Cerere pentru acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate. Distincţie între bunuri mobile şi imobile

Atât timp cât posibilitatea acordării de despăgubiri materiale vizează doar bunurile la care fac referire dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, solicitarea contestatorului ca, în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, să-i fie acordate despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate prin procesul-verbal încheiat la 26.08.1964 nu poate fi primită.

Secţia I civilă, Decizia nr. 1849 din 19 octombrie 2012

Prin sentința civilă nr. 1565/22.06.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7491/110/2009 s-a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii unor bunuri mobile.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P.

A fost obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., să achite reclamantei sumei de 5.769 RON, reprezentând actualizarea sumei de 6.000 lei confiscați prin procesul-verbal de sechestru asigurător din 26.08.1964.

S-au respins celelalte pretenții.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 14.12.2009, reclamanta P.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de 6.000 lei, actualizată cu rata inflației de la data confiscării și până la data plății, bani ce i-au fost confiscați împreună cu alte bunuri în baza sentinței de condamnare din 9.01.1965.

în motivare, reclamanta a arătat că prin sentința penală nr. 10/09.01.1965, pronunțată de Tribunalul Militar București de Regiune Militară - Colegiu de Recurs, a fost condamnată la 3 ani închisoare corecțională și confiscarea tuturor bunurilor deținute, pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de publicații interzise, fiind arestată la data de 1.08.1964 și încarcerată. Prin Decretul nr. 456/51.05.1966 a fost pusă în libertate, executând în final 2 ani și 22 zile închisoare. A mai arătat reclamanta că pe lângă pedeapsa închisorii s-a dispus și confiscarea totală a bunurilor avute la data arestării, printre care și un CEC în valoare de 6.000 lei și o cruciuliță din aur, aceasta din urmă nefiind trecută în procesul-verbal.

Pârâtul Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. Bacău, a formulat întâmpinare, prin care arătat că pretențiile nu au fost dovedite, procesul-verbal de sechestru asigurător și de inventariere nefăcând dovada confiscării efective a bunurilor solicitate prin acțiune.

în cursul judecății reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că solicită obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.000 lei actualizată și la plata contravalorii următoarelor bunuri confiscate: o cruciuliță cu lanț din aur, în medie de 8 grame, în valoare de 640 lei, a trei verighete din aur a câte 4 grame fiecare, evaluate la 320 lei bucata și a unui inel din aur de 4 grame, în valoare de 320 lei.

Pârâtul a invocat în cursul judecății excepția inadmisibilității cererii privind obligarea la despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate prin procesul-verbal.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Referitor la inadmisibilitatea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii unor bunuri mobile confiscate

Prin sentința penală nr. 10/09.01.1965, pronunțată de Tribunalul Militar București în dosarul nr. 310/1964, reclamanta P.E. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de publicații interzise, prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C.pen. la 3 ani închisoare corecțională. Prin aceeași sentință s-a dispus și confiscarea valorilor prevăzute în procesul-verbal de sechestru asigurător. Reclamanta a executat din pedeapsa la care a fost condamnată 2 ani și 22 zile. Prin decizia nr. 2334/23.10.1996, Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general împotriva sentințelor penale nr. 10/09.01.1965 și nr. 38/22.01.1965, pronunțate de Tribunalul Militar București și a deciziei nr. 204/27.03.1965 a Tribunalului Militar de Regiune Militară București, Colegiul de Recurs, privind pe inculpata P.E., a casat hotărârile atacate și, în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. a achitat inculpata pentru infracțiunea de răspândire de publicații interzise, prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C.pen. anterior.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la restituirea sumei de 6.000 lei, actualizată, precum și la plata contravalorii bunurilor confiscate prin procesul-verbal de sechestru asigurător din 16.08.1964.

Instanța a constatat că dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 prevăd expres posibilitatea acordării de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, fără a face nicio distincție între bunurile mobile sau imobile. Acest capăt de cerere fiind admisibil, excepția a fost respinsă.

Cu privire la fondul capătului de cerere vizând acordarea de daune materiale s-a reținut:

Prin sentința penală nr. 10/09.01.1965, pronunțată de Tribunalul Militar București în dosarul nr. 310/1964, s-a luat față de reclamanta P.E. și măsura confiscării valorilor prevăzute în procesul-verbal de sechestru asigurător.

Analizând cuprinsul procesului-verbal de sechestru asigurător încheiat în data de 26.08.1964, instanța a constatat că printre bunurile confiscate se regăsește și un carnet CEC pentru o sumă de 6.000 lei.

în cursul judecății s-a administrat proba cu expertiza contabilă, conform raportului de expertiză suma confiscată actualizată în raport de indicii de inflație fiind în prezent de 5.769 RON.

Instanța a apreciat, față de probele administrate și văzând și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, că acțiunea reclamantei este întemeiată sub acest aspect, urmând a fi obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să îi restituie acesteia suma de 5.769 RON.

Susținerea pârâtului în sensul că această pretenție nu a fost dovedită întrucât procesele-verbale de sechestru asigurător și de inventariere nu fac dovada confiscării efective a bunurilor solicitate, nu poate fi reținută în condițiile în care dovada confiscării efective a acestei sume o constituie însuși dispozitivul sentinței penale de condamnare nr. 10/09.01.1965, dispozitiv care face trimitere la procesul-verbal de sechestru asigurător anterior menționat.

în ceea ce privește restituirea prin echivalent a celorlalte bunuri solicitate, respectiv: o cruciuliță cu lanț din aur, trei verighete și un inel, se reține că acestea nu sunt menționate în procesul-verbal de sechestru asigurător, ci într-un proces verbal de percheziție întocmit în 19.08.1964, dar că nu sunt și suficient individualizate în cuprinsul înscrisului pentru a permite instanței, în lipsa coroborării cu alte probe, să aprecieze asupra temeiniciei restituirii și eventual asupra echivalentului la care ar fi îndreptățită reclamanta. Astfel, în cuprinsul acestui înscris se face referire la niște obiecte din metal galben, fără a se indica un gramaj al acestora sau o valoare. De altfel, probabil acesta este și motivul pentru care reclamanta a indicat ea însăși aceste elemente, specificând expres și că nu dorește administrarea probei cu expertiza mobiliară.

Față de aceste considerente, în lipsa unor probe concludente, instanța a respins acest capăt de cerere privind restituirea contravalorii unor obiecte din aur ca neîntemeiat.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru.

Aceasta critică modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor materiale, susținând că ar fi inadmisibilă acordarea de daune materiale pentru bunurile mobile raportat la dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Pe fondul cauzei se invocă faptul că singura probă concludentă care putea produce dovada confiscării sumei de bani o constituie procesul-verbal de confiscare, înscris care nu există la dosar.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 304, 3041, art. 312 C.proc.civ., Curtea reține următoarele:

Recurenta critică modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune materiale pentru bunurile mobile ce i-au fost confiscate contestatoarei, urmare a rămânerii definitive a sentinței penale nr. 10/09.01.1965. Prin procesul-verbal de sechestru încheiat la data de 26.08.1964 i-a fost confiscat reclamantei carnetul CEC pentru o sumă de 6.000 lei.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 prevăd că „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul II inclusiv pot solicita instanței obligarea statului la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect a măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare”.

Din interpretarea textului sus-menționat rezultă că posibilitatea acordării de despăgubiri materiale vizează - în opinia Curții - bunurile la care fac referire dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, aspect relevat de însăși sintagma din text: „dacă bunurile respective”.

Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001 privesc - așa cum se arată la art. 1 - „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor”, în timp ce dispozițiile Legii nr. 247/2005 privesc: Titlul I - modificarea și completarea Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; Titlul II - modificarea și completarea O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România; Titlul III - modificarea și completarea O.U.G nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; Titlul IV - modificarea și completarea Legii nr. 18/1991; Titlul V - modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere; Titlul VI - modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere; Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; Titlul X - circulația juridică a terenurilor.

Textul sus-menționat va fi coroborat cu cel al art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 care prevede faptul că „acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a prevederilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii 10/2001 sau Legii 247/2005”.

Văzând textele sus-menționate, Curtea apreciază că atâta timp cât posibilitatea acordării de despăgubiri materiale vizează doar bunurile la care fac referire dispozițiile Legii 10/2001 și ale Legii 247/2005, solicitarea contestatorului de a-i fi acordate despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate prin procesul-verbal încheiat la 26.08.1964 nu poate fi primită.

Pentru considerentele sus-arătate, în baza dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., va fi admis recursul, modificată în parte sentința recurată conform dispozitivului.

(Judecător Sorina Ciobanu)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere pentru acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate. Distincţie între bunuri mobile şi imobile