Revendicare mobiliară. Bunuri din metale preţioase. Inadmisibilitatea acţiunii de drept comun
| Comentarii |
|
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, iar conform alin. (3), instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
În consecinţă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, acţiunea în revendicare a bunurilor din metale preţioase poate fi formulată doar în condiţiile legii speciale (O.U.G. nr. 190/2008), fiind inadmisibilă acţiunea întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun (art. 480 C.civ.).
Secţia I civilă, Decizia nr. 1068 din 17 septembrie 2013
Prin decizia civilă nr. 203/19.03.2013, Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de reclamantul C.I., fi ind menţinută sentinţa civilă nr. 2278/08.11.2012 a Judecătoriei Timişoara, care a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare a unor bunuri din metale preţioase, întemeiată pe dreptul comun.
Împotriva deciziei nr. 203/19.03.2013 a Tribunalului Timiş a declarat recurs reclamantul C.I., solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., iar în fapt aceea că excepţia inadmisibilităţii acţiunii - care, în opinia reclamantului constituie un fi ne de neprimire - a fost soluţionată nelegal, pentru că s-a omis a se observa că acţiunea sa în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun (art. 480 C.civ.), nu putea fi respinsă decât cu riscul de a i se încălca dreptul de acces la justiţie.
S-a susţinut că judecătorul nu poate refuza judecata cu motivarea lipsei legii (art. 3 C.civ.) invocând art. 1 şi 10 NCC şi că în mod greşit s-a făcut referire la Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, care nu are aplicaţie în cauză.
Prin întâmpinările formulate în cauză pârâţii B.N.R. şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului C.I. cu motivarea că ambele instanţe anterioare au făcut o corectă interpretare în cauză a legii.
Prin decizia civilă nr. 1068/17.09.2013, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei civile nr. 230/19.03.2013, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Contrar a ceea ce susţine recurentul, dreptul său de acces la justiţie nu a fost obstrucţionat şi soluţia de respingere a acţiunii sale nu s-a bazat pe un fi ne de neprimire cauzat pe lipsa legii, ci pe o interpretare şi completare corectă a dispoziţiilor de drept material şi procesual la natura şi obiectul acestei acţiuni, din care cauză nu se poate reţine că judecătorul cauzei a comis o denegare de justiţie.
În concret, pretenţiile materiale ale reclamantului C.I. îndreptate împotriva statului derivă din faptul confi scării de către Miliţia Timiş a unor obiecte din aur în anul 1988, ceea ce constituie o împrejurare pentru care legiuitorul român a adoptat o lege specială de reparaţie, respectiv O.U.G. nr. 190/2000, modifi cată şi completată prin H.G. nr. 1344/2003 şi Legea nr. 591/2004, care permitea celor interesaţi declanşarea procedurilor specifi ce până cel târziu la data de 31.12.2009.
Reclamantul nu a recurs la procedurile acestui act normativ, însă, la data de 2.07.2012, a înregistrat la Judecătoria Timişoara o acţiune întemeiată atât pe dispoziţiile acestuia, cât şi pe dispoziţiile de drept comun.
Într-o atare situaţie, în mod corect instanţele anterioare au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/1998 care, într-adevăr, fac posibilă revendicarea bunurilor preluate de stat fără titlu valabil, însă doar dacă acestea nu au făcut obiectul unei legi speciale de reparaţie, o atare dispoziţie fi ind o aplicare a principiului specialia generalibus derogant în materia interpretării concursului de legi în timp.
Această prevedere a legiuitorului face imposibilă pentru cei interesaţi opţiunea între recurgerea la legea generală sau la legea specială, pentru realizarea pretenţiilor lor fi ind obligatorie utilizarea procedurilor acesteia din urmă, în termenele şi formele anume prescrise, pe care reclamantul C.I. însă nu le-a respectat, dar nici nu a invocat împrejurări de natură a dovedi imposibilitatea obiectivă, totală şi absolută care l-a împiedicat să se conformeze legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului, deşi dreptul de proprietate se bucură de o protecţie majoră din partea statelor, această protecţie nu este absolută, fi ind recunoscută statelor o marjă de apreciere în privinţa posibilităţii de a interveni, respectiv în alegerea condiţiilor în care să dispună restituirea bunurilor ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifi ce Convenţia, fapt menţionat - printre altele - şi în hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Păduraru c. România.
În respectul acestor obligaţii asumate prin Convenţie pentru restituirea obiectelor din metale preţioase confi scate de vechiul regim politic comunist, legiuitorul român a adoptat o lege specială: O.U.G. nr. 190/2000, cu modifi cările şi completările sale ulterioare, care conţine toate garanţiile procesuale necesare valorifi cării sale de către cei interesaţi, dar la care reclamantul C.I. nu a recurs, pierzând astfel dreptul de a-şi revendica bunurile confi scate printr-o procedură de drept comun ca cea de faţă.
(Judecător Gheorghe Oberşterescu)
| ← Despăgubiri solicitate în baza Legii nr. 221/2009. Incidenţa... | Composesorat. Contract de concesiune. Încheierea lui de către... → |
|---|
