.2013 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr.103/55/2013, prima instanță a respins cererea formulată de petenta S. (fostă D.) M. în nume personal și în calitate de reprezentantă a copilului D. J. G., minor fără capacitate de exercițiu în contradictoriu cu intimatul D. T. având ca obiect emiterea ordinului de protecție și a obligat petenta la plata sumei de 300 lei către stat cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Arad a sumei de 300 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu pentru avocat Petriș Octavia.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut faptul că părțile au fost căsătorite, căsătoria fiind încheiată în data de 29.07.1999 în fața delegatului de stare civilă din cadrul Primăriei municipiului Arad iar din căsătoria părților a rezultat copilul D. J. G., născut în data de 29.09.1999 în Bologna, Italia.
Prin Sentința civilă nr. 4.599 din data de 15.05.2012 pronunțată de Judecătoria Arad în Dosar nr. 1.184/55/2012, rămasă irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din vina ambilor soți. Prin aceeași sentință civilă s-a dispus reluarea de către petentă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de ,,S.";, s-a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți față de copilul D. J. G., născut în data de 29.09.1999 în Bologna, Italia, a fost stabilită locuința copilului la domiciliul petentei, s-a dispus ca drepturile cu privire la bunurile copilului să fie exercitate de ambii părinți și a fost obligat intimatul la plata sumei de 175 lei lunar către petentă cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului.
În urma pronunțării divorțului, părțile au continuat să locuiască în imobilul proprietate devălmașă a acestora situat în municipiul Arad, str. T., județul Arad. Imobilul a fost dobândit de părți în timpul căsătoriei prin cumpărare în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 53 din data de 17.01.2001 de BNP.
Din sentința de divorț rezultă că în cuprinsul acțiunii de divorț formulată de petenta din prezenta cauză, aceasta a invocat ca motive de divorț faptul că acesta profera un limbaj agresiv și vulgar, presărat cu invective și insulte la adresa petentei și a copilului părților precum și la adresa fiului petentei dintr-o căsătorie anterioară, I. - S. D. D.
În dosarul de divorț, intimatul a formulat acțiune reconvențională având ca obiect desfacerea căsătoriei și a arătat că unul din motivele pentru care relațiile dintre părți s-au deteriorat îl constituie faptul că fiul major al reclamantei, domnul I.- S.D. D. a locuit împreună cu părțile până la majorat, respectiv anul 2009.În anul 2009, acesta s-a mutat la domiciliul bunicii paterne și ulterior la domiciliul tatălui său. În anul 2011 acesta a revenit la domiciliul părților, cu motivarea că nu mai are unde să locuiască. După acest moment fiul reclamantei lipsea nopțile de acasă și revenea la domiciliu doar dimineața și toată ziua dormea, constituind astfel un exemplu negativ pentru fiul minor al părților. Din acest motiv intimatul a propus la acea dată petentei ca fiul petentei să se separe de părți și părțile să îi închirieze acestuia o garsonieră, a cărui chirie să fie achitată de intimat. Petenta nu a fost de acord cu o astfel de soluție. Din acest motiv, în vara anului 2011, petenta a formulat o acțiune de divorț la care a renunțat ulterior, compromisul părților fiind acela că fiul petentei își va schimba comportamentul. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. Ba mai mult, s-a înrăutățit comportamentul fiului major al petentei și s-a înrăutățit și comportamentul fiului părților care a început să acumuleze absențe la școală, stă ore întregi la calculator și refuză să își mai asculte părinții.
Din cele reproduse mai sus, instanța de fond a reținut că încă începând cu anul 2011 există un conflict deschis între intimatul D. T. și fiul major al reclamantei rezultat dintr-o căsătorie anterioară, domnul I. - S. D. D. Acest conflict a cunoscut și un episod violent, așa cum rezultă din certificatul medico - legal din data de 28.12.2012 pe numele de I.- S. D. D. Din acest certificat medico - legal rezultă că în urma unei încăierări între cei doi, domnul I. - S. D. D. a suferit leziuni care necesită pentru vindecare completă un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale. Astfel, rezultă clar că au existat violențe între intimatul D. T. și fiul petentei.
Nu este însă mai puțin adevărat că fiul major al petentei, I. - S. D. D. nu are vreun drept locativ în imobilul situat în municipiul Arad, str. T., județul Arad, aflat în proprietatea devălmașă a părților. Intimatul în mod evident nu dorește ca fiul petentei să locuiască în acel imobil, apreciind că are o influență negativă asupra fiului minor al părților și, așa cum rezultă din acțiunea reconvențională formulată în cadrul dosarului de divorț al părților, a propus reclamantei diverse variante pentru a împiedica pe fiul petentei să locuiască în imobil. Aceste variante nu au fost însă acceptate de petentă.
Din răspunsul primit din partea IPJ Arad a rezultat că petenta a formulat o plângere penală împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută și pedepsită în dispozițiile art. 180, alin. 2 Cod penal. Prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 23.05.2012 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în dosar nr. 2.093/P/2012 a fost scos de sub urmărire penală intimatul în baza art. 10 lit. b1 Cod procedură penală reportat la art. 181 Cod penal, având în vedere că faptele nu au prezentat gradul de pericol social al unei infracțiuni. Intimatului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei și a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 lei.
Din același răspuns primit din partea IPJ Arad a rezultat că petenta a mai formulat o plângere penală împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În dosar a fost propusă și acceptată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Aceste soluții au fost confirmate și prin depunerea la dosarul cauzei a adresei primite din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Prin aceeași adresă a fost adusă la cunoștința instanței de judecată faptul că prin Ordonanța dată în dosar nr. 2.472/P/2012 s-a dispus confiscarea armei deținute de intimat.
Din aceste două soluții se poate trage concluzia că deși au existat diverse fapte de violență verbală între părți, acestea au fost de o gravitate minoră.
Din declarația martorului I. - S. D. D., fiul reclamantei a rezultat că încă din anii trecuți au existat amenințări din partea intimatului la adresa petentei, a fiului minor al părților și la adresa martorului, dar în special la adresa martorului. Aceste amenințări s-au intensificat după desfacerea căsătoriei părților. Martorul a fost amenințat cu toporul, cu cuțitul și cu pistolul. Intimatul consumă băuturi alcoolice foarte des și când se află sub influența băuturilor alcoolice devine agresiv. Intimatul a prins-o de mână pe petentă dar martorul nu cunoaște ca acesta să o fi lovit pe petentă. Martorul arată că atât el cât și petenta au formulat o plângere penală împotriva intimatului pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Poliția a ridicat pistolul intimatului.
După desfacerea căsătoriei părțile au rămas să locuiască în același apartament, ambele părți fiind proprietare ale apartamentului. Martorul apreciază că prin intermediul său, intimatul a amenințat-o și pe reclamantă. Când era sub influența băuturilor alcoolice intimatul a proferat injurii și amenințări la adresa petentei cam de 4-5 ori pe săptămână. Martorul apreciază că imobilul ar fi comod partajabil în natură și ar putea fi folosit în mod separat de cele două părți. Părțile folosesc dormitoare și băi separate dar folosesc în comun bucătăria. În data de 26.12.2012 intimatul a venit acasă băut și s-a luat de petentă și nu l-a lăsat să mănânce pe minorul D. J. G. Martorul nu mai locuiește în imobil din data de 26.12.2012. Martorul nu cunoaște ca intimatul să aibă posibilitatea de a locui în altă parte. Imobilul este compus din parte și etaj. La parter sunt 4 camere mari și o baie. La etaj sunt 3 dormitoare, 2 băi, o bucătărie și o sufragerie. La casă există două intrări separate. Martorul crede că ambele părți au cumpărat câte un imobil în Ungaria.
De reținut faptul că acest martor nu este sub nici o formă un martor obiectiv. Reprezentanta intimatului s-a opus audierii acestui martor în ședința publică în care martorul a fost propus, arătând că este în grad de rudenie prohibit de lege cu petenta, respectiv este fiul acesteia și că martorul a formulat și el, la rândul său, o cerere de emitere a ordinului de protecție în contradictoriu cu intimatul, cerere ce formează obiectul Dosarului nr. 104/55/2013 înregistrat la Judecătoria Arad tot în data de 07.01.2013. Procedând astfel, respectiv înregistrând două cereri de emitere a unui ordin de protecție, împotriva aceluiași intimat, petenții au avut posibilitatea de a propune pentru a fi audiați ca martori unul pe celălalt, posibilitate pe care nu ar fi avut-o în situația în care ar fi fost înregistrată o singură cerere sau dacă aceste cereri ar fi fost judecate împreună, după o eventuală conexare.
Astfel fiind, instanța de fond a constatat că în acest dosar a fost audiat în calitate de martor o persoană neobiectivă, persoană a cărui comportament constituie, în fapt, motivul pentru care relațiile de căsătorie dintre petentă și intimat s-au deteriorat.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 25/2012, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, în vreme ce dispozițiile art. 22 prevede că violența în familie, manifestată sub forma violenței verbale, constă în adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 25/2012 și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003, pentru ca violența în familie, așa cum a fost definită de textul de lege citat, să conducă la emiterea unui ordin de protecție, este necesar ca prin actele de violență ale intimatului să se fi creat o stare de pericol pentru a cărei înlăturare să fie necesară emiterea ordinului de protecție.
Din materialul probator depus la dosar instanța de fond a constatat că într-adevăr au existat injurii și amenințări din partea intimatului la adresa petentei dar acestea au fost minore. Nu au fost dovedite în vreun fel susținerile petentei referitoare la existența unor violențe de orice natură săvârșite de intimat asupra copilului minor al părților, D. J. G., născut în data de 29.09.1999 în Bologna, Italia. De asemenea instanța nu a constatat existența vreunor indicii din care să rezulte că ar exista vreo situație de risc pentru minor. De asemenea, din declarația martorului și din răspunsul primit din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a rezultat că a fost confiscat pistolul deținut de intimat.
În deliberare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată, instanța a avut în vedere și faptul că imobilul în care părțile locuiesc este mare, există posibilitatea partajării comode în natură, astfel că părțile ar putea proceda la partajarea faptică a acestuia, urmând ca una din părți să folosească un etaj iar cealaltă parterul. Această posibilitate există cu atât mai mult cu cât din declarația martorului rezultă că imobilul are două căi de acces separate. De altfel pentru a pune capăt situației conflictuale a părților, oricare din ele are posibilitatea de a solicita partajarea imobilului fie pe cale amiabilă fie pe cale judecătorească.
Prin urmare, deși situația în care au ajuns cei doi foști soți este regretabilă, fiind reprobabilă utilizarea unor expresii și cuvinte jignitoare și amenințătoare de către intimat la adresa petentei, instanța de fond a reținut că acestea nu prezintă gravitatea necesară pentru a se putea emite un ordin de protecție și respectiv evacuarea intimatului, care are calitatea de coproprietar, din imobil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. (fostă D.) M. solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de emitere a unui ordin de protecție.
În motivare, reclamanta a arătat că în aprecierea sa, prin soluția sa de respingere a solicitărilor sale, prima instanță a violat flagrant, în special, dispozițiile art. I1, art. 2, art. 21 și art. 23 regăsite în Legea 25/2012, și mai general întregul act normativ care reglementeză prevenirea și combaterea violenței în familie și acest lucru deoarece unei victime evidente, incontestabile a violentei domestice îi sunt refuzate niște măsuri prin intermediul cărora i s-ar putea protegui viața și integritatea fizică și psihică. Practic, respingerea ordinului de protecție este sinonim cu încălcarea drepturilor de care trebuie să se bucure victima violenței în familie, drepturi reglementate prin art. 23 din Legea 25/2012.
Din probele administrate în cauză rezultă, în concret, că reclamantă este o victimă a violenței în familie, respectiv victima intimatului-pârât:
Prin ordonanța din 23.05.2012 dispusă în dosar nr. 2093/P/2012 se atestă că reclamanta a suferit leziuni corporale ce au necesitat îngrijiri medicale de 2-3 zile (pe baza certificatului medico-legal);
Prin ordonanța dispusă în dosar nr. 2472/P/2012 unde actualul intimat a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor (confiscându-i-se chiar o armă de foc letală);
Prin rezoluția dispusă în dosar nr. 2804/P/2012 într-o plângere formulată de către pârâtul-intimat împotriva reclamantei pentru denunț calomnios (plângere formulata ca răspuns a acestuia la sesizarea anterioară a acesteia vizând nerespectarea regimului armelor și munițiilor);
Prin adeverința nr. 287/28.12.2012 a FUNDATEI PRO PRIETENIA ARAD, se atestă că reclamanta figurează în baza de date a acestei entități în calitate de victimă a violentei domestice în formă continuată;
Din certificatul medico-legal din 28.12.2012 rezultă lovirea și violentarea fiului reclamantei I.S. D. D. de către pârâtul-intimat.
Toate cele de mai sus atestă inechivoc existența indubitabilă, cumulată, a unei violențe verbale, psihologice, fizice, inclusiv sociale.
Recurenta critică soluția primei instanțe și sub aspectul faptului că a preluat din dosarul de divorț al părților date/informații pe care respectiva instanță nu le-a înglobat în considerentele sale, în sensul că acestea nu au fost luate în considerare (ca motive/probe/argumente) pentru pronunțarea hotărârii judecătorești de desfacere a căsătoriei și de soluționare a tuturor celorlalte capete de cerere accesorii.
Reproșabilă este și respingerea (înlăturarea) depoziției martorului propus de către reclamantă atâta timp cât din mărturisirea acestuia nu rezultă nici cea mai măruntă urmă de nesinceritate. Dimpotrivă, cele relatate de către acesta se împletesc și se coroborează cu toate celelalte mijloace de probe.
Soluția instanței este absolut impardonabilă, totuși, sub nuanța că minimalizează întreaga stare de fapt ""transformând" violențele repetate la care a fost și este supusă reclamanta în "ceva"; aproape firesc, natural a se întâmpla. Peste toate, prima instanță pune problema în sensul în care oricum tot victima, de fapt, este cea vinovată pentru violențele la care este supusă, atâta timp ce poate solicita oricând un partaj judiciar clasic sau chiar unul de folosință.
Așa stând lucrurile, în ultimă instanță, Judecătoria Arad ar fi putut să dea mai puțin decât s-a cerut (respectiv să admită pretențiile în parte) și în loc de evacuarea totală din imobil a pârâtului să dispună măsura limitării dreptului de folosință a pârâtului.
În fine, a apreciat recurenta că, fie și dacă asistența juridică a pârâtului în atare litigii (ordin de protecție) este obligatorie, în ipoteza respingerii acțiunii inițiatorului unui atare demers litigios, aceasta nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat (atâta timp ce nu suntem în prezența unui rele-credințe evidente) astfel de măsuri inhibitoare (descurajante) fiind contrare spiritului și principiilor cadrului normativ aici în discuție.
Intimatul pârât D. T. nu a depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile orale formulate de apărătorul său numit din oficiu a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat din oficiu .
Recursul a fost apreciat ca fondat,fiind admis în baza art.312 alin.2 rap.la art.3041 Cod proc.civ., deoarece prima instanță în urma analizei probelor administrate a pronunțat o soluție netemeinică.
O primă mențiune prealabilă privește constatarea că prima instanță a reținut următoarele aspecte cu privire la comportamentul pârâtului - agresor, pe care acesta din urmă nu le-a contestat prin formularea unui recurs:
- au existat violențe între pârâtul -agresor și fiul din altă căsătorie al reclamantei-victimă în urma cărora fiul reclamantei -victimă a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale ;
- prin Ordonanța din data de 23.05.2012 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în dosar nr.2093/P/2012, pârâtului i-a fost aplicată o amendă administrativă pentru fapta de lovire și alte violențe, asupra reclamantei - victimă, considerându-se că în concret faptele respective nu au prezentat gradul de pericol social al unei infracțiuni;
- în dosarul penal nr.2472/P/2012 în urma plângerii penale formulate de reclamanta-victimă, pârâtului agresor i-a fost aplicată o sancțiune cu caracter administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, iar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor s-a dispus confiscarea armei deținute de către pârâtul-agresor;
- au existat injurii și amenințări din partea pârâtului -agresor la adresa reclamantei-victimă;
O a doua mențiune privește lipsa unui recurs al pârâtului-agresor cu privire la dispoziția primei instanțe de a încuviința audierea ca martor a fiului major al reclamantei-victime, deși avocatul său din oficiu s-a opus audierii și a invocat faptul că respectivul martor are calitatea de petent într-un alt dosar în care a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului agresor.
De remarcat, sub acest aspect, că dispozițiile art.II din Legea nr.25/2012 prin care s-a modificat Legea nr.217/2003 fac trimitere la completarea legii cu prevederile corespunzătoare din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că la cercetarea de către instanța civilă a aspectelor privind violența în familie, contigue zonei infracționale, regimul audierii martorilor este guvernat de dispozițiile art.78 și urm.din Codul de procedură penală, ce permite ascultarea membrilor de familie, lucru absolut firesc deoarece faptele de violență în familie se manifestă de regulă într-un spațiu privat, accesibil unui număr restrâns de persoane.
Cu luarea în considerare a acestor mențiuni, tribunalul a constatat că probele administrate în cauză relevă fără dubiu că reclamanta-victimă a fost expusă, în locuința comună cu pârâtul - agresor, unor violențe în familie din partea acestuia din urmă, concretizate într-o multitudine de forme;
- violență verbală prin folosirea unor injurii, jigniri și amenințări;
- violență psihologică prin provocarea unei suferințe psihice decurgând din agresarea fiului major al acesteia, distrugerea demonstrativă a unor obiecte (imputată și documentată prin planșă foto, necontestată de pârâtul-agresor)
- violență fizică, constând în loviri ce au cauzat leziuni corporale care au necesitat îngrijiri medicale.
Prima instanță a apreciat în mod greșit că faptele imputate pârâtului agresor au o gravitate minoră, o atare apreciere putând conduce la concluzia, esențialmente greșită, că ele sunt permise în cadrul domestic al căsniciei, iar repetarea lor nu ar trebui prevenită.
Dimpotrivă, multitudinea manifestărilor violente ale pârâtului- agresor, împrejurarea că de la acesta a fost confiscată o armă de foc de către organele de cercetare penală în contextul cercetării sale penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, conduc la conduc la concluzia persistenței unei stări de pericol pentru reclamanta -victimă, în situația în care pârâtul - agresor ar beneficia în continuare, fără nicio restricție, de condițiile actuale pentru a intra în contact nemijlocit cu aceasta.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că din ansamblul dispozițiilor Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, dar și din reglementările exprese (art.1 alin.2 și 3, art.2 lit.c), art.7 alin 1, art.8 alin.1 etc.) rezultă că o componentă esențială a protecției ce se cuvine acordată victimelor violenței în familie constă în prevenirea actelor de violență îndreptate împotriva acestora și preîntâmpinarea situațiilor de încălcare repetată a drepturilor lor fundamentale.
În speță, prevenirea unor situații conflictuale în care reclamanta-victimă să fie supusă unor noi violențe este necesară și posibilă, deoarece ambele părți au arătat că locuința comună poate fi partajată astfel încât reclamantei-victimă să i se asigure un spațiu de locuit corespunzător (etajul), la care pârâtul agresor să nu aibă acces, acesta din urmă, urmând să poată folosi o altă parte a locuinței (parterul).
Această măsură va fi completată de obligația ce va fi impusă pârâtului-agresor de a păstra o distanță minimă de 50 m față de reclamanta-victimă și de interdicția oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta victimă.
Pentru aceste considerente sentința primei instanțe a fost modificată în parte, în sensul admiterii în parte a cererii reclamantei-victimă.
Din probele administrate nu rezultă însă exercitarea de către pârâtul - agresor a unor acte de violență împotriva fiului minor al victimei, în timp ce fiul major al acesteia a formulat în nume propriu o cerere de emitere a unui ordin de protecție ce face obiectul unui alt dosar aflat în curs de soluționare, iar arma deținută de pârâtul-agresor a fost confiscată , astfel încât, apreciind că măsurile susmenționate sunt suficiente și apte să asigure o protecție completă reclamantei-victimă, tribunalul a respins restul solicitărilor acesteia.
A fost menținută dispoziția primei instanțe privind virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Arad a sumei de 300 lei cu titlul de onorariu avocat din oficiu pentru avocat Hac Rahela.
În temeiul art. 27 din Legea nr.217/2003 rap.la art. II din Legea nr.25/2012 și art.191 Cod proc.pen. ,a fost obligat pârâtul-agresor la plata către stat a sumei de 600 lei reprezentând costurile asistenței juridice obligatorii avansate de stat în ambele instanțe.
| ← Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii.... | Asigurări civile auto. Jurisprudență Asigurări auto şi alte... → |
|---|
