Concediere individuală. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
| Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 2 din data de 02.01.2016
În ipoteza unei concedieri individuale, întemeiată pe dispozițiile art. 65 Codul muncii, singurele condiții pe care instanața trebuie să le analizeze în aprecierea legalității măsurii de încetare a raporturilor de muncă, sunt cele înscrise în alineatul al doilea al articolului 65 Codul muncii, și anume desființarea efectivă a postului și existența unei cauze reale și serioase. Înseși noțiunile de "concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului"; și "criterii de stabilire a ordinii de priorități"; sunt incompatibile din punct de vedere logic, întrucât analiza unor criterii în funcție de care să se decidă care dintre angajați urmează a fi disponibilizat implică deja aprecierea asupra unor circumstanțe ce țin de persoana acestuia (pregătire profesională, performanță, situație familială, etc.).
Dispozițiile art. 76 lit. d) Codul muncii nu sunt aplicabile decât în ipoteza prevăzută expres de text, și anume aceea a concedierilor colective, nu însă și în situația unei concedieri individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 75/02.01.2016
Contestatorul S.L. a fost angajat pe postul de subinginer la intimata SC T. SA Galați. Prin Dispoziția nr. 1xxx/3x.0x.2014 emisă de P.M.G. s-a dispus punerea în aplicare a HCL nr. 2xx/2014 de aprobare a statului de funcții, a organigramei și a planului de disponibilizare, astfel că din totalul de 7xx de posturi prevăzute în vechea organigramă au fost desființate un număr de 1xx posturi. Din cele 7xx de posturi din vechea organigramă erau ocupate doar 7xx, astfel că au fost desființate 8x de posturi vacante, și 5x de posturi ocupate. Întrucât în perioada iulie 2014 - ianuarie 2015 personalul societății s-a redus cu 4x de salariați datorită pensionării, încetării contractului de muncă prin acordul părților sau prin concediere disciplinară, au mai rămas doar 2x de salariați care urmau a fi disponibilizați, motiv pentru care s-a reținut că în mod corect intimata a dispus concedierea individuală a salariaților în baza dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Față de cele reținute anterior, față de dispozițiile art. 65 alin. 1, art. 68 din Codul muncii, față de numărul redus al salariaților concediați (respectiv 2x) raportat la numărul tuturor salariaților societății (respectiv 7xx), față de perioada îndelungată de 5 luni în care s-a dispus concedierea, s-a reținut că în mod corect în cauză nu se poate vorbi de o concediere colectivă. În aceste condiții, nu trebuia respectată procedura reglementată de dispozițiile art. 69 și urm. din Codul muncii și prin urmare nu era tardivă emiterea deciziei de concediere, astfel că excepția tardivității emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă a fost respinsă ca fiind nefondată.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a deciziei de concediere întrucât ar fi încălcate dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. c și d din Codul muncii, în sensul că nu cuprinde mențiunile referitoare la locurile de muncă disponibile și neindicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități, instanța a reținut că acestea sunt apărări care vizează condițiile de emitere a deciziei de concediere, respectiv apărări de fond și le-a analizat ca atare.
S-a avut în vedere faptul că au fost desființate toate cele 5 posturi de subinginer prevăzute în vechea organigramă, inclusiv cel ocupat de contestatoare, astfel că nu a avut loc o selecție pentru ocuparea vreunui post de subinginer, întrucât în noua organigramă nu mai era prevăzut un astfel de post. În concluzie, nu se justifica stabilirea de către intimată a unor criterii ce ar fi trebuit avute în vedere pentru a se dispune concedierea contestatoarei.
Referitor la dispozițiile art. 65 alin. 2 din Codul muncii, instanța a reținut că desființarea locului de muncă este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia, iar cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice și serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității, decizia contestată fiind emisă cu respectarea dispozițiilor Codului muncii.
Astfel, desființarea postului deținut de către contestator a fost efectivă având în vedere că potrivit noului stat de funcții și noii organigrame nu mai există funcția de subinginer.
Totodată, se apreciază că desființarea a avut o cauză reală și serioasă întrucât a avut un caracter obiectiv. Astfel, s-a reținut că a fost avut în vedere faptul că s-a redus activitatea de transport urban călători, datorită lucrărilor care se efectuează și scoaterii din funcțiune a unor autobuze care nu mai corespund din punct de vedere al normelor tehnice și siguranței în exploatare, precum și scăderea veniturilor din vânzarea de bilete și abonamente, astfel cum reiese din situația depusă pe anii 2013 și 2014.
Instanța a reținut că nu era necesar ca intimata să facă dovada existenței unei dificultăți grave economico-financiare pentru a lua măsuri de reorganizare a activității. Era esențial ca desființarea locului de muncă să corespundă unei nevoi a angajatorului, concedierea putând fi determinată și de schimbarea politicii angajatorului, de necesitatea de a eficientiza activitatea societății în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea, nefiind necesară demonstrarea unei situații economice dificile.
Angajatorul poate lua orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, fiind singurul îndreptățit să decidă în acest sens, fiind liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activității, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității sale.
Instanța a reținut că nu era chemată să analizeze oportunitatea desființării locului de muncă, ci doar legalitatea și temeinicia măsurii.
Față de aceste considerente, față de faptul că în cauză nu s-a dovedit că intimata ar fi efectuat angajări pe posturi similare cu cel ocupat de contestator, instanța a reținut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 65 alin. 1 și 2 din Codul muncii, desființarea locului de muncă al contestatorei fiind efectivă și având la bază o cauză reală și serioasă și prin urmare a respins contestația formulată ca fiind nefondată.
| ← Litigii cu profesionişti . Revizuire. Condiţii..... | Calea de atac a contestaţiei. Desfiinţare hotărâre fond –... → |
|---|
