Partaj judiciar. construcţii a căror edificare a început în timpul căsătoriei, pe terenul unuia dintre soţi, şi a continuat în timpul concubinajului. inaplicabilitatea prezumției de comunitate. consecințe probatorii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 12 din data de 23.01.2018
Partaj judiciar. Construcții a căror edificare a început în timpul căsătoriei, pe terenul unuia dintre soți, și a continuat în timpul concubinajului. Inaplicabilitatea prezumției de comunitate. Consecințe probatorii
Rezumat :
Așa cum s-a statuat în doctrina și practica judiciară în materie, în cazul edificării unei construcții de către soți pe terenul proprietatea unuia dintre ei, imobilul - construcție devine proprietatea comună a soților, iar soțul neproprietar dobândește asupra acestuia un drept de superficie pentru partea aferentă construcției.
În situația specială a concubinilor, două prezumții legale intră în conflict. În primul rând, este vorba de prezumția instituită prin dispozițiile art. 482 Cod civil, potrivit cărora "proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul și asupra a tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial";; aceasta operează în ipoteza în care între proprietarul terenului și constructor nu există o convenție sau o altă situație legală din care să rezulte un drept de superficie în favoarea constructorului. În al doilea rând, este vorba de prezumția de comunitate prevăzută de dispozițiile art. 30 din Codul familiei. În acest caz are prioritate regimul comunității, astfel că, indiferent căruia dintre soți îi aparține terenul pe care s-a construit, dacă acea construcție a fost edificată în timpul căsătoriei, ea va deveni bun comun în devălmășie al soților.
Deși concubinul nu beneficiază de prezumția de comunitate asupra bunurilor, prevăzută de art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite cu contribuție comună în timpul concubinajului sunt proprietatea indiviză a concubinilor, în raport cu contribuția fiecăruia, contribuție ce se poate stabili prin orice mijloc de probă.
Așadar, în cadrul unui astfel de litigiu se impun a fi dovedite: existența și durata relațiilor de concubinaj, dobândirea bunurilor în această perioadă și contribuția fiecăruia dintre concubini la dobândirea fiecărui bun în parte, instanța de judecată având a stabili, pe baza probelor administrate, modul de dobândire și regimul juridic aplicabil acestora.
(Decizia nr. 12/23.01.2018, dosar nr. 6754/285/2012*)
Hotărârea:
Prin sentința civilă nr. 3891/24.12.2015 Judecătoria Rădăuți a respins ca tardivă cererea de completare (întregire) a cererii de chemare în judecată; a disjuns cererea având ca obiect pensie de întreținere; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A cu privire la capătul de cerere având ca obiect "partaj bunuri comune";; a luat act de renunțarea cu privire la judecarea capătului de cerere având ca obiect luarea măsurilor asiguratorii, a admis în parte acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial; a admis în parte cererea reconvențională. Drept urmare:
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de contribuție de 50% pentru fiecare, contravaloarea lucrărilor de edificare a fundației, beciului și a fântânii în sumă de 30.652,62 lei, la imobilul situat în com. X, nr. y com. x, nr. y.
A constatat că părțile au dobândit în coproprietate, după desfacerea căsătoriei, în cote de câte 50% fiecare, o casă de locuit cu șură și garaj, situate în com. X, nr. y, în valoare de 124,107,38 lei.
A încetat starea de indiviziune dintre părți.
A atribuit pârâtului imobilul constând în casă de locuit cu șură și garaj, situat în com. X, nr. y, în valoare de 154.760 lei.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 77.380 lei reprezentând contravaloarea cotei sale.
A compensat cheltuielile de judecată făcute de părți.
A dispus restituirea către pârât a sumei de 2400 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, achitat cu chitanța seria ..., nr. ..../....2015 la Primăria com. X.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta B și pârâtul C.
În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului C, numitul D.
Prin decizia nr. 176 din 15 februarie 2017 Tribunalul Suceava a respins apelul formulat de reclamanta B. (prin mandatar) împotriva sentinței civile nr. 3891/24.12.2015, pronunțată în dosar nr. ..../285/2012* al Judecătoriei Rădăuți, ca nefondat; a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de D.; a admis apelul formulat de pârâtul C împotriva sentinței civile nr. 3891/24.12.2015 a Judecătoriei Rădăuți; a schimbat în parte sentința și în consecință: a constatat că valoarea bunurilor supuse partajului este de 120 179 lei (în loc de 154 760 lei); a constatat că valoarea bunurilor atribuite pârâtului este de 120 179 lei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 60 089,5 lei cu titlu de sultă ( în loc de 77 380 lei); a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 4350 lei cheltuieli de judecată din apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță, raportat la cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, s-a pronunțat cu privire la minora A ca fiind reclamantă în procesul de partaj. Faptul că aceasta nu are calitate procesuală activă într-o astfel de acțiune nu este contestat de apelanta reclamantă B.
Corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere dispozițiile art. 728 alin. 1 cod civil (din 1864), potrivit cărora "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate cerere oricând împărțeala succesiunii chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrare";, cererea de ieșire din indiviziune fiind astfel imprescriptibilă.
Prin decizia civilă nr. 549/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. ...../285/2013 în contradictoriu cu părțile din prezenta cauză s-au reținut cu putere de lucru judecat următoarele:
"Probele administrate în dosar coroborate cu susținerile și recunoașterile parțiale ale pârâtului C. au evidențiat că reclamanta a fost căsătorită cu acest pârât din 05.07.2001, până în data de 18.01.2005, când prin sentința civilă nr. 129/2005 a Judecătoriei Rădăuți s-a dispus irevocabil desfacerea căsătoriei lor, că ulterior acestui eveniment, au continuat să locuiască împreună până în anul 2009, timp în care s-a născut și minora A la data de 21.03.2006 și că în toată această perioadă au început edificarea unei case de locuit și a unei șuri în intravilanul comunei X..
În privința acestor imobile, Tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 35 aliniat 2 din Codul familiei potrivit cărora nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are și consimțământul expres al celuilalt soț.
Susținerile pârâtului C. că aceste construcții au fost edificate după despărțirea prin divorț de reclamantă nu au fost primite de instanța de apel, acestea fiind infirmate de toate probele, respectiv înscrisurile anexate pricinii.
Astfel cum rezultă din probatoriul cauzei, respectiv certificatul de urbanism nr. 12/13.08.2003 și autorizația de construcție pentru casă, bucătărie de vară și șură, a fost eliberată în timpul căsătoriei părților sub nr. 8 din 30.8.2003 și a fost valabilă până în 14.08.2006, când s-a prelungit cu un an, respectiv până în 14.08.2007, când părțile, deși despărțite în drept, în fapt, conviețuiau încă împreună (potrivit recunoașterilor pârâtului in întâmpinare, fila 33 ds. fond).
Și din copia sentinței civile nr. 3104/2002 a Judecătoriei Rădăuți (fila 10 dosar fond) rezultă că încă din anul 2002 pârâtul C. a început edificarea unei gospodării pe suprafața de 1000 mp teren din comuna X., primită prin donație de la bunica sa, E.
Că lucrurile stau astfel, rezultă și din planșele fotografice de la filele 69-72 dosar apel, potrivit cărora la data de 02.08.2007 locuința era edificată la parter, lucrându-se pentru ridicarea etajului, pentru ca în iulie 2008, când părțile încă erau împreună, să se lucreze la acoperișul acesteia.
Aceeași situație de fapt, a construirii locuinței casă în timpul căsătoriei părților și imediat după divorț în perioada conviețuirii lor, rezultă și din recunoașterea pârâtului PV din întâmpinarea de la fila 33 ds. fond, în care a arătat că la ridicarea casei a fost ajutat și de tatăl și frații reclamantei. Or, dacă părțile ar fi fost despărțite, în timpul edificării imobilului din litigiu, e de necontestat că familia reclamantei nu i-ar mai fi dat nici un ajutor în acest sens pârâtului, fiind de notorietate că în asemenea situație de divorț se produc și rupturi iremediabile între familiile celor doi foști soți, astfel că e lipsită de credibilitate afirmația pârâtului că ar fi fost ajutat de tatăl și frații reclamantei la edificarea locuinței în compensare pentru un ajutor dat lor de pârât cu un alt prilej.
În atare situație, în contextul celor de mai sus, Tribunalul a reținut că locuința a fost edificată în timpul căsătoriei părților și finalizată la roșu în timpul conviețuirii lor în fapt, până în anul 2009.";
Față de efectul pozitiv al lucrului judecat, aceste constatări jurisdicționale privind perioada în care părțile au conviețuit și cele privind starea de coproprietate asupra imobilului casă și anexe nu mai pot fi puse în discuție în prezenta cauză.
În aceste condiții, fiind reținută coproprietatea asupra imobilului situat în com. X, nr. y, format din casă de locuit, șură cu garaj care include și lucrările de edificare a fundației, beciului și a fântânii, precum și împrejmuirile este lipsită de relevanță apărarea părților privind izvorul coproprietății, mai ales în condițiile în care din probele de la dosar nu rezultă că părțile ar fi avut o contribuție diferită la dobândirea acestor bunuri.
Pentru aceste motive a fost înlăturată critica apelantului pârât privind perioada conviețuirii părților și natura juridică a bunurilor supuse partajului, precum și critica apelantei reclamante privind natura juridică a lucrărilor de edificare a fundației, beciului și a fântânii, în sumă de 30.652,62 lei, care în mod corect au fost incluse în masa de partaj, lucrările și valoarea acestora regăsindu-se în imobilul atribuit pârâtului, proprietar exclusiv asupra terenului, conform deciziei civile nr. 549/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr..../285/2013.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar de părți, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză și recunoașterile parțiale ale părților, corect prima instanță a reținut că ambele părți au obținut venituri și au contribuit la edificarea construcțiilor, fiind egală cota de contribuție a acestora la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, cât și a celor dobândite ulterior, în timpul conviețuirii.
Înscrisurile de la filele 104, 184-199 dosar fond atestă veniturile realizate de pârât în Germania, în anul 2007 luna decembrie, în anul 2005 în lunile octombrie, noiembrie și în anul 2006 în lunile martie, aprilie, mai. De asemenea, înscrisurile atașate la filele 150-155 dosar fond atestă faptul că și reclamanta a lucrat în străinătate în perioada 2002-2008, fiind remunerată.
Aceste înscrisuri se coroborează cu declarațiile martorei F., care a arătat că reclamanta a lucrat la ea și la o vecină în Germania din anul 2002 și lucrează și în prezent (declarația fiind dată în anul 2013 ). De asemenea, aceasta a arătat că și pârâtul a lucrat pentru o perioadă scurtă la ea, dar și în altă parte.
Martorul G. a arătat că pârâtul a lucrat și înainte de căsătorie în Germania și a câștigat bani, a văzut în 1998 în curtea părinților pârâtului grinzi, căpriori, scânduri care au fost folosite la construcția casei și anexelor. De asemenea, martorul a arătat că trecea pe lângă imobilul care se construia când mergea la serviciu și a văzut că la imobil lucrau fratele pârâtului, socrul și un cumnat. Și pe reclamantă a văzut-o în perioada când se lucra la imobil de două ori.
Și martorul H. a arătat că reclamanta a lucrat în Germania după desfacerea căsătoriei, nu cunoaște dacă a lucrat și anterior, iar pârâtul a lucrat și înainte de căsătorie în Germania. Pârâtul avea cumpărate înainte de căsătorie materiale de construcție, lemn și fier beton, care erau depozitate la părinții săi, fiind folosite la edificarea imobilului.
Martorul a arătat că în toamna anului 2005 ambele părți erau la edificarea unei anexe și a unui garaj. Acesta a menționat că în toamna anului 2005 era turnată o temelie la bucătăria de vară, care ulterior a fost inclusă în temelia casei, care a fost edificată ulterior, în anii 2006-2007, când l-a văzut pe pârât lucrând cu fratele și un cumnat. De la pârât, martorul cunoaște că a fost ajutat la lucrările de zidărie și de către rude ale reclamantei.
Declarațiile martorilor G. și H. au fost analizate prin raportare și la situația de fapt reținută din înscrisul atașat la fila 288 apel, care atestă faptul că în anul 1999 pârâtul a cumpărat un teren în suprafață de 5200 mp în intravilanul comunei X., conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2279 din 26.06.1999.
Martora I. a arătat că în timpul căsătoriei părțile au început construcția unei case situate în X., fiind ajutate de tatăl și frații reclamantei atât cu bani, cât și prin munca efectivă.
Și această martoră a confirmat că ambele părți au lucrat în Germania, iar o perioadă, în anul 2006 pârâtul, fiind bolnav, a stat la părinții reclamantei împreună cu fetița, timp în care reclamanta se afla la muncă în Germania (f.161).
Martorii J. și K. (f.213-214 apel) au susținut că L., tatăl reclamantei, a ajutat la edificarea casei.
Raportat la aceste probe, care atestă faptul că la edificarea imobilelor au contribuit ambele părți, că în perioada 2001-2009 părțile au conviețuit în calitate de soți și apoi de concubini, este lipsit de relevanță faptul că pe chitanțele de plată a materialelor de construcție (filele 250-262), buletinele de schimb valutar figurează doar pârâtul.
De asemenea, înscrisurile depuse de reclamantă (filele 200-217) atestă faptul că frații ei, care lucrau în străinătate, au depus în contul tatălui, L., diverse sume de bani, însă doar aceste înscrisuri nu pot face dovada susținerii reclamantei în sensul că aceste sume au fost folosite pentru edificarea construcțiilor.
Faptul că reclamanta în anul 2011, în timpul căsătoriei cu actualul soț, a dobândit un imobil în Germania nu prezintă relevanță în prezenta cauză sub aspectul cotei de contribuție la dobândirea imobilului în litigiu, care a fost edificat în perioada 2002-2008.
În ceea ce privește valoarea bunurilor asupra cărora s-a constatat o stare de indiviziune, tribunalul a avut în vedere că a fost stabilită de prima instanță în baza raportului de expertiză întocmit în cauză de expert M. (f.289-326).
Astfel, s-a constatat că valoarea de circulație totală a bunurilor care compun masa de partaj este de 154 760 lei, din care, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert M., valoare casă 104.339 lei, valoare garaj și șură = 43.428 lei și valoare împrejmuiri = 6280 lei (f.292, 306, 313, 316).
Prin cererea de apel pârâtul aduce critici în ceea ce privește valoarea construcțiilor casă, garaj și șură stabilită de expertul tehnic M., fără însă a formula critici cu privire la valoare împrejmuirilor, care, nefiind contestată, va fi menținută ca fiind corect stabilită.
În ceea ce privește valoarea casei, garajului și șurei, tribunalul a avut în vedere lucrarea întocmită de expertul CS (f.240-262, 379-407), înlăturând concluziile expertului M., care la stabilirea valorii de circulație a imobilului a utilizat Catalogul de prețuri Rpcp/1980 .
Astfel, s-a reținut valoarea de 37.100 lei pentru șură și garaj și valoarea de 76.800 lei pentru casă. În ceea ce privește valoarea casei, tribunalul a avut în vedere valoarea de 76.800 lei, apreciind ca fiind întemeiată apărarea reclamantei în sensul că se impune a fi reținută o corecție de 10% privind puterea de cumpărare (regăsită în expertiza E., care nu a fost contestată sub acest aspect de către pârât), față de 20% evidențiată de expertul N.
Prin urmare, valoarea bunurilor supuse partajului este de 120. 179 lei, din care 37.100 lei pentru șură și garaj, 76.800 lei pentru casă și 6280 lei împrejmuiri.
Fiind stabilit că asupra întregului imobil în litigiu există o stare de indiviziune, că părțile au o contribuție egală la dobândirea acestui imobil, la stabilirea valorii bunului inclus în masa de partajat prezintă relevanță valoarea de circulație, care a fost stabilită de expert prin raportare la un ansamblu de criterii și nu exclusiv în baza devizului de lucrări sau a valorii materialelor (f.248-251).
Referitor la critica privind respingerea ca tardivă a cererii pârâtului-reclamant de a-și completa cererea reconvențională, în sensul includerii la partaj a unui imobil dobândit de reclamantă în Germania după despărțirea lor în fapt, aceasta nu este întemeiată, întrucât cererea completatoare nu a fost formulată în termenul procedural prevăzut de art. 132 din vechiul Cod de procedură civilă, respectiv până la prima zi de înfățișare, iar partea adversă s-a opus la această completare a acțiunii. Or, în lipsa consimțământului părții adverse este tardivă modificarea cererii reconvenționale, care nu s-a realizat la prima zi de înfățișare, astfel că soluția primei instanțe sub acest aspect este legală și temeinică.
Prevederile art. 673 ind.7 C.pr. civ. de la 1865 invocate de apelant prin motivele de apel nu sunt aplicabile, din moment ce în cauză nu a fost pronunțată o încheiere de admitere în principiu.
Cu privire la cheltuielile de judecată, acestea corect au fost compensate, având în vedere că pretențiile părților au fost admise în parte, având în vedere cota de contribuție și cuantumul acestor cheltuieli reprezentând taxă de timbru, onorariu expert, onorariu traducător și onorariu avocat (reclamanta - suma de 6055 lei din care 3615 lei taxă de timbru (f.45), 600 lei onorariu avocat (f449), 940 lei onorariu traducător (f.451-459), cheltuieli de transport 900 lei (f.459)) și pârâtul-suma de 6077 lei din care 1807 lei taxă de timbru (f.44), 2270 lei onorariu expert (f.253, 285) și 2000 lei onorariu avocat (f.447-448)). Suma de 759,90 euro nu a fost inclusă în cheltuieli de judecată întrucât s-a apreciat că aceste cheltuieli de transport nu au fost efectuate exclusiv pentru participarea la ședința de judecată, față de data sosirii și cea a plecării (13.04.2013-20.04.2013), prezumându-se că această călătorie a fost efectuată în vederea petrecerii vacanței de primăvară.
Față de limitele în care a fost admis apelul pârâtului, având în vedere că cererea de intervenție face referire cu prioritate la cota de contribuție a pârâtului, tribunalul a respins ca nefondată cererea de intervenție formulată de D., persoană către care pârâtul a înstrăinat terenul în litigiu.
În temeiul art. 274 - 276 Cod de procedură civilă, având în vedere criticile parțial întemeiate formulate de pârât, cota asupra bunurilor supuse partajului, tribunalul a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 4350 lei cheltuieli de judecată din apel, reprezentând parte din taxa de timbru (f. 123), onorariu expertiză (f. 195, 323) și onorariu avocat (f. 412,413).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul.
În motivare, reclamanta a arătat că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică sub aspectul cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a admis proba cu martorul F. (cetățean de origine germană în vârstă de 80 de ani - declarația acesteia de la fila 453-dosar fond), care a venit în vacanța de primăvară în România exclusiv pentru data de 16.04.2013, când trebuia să fie prezentă în instanță pentru a depune mărturie.
Trebuie avute în vedere posibilitatea obținerii biletelor de călătorie dinspre Germania - România și retur Germania, dar și valoarea acestora (data obținerii biletelor de avion, 13.04.2013 -20.04.2013, au fost singurele zile cu locuri libere apropiate datei de 16.04.2013) și data procesului, când reclamanta putea asigura prezența martorei la proces.
Referitor la onorariu avocat, conform chitanțelor nr. 50 din 15.05.2013 în valoare de 600 lei și nr.52 din 16.05 2013 în valoare de 1000 lei, rezultă 1600 lei asistență judiciară și nu 600 lei, cum a stabilit nelegal instanța de apel prin decizia recurată.
Față de aceste motive și înscrisuri - bilete de avion + chitanțe onorariu avocat, solicită admiterea recursului în sensul obligării pârâtului C. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 759,90 euro - bilete avion și 1000 lei onorariu avocat (chitanța nr.52 din 16.05.2013).
La rândul său, pârâtul, prin recursul declarat, a arătat următoarele:
I. Referitor la art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia";, apreciază că în mod greșit instanțele de apel și fond au stabilit că atât în timpul căsătoriei, cât și după desfacerea căsătoriei părților, acestea au dobândit în cote egale de 50% imobilul-construcție situat în X., număr cadastral z cu casa C1 și șura C2, înscris în CF nr. z a comunei X.
Încetarea regimului matrimonial a avut loc odată cu depunerea acțiunii de divorț, în data de 9 decembrie 2004, acțiune soluționată prin sentința civilă nr. 129 din 18 ianuarie 2005, iar prezenta acțiune a fost depusă în 11 decembrie 2012.
În perioada 2005-2011 apelanta-reclamanta nu a revendicat vreo cotă-parte din casa ridicată de pârât, dar mai mult, s-a recăsătorit în 2009 și și-a cumpărat pe numele ei, în 2011, înainte de introducerea prezentei acțiuni, o casă cu parter și etaj în Germania, str. yy nr. 1, loc. XX, achiziționată în data de 4 august 2011 (foto de la fila 377).
Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, în perioada 05.07.2001-19 ianuarie 2005, în devălmășie sunt: contravaloarea sumei de 4.146,95 lei, echivalentul sumei de 930 EURO, reprezentând temelia unei bucătării de vară.
Bunurile dobândite după încetarea regimului matrimonial, din 9 decembrie 2004 și până în noiembrie 2008, când reclamanta-pârâtă s-a mutat direct în casa actualului soț, urmează regimul bunurilor dobândite pe cote-părți, iar din probele administrate și declarațiile părților nu rezultă intenția comună a părților de a dobândi în cote egale bunuri și că foștii soți ar fi dorit să se recăsătorească, așa cum declară reclamanta în întâmpinarea depusă în 2010 (în dosarul nr. 5718/285/2011 având ca obiect vizitare minor - fila 78), unde reclamanta face mențiunea că în perioada 2005-2008 nu a avut bani și s-a aflat într-o situație extremă, pe când în prezenta cerere afirmă că ar fi avut foarte mulți bani și că a contribuit la construcția casei.
Raportând această situație la perioada construcției și la data nașterii copilului, trebuie de observat că în vara anului 2006, din susținerile lui B., ea muncea doar pentru a se întreține, neavând posibilitatea de a edifica o casă, fiindcă se afla într-o situație extremă. De asemenea, tot în cadrul acestei întâmpinări, sus numita susține că relațiile dintre foștii soți erau răcite, situație în care reclamanta a exclus posibilitatea reluării căsătoriei. În aceste condiții, d-na B., cu trimitere la întâmpinarea ce a întocmit-o și semnat-o personal, confirmă că nu ar fi avut niciun interes să investească o sumă de bani în vederea edificării construcțiilor pe terenul proprietatea exclusivă a soțului la data respectivă, fiindcă nu avea cu ce să participe, banii fiindu-i necesari doar pentru întreținerea sa și a copilului, precum și sub aspect matrimonial, fiindcă relațiile dintre foștii soți erau iremediabil vătămate și erau separați în fapt.
Abia după anii 2008, așa cum menționează și martorii O. și P (declarațiile de la filele 79-81, cât și de la fila 368, date în dosarul penal din Germania, fila 361), reclamanta și-a găsit un serviciu permanent prin îngrijirea unor persoane în vârstă, printre care a martorei F. Cu privire la declarația acestei martore, roagă să se aibă în vedere faptul că este o persoană foarte în vârstă, de peste 80 de ani, persoană pe care reclamanta o îngrijește, astfel că este ușor influențabilă, iar în declarația dată face confuzii cu privire la momentul îngrijirii, care în realitate a fost după anul 2008.
Faptul că părțile au conviețuit, sporadic, o perioadă de timp după divorț dovedește în mod automat că bunurile achiziționate în timpul concubinajului au fost în mod egal. În plus, instanțele nu au reținut și faptul că părțile s-au despărțit din punct de vedere financiar în anul 2004, în momentul în care reclamanta a fost plecată în Anglia, așa rezultă din biletul de avion pe numele reclamantei aflat la fila 138, după ce reclamanta a cheltuit, personal, în Anglia suma de peste 3000 euro din banii comuni, de unde l-a sunat pe pârât să-i spună că și-a găsit un alt soț, fiind și motivele pentru care relațiile dintre soți au fost definitiv și iremediabil vătămate, chiar dacă hotărârea de divorț nu a fost motivată dar, altfel, divorțul părților nu s-ar justifica, cât și faptul că părțile nu s-au recăsătorit ulterior, după ce s-a născut și copilul rezultat din afara căsătoriei.
Pe de altă parte, au trecut mai bine de trei ani de la data despărțirii în fapt, 6 noiembrie 2008 și până în data de 12 decembrie 2012, introducerea prezentei cereri de partaj.
Conform declarației date de reclamanta B. personal la Poliția din Germania, declarație aflată la fila 90, după reluarea conviețuirii (sporadice) a părților, între anii 2006 - 2008, s-au separat definitiv în data de 6 noiembrie 2008, când reclamanta s-a mutat la domiciliul actualului soț, situat în Germania (domiciliu pe care reclamanta l-a și declarat ca fiind domiciliul său în acțiunea principală).
Constatarea instanței de apel că părțile s-au separat definitiv în anul 2009 este eronată, deoarece conform declarației date de reclamantă personal la Poliția din Germania (fila 90 dosar), după reluarea conviețuirii părților, între anii 2006 - 2008, acestea s-au separat definitiv în data de 6 noiembrie 2008, când reclamanta s-a mutat la domiciliul actualului soț.
În plus, din actele eliberate de Primăria din Germania în data de 1.02.2009 - viza de flotant, cât și fotografiile reclamantei împreună cu actualul soț din 2008 (de pe zidul casei, pe când casa nu avea instalate geamuri termopan), acte depuse la dosar, rezultă că intimata locuia de la sfârșitul anului 2008 cu actualul soț. Faptul că există unele fotografii ale părților cu copilul lor minor, acestea au fost făcute în scop de amintire și de câte ori apelantul se întâlnea cu copilul la aniversări sau la alte ocazii se imortaliza evenimentul printr-o fotografie sau video. Și în prezent sunt făcute fotografii împreună cu minora, iar în 2012, când fetița a început școala, reclamanta a venit singură cu copilul și au fost făcute mai multe fotografii, ambii părinți împreună cu copilul lor, dar acestea nu dovedesc că părțile conviețuiesc.
În consecință, în valoarea imobilului nu trebuie inclusă suma reprezentând geamurile și ușile de termopan, instalate după separarea părților.
Își menține poziția cu privire la excepția prescripției privind dreptul de a solicita un drept de creanță, excepție care nu privește acțiunea de partaj, întrucât acțiunea de ieșire din indiviziune este imprescriptibilă, conform art. 728 alin. 1 din fostul Cod civil.
Întrucât apelanta reclamantă nu a întreprins nici un act de întrerupere a prescripției de la data divorțului, pronunțat în 18.01.2005, și până la introducerea prezentei acțiuni, din 2012, timp în care s-au scurs mai mult de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil cauzei de față, dreptul de a solicita o sumă de bani reprezentând contravaloarea cotei de contribuție dobândite în timpul căsătoriei la imobilul construcție ridicat pe terenul proprietatea unui terț, situat în comuna X., nr. y, s-a prescris.
I. Art. 304 pct. 9: timpul mare (mai bine de 7 ani) scurs de la divorțul părților, din ianuarie 2005 și până la data introducerii cererii de partaj, 11 decembrie 2012, dar și cei 4 ani de la data separării definitive și mutării reclamantei în casa actualului soț, unde avea din data de 01.02.2009 viza de flotant, arată interesul acesteia pentru acest imobil în litigiu.
În realitate, reclamanta a permis să treacă un atât de lung timp în scopul ca pârâtul să finalizeze singur construcția, pentru ca apoi să promoveze acțiunea de partaj.
Nu este nici în asentimentul opiniei instanței de apel precum că dobândirea imobilului din Germania la 1 an și 8 luni după căsătoria cu dl. R.. nu ar prezenta relevanță în prezenta cauză, ci dimpotrivă, din mai multe considerente:
Obiceiurile de nuntă în Germania nu sunt ca în România, ci se face o mică masă între rudele și persoanele apropiate la un restaurant, iar persoanele invitate nu oferă bani, ci cadouri, astfel că afirmația că au primit mulți bani la nuntă este mincinoasă.
Dl. R. este în vârstă de peste 50 ani, funcționar la stat și are un venit în jur de 2000 euro, din care trebuie să achite pensie de întreținere pentru mai mulți copii din căsătoriile anterioare și o are în îngrijire și pe mama acestuia, cu care locuiesc.
D-na B. a lucrat ca menajeră și nu a avut un venit consistent, ca în domeniul IT sau medicină, ca să-și poată permite să-și cumpere o casă într-un termen atât de scurt; în plus, avea un copil minor care o împiedica să lucreze chiar și un program normal de 8 ore pe zi.
De asemenea, reclamanta nici nu avea cum să contribuie fizic la construcție, așa cum a declarat martora acesteia, J. (fila 213 apel), pentru că în vara lui 2005 era însărcinată cu fetița și în data de 21 martie 2006 a născut - perioadă în care s-a ridicat casa, - iar în anii următori, 2007-2008, s-a ocupat de creșterea copilului.
Actele ce fac dovada achiziționării acestui imobil din Germania până la depunerea prezentei acțiuni, imobil în valoare reală de circa 100.000 euro, în mod exclusiv numai pe numele reclamantei, (nu știm dacă în rate prin bancă sau cash) la numai un 1 și 8 luni după recăsătorirea cu R., nu au fost reținute nici măcar ca înscrisuri în apărarea pârâtului, în sensul probei scopului utilizării reale a banilor pe care reclamanta-pârâtă afirmă că i-a câștigat în Germania.
Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit cu niciun contract de muncă, chiar și parțial, veniturile pe care afirmă că le-ar fi obținut în Germania, însă a "disecat" contractele de muncă ale pârâtului (filele 56-69), încercând să dovedească faptul că acesta nu ar fi realizat venituri suficiente. Însă, pârâtul a început să meargă în Germania din anul 1993 (viza de la fila 120) și când s-a căsătorit cu reclamanta, în anul 2001, avea deja bani să-și facă trei case, nu una, după cum a declarat martorul E. (fila 145 dosar fond), iar intenția acestuia din anul 1992, așa cum rezultă și din documentația depusă la dosar (filele 433-444 dosar fond), era să-și construiască o casă pe terenul primit de la bunica lui.
Expertiza care trebuie luată în calcul în prezenta cauză este expertiza întocmită de expert ing. evaluator și ANEVAR.
Atât timp cât s-a admis în apel o nouă expertiză, expertiza dlui M. a fost înlăturată. Astfel, valoarea care ar trebui luată în calcul este de 81.989,25 lei (93.022-11.989,25 lei) pentru construcția situată în X, număr cadastral z, cu casa C1 și șura C2 înscris în CF nr. z a comunei X.
La pronunțarea soluției solicită a se avea în vedere și cele două declarații false ale martorelor apelantei-reclamante, declarațiile d-nelor S. (în prezent decedată) și T., fila 151 dosar fond, coroborat cu filele 56-57 dosar apel, unde d-na S. menționează în fața unui judecător din Germania cum că nu a văzut-o în ultimii trei ani pe apelantă, iar declarația de la fila 151 nu este scrisă de aceasta. Se poate observa în declarație chiar și numele greșit, de .., menționat de făptuitorul infracțiunii de fals, în loc de .., cum este corect.
Apoi, dna P., propusă ca martoră în apel (fila 106 verso dosar apel), în urma plângerii penale formulată de dl. .. la Poliția din K a declarat că d-na B. nu a lucrat la soacra ei și nici nu a primit bani, Procuratura din K, Germania apreciind ca fiind un punct de sprijin în favoarea unei tentative de înșelătorie în cadrul procedurii din România.
Dacă în acest moment s-ar lua amprentele dnei B.. în Germania, s-ar putea constata că aparțin numitei V., persoană reală, de aprox. aceeași vârstă cu reclamanta și care domiciliază în com. ..., fiind vecina familiei L., părinții reclamantei, pentru că în luna aprilie 2003 reclamanta a fost prinsă în flagrant săvârșind infracțiunea de furt dintr-un magazin și a dat declarații false privind identitatea sa la Poliția din Germania. Mai mult, a evadat din Centrul pentru femei, unde a fost dusă de Poliție în vederea expulzării, și a venit la domiciliul din Germania al pârâtului, de unde nu a mai ieșit din casă până când s-a reîntors în România.
El a arătat că reclamanta nu putea formula o acțiune privind partajul bunurilor în coproprietate, deoarece bunurile fiind edificate pe terenul său, reclamanta putea să-și valorifice drepturile doar pe calea unui drept de creanță. Or, tocmai lămurirea acestui aspect nu a fost preocuparea instanței, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 728 alin. 1 Cod civil de la 1864, art. 644 Cod civil de la 1864.
În mod greșit instanța a reținut, în motivarea respingerii apelului, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, deși această excepție nu a fost invocată de reclamantă și nici nu a fost pusă în discuția părților. Nulitatea reținută prin decizia menționată de instanța de apel s-a bazat pe un viciu de formă, nu de fond; având în vedere data când a fost eliberată autorizația de construire, instanța nu a administrat în acel dosar probe privind modul de edificare a construcțiilor. Chiar dacă s-a reținut, fără nici un temei legal, că bunurile din perioada concubinajului ar fi fost dobândite în coproprietate, în cote de contribuție egale, instanța trebuia să analizeze faptul că, în cazul coproprietății, părțile trebuie să dovedească contribuția efectivă pentru fiecare bun. Cu privire la contribuția sa, instanța de fond nu a analizat faptul că el a lucrat efectiv la imobil și că reclamanta nu a dovedit că banii puțini primiți de la tatăl ei (7900 euro) ar fi fost folosiți la construcție. Drept urmare, reclamantei nu i se putea stabili o cotă de contribuție egală cu a lui, hotărârea astfel pronunțată necuprinzând motivele pe care se sprijină, iar unele dintre motive fiind contradictorii, motiv prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă.
Având în vedere cele de mai sus, solicită admiterea recursului în sensul de a se constata că bunurile dobândite în timpul căsătoriei (perioada 05.07.2001- 19 ianuarie 2005) sunt: contravaloarea sumei de 4146,95 lei, echivalentul sumei de 930 euro, reprezentând temelia unei bucătării de vară, iar bunurile dobândite după desfacerea căsătoriei (în perioada 19 ianuarie 2005- 06.11.2008), pe cote-părți, sunt: construcția situată în X. număr cadastral z, cu casa CI și șura C2 înscrise în CF nr. z a comunei X., în valoare de 81.989,25 lei (93.022-11.989,25 lei), și a se stabili o cotă majoritară pentru el.
În drept, a invocat art. 299 și urm. din vechiul Cod de procedură civilă. Solicită cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinările formulate (filele 23, 26 - 28), fiecare dintre părți - reclamantă și pârât - a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă. În cadrul dezbaterilor, pârâtul prin apărător a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca inadmisibil, deoarece dreptul de a solicita cheltuieli de judecată de la prima instanță s-a prescris, aceste cheltuieli fiind efectuate la nivelul anului 2012, iar apelul acestei părți fiind respins. A apreciat că reclamanta ar fi putut solicita în recurs astfel de cheltuieli doar dacă apelul său ar fi fost admis.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de părți, în raport de lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă (de la 1865, aplicabil în speță, în raport de data acțiunii introductive de instanță), modificarea sau casarea unor hotărâri în calea extraordinară de atac a recursului se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.
Criticile privind modul de apreciere a probelor administrate în cauză, respectiv stabilirea situației de fapt din speță vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii atacate, neputând fi analizate în această cale de atac.
Cu referire la recursul declarat de reclamantă, Curtea reține că acesta vizează exclusiv cheltuielile de judecată de la prima instanță, anume că, în urma compensării, instanța nu a avut în vedere suma de 759,90 euro, reprezentând contravaloarea transportului (bilet de avion) martorei F., domiciliată în Germania, precum și chitanța nr. ../...2013, în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat (totalul acestei categorii de cheltuieli fiind de 1600 lei, iar nu de 600 lei, cum a reținut instanța).
În primul rând se impune a fi subliniat faptul că prima instanță, prin sentința pronunțată, a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți fără a detalia, în considerentele acesteia, sumele de bani avute în vedere și destinația acestora. Prin motivele de apel formulate (fila 73 dosar apel), reclamanta a arătat (la pct. 2) că "instanța nu s-a pronunțat în concret pe cheltuielile de judecată, unde și cum au fost compensate, întrucât reclamanta a cheltuit mai mulți bani în proces față de pârât";, fără a dezvolta această critică. Drept urmare, instanța de apel, procedând conform dispozițiilor art. 295 alin. (1) Cod procedură civilă, a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță sub acest aspect, făcând referiri concrete la dovezile depuse de părți la prima instanță, la cuantumul cheltuielilor avute în vedere, precum și la cele care au fost înlăturate, concluzia fiind aceea că măsura compensării a fost corect dispusă de prima instanță în raport de limitele în care au fost admise pretențiile fiecăreia dintre părți și de cuantumul dovedit al acestora.
În ce privește suma de 759,90 euro, reprezentând contravaloarea transportului martorei domiciliate în Germania (bilete de avion), tribunalul a apreciat că aceasta nu a fost cheltuită de reclamantă exclusiv în scopul participării la proces, față de data sosirii și cea a plecării.
Așadar, acest mijloc de probă a fost analizat de instanța de apel, critica formulată de reclamantă în recurs vizând modul de apreciere a acestuia de către instanță. Or, cum s-a arătat anterior, o astfel de critică vizează netemeinicia hotărârii, neputând fi încadrată în niciuna dintre situațiile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.
În ce privește suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, achitată cu chitanța nr. ../....2013, aceasta, într-adevăr, nu se regăsește în enumerarea făcută de instanța de apel în considerentele deciziei recurate (fila 23 din decizie). Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că această dovadă nu a fost depusă la instanțele de fond și apel. Chitanța nr. .../.....2013, reprezentând plata sumei de 1000 lei onorariu avocat - contract de asistență juridică nr. 004..../2013 - a fost depusă în copie de reclamantă odată cu recursul declarat, fiind atașată dosarului de recurs - fila 3. Originalul acestei chitanțe se regăsește la fila 156 din dosar nr. ../285/2013 al Judecătoriei Rădăuți, având ca obiect "anulare contract de vânzare-cumpărare și radiere intabulare";, atașat prezentei cauze (numărul contractului de asistență juridică fiind atestat și de împuternicirea avocațială depusă la fila 5 din același dosar). În prezenta cauză numărul contractului de asistență juridică încheiat de reclamantă (prin mandatar L.) cu același avocat este 004...., astfel cum rezultă din împuternicirea depusă la fila 160 dosar fond. Acest număr se regăsește și pe chitanța nr. ../...2013, privind plata sumei de 600 lei onorariu avocat, aflată la fila 449 dosar fond.
Așadar, cum suma de 1000 lei, la care face referire reclamanta în motivele de recurs, nu a fost achitată cu titlu de onorariu avocat în litigiul de față, în mod corect nu a fost avută în vedere de instanțele de fond și apel, respectiv nu se regăsește în enumerarea din decizia atacată.
Cu referire la susținerea apărătoarei pârâtului, din cadrul dezbaterilor la fond, potrivit căreia recursul declarat de reclamantă ar fi "inadmisibil, pe excepția prescripției solicitării cheltuielilor de judecată de la instanța de fond, în condițiile în care acestea s-au făcut la nivelul anului 2012";, iar apelul acesteia a fost respins, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită. În primul rând, prescrierea dreptului de a cere plata cheltuielilor de judecată nu determină inadmisibilitatea recursului, fiind vorba de două excepții distincte. Pe de altă parte, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, reclamanta a formulat în calea de atac a apelului și o critică privind cheltuielile de judecată, nu se pune problema prescripției dreptului de a solicita astfel de cheltuieli în calea de atac a recursului, în raport de data la care acestea au fost efectuate, nefiind vorba de o cerere de acordare a acestora, ci de o critică adusă hotărârii atacate, respectiv a deciziei pronunțate de tribunal. Cât privește susținerea potrivit căreia reclamanta ar fi putut solicita cheltuieli de judecată doar în ipoteza în care apelul i-ar fi fost admis, aceasta vizează ipoteza în care în discuție s-ar afla cheltuielile de judecată suportate în calea de atac a apelului. Or, în speță recursul reclamantei vizează soluția dată de instanțele de fond și apel cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată din prima instanță.
În ce privește recursul declarat de pârât, Curtea, sintetizând motivele amplu expuse în memoriile depuse la dosar - filele 8 - 12 și 13 - 17, reține că, sub un prim aspect, acesta a criticat modul în care instanțele de fond și apel au stabilit natura juridică a acțiunii formulate de reclamantă, arătând că, fiind vorba de construcții edificate pe terenul proprietatea sa, reclamanta putea să-și valorifice pretențiile doar pe calea unui drept de creanță, iar nu pe calea unei acțiuni pentru partajul bunurilor aflate în coproprietate.
Sub acest aspect, Curtea reține că, așa cum s-a statuat în doctrina și practica judiciară în materie, în cazul edificării unei construcții de către soți pe terenul proprietatea unuia dintre ei, imobilul - construcție devine proprietatea comună a soților, iar soțul neproprietar dobândește asupra acestuia un drept de superficie pentru partea aferentă construcției.
În acest caz există două prezumții legale care intră în conflict. În primul rând, este vorba de prezumția instituită prin dispozițiile art. 482 Cod civil, potrivit cărora "proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul și asupra a tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial";; aceasta operează în ipoteza în care între proprietarul terenului și constructor nu există o convenție sau o altă situație legală din care să rezulte un drept de superficie în favoarea constructorului. În al doilea rând, este vorba de prezumția de comunitate prevăzută de dispozițiile art. 30 din Codul familiei. În acest caz are prioritate regimul comunității, astfel că, indiferent căruia dintre soți îi aparține terenul pe care s-a construit, dacă acea construcție a fost edificată în timpul căsătoriei, ea va deveni bun comun în devălmășie al soților.
În speță, pe baza probelor administrate, instanțele de fond și apel au stabilit că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, contravaloarea lucrărilor de edificare a fundației, beciului și fântânii la imobilul în litigiu, iar după desfacerea căsătoriei, în aceleași cote de contribuție, o casă de locuit cu șură și garaj, la aceeași adresă, regimul juridic aplicabil fiind cel al proprietății comune în devălmășie, respectiv cel al proprietății comune/ coproprietății pe cote părți.
În ce privește compunerea masei bunurilor de partajat și cotele de contribuție a părților la dobândirea acestora, Curtea reține că, fiind vorba de situația de fapt din cauză - stabilită pe baza probelor administrate, această chestiune nu poate fi analizată în calea de atac a recursului.
Se impune a fi subliniat faptul că această cerere a pârâtului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, dispoziții care nu sunt aplicabile în cauză. Conform acestor prevederi legale, se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri atunci "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia";.
Acest motiv de recurs vizează încălcarea principiului consacrat de dispozițiile art. 969 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";, referindu-se la "natura"; și "înțelesul"; actului juridic dedus judecății - contract, convenție, etc., iar nu la însăși acțiunea introductivă de instanță.
Pe cale de consecință, nu poate fi primită nici critica pârâtului privind greșita respingere a excepției dreptului reclamantei la acțiune - cu referire la dreptul de creanță, motiv ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Obiectul acțiunii de împărțeală judiciară, respectiv dreptul subiectiv al părților, este un drept real, drept care nu se stinge prin prescripție extinctivă.
Contrar susținerilor pârâtului, dispozițiile art. 728 Cod civil, care consacră caracterul imprescriptibil al acțiunii de partaj, își găsesc aplicarea în orice fel de indiviziune, indiferent de proveniența ei, deci și în cazul partajului bunurilor comune, respectiv a coproprietății, reprezentând dreptul comun în materie.
A arătat, de asemenea, pârâtul că decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea normelor de drept material - art. 644 Cod civil, - critică ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Acest motiv de recurs, astfel cum a fost dezvoltat (f. 15 dosar), vizează bunurile dobândite după desfacerea căsătoriei părților, pârâtul arătând că în cuprinsul cererii și apărărilor reclamantei aceasta nu a motivat și dovedit în ce mod a dobândit pretinsul drept de coproprietate, concubinajul nefiind, prin el însuși, o dovadă în acest sens.
Contrar susținerilor pârâtului, atât prin cererea introductivă de instanță, cât și prin apărările ulterioare la dosar reclamanta a arătat că a contribuit, alături de pârât, la dobândirea bunurilor în litigiu, respectiv a construcțiilor a căror lucrări au început în perioada căsătoriei și au continuat în perioada concubinajului.
Într-adevăr, vechiul Cod civil (de la 1864), aplicabil în cauză, nu cuprinde reglementări exprese cu privire la regimul juridic al bunurilor dobândite de concubini.
Doctrina și practica în materie sunt însă unanime în a statua că, deși concubinul nu beneficiază de prezumția de comunitate asupra bunurilor, prevăzută de art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite cu contribuție comună în timpul concubinajului sunt proprietatea indiviză a concubinilor, în raport cu contribuția fiecăruia, contribuție ce se poate stabili prin orice mijloc de probă.
Așadar, în cadrul unui astfel de litigiu se impun a fi dovedite : existența și durata relațiilor de concubinaj, dobândirea bunurilor în această perioadă și contribuția fiecăruia dintre concubini la dobândirea fiecărui bun în parte, instanța de judecată având a stabili, pe baza probelor administrate, modul de dobândire și regimul juridic aplicabil acestora.
Prin urmare, în speță nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 644 Cod civil, critica pârâtului sub acest aspect fiind nefondată.
Nefondată este și critica pârâtului potrivit căreia instanța de apel a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat fără ca această excepție să fi fost invocată de reclamantă și pusă în discuția părților și că interpretarea dată acestei excepții este eronată.
Prin decizia recurată instanța de apel a reținut că, față de efectul pozitiv al lucrului judecat - decizia civilă nr. 549/10.06.2014 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. ..../285/2013, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. ..../2009 și nr. .../2011, privind construcțiile în litigiu și terenul aferent acestora - constatările jurisdicționale privind perioada în care părțile au conviețuit și cele privind starea de coproprietate asupra imobilului casă și anexe nu mai pot fi puse în discuție în prezenta cauză.
Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Această prezumție constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni (tripla identitate de părți, obiect și cauză prevăzută de dispozițiile art. 1201 Cod civil), ci doar de chestiuni litigioase (în acest sens, decizia nr. 2357/5.06.2015 a ÎCCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal).
Așadar, în speță, instanța de apel nu a avut în vedere autoritatea de lucru judecat, ca excepție de ordine publică, ci puterea de lucru judecat a deciziei sus-menționate, ca prezumție legală (iuris et de iure), mijloc de probă administrat în cauză. Se impune a fi subliniat faptul că la prima instanță judecata a fost suspendată, în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., la data de 25.06.2013 (f. 231 ds. fond), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. .../285/2013 al Judecătoriei Rădăuți, în care s-a pronunțat decizia sus-menționată. Acest dosar a fost atașat prezentei cauze la cererea pârâtului (f. 249 a ds. fond).
Contrar susținerilor pârâtului din dezvoltarea acestui motiv de recurs (f. 16 ds. recurs) nulitatea constatată prin hotărârea menționată nu a avut la bază "un viciu de formă";, ci probele administrate în acel dosar, aspect ce rezultă cu evidență din considerentele acesteia, citate de instanța de apel în decizia atacată (pag. 21 din considerentele deciziei, fila 472 ds. apel).
Cum s-a arătat anterior, criticile pârâtului privind întinderea/compunerea masei bunurilor de împărțit și contribuția părților la dobândirea acestor bunuri vizează situația de fapt din speță, respectiv modul de apreciere a probelor administrate în cauză, ținând de netemeinicia, iar nu de nelegalitatea deciziei atacate, neputând fi analizate în recurs.
Cu referire la cotele egale de contribuție la dobândirea bunurilor, stabilite de instanțe, pârâtul a arătat și că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină,iar unele motive sunt contradictorii, critică ce se încadrează în situația prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Sub acest aspect, Curtea reține că, potrivit disp. art. 261 pct. 5 C.pr.civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În aplicarea acestor dispoziții legale judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.
În speță, contrar susținerilor pârâtului, în considerentele deciziei atacate se regăsesc motivele avute în vedere de instanța de apel sub acest aspect (pag. 22 din decizie). Pe de altă parte, pârâtul nu a indicat care anume motive ale hotărârii recurate sunt contradictorii, astfel cum impun dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă, lipsa unor astfel de precizări făcând imposibilă exercitarea controlului judecătoresc în calea de atac.
Prin decizia atacată tribunalul a analizat, în limitele învestirii, stabilite de părți prin motivele de apel, legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe. Or, critica pârâtului, astfel cum a fost redată prin memoriul de recurs (f. 17 ds.), se referă la hotărârea instanței de fond.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (filele 10-11 dosar recurs, pct. II), pârâtul a expus argumentele pentru care consideră eronată opinia instanței de apel, potrivit căreia nu prezintă relevanță în cauză faptul că reclamanta a dobândit în anul 2011 un imobil în Germania.
O astfel de critică vizează modul de apreciere a probelor de către instanța de judecată, adică netemeinicia hotărârii, neputând fi încadrată în situația prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Potrivit acestor dispoziții, se poate cere modificarea sau casarea "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii";.
Textul are in vedere încălcarea/nesocotirea/aplicarea greșită a unor norme de drept material sau, în mod excepțional, nesocotirea unor norme de drept procesual. Modul în care instanța de judecată a apreciat utilitatea, pertinența ori valoarea probatorie a unei dovezi în cauză nu poate fi circumscris acestui motiv de recurs.
| ← Cerere de strămutare de la un tribunal, întemeiată pe motive... | Neadministrare probatoriu în faza cercetării judecătorești.... → |
|---|
