Conflict de competenţă. o.u.g. nr. 194/2002. măsura interzicerii de a intra în românia. contestaţie. instanţa competentă. jurisprudenţa relevantă a înaltei curţi de casaţie şi justiţie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Hotărâre nr. 93 din data de 08.06.2017
Prin cererea înregistrată sub nr. 176/39/2017 la data de 09 martie 2017 pe rolul acestei instanțe, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră- Sectorul de Poliție de Frontieră R., a formulat contestație împotriva măsurii interzicerii de a intra în România, luată față de el, la data de 23.02.2017, motivat, aparent, de faptul că prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 10, încheiat la data de 23.02.2017, în localitatea R., județul B., pe tipizatul cu seria ANV/20 nr. 0184883, a fost sancționat pentru că ar fi transportat în rezervorul autoturismului pe care îl conducea, o cantitate mai mare decât cea pe care ar fi suportat-o un rezervor normal.
Astfel, este adevărat că, la data de 23.02.2017, în timp ce se afla pe sensul de intrare în România în cadrul Punctului de trecere a Frontierei R., în timp ce se deplasa către județul ..., la niște rude din România, a fost oprit de un echipaj de control, care i-a pus în vedere să desfacă bagajele pe care le avea în mașină și să permită acestora să efectueze verificări atât în habitaclul autovehiculului, cât și în portbagajul acestuia. Conștient fiind de faptul că nu deținea în mașină nici un fel de produse accizabile, s-a supus controlului vamal. Arată că trece destul de des în România, se consideră român, a depus acte pentru cetățenie, condiții în care refuză de fiecare dată să aducă țigări sau alcool, și nu transport persoane străine cu mine în mașină. De această dată, în urma controlului, s-a stabilit că ar fi deținut în rezervor o cantitate prea mare de combustibil, respectiv că rezervorul ar fi fost modificat, cu scopul de a introduce în România diferite cantități de motorină. Precizează că, din câte cunoaște, rezervorul nu este modificat, cel puțin el nu a făcut niciodată nicio operațiune în acest sens. Este la fel de adevărat, potrivit procurii pe care o deține, că, din pricina lipsurilor financiare, această mașină este folosită de mai multe persoane. Pe de altă parte, instanța va observa din cuprinsul cărții de identitate a autovehiculului că nu există date care să indice care este capacitatea rezervorului, cantitatea de 70 litri indicată fiind o simplă supoziție a organelor vamale.
Precizează că nu a mai fost sancționat pentru că, ori de câte ori a trecut frontiera de stat, nu a cumpărat bunuri accizabile, ci simple alimente, necesare traiului unei familii cu cinci membri (zahăr, ulei, făină, etc). Fiind "descoperită"; cantitatea de motorină în plus față de cei 70 de litri indicați, agentul constatator a procedat la aplicarea unei sancțiuni potrivit cu dispozițiilor art. 653 alin. (2) din H.G. nr. 707/2006, respectiv amenda în cuantum de 5000 lei. Cu aceeași ocazie, s-a întocmit Adeverință de reținere a bunurilor nr. 71 din 23.02.2017, fiind preluată motorina, în vederea confiscării. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 653 alin. (1), (2) din H.G. nr. 707/2006, a fost reținut autoturismul pe care îl conducea, respectiv un autovehicul marca V. cu nr. xxx, pe care îl conduc mai multe persoane, care îi reproșează lui în prezent lipsa acestuia.
Măsura interzicerii intrării în România s-a luat față de el în aceeași zi de 23.02.2017, în temeiul articolului 1063, alineat 2, potrivit cu care, prin raportare la dispozițiile art. 8, alineat 2, litera b1 în condițiile în care respectiva prevedere se referă la situația în care, anterior, ar fi încercat să intre ilegal în România, ar fi încălcat în mod nejustificat scopul declarat la obținerea vizei sau ar fi încălcat regimul vamal. Pe de o parte, măsura s-a luat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 1063, alineat 4, potrivit cu care dispunerea măsurii de interzicere se comunică, în scris, și conține motivarea în fapt și în drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.
Organele de poliție nu au specificat care este motivația în drept, arătând simplu că ar fi încălcat reglementările vamale, iar pe de altă parte au indicat drept instanță competentă pentru soluționarea unei contestații Curtea de Apel București, în condițiile în care măsura de interzicere poate fi contestată în termen de 10 zile la Curtea de Apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Lipsa indicării instanței competente de contencios administrativ ar atrage, în opinia sa, nulitatea absolută a deciziei comunicate, sancțiunea fiind una specifică instanței de contencios administrativ, dar și a celei de dreptul muncii, spre exemplu.
Pe de altă parte, măsura interzicerii intrării în țară apare ca fiind una abuzivă, având în vedere că nu a fost niciodată sancționat contravențional, nu are antecedente penale, nu a avut niciodată dificultăți de nici un fel la trecerea pe teritoriul statului român și la înapoierea în țară de cetățenie. Arată că este căsătorit, are trei copii minori și duc o viață modestă, dar nu are rude în România, se consideră român și chiar dorește să beneficieze de cetățenia statului român. Consideră măsura luată drept nejustificată și disproporționată și solicită anularea acesteia.
În drept a invocat dispozițiile art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.
Prin întâmpinarea pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Suceava de a judeca această cauză, întrucât conform art. 1063 alin. (5) din O.U.G. 194/2002, competența aparține Curții de Apel București, motivat de faptul că măsura a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, cu sediul în București, b-dul Geniului, nr. 42C, sector 6, București (motivele sunt prezentate pe larg în susținerea celei de-a treia excepții). Totodată, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere a fost adusă la cunoștința reclamantului prin adresa de comunicare a măsurii interzicerii intrării în România, fiind indicată Curtea de Apel București, excepția tardivității introducerii prezentei cereri, având în vedere prevederile art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, sub rezerva necunoașterii datei la care acțiunea a fost transmisă prin postă sau dacă aceasta a fost modalitatea de transmitere la instanță, excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră și a Sectorului Poliției de Frontieră R. în prezenta cauză, cu privire la măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, având în vedere următoarele aspecte:
Măsura interzicerii intrării pe teritoriul României nu a fost dispusă de Sectorul Poliției de Frontieră R. și nici de către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, așa cum în mod eronat arată reclamantul, ci de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, astfel cum este prevăzut de art. 1063 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România. Având în vedere că măsura de interzicere a intrării se referă la întregul teritoriu al României iar competența de instituire a acestei măsuri pentru întregul teritoriu național aparține structurii centrale a Poliției de Frontieră Române, în speță Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, aceasta este structura care a dispus măsura contestată de reclamant în prezenta cauză.
Polițistul de frontieră din cadrul PTF R. - ITPF I. a constatat că reclamantul a încălcat regimul vamal la intrarea pe teritoriul României, sens în care a fost reținută în sarcina sa de către organul vamal o faptă de natură contravențională, iar în baza dispozițiilor legale mai sus menționate a solicitat structurii abilitate, IGPFR, instituirea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României.
Măsura a fost aprobată de Inspectorul General al PFR, situație în care pe numele reclamantului a fost instituit consemnul NPI (nepermiterea intrării), acesteia comunicându-i-se de către polițistul de frontieră din cadrul PTF R., prin adresa nr. 128133/23.02.2017, măsura luată împreună cu refuzul intrării la frontieră. Mai mult, Punctul de Trecere a Frontierei R. este o structură din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră R., care, la rândul ei este o structură fără personalitate juridică din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră I., motive pentru care acestea nu pot sta în judecată în calitate de parte. În schimb, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră I. este o structură cu personalitate juridică, poate fi parte în proces, însă, pentru motivele mai sus arătate, apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În concluzie, măsura contestată de către reclamant nu a fost dispusă de ITPF I. sau de către o structură din subordinea acesteia, ci de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, polițistul de frontieră din cadrul instituției comunicându-i această măsură, situație în care calitate procesuală pasivă în această cauză nu poate avea decât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu sediul în București, b-dul Geniului, nr. 42C, sector 6, București.
În același sens s-a pronunțat Curtea de Apel București în numeroase dosare în care ITPF I. a avut calitate procesuală, acest lucru rezultând și din faptul că recent, prin Decizia nr. 344/11.02.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Curtea de Apel lași într-o cauză cu același obiect, în sensul în care a stabilit că prima dintre instanțe are competența de a soluționa astfel de cauze, motivat de faptul că actul administrativ de interzicere a intrării în România a fost emis de către o structură centrală. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române.
Depune actul administrativ contestat, reprezentat de Nota Raport nr. 128133/ 23.02.2017, aprobat de Inspectorul General al Poliției de Frontieră Române.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, din următoarele considerente. Reclamantul nu a declarat organului vamal la intrarea în țară nici o categorie de bunuri ce ar fi putut fi supusă vreunui regim vamal de import (în prealabil controlului amănunțit fiecare persoană este întrebată cu privire la bunurile pe care le are de declarat), însă la efectuarea unui control amănunțit, a fost descoperit faptul că rezervorul autoturismului cu care se deplasa în calitate de șofer era modificat în sensul măririi capacității acestuia. Astfel cum rezultă din Anexa la procesul verbal de contravenție întocmit de către organul vamal, capacitatea standard a rezervorului pentru tipul respectiv de autoturism este de 70 litri de carburant, însă procedându-se la scoaterea întregii cantități de motorină din interiorul acestuia a rezultat cantitatea de 170 litri, condiții în care, cantitatea ce depășea limita de 70 litri a rezervorului, respectiv 100 litri de motorină a fost indisponibilizată în vederea confiscării. A fost reținut în vederea confiscării și autoturismul cu care se deplasa reclamantul.
Pentru această faptă a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei, de către lucrătorii vamali din cadrul Biroul Vamal de Frontieră R., prin procesul verbal de contravenție nr. 10 din 23.02.2017, conform art. 653 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 707/2006.
Potrivit O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată, art. 1063 alin. (2) prevede "Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) și art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h)."
Art. 8 alin. (2) lit. b1), din același act normativ prevede "(2) Organele poliției de frontieră pot să nu permită intrarea străinilor pe teritoriul statului român și în următoarele situații:... b1) au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obținerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României, au încălcat regimul vamal ori au trecut sau au încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României.";
Totodată, potrivit art. 1064 alin. (11) din același act normativ "(11) în cazul străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h), durata interdicției de intrare este de 5 ani."
În situația de fapt expusă anterior, a arătat că reclamantul a încălcat regimul vamal prin introducerea în țară de produse accizabile prin sustragere de la controlul vamal, în modalitatea modificării capacității rezervorului de combustibil al autoturismului, acesta constituind temeiul legal pentru întocmirea pe numele său a procesului verbal de contravenție pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute și sancționate de art. 653 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 707/2006.
Dispozițiile legale cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002 nu condiționează aplicarea măsurii interzicerii intrării în România de gravitatea faptei prin care a fost încălcat regimul vamal al României, astfel încât apreciază că în mod corect a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani. Mai mult, actul normativ prevede la modul imperativ durata interdicției de 5 ani ("...durata interdicției de intrare este de 5 ani), nefiind posibilă reducerea acestei perioade.
Astfel de fapte de sustragere de la controlul vamal a unor bunuri accizabile pot avea consecințe negative, dacă nu sunt luate măsuri severe prin nepermiterea intrării în țară a străinului pentru o anumită perioadă. De altfel, chiar aceasta a fost și voința legiuitorului care a prevăzut această posibilitate prin Legea nr. 157 din 11.07.2011 de modificare a O.U.G. nr. 194/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției necompetentei teritoriale a Curții de Apel Suceava, instanța reține următoarele:
Excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată privind prezenta cerere este o excepție absolută, cercetarea ei fiind instituită în respectarea unor interese generale de înfăptuire a justiției și privește încălcarea unor norme de ordine publică, astfel că instanța este obligată să verifice, cu prioritate față de fondul cauzei, îndeplinirea acestei condiții esențiale.
În analiza acestei excepții, instanța reține faptul că prezenta cauză reprezintă un litigiu de natură contencios - administrativă, reclamantul solicitând anularea măsurii de interzicere a intrării în România dispuse împotriva sa de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră pentru încălcarea reglementărilor vamale. Invocă reclamantul o apreciere greșită a autorităților asupra situației de fapt și de drept.
Potrivit art. 10 din Legea 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Dispozițiile invocate trebuie interpretate în sensul că stabilesc o competență după criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice în cazul actelor administrative cu caracter general, precum în cauză, sau o competență după criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ - fiscale.
De asemenea, potrivit legislației speciale art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură.
În cauză, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, măsura contestată a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră cu sediul în București (fila 16). Având în vedere că măsura de interzicere a intrării se referă la întregul teritoriu al României, iar competența de instituire a acestei măsuri pentru întregul teritoriu național aparține structurii centrale a Poliției de Frontieră Române, în speță Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, aceasta este structura care a dispus măsura contestată de reclamant în prezenta cauză, și care de altfel este și menționată expres în actul contestat. În acest context, polițistul de frontieră din cadrul PTF R. - ITPF I. doar a constatat că reclamantul a încălcat regimul vamal la intrarea pe teritoriul României, sens în care a fost reținută în sarcina sa de către organul vamal o faptă de natură contravențională, iar în baza dispozițiilor legale mai sus menționate a solicitat structurii abilitate, IGPFR, instituirea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, care a fost dispusă de Inspectorul General al PFR, situație în care pe numele reclamantului a fost instituit consemnul NPI (nepermiterea intrării), acestuia comunicându-i-se de către polițistul de frontieră din cadrul PTF R., prin adresa nr. 128133/23.02.2017, măsura luată împreună cu refuzul intrării la frontieră.
Ca urmare, competența de a soluționa o atare cerere aparține Curții de Apel București, prin secția sa de contencios administrativ - fiscal. De altfel, în aceste sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în practica sa (decizia nr. 344 din 11.02.2016). Pentru aceste motive, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Suceava și a declina competența în favoarea Curții de Apel București.
| ← Cod fiscal – art. 27. atragerea răspunderii solidare.... | Retragerea plângerii prealabile. consecinţe asupra acţiunii... → |
|---|
