Contestaţie la executare. Bilete la ordin emise de necomercianţi. Consecinţe juridice. Nulitate absolută

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Biletul la ordin face parte din categoria titlurilor comerciale de valoare. Obligaţiile născute din au o existenţă juridică de sine stătătoare, iar drepturile şi obligaţiile rezultate din biletul la ordin, exista în mod valabil fiind independente de cauza juridică care le-a generat.

în Legea nr. 58/1934, nu se prevede expres pentru valabilitatea cambiei sau biletului la ordin condiţia ca aceasta să fie folosită numai de comercianţi sau între cei care săvârşesc fapte obiective de comerţ.

(Tribunalul Municipiului Bucureşti, sentinţa civilă nr. 2337din 02.04.2003)

Pe rol pronunţarea asupra contestaţiei la executare de faţă, formulată de către B. N-G în contradictoriu cu intimatul F.P.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 24.03.2002, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat succesiv pronunţarea la 26.03.2003.23.03.2003 si 02.04.2003.

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele: Prin cererea trimisă la Judecătoria sectorului 2 la data de 23.12.2002, prin serviciul de poştă şi înregistrată pe rolul acestei instante la data de

5.01.2003 sub nr. 22/2003, B.N. - G. a formulat

contestaţie împotriva hotărârii de executare silită a biletelor la ordin pe care le-a emis în perioada ianuarie 2002 - mai 2002în favoarea lui F.P. însumând 1.675.000.000 lei.

în motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat următoarele:

1. menţionatele bilete la ordin însumează o sumă cu mult mai mare decât suma de bani primită de contestatoare sub formă de împrumut de la intimatul F.P., suma reală fiind 16.000 USD; niciodată nu a avut voie să noteze valoarea la care era pusă să semneze sau datele când emiteau ordinele respective;

2. a fost indusă în eroare atunci când a fost pusă să completeze şi să semneze formularele

biletelor la ordin, spunându-i-se că aceste formulare nu vor fi niciodată folosite, ci că servesc doar ca justificare în faţa soţiei intimatului pentru folosirea unor sume de bani;

3. o dată sau de două ori a fost pusă să completeze acelaşi formular în trei exemplare, intimatul justificând că trebuie să înainteze câte un exemplar la contabilitate, unul pentru soţia sa şi altul pentru el; restul biletelor la care contestatoarea a arătat că nu poate menţiona valoarea şi data sunt făcute pe sume duble sau chiar mai mari; o singură dată contestatoarea şi-a putut nota valoarea şi datele, atunci când a primit 2.000 USD si a semnat pentru 475.000.000 lei.

A arătat în continuare contestatoarea faptul că ea consideră că a fost indusă în eroare în mod premeditat pentru a i se putea pretinde o aşa sumă de bani în anumite împrejurări.

Susţine contestatoarea că recunoaşte faptul că a primit suma de 16.000 USD, darînţelegerea a fost să-i înapoieze intimatului când o să aibă posibilitatea iar nicidecum după un interval aşa de scurt de timp.

A mai menţionat contestatoarea în motivarea cererii că datele la care i-au fost înmânate diferite sume de bani nu sunt cele înscrise în formularele biletelor la ordin, în realitate fiind pusă să antedateze cu câteva luni în urmă aceste formulare, sub pretextul că intimatul ar fi cheltuit nişte sume de bani mai demult şi trebuie să le justifice în faţa soţiei sale; arată contestatoarea că doar ultimele trei bilete la ordin a putut să le noteze, deoarece în timpul cât le-a completat, intimatul nu a stat lângă ea.

La termenul din 10.02.2003, anterior primei zile de înfăţişare, contestatoarea a depus o cerere prin care a formulat precizări, în baza art. 132 C. pr. civ.,la contestaţia introdusă iniţial.

Prin această cerere precizatoare contestatoarea a solicitat;

1. anularea procesului verbal privind începerea executării silite împotriva contestatoarei, proces-verbal încheiat de executorul judecătoresc P.V.;

2. constatarea nulităţii absolute a biletelor la ordin puse în executare de intimat pentru; a) lipsa calităţii de comercianţi a semnatarilor acestora; b) falsitatea cauzei raportului juridic fundamental care a stat la baza emiterii biletelor la ordin; c) ilicitatea cauzei raportului juridic fundamental care a stat la baza emiterii biletelor la ordin;

3. în subsidiar, constatarea nulităţii relative a raportului juridic fundamental, pentru inducerea contestatoarei în eroare prin manopere dolosive.

în motivarea acestor capete de cerere, contestatoarea a arătat următoarele:

- este notoriu faptul că intimatul a fost acuzat şi arestat în toamna anului 2002 pentru trafic de influenţă şi luare de mită ca urmare a denunţului contestatoarei făcut procurorilor din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie; de aceea această executare reprezintă doar una dintre încercările de răzbunare a intimatului împotriva sa. Anterior acestui denunţ intimatul îi împrumuta-se în tranşe diferite suma de 16.000 USD şi determinată de acesta, care nu a acceptat să îi remită aceşti bani decât în schimbul emiterii unor bilete la ordin cu titlul de garanţie şi „pentru a avea o justificare faţă de soţie”, a acceptat această variantă impusă. De fiecare dată când intimatul îi remitea câte o tranşă din suma împrumutată era pusă să semneze biletele la ordin pe care intimatul i-a promis că le va folosi numai în cazul în care contestatoarea nu-i va retuma sumele împrumutate, aceste bilete la ordin urmând a constitui doar garanţia executării obligaţiilor contestatoarei. Ulterior intimatul a pus în executare silită biletele la ordin fără a fi cerut contestatoarei retumarea sumei împrumutate, fără ca biletele le ordin să fie prezentate la plată şi, mai ales, în lipsa întocmirii protestului de neplată. Aceste fapte nu pot decât să evidenţieze natura abuzivă a pornirii acestei executări. Suma de peste 1 miliard pe care o solicită intimatul peste ceea ce a primit contestatoarea de la el nu reprezintă decât o dobândă cămătărească interzisă de lege sumă pe care, intimatul încearcă să o obţină într-un mod ilegal;

procesul-verbal de începere a executării este nul, deoarece nu cuprinde una din menţiunile esenţiale prevăzute de art. 388 C. pr. civ., şi anume nu cuprinde adresa creditorului. în aceste condiţii în raport de dispoziţiile art. 105 alin. 2) teza finală C. pr. civ., lipsa adresei creditorului este o cauză de nulitate expresă a procesului-verbal atacat, vătămarea fiind prezumată de lege. Vătămarea este, în acelaşi timp, şi dovedită, prin dispoziţia instanţei din data de 20.01.2003 dispunându-se suspendarea prezentei contestaţii din cauza neindicării adresei intimatului;

- se impune constatarea nulităţii absolute a biletelor la ordin puse în executare de intimat pentru lipsa calităţii de comercianţi a semnatarilor acestora.

Emiterea cambiilor şi biletelor la ordin reprezintă o faptă de comerţ accesorie şi poate fi efectuată numai de un comerciant în vederea exercitării faptelor de comerţ prevăzute de statutul său. Doctrina de drept comercial clarifică faptele de comerţ conexe ca fiind acele acte juridice sau operaţiuni care dobândesc comercialitatea datorită strânsei legături pe care o au cu acte de comerţ. Codul comercial român reglementează prin art. 3 pct. 14 cambiile (cărora le sunt asimilate şi biletele la ordin) ca fapte de comerţ accesorii ceea ce denotă intenţia legiuitorului de a recunoaşte posibilitatea emiterii biletelor la ordin doar comercianţilor pentru efectuarea faptelor de comerţ.

- Nici emitentul şi nici beneficiarul biletelor la ordin nu aveau capacitatea juridică de a emite / accepta biletele la ordin, fiind vorba despre o incapacitate specială de folosinţă a cărei încălcare duce la nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat. Emiterea cambiei / biletului la ordin este o posibilitate lăsată de lege doar la îndemâna comercianţilor pentru facilitarea şi susţinerea circulaţiei mărfurilor şi pentru celeritatea realizării raporturilor comerciale.

- Nu este îndeplinită condiţia esenţială de comercialitate a raportului fundamental pe care se grefează cambia sau biletul la ordin,în speţă raportul dintre părţi fiind de natură exclusiv civilă;

- Pentru naşterea, executarea sau stingerea raporturilor de drept civil părţile nu au la îndemână mijloace specifice dreptului comercial, ci trebuie să folosească instrumentele impuse de reglementările în materie civilă;

- Folosirea biletelor la ordin între necomercianţi este de natură a releva malversaţiunile intimatului şi reprezintă un indiciu foarte concludent în privinţa dolului săvârşit de intimat asupra contestatoarei la încheierea convenţiei de împrumut;

- Chiar dacă prin aplicarea principiului conversiunii actelor juridice nu s-ar constata nulitatea biletelor la ordin, ele fiind valabile ca alt act juridic, nu li s-armai putea recunoaşte totuşi efectele juridice prevăzute de Legea nr. 58/1994;

- Biletele la ordin sunt nule absolut pentru cauză falsă, biletele nefiind emise pentru naşterea sau executarea vreunui raport comercial ci ele fiind semnate, doar ca garanţie pentru retumarea sumelor împrumutate;

- Biletele la ordin sunt nule absolut pentru cauză licită întrucât motivul determinat ce a stat la baza

încheierii convenţiilor de împrumut a constat în obţinerea unor dobânzi interzise de lege;

- în subsidiar se impune constatarea nulităţii relative a raportului juridic fundamental, pentru inducerea contestatoarei în eroare prin manopere dolosive, şi anume, intimatul a promis contestatoarei că nu va folosi aceste bilete.

în drept au fost invocate dispoziţiile art. 132,274, 399 şi urm. C. pr. civ., art. 3 C. com., Legea nr. 58/ 1934, art. 960,961 şi 966 C. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei şi arătând următoarele:

- susţinerea contestatoarei că executarea pornită ar constitui o „încercare de răzbunare” iar suma de peste 1 miliard ar reprezenta „o dobândă cămătărească" nu sunt întemeiate, ordinele de plată fiind emise în mod valabil, pe fiecare existând menţiunea clară că sumele stipulate reprezintă contravaloarea împrumutului pe care intimatul l-a acordat contestatoarei;

- acţiunea este inadmisibilă, art. 62 din Legea nr. 58/1934 prevăzând o procedură separată a opoziţiei pe care trebuia să o urmeze debitoarea, în termen de 5 zile de la primirea somaţiei;

- capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de începere a executării este neîntemeiat întrucât faptul ca nu s-a trecut adresa creditorului în aceasta, nu a produs nici o vătămare, având în vedere că biletele la ordin sunt titluri executorii, recunoscute de către debitoare;

- se impune respingerea constatării nulităţii absolute a biletelor la ordin pentru lipsa calităţii de comerciant a semnatarilor, deoarece nu există temei legal care să susţină acest capăt de cerere iar potrivit art. 8 din Legea nr. 58/1934 „orice semnătură cambială trebuie să cuprindă numele şi prenumele sau firma celui care se obligă”. Deci, atât cambia, cât şi biletul la ordin reprezintă instrumente de plată ce pot fi folosite atât de persoane juridice, cât şi de persoane fizice. în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 10 din aceeaşi lege: „orice persoană se poate obliga cambialmente...”

- capătul de cerere privitor la constatarea nulităţii absolute pentru falsitatea şi ilicitatea raportului juridic care a stat la baza emiterii biletelor la ordin este neîntemeiat întrucât ne aflăm în prezenţa unortitluri, conţinutul acestora neputând fi contestat cu nici un mijloc de probă. Susţinerile contestatoarei nu au nici

o valoare probantă faţă de cele consemnate în aceste Instrumente de plată. De asemenea, biletele la ordin sunt emise fără protest şi cu plata la vedere;

- apărarea contestatoarei este complet deplasată având în vedere că sumele ce se pretind a fi recunoscute drept garanţii sunt uriaşe faţă de pretinsul împrumut de numai 16.000 USD. în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 63 alin. 1) din Legea nr. 58/1954.

La termenul din 24.03.2003 instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată şi a calificat capetele de cerere din contestaţia la executare prin care se solicită nulitatea biletelor la ordin şi nulitatea raportului juridic fundamental ca fiind opoziţia la somaţia de executare prevăzută de art. 62 din Legea nr. 58/1934, opoziţie care urmează din punct de vedere substanţial şi procedural regimul juridic special prevăzut de art. 61 -63 din Legea nr. 58/1934 ce se completează cu dispoziţiile de drept comun prevăzut de Codul de procedură civilă.

în dovedirea cererii şi în apărare părţile au solicitat, iar instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri.

Contestatoarea, prin avocat, a solicitat, de asemenea, aplicarea unei prezumţii simple în speţă în ceea ce priveşte caracterul notoriu al lipsei calităţii de comerciant al intimatului.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: somaţie emisă în dosarul de executare nr. 461 /2002 la data de 20.12.2002 de către executorul judecătoresc V.P., proces-verbal încheiat în acelaşi dosar de executare şi de către acelaşi executor la data de 20.12.2002. "

S-a ataşat, de asemenea, dosarul la executare.

Analizând contestaţia de faţă prin prisma probelor administrate, instanţa reţine următoarele.

Contestatoarea, prin contestaţia depusă iniţial şi precizată şi completată ulterior a solicitat: 1) nulitatea procesului-verbal de executare, 2) nulitatea biletelor la ordin şi 3) nulitatea raportului juridic fundamental ce a stat la baza emiterii biletelor la ordin.

Instanţa va analiza cu prioritate nulitatea biletelor la ordin apreciind că are prioritate în faţa celorlalte motive, de soluţia ce se va da cu privire la acest aspect, depinzând soluţia cu privire la celelalte motive de contestaţie.

I. Instanţa reţine că unul din motivele invocate de contestatoare pentru nulitatea biletelor la ordin a

fost acela că acestea au fost emise şi acceptate de persoane care nu sunt comercianţi iar raportul juridic fundamental a fost de natură exclusiv civilă.

a) în ceea ce priveşte susţinerea că emitentul/ acceptantul biletelor la ordin nu erau comercianţi, iar raportul juridic fundamental era de natură exclusiv civilă, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată.

Astfel, din analiza formală a biletelor la ordin se observă că în dreptul rubricilor referitoare la emitent şi la beneficiar B.N.G în calitate de emitent şi, respectiv, intimatul F.P., în calitate de beneficiar.

Nefiind însoţite de anumite menţiuni prin care să se indice calitatea de comerciant a emitentului/ beneficiarului care sunt persoane fizice (de exemplu: nr. autorizaţiei emisă pentru exercitarea comerţului, etc.), instanţa apreciază că ambele părţi, la data emiterii biletelor la ordin, nu aveau calitatea de comercianţi. De altfel, acest fapt rezultă şi din întâmpinarea intimatului la contestaţie, întâmpinare prin care intimatul nu a contestat faptul că n avea calitatea de comerciant la data respectivă.

De asemenea, raportul juridic fundamental are natură juridică exclusiv civilă. Astfel, în biletele la ordin se menţionează care este acest raport juridic fundamental, şi anume, un contract de împrumut.

b) în ceea ce priveşte sancţiunea care intervine în cazul în care emitentul şi beneficiarul biletului la ordin sunt necomercianţi iar raportul juridic fundamental este de natură exclusiv civilă iar nu şi comercial, instanţa reţine următoarele:

Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană,numita emitent,, se obligă să plătească o sumă de bani la scadenta unei alte persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.

Biletul la ordin este reglementat de Legea nr. 58/ 1934, privind cambia şi biletul la ordin.

Această lege nu stabileşte natura juridică a biletului la ordin.

Pe baza interpretării teleologice a disp. art. 3 pct. 14 C. com. şi a legii nr. 58/1934, având în vedere modul cum a luat naştere acest titlu pornind din necesitatea simplificării raporturilor sociale şi funcţiile acestuia în decursul evoluţiei istorice a

omenirii, instanţa apreciază că biletul la ordin reprezintă un titlu comercial de valoare.

Astfel, iniţial, cambia (cu care se asimilează în cea mai mare parte şi biletul la ordin) a apărut ca o necesitate impusă de nevoile existente unui instrument juridic prin care să se realizeze schimbul valutar. Noţiunea de cambie, are la bază cuvântul „cambic” care înseamnă schimb.

Ca urmare a dezvoltării relaţiilor comerciale cambia a constituit un instrument de credit eficient folosit de către comerciant precum şi un instrument de plată a obligaţiilor comerciale.

Având în vedere rolul important pe care cambia l-a avut şi îl are în desfăşurarea relaţiilor comerciale, statul a intervenit şi a reglementat prin lege acest titlu comercial de valoare.

Ea a fost calificată de doctrina şi practica judiciară ca fiind fapta de comerţ conexă (accesorie), ceea ce este perfect justificat şi în opinia instanţei, având în vedere modalitatea în care a luat naştere acest instrument juridic şi funcţia pe care o îndeplinit-o.

Nu întâmplător, chiar C. comercial a menţionat în acelaşi subpunct din art. 3 cambia alături de ordinele în producte sau mărfuri, ordine folosite exclusiv de comercianţi sau pentru reglementarea raporturilor juridice derivând din săvârşirea de fapte de comerţ.

Instanţa apreciază că această condiţie suplimentară nu a considerat legiuitorul să o menţioneze tocmai datorită caracterului notoriu al utilizării acestor instrumente comerciale.

O altă interpretare, în sensul că titlurile de valoare constând în cambii sau bilete la ordin s-ar putea folosi şi în raporturile exclusiv civile încheiate între necomercianţi ar duce la concluzia modificării implicite a dispoziţiilor Codului civil care reglementează condiţiile de validitate ale actului juridic sub aspectul cauzei.

Astfel, pentru naşterea valabilă a unui act juridic civil este esenţială existenţa unei cauze, ca fundament al obligaţiilor asumate de părţi, astfel cum prevede art. 966 Cod civil.

Spre deosebire de materia dreptului civil, în materia dreptului comercial, în cadrul reglementării

titlurilor de valoare (în care se include şi biletul la ordin) nu se pune probleme existenţei cauzei, biletul la ordin fiind un titlu abstract.

în speţă, aşa cum s-a reţinut, între contestatoare şi intimat s-a încheiat raporturi juridice exclusiv civile, fără nici o legătură cu fapte de comerţ, părţile neavând calitatea de comercianţi.

în consecinţă, instanţa apreciază că biletele la ordin emise de contestatoare şi în baza cărora s-a început executarea-silită sunt nule şi nu pot produce efecte juridice specifice prevăzute de Legea 58/1934.

Ele sunt valabile însă ca înscrisuri sub semnătură privată intimatul putând solicita instanţei, pe calea unei acţiuni civile, recunoaşterea drepturilor născute din raporturile juridice încheiate cu contestatoarea, în cadrul acestui proces putând produce aceste înscrisuri pentru dovedirea pretenţiilor, instanţa civilă urmând să stabilească voinţa reală a părţiior.

Argumentele în plus pentru această soluţie pot fi aduse prin aceea că recunoscând necomercianţilor dreptul de a folosi mijloace specifice dreptului comercial, pentru încheierea actelor juridice exclusiv civile, s-ar putea să dea naştere la numeroase abuzuri, s-ar eluda dispoziţiile de favoare instituite de Codul civil pentru debitor (ex: materia probaţiunii, punerea în întârziere a principiului divizibilităţii obligaţiilor, etc) şi s-ar putea specula lipsa de pregătire specifică a unora dintre părţi cu privire la aceste mijloace specifice operaţiunilor comerciale.

II. constatând întemeiat motivul de contestaţie la executare analizat la pct. I, instanţa va admite contestaţia, va anula toate biletele la ordin în baza cărora s-a început executarea silită şi, în consecinţă, va anula toate actele de executare efectuate până în prezent.

III. în ceea ce priveşte celelalte motive invocate în susţinerea contestaţiei, instanţa apreciază că sunt neîntemeiate, astfel, în ceea ce priveşte nulitatea biletelor la ordin pentru falsitatea şi ilicitatea cauzei şi nulitatea raportului juridic fundamental pentru existenta dolului, astfel, cum prevede art. 63 al. 2 din Legea 53/1934.

în ceea ce priveşte nulitatea procesului verbal de începere executării silite instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal încheiat la 7.01.2002 executorul judecătoresc a început executarea efectivă împotriva contestatoarei dispunând instituirea unui sechestru asupra unor bunuri mobile.

în aceste condiţii, instanţa face aplicarea unei prezumţii simple în sensul că nu i s-a produs nici o vătămare prin lipsa domiciliului creditorului în procesul verbal de executare.

Faptul că procesul a fost suspendat din cauza că nu a specificat contestatoarea adresa intimatului, nu constituie o vătămare a contestatoarei care ar deriva din încheierea defectuoasă a procesului verbal de executare.

Obligaţia de a indica adresa intimatului în cererea de chemare în judecată derivă din dispoziţiile art. 112 C. pr. civ., iar necunoaşterea acestei adrese este independentă de omisiunea trecerii în procesul verbal de executare a adresei.

IV. văzând şi dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., instanţa va obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.

în procesul verbal sus amintit lipseşte domiciliul creditorului iar potrivit art. 380 al. 1 pct. 5 şi al. 2 coroborat cu art. 105 al. 2 teza finală C. pr. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea actului de executare, vătămarea prezumându-se până la dovada contrară.

Intimatul a arătat că nu a fost vătămată contestatoarea prin lipsa domiciliului creditorului în procesul verbal deoarece biletele la ordin erau titluri executorii, recunoscute de către debitoare.

Instanţa apreciază că prin probele administrate s-a restaurat prezumţia de vătămare a contestatoarei. Astfel, din procesul verbal de executare sus amintit rezultă că la data prezentării executorului judecătoresc în vederea începerii executării, s-a prezentat contestatoarea care nu a invocat obiecţii cu privire la domiciliul creditorului - intimat şi chiar s-a obligat să achite o parte din suma pentru ca s-a încuviinţat executarea.

NOTĂ

Independenţa şi imparţialitatea judecătorilor, cele două mari principii care trebuie să călăuzească activitatea instanţelor de judecată şi de la care nu se pot admite abateri, se pot concretiza doar în prezenţa cunoaşterii temeinice şi aprofundate a legilor pe care ei sunt chemaţi să le aplice.

Un judecător lipsit de cunoştinţele necesare exercitării funcţiei sale nu poate răspunde corect solicitărilor şi încalcă adeseori drepturile elementare ale justiţiabililor prin pronunţarea unor hotărâri greşite.

Dacă un avocat ignorant poate fi sancţionat prin pierderea încrederii clienţilor, modul său de lucru fiind, în definitiv, o problemă de conştiinţă, este inacceptabil ca un judecător să nu corespundă unor criterii valorice minimale, deoarece atrage lipsa de încredere nu numai în persoana sa, ci şi asupra ideii de justiţie.

Din păcate, cel puţin la nivelul instanţelor din Bucureşti, hotărârile bine argumentate care sa demonstreze cunoştinţele temeinice ale judecătorilor au devenit o raritate, iar cele criticabile regula; tot aici poate fi observată o situaţie paradoxală, dar nu şi inexplicabilă: magistraţii aflaţi la judecătorii sunt mult mai bine pregătiţi teoretic decât cei aflaţi la instanţele superioare, consecinţă a condiţiilor de admitere şi de absolvire a Institutului Naţional de Magistratură.

Tocmai pentru raritatea ei, credem că hotărârea reprodusă mai sus trebuie să fie cunoscută, nu neapărat pentru soluţia dată problemei de drept supuse analizei, ci pentru acurateţea şi precizia argumentaţiei care a stat la baza pronunţării acestei soluţii.

Astfel:

A. Calificarea contestaţiei la executare ca fiind opoziţia reglementată de Legea nr. 58/1934 a fost făcută corect, în baza principiului rolului activ al instanţei de judecată cu respectarea termenului prevăzut de acest act normativ:

De la începutul secolului XX procedura acuzatorială, care lăsa dezbaterile la diligenţa părţilor, judecătorul rămânând un arbitru neutru, a fost înlocuită de procedura inchizitorială, în care judecătorul conduce dezbaterile în scopul descoperirii adevărului, legea conferindu-i un rol activ pentru asigurarea echilibrului procesual, deci a principiului egalităţii.

în baza acestui principiu, judecătorul este obligat, printre altele, să dea calificarea exactă cererii, în raport de conţinutul ei şi nu după denumirea dată de parte, obligaţie consacrată expres şi de art. 84 din C.pr.civ.

Rezultă că, în mod corect, instanţa a procedat la calificarea contestaţiei la executare ca fiind opoziţie după verificarea respectării termenului de 5 zile instituit de art. 62 din Leqea nr. 58/1934.

Oricum, în temeiul art. 399 din C.pr.civ.³, în cererea adresata instanţei se invocaseră şi motive propriu zise de contestaţie la executare pentru care se aplică normele din codul de procedură civilă si care ar fi trebuit analizate oricum⁴; de altfel, opoziţia reglementată în materie cambială nu este altceva decât o formă speciaiă a contestaţiei la executare, normele din Codul de procedură civilă aplicându-se în completare.

B. Constatarea nulităţii absolute a biletelor la ordin puse în executare de intimat, pentru lipsa calităţii de comercianţi a semnatarilor acestora, este întemeiată, deoarece emiterea cambiilor si biletelor la ordin reprezintă o fâpta de comerţ accesorie si poate fi efectuată numai de un comerciant în vederea exercitării faptelor de comerţ prevăzute în statutul său.

Chiar dacă în Codul comercial român emiterea cambiilor (cărora le sunt asimilate si biletele la ordin) este reglementată prin art. 3 pct. 14 ca faptă de comerţ obiectivă, ea este calificată unanim de doctrină şi jurisprudenţă ca faptă de comerţ accesorie, ceea ce înseamnă că posibilitatea emiterii cambiilor, biletelor la ordin si ordinelor în producte sau mărfuri este dată doar comercianţilor pentru efectuarea faptelor de comerţ.

Pe de altă parte, Legea nr. 58/1934 nu prevede condiţiile de fond pentru emiterea cambiilor si biletelor la ordin, concluzia logică fiind aceea că, pentru valabilitatea acestora, trebuie întrunite condiţiile de fond prevăzute pentru orice act juridic de Codul Civil: consimţământul, obiectul, capacitatea si cauza.

Dar, în plus, datorită statutului de faptă de comerţ accesorie a cambiei, pentru valabilitatea sa trebuie îndeplinită condiţia esenţială de comercialitate a raportului fundamental pe care se grefează cambia sau biletul la ordin, sau de existenţă a calităţii de comerciant a cel puţin unuia dintre semnatarii acestor titluri.

Chiar dacă art. 10 din Legea nr. 58/1934 ar putea da naştere la o citire superficială şi altei interpretări, considerăm că interpretarea logică a acestui text este în sensul că "orice persoană” care poate emite/semna cambii în nume propriu, o poate face şi prin mandatar, în nici un caz aceea că orice persoană se poate obliga cambialmente.

Printr-o interpretare teleologică nu putem decât să admitem că emiterea cambiei şi/sau a biletului la ordin este o posibilitate lăsată de lege doar la îndemâna comercianţilor pentru facilitarea si susţinerea circulaţiei mărfurilor si pentru celeritatea realizării raporturilor comerciale.

în acest sens instanţa, în mod întemeiat, a evocat contextul istoric care a determinat apariţia cambiei arătând: ,,(...)Cambia era menită să realizeze un schimb, la origine fiind vorba despre un schimb de monedă. De asemenea, ea a apărut şi s-a dezvoltat în raporturile de comerţ la care participau oamenii, ea nefiind cunoscută ca o modalitate de creditare In raporturile de natură exclusiv civilă."

Cercetarea condiţiilor istorice ale apariţiei cambiei este edificatoare asupra faptului că titlurile de valoare au fost de la bun început folosite exclusiv de comercianţi în exercitarea activităţii lor.

în speţa dedusă judecăţii, părţile contractului de împrumut (dovedit prin chiar menţiunea făcută pe biletele la ordin) sunt persoane fizice, fără calitatea de comercianţi, astfel că raportul juridic creat avea natură juridică pur civilă, iar nu comercială; biletele la ordin nu au fost emise pentru naşterea sau executarea vreunui raport juridic comercial, ci ele au fost semnate, doar ca garanţie pentru returnarea sumelor împrumutate.

Neexistând calitatea de comerciant a vreuneia dintre părţile contractante şi nici un fapt de comerţ pe care să se grefeze biletul la ordin⁹, înseamnă că pentru emiterea biletelor nu a fost îndeplinită condiţia esenţială impusă de lege: existenta unui raport obiectiv sau subiectiv de drept comercial anterior emiterii cambiei.

Aceasta soluţie nu este decât aparent contrazisă de o opinie discutabilă din jurisprudenţa şi doctrina veche a dreptului comercial¹⁰ prin care se admitea că o cambie ar fi putut fi emisă valabil în lipsa unei fapte obiective de comerţ, chiar dacă era emisă pentru o obligaţie pur civilă a unui comerciant în timpul exercitării comerţului său.

Este contrazisă doar aparent deoarece pentru actele unui comerciant există, totuşi, prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 din Codul Comercial, deci ne aflăm în prezenţa unui raport subiectiv de drept comercial, iar cambia era emisă de către o persoană avizată, care cunoştea implicaţiile unei asemenea operaţiuni.

Dar, chiar şi in aceste condiţii, comerciantul (s.n., G.P, P.P) beneficia de posibilitatea de a face dovada caracterului civil al raportului fundamental şi de a înlătura efectele caracteristice acestor titluri de credit.

într-o a doua opinie, preluată din jurisprudenţa veche italiană, aflată în acelaşi conflict aparent cu susţinerile noastre, se arată: „prin faptul că un comerciant (s.n, G.P, P.P) a subscris o cambie, chiar pentru o datorie necomercială, face un act de comerţ, care obligaţiune, fie că e subrogată, fie că e adaosă la cea civilă de mai înainte, a intrat în patrimoniul său comercial şi nu e nici un motiv să o diferenţiem de celelaltei"’.

Dar, speţa citată din Codul comercial adnotat are în vedere tot situaţia în care cambia este emisă de un comerciant pentru obligaţiile sale civile.

Prin urmare, în ambele speţe citate, condiţia de comercialitate este îndeplinită, până la proba contrară prezumţiei de comercialitate, deoarece faptele săvârşite de comerciant sunt considerate fapte de comerţ subiective, asigurându-se, astfel, o certitudine asupra naturii şi regimului juridic al actelor şi operaţiunilor acestuia.

Se poate considera că susţinerile noastre sunt contrazise implicit şi de o altă opinie exprimată în perioada interbelică potrivit căreia “emiterea de cambii, chiar repetată nu ar putea atribui calitatea de comerciant, deoarece această operaţiune nu poate constitui prin ea însăşi, exercitarea unei profesiuni."

Deşi problema supusă analizei instanţei era alta, din lecturarea textului precitat s-ar putea desprinde ideea că autorii acestei opinii admiteau existenţa valabilă a unei cambii emise de un necomerciant.

în ceea ce ne priveşte, considerăm că această opinie poate fi interpretată tot ca un argument în favoarea soluţiei pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, chiar dacă ea păcătuieşte prin faptul că nu observă consecinţele juridice datorate inexistenţei calităţii de comerciant a emitentului în privinţa valabilităţii cambiilor.

în plus faţă de argumentele de mai sus, aşa cum justificat a arătat şi instanţa de fond, prin recunoaşterea valabilităţii unor cambii sau bilete la ordin, emise fără îndeplinirea condiţiei de comercialitate, s-ar încălca flagrant condiţia existenţei cauzei ca element esenţial general şi de fond pentru validitatea actului juridic civil, cunoscut fiind că acestea sunt titluri abstracte, iar cauza obligaţiei este un element extern, fără nici o influenţă asupra titlului.

Pentru naşterea, executarea sau stingerea raporturilor de drept civil, părţile nu au la îndemână mijloacele specifice exercitării comerţului de către persoane avizate, ci trebuie sa folosească instrumentele impuse de reglementările din materie civilă (pentru naşterea valabilă a raportului juridic era necesară si suficientă încheierea unui contract de împrumut) care au ca scop tocmai protecţia debitorilor de eventualele abuzuri din partea creditorilor.

Prin utilizarea biletelor la ordin între necomercianţi, beneficiarul biletului la ordin a evitat tocmai aceste dispoziţii de favoare pentru debitori instituite de Codul civil, obţinând direct un titlu executoriu împotriva debitorului sau, fără a fi nevoit să mai introducă o eventuală cerere de chemare în judecată în care ar fi trebuit să facă dovada că sumele de bani pretinse au fost realmente împrumutate.

Demn de reţinut este si faptul ca împrumutătorul ar fi putut obţine simplu un titlu executoriu si fără emiterea unui bilet la ordin daca ar fi încheiat contractul de împrumut in fata unui notar public.

Considerăm că, prin constatarea nulităţii biletelor la ordin, instanţa nu a făcut altceva decât sa lipsească pe creditor de posibilitatea de a-l executa silit pe debitor pentru sumele trecute în acele înscrisuri, nerecunoscându-le efectele juridice specifice prevăzute de Legea nr. 58/1934: biletele la ordin emise în lipsa unui raport juridic comercial obiectiv sau subiectiv nu pot fi învestite cu formulă executorie, iar executarea declanşată pe baza lor trebuie desfiinţată.

în baza principiului conversiunii actelor juridice, după constatarea îndeplinirii condiţiilor cerute, raportul juridic fundamental ar putea fi considerat valabil, biletele la ordin constituind un început de dovadă scrisă care ar putea fi completată si cu alte probe, în condiţiile art. 1197 din Codul civil.

Revenind la cele spuse mai sus, neprezentarea în faţa notarului pentru autentificarea înscrisului constatator al împrumutului, nu poate decât să evidenţieze abuzul săvârşit de creditor asupra debitorului, care a trebuit sa semneze biletele la ordin in alb, completate ulterior de creditor cu sume neveridice.

Problema săvârşirii abuzurilor de către creditor (care, în definitiv, înseamnă profitarea de starea de nevoie în care se află cocontractantul) prin impunerea condiţiilor de acordare şi de returnare a sumei împrumutate, precum şi prin punerea in executare a titlului executoriu obţinut de creditor are o istorie destul de interesantă cu o deosebită relevanţă pentru această speţă:

Consecinţele drastice şi inechitabile ale abuzurilor creditorilor faţă de debitori, manifestate cu precădere în perioadele de criză economică, sunt cunoscute încă din timpuri foarte îndepărtate.

în pofida presiunilor la care erau supuşi, legiuitorii erau nevoiţi să intervină adeseori prin acte normative, în încercarea de a uşura situaţia grea a datornicilor, datorită efectelor dezastruoase create asupra lor de imposibilitatea de a-şi executa obligaţiile contractate în condiţii foarte grele sau devenite prea oneroase pentru ei.

Primul pas în acest sens a fost făcut în sec. al Vl-lea chiar de marele legiuitor atenian Solon, care a procedat la eliberarea debitorilor de plata datoriilor lor; la puţin timp după aceea, regele Spartei, Agis, i-a eliberat pe datornicii închişi şi a distrus actele constatatoare ale împrumuturilor, fapte sancţionate prompt cu uciderea lui de către creditorii înverşunaţi.

însă cea mai semnificativă istorie a acestor abuzuri provine din Roma antică, unde cei mai străluciţi conducători procedau la ştergerea datoriilor, din motive pe care Th. Mommsen le-a evocat deosebit de plastic: “cea mai mare libertate în acordarea creditului şi cea mai aspră procedură în execuţie”-, această situaţie a condus, printre altele, şi la apariţia închisorilor private ale patricienilor, unde datornicii erau ţinuţi la cheremul acestora şi vânduţi ulterior ca sclavi.

în favoarea datornicilor oprimaţi au fost nevoiţi să intervină de-a lungul timpului, pe rând, tribunii C. Licinius şi L. Sextius, precum si L. Sulla, Q. Pompeius, Caesar, M. Caelius Rufus.Tiberius, Commodus, Gallienus etc.

Nu este lipsit de relevanţă faptul că, în contextul creat de sancţiunile deosebit de severe ce interveneau în caz de neplată a datoriei, încercând să atragă de partea sa plebea, revoluţionarul Catilina propunea ştergerea datoriilor în contradictoriu cu legendarul orator Cicero.

Incapabil să se disocieze de clasa sociala din care provenea, Cicero a luat apărarea patricienilor, formulând rechizitoriul lui Catilina în care afirma că “Republica nu se poate sprijini pe nimic altceva decât pe încredere, care nu poate dăinui dacă datornicii nu-şi plătesc datoriild"²⁰.

însă, cel mai radical demers a fost întreprins de lustinian, care a intervenit în favoarea debitorilor din Italia şi Sicilia, prin novela intitulată Lex quae data este pro debitoribus in Italia et Sicilia, oferindu-le acestora posibilităţi reale de a se elibera de plata datoriilor costisitoare pe care le contractaseră în condiţii deosebit de grele, atât pentru ei, cât şi pentru stat.

Astfel, novela amintită supunea toate datoriile contractate unui moratoriu de cinci ani fără dobândă, iar după expirarea acestui termen datornicii puteau oferi creditorilor fie jumătate din capitalul datorat, fie jumătate din averea lor, combinându-se astfel reducerea creanţelor cu abandonul.

în afară de abuzurile creditorilor, un alt element comun al acestor episoade constă pe de o parte în conflictul mereu renăscând dintre creditori şi datornicii urmăriţi până la nimicire în bunurile şi persoanele lor şi, pe de altă parte, în efortul legiuitorului de a restabili echilibrul şi de a împiedica alcătuirea unui proletariat prea numeros şi prea deznădăjdui.

lată de ce, în privinţa abuzurilor creditorilor, cunoaşterea istoriei ne oferă destule avertismente, iar în prezent, la aprecierea protecţiei debitorilor, atât legiuitorul cât şi instanţele de judecată, ar trebui să urmeze cu mai mult discernământ învăţămintele istoriei.

In concluzie, faţă de inexistenţa condiţiei generale si esenţiale de comercialitate, se impunea, fără putinţă de tăgadă, constatarea nulităţii absolute a titlurilor de valoare emise cu încălcarea regulilor edictate pentru întocmirea lor valabilă.

← Nume de domeniu înregistrat abuziv. Aplicarea prevederilor...		SIMULAŢIE. VÂNZARE DE IMOBILE. PREŢ DEGHIZAT ÎN ACTUL... →

Contestaţie la executare. Bilete la ordin emise de necomercianţi. Consecinţe juridice. Nulitate absolută

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare. Bilete la ordin emise de necomercianţi. Consecinţe juridice. Nulitate absolută