Codul civil vechi – acţiune în daune contractuale – art.969 cc
| Comentarii |
|
Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 1318 din data de 13.06.2016
Sentința civilă nr. 1318/13.06.2016
Cuprins pe materii: Codul civil vechi - acțiune în daune contractuale - art.969 CC
Din ansamblul probelor administrate în cauză instanța reține că între părți s-a încheiat la 25 octombrie 2007 convenția de credit nr. … prin care reclamanta a obținut de la SC V - România - SA unde avea și calitatea de angajat un împrumut în franci elvețieni în sumă de 120.000 lei cu o dobândă de 4,25% / an iar banca își rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară , situatie în care va comunica împrumutatului noua rată a dobânzilor, rata lunară fiind de 866,92 CHF, rambursarea urmând să se facă conform graficului.
Ulterior, ca urmare a intervenirii Ordonanței 50/2010 cât și faptul că aveau dificultăți financiare, reclamanta s-a adresat băncii și a solicitat restructurarea creditului, prin acordarea unei perioade de grație, încheind actul adițional nr. 1 din 31 august 2010, act din care rezultă că perioada de grație a fost acordată pe un număr de 24 de luni , din august 2010 - iulie 2012.
In cursul lunii iulie 2015 a formulat o nouă cerere de restructurare și a semnat contractul de tranzacție și novație nr. 217031 din 8.07.2015 prin care V a fost de acord să diminueze datoria reclamantei cu suma de 18480,52 CHF , soldul credit fiind diminuat de la suma de 82349,47 CHF la suma de 63.868,95 CHF conform art. 4 din contract și s-a dispus și convertirea în RON a soldului rămas conform art. 6 din contractul de tranzacție și novație, după care părțile au încheiat o convenție și au stins litigiul dintre acestea, luându-și fiecare obligația să nu mai inițieze niciun litigiu sau procedură administrativă în legătură cu convenția inițială de credit conform art. 10,11, 12 din contractul de tranzacție și novație aflat la dosar.
Instanța reține că părțile au convenit ca plata să se facă în franci elvețieni , respectiv asupra plății sumei în valuta la care a fost primit creditul , contractul a fost încheiat în franci elvețieni, așa cum a solicitat reclamanta prin contract, în cauză devenind incident disp. art. 969 C.civ. 1864, text aplicabil în speță în raport de disp.art. 102 al. 1 din Legea 71/2011 , cu atât mai mult cu cât împrumutata a solicitat ulterior renegocierea clauzelor contractuale iar prin contractul de novație și tranzacție s-a admis.
Prin urmare, reclamanta a optat pentru primirea unei sume de bani în franci elvețieni și s-a obligat să returneze suma primită în aceeași monedă.
La momentul semnării contractului, reclamanta fiind și angajata băncii, a avut posibilitatea de a studia oferta băncii, respectiv condițiile și caracteristicile produselor și serviciilor produse de SC V - SA în cunoștință de cauză.
Instanta reține că obligatia de informare cu privire la riscul valutar nu poate fi transferată în totalitate în sarcina băncii, câtă vreme nicio prevedere legală nu impune o asemenea obligatie furnizorilor de servicii financiare.
In consecință, reclamanta era cea care trebuia să analizeze posibilitatea evoluției nefavorabile ( crescătoare a monedei în care s-a contractat creditul având în vedere că și-a asumat riscul accesării unui împrumut în franci elvețieni.
Imprejurarea că împrumutata a restituit o parte din datorie la un curs de schimb al francului elvețian majorat față de momentul contractării creditului , este justificată și de faptul că sub acest aspect contractul semnat de părți este unul aleatoriu și este firesc ca riscul valutar să fie suportat de către debitor întrucât acesta este unul din dezavantajele creditelor în valută.
Concluzionând, instanța apreciază că nicio dispoziție internă sau de drept internațional nu interzice acordarea unui credit în valută, iar în măsura în care reclamanta a acceptat oferta băncii în acest sens, nu poate uza ulterior de forța coercitivă a unei instanțe pentru a determina modificarea unui element esențial al contractului.
Semnând contractul de credit, reclamanta și-a asumat pe deplin consecințele contractării unui credit în franci elvețieni iar evoluția ulterioară a acestei monede transpune problema pe planul teoriei impreviziunii iar nu a clauzelor abuzive.
Totodată pârâta a încheiat alte acte adiționale cu reclamanta, ba mai mult și-a luat angajamentul că au stins litigiul între acestea.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, a nulității cererii de chemare în judecată pe care instanța urmează a le respinge pentru motivele invocate, deoarece reclamanta și-a asumat riscul valutar din moment ce a accesat un credit în altă monedă decât cea în care realiza veniturile și că pârâta a satisfăcut cererile reclamantei la momentul judecării cauzei , contractul de împrumut este achitat.
In lumina tuturor argumentelor expuse mai sus, instanța consideră că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată, că suportarea riscului valutar nu reprezintă o clauză abuzivă în sensul Legii 193/2000, motiv pentru care o va respinge ca nefondată.
| ← Acţiune pentru obligarea la despăgubiri a... | Pretenţii – lipsa capacităţii procesuale de folosinţă → |
|---|
