Vânzare locuinţă către chiriaş în condiţiile Legii nr. 85/1992. Stabilire preţ. Criterii
Comentarii |
|
Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a acestei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale noii legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1997, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 896 din 8 iulie 2009
La data de 3.01.2008, reclamantul M.N. a chemat în judecată pârâta SC C.M.1 SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta să-i vândă în condițiile Legii nr. 85/1992, locuința situată în Craiova, str. P., Cămin 1, pe care o deține în calitate de chiriași.
Prin sentința civilă nr. 14919 din 17.10.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant.
A fost obligată pârâta să vândă reclamantului locuința în litigiu la prețul de 28.383 lei, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert și depus la data de 22.09.2008.
A reținut instanța că pârâta are disponibilitatea de a vinde reclamantului locuința în litigiu, dar la un preț care să fie în concordanță cu legislația în vigoare privind evaluarea locuințelor de acest gen.
Având în vedere și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 564 din 07.06.2007, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, instanța a reținut că textul de lege enunțat este aplicabil și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel încât acțiunea formulată de reclamant este întemeiată.
Instanța a apreciat că dispozițiile Decretului nr. 61/1990 sunt desuete în raport cu transformarea proprietății de stat în proprietate privată, dar și cu evoluția pieței imobiliare în perioada 1990-2008, fiind evident că interesele patrimoniale ale pârâtei nu pot fi ignorate, după cum nu poate fi ignorată perspectiva unei vânzări ulterioare a imobilului pe piața imobiliară la un preț mult mai mare decât prețul propus de expert în varianta agreată de către instanță.
Prin decizia civilă nr. 217/31.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul formulat de reclamant.
A fost schimbată în parte sentința civilă atacată, în sensul că a fost obligată pârâta să vândă reclamantului locuința în litigiu, la prețul de 2.500 lei.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 95/1992, ale Decretului-lege nr. 61/1990, în raport de care a apreciat că valoarea reținută de instanța de fond în sumă de 28.383 lei este greșită, iar în stabilirea sumei reale se va avea în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză inițial realizat, întrucât această valoare respectă criteriile prevăzute în art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992.
Că, prin Decretul-lege nr. 61/1990 și actele normative ulterior adoptate în același scop, Statul a realizat o vânzare a locuințelor către chiriași la prețuri ce nu corespund valorii reale ale acestora, având un evident caracter de protecție socială.
Că, în cauză, operează măsurile de protecție stabilite de legiuitor în favoarea chiriașilor cumpărători, care restrâng pentru un motiv de interes general, libertatea contractuală în concordanță cu dispozițiile art. 44 și 47 alin. (1) din Constituție.
S-a apreciat că refuzul pârâtei de a vinde locuința la un alt preț decât cel care se determină potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992 reprezintă un exercițiu abuziv al dreptului de proprietate.
împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta.
Critică vizează aplicarea greșită a legii, și anume că instanța de apel în mod greșit a apreciat că imobilul în litigiu poate fi considerat locuință în sensul art. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, atâta vreme cât acesta este compus dintr-o cameră, iar baia, vestibulul și bucătăria sunt comune.
Ultima critică se referă la faptul că în mod nelegal Tribunalul nu a ținut cont de evaluarea făcută prin raportul de expertiză la 22.09.2008, care a avut în vedere indicii de actualizare, prin raportare la valoarea de piață a imobilului.
Recursul a fost respins ca nefondat.
Motivul de recurs invocat de recurentă nu este întemeiat, în sensul că locuința nu constituie o unitate locativă de sine stătătoare, fiindcă societatea a construit în anul 1960 din fonduri proprii căminul de nefamiliști, acesta avea destinația de locuință, iar în anul 2007 chiar Consiliul de administrație al societății a luat hotărârea de a vinde camerele căminului, cu respectarea dreptului de preemțiune al chiriașului.
întrucât reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de lege, acesta era îndreptățit să i se vândă locuința.
Potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, „evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (1) și (2) și la art. 1 alin. (1) din aceeași lege, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1997 la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992”.
Ca atare, s-a constatat că în mod corect instanța de apel a avut în vedere valoarea stabilită inițial prin expertiza întocmită în fața primei instanțe, și nu cea depusă la 22.09.2008, această valoare respectând criteriile prevăzute de actul normativ sus-menționat și în felul acesta a fost protejat interesul cumpărătorului, respectiv al intimatului reclamant.
Or, scopul urmărit de legiuitor prin Decretul-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992, a fost acela ca Statul să realizeze o vânzare a locuințelor către chiriași, la prețuri care nu corespund valorii reale ale acestora, având în mod evident un caracter de protecție socială.
← Contract de vânzare-cumpărare. Preţ fictiv. Înţeles | Prezumţia puterii de lucru judecat. Excepţia autorităţii de... → |
---|