Contract de vânzare-cumpărare. Preţ fictiv. Înţeles
| Comentarii |
|
Preţul este fictiv (simulat) când, nefiind plătit, din intenţia părţilor (exprimată în actul secret) rezultă că nu este datorat. În acest caz contractul este lovit de nulitate dacă nu poate fi recunoscut ca o donaţie deghizată.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 895 din 8 iulie 2009
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul T.C. a chemat în judecată pe pârâtul T.M. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare menționat, a înstrăinat pârâtului, care este nepotul său cota de 5/8 din casa cu 4 camere, situată în Craiova, pentru un preț de 70.000 lei, ce nu a fost achitat, deoarece prețul a fost menționat fictiv, nereal, iar la data încheierii actului juridic pârâtul era minor.
După parcurgerea unui ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 155/04.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul declarat de pârâtul T.F.M, împotriva sentinței civile nr. 9012 din 03.06.2008.
S-a schimbat în tot sentința civilă, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T.C.
Recursul promovat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat.
Examinând acțiunea formulată de reclamant, s-a constatat că acesta a invocat existența unui preț fictiv în contractul de vânzare-cumpărare, deoarece intenția nu a fost aceea de a înstrăina dreptul de proprietate către reclamant, ci s-a urmărit numai ca alt doilea fiu al reclamantului să nu mai poată ataca actul.
Așa cum este formulată acțiunea, susținerile fiind reiterate de fapt și prin motivele de recurs, demonstrează că în fapt și în drept s-a invocat simulația ca operație juridică care constă în încheierea unui act juridic aparent menit să dea impresia unei situații juridice diferită de cea reală.
Acțiunea în simulație constituie un mod juridic procedural prin care se cere instanței înlăturarea unui act juridic aparent simulat, dezvăluindu-se existența și cuprinsul actului juridic secret voit în realitate de către părți.
Potrivit susținerilor reclamantului, înțelegerea secretă ar fi constat în înlăturarea de la succesiune, pe calea actului aparent, a celuilalt fiu al reclamantului, ceea ce ar fi echivalat cu înțelegerea asupra unei succesiuni viitoare, înțelegere nulă, potrivit dispozițiilor art. 965 C.civ.
Potrivit art. 129 C.proc.civ. însă, instanța are obligația de a stabili adevăratele raporturi dintre părți, adevărul obiectiv și fără a încălca dreptul părților de a dispune de obiectul procesului, de a califica din punct de vedere juridic acțiunea raportat la susținerile concrete ale părții.
Or, susținerile părții cu privire la fictivitatea prețului și la înțelegerea secretă cu părinții cumpărătorului demonstrează fără tăgadă că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în simulație, motiv pentru care instanța s-a pronunțat asupra condițiilor cerute de lege în cadrul acțiunii în simulație și a concluzionat că sub acest aspect acțiunea este neîntemeiată.
Criticile formulate în recurs nu vizează rezolvarea dată de instanță simulației, situație în care instanța de recurs are obligația de a se raporta numai cu privire la criticile concret invocate. Or, una din critici vizează numai faptul că instanța a rezolvat acțiunea, calificând-o ca acțiune în simulare, critică constatată ca neîntemeiată de instanța de recurs, așa cum s-a demonstrat mai sus.
Raportat la neplata prețului invocată în mod constant de către reclamant, prețul fiind considerat fictiv, trebuie precizat că, în situația în care cumpărătorul nu achită prețul, vânzătorul poate formula acțiune în rezoluția contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile art. 1365 C.civ., cu atât mai mult cu cât în mod constant reclamantul a precizat că nu a înțeles niciodată să îl gratifice pe pârâtul cumpărător.
Recurentul reclamant a considerat că, atâta timp cât nu există preț, lipsește cauza actului juridic ce ar avea consecință nulitatea absolută a acestui act. Or, tot recurentul-reclamant susține că nu a avut intenția de a-l gratifica pe pârât și a urmărit obținerea unui folos material care ar fi putut consta în plata prețului sau în prestarea unei întrețineri.
Față de această ultimă susținere, a rezultat că a existat o cauză a obligației, în contractele sinalagmatice existând o cauză a fiecăreia din obligațiile reciproce ale părților. Prin urmare, pârâtul a urmărit să intre în proprietatea bunului vândut, iar reclamantul să încaseze prețul acestei proprietăți.
Instanțele au reținut că prețul a fost achitat, pârâtul, minor la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, având posibilitatea de a achita prețul datorită contractului de donație, care face corp comun cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 24637/14.10.1993, prin care a primit suma de 70.000 lei de la M.O.C. și M.F., necesară cumpărării imobilului.
Celelalte aspecte invocate în motivele de recurs privind modul de interpretare a probelor administrate în cauză, cu privire la posibilitățile de plată ale prețului de către pârât sunt legate de temeinicia hotărârii, asupra acestor aspecte instanța de recurs nefiind abilitată a se pronunța.
| ← Vânzare-cumpărare. Nulitate absolută a contractului.... | Vânzare locuinţă către chiriaş în condiţiile Legii nr.... → |
|---|
