Contestaţia în anulare este o cale de retractare a unei hotărâri irevocabile, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond care au fost soluţionate de instanţa de control judiciar
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 77 din data de 30.01.2014
Contestația în anulare este o cale de retractare a unei hotărâri irevocabile, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond care au fost soluționate de instanța de control judiciar, întrucât legea nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță pe motiv că s-a stabilit greșit situația de fapt.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea în recurs de modul în care aceasta a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre ele, înseamnă a deschide părților dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, contestația în anulare devenind o cale ordinară de atac, judecată de aceeași instanță, ceea ce nu a fost intenția legiuitorului când a reglementat această cale extraordinară de atac. (Decizia nr. 77/30.01.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul PN a formulat în contradictoriu cu intimata PD, contestație în anulare împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1xxx/3xx/2010.
În motivarea cererii, contestatorul a invocat disp. art. 318 teza a II-a C.pr.civ., deoarece prin decizia nr. 1xxx/1x.1x.2012, Tribunalul Galați a omis să se pronunțe pro sau contra asupra textelor de lege pe care le invocase, cu privire la reținerea actului sub semnătură privată, plata prețului pentru casa, criteriile de atribuire, făcând o motivare pur teoretică.
A arătat că în motivarea recursului a invocat că are o cotă de participare de 100% la dobândirea imobilului casa + teren 1600 mp intravilan, cât și la renovarea imobilului, solicitând atribuirea acestuia, precum și că suprafețele de teren de 1,16 ha teren extravilan și intravilan comuna B., sat B., jud. Galați au fost reținute în mod greșit ca fiind bun al părților.
Cu privire la acest al doilea motiv, contestatorul a arătat că instanța de recurs a făcut o motivare care excede cadrului Legii nr. 18/1991, art. 19, care se referă direct la foștii membri cooperatori și cei care au prestat activitate contractuală în cadrul fostelor CAP-uri.
Contestatorul a precizat că motivarea instanței de recurs coincide cu cea a instanței de fond, făcând o analiză teoretică a căii de atac a recursului, cu trimitere la jurisprudența CEDO, care stabilește însă că instanța de recurs trebuie să analizeze efectiv problemele esențiale și nu să se mulțumească să confirme pur și simplu concluziile jurisdicției inferioare (cauza Halle c/Finlanda, 1997)
A apreciat că lipsa motivării cu privire la motivele de recurs invocate echivalează cu omisiunea la care se referă art. 318 teza a II-a C.pr.civ., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei instanței de recurs, iar în rejudecarea recursului, modificarea în parte a sentinței civile potrivit motivelor de recurs invocate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 318 alin.1 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Tribunalul a reținut că legiuitorul a încadrat contestația în anulare ca o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile enumerate limitativ de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Astfel, retractarea hotărârii în temeiul art. 318 teza a II-a C.pr.civ se justifică atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare.
Textul art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă, arătând că hotărârea instanței de recurs poate fi retractată când instanța "a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", are în vedere acele situații în care partea, prin recursul declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin dezvoltarea criticilor, a înțeles să invoce mai multe din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1- 9 C.proc.civ., iar instanța, din greșeală, a analizat doar parte dintre acestea.
În speță, verificând lucrările dosarului nr. 1xxx/3xx/2010, se constată că prin cererea de recurs, contestatorul a invocat unul dintre motivele de modificare prevăzute de art. 304 C.proc.civ., anume, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., invocând două critici în susținerea lui.
Din cuprinsul deciziei civile nr. 1xxx/1x.1x.2012 a Tribunalului Galați, rezultă că instanța de recurs a analizat motivul de modificare invocat de contestator, răspunzând punctual celor două critici subsumate acestuia, cât și argumentelor de drept dezvoltate în susținerea lor, chiar dacă nu exhaustiv sau în măsura pe care o consideră suficientă contestatorul.
Astfel, instanța de recurs a reținut în legătură cu caracterul de bun comun sau propriu al casei de locuit din comuna B., jud. Galați, că prezumția legală de bun comun a bunurilor și lucrărilor efectuate de soți în timpul căsătoriei și prezumția de contribuție egală (50% fiecare) a soților la dobândirea acestor bunuri reprezintă regula în materia regimului matrimonial și că aceasta nu poate fi înlăturată decât pentru motive temeinice.
A mai arătat că în momentul dobândirii casei de locuit intimata nu presta activități salarizate, însă se ocupa de creșterea copiilor, de îngrijirea gospodăriei și de pregătirea alimentelor. De asemenea, a scutit o serie de cheltuieli din bugetul familiei prin creșterea și exploatarea unor animale de gospodărie. Instanța de recurs a reținut că cota de contribuție se apreciază global, prin raportare la întreaga durată a căsniciei și la toate bunurile dobândite de foștii soți. Astfel, intimata nu presta activități salarizate în momentul dobândirii casei de locuit, însă, ulterior anului 2003, a plecat la muncă în străinătate, trimițând bani recurentului pentru întreținerea familiei, ceea ce a creat instanței de recurs convingerea că instanța de fond a apreciat în mod temeinic că imobilul casă de locuit este bun comun al părților.
De asemenea, a apreciat că instanța de fond a analizat în mod detaliat, judicios și temeinic, motivele pentru care se impune atribuirea casei de locuit intimatei, chiar dacă recurentului îi este dificil să achiziționeze altă casă de locuit, însă în aceeași situație se află și pârâta, care are însă mai multe posibilități de a plăti sulta către recurent decât invers.
Instanța de recurs a mai reținut cu privire la suprafața de 1,16 ha că și dacă ar fi adevărat că recurentul a beneficiat de suprafața de teren în baza art. 19 Legea nr. 18/1991 republicată, în considerarea calității sale de specialist (contabil) la fostul CAP B., imobilul nu constituie bun de uz personal sau bun destinat exercitării profesiunii, deoarece profesia recurentului nu presupune pentru exercitarea ei, în niciun caz, folosirea de terenuri. Terenul nu poate fi considerat nici bun dobândit cu titlu de premiu sau recompensă, deoarece prin premiu sau recompensă se înțelege răsplata primită pentru realizări profesionale deosebite, nu un beneficiu legal acordat pe considerente de echitate socială unei întregi categorii sociale ca urmare a angajării într-un anumit tip de loc de muncă.
În speță, deși contestatorul a invocat formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate recursul a avut un singur motiv, pe care instanța de recurs l-a analizat, iar contestatorul a reluat criticile invocate în recurs ce vizează presupuse greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Fiind o cale de retractare a unei hotărâri irevocabile, este inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond care au fost soluționate de instanță, întrucât legea nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță pe motiv că s-a stabilit greșit situația de fapt.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea în recurs de modul în care aceasta a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre ele, înseamnă a deschide părților dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, contestația în anulare devenind o cale ordinară de atac, judecată de aceeași instanță, ceea ce nu a fost intenția legiuitorului când a reglementat această cale extraordinară de atac.
Așadar, fiind invocată o eroare de interpretare a probelor și a textelor legale aplicabile, adică o greșeală de judecată, și nu o omisiune, Tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 318 C. proc. civ., și a respins contestația în anulare, ca nefondată.
← Insolvenţă. Contestaţia la tabelul definitiv consolidat ... | Necomunicarea deciziei de antrenare a răspunderii solidare de... → |
---|