Cerere pentru recunoaşterea tranzacţiei formulate pe cale principală
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Constată că prin sentința civilă nr. 5/2014 a Judecătoriei a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta D. P. în contradictoriu cu pârâții C. G., L. M. și F. V..
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele: reclamanta a investit instanța cu o cerere prin care a solicitat ca în temeiul art. 436 și urm din codul de procedură civilă să pronunțe o hotărâre de recunoaștere a tranzacției încheiate la data de 20.08.2013 la sediul Societății civile de avocați cu legalizare la Birou notar Public.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că după pronunțarea sentinței civile nr. 5/2012 a Judecătoriei rămasă definitivă și irevocabilă în dosar nr. 1/2012 s-a încheiat tranzacția supusă discuției în cauză, tranzacție care cuprinde înțelegerea și desocotirea părților cu privire la imobilul situat în com. R nr. adm. … județul Sibiu. Reclamanta a mai arătat că solicită pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților pentru a nu mai avea discuții în viitor cu pârâții deoarece a renunțat la sumele pe care aceștia i le datorau iar în tranzacție pârâții se obligau să nu mai aibă alte pretenții cu privire la imobilului în care locuiește reclamanta.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 436 și urm din Noul Cod de procedură civilă.
Judecătoria reține că prin sentința civilă nr. 5/2012 pronunțată de Judecătoria s-a dispus printre altele obligarea pârâtei L. M. la plata sumei de 1645,62 lei către D. P. (născută C.) și suma de 1645,62 lei către C. G. cu titlu de sultă iar pârâta F. V. a fost obligată să plătească reclamantei D. P. suma de 1 645, 62 lei iar pârâtului C. G. suma de 1645,62 lei cu titlu de sultă. Totodată pârâții L. M., F. V. și C. G. au fost obligați să plătească fiecare suma de 1948,14 lei către reclamanta D. P. cu titlu de cheltuieli parțiale.
La data de 20.08.2013 s-a încheiat contractul de tranzacție legalizat sub nr. …. de către BNP prin care reclamanta și pârâții au convenit prin concesii reciproce următoarele: reclamanta D. P. să renunțe să mai solicite în dosarul de executare nr. 52/2013 al BEJ sumele datorate de pârâți în acel dosar. Totodată pârâții L. M. , F. V. și C. G. au declarat că nu au alte pretenții asupra imobilului situat în com. R. nr. … și recunosc că acest imobil a fost folosit doar de D. P. Se arată că în cazul în care acest imobil ar intra în masa succesorală a antecesorilor lor, aceștia vor renunța la cota aferentă în calitate de moștenitori legali după C. G. și C. A.
De asemenea, pârâtele L. V. și F. V. declară că nu au nici o pretenție asupra imobilului situat în R. nr. …. recunoscând că acest imobil a fost folosit exclusiv de către C. G.
La punctul 4 din tranzacție se prevede că în cazul în care L. M., F. V. și C. G. încalcă obligațiile asumate reclamanta D. P. înțelege să nu își mai însușească prezenta tranzacția și să reia executarea silită pentru recuperarea sumelor de bani prevăzute la punctul 1 din tranzacție.
Instanța de fond reține de asemenea, că potrivit art. 438 alin 1 Cod de procedură civilă părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor. De asemenea art. 2267 cod civil prevede, că în mod expres, că tranzacția poate interveni în orice fază procesuală chiar și în faza executării silite prin concesii și renunțări reciproce la drepturi sau transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
Instanța de fond apreciază că pentru a lua act de tranzacția părților, acestea trebuie să se prezinte în instanța pentru a confirma acordul cu privire la acele expuse în tranzacția lor în condițiile art. 438 alin 1 cod de procedură civilă.
Față de dispozițiile amintite Judecătoria constată că primind tranzacția, instanța nu va face o judecată asupra fondului ci doar verifică dacă acesta este rezultatul voinței neviciate a părților și nu urmărește un scop ilicit.
În cauza de față, pârâții L. M. și C. G. nu s-au prezentat în instanța pentru a confirma cele înscrise în tranzacția iar pârâta F. V. s-a prezentat în fața instanței însă a precizat în mod expres că nu mai este de acord cu tranzacția încheiată cu reclamanta.
Verificând tranzacția instanța de fond constată că aceasta îndeplinește cerințele pentru încheierea unui act juridic, însă pe lângă aceste condiții este necesar ca instanța să verifice dacă tranzacția este rezultatul voinței neviciate a părților.
Având în vedere poziția pârâtei F. V. și lipsa acordului celorlalți 2 pârâți Judecătoria apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient, motiv pentru care respinge cererea reclamantei D. P. în contradictoriu cu pârâții C. G. , L. M. și F. V.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. P. prin care a solicitat modificarea în sensul admiterii acțiunii.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că sentința civilă pronunțată în primă instanță este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond, deși a reținut corect starea de fapt și a recunoscut valabilitatea și legalitatea actului supus discuției, legalizarea actului și semnătura data de pârâți în fața unui avocat totuși respinge acțiunea pe motiv ca părțile nu s-au prezentat personal să confirme cele arătate mai sus de noi.
Conform art.3 din L.51/95, tranzacția s-a încheiat de părți în fața unui avocat, care a și datat și atestat faptul că părțile au semnat în fața lui tranzacția (care de altfel profită mai mult pârâților în cauză-fiind vorba de renunțare la plata unor sulte în vederea radierii acestora din CF).
Cu toate acestea instanța de fond, dorind să aibă recunoașterea și acordul expres al tuturor părților nu recunoaște actul și respinge acțiunea pe motivul neprezentării tuturor pârâților în fața instanței de judecată, nerecunoscând acordul dat de aceștia la data încheierii tranzacției.
În drept, recursul este motivat pe dispozițiile art. 440,453 Cod de procedură civilă
Recursul este neîntemeiat și va fi respins potrivit celor ce vor urma:
Din punct de vedere substanțial, contractul de tranzacție este reglementat de dispozițiile art. 2267 -2278 din Noul Cod civil, norme care reglementează condițiile de fond și formă ale acestui contract.
Potrivit dispozițiilor art. 2267 alin. (1) din Codul civil tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Nimic nu împiedică părțile să încheie un contract de tranzacție, pentru a preveni un proces, dar o astfel de convenție nu poate constitui dispozitivul hotărârii de expedient decât în condițiile reglementate de normele procesuale, care sunt de strictă interpretare.
Noul Cod de procedură civilă reglementează prin prevederile art. 438 - 441 aspectele de ordin procesual ale tranzacției judiciare, respectiv ale tranzacției încheiate între părți cu scopul stingerii unui litigiu aflat pe rolul instanței, prin pronunțarea unei hotărâri de expedient.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 439 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.
Pronunțarea hotărârii de expedient are efect extinctiv al procesului ca urmare a consfințirii învoielii părților, tranzacția urmând a alcătui dispozitivul hotărârii judecătorești.
Convenția încheiată între părți este un înscris sub semnătură privată, legalizat de notar, prin care părțile se înțeleg asupra modului de executare a unei sentințe judecătorești, fără ca însă pe rolul instanței să existe o contestație cu privire la executare silită.
În cauza de față așadar, părțile nu au un litigiu în legătură cu care să solicite pronunțarea unei hotărâri de expedient, ci se află în etapa executării silite a sentinței civilă nr. 560/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria, reclamanta recurentă investind instanța de fond prin acțiunea de față cu solicitarea de a lua act de tranzacția părților.
Înțelegerea părților consemnată în înscrisul depus la dosar intitulat contract de tranzacție nu se poate constitui în dispozitivul unei hotărâri de expedient, deoarece nu există un proces între părți, prin care ca o astfel de hotărâre să pună capăt litigiului.
Convenția încheiată între părți poate avea natura unui contract de tranzacție, pentru a cărui validitate nu este necesară intervenția instanței, în lipsa unui proces aflat pe rol. Aceasta nu are nici natura unui acord de mediere pentru a deveni astfel aplicabile normele speciale ale Legii 192/2006, privind medierea.
Hotărârea judecătorească de expedient este doar forma pe care o îmbracă convenția dintre părți, în cauza de față aceasta îmbrăcând forma unui înscris sub semnătură privată legalizat de notar, fiind suspusă normelor de drept substanțial, atât în ce privește nașterea, efectele și desființarea ei.
În lipsa unui proces între părți, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 438 - 441 din Codul de procedură civilă, pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient urmează ca recursul de față să fie respins, cu consecința menținerii dispozițiilor date de cea dintâi instanță.
Nu s-au solicitat de către intimați cheltuieli de judecată, astfel încât acestea nu vor fi acordate.
| ← CERERE DE ÎNCUVIINŢARE EXECUTARE SILITĂ . Jurisprudență | OBLIGATIA DE A FACE. Jurisprudență → |
|---|
