Conflict de competenţă. Încuviinţarea executării silite imobiliare

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 7/C din data de 02.04.2014

Regula în materia competenței materiale și teritoriale a instanței care se pronunță asupra încuviințării executării silite este dată de art. 650 alin. 1, articol de lege care însă prevede existența unor situații de excepție.

Una din aceste situații, ce constituie excepție de la regula instituită de art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă, se regăsește în prevederile art. 819 Cod procedură civilă, care arată că după înregistrarea cererii de urmărire, executorul judecătoresc, va solicita de îndată instanței de executare din circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea executării lui silite.

Astfel fiind, ori de câte ori executorul judecătoresc este învestit cu o cerere de urmărire silită în modalitatea urmăririi imobiliare, chiar dacă prin cerere, creditorul se referă și la celelalte forme de executare silită, executorul judecătoresc este obligat să solicite instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea executării silite.

Prin încheierea nr. 152 din 28 ianuarie 2014, Judecătoria Miercurea-Ciuc a admis excepția lipsei competenței teritoriale și în consecință, în temeiul art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 650 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca părți pe petentul Biroul Executorului Judecătoresc Z. M. A. și debitorii S. I. și S. I., în favoarea Judecătoriei Târnăveni, instanța de la sediul B.E.J. Z. M. A.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.469/258/2014 din 24.01.2014, Biroul Executorului Judecătoresc Z. M. A., a solicitat încuviințarea executării silite în toate formele, mobiliară, imobiliară și prin poprire asupra disponibilităților bănești, pornită la cererea creditorului/creditoarei R. B. S.A. București, împotriva debitorului/debitoarei S. I. și S. I., potrivit titlului executoriu, contract de credit nr.RFI05241612197/10.11.2005, pentru plata sumei de 6.119,34 Euro, reprezentând credit nerambursat și dobânzile aferente acestuia, la care se vor adăuga dobânzile calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului.

Reținând incidența în cauză a prevederilor art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a făcut aplicarea art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Târnăveni.

Prin încheierea civilă nr. 244/C/17.02.2014, Judecătoria Târnăveni a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târnăveni; a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de petentul BEJ Z. M. A., la stăruința creditoarei R. B. SA, București, în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc și a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Târnăveni și Judecătoria Miercurea Ciuc, dispunând suspendarea judecării cauzei și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Târgu Mureș, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această încheiere, Judecătoria Târnăveni reținând că titlul executoriu în baza căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite este reprezentat de contractul de credit nr. RFI05241612197/10.11.2005 care are ca și contract accesoriu contract de ipotecă (filele 6-16), instanța a constatat că în conformitate cu prev. art. 819 NCPC, instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Miercurea Ciuc, normele de competență teritorială reglementate de prev. art. 819 NCPC și care atribuie competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite imobiliare instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, fiind norme imperative, de ordine publică, de la care nu se poate deroga decât printr-o dispoziție expresă existentă într-un act normativ cu caracter special.

Față de aceste considerente și văzând și prev. art. 529 NCPC și art. 132 alin. 1 NCPC, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târnăveni și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Conform art. 133 NCPC există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, conform art. 134 NCPC instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul, iar conform art. 135 NCPC conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Asupra conflictului negativ de competență, legal investită în temeiul prevederilor art. 135 (1) Cod procedură civilă, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin cererea de încuviințare a executării silite înregistrată la 24.01.2014 pe rolul Judecătoriei Miercurea-Ciuc, Biroul Executorului Judecătoresc Z. M. A., a solicitat încuviințarea executării silite, în toate formele reglementate de Codul de procedură civilă, a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RFI 05241612197, având ca și creditor R. B. SA.

Potrivit art. 665 Cod procedură civilă, încuviințarea executării silite se dispune de către instanța de executare, iar potrivit art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În consecință, regula în materia competenței materiale și teritoriale a instanței care se pronunță asupra încuviințării executării silite este dată de art. 650 alin. 1, articol de lege care însă prevede existența unor situații de excepție.

Una din aceste situații, ce constituie excepție de la regula instituită de art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă, o găsim în prevederile art. 819 Cod procedură civilă, care arată că după înregistrarea cererii de urmărire, executorul judecătoresc, va solicita de îndată instanței de executare din circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea executării lui silite.

Astfel fiind, ori de câte ori executorul judecătoresc este investit cu o cerere de urmărire silită în modalitatea urmăririi imobiliare, chiar dacă prin cerere, creditorul se referă și la celelalte forme de executare silită, executorul judecătoresc este obligat să solicite instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea executării silite.

În consecință, în aplicarea regulii specialia generalibus derogant, organul de executare urmează să solicite instanței în a cărei circumscripție se află imobilul, încuviințarea executării silite și nu judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc.

În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, urmează ca, în cadrul soluționării conflictului negativ de competență, Curtea de Apel să stabilească competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de Executorul Judecătoresc Z. M. A. din cadrul B.E.J. Z. M. A., în favoarea Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competenţă. Încuviinţarea executării silite imobiliare