Constatare nulitate absolută a clauzei din actele adiţionale la contractele individuale de muncă
Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 4372 din data de 15.12.2015
- constatare nulitate absolută a clauzei din actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în perioada 2001-la zi, referitoare la condițiile normale de lucru; încadrarea în locuri de muncă ce presupun condiții deosebite; achitare contribuții la bugetul asigurărilor sociale; întocmire declarații rectificative și depunere la Casa Județeană de Pensii.
Tribunalul Mehedinți - sentința din 15.12.2015
La data de 10.03.2015 s-a înregistrat la această instanță acțiunea formulată de reclamanții LI, MM, CI, TI, PM, PȘ, AC, FGC, PVAE, GA, PLA, MC, PI, GM, DM, DG, BA, BDI, DN, TC, TI, TC, PC, CD, GI, MA, BR, HO, CI, CC, BM, DP și DIM, prin care au chemat în judecată pe pârâta SC CEO SA DM TJ, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a clauzei din actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în perioada 2001-prezent, prin care s-au stabilit condiții normale de lucru pentru reclamanți, să se dispună încadrarea tuturor reclamanților în locuri de muncă ce presupun condiții deosebite de muncă, iar pe cale de consecință să se dispună ca angajatorul să opereze încadrarea reclamanților în condiții deosebite de muncă, pentru perioada 01.04.2001 și până la data pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile și pentru viitor, potrivit Legii nr. 19/2000, respectiv Legii nr. 263/2010 pentru perioada de după 01.01.2011, să achite contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale în procentele corespunzătoare condițiilor deosebite de muncă pentru perioada 01.04.2001 și până la data pronunțării hotărârii definitive și pentru viitor, contribuții așa cum sunt reglementate de Legea nr. 19/2000, respectiv Legea nr. 263/ 2010 pentru perioada de după 01.01.2011 și să emită declarații rectificative pentru fiecare dintre reclamanți și să le depună la CJP M, cu cheltuieli de judecată.
In fapt, au arătat că sunt salariați ai pârâtei, desfășurându-și activitatea la UCM H potrivit contractelor individuale de muncă și fișei postului.
Au susținut că toate clauzele conținute de actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate începând cu anul 2001 prin care s-au stabilit condiții normale de muncă, intră sub incidența art. 38 din Codul muncii, potrivit căruia "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
Drepturile în cauză sunt recunoscute de lege, respectiv contractul colectiv la nivel de ramură, iar semnarea actelor adiționale la contractele individuale de muncă pe perioada în speță, s-a făcut sub presiunea pierderii locurilor de muncă și fără a li se oferi o altă alternativă.
Au menționat că angajatorul avea obligația de a lua toate măsurile tehnico-organizatorice ce se impuneau pentru înlăturarea noxelor profesionale fizice și să normalizeze locurile de muncă, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o nici până în prezent, iar față de această situație se impune să se contate că au lucrat și lucrează în condiții deosebite de muncă și nu în condiții normale de muncă.
Consideră că prin modul în care a acționat angajatorul, acesta a încălcat dispozițiile Legii nr. 19/2000, Legii nr. 263/2010 cât și ale contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii miniere și geologiei pe anii 2004-2007 și 2008-2012, încălcarea constând în încadrarea activității prestate în condiții normale, deși în realitate, condițiile au fost și sunt condiții deosebite de muncă.
In ceea ce privește fondul litigiului, au arătat că la momentul încadrării s-a stabilit că lucrează în condiții deosebite de muncă, iar ulterior, fără vreun fundament legal, angajatorul încălcând legislația în vigoare, a întocmit acte individuale prin intermediul cărora au fost modificate scriptic condițiile de muncă și implicit veniturile bănești ale acestora, încadrându-i în condiții normale de muncă, deși nu s-au schimbat condițiile concrete de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil fiind recunoscute condițiile deosebite de muncă.
Au invocat dispozițiile art. 19. alin. 4 din Legea nr. 19/2000, art. 3. alin. I. lit. g din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, HG nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, HG nr. 246/2007 și au susținut că nu s-au făcut determinări pentru riscuri, angajatorul nominalizându-i doar ca fiind expuși la alte riscuri specifice locului de muncă, ce nu pot fi considerate riscuri specifice în legislația privind locurile de muncă ce pot fi încadrate în condiții deosebite de muncă.
Au mai arătat că persoanele pe care le coordonează și controlează, au fost încadrate în condiții deosebite de muncă începând cu 01.04.2001, pentru aceste din urmă locuri de muncă existând expertize și avize legale.
Au solicitat să se țină seama că sediul social-administrativ se află amplasat în interiorul exploatării (fiind vorba de exploatare de suprafață), ceea ce face ca toate persoanele, indiferent de natura muncii, să fie expuse la aceiași factori: zgomot, vibrații, inhalarea pulberii de cărbune, temperaturi extreme, câmpuri electrice și magnetice, gaze iritante, noxe efort fizic crescut și solicitare neuropsihică.
Faptul că posturile ocupate de către reclamanți nu au fost nominalizate pentru a fi expertizate în legătură cu riscurile indicate mai sus reprezintă culpa angajatorului, nefiind în niciun caz culpa salariaților.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Codul muncii, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 263/2010, HG nr. 246/2007, contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii miniere și geologiei pe anii 2004-2007 și 2008-2012.
În dovedirea acțiunii au depus la dosar în copie: contractele individuale de muncă nr. 12669, 12681, 12671, 12254, 12464, 12384, 12205, 12398, 12800, 12549, 12537, 12255, 12214, 12441, 12424, 12474, 12478, 12683, 12531, 12530, 12807, 12640, 12814, 12820, 12682, 12409, 12377, 12390, 1237, 12291, 12299, 12319 și 12275/31.05.2012, deciziile directorului exploatării miniere de cariere M nr. 1122, 1084/25.06.2012, adresele nr. 357, 369/25.06.2012 emise de SC CEO SA, deciziile nr. 5738, 5475, 5732/31.05.2012 emise de SNL O SA, actele adiționale nr. 4/01.08.2013 la contractul individual de muncă nr. 12683, nr. 6/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12531, nr. 5/01.08.2013 la contractul individual de muncă nr.12530, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12807, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12640, nr. 5/01.08.2013 nr. 5/01.04. 2013 la contractul individual de muncă nr.12814, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12820, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12682, nr. 5/01.04. 2013 la contractul individual de muncă nr.12409, 2/01.09.2012 la contractul individual de muncă nr. 12409, nr. 5/01.082013 la contractul individual de muncă nr.12377, nr.4/ 19.02. 2013 la contractul individual de muncă nr.12377, nr. 3/17.10.2012 la contractul individual de muncă nr.12377, nr. 2/01.09.2012 la contractul individual de muncă nr.12377, nr. 1/ 25.06. 2012 la contractul individual de muncă nr.12377, nr. 6/01.08.2013 la contractul individual de muncă nr.12390, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12390, nr. 4/ 19.02.2013 la contractul individual de muncă nr.12390, nr. 2/01.09.2012 la contractul individual de muncă nr.12390, nr. 1/25.06.2012 la contractul individual de muncă nr.12390, nr. 6/01.08.2013 la contractul individual de muncă nr.12327, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12327, nr. 4/19.02.2013 la contractul individual de muncă nr.12327, nr. 3/22.10.2012 la contractul individual de muncă nr.12327, nr. 2/01.09.2012 la contractul individual de muncă nr.12327, nr. 1/25.06.2012 la contractul individual de muncă nr.12327, nr. 6/01.08.2013 la contractul individual de muncă nr.12291, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12291, nr. 4/19.02.2013 la contractul individual de muncă nr.12291, nr. 3/17.10.2012 la contractul individual de muncă nr.12291, nr. 2/01.09.2012 la contractul individual de muncă nr.12291, nr. 1/25.06.2012 la contractul individual de muncă nr.12291, nr. 6/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12299, nr. 3/22.10.2012 la contractul individual de muncă nr.12299, nr. 2/01.09.2012 la contractul individual de muncă nr.12299, nr. 1/25.06.2012 la contractul individual de muncă nr.12299, nr. 5/01.08.2013 la contractul individual de muncă nr.12319, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12319, nr. 4/19.02.2013 la contractul individual de muncă nr.12319, nr. 3/22.10.2012 la contractul individual de muncă nr.12319, nr. 2/01.09.2012 la contractul individual de muncă nr.12319, nr.1/25.06.2012 la contractul individual de muncă nr.12319, nr. 5/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr.12275, nr. 4/19.02.2013 la contractul individual de muncă nr.12275, nr. 2/01.09.2012 la contractul individual de muncă nr.12275, nr. 1/13.06.2012 la contractul individual de muncă nr.12275.
La solicitarea instanței, reclamanții și-au complinit lipsurile cererii de chemare în judecată depunând la dosar cărțile de identitate și toate înscrisurile depuse cu mențiunea "conform cu originalul";.
Pârâta Societatea Comercială CEO SA DM TJ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat că a respectat întocmai avizele emise de ITM și prevederile legale aflare în vigoare referitoare la criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite precum și metodologia de emite si reînnoirea a avizelor de încadrare a locurilor de muncă in condiții deosebite.
Fosta SNL O TJ a stabilit încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora " locurile de munca în condiții deosebite se stabilesc prin contractual colectiv de munca (...), cu respectarea criteriilor si metodologiei de încadrare", coroborate cu prevederile HG 261/2001 si HG nr. 246/2007, așa cum a fost modificată prin H.G nr. 1622/2008, HG nr. 1627/2009, precum și cu art. 29 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
Pentru încadrarea unui loc de muncă în condiții deosebite, a fost necesară parcurgerea procedurilor prevăzute de HG 261/2001, HG 246/2007 finalizate cu nominalizarea locurilor de muncă de către angajator împreună cu sindicatele și s-a materializat prin încheierea contractelor de munca la nivel de unitate, respectiv a contractelor individuale de muncă și a actelor adiționale ulterioare.
În ceea ce privește susținerea reclamanților în sensul că, atât timp cât au beneficiat de grupa a II-a de muncă la data intrării în vigoare a HG nr.261/2001, ar fi trebuit în mod direct să fie încadrați în condiții deosebite de muncă, consideră că cererea este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art.8 din HG 261/2001 nu permit încadrarea în mod direct, așa cum susțin reclamanții.
A susținut că s-au avut în vedere atât Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, care prevăd la pct.16 că nominalizarea persoanelor care lucrează în locuri de muncă în condiții deosebite, cu respectarea criteriilor prevăzute de HG nr. 261/2001, se face de către angajator în baza avizului acordat de ITM, cât și faptul că, în conformitate cu prevederile art.2 alin.2 Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face cu respectarea dispozițiilor art.7 și/sau art.8, după caz, și cu îndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la alin.1 lit. a și b sau alin.1 lit. a și c, respectiv prezența în mediul de muncă a noxelor profesionale fizice, răspunsul specific al organismului la agresiunea noxei profesionale și morbiditatea, exprimată prin boli profesionale înregistrate la locul de muncă în ultimii 15 ani.
În baza prevederilor art. 8 din H.G. nr. 261/2001, a arătat că unitatea pârâtă (sub denumirea de SNLO la acel moment) a parcurs întreaga metodologie prevăzută de acest act normativ, iar ITM Gorj a emis, începând cu aprilie 2001, avizele pentru încadrarea în condiții deosebite a locurilor de muncă din cadrul unității SNLO, actualmente Societatea CEO SA (care la data înființării s-a subrogat în drepturile si obligațiile fostei SNLO, conform HG nr. 1024/2011, aceste avize prelungindu-se succesiv.
Prin urmare, încadrarea locului de muncă ocupat de reclamanți s-a făcut în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată, și nu a fost o hotărâre arbitrară a conducerii unității.
Referitor la motivele invocate cu privire la constatarea nulității absolute a clauzei din actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în perioada 2001- până în prezent, prin care s-au stabilit condiții normale de muncă pentru reclamanți, a menționat că la încheierea contractelor sau a actelor adiționale părțile sunt libere în negocieri, iar consimțământul lor trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ cele trei condiții cerute de legea civilă: să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.
În consecință, deoarece reclamanții au invocat nulitatea absolută a actelor adiționale, sunt obligație să dovedească fie că au fost lipsiți de discernământ la momentul semnării actelor adiționale a căror nulitate se cere, că au fost în eroare la momentul semnării actelor adiționale și în ce constă eroarea, iar consimțământul lor a fost viciat.
Constatarea de către instanță a nulității actelor adiționale care au fost perfectate pe baza avizelor ITM și care au produs efecte în sensul că salariații au prestat muncă și au fost plătiți pentru aceasta, nu echivalează decât cu contestarea propriilor acțiuni, acte deliberate, neîngrădite, pe fondul unor prezumtive influențe asupra valorii punctului de pensie si a stagiului de cotizare in condiții deosebite de muncă.
În condițiile în care decizia angajatorului ar fi fost una incorectă, reprezentanții salariaților, respectiv sindicatele nu trebuiau să-și acorde viza pentru stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Potrivit avizelor date de ITM Mehedinți, funcția de inginer șef birou, inginer șef serviciu, șef sector și adjunct șef sector nu a mai fost încadrată în lista locurilor de muncă în condiții deosebite.
In acest sens au fost întocmite și anexele 17 "d" (anexe care fac referire expresă la încadrarea locurilor de muncă în condiții normale/deosebite de muncă) din contractele colective de muncă din anii 2002 si ulterior, care au fost semnate și de către sindicatele participante la negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel de persoană juridică CNLO SA TJ (denumire la acea dată). În aceste anexe, funcția de inginer este cuprinsă la condiții de muncă normale în procent de 100%.
Avându-se în vedere faptul că reclamanții au semnat actele adiționale la contractul individual de muncă, în care se menționează condiții normale de munca în procent de 100%, consideră că au avut cunoștință de această situație de fapt și și-au însușit-o, având în vedere avizele ITM emise cu respectarea întocmai a procedurilor prevăzute de legislația in domeniu .
În dovedirea susținerilor pârâta a depus la dosar următoarele înscrisuri: avize pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nr. 11/10.02.2014, nr. 2/29.01.2013, 14044/24.07.2012, 1/11.02.2010, 1/26.06.2007, 04.30.12.2005, 2/21.02.2003, 14/08.04.2002, lista cu locurile de muncă încadrate în condiții deosebite și categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă, situația încadrărilor în condiții deosebite a locurilor de muncă din CEO, contractele individuale de muncă ale reclamanților și actele adiționale la aceste contracte.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au arătat că apărările invocate de angajator nu au niciun fundament legal.
Au arătat că nu au pretins că în temeiul HG nr. 261/2008 ar fi beneficiar de grupa a II-a de muncă, ci că începând cu anul 2001 angajatorul le-a impus semnarea unor acte adiționale la contractele individuale de muncă prin care renunțau la situația de muncă în condiții deosebite.
Deși, există avize ITM pentru o serie de locuri de muncă, locurile în care și-au desfășurat și își desfășoară activitatea nu au fost supuse avizării ITM, așa cum prevăd actele normative aplicabile. Prin urmare, nu ei sunt în culpă, ci angajatorul care, cu bună știință, pentru a eluda norme legale aplicabile, nu a indicat existența locurilor lor de muncă și nu le-au suspus verificării și avizării de către ITM.
Încadrarea posturilor ocupate de ei s-a realizat fără a exista avizul ITM și fără ca, pentru vreunul din ei să fie schimbate condițiile concrete de muncă, adică cele deosebite, inițial stabilite.
In lipsa parcurgerii metodologiei legale, reclamanții au fost încadrați, în mod nelegal, în locuri de muncă cu condiții normale, fapt ce nu corespunde realității.
Prin semnarea actelor adiționale privind încadrarea în condiții normale de muncă, reclamanții au renunțat la drepturi recunoscute prin lege, acest lucru fiind în contradicție cu art. 38 din Codul muncii, consecința fiind nulitatea absolută a acestor acte adiționale. Nu poate fi vorba în speță de aplicabilitatea art. 57 alin. 2 din Codul muncii, privitor la efectele numai pentru viitor ale nulității, deoarece ceea ce se consideră nul este doar o clauză a contractului individual de muncă și nu contractul însuși.
Au mai arătat că prin Legea nr. 319/2006 s-a transpus în practică Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locurile de muncă, actul normativ stabilind principii referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securității în muncă ș.a.
Din oficiu, în baza art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, s-au solicitat relații societății pârâte, respectiv să depună la dosar actele adiționale la contractele individuale de muncă semnate de fiecare reclamant pentru toată perioada în litigiu, fișa postului pentru fiecare reclamant, iar în situația în care au intervenit modificări ale locurilor de muncă ale acestora, să depună fișa postului de la locurile respective; totodată, să depună înscrisuri din care să rezulte funcția deținută de fiecare reclamant și locul de muncă în care și-a desfășurat și își desfășoară activitatea.
Răspunsul la relațiile solicitate a fost comunicat de pârâtă cu adresa nr. 33450/ 29.09.2015 (fila 82 dosar).
La termenul de judecată din data de 13.10.2015 s-a solicitat pârâtei să înainteze la dosar fișa postului pentru toți reclamanții, contractele individuale de muncă și actele adiționale la aceste contracte încheiate în perioada anilor 2001-2002, precum și contractele individuale de muncă pentru reclamanții PLA, MC și DN, schița amplasamentului carierei H, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură minieră și geologie din anii 2004-2007 și 2008-2012, anexele 17 "d"; (anexe care fac referire expresă la încadrarea locurilor de muncă în condiții normale/deosebite de muncă) din contractul colectiv de muncă din anul 2002 și ulterior, actele adiționale menționate în adresa nr. 33450/29.09.2015, referitor la fiecare dintre reclamanți și contractele individuale de muncă inițiale, în funcție de data angajării fiecărui reclamant.
Răspunsul la relațiile solicitate a fost înaintat de pârâtă cu adresele aflate la fila 174 dosar vol.V, respectiv fila 8 vol.VII dosar.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, instanța constată și reține următoarele:
Reclamanții LI, MM, CI, TI, PM, PȘ, AC, FGC, PVAE, GA, PLA, MC, PI, GM, DM, DG, BA, BDI, DN, TC, TI, TC, PC, CD, GI, MA, BR, HO, CI, CC, BM, DP și DIM sunt angajații pârâtei SC CEO SA - DM TJ, îndeplinind funcțiile de inginer, subinginer, așa cum rezultă din contractele individuale de muncă și actele adiționale la contractele individuale de muncă aflate la filele 7-196 dosar vol.I.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a clauzei din actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în perioada 2001-la zi referitoare la condițiile normale de lucru, să se dispună încadrarea lor în locuri de muncă ce presupun condiții deosebite, iar pe cale de consecință să se dispună obligarea angajatorului să opereze încadrarea reclamanților în condiții deosebite de muncă pentru perioada 01.04.2001 până la data pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile și pentru viitor, potrivit Legii nr.19/2000 și Legii nr. 263/2010, să achite contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale în procentele corespunzătoare condițiilor deosebite de muncă pentru perioada 01.04.2001 până la data pronunțării hotărârii definitive și pentru viitor, să emită declarații rectificative pentru fiecare dintre reclamanți și să le depună la CJP M.
Examinând solicitările reclamanților în raport de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente în materie, instanța constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele motive.
În ceea ce privește petitul acțiunii referitor la constatarea nulității absolute a clauzei din actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în perioada 2001 - la zi prin care s-au stabilit condiții normale de lucru, instanța apreciază că este neîntemeiat.
În acest sens se reține că prin acțiune reclamanții au invocat ca temei de drept art. 38 din Codul muncii, iar prin concluziile pe fondul cauzei apărătorul reclamanților a invocat prevederile Codului civil, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Codului muncii.
Referitor la susținerea apărătorului reclamanților potrivit căreia pentru actele adiționale încheiate anterior anului 2003, sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută, deoarece a lipsit consimțământul salariaților la încheierea acestor acte, se constată că, deși se susține că a lipsit consimțământul salariaților la încheierea actelor adiționale, în continuare se face referire la lipsa discernământului, arătându-se că potrivit Codului civil 1865, aplicabil în ceea ce privește aceste acte adiționale, lipsa discernământului - una din condițiile esențiale ale actului juridic - este sancționată cu nulitatea absolută.
Pe de altă parte, în cauză, nu s-a făcut dovada că la încheierea actelor adiționale, consimțământul reclamanților nu ar fi fost valabil, că ar fi fost dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol, condiții prevăzute de dispozițiile Codului civil pentru a interveni nulitatea actelor respective.
În ceea ce privește perioada ulterioară intrării în vigoare a Codului muncii, reclamanții au invocat dispozițiile art. 38 din Codul muncii potrivit cărora "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate";.
Din interpretarea dispozițiilor legale sus menționate reiese că renunțarea salariaților se referă la drepturi ce le sunt recunoscute prin lege, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Astfel, deși reclamanții susțin că drepturile în cauză sunt recunoscute de lege, respectiv contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, aceștia nu indică expres articolul din contract care prevede acordarea condițiilor deosebite de muncă, iar potrivit art.62 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură locurile de muncă se clasifică, în conformitate cu Legea nr.19/2000 în locuri de muncă cu condiții normale și locuri de muncă cu condiții deosebite și speciale.
Referitor la petitul acțiunii privind încadrarea reclamanților în locuri de muncă ce presupun condiții deosebite de muncă, se reține că până la data de 01.04.2001 încadrarea locurilor de muncă în grupa I sau II de muncă a fost reglementată de Ordinul nr. 50/1990, iar după această dată prin dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost definite locurile de muncă în condiții deosebite și locurile de muncă în condiții speciale, noțiunea de grupă de muncă nemaifiind reglementată ca atare.
Potrivit art.19 din Legea nr. 19/2000, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc. Locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute de hotărâri ale Guvernului. Avizul ITM este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite sunt reglementate de HG nr. 261/2001.
Astfel, potrivit art.2 pct.1 din HG nr. 261/2001 criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite sunt: a) prezența în mediul de muncă a noxelor profesionale; b)răspunsul specific al organismului la agresiunea noxei profesionale; c) morbiditate, exprimată în boli profesionale.
Art. 3 pct.1 din HG nr. 261/2001 reglementează metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, iar operațiunile specifice sunt: a. nominalizarea locurilor de muncă de către angajator împreună cu sindicatul în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă; b. expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii; c. efectuarea determinărilor de noxe profesionale; d. solicitarea de către angajați a listei cu boli profesionale sau a listelor cuprinzând controlul medical pentru personalul care lucrează în locurile de muncă propuse pentru încadrarea în condiții deosebite; e. efectuarea evaluării locurilor de muncă; f. stabilirea măsurilor tehnico - sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici locurilor de muncă; g. obținerea avizului ITM.
Potrivit dispozițiilor art.10 din HG nr. 261/2001 încadrarea tuturor categoriilor de salariați în locurile de muncă în condiții deosebite se face numai în cazul în care activitatea lor se desfășoară efectiv în aceste locuri de muncă potrivit programului normal de lucru, iar art.11 din HG nr. 261/2001 prevede că nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în locurile de muncă în condiții deosebite potrivit art.10 se face de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii.
Prin art.16 din HG nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite a fost abrogată expres HG nr. 261/2001.
Dispozițiile HG nr. 246/2007 se referă la reînnoirea avizelor deja existente, ci nu la obținerea unui nou aviz în scopul încadrării salariaților în condiții deosebite de muncă, prin acest act normativ stabilindu-se și metodologia de reînnoire a avizelor, procedura prevăzută de HG nr. 246/2007 fiind asemănătoare cu cea reglementată de HG nr.261/2001.
Așa fiind, se reține că pentru încadrarea unui loc de muncă în condiții deosebite este necesară parcurgerea unei proceduri, procedură finalizată cu nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în aceste condiții, nominalizare care se face de către angajator împreună cu sindicatele și se consfințește prin încheierea contractelor de muncă la nivel de unitate cât și prin contractele de muncă individuale.
Prin urmare, legiuitorul a impus o procedură strictă de urmat în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, partenerii sociali fiind cei care nominalizează locurile care se încadrează în condiții deosebite de muncă și cei care trebuie să întreprindă operațiunile necesare.
În speță, încadrarea locurilor de muncă și activităților desfășurate de către reclamanți în condiții deosebite s-a efectuat de comun acord de către angajator și sindicat, conform prevederilor legale în vigoare.
Astfel, la determinarea locurilor de muncă cu condiții deosebite a participat și sindicatul semnând contractele colective de muncă în anexele cărora sunt prevăzute locurile de muncă cu condiții deosebite.
În atare situație, instanța constată că nu se poate reține culpa pârâtei pentru faptul că nu a efectuat nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în locurile de muncă cu condiții deosebite, atât timp cât art.11 din HG nr.261/2001 prevede în acest sens competențe sporite atât pentru angajator, cât și pentru organizația sindicală.
În ceea ce privește condițiile de muncă în care reclamanții și-au desfășurat activitatea, se reține că acestea sunt în concordanță cu prevederile contractelor colective de muncă, atât în actele adiționale la contractele individuale de muncă, cât și în contractele colective de muncă, locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamanți fiind prevăzute în condiții normale de muncă.
În acest sens se reține că potrivit anexei 17 "c"; la contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2002-2012, contracte ce au fost semnate și de reprezentanții sindicatului, funcțiile deținute de reclamanți sunt încadrate la condiții normale de muncă în procent de 100%. Mai mult, angajații au semnat și actele adiționale la contractele individuale de muncă prin care au acceptat condițiile normale de muncă.
De asemenea, potrivit avizelor emise de inspectoratul teritorial de muncă, funcțiile deținute de reclamanți nu au fost încadrate în lista locurilor de muncă în condiții deosebite.
Prin urmare, neexistând aviz emis de către inspectoratul teritorial de muncă pentru încadrarea funcțiilor deținute de reclamanți în condiții deosebite, angajatorul nu poate dispune încadrarea locurilor de muncă ale salariaților în categoria celor cu condiții deosebite.
Totodată, se reține că partenerii sociali sunt cei care nominalizează locurile care se încadrează în condiții deosebite de muncă, iar instanța de judecată nu se poate substitui acestora, ci poate doar să sancționeze nerespectarea dispozițiilor legale în cauză.
Așa fiind, se constată că este neîntemeiat petitul privind obligarea angajatorului să încadreze reclamanții în locuri de muncă ce presupun condiții deosebite.
Față de faptul că petitele acțiunii privind constatarea nulității absolute a clauzei din actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în perioada 2001-la zi referitoare la condițiile normale de lucru și încadrarea reclamanților în locuri de muncă ce presupun condiții deosebite, sunt neîntemeiate, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte petite ale acțiunii.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, urmează a se respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Această sentință a rămas definitivă prin decizia nr.2106/06.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins ca nefondat apelul.
← Competenţa teritorială exclusivă a instanţei de tutelă | Constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare si... → |
---|