Contestatie constatarea legalitatii sesizarii instantei - ucidere din culpa

Tribunalul BOTOŞANI Decizie nr. 36 din data de 06.10.2015

Dosar nr. XXXX/222/2015/a1 art. 347 Cod procedură penală

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI - SECȚIA PENALĂ

Ședința camerei de consiliu din xx.xx.xxxx

Completul constituit din:

Judecător de cameră preliminară -

Grefier -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

Prin procuror :

ÎNCHEIERE Nr.XX

Pe rol judecarea contestației formulată de inculpatul P. A. împotriva încheierii camerei de consiliu din xx.xx.xxxx pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. XXXX/222/2015 al Judecătoriei Dorohoi.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă inculpatul P. A. asistat de avocat oficiu D. D. și partea vătămată L. R asistată de avocat ales E. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat E. C. înaintează la dosar împuternicire avocațială.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul cu privire la contestația formulată.

Avocat D. D. pentru contestatorul P. A., arată că s-a formulat contestație împotriva încheierii din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi prin care se solicită admiterea acesteia, desființarea încheierii Judecătoriei Dorohoi, restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi pentru continuarea cercetărilor, motivat de faptul că martorii au fost audiați în lipsa sa de către organele de poliție, iar obiecțiunile formulate împotriva expertizei medico-legale nu au fost comunicate Serviciului de Medicină Legală.

Avocat E. C., pentru partea vătămată arată că motivul invocat de inculpat în motivare nu face obiectul legalității sau nelegalității urmăririi penale ca și procedură. Apreciază că motivul precum că decedatul a atins becul care s-a spart sau firul, nu ar putea răsturna întreaga urmărire penală doar pentru acest motiv. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, arată că modalitatea în care au fost redactate motivele contestației formulate, reprezintă apărări de fond și nu excepții concrete de constatare a neregularității acestui rechizitoriu.

S-a menționat că nu a putut fi prezent la audierea martorilor, procurorul citind declarațiile luate de polițist și că nu este de acord cu răspunsul date de expert la punctele 3 și 4. Mai arată că din cuprinsul actelor, rezultă faptul că la fila 96 ds. up, există un proces verbal de aducere la cunoștință a drepturilor la acea vreme având calitatea de făptuitor la data de xx.xx.xxxx când contestatorul avea angajat avocat în persoana d-nului F. V. care a semnat acel proces verbal de aducere la cunoștință a drepturilor făptuitorului. Ulterior la xx.xx.xxxx, i s-au adus la cunoștință drepturile procesuale în prezența apărătorului ales la fila 14 dosar de up, iar la fila 2 dosar se află un alt proces verbal ce a fost întocmit în același sens la data de xx.xx.xxxx. Se constată că de la prima aducere la cunoștință a drepturilor de la xx.xx.xxxx și până la ultima aducere la cunoștință a acestor posibilități, inculpatul avea posibilitatea să participe împreună cu apărătorul ales la săvârșirea tuturor probatoriilor în cauză. Astfel se referă și la acele declarații de martori pe care le-a contestat în sensul că în momentul în care a ajuns dosarul la procuror, acesta s-a limitat doar la cele consemnate de organul de cercetare penală, fără a mai proceda la audierea acestora. Avea posibilitatea până la acel moment și chiar ulterior să formuleze o asemenea cerere în mod expres.

Cu privire la cealaltă mențiune referitoare la faptul că nu este de acord cu răspunsul dat la expertiză, în mod concret și corect, procurorul de caz le-a respins, întrucât nu au fost considerate ca fiind utile cauzei.

Față de aceste împrejurări solicită să se constate că este nefondată contestația și să fie respinsă ca atare.

Deliberând,

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Examinând actele și lucrările dosarului de fond , se constată că prin

Încheierea ședinței camerei de consiliu din xx.xx.xxxx, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Dorohoi , în temeiul art.35 cod procedură penală rap.la art.41 al.1 lit.a cod procedură penală, a constatat că instanța este deplin competentă material și teritorial să judece cauza ce face obiectul dosarului nr.XXXX/222/2015.

În temeiul art.346 al.2 cod procedură penală a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.XXX/P/2011 din xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi prin care a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul P. A., fiul lui E. , născut la data de xx.xx.xxxx în com.Brăești jud.Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art.192 al.1 și 2 cod penal.

În temeiul art.346 al.2 cod procedură penală, a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul P. A..

A respins ca neîntemeiate cererile și excepțiile invocate de inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut faptul că prin rechizitoriul nr.XXX/P/2011 din xx.xx.xxxx, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, a trimis în judecată pe inculpatul P. A., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev.și ped.de art.192 al.1 și 2 cod penal.

În actul de sesizare, s-a reținut în sarcina acestuia, că în ziua de xx.xx.xxxx, nu a luat toate măsurile de prevedere pentru ca victima L. M. D. să efectueze în condiții de siguranță o lucrare într-un grajd aparținând de SC X Com SRL Brăești, împrejurare în care acesta din urmă a conectat un bec la rețeaua electrică improvizată și deoarece a avut mâinele ude s-a electrocutat și a decedat.

Situația de fapt a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă:- raportul de constatare medico-legal XX/C/2011;declarațiile inculpatului; declarațiile martorilor O. F., P. C., B. D. C.; declarațiile părții civile; raport de expertiză tehnică; procesul verbal de cercetare la fața locului.

S-a avut în vedere de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond , că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrare juridică, profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate , actul de sesizare fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procuror Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

De asemenea s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de procedură în cursul urmăririi penale.

În ce privește excepțiile și apărările invocate de inculpat, s-a apreciat de către judecătorul de cameră preliminară, că acestea sunt apărări de fond care nu pot fi analizate în cadrul procedurii de cameră preliminară, motiv pentru care le-a respins.

Împotriva acestei încheieri, a formulat în termen legal, contestație, inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie.

A motivat inculpatul că a contestat legalitatea administrării probelor, respectiv audierea martorilor în lipsa acestuia. A contestat legalitatea administrării probei cu efectuarea expertizei, formulând obiecțiuni care i-au fost respinse.

Față de aceste aspecte a solicitat să-i fie admisă contestația cu trimiterea dosarului la parchet pentru completarea urmăririi penale în sensul celor arătate.

Analizând motivele invocate de inculpat în raport cu actul de sesizare și probatoriul administrat în cursul urmăririi penale se constată că acestea sunt neîntemeiate.

Așa cum se poate observa, procedura de cameră preliminară este o funcție judiciară autonomă în cadrul procesului penal care se individualizează de celelalte funcții judiciare.

Camera preliminară urmărește concomitent să rezolve chestiuni privitoare la legalitatea trimiterii în judecată a inculpatului și la legalitatea administrării probelor, păstrând în același timp premisele pentru soluționarea cu celeritate a cauzei în fond.

În ce privește verificarea legalității actului de sesizare, judecătorul de cameră preliminară, va verifica îndeplinirea condițiilor de formă și de conținut ale acestuia, respectiv:

-dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, de procuroroul ierarhic superior ;

-dacă rechizitoriul cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.328 cod procedură penală, fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, încadrarea juridică a acesteia, motivele de fapt și de drept, probele și mijloacele de probă pe care se întemeiază acuzarea, actele de urmărire penală efectuate, date referitoare la măsuri preventive și judiciare precum și numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate.

În cameră preliminară nu se verifică temeinicia acuzației formulate prin actul de sesizare și nici temeinicia încadrării juridice ori existența unui impediment dintre cele prevăzute de art.16 cod procedură penală.

Cu privire la legalitatea și loialitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară va verifica dacă dreptul de apărare al inculpatului a fost respectat în cursul urmăririi penale în procesul de administrare a probatoriului, sau dacă este incident vreunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art.281 al.1 lit.e și f cod procedură penală sau a unei încălcări a legii în procesul de administrare a probelor care să atragă incidența nulității relative în condițiile art.282 cod procedură penală.

În această fază procesuală nu se verifică însă temeinicia sau fiabilitatea probatoriului și respectiv dacă aceste probe conduc sau nu la pronunțarea unei soluții de condamnare, analiza fiind doar în ce privește legalitatea lor.

Dat fiind cele expuse mai sus, susținerile inculpatului cu privire la încălcarea disp.art.100 al.1 cod procedură penală sunt neîntemeiate.

Este de reținut și faptul că au fost respectate prevederile legale și în ce privește audierea inculpatului atât în calitate de suspect cât și de inculpat . Din procesele verbale întocmite cu ocazia audierii, reiese faptul că a avut avocat angajat și că i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale. Nimic nu l-a împiedicat pe inculpat, mai ales că a avut apărător ales, să solicite să participe la audierea martorilor în cursul urmăririi penale. În ce privește expertiza contestată de către inculpat, temeinicia acesteia va fi analizată de către instanță odată cu judecarea fondului și nu în procedura camerei preliminare.

Prin urmare, se apreciază că nu sunt date condițiile de restituire a dosarului la parchet, încheierea judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond fiind legală și temeinică.

Pentru aceste considerente în temeiul art.425/1 al.7 lit.b cod procedură penală se va respinge ca nefondată contestația formulată.

Văzând și disp.art.275 al.2 cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DISPUNE:

În temeiul art.341 alin.10 rap. la art.341 alin.8 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul P. A. domiciliat în sat Brăiești, comuna Brăiești, județul Botoșani, CNP - XXXXXXXXXXXXXX, împotriva încheierii din xx.xx.xxxx pronunțată în dosar nr.XXXX/222/2015 al Judecătoriei Dorohoi, pe care o menține.

Obligă contestatorul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu din xx.xx.xxxx.

Judecător de cameră preliminară, Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestatie constatarea legalitatii sesizarii instantei - ucidere din culpa