Clauze abuzive. Criterii de apreciere
| Comentarii |
|
Legea nr. 193/2000, art. 4 alin. 1, art. 1 lit. a din anexa legii
Articolul 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 cuprinde clauzele considerate ca fiind abuzive şi stabileşte criteriile avute în vedere de legiuitor pentru o atare calificare.
Prin urmare, în condiţiile în care criteriile sunt îndeplinite, legea consideră clauza abuzivă şi implicit că ea creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, cum este stipulat în art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, astfel că nu se impune ca instanţa să explice în ce constă dezechilibrul semni
ficativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi cum a fost nesocotită buna-credinţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civila, decizia nr. 254 din 3 februarie 2012, nepublicatâ
Prin sentinţa civilă nr. 9865/20.10.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C.M.I. şi B.M., în contradictoriu cu pârâta V.R. SA, s-a constatat ca fiind abuzive clauzele prevăzute în art. 8.1 lit. c şi d, precum şi în art. 10.2 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr. 0146051/09.06.2008, încheiate între părţi, a fost obligată pârâta să modifice convenţia de credit nr. 0146051/09.06.2008, în sensul înlăturării clauzelor menţionate şi s-a luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între părţi a fost încheiată o convenţie de credit prin care pârâta - entitate bancară - a acordat reclamanţilor un credit în valoare de 50.000 euro pentru achiziţionarea unor imobile, rambursarea acestuia urmând a se face prin plata a 360 de rate lunare, convenţie care îmbracă forma unui contract de adeziune, ale cărui clauze au fost prestabilite de pârâtă, fără ca reclamanţii să aibă vreo contribuţie la redactarea acesteia şi care intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutaţii au calitatea de consumatori, iar banca pe cea de comerciant. în lipsa indicării unui „motiv întemeiat" în sensul menţionat prin anexa la Legea nr. 193/2000, prima instanţă a apreciat că formulările cuprinse în art. 8.1 lit. c şi d din condiţiile generale ale contractului de credit nu sunt de natură a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. Clauza analizată a fost considerată de instanţă ca fiind abuzivă deoarece cuprinde termeni mult prea vagi şi cu o largă posibilitate de interpretare, oferă băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul, exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde, creând, totodată, un dezechilibru major între părţile contractante.
Prima instanţă a apreciat ca fiind abuzivă şi clauza inserată în art. 10.2 din condiţiile generale, potrivit căreia în oricare dintre cazurile în care, din diferite motive, arătate în art. 10.1, costurile băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit cresc, împrumu
tatul va plăti acesteia, în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creşterea costurilor, deoarece creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, câtă vreme, în loc ca eventuala creştere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărţit între bancă şi client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta V.R. SA, solicitând admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, modificarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond. (...)
Verificând criticile formulate de recurentă care se subsumează motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a constatat că acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente: (...)
Criticile referitoare la lipsa rolului activ al instanţei de fond, încălcarea principiului egalităţii părţilor în faţa justiţiei şi a dreptului recu-rentei-pârâte la un proces echitabil sunt argumentate de recurentă exclusiv prin calificarea de către prima instanţă ca abuzivă a clauzelor indicate de reclamanţi, pe care o consideră eronată şi care justifică, în opinia recurentei, „atitudinea temeinic părtinitoare faţă de reclamantă şi în mod nelegal defavorabilă societăţii" a instanţei de fond, fără a menţiona care anume dintre înscrisurile depuse la dosar (singura probă administrată) nu a fost analizat cu consecinţa că situaţia de fapt a fost greşit stabilită sau modalitatea în care, concret, în proces, dreptul său la apărare a fost încălcat, respectiv partea reclamantă a fost favorizată.
Tribunalul a înlăturat susţinerea recurentei în sensul că prima instanţă ar fi considerat ca fiind abuzive clauzele analizate ca urmare a faptului că nu au fost negociate, un astfel de argument nefiind inserat în considerentele hotărârii supuse controlului judiciar, prima instanţă reţinând, în raport de chiar apărările pârâtei-recurente, că părţile în litigiu au semnat un contract standard, ceea ce presupune că nu a existat o negociere a clauzelor, situaţie prevăzută de altfel de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, ale cărei dispoziţii sunt redate în pagina 4 a considerentelor.
Tribunalul a constatat că analiza caracterului abuziv este făcută de prima instanţă în raport de art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, care cuprinde clauzele considerate ca fiind abuzive şi stabileşte criteriile avute în vedere de legiuitor pentru o atare calificare, respectiv că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea
un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, precum şi că prevederile menţionate nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prin urmare, în condiţiile în care criteriile sunt îndeplinite, legea consideră clauza abuzivă şi implicit că ea creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, cum este stipulat în art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, astfel că nu se impunea, după cum pretinde recurenta, ca prima instanţă să explice în ce constă dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi cum a fost nesocotită buna-credinţă.
Tribunalul a constatat că argumentele prezentate de instanţa de fond pentru calificarea drept abuzive a clauzelor analizate nu sunt combătute de recurentă, afirmaţia potrivit căreia reclamanţii ar fi avut posibilitatea să refuze semnarea contractului dacă erau nemulţumiţi de conţinutul clauzelor nefiind un argument juridic de natură a înlătura dispoziţiile legale care dau posibilitatea analizării clauzelor din contractele preformulate.
Criticile recurentei referitoare la neîndeplinirea procedurii concilierii vor fi înlăturate în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., consta-tându-se că cererea supusă judecăţii în fond la prima instanţă nu era evaluabilă în bani.
Tribunalul a înlăturat şi apărările recurentei referitoare la încălcarea, prin soluţia pronunţată de prima instanţă, a dreptului acesteia la proprietatea privată şi la libertatea economică, constatând că argumentele prezentate în susţinere au ca premisă clauze referitoare la comisionul de risc şi rata dobânzii stabilite contractual, care nu au făcut însă obiectul judecăţii în fond în prezenta cauză.
în raport de considerentele expuse şi dispoziţiile art. 312 alin. 1
C. proc. civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat.
| ← Restituirea comisionului de administrare a creditului şi... | Lipsa unei informări transparente şi complete a... → |
|---|
