Lipsa unei informări transparente şi complete a consumatorului. Lipsa asumării de către prestatorul de servicii a unor obligaţii corelative minime. Consecinţe
| Comentarii |
|
Legea nr. 193/2000, republicată1, art. 1 alin. 2 şi 3, art. 4 alin. 1 şi 2, art. 6
Contractul redactat cu caractere mici face foarte dificilă citirea lui şi descurajează consumatorul să îl citească şi să îl analizeze cu atenţie, conducând în acest fel la lipsa unei informări transparente şi complete a consumatorului cu privire la clauzele ce le cuprinde.
Deşi anumite clauze contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, acest fapt nu constituie, prin el însuşi, un motiv de nulitate a clauzei şi de apreciere a ei ca fiind abuzivă, legea stipulând sancţiunea pentru cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale, o asemenea situaţie fiind aceea în care prestatorul de servicii nu-şi asumă în egală măsură un minim de obligaţie corelativă.
Dacă după eliminarea din contracte a clauzelor constatate ca fiind abuzive, acestea îşi pot continua efectele, celelalte dispoziţii se menţin potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civila nr. 12488 din 24 iunie 2011, nepublicata
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, la data de 08.01.2009, reclamantul G.V. a chemat în judecată pe pârâta SC V.R. SA şi pe pârâta SC M.C. SRL, solicitând instanţei, în principal, să constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă intervenit la data de 23.12.2005 între pârâtele SC M. SA şi SC M.C. SRL şi a tuturor actelor subsecvente emise de pârâta SC M.C. SRL, inclusiv a ordonanţei de somaţie de plată pronunţată în baza acestui contract împotriva sa, respectiv sentinţa civilă nr. 3388/2006 pronunţată de Judecătoria Tulcea, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a reţinut existenţa creanţei SC M.C. SRL împotriva sa (...). în subsidiar, a solicitat să se constate inopozabilitatea la data de 23.11.2006, în raport cu reclamantul debitor cedat, a contractului de cesiune intervenit la data de 23.12.2005 între pârâtele SC M. SA şi SC M.C. SRL; să se dispună înlăturarea art. 6.1, art. 10.1 şi art. 10.2 din contractele pentru serviciile prestate de SC M. SA încheiate cu reclamantul, întrucât la data încheierii acestor contracte, acestea au încălcat art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive
din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reţinându-se că acestea sunt clauze abuzive, iar pe cale de consecinţă, ca urmare a admiterii acestui capăt de cerere, să se constate nulitatea absolută a facturilor enumerate (...).
Prin sentinţa comercială pronunţată la 13.09.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 1 C. proc. civ.
Pârâţii, deşi legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu s-au prezentat în instanţă pentru a propune probe sau pentru a invoca excepţii. (...) Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut:
La data de 21.12.2002 şi respectiv la data de 09.09.2003, între reclamant, în calitate de beneficiar, pe de o parte, şi M. SA, în calitate de prestator de servicii pe de altă parte, s-au încheiat contractele nr. 00492552 şi respectiv nr. 00831843, prin care SC M. SA s-a obligat să asigure servicii de telefonie mobilă reclamantului. în baza acestui contract, SC M. SA a emis facturile fiscale nr. CNX29493223/06.11.2003, CNX30466004/07.12.2003, CNX31451871/06.01.2004, în valoare de 12.079.842 lei vechi, pentru contul de client nr. 11927904, precum şi facturile CNX30501063/07.12.2003 şi CNX31488902/06.01.2004.
La data de 23.12.2005, între M. SA în calitate de cedent şi SC M.C. SRL în calitate de cesionar, s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă având ca obiect cedarea creanţelor rezultate din neplata facturilor emise de cedent către utilizatorii serviciilor sale, în lista creanţelor cedate figurând şi creanţa pe care cedentul o avea împotriva reclamantului G.V.
Prin sentinţa civilă nr. 3388/23.11.2006, Judecătoria Tulcea a admis acţiunea formulată de SC M.C. SA împotriva debitorului G.V. şi l-a somat pe acesta să achite creditorului debitul restant. (...) în baza acestei sentinţe, s-a început executarea silită împotriva debitorului G.V., formându-se dosarul de executare nr. 845/2007.
Odată cu începerea executării silite, reclamantul a aflat şi de cesiunea de creanţă intervenită între pârâţi.
în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă, instanţa a reţinut că acesta îndeplineşte toate condiţiile de fond şi formă prevăzute de lege şi nu există nicio cauză de nulitate pe care să o poată avea în vedere. (...)
în ceea ce priveşte capătul 1 subsidiar al cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1393 C. civ., cesiunea
produce efecte faţă de terţul - debitor cedat numai din momentul notificării făcute prin intermediul executorului judecătoresc sau prin acceptarea de către debitorul cedat prin înscris autentic. (...)
Faţă de aceste aspecte, instanţa a constatat că debitorul a luat cunoştinţă de existenţa contractului de cesiune odată cu executarea silită a creanţei împotriva sa, iar nu anterior obţinerii titlului executoriu, astfel încât opozabilitatea cesiunii îşi produce efecte de la această dată, cu consecinţa faptului că toate cheltuielile făcute de cesionar anterior luării la cunoştinţă despre existenţa cesiunii nu îi pot fi opozabile debitorului cedat. (...)
Pentru acest motiv, instanţa a admis capătul 1 subsidiar şi a constatat că la data de 23.11.2006, contractul de cesiune intervenit între SC M. SA şi SC M.C. SA la data de 23.12.2005 nu îi era opozabil.
în ceea ce priveşte capătul 2 subsidiar, referitor la nulitatea art. 6.1, art. 10.1 şi art. 10.2 din contractele pentru servicii C. prestate de M. SA, instanţa a reţinut:
Potrivit art. 6.1 din contracte, „pentru sumele neplătite la termen clientul va plăti penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume. M. îşi rezervă dreptul de a solicita daune compensatorii pentru acoperirea întregului prejudiciu cauzat de întârzierea la plată de către client. Orice sumă neplătită la timp va fi plătită de client în lei la cursul oficial de schimb leu/dolar de la data efectuării plăţii. Totalul penalităţilor de întârziere şi a daunelor pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt aplicate".
Art. 10.1 prevede: „în cazul în care prezentul contract încetează din orice motiv, clientul va plăti serviciile furnizate şi taxele şi tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorată potrivit art. 14".
Art. 10.2 prevede: „în termen de 30 de zile calendaristice de la încetarea contractului, M. va înapoia clientului, la solicitarea expresă a acestuia, sumele depuse cu titlu de garanţie, mai puţin pe acelea pe care clientul le datorează M. Taxele pentru conectarea la reţea şi tarifele pentru serviciile furnizate nu se înapoiază clientului. M. va percepe clientului taxa pentru încetarea contractului înainte de termen, cu titlu de penalităţi pentru nerespectarea contractului de către client în valoare de 200 USD, pentru fiecare cartelă SIM dezactivată, plătibilă în lei la cursul de schimb leu/dolar de la data emiterii facturii". (...)
în analizarea clauzelor contractuale, instanţa a plecat de la prezumţia instituită de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care, în caz
de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicaţie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C. civ.).
S-a reţinut că întreg contractul este redactat cu caractere mici astfel încât să facă foarte dificilă citirea lui şi să descurajeze consumatorul să îl citească şi să îl analizeze cu atenţie, conducând în acest fel la lipsa unei informări în mod transparent şi complet a consumatorului cu privire la cauzele ce le cuprind.
De asemenea, chiar dacă faptul că art. 6.1, art. 10.1 şi art. 10.2 nu au fost negociate direct cu reclamantul-consumator nu constituie, prin el însuşi, un motiv de nulitate a clauzei şi de apreciere a ei ca fiind abuzivă, legea prevede o asemenea sancţiune în cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale. Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
în ceea ce priveşte dezechilibrul semnificativ dintre părţi, instanţa a reţinut că nu rezultă din niciun articol că prestatorul de servicii şi-ar asuma în egală măsură un minim de obligaţie corelativă.
Dimpotrivă, dispoziţiile art. 14 exonerează de la orice răspundere prestatorul de servicii faţă de client în caz de „nefuncţionare a serviciului din motive de ordin tehnic".
în consecinţă, instanţa a reţinut că art. 6.1, art. 10.1 şi art. 10.2 din contractele 00492552 şi, respectiv nr. 00831843 reprezintă clauze ce încălca drepturile consumatorului care a intrat în raporturi contractuale cu M. SA, în cadrul unui contract de prestări de servicii de telefonie.
în consecinţă, instanţa a admis şi acest capăt de cerere şi a anulat clauzele atacate.
în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanţa a reţinut că art. 6.1, art. 10.1 şi art. 10.2 din contractele nr. 00492552 şi respectiv nr. 00831843 nu vor mai produce efecte asupra consumatorului. Având în vedere că după eliminarea acestor clauze din contracte, acestea îşi pot continua efectele, instanţa a menţinut celelalte dispoziţii. (...)
| ← Clauze abuzive. Criterii de apreciere | Legea nr. 10/2001. Teren concesionat nelegal în perioada... → |
|---|
