Cerere de strămutare de la un tribunal, întemeiată pe motive de bănuială legitimă raportat la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți. competență materială.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Sentinţă civilă nr. 8 din data de 13.02.2018
Rezumat:
Art. 142 alin. 1 C.proc.civ. prevede că cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558/2014, a constatat că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza întâi din codul de procedură civilă sunt constituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți.
Se constată că prezenta cauză este similară celei în care s-a pronunțat decizia de neconstituționalitate în condițiile în care pârâta are calitatea de judecător la Curtea de Apel Suceava, cererea de strămutare se întemeiază pe motivul de bănuială legitimă raportat la calitatea sa de judecător la curtea de apel iar strămutarea se cere de la Tribunalul Suceava, aflat în circumscripția Curții de Apel Suceava. Întrucât Curtea Constituțională a stabilit că într-o astfel de situație competența de soluționare a cererii de strămutare nu poate reveni curții de apel rezultă că aceasta poate fi soluționată doar de Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care legiuitorul nu a modificat dispozițiile Codului de procedură civilă pentru a stabili o altă instanță competentă.
(Sentința civilă nr. 8 din 13 februarie 2018, dosar nr. 33/39/2018).
Hotărâre - extras:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 15 ianuarie 2018 și înregistrată sub nr. 33/39/2018, petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. 7817/86/2017, aflat pe rolul Tribunalului Suceava, cu termen de soluționare la data de 30 ianuarie 2018.
În motivare arată că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. 7817/86/2017 constă în obligarea pârâtei B. - judecător la Curtea de Apel Suceava - la plata daunelor morale pricinuite de aceasta ca urmare a lezării onoarei, demnității și reputației sale profesionale, prin modul său discreționar de aplicare a normelor de drept procesual penal în dosarul nr. 635/39/2013, în care aceasta asigură judecata în calitate de judecător al fondului.
În condițiile în care pârâta este judecător la Curtea de Apel Suceava într-o cauză în care are calitatea de co-inculpat (complicitate la abuz în serviciu), apreciază că datorită calității acesteia există o îndoială rezonabilă cu privire la imparțialitatea judecătorilor Tribunalului Suceava - colegi cu pârâta în circumscripția Curții de Apel Suceava, ceea ce presupune existența unei bănuieli legitime din partea sa cu privire la judecarea cauzei în mod echitabil și imparțial de către judecătorii de la Judecătoria Suceava.
În concluzie, petentul solicită admiterea cererii de strămutare așa cum a fost formulată.
În drept, invocă dispozițiile art. 140 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă, art. 141, art. 142, art. 144 și art. 145 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată de astăzi, instanța a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererii de strămutare, pe care o va analiza cu precădere, conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă.
Art. 142 alin. 1 C.proc.civ. prevede că cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558/2014, a constatat că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți.
În considerente Curtea Constituțională a reținut în esență următoarele:
"Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea observă că, în speță, autoarea excepției de neconstituționalitate a solicitat, în temeiul art. 140 alin. (1) și (2) și art. 141 din Codul de procedură civilă, Curții de Apel Suceava strămutarea procesului de la Judecătoria Suceava considerând că există bănuiala legitimă cu privire la imparțialitatea judecătorului care va judeca fondul cauzei determinată de calitatea reclamantului contestator din proces, respectiv aceea de judecător la Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă și de membru al Colegiului de conducere al acestei instanțe. Curtea de Apel Suceava a admis cererea și, în temeiul art. 145 din Codul de procedură civilă, a strămutat judecarea pricinii de la Judecătoria Suceava la Judecătoria Vatra Dornei, județul Suceava. Totodată, a dispus păstrarea actelor de procedură îndeplinite până la această dată. În aceste circumstanțe, se ridică problema de a stabili dacă motivele de bănuială legitimă cu privire la imparțialitatea judecătorului subzistă în fața tuturor instanțelor din circumscripția Curții de Apel Suceava la care va fi trimisă cauza spre judecare, având în vedere faptul că persoana a cărei calitate reprezintă motivul cererii de strămutare poate avea un ascendent asupra judecătorilor fondului, tocmai din cauza poziției ierarhic superioare a instanței din care aceasta face parte.
Referitor la noțiunea de strămutare, Curtea observă că aceasta se definește ca fiind acea instituție procesuală prin care o instanță competentă potrivit regulilor generale de competență va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanțe de același grad, pentru motive care pun la îndoială imparțialitatea ei. Astfel, strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil.
În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze cererea de strămutare, Curtea reține că în reglementarea procesual civilă anterioară aceasta era Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezent, instanța supremă are competența de a soluționa numai cererile de strămutare întemeiate pe motive de siguranță publică, precum și cele care se referă la strămutarea cauzelor de la curțile de apel. În actuala reglementare procesual civilă instanța competentă să soluționeze cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța de la care se cere strămutarea procesului, curte de apel care, potrivit art. 145 din Codul de procedură civilă, în caz de admitere a cererii de strămutare, va trimite procesul spre judecată unei alte instanțe de același grad din circumscripția sa. Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorilor din cauza circumstanțelor procesului, calității părților ori unor relații conflictuale locale.
Rațiunea stabilirii curții de apel ca instanță competentă să judece cererile de strămutare de la judecătoriile sau tribunalele din circumscripția sa ține de buna administrare a justiției, asigurată prin apropierea instanței care soluționează cererea de strămutare de locul în care se susține că există împrejurările invocate de către petent. De asemenea, prin stabilirea acestei reguli s-a urmărit evitarea supraîncărcării instanței supreme și prelungirea duratei procesului, reducându-se în mod semnificativ și costurile pentru părți, în primul rând cele legate de deplasare.
Curtea reține că, în jurisprudența sa, respectiv Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, reiterând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a stabilit că imparțialitatea magistratului, ca și garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). De asemenea, Curtea a reținut că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47).
Analizând art. 124 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că judecătorii se bucură de prezumția constituțională de imparțialitate, aceasta fiind atașată statutului lor profesional. Această prezumție poate fi, însă, răsturnată, în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condițiile în care se demonstrează lipsa imparțialității subiective sau obiective a judecătorului. Din această perspectivă, Curtea reține că, ceea ce se critică în cauza de față nu este imparțialitatea subiectivă, ci cea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar.
În ceea ce privește imparțialitatea obiectivă, Curtea constată că strămutarea la altă instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel. Potrivit art. 146 alin. (1) din Codul de procedură civilă, strămutarea nu poate fi cerută din nou, norma procedurală urmărind evitarea formulării șicanatorii a unor noi cereri de strămutare. Într-un mod ipotetic, în circumstanțele cauzei, formularea unei noi cereri de strămutare nu ar conduce decât la învestirea unei alte judecătorii din circumscripția aceleiași curți de apel, astfel că acest incident procedural rămâne fără finalitate. Dispozițiile alin. (2) al art. 146 prevăd că cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1), respectiv dacă nu se întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluționării cererii anterioare sau invite după soluționarea acesteia, este inadmisibilă dacă pricina se află pe rolul aceleiași instanțe.
Având în vedere faptul că, în speță, motivul de bănuială legitimă evocat de autoarea excepției de neconstituționalitate nu poate fi înlăturat în temeiul normelor procedurale criticate, Curtea apreciază că acestea nu își ating scopul pentru care au fost edictate, respectiv nu sunt de natură a înlătura îndoielile cu privire la parțialitatea instanței de judecată...
Astfel, neexistând un mecanism procedural alternativ care să permită corectarea normelor legale criticate, Curtea constată că, datorită circumstanțelor cauzei, se justifică temerile autoarei excepției de neconstituționalitate în ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a instanței care trebuie să judece fondul cauzei în urma admiterii cererii de strămutare. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în aprecierea imparțialității obiective, aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justițiabililor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 1982 pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragrafele 28 - 32, Hotărârea din 26 octombrie 1984 pronunțată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, paragrafele 25 - 30, sau Hotărârea din 24 mai 1989 pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragrafele 46 - 52).
Având în vedere cele de mai sus, dispozițiile art. 142 alin. (1) teza întâi și ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă apar ca fiind neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea părții de judecător la curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care urmează să judece cauza. În consecință, având în vedere cele anterior expuse, competența de soluționare a unor asemenea cereri de strămutare nu poate reveni curții de apel. De aceea, în situația dată, strămutarea urmează să fie făcută din raza curții de apel, noțiune cu aceeași finalitate și semnificație juridică cu cea "de la curtea de apel", fiind astfel aplicabilă, mutatis mutandis, în această ipoteză, teza a doua a art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă.";
Se constată că prezenta cauză este similară celei în care s-a pronunțat decizia de neconstituționalitate în condițiile în care pârâta are calitatea de judecător la Curtea de Apel Suceava, cererea de strămutare se întemeiază pe motivul de bănuială legitimă raportat la calitatea sa de judecător la curtea de apel iar strămutarea se cere de la Tribunalul Suceava, aflat în circumscripția Curții de Apel Suceava. Întrucât Curtea Constituțională a stabilit că într-o astfel de situație competența de soluționare a cererii de strămutare nu poate reveni curții de apel rezultă că aceasta poate fi soluționată doar de Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care legiuitorul nu a modificat dispozițiile Codului de procedură civilă pentru a stabili o altă instanță competentă.
În concluzie, față de cele arătate, Curtea apreciază că este competentă să soluționeze cererea de strămutare Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în temeiul art. 158 alin. 3 din C.proc. civ., dosarul va fi înaintat acestei instanțe.
| ← Obligarea inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în... | Partaj judiciar. construcţii a căror edificare a început în... → |
|---|
