Competenţa teritorială de soluţionare a cererii de exequator în ipoteza în care nu se face dovada existenţei unei entităţi din raza de competenţă teritorială a  Tribunalului Galaţi de a recunoaşte hotărârea străină.

Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1431 din data de 20.10.2014

Cuprins pe materii: Cerere de exequator; competența teritorială de soluționare. Art.1098 al. 1 CPC.

Index alfabetic:

- Cerere de exequator;

- competența teritorială de soluționare.

Competența teritorială de soluționare a cererii de exequator în ipoteza în care nu se face dovada existenței unei entități din raza de competență teritorială a Tribunalului Galați de a recunoaște hotărârea străină.

Potrivit art. 1098 alin. 1 C.proc.civ., cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine, conform art. 1093 prin hotărâri străine înțelegându-se actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

Conform art. 1098 alin. 2 C.proc.civ., în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. 1, competența aparține Tribunalului București.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 30.06.2014, petenta D E C a solicitat recunoașterea certificatului de divorț emis de biroul Notarial din Alexandria, Egipt, notar …., la data de 14.01.2009.

În drept au fost invocate disp. art. 1095 și urm. NCPC.

În ședința publică din data de 16.10.2014, reprezentantul petentei a arătat că nu i-a fost opus vreun refuz de recunoaștere a certificatului de divorț de către vreo autoritate sau persoană din raza de competență a Tribunalului Galați.

În aceeași ședință publică, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați.

Analizând actele și lucrările cauzei, cu referire la excepția invocată, reține următoarele:

În drept, potrivit art. 1098 alin. 1 C.proc.civ., cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine, conform art. 1093 prin hotărâri străine înțelegându-se actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

Conform art. 1098 alin. 2 C.proc.civ., în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. 1, competența aparține Tribunalului București.

În fapt, deși i s-a pus în vedere petentei să facă dovada refuzului unei entități din raza de competență teritorială a Tribunalului Galați de a recunoaște hotărârea indicată, petenta nu a prezentat dovezi în acest sens.

Astfel, în aceste împrejurări, instanța reține că se află în imposibilitatea de a determina dacă, potrivit art. 1098 alin. 1 C.proc.civ., competența soluționării cauzei ar aparține Tribunalului Galați.

În consecință, în temeiul art. 1098 alin. 2 C.proc.civ., raportat la art. 132 alin. 3 C.proc.civ., va admite excepția invocată din oficiu și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Competenţa teritorială de soluţionare a cererii de exequator în ipoteza în care nu se face dovada existenţei unei entităţi din raza de competenţă teritorială a  Tribunalului Galaţi de a recunoaşte hotărârea străină.