Cheltuieli de judecată datorate de pârât, dată fiind recunoaşterea pretenţiilor ulterior primului termen de judecată. neincidenţa normelor ce reglementează abuzul de drept procesual
Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 700 din data de 12.10.2017
Cheltuieli de judecată datorate de pârât, dată fiind recunoașterea pretențiilor ulterior primului termen de judecată. Neincidența normelor ce reglementează abuzul de drept procesual
- art. 12, 452, 453 alin. 1, 454 Cod de procedură civilă
În speță recunoașterea pretențiilor nu a intervenit în termenii art. 454 Cod de procedură civilă, la primul termen de judecată, ca atare el datorează cheltuieli de judecată, nefiindu-i aplicabile ca atare normele procesuale exoneratoare de plată, negăsindu-și incidența nici normele ce reglementează abuzul de drept procesual.
Decizia civilă nr. 700/12.10.2017
Prin sentința civilă nr. 158/LM din data de 27.03.2017, pronunțată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2016, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul (...) (...)-(...), cu domiciliul procesual ales în (...), str. (...), jud. (...) în contradictoriu cu pârâta (...) SRL, cu domiciliul procesual ales în (...), (...) și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 6201 lei reprezentând drepturi salariale, precum la plata dobânzii legale aferentă acestei sume calculată de la data de 30.08.2016 și până la plata efectivă a sumei.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional (...) SRL în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional (...) (...)-(...) și în consecință:
A fost obligat reclamantul pârât reconvențional la plata în favoarea pârâtei reclamantă reconvențional la plata sumei de 2142,43 lei reprezentând despăgubiri, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație calculat de la data de 03.06.2016 și până la data plății afective, precum la plata dobânzii legale aferentă acestei sume calculată de la data de 17.10.2016 și până la plata efectivă a sumei.
S-a dispus compensarea sumelor până la concurența sumei celei mai mici.
S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a respins cererea pârâtei reclamantă reconvențional privind obligarea reclamantului pârât reconvențional la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de agent de securitate (cod COR 540401) conform Contractului individual de muncă încheiat și înregistrat cu nr. (...)/23 ianuarie 2015 în registrul general de evidență a salariaților (filele 24 - 26 dosar), începând cu data de 26.01.2015 și până la data de 10.08.2016, când raportul de muncă cu pârâta a încetat în temeiul Deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. (...)/10.08.2016 (fila 34 dosar).
În această perioadă reclamantul a prestat muncă suplimentară, efectuând ore suplimentare și ore de noapte, ore care nu au fost compensate cu timp liber conform art. 122 și 126 din Codul muncii, pârâta nu a plătit aceste ore și nu a plătit nici sporul prevăzut de art. 123 și 126 din Codul muncii.
Pârâta, care are sarcina probei în condițiile art. 272 Codul muncii, a recunoscut fără rezerve și obiecțiuni pretențiile reclamantului, mai puțin cheltuielile de judecată.
În consecință în baza înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei coroborat cu poziția de recunoaștere a acestor drepturi de pârâtă, care este de acord cu admiterea acțiunii, instanța în baza art.266 coroborat cu art.123 și 126 din Codul Muncii a admis acțiunea formulată de reclamantul (...) (...)-(...) în contradictoriu cu pârâta (...) SRL și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6201 lei reprezentând drepturi salariale, precum la plata dobânzii legale aferentă acestei sume calculată de la data de 30.08.2016 (data introducerii acțiunii) și până la plata efectivă a sumei.
În ceea ce privește cererea reconvențională instanța a reținut faptul că, reclamantul pârât reconvențional fiind de serviciu la data de 2 februarie 2016 (conform procesului - verbal de predare primire - fila 33) la obiectivul (...), acționând greșit telecomanda porții de acces a avariat poarta secțională de acces, proprietate a Beneficiarului.
În conformitate cu art. 10 din Contractul de servicii încheiat de către pârâta reconvențională cu Beneficiarul (...) (FILA 23), pârâtă reconvențională este obligată să despăgubească Beneficiarul (...) pentru prejudiciile create prin neexecutarea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu.
În consecință, Beneficiarul a emis factura nr.(...)/22.03.2016 (fila 31), în valoare de 2.142,43 lei, factură ce a fost achitată de pârâta reconvențională în data de 3 mai 2016 conform dovezii de plată (fila 32).
Instanța a reținut în ședința publică din data de 13.03.2017 că reclamantul pârât reconvențional, prin reprezentant, a arătat că achiesează la pretențiile solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională și a renunțat la proba testimonială și la proba cu interogatoriul pârâtului reconvențional, solicitând admiterea cererii reconvenționale și compensarea cheltuielilor de judecată.
Față de aceste aspecte și având în vedere achiesarea reclamantului la pretențiile solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională, instanța, în baza art.266 Codul muncii, a admis cererea reconvențională și a obligat reclamantul pârât reconvențional la plata în favoarea pârâtei reclamantă reconvențional la plata sumei de 2142,43 reprezentând despăgubiri, sumă ce în temeiul art. 1385 și 1531 cod civil urmează să fie actualizate cu indicele de inflație calculat de data date de 03.06.2016 (data efectuării plății) și până la data plății afective, precum la plata dobânzii legale aferentă acestei sume calculată de la data de 17.10.2016 (data depunerii la poștă a Cererii reconvenționale) și până la plata efectivă a sumei.
În temeiul art. 1616 Cod civil instanța a dispus compensarea sumelor până la concurența sumei celei mai mici.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, instanța a reținut faptul că pârâta a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantului, motiv pentru care (pârâta nefiind pusă în întârziere prealabil pornirii procesului și nefiind în întârziere de drept) în temeiul art. 454 Cod procedură civilă a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Față de cererea pârâtei reclamantă reconvențional privind obligarea reclamantului pârât reconvențional la plata cheltuielilor de judecată cauzate de cererea reconvențională, instanța a reținut că aceste cheltuieli deși au fost solicitate nu au fost dovedite, motiv pentru care a respins cererea privind obligarea reclamantului pârât reconvențional la plata cheltuielilor de judecată. Extrasul bancar depus în probațiune de către pârâtă nu face dovada achitării onorariului stabilit pentru această cauză. Și dacă s-ar trece peste acest inconvenient este un abuz de drept a solicita cheltuieli de judecată într-o cauză în care soluția s-a bazat pe înțelegerea și tranzacția părților și speculând greșeala reclamantului care nu a achiesat de la primul termen de judecată la pretențiile pârâtei din cererea reconvențională, ci doar după ce părțile s-au înțeles asupra pretențiilor reciproc datorate. O modificare substanțială adusă de Noul Cod Civil ("NCC";), cu impact asupra viitoarelor soluții jurisprudențiale, constă în codificarea doctrinei și a jurisprudenței cu privire la abuzul de drept. Abuzului de drept îi este, astfel, consacrată o reglementare expresă: pe de o parte, art. 15 din NCC ("niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe";), pe de altă parte, art. 1353 din NCC ("cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepția cazului în care acesta este exercitat abuziv";). În esență, exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a vătăma o altă persoană sau contrar bunei-credințe. În speță, cererea de obligare a reclamantului la plata unor cheltuieli de judecată după ce soluția asupra fondului este urmare a achiesării reciproce a părților la pretențiile reciproce nu face decât să fie o cerere prin care pârâta urmărește vătămarea acestuia - lipsind practic de efect înțelegerea părților, prin faptul că deși a fost de acord să achite reclamantului suma de 2142,43 lei, o recuperează ulterior prin solicitarea de a fi acesta obligat să achite 2000 lei cheltuieli de judecată. O astfel de intenție este contrară bunei credințe și trebuie sancționată ca atare de instanța de judecată. În concluzie și pentru acest motiv instanța a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel (...) SRL, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul de a obliga intimatul la plata în favoarea societății apelante a cheltuielilor de judecată în primă instanță în sumă de 2.000 lei.
Prin motivele de apel au fost invocate următoarele:
- instanța de fond a reținut în mod corect că nu poate să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimat, însă hotărârea este eronată întrucât a respins cererea apelantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată considerând că acestea nu ar fi fost dovedite și că solicitarea lor ar reprezenta un abuz de drept;
- în ceea ce privește dovedirea efectuării cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de avocați, la dosar au fost depuse extrasele de bancă de la baza (...), din care reiese foarte clar achitarea onorariilor avocațiale de câte 1.000 lei pentru redactarea întâmpinării și a acțiunii reconvenționale, precum și pentru reprezentarea în instanță;
- intimatul nu a contestat efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocați, situație în care, față de dispozițiile art. 9 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța trebuia să considere dovedite pretențiile reprezentând cheltuieli de judecată;
- dacă instanța nu era lămurită, era obligată să pună acest aspect în discuția părților conform art. 14 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel încât părțile să-și poată exprima punctul de vedere;
- susținerea instanței de fond că solicitarea apelantei de a fi obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată reprezintă un abuz de drept, este complet eronată, deoarece ea nu avea cum să anticipeze care va fi poziția procesuală a intimatului, astfel încât a fost nevoită să angajeze avocat pentru formularea întâmpinării și a cererii reconvenționale;
- abia la al treilea termen de judecată, după ce avocatul societății pregătise interogatoriul, iar martorul citat s-a prezentat în instanță, intimatul și-a schimbat poziția, arătând că este de acord cu admiterea acțiunii reconvenționale;
- este evident că apelanta nu avea cum să anticipeze care va fi poziția procesuală a intimatului, iar în condițiile în care acesta nu a fost de acord cu pretențiile apelantei până la primul termen de judecată, el și-a asumat riscul de a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în condițiile art. 453 - 454 Cod procedură civilă.
- solicitarea cheltuielilor de judecată efectuate reprezintă o exercitare normală și legală a drepturilor procesuale și nu poate să fie în niciun caz considerată un abuz de drept;
- greșit prima instanță a reținut că procesul s-ar fi încheiat prin înțelegerea părților, astfel cauza nu s-a finalizat printr-o tranzacție sau prin înțelegerea părților, ci prin recunoașterea de către fiecare parte a pretențiilor celeilalte, recunoaștere care, în cazul intimatului, s-a produs târziu;
- greșit a reținut instanța de fond că apelanta ar dori să anuleze pretinsa înțelegere dintre părți, trebuind observat că ea a recunoscut pretențiile intimatului, 6201 lei, nu 2.142,4 lei, iar problema cheltuielilor de judecată este diferită de cea a pretențiilor părților pe fondul cauzei care se vor compensa.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 453, 466 și urm. Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant, deși legal citat, nu și-a comunicat poziția față de apelul formulat în cauză.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de apel a reținut următoarele:
Actul intitulat "întâmpinare și cerere reconvențională";, înregistrat la Tribunalul (...) la data de 21 octombrie 2016, a fost însoțit de delegația avocațială emisă la data de 28.09.2016, prin care avocatul era împuternicit să redacteze și semneze întâmpinarea în dosarul nr. (...)/2016 și respectiv cererea reconvențională. La o dată ulterioară, în baza contractului de asistență juridică nr. (...) din 2017, a fost emisă împuternicirea avocațială nr. (...) din data de 14.01.2017, în baza căreia avocatul urma să exercite activitate de reprezentare a pârâtei reclamante reconvenționale în fața Tribunalului (...).
La primul termen de judecată fixat în cauză pe data de 16 ianuarie 2017, instanța a încuviințat probele propuse de pârâta reclamantă reconvențională - înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimonială - sens în care a fost fixat un nou termen de judecată pe data de 17.02.2017, când reprezentantul pârâtei a învederat instanței faptul că există posibilitatea încheierii unei tranzacții între părți, sens în care a solicitat prorogarea administrării interogatoriului reclamantului, cerere acceptată, astfel că a fost stabilit un nou termen de judecată pe data de 13 martie 2017. La acest termen (al treilea termen fixat în cauză), reprezentantul reclamantului a învederat că achiesează la pretențiile solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională, la același termen instanța luând act și de renunțarea părții la proba testimonială și la proba cu interogatoriul, încuviințate anterior.
Este de observat că poziția de recunoaștere a pretențiilor pârâtei reclamante reconvenționale a fost exprimată doar la cel de al treilea termen de judecată, or textul art. 454 din codul de procedură civilă face referire la primul termen de judecată la care părțile "sunt legal citate";, ca moment la care recunoașterea pârâtului valorează exonerare de plata cheltuielilor de judecată. Rațiunea reglementării enunțate este aceea a evitării dezbaterilor contradictorii și pronunțarea unei hotărâri pe baza recunoașterii pârâtului, în absența unor cheltuieli suplimentare cu desfășurarea judecății, comportamentul procesual al pârâtului fiind recompensat prin faptul că nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Dat fiind că în speță recunoașterea pârâtului reconvențional nu a intervenit în termenii art. 454 din Codul de procedură civilă (la primul termen de judecată), concluzia ce se desprinde este acea că el datorează cheltuieli de judecată, contrar celor statuate de prima instanță, situație ce reclamă schimbarea în parte a hotărârii acesteia.
Instanța de apel nu a împărtășit opinia tribunalului în sensul că în speță ar fi incidente normele ce reglementează abuzul de drept procesual, deoarece împrejurarea că părțile, în momente procesuale diferite, au achiesat la pretențiile reciproce, nu înseamnă că prin solicitarea de către pârâta reclamantă reconvențională a cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut cu procesul ea ar urmări vătămarea părții adverse și că astfel conduita sa ar fi contrară bunei-credințe. Ceea ce a greșit prima instanță este că nu și-a raportat concluziile la momentul procesual în care a survenit recunoașterea din partea reclamantului pârât reconvențional a pretențiilor societății apelante, moment care fiind ulterior primului termen de judecată, face ca să nu-i fie aplicabile normele procesuale exoneratoare de plată. În acest context este de observat că onorariul avocațial a fost achitat la data de 13 ianuarie 2017, înainte de parcurgerea primului termen de judecată, când încă nu se putea anticipa evoluția procesului, iar la primul termen de judecată partea adversă nu a recunoscut pretențiile formulate prin cererea reconvențională, mai mult, au fost propuse și probe, încuviințate de instanță, după care au urmat apoi alte două termene de judecată, abia la ultimul din acestea survenind recunoașterea reclamantului pârât reconvențional. Concluzia ce se desprinde este că acesta datorează cheltuieli de judecată, soluția primei instanțe pe această chestiune fiind eronată, ceea ce reclamă remedierea în actuala etapă procesuală, nesubzistând temeiuri pentru a se trage concluzia că apelanta și-ar fi exercitat abuziv drepturile procesuale în cursul judecății în primă instanță, din perspectiva prevederilor art. 12 din Codul de procedură civilă.
Cuantumul cheltuielilor de judecată a fost justificat în condițiile dispozițiilor art. 452 din Codul de procedură civilă doar parțialmente, din înscrisurile existente în dosarul tribunalului rezultând dovedirea la fond doar a plății sumei de 1.000 lei, conform tranzacției din 13 ianuarie 2017 reliefată de actul emis de (...) (...) - Suc. (...). Referitor la acest înscris, greșit instanța de fond l-a apreciat ca fiind neîndestulător pentru probarea cheltuielilor de judecată, dimpotrivă prin acest document bancar s-a făcut dovada virării sumei de 1.000 lei în contul avocatului împuternicit de SC (...) SRL în baza contractului de asistență juridică nr. (...) din 2017 să o reprezinte în fața Tribunalului (...), iar numărul acestui contract apare specificat în documentul bancar, făcându-se astfel proba plății.
În schimb dovada achitării sumei de 1.000 lei conform facturii nr. (...) din 29.09.2016 emisă în baza contractului de asistență juridică nr. (...)/2016 a fost depusă abia în etapa apelului, nefiind făcută dovada "până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei"; astfel cum impune textul art. 452 din Codul de procedură civilă.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus obligarea reclamantului pârât reconvențional la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei reclamante reconvenționale, toate celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi păstrate.
Cât privește cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea cauzei în apel, intimatul a fost obligat, în baza dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, la plata sumei de 400 lei cu titlul sus arătat, în favoarea apelantei, reprezentând valoarea onorariului avocațial, achitat în actuala etapă a procesului, conform actului emis la data de 6 iunie 2017 de (...) (…) - Sucursala (...).
← Drept civil. decăderea din beneficiul termenului de plată a... | Stabilire incompletă a stării de fapt. casare cu trimitere în... → |
---|