Liberare conditionata. Jurisprudență Liberare condiţionată

Tribunalul BOTOŞANI Decizie nr. 671 din data de 08.10.2015

Dosar nr. XXXXX/193/2015 Liberare condiționată

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică din xx.xx.xxxx

PREȘEDINTE:

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani - reprezentat de:

PROCUROR:

DECIZIA PENALĂ NR. XXX

La ordine judecarea contestației formulate de contestatorul Z. I. M. împotriva sentinței penale nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoșani.

La apelul făcut în ședința publică răspunde contestatorul, în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu P. R., ce substituie pe avocat A. W. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care contestatorul depune la dosar un memoriu.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și, acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Avocat P. R., pentru contestator, solicită admiterea contestația și să se dispună liberarea condiționată a acestuia.

În motivare, arată că în mod neîntemeiat s-a întocmit referatul de amânare pentru o perioadă de un an de zile, că a mai fost analizat încă o dată în comisie la data de xx.xx.xxxx, când s-a dispus amânarea sa, apreciind că aceasta a fost ispășită.

Procurorul solicită respingerea contestației, ca nefondată, întrucât în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de vechiul Cod penal în art. 59. Așa cum rezultă din actele dosarului petentul este recidivist, a avut un comportament oscilant, fiind sancționat de 10 ori, chiar dacă a fost și recompensat, consideră că termenul de reînnoirea cererii este adecvat, raportat la cuantumul pedepsei aplicate.

Solicită menținerea soluției primei instanțe.

Contestatorul Z. I. M., având personal cuvântul, solicită admiterea contestației și liberarea sa condiționată.

Deliberând,

T R I B U N A L U L,

Asupra contestației de față:

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că prin sentința penală nr. XXXX din xx.xx.xxxx, s-a respins cererea pentru liberare condiționată formulată de petentul Z. I. M., fiul lui I. și M., născut la data de xx.xx.xxxx în orașul Vatra Dornei, județul Suceava, cu domiciliul în localitatea Petrova, județul Maramureș, CNP XXXXXXXXXXXXX, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani.

S-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de xx.xx.xxxx.

A fost obligat petentul să plătească statului suma de 160 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și se va avansa Baroului de Avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de xx.xx.xxxx, petentul Z. I. M., a solicitat liberarea sa condiționată, menționând că îndeplinește condițiile legale pentru a fi liberat.

A arătat că se află la a doua analiză, a fost amânat de comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Botoșani 8 luni, întrucât că pe parcursul detenției a fost sancționat disciplinar de 10 ori. Petentul recunoaște că la începutul detenției a avut probleme de adaptare și a întâmpinat unele dificultăți, însă solicită clemență. Arată că a muncit, a participat la diferite activități desfășurate în cadrul penitenciarului, a fost recompensat de 3 ori și a acumulat 104 credite.

La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal nr. XX/xx.xx.xxxx al Comisiei din cadrul Penitenciarului Botoșani însoțit de caracterizarea petentului.

Din cuprinsul procesului-verbal rezultă că deținutul execută pedeapsa de 21 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.XX/2001 a Tribunalului Suceava pentru comiterea infracțiunii de omor calificat (mandat de executare nr. XX/2002).

Executarea pedepsei a început la data de xx.xx.xxxx și urmează să expire la data de xx.xx.xxxx. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 7671 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, comisia a constatat că deținutul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, respectiv 5753 zile, din care, în cazul în care muncește, 639 zile sunt considerate ca executate pe baza muncii prestate, iar 5114 zile trebuie efectiv executate.

Comisia a constatat că din data de xx.xx.xxxx până la data de xx.xx.xxxx condamnatul a executat 6012 zile, din care 284 zile i se consideră executate ca urmare a muncii prestate.

Față de cererea de liberare condiționată formulată de petent, prima instanță a reținut că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Analizând condițiile impuse de lege în vederea acordării beneficiului liberării condiționate, instanța a considerat că reglementarea conținută de Codul penal anterior este mai favorabilă acestuia, urmând să țină cont de prevederile acesteia la analiza cererii de liberare condiționată formulată.

Astfel, potrivit art. 59 din Codul penal anterior un condamnat poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii ce depășește 10 ani, trebuie să fie stăruitor în muncă și să dea dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Din procesul-verbal întocmit de comisie reiese că petentul a executat fracția de 3/4 din durata pedepsei ce i-a fost aplicată, de la data de xx.xx.xxxx până la data de xx.xx.xxxx executând un număr de 6012 zile.

Petentul este recidivist în raport de pedepsele de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. XXX/1994 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/1997 și a mai beneficiat de liberare condiționată, fiind la prima analiză a comisiei de liberări condiționate.

Potrivit caracterizării de la dosar, instanța reține că pe perioada detenției petentul a adoptat un comportament oscilant, care nu a fost întotdeauna în conformitate cu prevederile Regulamentului de ordine interioară, deținutul fiind sancționat disciplinar de zece ori pentru nerespectarea regulamentului sau lovire deținut. Acesta a fost și recompensat de 26 ori, ultima recompensă fiindu-i acordată la xx.xx.xxxx.

Pe domeniul educațional se reține că petentul a participat la programele și activitățile recomandate (programe de asistență socială, program de mediere a relațiilor intrafamiliale, program de formare a abilităților parentale) manifestând în general atitudine pozitivă față de acestea.

Petentul dispune de mediu de suport; acesta a parcurs programul de pregătire pentru liberare și a beneficiat de asistare socială pe problematica specifică, în ce privește medierea relațiilor cu familia.

Sub aspect psihologic, se constată că deținutul a beneficiat de asistență în regim individual. Acesta necesită măsuri de control social postliberare.

Propunerea comisiei este de rediscutare a situației condamnatului după data de xx.xx.xxxx având în vedere antecedentele penale și gravitatea faptei comisă.

Având în vedere antecedentele penale ale petentului și comportamentul manifestat de acesta pe durata detenției, instanța consideră că în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile subiective prevăzute de art. 59 Cod penal din 1969 potrivit cu care condamnatul poate fi liberat condiționat doar dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare.

Liberarea condiționată nu reprezintă un drept ce intervine prin simplul fapt al executării fracției prevăzute de lege de 3/4 din pedeapsă, ci reprezintă un beneficiu ce trebuie acordat, pe cale de excepție, doar acelora care dovedesc înainte de împlinirea duratei executării totale a pedepsei faptul că au înțeles necesitatea revizuirii atitudinii față de lege, sunt motivați să facă o schimbare în viața lor și dețin resorturile interne adecvate.

Față de scopul pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini de conformare cu privire la normele sociale, instanța apreciază că este necesară amânarea acordării liberării condiționate, astfel încât condamnatul să conștientizeze pe deplin consecințele săvârșirii unei infracțiuni dar și obligațiile care îi revin în situația punerii în libertate.

Ținând cont de toate elementele analizate mai sus, instanța concluzionează că la acest moment nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberare condiționată prevăzute de art. 59 C.pen. din 1969, iar termenul fixat de Comisie pentru reînnoirea cererii este adecvat, astfel că va respinge cererea de liberare condiționată formulată în cauză și va menține termenul menționat în procesul-verbal, respectiv xx.xx.xxxx, dată după care petentul va putea formula o nouă cerere de liberare condiționată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul Z. I. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței iar în rejudecare admiterea cererii de liberare condiționată, așa cum s-a arătat și prin concluzii, întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege în vederea acestei admiteri.

Contestația formulată, sub aspectul motivelor invocate, se dovedește a fi întemeiată, urmând a fi admisă ca atare, cu desființarea sentinței contestate, iar în rejudecare cu admiterea cererii de liberare condiționată, în considerarea celor ce vor urma.

Din punct de vedere formal petentul îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege în vederea liberării condiționate, dar prima instanță a respins cererea în considerarea faptului că nu sunt îndeplinite condițiile privind dovezile temeinice de îndreptare ale acestuia.

Sub acest aspect instanța reține că petentul a mai fost analizat odată în comisia de liberări condiționate la xx.xx.xxxx, când s-a dispus amânarea rediscutării la xx.xx.xxxx, fiind rediscutat conform procesului-verbal de la fila 12 dosar, la data de xx.xx.xxxx în prezenta cauză când s-a respins de către instanță liberarea condiționată și s-a fixat din nou un termen de rediscutare la xx.xx.xxxx.

Din studiul procesului-verbal, instanța reține că în intervalul xx.xx.xxxx - xx.xx.xxxx, petentul nu a mai fost sancționat în niciun fel, amânarea liberării fiind sprijinită doar pe considerentul că are antecedente penale și nu a conștientizat consecințele faptelor sale, ceea ce înseamnă că termenul de grație acordat de instanță a fost respectat pe deplin și nu mai există nicio justificare legală în amânare din nou a liberării condiționate, petentul având o bună conduită în intervalul acordat de instanță pentru rediscutare.

Cum în aceste situații nu se mai poate dispune amânarea discutării persoanelor condamnate întrucât s-ar goli de conținut prevederea legală care statuează fixarea unui termen de rediscutare în cadrul liberărilor condiționate, instanța apreciază că, în mod greșit prima instanță a respins cererea și a fixat un al doilea termen de rediscutare, așa încât urmează să se admită contestația și să se dispună în consecință.

Văzând și art. 272 și următoarele Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

D E C I D E:

Admite contestația formulată de condamnatul Z. I. M. împotriva sentinței penale nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoșani, pronunțată în dosarul nr. XXXXX/193/2015.

Desființează în totalitate sentința contestată și rejudecând:

Admite cererea formulată de condamnatul Z. I. M. și dispune liberarea condiționată a acestuia din executarea pedepsei de 21 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. XX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Suceava, mandat de executare nr. XX/xx.xx.xxxx al acestei instanțe.

Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Z. I. M. fiul lui I. și M., născut la data de xx.xx.xxxx în orașul Vatra Dornei, județul Suceava, cu domiciliul în localitatea Petrova, județul Maramureș, C.NP XXXXXXXXXXXXX, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân la stat.

Suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va achita anticipat Baroul de Avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din xx.xx.xxxx.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Liberare conditionata. Jurisprudență Liberare condiţionată