Contract de credit. Clauze abuzive. Jurisprudență Contracte

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul VÂLCEA Sentinţă civilă nr. 537 din data de 23.05.2014

Dosar nr. 95/223/2013

Decizia civilă nr. 537/R/2014/ 23 mai 2014

Contract de credit. Clauze abuzive

În principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al "evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii, fără prezentarea altor elemente de identificare, a unei situații clare, corespunzător descrisă , care să dea posibilitatea clientului să cunoască de la început că, dacă respectiva situație se va produce, dobânda va fi crescută.

Motivele menționate,";evoluția pieței financiare, politica băncii";, nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar, nici măcar nu se poate stabili conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de necontrazis că piața financiară are evoluții diferite în funcție de indicele de inflație la care se raportează.

Această modalitate de formulare a clauzelor contractuale bancare determină a fi interpretate doar în favoarea împrumutătorului, numai în interesul acestuia și fără a da posibilitatea împrumutatului (consumatorului) să verifice dacă majorarea dobânzii este judicios abordată, dacă era necesară și proporțională cu finalitatea ce se urmărește.

Prin Sentința civilă nr. 896 din 20 martie 2013, Judecătoria Drăgășani a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții B.A.I. si B.S., contradictoriu cu pârâții SC Volksbank Romania SA si SC Volksbank SA - Sucursala Dragasani. A constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în cadrul Secțiunii 8 "Scadența anticipată" din Condițiile generale ale contractului de credit nr.0167249/09.10.2008, care dau dreptul băncii să declare scadența anticipată "în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate în cadrul convenției" respectiv "în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul nu mai este garantat corespunzător".

Prin aceeași sentință, a respins capetele de cerere ce vizează constatarea nulității absolute a celorlalte clauze invocate, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune privitor la restituirea sumei de 2564 CHF (9794 lei).

A respins cererea referitoare la restituirea sumei de 2564 CHF (9794 lei) ca neîntemeiată și a obligat pârâta SC Volksbank Romania SA la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în acord cu prevederile art.4 al.1 din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. La al.2 se prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a-i da acestuia posibilitatea sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În raport de aceste prevederi legale s-a apreciat că, pentru a se reține natura abuzivă a unei clauze contractuale, se impune ca aceasta să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.

De asemenea, s-a considerat că pentru a se retine caracterul abuziv al clauzelor arătate, nu se poate face abstracție de prevederile art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.

În acest context, prima instanță a reținut că prevederile contractuale referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului, formând prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației raportat la serviciul furnizat.

Prin urmare, s-a reținut că, atât dobânda, cat si comisioanele impuse reclamanților prin clauzele criticate, intra in sfera noțiunii de preț, fiind prevăzute clar si fără echivoc si care, prin semnarea contractului a devenit legea părților, reclamanții având posibilitatea sa ia cunoștință de existenta acestora iar in cazul in care nu ar fi corespuns intereselor lor, să refuze a și le însuși.

Soluția nu diferă nici în privința comisionului de administrare aplicat începând cu data de 20.10.2010 si adoptat prin actul adițional la convenția de credit, care a înlocuit comisionul de risc. OUG nr.50/2010, prin prevederile art.36, a instituit inițial în sarcina băncilor obligația de a percepe doar patru tipuri de comisioane la creditele acordate, eliminând comisionul de risc. La art.95 din ordonanță s-a menționat că pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență iar la al.2 se prevedea că modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. După ce se menționează că, creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale, în alineatul final se stipula că nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.

În consecință, s-a apreciat că susținerile reclamanților, în sensul că nu au semnat actul adițional, sunt lipsite de relevanță câtă vreme societatea pârâtă și-a îndeplinit obligația de a-i informa cu privire la transformarea comisionului de risc în comision de administrare, astfel cum rezultă din recunoașterea acestora efectuată prin cererea introductivă cât și din cuprinsul înscrisurilor atașate la dosar.

Clauzele privind cele doua comisioane nu sunt de natura să creeze un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părților, debitorul băncii, suportând prețul creditului, având obligația să suporte cele două componente ale acestuia: dobânda și comisioanele.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, privitor la restituirea sumei de 2564 CHF (9794 lei), instanța de fond a respins-o, reținând că acțiunea în restituirea prestațiilor, întemeiată pe o plată nedatorată, este asimilabilă din punct de vedere din punct de vedere al începutului prescripției extinctive cu acțiunea în răspundere civilă delictuală, fiind incidente dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 (în vigoare la momentul încheierii convenției), astfel încât termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor și, implicit, al declarării nulității absolute a acestora prin hotărâre judecătorească.

În același timp, având în vedere că pretențiile ce vizează restituirea acestei sume au caracter accesoriu față de cererea ce vizează anularea clauzelor referitoare la comisionul de risc și administrare, în raport de soluția dată acestui capăt de cerere, instanța de fond a respins pretențiile solicitate cu acest titlu ca neîntemeiate.

A mai reținut instanța de fond că, în cadrul Secțiunii 8 "Scadența anticipată"; din "Condiții generale ale Convenției";, au fost prevăzute o serie de cazuri la ivirea cărora banca avea dreptul, pe baza unei notificări trimise împrumutatului/ codebitorului/garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției. Între acestea, s-a prevăzut cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției, respectiv cazul apariției unei situații neprevăzute conform cărei, în opinia Băncii, creditul nu mai este garantat corespunzător.

Instanța a constatat că, prin cele două clauze, pârâta și-a rezervat un drept discreționar de a caracteriza o anumită împrejurare ca fiind de natură a să ducă la declararea scadenței anticipate; ceea ce este determinant în definirea situației respective este opinia băncii și nu o realitate obiectivă, verificabilă în funcție de anumite criterii prestabilite. Cu alte cuvinte reperul după care se caracterizează o astfel de situație este numai opinia băncii, ceea ce înseamnă că dacă banca a definit în opinia sa o anume situație ca fiind de natură să ducă la scadența anticipată, reclamanții nu ar mai putea contesta această decizie din moment ce au abandonat în favoarea băncii dreptul de a interpreta o anumită situație de fapt.

Prin aceste clauze se creează o nesiguranță perpetuă a menținerii contractului în condițiile inițiale, o insecuritate a raporturilor juridice izvorâte din contract, din moment ce banca este abilitată contractual să definească prin propria voință modalitățile de modificare a contractului, inclusiv prin scadențare anticipată.

Potrivit art. 1 lit. a din anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Or, așa cum s-a arătat mai sus banca pârâtă și-a rezervat un drept de modificare a contractului prin scadențarea anticipată fără a preciza în contract acele motive întemeiate care ar permite o asemenea modificare, precizând în schimb că opinia sa este determinantă, hotărâtoare în calificarea unei situații de fapt ca fiind de natură să impună modificarea contractului.

Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Sancțiunea încălcării unei juridice imperative este nulitatea. Întrucât legea abilitează și anumite autorități administrative să verifice din oficiu contractele dintre comercianți și consumatori și să aplice eventual sancțiuni contravenționale, regimul juridic al nulității este cel al nulității absolute.

În ceea ce privește celelalte clauze din acestea secțiune, instanța de fond a apreciat că nu sunt de natură să creeze un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părților, motivele pentru care banca are dreptul de a declara scadența anticipată a creditului fiind expres prevăzute, în termeni clari și preciși, fiind vizată situația în care împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate.

De asemenea, la pct.2 din secțiunea 8 s-a prevăzut că, la data scadenței anticipate, banca este autorizată prin efectul convenției să debiteze orice cont de disponibilități sau de depozit al împrumutatului, chiar neajuns la termen, pentru stingerea sumelor datorate în baza convenției.

În ceea ce privește secțiunea 10 "Costuri suplimentare"; pct.1 din Condițiile generale de contractare, arată că, referitor la convenție, pot apărea la data semnării sau ulterior modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative care: a) supun banca la orice impozit , taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din contract, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun , modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii în baza convenției.

Potrivit art. 10.2 din condițiile generale de contractare în oricare din cazurile mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare astfel încât să compenseze banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări.

Întrucât banca a prevăzut în contract, în mod expres, acele motive care ar impune creșterea costurilor creditului, astfel încât, s-a apreciat că, clauza nu poate fi considerată ca abuzivă.

În ceea ce privește susținerea bănciii pârâte în conformitate cu care instanța nu ar putea pronunța nulitatea clauzelor decât prin raportare la prevederile dreptului comun și nu în condițiile legii speciale, aceasta a fost înlăturată, instanța putând verifica concordanța contractelor încheiate cu exigențele impuse prin Legea nr.193/2000.

De asemenea, s-a apreciat că sunt neîntemeiate și susținerile băncii, conform cărora, în raport de calea procedurală aleasă, reclamanții nu ar putea solicita anularea doar a unor clauze și menținerea altora, câtă vreme legea specială prevede posibilitatea de a se solicita doar modificarea contractului sau anularea în întregime a acestuia.

Astfel, în reglementarea Legii nr.193/2000 ce a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2013, în ideea de a se înlătura orice ambiguități, se prevede în mod expres dreptul consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.

Împotriva sentinței judecătoriei au declarat apel reclamanții.

Criticile se referă, în esență, la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză de instanța de fond, ca și a probelor administrate în cadrul procesului.

Arată recurenți că, în mod greșit a reținut prima instanță că părțile au negociat clauzele ce se consideră de reclamanți ca fiind abuzive.

Potrivit dispozițiilor art. 4,alin.2 din Legea 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În acest sens, art.4,alin.3, teza finală din aceeași lege prevede că, dacă un comerciant pretinde că o clauză a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Se susține de recurenți că intimata pârâtă nu a făcut nici un fel de dovadă a acestei negocieri și, prin urmare, aceste clauze care nu au fost negociate cu consumatorul, sunt abuzive, deoarece, prin ele însele și coroborate între ele au creat în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei -credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Clauzele referitoare la perceperea comisionului de risc nu sunt definite în Condițiile generale ale contractului, astfel că, asemenea clauze sunt abuzive.

Contractul de credit bancar, nu este unul aleatoriu, obligațiile pentru una sau mai multe părți fiind cunoscute de la încheierea convenției.

Contractul de credit bancar este un contract comutativ, întinderea obligațiilor părților fiind determinată la data încheierii acestuia.

Pentru acoperirea riscurilor băncii, aceasta percepe dobândă la creditul acordat, ca parte a prețului contractului. Creditoarea este obligată să perceapă garanții pentru rambursarea împrumutului și să refuze încheierea contractului dacă aceste garanții nu sunt considerate a fi suficiente.

Nici motivul unor schimbări semnificative pe piața monetară nu poate fi reținut, dat fiind că aceste riscuri au fost deja suportate tot de reclamanți prin plata unor rate cu o valoare dublă față de valoarea la care a fost contractat creditul, din cauza majorării schimbului valutar în ceea ce privește francul elvețian .

Pe de altă parte, perceperea unui comision de risc, redenumit comision de administrare, fără ca banca să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului.

Clauza prevăzută la punctul 3 litera d din convenție este în totală contradicție cu cea prevăzută la litera a din aceeași convenție, astfel că, în baza art. 1 alin.1 din Legea 193/20000, interpretarea trebuie făcută în favoarea reclamanților, dat fiind că la punctul 3, litera d din contract creditorul își conferă dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii curente fără o negociere prealabilă cu clientul, care urmează să fie doar înștiințat.

Examinând recursul, în contextul întregului dosar, raportat la probele administrate, la dispozițiile legale aplicabile în cauză, art.969 C.civil, Legea 288/2010, Legea 193/2000,OUG 50/2010 cu aplicarea art. 3041C.proc.civ., tribunalul a apreciat că recursul este fondat.

Prima instanță a considerat în argumentarea soluției de respingere în cea mai mare parte a acțiunii că, nu prezintă relevanță în cauză faptul că recurenții reclamanți au semnat sau nu actul adițional, câtă vreme pârâta intimată și-a îndeplinit obligația de a-i informa pe debitori cu privire la transformarea comisionului de risc în comision de administrare.

Un astfel de argument nu distinge între precizările și solicitările aduse la cunoștința reclamanților prin informarea de la fila 10 dosar fond de banca pârâtă, și poziția reclamanților față de acestea exprimată în notificarea adresată creditoarei.

Instanța de fond pierde evident din vedere tocmai rațiunea demersurilor părților la care s-a făcut mai sus referire și care, urmează dispozițiile Legii 193/2000, art.4,alin 2 ce prevăd că o clauză contractuală este considerată ca nefiind negociată dacă aceasta a fost stabilită, fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze asupra naturii ei. Or, creditoarea intimată, prin informarea adusă la cunoștința debitorilor recurenți, a stabilit de plano excluderea comisionului de risc din planul eliminărilor din contractul de credit.

Pe de altă parte, dacă în interpretarea instanței de fond, ca și a creditoarei, nu prezintă relevanță nesemnarea actului adițional de reclamanți, propunerile de modificări devenite în mod automat clauze contractuale (unilaterale) inserate în actul adițional, ca și dispozițiile Legii 193/2000 din art.4, alin.2, privind negocierea clauzelor din convenție, apar ca fiind pur formale, ceea ce excede interpretării obiective a contractului ca lege a părților (art.969 cod civil ) și a dispozițiilor legale imperative ale legii speciale.

De altfel, chiar intimata pârâtă subliniază în ultimul aliniat al informării de la fila 10 din dosarul de fond, că îi așteaptă pe reclamanți să se prezinte la sediul Agenției VBRO, unde s-a încheiat contractul de credit "in vederea clarificării condițiilor contractuale, a discutării și semnării actului adițional corespunzător, după caz";. Contradicția dintre formalitățile purtate cu reclamanții și demersurile reale întreprinse de bancă prin încheierea unui act adițional la contractul părților, care este parte intrinsecă a respectivului contract independent de acordul părții cocontractante se manifestă flagrant în raport de lege (art.969 Cod civil), ignorând caracterul sinalagmatic al convenției și natura juridică a acesteia care, așa cum corect susțin recurenții , nu este un contract aleatoriu, ci unul comutativ, la încheierea căruia părțile își cunoșteau drepturile și obligațiile.

Prin urmare, de vreme ce actul adițional nu a fost semnat de reclamanți, acest act nu poate fi considerat ca fiind acceptat tacit de reclamanți, date fiind dispozițiile Legii 288/2010 pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori.

Motivația perceperii acestor comisioane de risc nu este detaliată, nici în cuprinsul condițiilor speciale și nici în cel al condițiilor generale ale contractului analizat, cum nu sunt menționate în cuprinsul contractului criterii certe de justificare a acestor comisioane.

Prin modul în care a fost redactată clauza de la pct.5,lit.a din contractul părților, fără nici o posibilitate de negociere, aceasta îmbracă forma clauzei abuzive, urmărindu-se de fapt, perceperea unui nou comision.

În ceea ce privește clauza de la punctul 3 lit.d , potrivit căreia "banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să se aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";, considerentele primei instanțe în sensul că, atât dobânda, cât și comisioanele impuse reclamanților prin clauzele criticate, întră în sfera noțiunii de preț, fiind prevăzute clar și fără echivoc, sunt netemeinice și contrare interpretării corecte a dispozițiilor art. 1, lit.a din anexa la Legea 193/2000.

Potrivit acestui text de lege, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Interpretarea adusă de instanța de fond clauzei de modificare a ratei dobânzii ca fiind însușită de reclamanți prin semnarea contractului care constituie legea părților, intră în neconcordanță cu natura juridică reală a contractului bancar în cauză, care având prestabilite clauzele apare ca un veritabil contract de adeziune, practic banca neprocedând anticipat la o negociere contractuală cu clienții.

La încheierea contractului reclamanții s-au manifestat de pe o poziție inegală față de bancă. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele fiind prestabilite de bancă, fără a da posibilitatea consumatorului de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze.

Din cuprinsul art. 4 , alin. ultim din Legea 193/2000, reiese că banca era obligată să probeze că a negociat în mod direct această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Tribunalul, consideră în raport de prevederile art.4, alin.1 din Legea 193/2000, că raționamentul primei instanțe privind aprecierea ca fiind legală clauza contractuală din secțiunea 10, art.1 și 2, este unul greșit.

Conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferite motive arătate, costurile băncii în general și cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat cresc, această creștere este suportată exclusiv de client.

Este evident dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul împrumutatului și cu încălcarea principiului bunei credințe. Această clauză a fost și ea preformulată și nenegociată cu clientul, acesta este obligat să suporte toate costurile băncii, fără a se stabili dacă acestea au sau nu legătură și cu obiectul contractului dintre părți.

În concluzie, potrivit clauzelor analizate mai sus, opțiunea de a contracta a reclamanților, nu a fost liberă, banca prestabilind clauzele contractului, ca și ale actului de adeziune ulterior, fără a da posibilitatea cocontractantului să negocieze convenția, întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă.

Astfel, clauzele ce apar ca fiind abuzive, se referă la revizuirea ratei dobânzii, perceperea comisionului de risc, dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate băncii, la costurile suplimentare, or, prețul datorat este acela prevăzut la art. 1 din convenția de credit și anume, valoarea creditului ce urmează a fi restituit.

Jurisprudența Curții Europene și dispozițiile art.4, alin.2 și 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că, nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (Hot.CJUE -C-484 Cja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad).

Pentru considerentele ce preced, in baza art.312 Cod proc.civ., recursul a fost admis, raportat la art.304, pct .7,8,9 C. proc.civ., iar hotărârea instanței de fond s-a modificat în parte, în conformitate cu cele de mai sus. S-a constatat nulitatea clauzelor abuzive din contractul supus analizei de la punctul 3,lit.d, pct.5,lit.a, secțiunea 10, pct.1, 2 și au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma reprezentând comisionul de risc, până la data de 20.10 2010 și cea reprezentând comisionul de administrare, până la data de 20.05.2014.

← Ordonanta Presedintiala. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială		fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar →

Contract de credit. Clauze abuzive. Jurisprudență Contracte

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de credit. Clauze abuzive. Jurisprudență Contracte