Composesorat. Contract de concesiune. Încheierea lui de către preşedintele consiliului de administraţie. Legalitate
| Comentarii |
|
În statutul composesoratului sunt enumerate în mod neechivoc şi limitativ actele prin care se tinde la mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului, acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către adunarea generală a composesoratului, respectiv acte de vânzare-cumpărare, de donaţie sau de asociere cu proprietari de terenuri persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate.
Cum contractul denumit „contract de concesiune” nu se încadrează printre actele enumerate expres şi limitativ de statut, nu mai are relevanţă dacă acel act este sau nu un act de dispoziţie relativ la conţinut sau durată, pentru că actul trebuie să întrunească cumulativ ambele condiţii, anume să fie un act prin are să se mărească sau să se micşoreze patrimoniul şi să fie un act de vânzare-cumpărare, de donaţie sau de asociere cu proprietari de teren persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate, or actul în discuţie este un contract nenumit, intitulat de părţi „contract de concesiune”.
Secţia I civilă, Decizia nr. 3400 din 6 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 131/07.02.2012, pronunţată în dosarul civil nr. .../242/2011 al Judecătoriei Huedin, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul composesoratul H., în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL, având ca obiect onstatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune nr. 5/01.12.2008 şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 231/30.04.2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. .../242/2011, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantul Composesoratul H. în contra sentinţei civile nr. 131/07.02.2012, pronunţată în dosarul nr. .../242/2011 al Judecătoriei Huedin, pe care a păstrat-o în întregime.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că starea de fapt existenţă în speţă a fost reţinută în mod corect de către prima instanţă în sensul că la data de 1.12.2008 între consiliul de administraţie al composesoratul H., judeţul Cluj, reprezentat prin preşedinte L.S. şi pârâtul SC R.C. SRL s-a încheiat, pe o perioadă de 49 ani, un contract denumit de către părţi „contract de concesiune”.
De asemenea, potrivit clauzelor contractuale, obiectul contractului îl constituie „preluarea în concesiune” a unui teren în suprafaţă de 0,25 hectare din totalul de 56 de hectare aflat în posesia membrilor composesoratului în vederea exploatării de piatră şi a desfăşurării altor activităţi necesare acestui scop, în schimbul plăţii unui preţ de 30.300 euro/an, contractul fiind semnat de către preşedintele consiliului de administraţie, L.S. din partea composesoratului H., în calitate de concedent şi de către dl B.T. din partea SC R.C. SRL.
În mod evident, prin ipoteza de faţă suntem în prezenţa valorifi cării productelor care, în esenţă, aşa cum s-a statuat în doctrină, sunt bunuri care rezultă dintr-un alt bun.
Spre deosebire de fructe, productele se caracterizează prin aceea că, pentru a fi obţinute, trebuie consumată, treptat sau dintr-o dată, substanţa bunului din care rezultă, însemnând că obţinerea productelor implică exerciţiul atributului de dispoziţie materială asupra acestui bun.
În pofi da acestor statuări, Tribunalul a conchis că elementul esenţial în dezlegarea prezentei pricini îl reprezintă dispoziţiile inserate în cuprinsul Statutului composesoratului H.
Astfel, la art. 14.1 lit. f) sunt enumerate în mod neechivoc şi limitativ actele prin care se tinde la mărirea sau micşorarea patri moniului composesoratului, acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către Adunarea Generală a composesoratului, respectiv acte de vânzare-cumpărare, de donaţie sau de asociere cu proprietari de teren persoane fi zice sau juridice sau cu alte composesorate.
Raportat la aceste dispoziţii statutare, Tribunalul a constatat că încheierea contactelor de concesiune nu se regăseşte printre actele juridice care conduc la mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului şi a căror perfectare este atributul exclusiv al Adunării Generale a composesoratului.
De altfel, în mod judicios prima instanţă a reţinut că, în speţă, competenţa consiliului de administraţie de a încheia acest contract de concesiune prin reprezentarea preşedintelui a rezultat şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 14.1 din Statut, care reglementează atribuţiile exclusive ale Adunării Generale.
De asemenea, în mod corect s-a statuat de către judecătorul fondului faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 24 lit. a) din Statut, consiliul de administraţie are nu numai atribuţia, ci şi obligaţia de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului, iar potrivit dispoziţiilor art. 27.1 lit. a) din Statut, preşedintele composesoratului reprezintă composesoratul în relaţiile cu terţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Composesoratul H. solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărâriiatacate în sensul admiterii apelului formulat şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii formulate în dosarul nr. .../242/2011, constatării nulităţii absolute a contractului de concesiune nr. 5/01.12.2008 şi repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt, prin sentinţa civilă nr. 131/2012, pronunţată în şedinţa publică din data de 7.02.2012, instanţa de judecată a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de recurent în prezentul dosar şi având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune nr. 5/01.12.2008.
Analizând apelul formulat, instanţa de apel s-a pronunţat în sensul respingerii acestuia, dat fi ind faptul că, deşi valorifi carea productelor constituie un act de dispoziţie, prin statutul Composesoratului H., art. 14 lit. f), sunt enumerate în mod limitativ actele prin care se tinde la mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului, acestea fi ind acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către Adunarea Generală astfel încât actul de concesiune, încheiat în speţă nu ar conduce la mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului. De asemenea, instanţa de apel reţine faptul că, potrivit art. 24 lit. a) din Statut, consiliul de administraţie are nu doar atribuţia, ci şi obligaţia de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului, iar potrivit art. 27.1. lit. a) din Statut, preşedintele composesoratului reprezintă composesoratul în relaţiile cu terţii.
Sentinţa pronunţată în apel este în realitate nelegală şi netemeinică, atât din perspectiva art. 304 pct. 8, cât şi din perspectiva art. 304 pct. 9 C.proc.civ., având în vedere următoarele:
Recurentul a solicitat constatarea nulităţii contractului de concesiune având în vedere faptul că consimţământul la încheierea contractului nu a fost valabil exprimat, fi ind astfel încălcate prevederile art. 948 pct. 2 C.civ., în cuprinsul acţiunii formulate a arătat că contractul pentru care solicită constatarea nulităţii absolute este un act de dispoziţie, având în vedere că contractul de concesiune, încheiat pe o durată de 49 de ani şi având ca obiect exploatarea de piatră, care presupune astfel în mod indubitabil consumareasubstanţei bunului, depăşeşte în mod vădit sfera actelor de administrare a patrimoniului. În aceste condiţii, consimţământul la încheierea contactului nu a fost exprimat valabil, dat fi ind faptul că acesta nu a aparţinut Adunării Generale a recurentului, aşa cum impun în mod expres prevederile art. 14.1 din Statutul composesoratului raportat la actele juridice care determină micşorarea patrimoniul composesoratului.
De asemenea, a făcut referire în motivarea acţiunii la prevederile art. 24 din O.G. nr. 26/2000, act normativ aplicabil recurentului în calitate de asociaţie fără scop patrimonial, conform căruia consiliul director (în cazul composesoratului H. acest organ purtând denumi rea de „consiliu de administraţie”) asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale. Astfel, contractul de concesiune semnat prin preşedintele consiliului de administraţie al recurentului, în calitate de reprezentant, putea fi valabil încheiat doar dacă în prealabil ar fi fost adoptată de către Adunarea Generală a composesoratului o hotărâre prin care să fi e aprobată încheierea acestui act juridic, ce implică exercitarea dreptului de dispoziţie cu privire la terenul „preluat în concesiune” de către pârâtă în vederea exploatării de piatră şi a desfăşurării activităţilor necesare acestui scop.
Cu titlu preliminar, solicită să se observe faptul că instanţa de apel nu a analizat, în cadrul hotărârii recurate, caracterul de act de dispoziţie al contractului a cărui anulare o solicită, decât raportat la faptul că se urmăreşte valorifi carea productelor, şi nu şi cu referirela durata pentru care a fost încheiat acest contract (49 de ani) şi cu referire la celelalte temeiuri legale invocate de pe calea apelului.
Astfel, arătă faptul că, aşa cum în mod corect susţine instanţa de apel, în speţă prin contractul încheiat s-a urmărit valorifi carea de producte, acestea urmând să consume pe cale de consecinţă substanţa bunului „închiriat”. Prin urmare, după cum a stabilit şi instanţa de apel, prin semnarea contractului de concesiune părţile au convenit indubitabil asupra unui act de dispoziţie.
Având în vedere că contractul de închiriere presupune doar asigurarea folosinţei imobilului închiriat, este considerat de regulă un act de administrare. Cu toate acestea, în măsura în care contractul de locaţiune este încheiat pe o durată mai mare de timp, apreciază că acesta este un act de dispoziţie, întrucât actele de dispoziţie nu pot fi limitate la situaţia în care se înstrăinează un bun sau acesta se grevează cu sarcini reale (de altfel, înstrăinarea unor bunuri perisabile a fost considerată întotdeauna un act de administrare).
Precizează recurentul că aceasta este poziţia şi în doctrină şi jurisprudenţă, care a fost confi rmată prin prevederile art. 1784 alin. (3) NCC, în conformitate cu care „Dacă legea nu dispune altfel, locaţiunile încheiate cu persoanele care, potrivit legii, nu pot face decât acte de administrare nu vor depăşi 5 ani”. Aşadar, legiuitorul a confi rmat susţinerile din doctrină potrivit cărora contractele de locaţiune încheiate pe o perioadă mai mare de 5 ani reprezintă acte de dispoziţie, fi ind necesar ca locatorul să aibă capacitatea de a încheia astfel de acte. Cu privire la acest aspect, învederează că termenul de 5 ani nu a fost stabilit în mod arbitrar de către doctrină.
Având în vedere toate aceste aspecte, cu atât mai mult în speţă contractul de locaţiune, care a fost încheiat pentru o perioadă de 49 ani, nu poate fi considerat decât un act de dispoziţie.
Instanţa de apel a ignora însă prevederile legale incidente în materie, interpretând în mod eronat Statutul composesoratului, respectiv neobservând faptul că acest statut nu trebuie şi nu poate să contravină normelor legale incidente în materie.
Astfel, potrivit art. 28 din Legea nr. 1/2000: „(...) (3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, odată cu cererea, un statut în forma autentică sau certifi cată de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifi ce. (...)”.
Din formularea acestui text legal se deduce cu titlu preliminar faptul că statutul composesoratului, aşa cum a fost el adoptat înconformitate cu prevederile Legii nr. 1/2000, nu poate avea dispoziţii contrare legii. Or, actele care pot fi încheiate exclusiv de către Adunarea Generală nu pot fi privite în mod limitativ, pentru că în acest caz s-ar exclude o serie de acte de dispoziţie (cum este şi cel de faţă) de la exigenta exprimării unui consimţământ de către Adunarea Generală a composesoratului.
În aceste condiţii, consimţământul composesoratului în calitate de concesionar la încheierea contractului de concesiune nu a fost valabil exprimat, întrucât pentru realizarea unui act juridic de dispoziţie este necesară exprimarea voinţei Adunării Generale a composesoratului, formată din toţi membrii composesori. Astfel, potrivit prevederilor art. 14.1 din Statut, printre atribuţiile Adunării Generale se numără şi mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului, consiliul de administraţie având doar atribuţia de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului. În plus, potrivit prevederilor art. 24 din O.G. nr. 26/2000, act normativ aplicabil şi recurentului în calitate de asociaţie fără scop patrimonial, consiliul director (în speţă, consiliul de administraţie) asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale, având rol de organ executiv, care trebuie să asigure punerea în aplicare a deciziilor Adunării Generale, aceasta din urmă fi ind organul suprem de conducere şi astfel singurul care poate dispune asupra esenţei drepturilor deţinute de composesorat.
Aşadar, pentru exprimarea unui consimţământ valabil la încheierea contractului de concesiune nr. 5/01.12.2009, trebuia să preexiste o hotărâre a Adunării Generale a composesoratului prin care să fi e aprobată încheierea acestui contract. Doar în temeiul unei astfel de hotărâri, consiliului de administraţie reprezentat prin preşedintele său putea să semneze contractului în mod valabil, în reprezentarea recurentului, pentru punerea în executarea a hotărârii Adunării Generale a composesoratului.
De altfel, faptul că dispoziţiile Statutului care au fost reţinute de către instanţă au fost privite în mod izolat, fără a se avea în vedere coroborarea lor cu celelalte dispoziţii ale Statutului, din care rezultă clar împărţirea atribuţiilor între Adunarea Generală şi consiliul de administraţie al composesoratului. Solicită să se reţină, în acelaşi context, faptul că raţionamentul instanţei de apel nu poate fi reţinut şi din perspectiva că un act prin care se consumă substanţa bunului nu poate fi considerat decât un act care tinde la micşorarea patrimoniului.
În concluzie, în lipsa unei astfel de hotărâri, lipseşte consimţământul concesionarului la încheierea contractului de concesiune, lipsind astfel una din condiţiile esenţiale ale unui act juridic civil şi fi ind încălcate dispoziţiile art. 948 pct. 2 C.civ. Lipsa con simţământului în convenţii atrage nulitatea absolută a contractului astfel încheiat, deoarece actul juridic civil, în lipsa unui consimţământ valabil exprimat, poate avea o aparenţă materială, însă această aparenţă nu poate fi transpusă într-o aparenţă juridică.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reţine următoarele:
În motivarea recursului se arată că instanţa de apel s-a pronunţat în sensul respingerii apelului, dat fi ind faptul că, cu toate că valorifi carea productelor constituie un act de dispoziţie, prin statutul composesoratului H., art. 14 lit. f), sunt enumerate în mod limitativ actele prin care se tinde la mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului, acestea fi ind acte care pot fi reali zate în mod exclusiv de către Adunarea Generală, astfel încât actul de concesiune încheiat în speţă nu ar conduce la mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului. De asemenea, instanţa de apel reţine faptul că, potrivit art. 24 lit. a) din Statut, consiliul de administraţie are nu doar atribuţia, ci şi obligaţia de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului, iar potrivit art. 27.1 lit. a) din Statut, preşedintele composesoratului reprezintă composesoratul în relaţiile cu terţii.
Curtea reţine că acest motiv de recurs este nefundat, pentru că principalul argument reţinut de instanţa de apel nu poate fi înlăturat.
Tribunalul a reţinut corect că la art. 14.1 lit. f) din Statutul composesoratului H. sunt enumerate în mod neechivoc şi limitativ actele prin care se tinde la mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului, acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către Adunarea Generală a composesoratului, respectiv acte de vânzare-cumpărare, de donaţie sau de asociere cu proprietari de teren persoane fi zice sau juridice sau cu alte composesorate.
Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat că textul art. 14.1 lit. f) din Statutul composesoratului H. prevede două condiţii impe rative cumulative pentru ipoteza în care doar Adunarea Generală poate exprima acordul: prima este aceea ca actul să privească mărirea sau micşorarea patrimoniului composesoratului, iar a doua este aceea ca această mărire sau micşorare să se facă prin unul dintre actele enumerate tot acolo, anume acte de vânzare-cumpărare, de donaţie sau de asociere cu proprietari de teren persoane fi zice sau juridice sau cu alte composesorate.
Cum contractul denumit „contractul de concesiune nr. 5/01.12.2009” nu se încadrează printre actele enumerate expres şi limitativ mai sus, nu mai are relevanţă discuţia dacă acel act este un act de dispoziţie sau nu relativ la conţinut sau durată, pentru că actul trebuie să întrunească cumulativ ambele condiţii, anume să fi e un act prin are să se mărească sau să se micşoreze patrimoniul şi să fi e un act de vânzare-cumpărare, de donaţie sau de asociere cu proprietari de teren persoane fi zice sau juridice sau cu alte composesorate, iar actul în discuţie este un contract nenumit, intitulat de părţi „contract de concesiune”.
Mai trebuie arătat că, de principiu, este destul de difi cilă o enumerare a tuturor actelor care pot fi încheiate de o persoană fi zică sau juridică, iar acesta este motivul pentru care se recurge la această tehnică a redactării unui statut, cum este şi cel în discuţie, în sensul că se menţionează expres şi limitativ anumite acte mai importante cu privire la care se doreşte să se atragă atenţia prin prisma consecinţelor pe care le pot avea şi care sunt în sarcina unui organ al persoanei juridice, dar, pe de altă parte, pentru a da libertate persoanei juridice să încheie orice act juridic, se prevede pentru alt organ că acesta va putea încheia orice alte acte.
Este şi situaţia de faţă când la art. 24 lit. a) din Statut se prevede că consiliul de administraţie are nu numai atribuţia, ci şi obligaţia de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului, iar potrivit dispoziţiilor art. 27.1 lit. a) din Statut, preşedintele composesoratului reprezintă composesoratul în relaţiile cu terţii. De asemenea, la art. 27.1 lit. k) din Statut se prevede că preşedintele composesoratului semnează contractele de exploatat balast şi altele asemenea. Prin formularea „altele asemenea” se admite că preşedintele composesoratului poate semna şi alte contracte care nu sunt expres enumerate, dar care sunt de aceeaşi natură cu cele indicate.
Prin urmare, raportat la cele expuse anterior, consimţământul la încheierea contractului a fost valabil exprimat, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 948 pct. 2 C.civ.
Faţă de această interpretare nu pot fi primite nici susţinerile privind incidenţa art. 24 din O.G. nr. 26/2000, deoarece aceste dispoziţii sunt incidente ca norme generale în lipsa unor dispoziţii statutare. Or, în cauză, statutul recurentei are dispoziţii exprese pentru speţa dedusă judecăţii, aşa cum am arătat mai sus.
Faţă de tehnica redactării statutelor arătată mai sus nu se poate reţine nici incidenţa art. 28 din Legea nr. 1/2000, pentru că, chiar dacă pentru un organ se prevăd atribuţii limitate, există dispoziţii care permit pentru un alt organ preluarea tuturor celorlalte atribuţii, mai ales că nu există nicio dispoziţie legală care să impună o altă modalitate de redactare sau de împărţire a atribuţiilor.
Consimţământul composesoratului în calitate de aşa-zis concesionar la încheierea contractului nenumit de „concesiune” a fost prin urmare valabil exprimat, întrucât pentru realizarea unui act juridic de dispoziţie nenumit nu este necesară exprimarea voinţei Adunării Generale a composesoratului.
Pentru exprimarea unui consimţământ valabil la încheierea contractului de concesiune nr. 5/01.12.2009 nu trebuia să preexiste o hotărâre a Adunării Generale a composesoratului prin care să fi e aprobată încheierea acestui contract, iar consiliul de administraţie reprezentat prin preşedintele său putea să semneze contractul în mod valabil, deoarece pentru un astfel de contract nu era necesară o hotărâre a Adunării Generale, cât timp nu era unul dintre actele limitativ enumerate în Statut la art. 14.
Nu se poate reţine că dispoziţiile Statutului care au fost reţinute de către instanţa de apel au fost privite în mod izolat, pentru că a procedat la coroborarea lor cu celelalte dispoziţii ale Statutului din care rezultă clar împărţirea atribuţiilor între Adunarea Generală, pe de o parte, şi consiliul de administraţie şi preşedintele composesoratului, pe de altă parte, aşa cum reiese din analiza şi indicarea art. 14, 24 şi 27 din Statut.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) şi art. 299 şi urm. C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefi ind incidente niciunul din motivele de casare sau modifi care prevăzute art. 304 C.proc.civ.
| ← Revendicare mobiliară. Bunuri din metale preţioase.... | Citare. Indicarea greşită a adresei. Efecte → |
|---|
