Circulaţie rutieră. Jurisprudență Circulaţie rutieră

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MEHEDINŢI Decizie nr. 45 din data de 30.01.2018

Tribunalul Mehedinți - decizia din 30.01.2018. Interpretarea și aplicarea dispozițiilor pct.3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)";.

Prin sentința civilă nr. X, pronunțată de Judecătoria S, a fost admisă plângerea formulată de petentul A, a fost anulat parțial procesul - verbal de contravenție seria PMHX nr.016618/15.12.2016, a fost înlăturată sancțiunea complementară a aplicării a două puncte de penalizare și au fost menținute celelalte dispoziții din procesul - verbal de contravenție seria PMHX nr.016618/15.12.2016, reținând în esență următoarele:

Prin procesul-verbal seria PMHX nr. 0196618/15.12.2016, încheiat de intimată, petentul X a fost sancționat cu 1125 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102, alin. 3, lit. e, din OUG 195/2002 rep., întrucât la data de 15.12,2016, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare Y în localitatea Z, sector de drum cu limitare de viteză la 50 km/h, cu viteza de 103 km/h., abatere filmată cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI. De asemenea, petentul a fost sancționat și potrivit art.108 alin. l lit. a pct.3 și art.99 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, în concret pentru ,,.nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz";, fiindu-i aplicată sancțiunea amenzii avertismentului.

Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenientul, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.

Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța nu s-a limitat doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci a avut în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese, putând fi astfel constatate de instanță din oficiu.

Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției seria PMHX nr. 0196618/15.12.2016, a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că potrivit art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, Anghel vs România), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit practicii Curții CEDO, astfel cum aceasta a fost în mod elocvent descrisă în cauza Haiducu și alții contra României, este corectă și în conformitate cu Convenția Europeană de apărare a drepturilor omului, procedura în care instanțele sesizate prin contestațiile acestora au așteptat ca petenții să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (Anghel împotriva României, nr. 28183/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Curtea a reamintit că, în materie de circulație rutieră, art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. 56936/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr. 34595/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr. 35327/97, decizia din 7 septembrie 1999].

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe fond, instanța a reținut că a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 103 km/h, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu cele susținute de petent, iar această sarcină revenindu-i potrivit art. 249 C.pr.civ.

Din contră, instanța a constatat că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (f. 17), potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.

Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, din înregistrarea video depusă la dosar (f. 19) se poate observa, la timpul 16:31 că petentul a condus autoturismul înmatriculat sub nr. Y în localitate cu viteza de 103 km/h (cadrele 5087-5094 din înregistrarea video), fiind vizibil și numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Din declarațiile martorilor B și C instanța a reținut că aceștia nu știu ce viteză avea petentul în momentul în care a fost surprins de aparatul radar, dar că acesta circula în localitate.

Potrivit art. 50 alin. 1 lit. a din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în localități (unde a fost surprins petentul circulând cu 103 km/h), este de 50 km/h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

În concordanță cu art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Instanța a mai reținut că cerințele metrologice și tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de poliția română la stabilirea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.

Înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, în care este pus clar în evidență nr. de înmatriculare, iar cinemometrul tip Radar Autovision seria ROM 119, fabricație TSS Anglia, montat pe auto MAI este certificat și măsoară în regim staționar și în deplasare și este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică de la fila 17.

Totodată, din atestatul de operator radar calificat nr. 24379/27 din data de 21.05.2014 (f. 18), rezultă că agentul D este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

În urma vizionării CD-ului înaintat de către intimată s-a reținut că petentul, în calitate de conducător auto al autovehiculului cu nr. Y, circulă în localitate cu viteza de 103 km/h în data de 15.12.2016, ora 16:31 (cadrele 5087-5094 din înregistrarea video) și depășește astfel viteza legală de deplasare în localitate cu peste 50 km/h.

Cu referire la cealaltă faptă reținută în sarcina petentului - de a nu purta centura de siguranță - instanța din declarațiile martorilor audiați în cauză a reținut că aceștia se afla în momentul controlului în autovehicul cu petentul. Ambii au arătat că petentul purta centura de siguranță la momentul în care au fost opriți în trafic.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că intimata nu a produs niciun fel de probe la prezentul dosar în ceea ce privește această contravenție, nefiind suficientă constatarea agentului constatator și declarația contravenientului, care nu a recunoscut săvârșirea contravenției.

Având în vedere aceste aspecte instanța a constatat că petentul a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal contestat în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2001.

Raportat la cele de mai sus, instanța a reținut că petentul a infirmat prin probele pe care le-a propus, administrate nemijlocit de instanță, aspectele reținute în sarcina sa de către agentul constatator, reușind astfel să răstoarne prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție până la proba contrară în ceea ce privește această contravenție.

Pe de altă parte, soluția de admitere a plângerii în ceea ce privește această contravenție reținute în sarcina acestuia se impune și prin prisma jurisprudenței CEDO care, în cauza Anghel contra României, a statuat asupra naturii ,,penale";- ca noțiune autonomă - a contravenției, împrejurare ce transferă sarcina probei de la petent către organul constatator, deoarece petentul beneficiază de toate garanțiile procedurale prev. de paragrafele 2 si 3 ale art.6 din CEDO, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Or, în cauză agentul constatator nu a făcut nicio dovadă de natură a susține legalitatea și temeinicia procesului- verbal de contravenție contestat, în timp ce petentul prin probele administrate a făcut dovada unei alte situații de fapt.

În consecință, având în vedere că petentul a probat nevinovăția sa cu privire la această contravenție răsturnând prezumția de temeinicie a procesului-verbal, iar intimata nu a produs alte probe care să confirme cele consemnate în actul sancționator, instanța a anulat procesul-verbal în ceea ce privește această contravenție.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii prev. de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientei.

Sancțiunea aplicată petentului îndeplinește pe deplin cerințele de legalitate și proporționalitate prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001, fiind stabilită în limitele prevăzute de lege pentru acest gen de contravenții, sancțiune pe care instanța o consideră proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent (având în vedere viteza foarte ridicată cu care s-a circulat în localitate - depășind viteza legală cu 53 km/h), faptă care aduce atingere siguranței traficului rutier, fără a fi necesară producerea unui rezultat.

S-a avut în vedere și atitudinea nesinceră a petentului, astfel că sancțiunea avertismentului nu se impune, fapta sancționată în cauză neputând fi socotită drept una cu o gravitate redusă în sensul art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, instanța a reținut că în legislația rutieră (OUG nr.195/2002) această măsură se aplică automat, indiferent de sancțiunea principală aplicată, agentul constatator neputând înlătura aplicarea acesteia și neavând niciun drept de apreciere asupra duratei perioadei suspendării.

De asemenea, nici instanța de judecată nu are posibilitatea de a înlătura măsura sau de a reduce durata suspendării odată ce a constatat existența contravenției și vinovăția contravenientului.

Instanța a reținut că legiuitorul în cuprinsul art.102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002 a prevăzut această măsură în mod obligatoriu, odată cu săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului, tocmai datorită unui grad de pericol social sporit al unei atare contravenții, fiind irelevantă utilitatea și necesitatea condusului în viața de zi cu zi, față de pericolul la care sunt expuși cel puțin ceilalți participanți la trafic de către petent.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență în mod greșit a fost admisă doar în parte plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal seria PMHX, nr.0196618/15.12.2016, în sensul ca a fost înlăturată doar sancțiunea complementară a celor 2 puncte de penalizare și nu a fost anulat întreg procesul verbal de contravenție. A solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate, în sensul de a fi admisă în totalitate plângerea contravențională, de a anula în totalitate procesul-verbal de contravenție, de a fi exonerat de la plata amenzii și de a anula măsura complementară în sensul de a dispune restituirea permisului de conducere, în subsidiar solicitând înlocuirea masurilor luate cu avertisment.

În fapt, așa cum a arătat și în cuprinsul plângerii contravenționale, la data de 15.12.2016 a fost sancționat contravențional cu suma de 1125 lei amendă și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile, cu motivarea că ar fi circulat în localitatea Y cu viteza de 103 m/oră pe sectorul de drum unde limita admisă ar fi fost de 50 km/h.

A învederat instanței de judecată faptul că, cele descrise în cuprinsul procesului-verbal nu corespund realității, fiind oprit în trafic de autoturismul pe care se afla montat aparatul radar în afara localității, acesta aflându-se în mișcare, iar cu privire la obiecțiunii, abia după ce a plecat mașina poliției a constat că de fapt a fost filmat în timp ce era în afara localității.

La dosarul cauzei a formulat si răspuns la întâmpinarea intimatei în care a arătat ca în urma vizionării înregistrării video a observat că la ora 16.31.32 pe sectorul de drum pe care a fost oprit, circulau mai multe autoturisme atât din direcția sa cât și din sens opus neputând fi stabilit cu exactitate care autoturism circula cu viteza de 103 k/h, arătând că viteza reținută în sarcina sa nu este viteza cu care a circulat pe acel sector de drum.

În dovedirea plângerii a solicitat audierea martorilor B și C, martori de a căror declarație instanța nu a făcut nici un fel de vorbire în motivarea sentinței apelate, aceștia confirmând susținerile mele din cuprinsul plângerii contravenționale.

Instanța în mod greșit nu a avut în vedere și erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, întrucât dacă ar fi ținut cont de aceste erori nu s-ar mai fi impus să-i aplice sancțiunea complementară.

Pe cale de consecință a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței iar pe fond admiterea plângerii în totalitate și anularea întregului proces verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea măsurilor luate cu avertisment.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

A arătat că instanța de fond a analizat toate probele depuse la dosar, iar din conținutul acestora a rezultat, fără putință de tăgadă, faptul că petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art. 102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002, reținută prin procesul-verbal seria PMHX nr. 0196618/15.12.2016, în sensul că a circulat pe DN 6, pe raza localității Y, jud. Mehedinți, cu viteza de 103 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, abatere constatată cu mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum se poate constata din probele existente la dosarul cauzei.

Referitor la susținerile apelantului petent, a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiată interpretarea acestuia potrivit căreia la măsurarea vitezei, și implicit la aplicarea sancțiunii nu a fost avută în vedere marja de eroare a aparatului radar, având în vedere următoarele argumente:

Reglementările referitoare la erorile maxime admise nu reprezintă altceva decât cerințe metrologice pe care cinemometrul trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi omologat în vederea utilizării în măsurările de interes public, și pentru a putea fi atestat pentru legalitate de Biroul Român de Metrologie Legală.

În procesul de verificare metrologică, erorile cinemometrului sunt măsurate pentru a se stabili dacă se încadrează sau nu în normele de metrologie legală. Dacă în urma acestor măsurători se constată că erorile cinemometrului se încadrează în normele de metrologie legată, aparatul respectiv este certificat pentru utilizarea în măsurarea vitezei.

Din acest moment, viteza măsurată de aparatul radar omologat și certificat, este viteza legal stabilită, fără a se aplica niciun fel de corecții.

Astfel, așa cum rezultă și din prevederile pct.1.1 și 1.2 din Ordinul nr. 301 din 23.11.2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05, cinemometrul trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de acest ordin, printre care și cele referitoare la marja de eroare, pentru a putea fi omologat.

După omologare, viteza indicată de cinemometru este viteza de deplasare a autovehiculul legal stabilită, nemaiexistând posibilitatea de aplicare a vreunei marje de eroare.

Ar fi absurd ca aceste marje de eroare stabilite de legiuitor doar în vederea certificării aparatului, să fie apoi utilizate pentru aplicarea unor corecții asupra vitezei legal măsurate. Mai mult decât atât, în buletinul de verificare metrologică nu se face nicio mențiune cu privire la înregistrarea unor erori ale aparatului radar în condiții normale de funcționare.

Consideră astfel că nu sunt motive temeinice care să justifice modificarea sentinței criticate si solicite instanței de judecată să respingă apelul formatat de către apelantul petent și să mențină hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 - 479 N. C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal contestat a fost sancționat apelantul-petentul cu amendă în cuantum de 1125 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, concomitent cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile și cu sancțiunea avertismentului pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din același act normativ.

Prin sentința civilă ce face obiectul acestui apel, prima instanță a admis în parte plângerea formulată de apelantul-petent, a anulat parțial procesul - verbal de contravenție seria PMHX nr.0196618/15.12.2016 privind săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3, din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a înlăturat sancțiunea complementară a aplicării a două puncte de penalizare și a menținut celelalte dispoziții din procesul - verbal de contravenție contestat.

Împotriva sentinței petentul a înțeles să formuleze apel solicitând admiterea acestuia și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a plângerii contravenționale și în consecință anularea procesul - verbal de contravenție seria PMHX nr.0196618/15.12.2016 și cu privire la săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și de sancționează cu amendă respectiv cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria de drum din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În cauza dedusă judecății, instanța reține că încălcarea normei contravenționale ce i se impută apelantului-petent a fost percepută de agentul constatator cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat și omologat, respectiv aparatul radar Rom 119 montat pe MAI, având verificarea metrologică valabilă, conform Buletinului de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-1569/16.03.2016, depus la dosar.

În atare situație, se impune a se menționa că dreptul contravențional este asimilat penalului, intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO. (cauza Anghel vs România).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v. România).

Așadar, Curtea Europeană nu înlătură prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesului verbal contestat, însă revine instanței obligația de a asigura în cursul procesului funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art.6 din CEDO.

În aceleași sens, Cauza Haiducu și alții contra României, Curtea a precizat că prevederile art.6 paragraful 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea încălcărilor legislației în materia circulației rutiere.

Așadar, procesul verbal de contravenție este un act administrativ, întocmit de un agent contestator ca reprezentant al autorității administrative investit cu autoritate statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumție de autenticitate și veridicitate, care este însă relativă și poate fi răsturnată prin probe, de contravenient.

Analizând susținerea apelantului-petent că cele descrise în cuprinsul procesului verbal nu corespund realității, acesta fiind oprit în trafic de organul constatator în afara localității, instanța nu o poate reținute, acest aspect fiind infirmat chiar de martorii propuși de petent și audiați de prima instanță.

Nici critica privind neluarea în seamă a erorilor maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, nu poate fi reținută, întrucât potrivit dispozițiilor prevăzute de Ordinul nr.301/ 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)"; valorile referitoare la marja de eroare vizează doar condițiile ce trebuie să le îndeplinească cinemometrul în vederea omologării acestuia, ulterior acestui moment viteza măsurată fiind cea indicată de aparat, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data înregistrării abaterii contravenționale cinemometrul era verificat metrologic ( F 18 ).

În speță, se reține că procesul verbal contestat a fost întocmit de agentul constatator în baza unui mijloc tehnic certificat și omologat și prin urmare se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, astfel încât apelantului-petent îi incumba obligația de a face dovada contrară, dovadă ce nu a fost făcută în cauză.

← Contestaţie decizie de sancţionare. Jurisprudență...		şomaj. Jurisprudență Şomaj →

Circulaţie rutieră. Jurisprudență Circulaţie rutieră

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Circulaţie rutieră. Jurisprudență Circulaţie rutieră