Aplicabilitatea Legii nr. 217/2003 în raporturile dintre concubini
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Hotărâre nr. 151 din data de 13.01.2015
Titlu: aplicabilitatea Legii nr. 217/2003 în raporturile dintre concubini
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr. 1972/259/2014, reclamanta B.E.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.V., emiterea unui ordin de protecție, în sensul ca pârâtul să fie obligat la păstrarea unei distanțe de 100 metri față de aceasta și fiicele acesteia; la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința situată în Mizil, str. X., jud. Prahova si fata de locul de munca, respectiv SC P. SRL (acest capăt de cerere a fost precizat ulterior în sensul arătării unei distanțe de 50 metri ca distanță minimă); interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu aceasta; obligarea paratului sa predea armele deținute politiei; obligarea paratului sa urmeze consiliere psihologica.
Solicită reclamanta, în ceea ce privește durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție solicităm, potrivit dispozițiilor art. 27 legea 217/2003 modificată prin Legea 25/2012, ca aceasta să fie stabilită la 6 luni de la data emiterii ordinului de protecție
În motivarea cererii reclamanta a arătat că cei doi au conviețuit in perioada 2011-2014, cuplul locuind la domiciliul paratului din Mizil, str. Toamnei, nr. 6, jud. Prahova.
Susține reclamanta că pe parcursul conviețuirii au existat momente si violente fizice si psihice care au determinat-o pe aceasta să-si dorească încheierea relației, numai ca acest lucru nu este ușor de făcut având in vedere atitudinea și refuzul pârâtului de a se împăca cu aceasta idee. Astfel, pentru a contura comportamentul pârâtului fata de aceasta, reclamanta arată că la începutul relației, după ce (avea la acel moment 17 ani) a fost la un club, într-o seara, pârâtul a strâns-o efectiv de gât până aproape de asfixiere și apoi, a închis-o în casă până a reușit sa o convingă sa nu plece de la el. După acest incident pârâtul a impus anumite reguli, potrivit cărora aceasta nu mai avea voie să iasă din casa neînsoțită, aceasta urmând sa meargă la serviciu si înapoi, doar el avea voie sa iasă în oraș cu prietenii și toți banii pe care aceasta ii câștiga erau controlați de acesta.
Menționează reclamanta că părinții săi nu îi mai oferă sprijin datorită faptului că la momentul în care cei doi au început relația, ei nu și-au dat acordul si ca a fost nevoie de mult curaj și de ajutor din partea unor prieteni pentru ca aceasta să întrerupă relația cu pârâtul. Acest lucru s-a întâmplat pe 21 august 2014 când reclamanta s-a mutat cu chirie in Mizil str. X., jud. Prahova, adresa pe care pârâtul o cunoaște.
Din acest moment până când a avut loc răpirea din 8 septembrie 2014 pârâtul a insistat în toate modalitățile posibile să o determine pe aceasta sa se întoarcă la el, proferând amenințări, jigniri, ba chiar urmărind-o. Pentru ca nu a reușit să o convingă și-a pus amenințările în practică și în data de 8 septembrie 2014, in jurul orelor 6.20, in parcul de lângă Scoală nr. 3, în timp ce aceasta se ducea la serviciu, pârâtul a pus in spatele acesteia un cuțit cu o lamă foarte mare si a forțat-o să se urce în mașina sa, după care a dus-o la Mănăstirea Ciolanu, unde a încercat sa o convingă sa se împace, in caz contrar, amenințând că o va omorî și apoi sa va sinucide. A fost nevoie de intervenția organelor de politie si a trupelor speciale pentru a o putea salva pe reclamantă. Împotriva paratului s-a întocmit dosar penal pentru faptele săvârșite la această dată, dosar care este in curs de soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil. De asemenea, începând cu aceasta data si pana la începutul lui octombrie 2014 a fost, crede, internat pentru a se face o expertiza medico-legala, prin care, din cate cunoaște, s-a constatat ca a avut discernământul diminuat, motiv pentru care a fost pus în libertate.
Arată reclamanta că este cert că, începând cu data de 13 octombrie 2014 pârâtul a contactat-o din nou, la început doar pentru a-i spune ca este bine, ca nu mai are nimic cu ea, ca este sub tratament si dacă poate să o mai sune din când în când. Deși aceasta i-a cerut sa nu o mai contacteze, totuși acesta nu i-a respectat dorința si, încet si sigur a început să facă presiuni asupra acesteia, prin mesajele telefonice si conversațiile purtate, apelând la amenințări, la sentimente si alte modalități de influențare. Astfel, pârâtul a transmis sms-uri si a sunat-o in fiecare zi de nenumărate ori, a venit la domiciliul acesteia, i-a solicitat sa meargă cu el în mașina pentru a discuta despre relația lor. Acest lucru s-a întâmplat de 2-3 ori in perioada 13-31 octombrie 2014, de fiecare data aceasta fiind amenințata ca, daca nu va fi de acord sa vorbească cu el, pârâtul va posta pe facebook unele fotografii care se afla in posesia sa, in care aceasta a fost surprinsă în timp ce făcea un duș sau că, le va face rău părinților ei, cu un pistol pe care a afirmat ca l-a procurat.
Susțin reclamanta că în aceste momente in care a vorbit cu pârâtul, a cedat si, pentru a se asigura că va fi lăsată să plece a fost de acord sa se împace, însă de fiecare dată, după ce reușea să scape a infirmat acest lucru.
Menționează ca de fiecare dată pârâtul avea asupra sa un fel de pix telescopic ce avea vârful foarte ascuțit cu care o speria, chiar arătându-i o poza de pe internet care indica adâncimea până la care poate ajunge daca i-l va înfige în cap.
Susține reclamanta că pârâtul a convins-o de câteva ori să se întâlnească, sub amenințare. Astfel, pe data de 28 octombrie, în timp ce se întorcea de la serviciu, in dreptul Liceului Teoretic, pârâtul a acostat-o și i-a cerut să urce în mașină, apoi a încercat sa o forțeze in acest sens si numai când aceasta in început să țipe, a lăsat-o în pace. În seara aceleași zile i-a solicitat sa se întâlnească, dându-i 10 minute sa se hotărască dacă vine la ea sau se duce la părinții ei, pentru a-i omorî, dată la care aceasta i-a spus sa nu mai insiste și să înțeleagă că între ei nu mai poate fi nimic si că, in măsura in care crede ca îl poate ajuta in vreun fel sa treacă mai ușor peste acest moment îl va ajuta.
Pârâtul nu a înțeles acest lucru și, în zilele următoare i-a comunicat ca vrea sa meargă împreună la munte. La refuzul său pârâtul a spus ca nu contează ce vrea ea si că vineri, 31.10.2014, după ce va ieși de le serviciu, o va lua la munte. Probabil, pentru a-și pune planul în aplicare, după ce aceasta s-a întors de la serviciu a pătruns în curtea imobilului in care aceasta locuiește, fără a cere voie si doar la țipetele ei a plecat.
Începând cu 31 octombrie 2014 a fost ultima data când aceasta a mai luat legătura cu pârâtul, moment din care s-a hotărât să treacă peste sentimentele de compasiune si teama si sa aducă la cunoștința organelor de poliție comportamentul paratului.
Consideră reclamanta că având în vedere aceste manifestări ale pârâtului, care denota o violenta fizica, verbală și chiar psihică asupra acesteia, precum si reacția acestuia la refuzul continuării conviețuirii, că viața, integritatea fizică și psihică îi este pusa în pericol, astfel că se impune emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni față de pârât.
În drept au fost invocate Legea nr.217/2003 actualizată prin Legea nr.25/2012
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La primire dosarului instanța din oficiu a numit apărător pentru pârât.
La termen de judecată din data de 10.11.2014 s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și audierea unui martor, iar pentru pârât proba cu interogatoriul reclamantei.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Mizil a pronunțat sentința civilă nr. 969/11.11.2014, prin care a respins ca inadmisibilă acțiunea civile având ca obiect "ordin de protecție";, formulată de reclamanta B.E.V..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către pârât.
Dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu al pârâtului, în sumă de 100 lei din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, reclamanta și pârâtul au avut calitatea de concubini în perioada octombrie 2011-21.08.2014 și au locuit la domiciliul pârâtului, așa cum susține reclamanta prin cererea de chemare în judecată iar pârâtul prin răspunsurile date la interpelarea instanței.
Faptele la care face trimitere reclamanta, recunoscute în parte de către pârât, s-au petrecut ulterior încetării conviețuirii și fac obiectul unei cercetării penale așa cum a arătat și reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil.
Din probatoriu administrat rezultă că numai reclamanta este supusă de către pârât unei violențe fizice și psihice, nu și fiicele acesteia, iar aceste violențe nu s-au manifestat în prezența minorelor.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 217/2003 republicată și modificată prin Legea nr.25/2012 scopul dispozițiilor este de ocrotire și sprijinire a familiei, de dezvoltare și consolidare a solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei, și constituie un obiectiv de interes național.
Aceasta dispoziție plasează în centru ocrotirii membrii familiei astfel că în cauza de față măsura trebuie dispusă atât pentru a proteja victima, reclamanta, față de violența psihică și fizică așa cum a fost ea definită de art.21 din același act normativ.
În sensul art. 22 lit.c din același act normativ prin membru de familie se înțelege persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, astfel apărând și relațiile de concubinaj însă cu condiția ca această relație să fie asemănătoare relației dintre soți. Părțile au demonstrat îndeplinirea acestei condiții susținând că au avut calitatea de concubini în perioada octombrie 2011-21.08.2014 și au locuit la domiciliul pârâtului.
De asemenea art. 22 lit.c din același act normativ, teza finală, impune o condiție premisă de admisibilitate respectiv "în cazul în care conviețuiesc";. Din probatoriu administrat, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta din data de 21.08.2014 nu mai locuiește cu pârâtul, fapt recunoscut și de acesta și reclamantă la interpelarea instanței, astfel că în cauză nu este îndeplinită condiția conviețuirii motiv pentru care cererea devine inadmisibilă sub acest aspect, instanța neputând interveni, în aplicarea legii, asupra unor situații nereglementate de aceasta.
Instanța reține că pârâtul a fost de acord cu emiterea ordinului de protecție cu toate acestea acest ordin nu poate fi emis prin încălcarea normei imperative cu trimitere la persoanele ce pot beneficia de protecția și condițiile în care el poate fi emis.
Instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârât.
Față de numirea din oficiu a unui apărător pentru pârâtul I.V. instanța va dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei din fondurile Ministerului de Justiție.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, reclamanta B.E.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței atacate si pe fond, sa admiterea cererii astfel cum a fost precizata. În cuprinsul cererii de apel, reclamanta a arătat că la acel moment a putut dezvolta motivele de apel întrucăt sentința atacată nu a fost comunicată.
La data de 18.11.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei motivele de apel în cuprinsul cărora a arătat următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care sa fie obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe de 100 metri față de reclamantă și fiicele acesteia (în legătură cu fiicele, menționează ca este o eroare, reclamanta neavând copii); obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate fața de reședința situată în MIzil, str. X., jud., Prahova si fata de locul de munca , SC P. SRL, cu sediul in Mizil, str. Mihai Bravu, nr. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau in orice mod, cu reclamanta, obligarea paratului sa predea armele deținut poliției și obligarea paratului sa urmeze consiliere psihologica. La termenul din data de 10.11.2014, s-a precizat acțiunea în sensul ca, fata de locul de munca se solicită o distanță de 50 de m, având in vedere ca posta orașului se afla cam la această distanță față de acesta.
In cauza au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatoriu și un martor, s-a confirmat de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil că paratul este cercetat pentru lipsire de libertate, victima fiind chiar reclamanta din aceasta cauza si ca paratul a fost expertizat si ca s-a constatat ca a avut discernământul diminuat la data săvârșirii faptei De asemenea , acțiunea este dovedita si prin recunoașterea unor fapte de către parat.
Instanța de judecata retine ca reclamanta si paratul au avut o relație de concubinaj de aproximativ 3 ani si ca prin cererea de chemare in judecata se refera la fapte care fac obiectul unui dosar penal Este greșita aceasta apreciere, având în vedere ca dosarul penal este întocmit pentru fapta din 8 septembrie 2014, iar cererea este formulata pentru fapte petrecute după ce a fost externat, începute in 13 octombrie 2014 pana la introducerea acțiunii
Instanța mai retine ca reclamanta a făcut dovada este supusa unor violente fizice si psihice de către parat, care ar duce la admiterea acțiunii, încadrându-se în scopul urmărit de Legea 217/2003 modificată prin Legea 25/2012.
Cu toate acestea, instanța de fond apreciază ca cererea trebuie respinsa ca inadmisibila, nefiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege si anume, condiția " conviețuirii" reclamantei cu paratul la data formulări cererii de chemare in judecata.
Astfel, instanța interpretează textul de lege: "persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți si copii, in cazul in care conviețuiesc" in sensul că , daca la momentul înregistrării cererii de emitere a ordinului de protecție, concubinii nu mai locuiesc efectiv in același imobil, cererea nu poate fi primita si trebuie respinsa ca inadmisibila.
Consideră ca soluția instanței de fond este data cu interpretarea greșita a legii, modalitatea in care este data aceasta interpretare fiind contrara scopului urmărit prin adoptarea legii dar si cu principiile care guvernează aceasta instituție si care sunt exprimate in cuprinsul sau.
Părțile din dosar nu au fost căsătorite insa au trăit in relații de concubinaj din 2011 pana la 21 august 2014. Astfel ca, in acesta situație se activează prevederile legale cu privire la concubinaj.
Astfel, din punctul de vedere al apelantei pentru ca prin aceasta lege sa fie ocrotite si persoanele care sunt supuse unor violente in familie, dar care nu sunt căsătorite, legiuitorul a inclus in sfera ocrotirii acestei legi si persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, cu condiția conviețuirii Astfel, relațiile asemănătoare acelora dintre soți pot fi stabilite si daca exista o conviețuire sau nu, insa legiuitorul a statuat ca relațiile de concubinaj in care partite conviețuiesc, intra in sfera acelui act normativ. Astfel, ca orice violenta de orice natura care este sancționată de prezenta lege, daca decurge dintr-o relație de concubinaj in care părțile au conviețuit sau conviețuiesc, intră sub incidența acestei legi.
Un alt aspect care a fost interpretat in mod eronat de către instanța de judecata este momentul in care partile conviețuiesc raportat la data formulării cererii prin care se solicita emiterea unui ordin de protecție. Instanța a apreciat ca la momentul sesizării sale este nevoie ca reclamanta si paratul sa fi conviețuit, adică sa locuiască efectiv in același spațiu locativ. Insa, din textul de lege invocat de instanța in acest sens nu se înțelege decât definiția relației de concubinaj si, in nici un caz, ca trebuie sa fie îndeplinita condiția conviețuirii la data formularii cererii
Daca legiuitorul ar fi pus o asemenea condiție, ar fi exprimat-o fără echivoc, intr-o modalitate care sa nu fi lăsat loc de interpretări. De altfel, daca am da o asemenea interpretare acestui text de lege ar contraveni chiar scopului pentru care a fost adoptata legea, acela al ocrotirii victimelor violentei in familie (pentru ca ar presupune ca reclamanta, pentru a nu-i mai fi pusă în pericol viața și integritatea fizică și morală - fapte ce s-au petrecut, așa cum recunoaște și paratul) și să obțină un ordin de protecție in acest sens, ar trebui sa se mute înapoi cu pârâtul (adică să se pună într-un pericol mai mare decât cel existent la acest moment), să se asigure că poate proba acest lucru, sa formuleze cererea de emitere a ordinului de protecție si apoi, daca mai poate, sa părăsească domiciliul comun.
De asemenea, ar fi încălcate cel puțin trei dintre principiile care reglementează aceasta materie, respectiv al respectării demnității umane, al prevenirii săvârșirii actelor de violenta in familie si al celerității
Un alt aspect care trebuie sa convingă instanța de control judiciar că soluția data prin sentința atacata este nelegala este acela ca, nici un alt articol al acestei legi nu sprijină interpretarea data, in sensul ca la data formulării cererii , concubinii sa locuiască efectiv, ci din contra. De exemplu:
-nu se face precizarea ca in centrele de primire a victimelor violentei in familie se primesc doar persoanele căsătorite (care pot cere emiterea ordinului), ci se face referire la general, deci inclusiv la concubini fala de care nu specifica ca pentru obținerea ordinului este necesar sa se mute înapoi cu agresorul;
-ordinul de protecție se refera la mai multe aspecte, respectiv la locuința, loc de munca, contact prin orice mijloace, etc. si, unul care este esențial "reintegrarea în locuința familiei", care presupune îndepărtarea victimei din locuință , deci imposibilitatea conviețuirii la momentul formulării cererii, nu face o diferențiere daca se aplica numai celor căsătoriți si nu se aplica concubinilor.
Având in vedere aceste argumente, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat , modificarea in tot a sentinței apelate si pe fond admiterea cererii așa cum a fost precizata .
Solicită judecarea cauzei si in lipsa.
În drept, acțiunea a fost a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 si urm, Cpr.civ, rap. la Legea 217/2003 actualizată prin Legea 25/2012.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 1972/259/2014.
In raport de motivele de apel, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile pronunțată de Judecătoria Mizil în dosarul precizat, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 11.12.2014, prin serviciul Registratură, apelanta Băniță Elena Valentina a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
In ce privește critica formulata de către apelanta referitoare la faptul ca instanța de fond a respins cererea de emitere a unui ordin de protecție ca fiind inadmisibila deoarece la data la care s-a formulat cererea , părțile nu mai conviețuiau , Tribunalul constate că aceasta este pe deplin justificata pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse .
Astfel , prin Legea nr. 217/2003 a fost creat un instrument de protectie al persoanelor care sunt victime ale violenței în familie si care pot astfel , beneficia de protecție în scopul garantării integrității și libertății personale, atât fizice cât și psihice, față de agresor.
În acest caz, cercul în care victima și agresorul se încadrează este unul prestabilit, calificat de legiuitor sub noțiunea de "membru de familie";, fără însă a stabili limitativ aplicabilitatea ordinului de protecție la cadrul familial așa cum a fost stabilit de legea civilă în genere, ci la un cadru extins ce are în vedere persoane care conviețuiesc.
În textul art. 5 legiuitorul definește noțiunea de membru de familie conferindu-i un înțeles special și extensiv față de legea civilă în general, si anume :
• ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;
• soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;
• persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;
• tutorele sau altă persoană care exercită în fapt sau în drept drepturile față de persoana copilului;
• reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
Observăm astfel că legiuitorul extinde noțiunea de membru de familie chiar și asupra unor persoane care nu au astfel de legături cu victima, tocmai în vederea conferirii unei protecții sporite față de toți cei care conviețuiesc cu sau fără existența unor raporturi de rudenie ori afinitate.
Cu toate că în dreptul nostru, de regulă, nu se conferă efecte juridice relațiilor care nu îmbracă o formă prevăzută de lege (căsătorie, rudenie), așa cum rezultă și din cuprinsul art. 277 NCC care interzice și nu echivalează alte forme de conviețuire în afară de căsătorie, ordinul de protecție se referă și la aceste categorii de persoane. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Onului care, în interpretarea art. 8 din Convenție referitor la viața privată, recunoaște nu numai relațiile de natură biologică ci și relațiile de ordin afectiv în baza cărora se creează raporturi asemănătoare celor de familie.
Prin urmare disp. art. 5 din Legea nr. 217/2003, republicată, trebuie interpretata in sensul ca prin membru de familie se înțelege și "persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc"; , adică acele persoane care au avut o relație de concubinaj , aceștia având o relație asemănătoare aceleia dintre soți.
Prin urmare , sintagma " daca conviețuiesc " nu trebuie interpretata in sensul ca legiuitorul a instituit cerința ca victima sa conviețuiască cu agresorul la data solicitării ordinului de protecție , așa cum in mod greșit a reținut instanța de fond , o asemenea condiție fiind greu de îndeplinit in condițiile in care , intre cele doua părți exista relații tensionate , conflictuale care determină de cele mai multe ori victima să-și părăsească locuința.
Legiuitorul a stabilit in art. 5 lit. c faptul ca protecția conferită de lege se extinde si asupra celor care s-au aflat la un moment dat intr-o relație de concubinaj , indiferent daca la data solicitării ordinului de protecție mai conviețuiau sau nu împreuna , sintagma arătata in precedent fiind destinata sa definească în mod clar categoria de persoane ce intra sub incidenta art. 5 lit. c , respectiv a concubinilor.
O alta interpretare ar fi de natura sa excludă din sfera de protecție a legii o categorie importanta de persoane , deși relațiile pe care acestea le-au stabilit au natura unor relații de familie .
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în interpretarea art. 8 din Convenție referitor la viața privată, recunoaște nu numai relațiile de natură biologică ci și relațiile de ordin afectiv în baza cărora se creează raporturi asemănătoare celor de familie.
Prin urmare , soluția adoptata de către instanța de fond , de respingere ca inadmisibilă , a cererii de emitere a unui ordin de protecție , pe aceste considerente , este nelegală si este rezultatul unei interpretări greșite a legii.
In ce privește fondul cauzei , Tribunalul constata ca cererea formulata de către reclamanta a fost cu prisosință dovedita , in condițiile in care pârâtul personal la interogatoriul administrat de către instanța , recunoaște ca a răpit-o pe reclamanta , la data de 08.09.2014 , având asupra sa un cuțit , scopul fiind acela de a o determina pe fosta sa concubină să reia conviețuirea ( răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriul aflat la fila 20 dosar de fond ).
Mai mult chiar , pârâtul este de acord cu emiterea acestui ordin de protecție ( răspunsurile la întrebările 9 si 10 din interogatoriul de la fila 20 dosar de fond), recunoscând astfel culpa sa cu privire la actele de violență reclamate.
Susținerile reclamantei au fost confirmate si de către martorul Condurățeanu Radu Viorel , audiat in cauza , care la rândul sau a fost amenințat de către pârât si a asistat personal la împrejurări in care reclamanta a fost amenințată de către acesta.
Prin urmare , având in vedere gravitatea faptei comise de către pârât , respectiv lipsirea de liberate a reclamantei , faptul ca a folosit un cuțit in acest scop si a continuat amenințările la adresa acesteia , creează convingerea instanței că, reclamanta se află intr-o stare de pericol ce impune adoptarea unor masuri de protecție , astfel cum au fost stabilite prin Legea 217/2003 actualizata.
Legea definește în art. 2 alin. (1) înțelesul juridic al conceptului de violență în familie ca reprezentând "orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate";, pentru ca în alin. (2) al aceluiași articol noțiunea să se completeze dispunându-se că reprezintă violență în familie și "împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale";.
Așadar , instanța constata ca reclamanta din prezenta cauză este supusă unor forme de violenta verbala prin folosirea unui limbaj jignitor si a amenințărilor , unei violente psihologice prin provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică si nu în ultimul rând unei violente fizice concretizata in fapta de lipsire de libertate a reclamantei la data de 08.09.2014 , sub amenințarea unui cuțit.
Aceasta fiind situatia de fapt rezultata din probele administrate si dispozitiile legale incidente in cauza , Tribunalul va admite apelul declarat de reclamanta, împotriva Sentinței civile nr. 969/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 1972/259/2014 si in consecință va schimba în tot sentința atacată în sensul că admite în parte cererea.
Prin urmare , va aplica următoarele măsuri pe durata maxima prevazuta de lege , respectiv 6 luni , si anume : în temeiul disp. art. 23 alin. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003 republicată:
- Obligă pârâtul I.V. să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamanta B.E.V..
- Obligă pârâtul I.V. să păstreze o distanță minimă de 100 m față de domiciliul, respectiv reședința reclamantei, respectiv cel situat în Mizil, str. N. Bălcescu nr. 209, ap. 4, jud. Prahova.
- Obligă pârâtul I.V. să păstreze o distanță minimă de 100 m față de locul de muncă al reclamantei, respectiv SC P. SRL cu sediul în Mizil, str. Mihai Bravu nr. 63, jud. Prahova.
Respinge cererea de emitere a unui ordin de protectie fata de fiicele reclamantei , ca neîntemeiată deoarece nu s-a facut dovada ca aceasta are copii.
În baza art.23 alin. 1 lit. f din Legea 217/2003 republicată, interzice pârâtului luarea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu reclamanta.
În temeiul disp. art. 23 alin. 1 lit.g din Legea nr. 217/2003 republicată obligă pârâtul să predea poliției armele deținute , indiferent daca acestea sunt deținute legal sau nu , in situația in care se constată că pârâtul se află in posesia oricăror arme , așa cum sunt ele definite prin art. 179 din Noul Cod penal, respectiv instrumentele , dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziții legale sau orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme si care au fost întrebuințate pentru atac.
În temeiul disp. art. 23 alin. 3 din Legea nr. 217/2003 republicată, obligă pârâtul să urmeze consiliere psihologică o măsură putând ajuta la normalizarea relațiilor dintre părți si la ameliorarea comportamentului agresiv al pârâtului , în vederea prevenirii și combaterii oricăror alte forme de violență din partea acestuia, asupra reclamantei.
În baza art. 29 din Legea 217/2003 republicată, prezentul ordin de protecție este executoriu, fără somație și fără trecerea vreunui termen.
În temeiul art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prezentul ordin se comunică de îndată structurilor Poliției Române de la locuința reclamantei și a pârâtului, respectiv Postului de Poliție al orașului Mizil.
În temeiul art. 31 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 dispune punerea de îndată în executare a prezentului ordin de protecție sub supravegherea poliției.
| ← Contract de vânzare – cumpărare spaţiu medical. Condiţii... | Despăgubiri pentru propretarii terenurilor al căror subsol a... → |
|---|
