Contestaţia deciziei de recalculare a pensiei emise în baza O.U.G. nr. 1/2011
| Comentarii |
|
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2011: „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariu mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari. Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 1/2011: (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire. (2) Diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârşitul lunii februarie 2011. De la momentul emiterii deciziilor de recalculare a pensiilor şi până în prezent, aceste diferenţe au fost eliminate, beneficiarilor fiindu-le restituite deja sumele de bani reprezentând diferenţa dintre cele două cuantumuri, ca urmare a modificării substanţiale a cadrului legislativ care reglementează materia asigurărilor sociale. Prin urmare, dispoziţiile O.U.G. nr. 1/2011 corectează diferenţele între cuantumul pensiei recalculate, care a scăzut, şi cel avut anterior recalculării, fiind eliminată posibilitatea producerii unor pagube beneficiarilor.
Secţia I civilă, Decizia nr. 362 din 26 iunie 2012
Prin cererea înregistrată sub nr. 3457/88/011, introdusă la data de 9 septembrie 2011, contestatorul N.M.G., a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei de revizuire nr. 89703/11 iunie 2011 emisă de Casa Sectorială de Pensii a S.R.I., în temeiul Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011 și a tuturor deciziilor de revizuire subsecvente și să constate că hotărârea emisă de Comisia de contestații ce funcționează în cadrul S.R.I. este netemeinică. Contestatorul a solicitat și restabilirea situației anterioare emiterii deciziei nr. 89703/2011 în sensul restabilirii și menținerii în plată a pensiei stabilite în conformitate cu decizia nr. 89703 din 24 noiembrie 2009 și să-i fie achitate diferențele dintre cuantumul pensiei speciale și cuantumul celei revizuite în mod ilegal, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivare, contestatorul a arătat în esență că decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale este lipsită de relevanță în cauză, decizia de revizuire fiind emisă cu încălcarea art. 15 din Constituție, a art. 1 din Codul civil, a art. 1 din Protocolul 1 al CEDO și art. 14 din CEDO.
A mai arătat contestatorul că o modificare a cuantumului pensiei reprezintă o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie; că doctrina de specialitate a fixat un criteriu în determinarea existenței sau inexistenței unei situații de retroactivare a legii - criteriul dreptului câștigate. Astfel, s-a stabilit că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câștigate sub imperiul legii vechi, trebuind, deci, ca legea nouă să aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului câștigat sub legea vechea; că, în situația dedusă judecății este vorba de dreptul său de a beneficia de o pensie de serviciu pentru toată perioada vieții conform prescripțiilor Legii nr. 164/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând, în esență, că, prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 sunt constituționale, iar în ceea ce privește O.U.G. nr. 1/2011 - act normativ ce a fost validat de Parlamentul României prin Legea de aprobare nr. 165/2011 - aceasta produce efecte juridice obligatorii ce trebuie respectate de toate entitățile implicate în procesul de recalculării pensiilor militare; că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, pensia a fost recalculată începând cu data de 1 ianuarie 2011 prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, iar ca urmare a modificării legislației în domeniu a fost revizuită prin aplicarea prevederilor Anexei nr. 3 la O.U.G. nr. 1/2011, context în care solicitarea contestatorului de anulare a deciziei atacate contravine dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2011.
Prin sentința civilă nr. 4820 din data de 23 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul civil nr. 3457/88/2011, Tribunalul Tulcea a admis contestația formulată de contestatorul N.M.G. în contradictoriu cu intimata SRI - Casa de Pensii Sectorială, având ca obiect contestație decizie pensionare.
A anulat Decizia de revizuire a pensiei nr. 89703/11.06.2011 emisă de SRI Casa de Pensii Sectorială, ca netemeinică și nelegală și pe cale de consecință menține în plată Decizia nr. 89703/24.11.2009 emisă de SRI U.M. 0472 București - Casa de Pensii.
A anulat Hotărârea nr. 328/23.08.2011 emisă de S.R.I - Comisia de Contestații din cadrul S.R.I., ca netemeinică și nelegală.
A obligat intimata SRI - Casa de Pensii Sectorială, să îi plătească contestatorului diferența dintre pensia stabilită prin Decizia nr. 89703/24.11.2009 și pensia stabilită prin Decizia nr. 89703/11.06.2011 de la data de 11.06.2011 și până la momentul repunerii în plată a pensiei inițiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul N.M.G. este beneficiarul unei pensii militare de stat stabilită în baza deciziei de pensionare nr. 89703/24 noiembrie 2009.
Prin decizia contestată nr. 89703 din 11 iunie 2011 emisă de Casa Sectorială de Pensii din cadrul SRI, contestatorului i-au fost revizuite drepturile de pensie în baza O.U.G. nr. 1/2011.
Instanța constată că prin decizia de revizuire a pensiei contestate în prezenta cauză, a avut loc o transformare a pensiei de serviciu a contestatorului în pensie de asigurări sociale, astfel cuantumul pensiei cuvenite contestatorului fiind redusă în mod considerabil.
Instanța apreciază că repetatele modificări ale procedurii de recalculare și revizuire a pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, survenite la scurte intervale de timp, au tendința să încalce criteriile jurisprudenței CEDO privind claritatea, accesibilitatea și predictibilitatea legii.
Contestatorul își legitimează în mod corect interesul în cauză prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificația unui drept câștigat recunoscut și executat de stat, în temeiul unei legi speciale respectiv Legea nr. 164/2001, susținând în mod corect că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011 care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, era beneficiar al unui bun actual în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care i-a fost înlăturat printr-o ingerință din partea statului.
în aceste condiții, având în vedere faptul că dreptul ocrotit de art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este un drept absolut, el putând comporta limitări de către stat, se impune a se analiza dacă desființarea pensiei de serviciu de care beneficia contestatorul, corespunde limitărilor prevăzute de Convenție.
Conform prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional“.
în alineatul 2 al aceleiași dispoziții se arată că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor”.
în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noțiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată (Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).
Așa fiind, instanța apreciază că și contestatorul își legitimează interesul său, prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 164/2001, suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să-și planifice acțiunile, atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru el și familia sa, precum și o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.
Este firesc a recunoaște oricărei persoane o asemenea prerogativă iar orice intervenție intempestivă a legiuitorului are, de cele mai multe ori, așa cum este și situația de față, ca efect afectarea substanței dreptului în partea sa cea mai importantă.
Contestatorul a avut prin urmare, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, un bun actual în accepțiunea Convenției, ce le-a fost înlăturat printr-o ingerință din partea statului.
însă, dreptul ocrotit de art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este în orice caz un drept absolut, acesta însemnând că el comportă limitări de către stat care, are sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a verifica dacă desființarea pensiilor de serviciu de care beneficia contestatorul corespunde limitărilor prevăzute de Convenție, instanța trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
a) ingerința să fie prevăzută de lege, condiție satisfăcută în cauză, întrucât desființarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii, lege rezultată ca urmare a asumării răspunderii de către Guvern în fața Parlamentului.
însă, legea trebuie să fie suficient de clară și previzibilă.
Previzibilitatea poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor.
Persoanele au astfel un drept la continuitatea acțiunii statale.
Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.
La momentul pensionării contestatorului nu s-a pus problema schimbării legii.
Totuși, cea mai mare problemă nu este neapărat schimbarea legii în sine, ci a reglementărilor prin care se diminuează exagerat de mult veniturile din pensia acestuia, căci nu se poate admite că, în speță, scăderea sa nu este una de substanță, esențială și imprevizibilă în anul pensionării contestatorului.
b) să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu ori, sub acest aspect Guvernul a arătat, în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010”, datorită evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderii acesteia în cursul anului 2010, precum și acordurile de împrumut cu organismele financiare internaționale.
Or, faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție, nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă, alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la dispoziția statului.
Or, dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora, sunt calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că Legea 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituția revizuită, deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.
Scopul urmărit a fost acela al diminuării cheltuielilor bugetare și nu în ultimul rând și realizarea unei „dreptăți sociale”, respectiv instituirea unui regim de pensii având la bază principiul contributivității.
c) să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Această cerință nu a fost respectată de stat, deoarece Guvernul a procedat la diminuarea intempestivă a pensiei de serviciu a contestatorului, în mod cel puțin semnificativ, prin aplicarea O.G. nr. 1/2011.
Chiar dacă se poate admite că, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează pensia celor care nu au vărsat contribuții la o instituție de asigurări sociale, direct proporțional cu cuantumul drepturilor de pensie ulterioare, aceasta nu are ca semnificație juridică instituirea unui drept la o anumită sumă determinată (Comisia EDH, 4 martie 1985, X c. Suedia ).
Pe de altă parte, măsura nu trebuie să atingă însăși substanța dreptului.
în speța de față, micșorarea drastică a cuantumului pensiei contestatorului, are fără doar și poate o asemenea semnificație, contrar celor lapidar enunțate de Curtea Constituțională care a constatat că ar fi vorba numai de o limitare a dreptului și nu de o pierdere a dreptului în substanța sa.
însă, după cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Sporrong et Lonnroth c. Suediei, limitările aduse dreptului de proprietate de către autoritățile statale, au făcut ca acesta să devină „precar”, cu consecințe asupra valorii bunurilor ce formează obiectul acelui drept.
Altfel spus, chiar dacă Convenția nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micșorat semnificativ de autoritățile statului, bunăoară prin măsuri legislative, atunci se aduce atingere însăși substanței dreptului.
Astfel, în cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul că „ o reducere substanțială a nivelului pensiei, ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe.
Curtea a decis că, și dacă Statul reduce temporar pensia în situații de recesiune economică rapidă, rămâne totuși un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge, și a considerat esențial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanța sa în cauza Kjartan Asmundsson c. Iceland. Application no. 60669/00.2005.
Constatarea de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul deciziei nr. 871/25.06.2010 publicată în M.O. nr. 433/28.06.2010, că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
De altfel chiar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1344 din 9 decembrie 2008 a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești, arătând că: „instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta”.
Față de considerentele expuse, instanța va constata că, în speță, contestatorului i s-au încălcat drepturi ocrotite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând totodată că, potrivit art. 11 din Constituția României „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
De asemenea, în art. 20 din același act normativ precizat se prevede că: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care, Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs pârâta Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații - Comisia de Contestații care Funcționează în cadrul Sri, pe care a criticat-o sub următoarele aspecte:
înțelege să-și motiveze recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 3041 C.proc.civ..
în acest sens, criticile aduse sentinței sunt fundamentate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., respectiv “hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, însă, în egală măsură, învederăm faptul că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
în aplicarea Legii nr. 119/2010, pensia intimatului a fost recalculată începând cu data de 1.01.2011, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.
în urma identificării tuturor veniturilor realizate lunar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare, la data de 11.06.2011, în baza Legii nr. 119/2000 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2011, a fost emisă decizia de revizuire nr. 89703, prin care au fost stabilite drepturile de pensie revizuite, începând cu data de 1.01.2011.
Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 1/2011: (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.
(2) Diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
De la momentul emiterii deciziilor de recalculare a pensiilor și până în prezent, aceste diferențe au fost eliminate, beneficiarilor fiindu-le restituite deja sumele de bani reprezentând diferența dintre cele două cuantumuri, ca urmare a modificării substanțiale a cadrului legislativ care reglementează materia asigurărilor sociale.
Prin urmare, dispozițiile O.U.G. nr. 1/2011 corectează diferențele între cuantumul pensiei recalculate, care a scăzut, și cel avut anterior recalculării, fiind eliminată posibilitatea producerii unor pagube beneficiarilor.
Mai mult, solicită instanței de control judiciar a constata faptul că reclamantul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, prin Legea nr. 119/2010 legiuitorul înțelegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără distincție, supunându-le unui regim de stabilire și calculare în regim unitar, aplicabil tuturor beneficiarilor sistemului de asigurări sociale.
Cu privire la reținerea instanței referitoare la aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, învederează faptul că, în materie de pensie, Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării prevederilor arătate.
Stabilirea politicilor în materia asigurărilor sociale este lăsată de către CEDO, la aprecierea statelor, în funcție de factorii economici și financiari ce influențează sustenabilitatea bugetului de stat la un moment dat, pentru satisfacerea interesului general.
per a contrario, dacă s-ar susține în continuare faptul că evenimentele legislative nu ar trebui să influențeze, pentru viitor, drepturile câștigate, fie ele și la un anumit cuantum al pensiei, ar însemna, rezumându-ne în susținere strict la domeniul în care se dezbate cauza, că nici modificările favorabile nu ar trebui să se aplice. Or, este de notorietate faptul că dispozițiile legale în materie au determinat actualizări a drepturilor bănești, fără a fi, în mod evident, contestat.
Totodată, este cel puțin bizar din partea instanței de fond a califica dreptul la pensie drept „bun”, sub aspectul strict al cuantumului, întrucât este adevărat că dreptul în sine este susceptibil de această interpretare, însă cuantumul său este stabilit în baza unor norme legale, are o fundamentare legală; atâta vreme cât și Legea nr. 164/2001 nu mai este în ființă, fiind abrogată în mod explicit, și decizia de pensie suferă modificări în sensul prevederilor legale în vigoare, actualizându-se în virtutea temeiului legal incident și al algoritmului de calcul prevăzut de noua reglementare în speța de față, Legea nr. 119/2010. Statul este garantul dreptului la asigurarea socială, nu al cuantumului prestației care poate varia în timp în funcție de politicile aplicabile. în cazul de față, o atare rațiune, se reține expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 ca fiind gravă situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, pe de o parte, iar pe de altă parte, necesitatea reformării sistemului de pensii. Aceleași considerente au fost formulate și de Curtea Constituțională în decizia nr. 871/2010, subliniind condiționarea acordări componentei necontributive a pensiei de existența resurselor financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres.
în cauza Keckho c. Ungariei, Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii prin modificări corespunzătoare ale legislației. Autoritățile nu pot refuza plata unor drepturi și beneficii în cuantumul stabilit de legislația în vigoare.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 164/2001.
Drepturile la pensie ale acestuia au fost recalculate în baza Legii nr. 119/2010 și ale O.U.G. nr. 1/2011.
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de revizuire a pensiei emise în baza O.U.G. nr. 1/2011.
Prin Legea nr. 119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul unitar de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Scopul Legii nr. 119/2010 a fost necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, prin O.U.G.1/2011 s-a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, astfel încât persoanele vizate de acest act normativ, să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2011: „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariu mediu brut pe economie, potrivit art. 5 (4) din lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari.
Prin art. 6 alin. (2) din ordonanță s-a prevăzut că diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Susținerea reclamantului că s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile nu poate fi reținută, întrucât revizuirea pensiei speciale nu s-a făcut retroactiv, ci de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011.
Prin decizia nr. 458/2.12.2003 Curtea Constituțională a statuat că: „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de fapt născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare”.
Pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii.
Astfel, spre deosebire de acesta, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale și anume: pensia contributivă și nu supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Această compensație neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, și nu se subsumează dreptului la pensie, ca element constitutiv al acesteia.
Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Acordarea pensiei suplimentare este strâns legată de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și poate fi eliminată când bugetul de stat nu mai poate suporta sarcina unor astfel de cheltuieli din rațiuni de ordin economic și financiar.
în aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu chiar dacă poate fi încadrată potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în noțiunea de „bun”, îl reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale, iar suprimarea ei pe viitor nu are semnificația unei exproprieri.
în acest sens, în decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Muller contra Austriei din 1975 s-a arătat că: „art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
în cauza Andrejeva contra Lituaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut: „ de asemenea o simplă marjă de apreciere este de obicei lăsată statului pentru că acesta să poată lua măsuri de ordin general în domeniul economic și social. Datorită unei cunoașteri directe a societăților naționale sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internațional să hotărască ceea ce este de interes public în domeniul economic sau social”.
în materie de pensie și alte drepturi de asigurări sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului acestora, fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea Decizia Skorkiewicz contra Poloniei din 1.06.1999; decizia Jankovic contra Croației nr. 43440/1998).
Relevantă în cauză este decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 07.02.2012, pronunțată în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molar și Lucia Ghețu împotriva României prin care s-a statuat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituie o modalitate de integrare a acestor pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr. 119/2010, măsură justificată de necesitatea asigurării echilibrului bugetar și cea a corijării discrepanțelor între diferitele sisteme de pensii, iar aceste motive nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate.
Pentru a aprecia dacă s-a încălcat dreptul unei persoane la proprietate, Curtea Europeană a statuat că trebuie verificate mai multe cerințe și anume: dacă persoana respectivă a avut un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă există o ingerință a statutului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parțială de bun a persoanei respective și, dacă ingerința statului este proporțională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporționalitate între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
în cauză, Curtea constată că pensia de serviciu de care se bucură reclamantul chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, îl reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene care lasă libertatea statelor de a alege felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul schemelor proprii de asigurări sociale.
Cerința care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat este în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, este aceea a respectării justului echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Din expunerea de motive a O.U.G. nr. 1/2011 rezultă că măsura revizuirii pensiilor s-a datorat imposibilității identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie, al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Aceste motive avute în vedere de Guvern aduc în prim plan situația creată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității.
Această conversie a fost necesară pentru ca România să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării, pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere și evoluția crizei economice care s-a extins și în cursul anului 2010.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că cerințele interesului general în adoptarea O.U.G. nr. 1/2011 a fost dovedit.
în ceea ce privește raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate, instanța apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerințe.
în determinarea proporționalității, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanța dreptului.
Reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar revizuită în raport cu sumele cu care a contribuit la fondul de pensii, potrivit principiului contributivității.
Prin aplicarea acestei modalități de calcul, reclamantul și-a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat, dreptul de pensie nefiind afectat în aspectele sale fundamentale.
Prin decizia nr. 29/12.12.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, deși s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte dacă s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
Făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei revizuite a reclamantului cu pensia medie lunară la nivel național, pe anul 2010 și 2011, se observă un nivel superior al pensiei revizuite, astfel încât s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
în ceea ce privește discriminarea invocată de reclamant raportat la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reținută, în speță nefiind vorba de persoane aflate în situații similare, fiecare categorie de persoane având drepturi și obligații din prisma statutului profesional.
Reclamantul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, O.U.G. nr. 1/2011 s-a aplicat tuturor beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a admis recursul formulat și a modificat în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
| ← Simulaţie prin interpunere de persoane. Condiţii legale.... | Condiţii pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 5 alin.... → |
|---|
