Contracte -litigii cu profesionisti. clauze abuzive. dreptul bancii de a modifica marja bancii din calculul dobanzii.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 732 din data de 18.04.2017

Domeniu asociat: Contracte -Litigii cu profesionisti. Clauze abuzive. Dreptul bancii de a modifica marja bancii din calculul dobanzii.

Curtea constată că, prin clauza stipulata, se prevede dreptul bancii de a modifica marja bancii din calculul dobanzii, clauza menționată stipulând în favoarea pârâtei un drept exclusiv și discreționar de a proceda la calcularea dobânzii, ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.

Această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtei dreptul discreționar de a revizui marja/rata dobânzii și, implicit dreptul de le încasa în detrimentul reclamantei, fără ca noua rată să fie negociată cu aceasta, deși efectele manifestării unilaterale de voință a pârâtei se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamantului. Astfel, în timp ce banca are dreptul de a stabili în mod unilateral o dobândă majorată și de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantului este acela de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecință, prescripțiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.

- art.4 alin.1, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/ 2000,

- art. 36 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori,

- art.9/3 alin.l, lit.g) din O.G. nr.21/92,

- art. 4 alin. 2 și art. 8 din Directiva nr. 93/ 13/ CEE

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 732 din 18.04.2017)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă sub nr.36407/3/2015, reclamantul G.C.L. a chemat în judecată pârâta SC B.M. SA (OTP B.R. SA), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

• constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei privind comision de acordare a facilitații în cuantum de 1,5% din valoarea totală a facilitații, clauza prevăzută în art.3.4 din contractul de credit nr. 101.007 încheiat la data de 15.02.2008;

• obligarea pârâtei la plata sumei încasate cu titlu de comision de acordare a facilitații, de la data încasării acesteia și până în prezent, în echivalent lei, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plații efective, precum și dobânda legală aferentă sumei percepute, dobândă ce urmează să fie calculată, de la data plății comisionului și până la data achitării efective a acestuia;

• constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei privind comisionul de administrare de 0,15% pe lună din suma facilitații rămasa de rambursat, plătibil lunar de către împrumutat odată cu rambursarea ratelor de credit, clauză prevăzută la art.3.5 din contractul de credit nr. 101.007/15.02.2008;

• obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de administrare, în echivalent lei, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plații efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobânda ce urmează să fie calculată, de la data plății comisionului dea administrare și până la data achitării efective a acestuia;

• constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei privind dobânda revizuibilă, clauză prevăzută în art.3 - "Rata dobânzii și comisioanele bancare", pct.3.1-pct.3.2: "banca are dreptul de a modifica marja din calculul dobânzii în funcție de costurile operaționale, costurile de refinanțare de pe piața monetară/de capital precum și în funcție de sursele de finanțare proprii", din contractul de credit nr. 101.007/15.02.2008 modificată prin art.3"Rata dobânzii și costurile facilității (Valoarea totala plătibilă de către împrumutat la data semnării contractului)" - punctele 3.1-3.2 din actul adițional nr.1 din data de 12.11.2010 la contractul de credit încheiat;

• obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit, de la data de 15.06.2008 până la data finalizării raporturilor contractuale dintre părți, după următoarea formula de calcul:

• obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de diferența de dobânda nedatorata, dintre formula de calcul a dobânzii precizată în capătul de cerere anterior formulat și formulele de calcul aplicate efectiv de pârâtă, de la data încasării acestora și până în prezent, în echivalent lei, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă sumelor, dobânda ce urmează să fie calculată, de la data perceperii de către pârâtă și până la data achitării efective a acestuia;

• obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare nedatorată, de la data încasării acesteia și până în prezent, în echivalent lei, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă sumelor încasate, dobânda ce urmează să fie calculată, de la data perceperii de către pârâtă și până la data achitării efective;

• obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civila nr. 2767 din 25.04.2016, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul G.C.L. în contradictoriu cu pârâta OTP B.R. SA.

A constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de acordare facilități prevăzut de art. 3.4. precum și cel al clauzei privind comisionul de administrare prevăzut de art. 3.5. din contractul de credit nr. 101.007 încheiat de părți la data de 15.02.2008 și declară nulitatea absolută a acestor clauze.

A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele percepute cu titlu de comision de acordare facilități și comision de administrare, de la data încasării și până în prezent în echivalent în lei la cursul BNR de la data plății precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data plății comisioanelor până la data restituirii efective a sumelor percepute nelegal.

S-au respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

La data de 15.02.2008, între pârâtă în calitate de bancă, și reclamant, în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul de credit nr.101007, existent în copie la dosar, având ca obiect acordarea unui credit de consum, pentru nevoi personale în cuantum de 335.000 CHF, rambursabil în 300 de luni.

Conform art.3.4 din contract comisionul de acordare facilități este de 1,5% din valoarea totală a facilității. Acest comision se va plăti de împrumutat din surse proprii la data efectuării tragerii în cadrul facilității.

Potrivit art.3.5 comisionul de administrare este de o,15% pe lună din suma facilității rămasă de rambursat comisionul de administrare va fi plătit lunar de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare.

Conform art.3 - Rata dobânzii și comisioanele bancare - banca are dreptul de a modifica marja din calculul dobânzii, în funcție de costurile operaționale, costurile de refinanțare, de pe piața monetară și de capital precum și de sursele de finanțare proprii, modificată prin art.3 "rata dobânzii și costurile facilității (valoarea totală plătibilă de către împrumutat la data semnării contractului)";.

Sub aspectul legislației aplicabile instanța constată că a fost învestită cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a unor clauze contractuale.

Astfel, sunt aplicabile contractului prevederile Legii nr.193/2000, în varianta în vigoare la data încheierii lui, precum și art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, neexecutarea și încetarea sa.

Conform art.2 alin.1 din Legea nr.193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.

Reclamantul se circumscrie noțiunii de consumator în sensul legii.

Conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, în varianta în vigoare al data încheierii convenției de credit, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.

Cu privire la aspectul privind caracterul nenegociat al clauzelor contractuale contestate, instanța apreciază că este îndeplinită această condiție.

Atunci când legiuitorul a reglementat condiția ca o clauză contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul a avut în vedere dezideratul protecției consumatorului în fața unor contracte preformulate, cu privire la care nu a avut posibilitatea de a le determina conținutul. Simpla semnare și acceptare a clauzelor contractuale nu echivalează cu negocierea contractului. Prin ipoteză, problema clauzelor abuzive se pune doar cu privire la contracte încheiate, respectiv semnate și acceptate de către consumator.

Negocierea presupune existența unor discuții între părți și posibilitatea efectivă a acestora, inclusiv a consumatorului de a determina conținutul contractului.

Cu privire la clauza privind comisionul de acordare facilități prevăzut de art.3.4 din contractul părților, tribunalul reține că acesta nu poate fi considerat ca făcând parte din cheltuielile aferente documentației de credit, atât datorită denumirii cât și naturii lui, care, nici una și nici alta nu fac trimitere la întocmirea vreunui document necesar acordării creditului.

Aceste comision este perceput de pârâtă care nu justifică prestarea vreunui serviciu suplimentar pentru perceperea acestuia.

De asemenea, instanța reține că în contract nu s-a prevăzut motivul pentru care comisionul este perceput, astfel încât consumatorul nu poate înțelege de ce această sumă ar trebui suportată distinct de dobândă, indiferent de garanțiile pe care clientul le oferă în executarea obligațiilor, și de conduita avută în raporturile cu banca.

Perceperea acestui comision creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiilor părților în detrimentul consumatorului, reclamantul fiind obligat să plătească o sumă importantă de bani pentru cauze necunoscute.

În raport de aceste considerente, instanța constată caracterul abuziv al clauzei în discuție și declară nulitatea absolută a acestuia.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei menționate plata vreunei sume cu acest titlu devine nejustificată, motiv pentru care reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei plătită cu acest titlu, precum și la plata dobânzii legale de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a debitului (văzând dispozițiile art.992 și următoarele cod civil din 1864, OG 9/2000 și OG nr.13/2011).

Tribunalul constată că are caracter abuziv și clauza prevăzută de art.3.5 din contractul părților.

Această clauză prin ea însăși, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nefiind indicate în contract toate elementele necesare pentru perceperea acestui comision. Astfel nu s-a prevăzut baza de calcul la care se aplică procentul de 0,15%, clauza astfel formulată dând dreptul pârâtei să perceapă acest comision lunar la soldul creditului, fără a specifica în niciun mod activitățile și operațiunile de administrare care să justifice perceperea acestui comision.

Tribunalul reține că reclamantul nu a fost informat corespunzător cu privire la obligația de a plăti comisionul de administrare și la prestația pârâtei în schimbul acestui comision, context în care nu prezintă relevanță că sumele respective au fost include în graficul de rambursare parte integrantă a contractului de credit.

Mai reține instanța că această clauză nu respectă exigențele bunei-credințe, inserarea comisionului de administrare vătămând interesele patrimoniale ale reclamantului.

Relativ la susținerea pârâtei potrivit cu care comisionul de administrare face parte din prețul contractului și nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/ 2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

În același sens sunt și prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/ 13/ CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

De asemenea, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE pronunțate în cauza C-484/ 08 - Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, "dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 8 din Directiva nr. 93/ 13/ CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări ... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil";.

În hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza C-26/ 13 - Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai împotriva OTP Jelzalogbank Zrt s-a reținut că, ținând seama și de caracterul derogatoriu al art. 4 alin. 2 din Directiva 93/ 13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii "obiectul principal al contractului";, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii "obiectul principal al contractului";, în sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/ 13.

Cum jurisprudența C.J.U.E. este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că acestea au posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al oricăror clauze contractuale, inclusiv cele care prevăd comisioane, dacă acestea clauze nu sunt redactate în mod clar și inteligibil.

În condițiile în care clauza privind comisionul de administrare nu este clară și inteligibilă, ea poate face obiectul cenzurii instanței, chiar dacă reprezintă contravaloarea unor servicii. Tribunalul apreciază că sunt îndeplinite în privința acestei clauze și celelalte condiții prevăzute de lege pentru declararea sa ca abuzivă, respectiv existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe. Astfel, reclamanților li se percep sume importante de bani, fără a cunoaște exact mecanismul de calcul, existând și posibilitatea modificării acestui mecanism în mod unilateral de către bancă, atât timp cât coordonatele sale nu au fost în mod transparent trasate prin acordul părților.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei menționate mai sus, plata de către apelanta-reclamantă a unor sume cu titlu de comision de administrare a devenit nejustificată, motiv pentru care, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, va dispune obligarea la restituirea către apelanta-reclamantă a sumelor plătite cu acest titlu, la care se adaugă dobânda legală.

Cu privire la clauza cuprinsă în art.3, punctele 3.1 - 3.2 precum și stabilirea formulei de calcul: marja fixă a băncii de la momentul contractării + valoarea indicelui de referință Libor la 3 luni.

Această clauză nu poate fi considerată ca abuzivă de către instanță întrucât, astfel cum rezultă din conținutul său, face referire la indicele LIBOR ca și criteriu de modificare a ratei dobânzii, indice obiectiv, transparent, verificabil, care nu depinde de voința discreționară a băncii, contrar celor susținute de reclamant. Așadar fiind vorba de un indice obiectiv nu se poate pune problema existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe.

Din această perspectivă mai trebuie menționat că este permisă furnizorilor de servicii financiare stipularea în contracte a unor clauze în temeiul cărora au dreptul de a modifica în mod unilateral rata dobânzii, cu condiția să fie vorba de motive întemeiate, clare, obiective, menționate în contract. Acest lucru reiese fără putință de tăgadă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000.

Or, în privința clauzei contestate se observă că a fost stipulat un indice obiectiv, verificabil, astfel încât nu se poate aprecia această clauză ca fiind abuzivă pentru simplul motiv că permite revizuirea periodică a ratei dobânzii.

O astfel de clauză este legitimă, având în vedere, că adesea, contractele de credit au o perioadă îndelungată de derulare, pe parcursul căruia pot intervenit elemente de natură a justifica reevaluarea cuantumului dobânzilor percepute.

Modificarea dobânzii contractuale în funcție de indicele LIBOR poate profita deopotrivă și consumatorului, în cazul în care valoarea acestui indice scade, astfel încât nici din această perspectivă nu se poate reține existența unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Nu în ultimul rând, clauza analizată, fiind cuprinsă în contractul de credit, clară în conținutul său, nu poate fi considerată una despre care reclamantul nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință. Prin simpla lecturare a contractului, consumatorul putea să afle că dobânda contractuală poate varia în funcție de Libor.

Pe cale de consecință, acest capăt de cerere precum și cele accesorii au fost respinse.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel G.C.L. solicitand admiterea apelului, schimbarea , în parte a sentintei civile și pe fond,

- constatarea caracterului abuziv si anularea clauzei privind dobanda revizuibila, clauza prevăzută in art.3-"Rata dobânzii si comisioanele bancare";, pct.3.1-pct.3.2: ";banca are dreptul de a modifica marja din calculul dobânzii in funcție de costurile operaționale, costurile de refinantare de pe piața monetara/de capital precum si in funcție de sursele de finanatare proprii";, din contractul de credit nr.101.007/15.02.2008 modificata prin art.3";Rata dobânzii si costurile facilitatii (Valoarea totala platibila de către împrumutat la data semnării contractului)"; -punctele 3.1-3.2 din actul adițional nr.l din data de 12.11.2010 la contractul de credit incheiat;

- obligarea paratei la recalcularea nivelului dobânzii percepute in temeiul contractului de credit, de la data de 15.06.2008 pana la data finalizării raporturilor contractuale dintre parti, după următoarea formula de calcul:

MARJA FIXA a BĂNCII de la momentul contractarii (extrasa din rata dobânzii fixe de 3,5% pe an in raport de valoarea indicelui de referința LIBOR la data de 15.02.2008) +VALOAREA indicelui de referința LIBORla3 LUNI

Instanța de fond retine in mod eronat, imprejurarea ca, dobanda a fost stabilita de tip "variabila";, calculata in funcție de indicele de referința LIBOR formula de determinare a dobânzii fiind una explicita, compusa din indicele de referința care profita deopotrivă si consumatorului.

Sub un prim aspect, apelanta arata ca nu contesta indicele de referința variabil LIBOR, astfel cum retine instanța de fond.

Indicele de referința este un indicator care profita si reclamantului astfel cum retine si instanța.

Prin urmare, referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei ce are ca obiect dobanda, conform careia: " banca are dreptul de a modifica marja din calculul dobânzii in funcție de costurile operaționale, costurile de refinantare de pe piața monetara/de capital precum si in funcție de sursele de finanatare proprii";.

Expresia "costurile operaționale, costurile de refinantare de pe piața monetara/de capital precum si in funcție de sursele de finanatare proprii";, nu este definita in contract, nefiind o valoare cunoscuta si transparenta, intrucat tine de confidențialitatea datelor băncii parate si pe cale de consecința, nu le poate fi opozabila consumatorilor.

Banca a modificat dobanda doar in favoarea acesteia, fara a aduce acest lucru la cunoștința consumatorilor, aspect care rezulta, in mod concludent din graficele de rambursare si actele adiționale care cuprind procente de dobanda semnificativ ridicate fata de procentul de dobanda menționat in contractul de credit, urmare solicitărilor formulate de către consumatorii-reclamanti, ca profesionistul, aplica creditului contractat de aceștia, procente de dobanda sau indici de referința, care nu au fost supuse criteriului negocierii directe, si care nu au fost aduse la cunoștința reclamanților, decât după momentul in care consumatorii s-au sesizat si au solicitat anumite lamuri in ceea ce privește procentul de dobanda aplicat sumei imprumutate.

Prevedere contractuala care este menținută si prin dispozițiile inserate in actul adițional nr.l, pe baza carora reclamantul obține din partea paratei o facilitate de plata aparent in avantajul sau, urmând ca pe viitor, suma cu titlu de dobanda neplatita in perioada de gratie sa fie adaugat debitului principal, si fata de care urmeaza sa fie calculate alte sume cu titlu de dobanda penalizatoare.

Clauza contestata, da posibilitatea interpretărilor multiple si ii permite bancii-parate sa modifice intr-o maniera inechitabila dispoziția contractuala privind dobanda.

Drept pentru care, clauza contractuala ce are ca obiect dobanda, nu este redactata intr-un limbaj clar, astfel cum retine I.C.C.J., prin decizia nr.3661/2014, limbaj clar inseamna, in primul rând, exprimarea corecta din punct de vedere gramatical, sub acest aspect, chiar daca respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie tinut seama de faptul ca ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul ca banca la informat pe reclamant in legătură cu conținutul contractului si ca i-a lasat timp de gândire nu inseamna ca a si negociat aceste clauze cu reclamantul";.

In legătură cu caracterul inteligibil al limbajului clauzei, aceasta reprezintă posibilitatea pentru consumatorul-reclamant sa prevada consecintele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezulta din acesta in ceea ce il privește.

Clauza privind dobanda se incadreaza in mod clar in prevederile art.4 alin.l din Legea nr. 193/2000, deoarece aceasta exprimare nu surprinde intr- un limbaj clar si ușor inteligibil mecanismul de revizuire a ratei dobânzii, acest mecanism fiind lasat la aprecierea unilaterala a băncii, care poate stabili potrivit propriilor interese, ce inseamna costul surselor de finanțare si evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancar si poate sa comunice consumatorului noua rata a dobânzii fara ca acesta sa se poata opune sau negocia, ceea ce s-a si intamplat prin implementarea celor 3 acte adiționale, pe care reclamantul a fost obligat prin prisma situației financiare sa le accepte deși pe viitor costurile dobânzii erau semnificativ impovaratoare.

In atare condiții, evident ca se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte.

Mecanismul prin care acesta evoluează in timp, in partea variabila nu este exprimat intr-un limbaj clar si inteligibil, fiind astfel abuziv.

In ceea ce privește "motiv întemeiat prevăzut in contract"; in vederea măririi ratei dobânzii, este acela al intervenim unor schimbări semnificative pe piața monetara, or, prin motiv prevăzut in contract, in sensul legii nr. 193/2000 se intelelge o situație clar descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea sa știe de la inceput ca, daca acea situație se va produce, dobanda sa fi mărită, totodată motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, de determinat ca, in eventualitatea unui litigiu in legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța sa poata verifica daca acea situație a intervenit, motivul de mărire a ratei dobânzii chiar s-a produs.

Aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor deoarece oferă băncii dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente si implicit dreptul de a o incasa in detrimentul consumatorului, fara ca noua rata sa fie negociata cu acesta, deși efectele manifestării unilaterale de voința a băncii se repercutează in mod esențial asupra patrimoniului reclamantului.

In timp ce banca are dreptul de a stabili in mod unilateral o dobanda majorata si de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantului este acela de a fi informat asupra faptului, urmând ca reclamantul sa se conformeze in consecința prescripțiilor clauzei, fara insa a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.

In ceea ce privește, pe de o parte, DAE care reprezintă, potrivit articolului 1 alin.2 litera e) din Directiva menționata, costul total al creditului pentru consumator, ea trebuie exprimata ca procent anual din suma creditului acordat.

Din jurisprudenta Curții rezulta ca, aceasta informare sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o importanta esențiala si trebuie comunicata potrivit art.3 din aceeași directiva, in etapa publicității pentru a permite consumatorului sa aprecieze intinderea obligației sale.

In consecința, intr-o situație precum cea in discuție in litigiul principal, lipsa menționării informațiilor cu privire la condițiile de rambursare a creditului in cauza precum si a modalităților de modificare a acestor condiții in cursul executării contractului de credit sunt elemente decisive in cadrul analizei de către o instanța naționala a aspectului, daca o clauza dintr-un contract de imprumut, referitoare la costul acestuia, in care nu figurează o asemenea mențiune este redactata in mod clar si inteligibil in sensul art.4 din Directiva menționata.

In prezenta cauza, dispoziția contractuala care permite băncii sa modifice dobanda nu are un caracter clar.

Prevederile din contractul de credit sunt contradictorii, iar in acest caz Legea nr. 193/2000, stipulează ca se vor aplica clauzele care sunt in beneficul clientului.

Este clar ca, interesul clienților este micșorarea dobânzii daca indicele de referința scade, cu toate ca este de notorietate faptul ca"; costul surselor de finanțare";, este aceea de a păstră dobanda ridicata in ciuda liniei de descendenta a indicelului de referința LIBOR.

Modificarea dobânzii este lasata la puterea discreționara a băncii.

Banca insa, nu a procedat la scăderea dobânzii efective odata cu scăderea indicelui LIBOR, astfel ca, reclamantul a fost prejudiciat prin plata unor sume mai mari decât cele corespunzătoare nivelului indicelui de referința indicat de către banca.

Fata de maniera de redactare a clauzelor contractuale privitoare la dobanda, consumatorul a acționat de pe poziții inegale in raport cu operatorul financiar-bancar, prezenta convenție de creditare supusa analizei instanței naționale este un contract de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către parata, fara a da posibilitatea co-contractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze in urma negocierii.

Clauza care da dreptul imprumutatorului de a modifica unilateral dobanda nu este raportata la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menționat generic, in contract, fara detalii precise.

Prin necircumstantierea in nici un mod a elementelor care ii permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lasand practic la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauza incalca prevederile legale incidente in materia clauzelor abuzive, fiind de natura sa prejudicieze interesele consumatorului.

Inca de la semnarea contractului de credit exista un dezechilibru semnificativ intre parti, decizia băncii fiind discreționara si imposibil de controlat de către consumatori, iar clauza este abuziva fata de dispozițiile pct.l lit.a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, conform carora sunt considerate clauze abuzive, cele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a arata un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.

Drept pentru care, singurul element variabil din componenta dobânzii, conform contractului si legii, este indicele LIBOR.

Marja băncii este un element fix din cadrul dobânzii, stabilit la momentul acordării creditului, ce nu poate fi modificat in mod unilateral de către banca pe parcursul derulării creditului.

Parata nu a introdus in contractul de credit condiții clare de variație a dobânzii, deși potrivit legii avea obligația de a indica o formula explicita de calcul a dobânzii variabile, obligația băncii, in acest sens, exista la momentul semnării contractului de credit, fiind impusa prin pct.l, lit.p) din anexa la Legea nr. 193/2000.:"; prevederile acestei litere nu se opun clauzelor de indexare a preturilor atat timp cat sunt legale, cu condiția ca metoda prin care preturile variaza sa fie descrisa in mod explicit";.

Valoarea marjei nu a fost determinata in scris, in cadrul contractului, dar aceasta are o valoare determinabila, fiind rezultatul scăderii indicelului LIBOR de la data contractării, din valoarea dobânzii.

Părțile unui contract de credit nu sunt pe poziții de egalitate, atât din punct de vedere al forței economice, cât și din punct de vedere al cunoștințelor de specialitate, dar și din punct de vedere al posibilității de negociere, contractul de credit fiind unul de adeziune, consumatorul neavând posibilitatea de a negocia clauzele, ci doar de a-1 semna sau nu, chiar dacă au avut posibilitatea să-l studieze, informarea nefiind echivalentă cu negocierea.

Banca a exclus din mecanismul de formare a dobânzii criteriul obiectiv, stabilind un element subiectiv, favorabil propriei sale politici financiare, dind posibilitatea băncii ca, indiferent de creșterea sau diminuarea indicelui LIBOR, dobânda sa nu scadă niciodată, aceasta urmând a fi adaptata prin creșterea marjei stabilita de banca, operând astfel o ajustare automata care sa mențină dobânda la nivelul dorit";.

Libertatea de voința a clientului se rezuma la a semna sau nu contractul pe care l-a ales in prealabil, alegere care este si ea controlata de banca, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente in funcție de care banca indica clientului tipul de credit in care se incadreaza conform ratingului";, in condițiile in care clientul mai plătește si comisioane pentru astfel de analize.

Dezechilibrul contractual este evident intrucit operează un transfer inechitabil al riscurilor din sarcina băncii in sarcina consumatorului";.

Inserarea in contract a tuturor acestor clauze denota intenția evidenta a băncii de a se tine la adăpost de apariția oricărui risc care ii poate diminua câștigul prin transferarea integrala a acestuia către consumator";.

Potrivit art.l lit.a) din anexa la Legea nr. 193/2000, o clauza care da dreptul comerciantului de a modifica rata dobânzii in mod unilateral nu este abuziva cu condiția ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv intemeiat prevăzut si in contract si totodată cu condiția informării imediate a clientului care sa aiba libertatea de a rezilia imediat contractul.

Fata de lipsa unor criterii obiective de stabilizare a dobânzii de referința variabila, clauza contractuala având ca obiect dobânda nu este definita intr-un mod inteligibil pentru consumator fiind incalcate in acest mod dispozițiile art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000, limbajul folosit fiind unul ușor inteligibil.

Aceeași concluzie se impune si se au in vedere dispozițiile art.9/3 alin.l, lit.g) din O.G. nr.21/92 cu privire la marja băncii.

Dispozițiile art.983 V.C.civil, prevăd ca, in caz de dubiu clauzele unui contract trebuie interpretate in favoarea debitorului in raport si de art. 1 alin.2 din Legea nr. 193/2000, potrivit carora "in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului";.

Orice risc al instituției de creditare a fost eliminat prin constituirea de către reclamant a garanției imobiliare care, in aceasta situație nu isi mai gaseste eficienta.

Reclamantul se afla intr-o poziție de inferioritate fata de banca-parata, fiind privat de orice posibilitate de negociere si constrâns sa adere la propunerile acesteia.

Punctul 1 lit.j) din anexa la aceeași Directiva, coroborat cu punctul 2 lit.b ) si d) din anexa, precizează ca, clauza care are ca obiect sau ca efect autorizarea profesionistului sa modifice unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat, care sa fie precizat in contract, este o clauza care poate fi declarata abuziva.

Art.8 din Legea nr.289/2004 lit.b) prevede ca: "valoarea dobânzii, cu precizarea tipului acesteia, fixa si/sau variabila, iar in cazul in care dobânda este variabila, variația acesteia trebuie sa fi independenta de voința creditorului raportata la fluctuațiile unor indici de referința verificabili, menționați in contract sau la modificările legislative care impun acest lucru.

Modalitatea de exprimare folosita de banca, face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea profesionistului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judiciar dispusa si daca este necesara si proporționala scopului urmărit.

Alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea - care se poarta asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformualte impuse de banca clienților, libertatea de voința a clienților rezumandu-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales in prealabil, alegere care este si ea controlata de banca.

In ceea ce privește pe de alta parte, informațiile privind cuantumul dobânzilor, taxelor si comisioanelor precum si condițiile in care aceste cuantumuri pot fi modificate, Curtea, a apreciat, deja ca, din articolele 3 si 5 precum si din cuprinsul punctului 1 lit.j) si al punctului 2 literele b) si d) din anexa la Directiva 93/13, rezulta ca prezintă o importanta esențiala aspectul, daca in contract se indica in mod transparent metoda in conformitate cu care variaza costurile aferente serviciului care trebuie furnizat si motivele acestei variații, astfel incat, consumatorul sa poata sa prevada pe baza unor criterii clare si inteligibile, eventualele modificări ale acestor costuri.

In legătură cu caracterul inteligibil al limbajului clauzei, aceasta reprezintă posibilitatea pentru consumatorul-reclamant sa prevada consecințele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezulta din acesta in ceea ce il privește.

Clauza privind dobanda se incadreaza in mod clar in prevederile art.4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, deoarece aceasta exprimare nu surprinde intr-un limbaj clar si ușor inteligibil mecanismul de revizuire a ratei dobânzii, acest mecanism fiind lasat la aprecierea unilaterala a băncii, care poate stabili potrivit propriilor interese, ce inseamna costul surselor de finanțare si evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancar si poate sa comunice consumatorului noua rata a dobânzii fara ca acesta sa se poata opune sau negocia.

In atare condiții, evident ca se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte.

Mecanismul prin care acesta evolueaza in timp, in partea variabila nu este exprimat intr-un limbaj clar si inteligibil, fiind astfel abuziv.

In ceea ce privește "motiv întemeiat prevăzut in contract"; in vederea măririi ratei dobânzii, este acela al intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, or, prin motiv prevăzut in contract, in sensul legii nr. 193/2000 se intelelege o situație clar descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea sa știe de la inceput ca, daca acea situație se va produce, dobanda sa fi mărită, totodată motivul trebuie sa fie suficient de clar arata, de determinat ca, in eventualitatea unui litigiu in legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța sa poata verifica daca acea situație, motiv de marire a ratei dobânzii chiar s-a produs.

In prezenta cauza, dispoziția contractuala care permite băncii sa modifice dobanda nu are un caracter clar.

Prevederile din contractul de credit sunt contradictorii, iar in acest caz Legea nr. 193/2000, stipulează ca se vor aplica clauzele care sunt in beneficul clientului.

Modificarea dobânzii este lasata la puterea discreționara a băncii.

Este cert, analizand aceasta clauza contractuala criticata ca, parata si-a rezervat unilateral, fara a negocia direct cu reclamantul, dreptul de a revizui rata dobânzii curente, in cazul unor schimbări pe piața monetara, printr-o clauza care instituie avantaje pentru parata, permitandu-i in mod arbitrar sa modifice dobanda, fapt ce determina o incalcare a intereselor economice ale imprumutatilor.

Drept pentru care, singurul element variabil din componenta dobânzii, conform contractului si legii, este indicele LIBOR.

Marja băncii este un element fix din cadrul dobânzii, stabilit la momentul acordării creditului, ce nu poate fi modificat in mod unilateral de către banca pe parcursul derulării creditului.

Banca a exclus din mecanismul de formare a dobânzii criteriul obiectiv, stabilind un element subiectiv, favorabil propriei sale politici financiare, dând posibilitatea băncii ca, indiferent de creșterea sau diminuarea indicelui LIBOR, dobânda sa nu scada niciodată, aceasta urmând a fi adaptata prin creșterea marjei stabilita de banca, operând astfel o ajustare automata care sa mențină dobânda la nivelul dorit";.

Dezechilbrul contractual este evident intrucit operează un transfer inechitabil al riscurilor din sarcina băncii in sarcina consumatorului";.

Inserarea in contract a tuturor acestor clauze denota intenția evidenta a băncii de a se tine la adapost de apariția oricărui risc care ii poate diminua cistigul prin transferarea integrala a acestuia către consumator";.

Astfel, deși in contractul de credit, nu s-au prevăzut in concret elementele componente ale dobanzii(marja băncii + indicele de referința), putem constata ca, la data incheierii contractului părțile au avut in vedere, in condițiile in care dobanda a fost stabilita la 3,5% pe an, iar indicele LIBOR CHF la 3 luni la data de 15.02.2008 era de 2,7650, o marja a băncii de 0,735(3,5- 2,7650=0,735).

Faptul ca in contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca in dobanda de 3,5% este cuprinsa si marja băncii, nu poate conduce la concluzia ca dobanda nu cuprinde si acest element, cata vreme marja băncii este elementul determinant pentru banca la incheierea contractului de credit ce stabilește profitul băncii pentru punerea la dispoziția imprumutatului a sumei de bani.

Aspect care rezulta in mod evident din dipozitiile contractuale prevăzute in contractul de credit incheiat in art.3, pct.3.1, teza a II a.

Mai mult, parata, prin actul adițional nr.l din data de 12.11.2010, menține prevederile contractuale referitoare la dobanda variabila si elementele componente ale acestei, stabilind in mod discreționar marja băncii, in valoare de 3%, fara a indica in concret care sunt factorii sau costurile financiare sau operaționale ce au fost avute in vedere de profesionist pentru a se ajunge la valoarea impusa de banca.

Împotriva aceleiasi sentinte a declarat apel OTP B.R. S.A solicitand admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii sesizării formulate de către intimatul-reclamant, a constatării inexistenței clauzelor abuzive, prevăzute la pct.3.4 si 3.5 din contractul de credit, pentru urmatoarele motive de apel:

1. Prevederile Legii 193/2000 exclud în mod expres din sfera de aplicare prevederile contractuale reglementate de alte acte normative, iar posibilitatea perceperii comisionului de administrare este reglementată în cel puțin două legi speciale:

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 "Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".

Cu alte cuvinte, dacă o clauză contractuală este reglementată și permisă expres de o altă lege, nu poate fi considerată abuzivă în temeiul Legii nr. 193/2000, deoarece în acest caz ne-am afla într-o situație de contradicție între două legi.

Prin inserarea textului citat în cuprinsul Legii nr. 193/2000, s-a făcut aplicarea regulii conform căreia ceea ce este permis printr-o lege nu poate fi considerat ilegal prin altă lege deoarece același raport juridic nu poate fi legal și ilegal în același timp.

1.1 Fiind în prezența unui contract de credit ipotecar pentru achiziții imobiliare, acesta este supus și dispozițiilor Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.

Conform art. 2 lit. h din Legea 190/1999, "costul total al creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale".

Textul legal contrazice susținerile reclamantului, care invocă în favoarea pretențiilor sale prevederile art. 15 din același act normativ, referitor la cheltuielile prealabile acordării creditului, prevederea legală menționată în cererea de chemare în judecată fiind practic scoasă din context.

Așadar, inclusiv prin legea specială incidență având în vedere natura Contractului, se admite expres posibilitatea creditoarei de a percepe comisioane care intră în alcătuirea costului total al creditului pe care trebuie să îl suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit, singura condiție fiind de a fi prevăzute expres în contract.

1.2 Totodată, în ceea ce privește comisionul de administrare, perceperea sa este reglementată și admisă expres de art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".

În ceea ce privește scopul perceperii acestui cost, potrivit art. 36 alin. (3) din OUG 50/2010, "comisionului de administrare se percepe pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării și rambursării creditului acordat consumatorului";.

La momentul perfectării convenției de credit nu existau prevederi legale care să impună prevederea destinației comisionului de administrare în contractele de credit, acest lucru realizându-se ulterior chiar de către legiuitor, prin intermediul alin. (3) al art 36 din OUG 50/2010.

De altfel, însăși instanța de fond retine că faptul că acest comision de administrare nu a fost definit în contractul de credit ..nu este de natură să afecteze valabilitatea acestuia. întrucât termenul de administrare este ușor de înțeles pentru o persoană care are cunoștințe medii", pentru ca apoi. în mod paradoxal, să constate că lipsa unei justificări pentru perceperea acestuia a contribuit la crearea unui dezechilibru contractual semnificativ.

1.3 Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2001 prevede că "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbai ușor inteligibil":

În mod evident, comisionul de administrare face parte din prețul contractului de credit, așadar nu poate face obiectul controlului exercitat de Legea nr. 193/2001 cât timp clauzele care le reglementează sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil .

Comisionul criticat face parte din rata lunară pe care o are de plătit clientul și este evidențiat ca atare în scadențar.

O intervenție a instanțelor în ceea ce privește prețul contractului ar echivala cu o imixtiune inacceptabilă asupra principiilor care guvernează economia de piață, obligând astfel un comerciant la micșorarea veniturilor pe care le încasează în legătură cu o anumită activitate.

Reclamantul și instanța de fond au ignorat faptul că fiecare cost are propriul scop și propria utilitate, funcția sa specifică neputând fi pur și simplu înlocuită sau eliminată.

Astfel, comisionul de administrare nu poate fi confundat cu garanțiile constituite în vederea acoperirii vreunui risc, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond în motivarea hotărârii apelate: "dezechilibrul semnificativ creat prin introducerea comisionului de risc este în contradicție cu cerința bunei credințe".

2. Clauza contestată a fost exprimată într-un limbaj ușor inteligibil:

Ca o primă observație, inteligibil înseamnă ușor de înțeles, de priceput, de deslușit. Adică citind respectiva clauză, consumatorul să aibă reprezentarea exactă a consecințelor pe care le va produce, mai precis - în cazul unei clauze privind prețul contractului, să aibă reprezentarea exactă a prețului care va fi achitat sau a modului în care se va calcula.

Clauza criticată îndeplinește această condiție, fiind prevăzut expres cuantumul și modalitatea de percepere a comisionului de administrare, sub forma valorii procentuale de 0,15% din soldul restant.

Aceste elemente au fost puse la dispoziția reclamantului încă de la momentul anterior semnării convenției, în cuprinsul Ofertei de credit ipotecar personalizate, anexată cerererii introductive, iar ulterior în cuprinsul Contractului de credit, obligația asumată îndeplinind condițiile de deplină transparență și predictibilitate.

Ceea ce încearcă reclamantul să facă este să adauge o condiție nouă, care nu este impusă de lege, și anume ca orice comerciant să justifice de ce percepe acel preț și, mai mult decât atât, să renunțe la perceperea sa.

Or, condiția privind caracterul inteligibil al unei clauze care stabilește prețul nu presupune nicidecum prezentarea unei justificări pentru modul în care comerciantul a stabilit prețul.

Invocă în acest sens, cu titlul de jurisprudență relevantă, recenta Hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-26/13, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Kuria (Ungaria), prin Decizia din 15 ianuarie 2013, primită de Curte la 21 ianuarie 2013, în procedura Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai împotriva OTP Jelzalogbank Zrt.

Curtea a statuat cu acest prilej că cerința potrivit căreia o clauză trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă în mod extensiv. în sensul în care contractul trebuie să expună în mod transparent funcționarea concretă, în speța respectivă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Or în motivarea instanței de fond se precizează că tocmai valoarea ridicată a comisionului de administrare, coroborată cu pretinsa lipsă a negocierii și cu lipsa justificării perceperii sale în Contract, ar fi determinat crearea dezechilibrului contractual.

În concluzie, consideră că în speță nu a fost constatată existența condițiilor cumulative prevăzute de legislația specială în materia protecției consumatorilor, pentru a se reține caracterul abuziv și a se dispune anularea clauzei privind comisionul de administrare.

3. Relevanța valorii comisionului de acordare sub aspectul adecvării acestuia la serviciile prestate:

Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede că "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

De asemenea, chiar instanța de fond reține la pag.4, primul alineat din hotărâre faptul că în jurisprudență clauze care vizează proporționalitatea dintre udența ICCJ s-a reținut că sensul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze care vizează proporționalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant și prețul plătit de consumator.

Pe de altă parte, în schimbul perceperii comisionului de acordare, banca prestează toate serviciile necesare analizării solicitării de credit și a documentelor puse la dispoziție de client, avizarea internă în cadrul departamentelor de specialitate precum și punerea la dispoziție a sumei împrumutate după aprobarea creditului.

Or, într-o astfel de situație, în nici un caz nu putea instanța să intervină și să aprecieze că este prea mare costul acestui serviciu, așa cum a făcuto instanța de fond.

4. Lipsa unei explicații privind serviciile prestate în schimbul comisionului de acordare:

Una dintre condițiile pe care o clauză contractuală trebuie să le îndeplinească este să fie exprimată într-un limbaj clar și inteligibil. Noțiunea "inteligibil" înseamnă ușor de înțeles, de priceput, de deslușit. Adică citind respectiva clauză, consumatorul să aibă reprezentarea exactă a consecințelor pe care le va produce, mai precis-în cazul unei clauze privind prețul contractului, să aibă reprezentarea exactă a prețului care va fi achitat sau a modului în care se va calcula.

Comisionul de acordare este prevăzut în formă procentuală, ca "1,5% din valoarea totală a Facilității", cuantumul său regăsindu-se în convenția de credit, pusă la dispoziția sa încă de la momentul semnării. în plus, comisionul în discuție a fost perceput încă de la momentul acordării creditului, anterior începerii executării convenției. Ceea ce a făcut instanța de fond a fost să adauge o condiție nouă, care nu este impusă de lege, și anume ca orice comerciant să justifice de ce percepe acel preț.

Or condiția privind caracterul inteligibil al unei clauze care stabilește prețul nu presupune nicidecum prezentarea unei justificări pentru modul în care comerciantul a stabilit prețul.

Așadar, așa cum a impus și instanța europeană, consumatorul are reprezentarea corectă și completă a dimensiunii economice a obligației asumate prin plata comisionului, fiind în măsură să evalueze impactul financiar total al comisionului de acordare încă de la semnarea contractului de credit.

5. De asemenea, instanța de fond a ignorat incidența art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, care prevede "Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi."

Această prevedere este menită să evite situația în care o practică/prevedere contractuală declarată ca fiind legală printr-un act normativ să fie considerată, în același timp ilegală de către un alt act normativ (în speță Legea nr. 193/2001). Cu alte cuvinte, ceea ce este legal nu poate fi și ilegal în același timp.

În ceea ce privește comisionul de acordare a facilității, acesta este permis și reglementat în mod expres de art. 36 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prevăzându-se că "pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".

Așadar, prin faptul că legea permite expres creditorului bancar să perceapă comisionul criticat (denumit uneori și comision de analiză), această clauză nu poate fi declarată în același timp ca fiind abuzivă, fiind exclusă de la controlul exercitat în baza Legii nr. 193/2000.

Nu se poate considera că băncile încalcă legea și totodată că nu ar putea fi sancționate prin îndepărtarea din contractele de credit a unor comisioane inserate însă cu respectarea întocmai a legii care reglementează conținutul contractelor de credit încheiate cu consumatorii.

Prin faptul că legiuitorul a permis inserarea unor clauze în baza cărora băncile percep comision de acordare a creditului, se exclude orice posibilitate a existenței unei dezechilibru contractual. A considera altfel înseamnă a accepta că legiuitorul ar fi permis băncilor să insereze clauze care dezechilibrează contractul.

Intimata OTP B.R. S.A. a formulat întâmpinare cu privire la apelul reclamantului, solicitând respingerea apelului, pentru următoarele considerente:

Deoarece in speța nu sunt aplicabile dispozițiile art.13 din Legea nr.193/2000 instanța nefiind sesizata ca urmare a controlului efectuat de ANPC, ci de un consumator care invoca caracterul abuziv al unor clauze menționate in propriul contract, devin incidente dispozițiile art.14 din același act normativ in conformitate cu care consumatorii nu pot solicita modificarea clauzelor contractuale, ci doar constatarea caracterului abuziv si nulitatea/anularea clauzei respective. Așadar, instanța trebuie sa aprecieze si sa constate ca neîntemeiata cererea reclamanților de recalculare a dobânzii, întrucât dând curs cererii acestora încalcă și aplica greșit prevederile legale.

Dobanda bancara comerciala se constituie in prețul contractului de credit, preț care nu poate fi determinat in mod arbitar de către un terț, fie el si instanța de judecata. CJUE, in cauza C-143/13, a considerat ca clauzele referitoare la contraprestația datorata de consumator creditorului sau care au un efect asupra prețului efectiv tx trebuie plătit acestuia din urma de către consumator nu intra, in principiu, in categoria clauzelor abuzive, cu excepția chestiunii daca valoarea contraprestatiei sau a prețului prevăzut in contract este adecvat fata de serviciul furnizat in schimb de creditor. Curtea a statuat deja ca o clauza similara, referitoare la un mecanism de modificare a costurilor serviciilor care trebuie furnizate consumatorului nu intra sub incidența art.4 alin.2 din Directiva 93/13 (hotararea Invitel, C-472/10, EU:C:2012:242, punctul 23).

Clauza contractuala referitoare la variația dobânzii in funcție de "intervenirea unor schimbări semnificative pe piata monetara" rămâne in afara domeniului de aplicare a Directivei 93/13, art.4 alin.2 deoarece caracterul sau abuziv nu este invocat din perspectiva unei pretinse inadecvari intre nivelul modificat al ratei si o oarecare contra prestatie furnizata in schimbul acestei modificări, ci din cauza condițiilor si a criteriilor care permit creditorului sa efectueze aceasta modificare.(CJUE, cauza C-143/13, hotararea din data de 26.02.2015, B M vs V R SA).

Instanța de judecată poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui, chiar si în situația din speța în care există norme legale imperative cu privire la dobânda din contractele de credit"."Astfel, atâta vreme cât nu mai există o clauză în contract cu privire la modul de calcul al dobânzii, clauză asupra căreia instanța nu poate dispune, urmând a fi negociată de către părți, cererea de restituire integrală a sumelor plătite nedatorat nu poate fi primită.

Faptul că a fost înlăturată din contract clauza care stabilește dobânda nu presupune faptul că intimatul nu mai datorează nici un fel de dobândă, inclusiv pentru perioada aferentă pârtii din credit datorate până la data introducerii prezentei acțiuni, chiar în condițiile în care s-a constatat că respectiva clauză era abuzivă.

Conform deciziei CJUE din 14 iunie 2012 intervenția instanței pentru a modifica un contract ca urmare a constatarii caracterului abuziv este exclusa, chiar daca o reglementare interna cu caracter general da dreptul instanței sa modifice contractul.

Chiar daca s-ar admite aplicabilitatea art.13 din Legea 193/2000, modificarea contractului este exclusa in raport de dispozițiile art.6 din Directiva 93/13 si data fiind prioritatea de aplicare a normelor comunitare fata de dreptul intern.

Instanța poate doar sa constate ca in locul unei clauze abuzive produce efectele o clauza cu caracter supletiv ce a fost inlaturata de la aplicare de clauza abuziva, fara a avea posibilitatea sa înlocuiască acea clauza cu o dispoziție pe care o considera echitabila.

În concluzie, faptul că împrumutata este nemulțumita de evoluția pe care a cunoscut-o nivelul dobânzii pe parcursul derulării contractului nu este de natură a întemeia, pe de-o parte, caracterul abuziv al clauzei care conferă caracter variabil al dobânzii, iar pe de altă parte, caracterul variabil al dobânzii aplicabile creditului.

Instanța dând curs cererii împrumutaților nu face altceva decât sa se substituie voinței pârtilor si sa stabilească prețul contractului de credit, fapt interzis de legislația civila. Prin stabilirea unei mărie fixe a băncii, inca de la momentul încheierii contractului, deși nu exista nicio clauza contractuala care sa susțină ideea existentei unei asemenea noțiunii si nicio prevedere legala care sa instituie o asemenea obligație in sarcina instituțiilor de credit pentru ținui de produs de creditare contractat de reclamanți, instanța ar stabilit pretul contractual si ar incalca astfel un principiul fundamental de drept.

Așadar, in situația in care instanța constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale, acele clauze nu isi vor mai produce efecte in privința consumatorului. Nicio prevedere legala nu permite instanței sa modifice o clauza contractuala in sensul dorit de una dintre parti intrucat s-ar aduce atingere principiului libertății contractuale. Consumatorii au dreptul sa fie protejați impotriva clauzelor abuzive, insa in limitele stabilite de lege, neavand dreptul, ca profitând de forța coercitiva a statului prin instanța de judecata. sa isi impună propria voința in detrimentrul celeilalte parii.

Nici jurisprudenta comunitara nu legitimează o astfel de abordare a intereselor consumatorului din partea instanțelor naționale. Din interpretarea hotărârii C26/13 in cauza Kasler reiese ca problema in locuirii unei clauze abuzive nu se nune decât in cazul in care un contract nu ar mai putea sa existe duna eliminarea clauzelor abuzive, iar pentru inlocuirea unei clauze cu o alta cu un continui diferit este necesar ca legislația interna sa cuprindă o dispoziție legala cu caracter supletiv, ceea ce legislația romana nu cuprinde.

Dat fiind principiul inscris la art. 969 C.civ. aplicabil spetei de fata, singura posibilitate conferita instanței este aceea de a inlatura o clauza din contract, iar nu de a stabili o anumita formula de calcul a dobânzii. Decisiva sub acest aspect este hotararea CJUE pronunțata in cauza C618/10 unde se arata ca art. 16 din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari a unei stat membru care permite instanței naționale, atunci când constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale,sa completeze respectivul contract, modificând conținutul acelei clauze.

- O asemenea intervenție a instanței de judecata in contractele de credit contravine si art.7 din Directiva 93/ x3 si nu ar putea fi întemeiata nici pe art.8 din Directiva 93/13.

Rezulta ca art.6 din Directiva 93/13 nu poate fi interpretat in sensul ca permite instanței naționale sa modifice conținutul unei clauze contractuale in loc sa se limiteze numai la a stabili ca aceasta nu se aplica in ceea ce privește consumatorul in cauza.

In concluzie, instanța nu poate stabili pretul contractului, respectiv dobanda imprumutului la nivelul solicitat de una din parii in lipsa unui acord al pârtilor si al negocierii efective a acestora, părțile fiind singure in măsură sa decidă sub acest aspect.

Clauzele contractului de credit sunt redactate intr-un limbaj clar, precis si concis si nu necesita cunoștințe deosebite pentru înțelegerea acestora.

In contractul de credit s-a precizat ca dobanda este variabila in funcție de politica băncii cu luarea in considerare a valorii de referința pentru fiecare valuta, prevedere contractuala aplicabila in aceasta forma pana la momentul intrării in vigoare a OUG nr.174/2008 când referirea la "politica băncii" a devenit caduca, a fost lipsita de efecte juridice.

După intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010 contractul de credit a fost modificat implicit si ope legis de acest act normativ. Consumatorii au fost invitați la renegocierea clauzelor contractuale, insa aceștia nu au inteles sa dea curs invitației primite.

Potrivit celor reținute in cuprinsul deciziei Curții Constituționale nr.1656/28.12.2010 "creditorii aveau obligația ca in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a ordonanței de urgenta sa asigure conformitatea contractului cu dispozițiile ordonanței de urgenta." Aceasta obligație a fost respectata de societatea noastra, care a invitat împrumutații sa negocieze semnarea unui act adițional de conformare la rigorile ordonanței, insa aceștia nu au inteles sa dea curs invitației primite. In acest context, facand aplicabilitatea textului legal, s-a procedat la conformarea clauzelor contractuale la rigorile ordonanței de urgenta, considerandu-se ca dispozițiile de favoare instituite prin acest act normativ au fost acceptate tacit de către împrumutați in baza art.95, in forma inițiala a acestuia, "modificările aduse art.95 din ordonanța de urgenta nu pot opera, in ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării in vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgenta, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgenta pana la data intrării in vigoare a legii de aprobare si ar opera retroactiv".

Contrar celor susținute de apelant, textul in discuție arata, fara echivoc, ca "actele adiționale nesemnate de consumatori, considerate acceptate tacit(...) isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate", acordul consumatorului fiind necesar numai in cazul "in care notifica cealalta parte in sens contrar", adica denunța dispozițiile de favoare instituite de ordonanța, nu si in cazul in care nu isi manifesta in alt mod voința. Curtea Constituționala nu desființează prezumția de acceptare tacita a actelor adiționale si nici nu avea c( i sa o faca din moment ce arata in cuprinsul deciziei sus-amintite ca nu se pot nega efectele produse de OUG nr.50/2010 pana la momentul adoptării Legii nr.288/2010.

Având in vedere forma inițiala a OUG nr.50/2010 si valoarea juridica conferita de legiuitor tăcerii, raporturilor contractuale deduse judecații li se aplica prevederile OUG nr.50/2010, apelantul neuzând de dreptul conferit de Legea nr.288/2010, si anume neformulând notificare de renunțare la dispozițiile de favoare in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a Legii nr.288/2010. Curtea Constituționala arata ca acordul de voința privește notificarea in sens contrar, formulata in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a actului normativ, iar nu acordul de voința pentru modificarea clauzelor contractuale, intrucat acesta fusese deja exprimat tacit, întrucât OUG nr.50/2010. in forma inițiala a acesteia, nu lasase consumatorilor nicio posibilitate sa denunțe prevederile contractuale astfel cum acestea fuseseră modificate ope leais. s-a conferit un asemenea drept prin Legea nr.288/2010. notificarea de refuz presupunând voința liber exprimata a celui care a formulat o astfel de notificare.

Deci singurul element in funcție de care variaza dobanda este indicele Libor, factor obiectiv ce nu poate si nu are cum sa fie influențat de voința bancii. Clauzele contractului De credit nu au fost modificate unilateral de către banca, variabilitatea dobancii regasindu-se în contract încă de la data semnarii acestuia.

Creditul este unul cu dobanda variabila, formula de calcul a dobânzii fiind clara, transparenta si expres indicata in contract, inlaturand orice arbitrariu si subiectivism in stabilirea ratei de dobanda, modul de calcul al dobânzii fiind indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicității si/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât si în cel al reducerii acesteia (si respectand astfel condițiile impuse de art.37 din OUG nr.50/2010). Banca nu a majorat dobanda ci a aplicat clauzele contractuale astfel cum acestea au fost prevăzute in contract.

Faptul că, de exemplu, dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul executării acestuia este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulată la momentul încheierii contractului. în realitate, ceea ce se modifică este cuantumul dobânzii, iar nu clauza contractuală referitoare la dobândă, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale agreate de părți, care prevăd faptul că dobânda aplicabilă în contract este o dobândă variabilă, deci fluctuantă. Toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractului în raporturile dintre părți sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite și asumate de către cele două părți contractante.

Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către consumator, cât și de către bancă la momentul încheierii contractului.

Deși apelantul critică faptul că banca are dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare operează nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință.

De asemenea, este important să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, și modul în care această prevedere contractuală a fost efectiv pusă în executare. în acest sens, din moment ce părțile au agreat prin contract că, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori, este evident faptul că acestea, semnând contractul, și-au exprimat consimțământul față de aceste prevederi (art. 969 C.civ. în vigoare la încheierea contractelor).

Așadar ambele parti contractante au si au avut obligația de a se conforma clauzelor contractuale, neexistand un drept de opțiune intre a aplica dobanda fixa sau variabila, banca fiind obligata contractual de a aplica prevederile art.8 si, prin transpunerea in practica a prevederilor contractuale, indeplinindu-si obligațiile asumate. Pe aceeași linie se înscriu si prevederile art.7 din OUG nr.50/2010, care statueaza ca:" rata fixă a dobânzii aferente creditului - convenirea de către părți în contractul de credit asupra unei singure rate a dobânzii aferente creditului pentru întreaga durată a contractului de credit sau asupra mai multor rate ale dobânzii aferente creditului pentru termene parțiale aplicând exclusiv un procentaj fix specific. în cazul în care nu sunt stabilite toate ratele dobânzii aferente creditului în contractul de credit, se consideră că rata dobânzii aferente creditului este fixă numai pentru termenele parțiale pentru care ratele dobânzii aferente creditului sunt stabilite exclusiv printr-un procentaj fix specific convenit în momentul încheierii contractului de credit". Așadar chiar legea pleaca de la premisa ca dobanda aplicabila unui credit poate alterna perioadele in care dobanda este fixa, cu cele in care dobanda este Variabila, cu singura cerința ca in intervalele in care dobanda este variabila, aceasta sa respecte coordonatele impuse de lege (variație in funcție de un indice independent de voința pârtilor, la care se poate adauga o marja fixa).

Cu referire la art.3 din contractul de credit si la presupusul caracter abuziv al acestuia, modificarea dobânzii in funcție de valoarea indicilor de referința, in condițiile unei marje fixe a băncii, nu este interzisa de legislație, ci impusa de legiuitor. întrucât variația dobânzii este influențată exclusiv de evoluția indicelui LI BOR 3L, iar legea nu a impus încheierea unui act adițional la contract din 3 in 3 luni, modificarea sau mai bine zis actualizarea dobânzii se face in mod automat si unilateral de către banca.

Contractul pârtilor este guvernat de principiul forței obligatorii caracterizat prin obligația pârtilor de a executa intocmai prestațiile la care s-au obligat, executarea trebuind sa aiba loc la termenele si in condițiile stabilite prin contract si prin executarea cu buna credința a contractului conform art. 970 alin.l Cod civil, aspect ce presupune o obligație de loialitate, de îndeplinire cu fidelitate a obligațiilor pe care si le-au asumat.

Principiul forței obligatorii a contractului se impune si instanței judecătorești, nu numai pârtilor contractante, judecătorul fiind tinut sa respecte conținutul contractului si sa dea eficienta voinței pârtilor exprimata in act.

Instanța este tinuta sa analizeze clauzele contractului de credit in forma in vigoare la data formulării acțiunii, întrucât nu se poate face abstracție de aceste modificări, care au survenit tocmai in scopul de a asigurarea conformitatea contractului de credit cu prevederile legale intervenite ulterior încheierii lui valabile

Prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuala a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, in condițiile in care o banca poate avea milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel incat aceștia sa poata alege produsul pe care il doresc. De altfel, niciun producător de serie nu negociază cu clientul prețul produsului expus la raft.

Din analiza dispozițiilor art.37 din OUG nr.50/2010 urmeaza a se observa ca legiuitorul nu a impus băncilor un anumit nivel al dobânzii, ci a impus doar transparenta in redactarea clauzelor contractuale, cerința îndeplinita pe deplin de clauza referitoare la dobanda, existenta in contractul de credit suspus controlului instanței de judecata. Adoptarea OUG nr.50/2010 nu a avut ca obiectiv micșorarea dobânzilor, ci asigurarea unei mai mari transparente in piața serviciilor financiar-bancare. Interpretarea intimatilor-reclamanti in sensul nașterii unei obligații in sarcina băncilor de a proceda la alinierea contractelor de credit încheiate anterior intrării in vigoare a OUG nr.50/2010 la dispozițiile acesteia prin preluarea marjei fixe stabilite prin contractul inițial si raportarea/adaugarea cotatiei LIBOR, apare ca lipsita de orice temei juridic, fiind totodată de natura sa afecteze echilibrul contractual creat prin dispozițiile agreate la momentul încheierii contractului de credit.

Intervenția instanței in mecanismul contractual si modificarea unei element esențial al acestuia, mai precis a prețului contractului, ar infrange forța obligatorie a convențiilor legal incheiate. Contractul este legea pârtilor.

impunandu-se acestora intocmai ca legea. Contractele se incheie si se modifica prin convenția pârtilor; instanța nu poate dispune modificarae unui contract in sensul solicitat de o parte, opunandu-se la aceasta principiul forței obligatorii a contractului.

La momentul incheierii contractului de credit existau in oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, unele cu dobanda fixa, altele cu dobanda variabila, in moneda naționala sau in valuta, cu dobanda variabila stabilita fie in funcție de politica băncii, fie in funcție de indicele de referința. Astfel, reclamanții au avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzei privind dobanda, putând alege intre mai multe tipuri de credite, iar in condițiile in care si-au exercitat opțiunea pentru un anumit tip de credit, aceștia si-au asumat si existenta unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, astfel incat reaua-credinta a societății noastre este exclusa.

In mod corect instanța a retinut buna-credinta a băncii si inexistenta unor clauze abuzive in contract in condițiile in care societatea noastra a depus eforturi pentru informarea clienților cu privire la avantajele instituite prin OUG nr.50/2010, a inaintat diferite propuneri de modificare a clauzelor contractuale, insa reclamanții au inteles a ignora si a face abstracție de toate aceste propuneri.

La momentul nașterii raporturilor contractuale dintre parii, acestea au inserat in cadrul contractului o formula de calcul a ratei dobânzii, formula care respecta toate reglementările in vigoare la acea data. Conform acestei formule de calcul, variația dobânzii aplicate creditului si elementele componente ale acesteia sunt cele indicate la art. 3.2, neexistand nicio referire la noțiunea de marja a băncii.

Clauzele referitoare la dobânzii si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor care transpun Directiva 93/19/CEE nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cu condiția ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate. acestea fiind si opiniile exprimate de Curtea Suprema a Marii Britanii in cauza The Office of Fair Tradine vAbbev National plc&Others si decizia Curții Supreme a Germaniei nr.XI ZR 167/96, precum si CJUE in Cauza c-484/2- Hotararea 2010-06-03 Caia de Ahorros v Monte de Piedad de Madrid si cauza C-76/10 Pohotovosat s.r.o.c Iveta Korcovscka.

Reclamantul si-a insusit convenția de credit in cuprinsul careia sunt inserate valoarea dobânzii si sumele care compun acestea, respective: cat reprezintă dobanda, cat reprezintă comisionul de acordare, cat reprezintă taxa de analiza dosar, etc, fiind necesar doar un minim de interes si de atentie.

Dobanda anuala, comisioanele, moneda de rambursare, etc. intra in noțiunea de preț al contractului de credit, de vreme ce reprezintă prestații lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat. Prin urmare, nu se poate afirma ca reclamanții au fost obligați sa adere la un contract in condiții de monopol, ci aceștia au avut posibilitatea reala de a accepta o oferta din multitudinea de oferte existente pe piața bancara si, implicit, acest aspect denota lipsa caracterului de adeziune al contractului.

Asupra apelurilor, Curtea constata urmatoarele:

Cu titlu prealabil, Curtea retine, în privința contractului de credit aflat în litigiu că, potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Contractele încheiate sunt de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către imprumutător.

Art.4 alin.3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului nenegociat al clauzelor in cazul contractelor preformulate, de adeziune, prezumție ce poate fi inlăturată doar prin dovada făcută de profesionist-banca a caracterului negociat al contractului.

Potrivit art. 2 alin.1 din lege, "Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";, adică acea persoana care achizitionează un bun sau un serviciu in scopul unei utilizari neprofesionale pentru sine si/sau pentru familia sa.

Pentru reclamant, creditul contractat era strain profesiei exercitate de acesta, avand un caracter extraprofesional.

Cu privire la apelul reclamantului, in ce privește clauza înscrisă în art. 3.1 din contract, fraza cu următorul conținut: "Banca are dreptul de a modifica marja din calculul dobânzii, în funcție de costurile operaționale, costurile de refinanțare de pe piață monetară/de capital precum și în funcție de sursele de finanțare proprii", Curtea constata ca acesta are un caracter abuziv determinat de urmatoarele considerente:.

Un contract bancar, pe lângă condițiile de validitate ale oricărui contract, trebuie să fie încheiat cu respectarea exigențelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori și ale Directivei nr. 93/13/CEE, asa fiind contractul de credit trebuia să respecte și cerințele actelor normative mentionate cu referire la protecția consumatorului.

Legea intelege prin clauza clara si inteligibila acea clauza contractuala pentru a cărei intelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Este obligatorie redactarea clară și fără echivoc a clauzelor astfel încât să nu fie necesare cunoștințe de specialitate pentru înțelegerea lor.

Din redactarea clauzei in discuție rezultă că parata nu a explicat, în mod inteligibil, la incheierea contractului, motivele economice care stau la baza aplicarii acestei clauze referitoare la modificarea marjei din calculul dobânzii.

Expresia "costurile operaționale, costurile de refinantare de pe piața monetara/de capital precum si in funcție de sursele de finanatare proprii"; nu este definita in contract, nefiind o valoare cunoscuta si transparenta.

Pe de altă parte, Curtea subliniază că un contract de adeziune nu este în mod automat unul abuziv, ci pentru a fi declarat abuziv trebuie verificate următoarele condiții: existența negocierii și dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților

În speță, se poate pune problema modificării unilaterale a contractului, în ceea ce privește perceperea dobânzii.

Clauza creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților deoarece instituie dreptul discretionar al bancii de a modifica dobanda. Astfel, dobânda variază în mod discreționar, ceea ce imprima un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților pentru a fi reținut caracterul abuziv al clauzei.

In prezenta cauza, dispoziția contractuala care permite băncii sa modifice dobanda nu are un caracter clar.

Clauza care da dreptul imprumutatorului de a modifica unilateral dobanda în funcție de costurile operaționale, costurile de refinanțare de pe piață monetară/de capital precum și în funcție de sursele de finanțare proprii nu este raportata la un indicator precis, individualizat, acești factori fiind menționati generic, in contract, fara detalii precise.

Prin necircumstantierea in nici un mod a elementelor care ii permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lasand practic la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauza incalca prevederile legale incidente in materia clauzelor abuzive, fiind de natura sa prejudicieze interesele consumatorului.

In ceea ce privește "motiv întemeiat prevăzut in contract"; in vederea măririi ratei dobânzii, in sensul legii nr. 193/2000 se intelelge o situație clar descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea sa știe de la inceput ca, daca acea situație se va produce, dobanda sa fi mărită, totodată motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, de determinat ca, in eventualitatea unui litigiu in legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța sa poata verifica daca acea situație a intervenit, motivul de mărire a ratei dobânzii chiar s-a produs.

Așadar, furnizorul serviciilor financiare își poate rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii, cu condiția să existe o motivație întemeiată, consumatorul să fie informat cât mai curând posibil, iar acesta din urmă să aibă libertatea rezilierii imediate a contractului.

Pe de alta parte, marja băncii este un element fix din cadrul dobânzii, stabilit la momentul acordării creditului, ce nu poate fi modificat in mod unilateral de către banca pe parcursul derulării creditului.

Curtea constată aplicarea greșită a prevederilor art. 10 din OG nr. 21/1992, în cauză nefiind respectate prevederile acestui articol care stipulează că "Drepturile consumatorilor,la încheierea contractului, sunt: b) de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative si condițiile de garanție, indicarea exacta a prețului sau tarifului, precum si stabilirea cu exactitate a condițiilor de credit si a dobinzilor".

În ce privește încheierea contractului, Curtea apreciază că reclamantul, în calitate de consumator, a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca.

Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către imprumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, fiind redactate în spiritul prevederilor art. 4 alin.2 din lege.

Reclamantul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întreg actul juridic fiind impus, în forma respectiva, de către bancă. Conform art. 4 alin.3 teza finală din Legea nr. 193/2000, băncii ii revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele abuzive cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Pentru reclamant, creditul contractat era strain profesiei exercitata de aceasta, contractul avand un caracter extraprofesional.

Condițiile speciale și generale sunt prestabilite de pârâtă, iar conținutul lor nu a fost negociat efectiv cu reclamantul, în sensul de a da acestuia posibilitatea reală de a modifica conținutul acestora, prin efectul negocierii.

Sunt astfel aplicabile prevederile art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit alineatului 3 al aceluiași text de lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

În ce privește buna-credință, Curtea subliniază ca o clauză abuzivă presupune existența unei prezumții de rea-credință din partea profesionistului.

Directiva comunitara nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trimite la buna-credință atunci cand defineste clauzele abuzive.

Această clauză privind ajustarea dobânzii se identifică cu ipoteza art.1 pct.e lit.e) din anexa la Legea nr.193/2000, care arată că sunt abuzive clauzele care dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu.

Clauza privind dobanda se incadreaza in prevederile art.4 alin.l din Legea nr. 193/2000, deoarece aceasta exprimare nu descrie intr- un limbaj clar si ușor inteligibil mecanismul de revizuire a ratei dobânzii, acest mecanism fiind lasat la aprecierea unilaterala a băncii, care poate stabili potrivit propriilor interese, ce inseamna "costurile operaționale, costurile de refinantare de pe piața monetara/de capital precum si in funcție de sursele de finanatare proprii"; si poate sa comunice consumatorului noua rata a dobânzii fara ca acesta sa se poata opune sau negocia,

Clauza nu este astfel conformă cu necesitatea stabilirii unor repere obiective în determinarea obligației de plată a consumatorului, iar reclamantul nu a fost informat corespunzător cu privire la obligația de a plăti în viitor o dobândă în alt cuantum decât cel prevăzut initial.

Din analiza modului de redactare a clauzei se observă că, în concret, nu se poate deduce care este mecanismul în funcție de care poate evolua marja din cuprinsul dobanzii .

Potrivit practicii CJUE, clauzele unui contract bancar care se referă la prețul contractului trebuie redactate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât, consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat.

Prin modul de redactare a acestei clauze au fost vătămate interesele legitime patrimoniale ale reclamantei prin majorarea considerabilă a ratei lunare. Contractul trebuie încheiat si executat cu respectarea principiului bunei credințe, părțile fiind obligate a acționa corect si echitabil in raporturile directe, fără ca vreuna dintre acestea să obțină un avantaj disproporționat in detrimentul celeilalte

Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, Curtea reține că este vorba în primul rand de un dezechilibru economic, indiferent dacă acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamantului.

Utilizand criteriul echivalenței în aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual, se are în vedere faptul ca echivalența prestațiilor presupune ca drepturile și obligațiile reciproce să aibă, dacă nu o valoare identică, macar una apropiată, ceea ce nu e cazul în speță.

În ce privește motivul de apel formulat de reclamant referitor la obligarea paratei la recalcularea nivelului dobânzii percepute in temeiul contractului de credit, de la data de 15.06.2008 pana la data finalizării raporturilor contractuale dintre parti, după formula de calcul indicată de apelant, Curtea notează că această cerere ar reprezenta o intervenție nepermisă a instanței in contractul părților la stabilirea prețului contractului.

Părțile au acceptat și și-au exprimat consimțământul la încheierea convențiilor de credit pentru credite cu dobândă mixtă, respectiv fixă pentru o perioadă scurtă, apoi variabilă, in conditiile specificate in contract.

Prin contractul de credit încheiat, părțile au convenit la încheierea contractului stabilirea unei dobânzi variabile, iar caracterul variabil, indexabil al dobânzii a fost cunoscut și agreat de către ambele părți.

Curtea nu poate interveni și modifica acordul de voință al părților, deoarece acest demers nu ar ține cont de voința părților și reprezintă, așa cum s-a arătat, o ingerință a instanței de judecată în mecanismul contractual și o încălcare a dispozițiilor legale care guvernează libertatea contractuală.

Instanța de judecată nu poate modifica conținutul contractului în funcție de propriile interese ale părților întrucât principiul libertății contractuale (autonomiei de voință) se opune unei asemenea intervenții, având doar posibilitatea de a constata caracterul abuziv al unei clauze.

Dispozițiile Legii nr.193/2000 nu oferă posibilitatea instanței de a modifica dispozițiile contractuale, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive și să dispună înlăturarea lor, când este cazul.

Consecința este că, fie se derulează contractul în continuare, cu acordul consumatorului, dacă după eliminarea clauzei acesta mai poate continua, fie, dacă contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul poate fi îndreptățit să ceară rezoluțiunea acestuia, cu plata de daune interese, dacă este cazul.

În acest sens se reține și practica CJUE; potrivit Hotărârii Curții (Camera întâi) din data de 14.06.2012 în cauza C-618/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art.267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primită de Curte la 29.12.2010 în procedura Banco Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino, Curtea a hotărât că atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele au numai obligația de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta să nu mai producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia.

Astfel, contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Având în vedere admiterea capatului principal privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei înscrisă în art. 3.1 din contract, fraza cu următorul conținut: "Banca are dreptul de a modifica marja din calculul dobânzii, în funcție de costurile operaționale, costurile de refinanțare de pe piață monetară/de capital precum și în funcție de sursele de finanțare proprii", Curtea va constata intemeiat si capătul accesoriu privind obligarea paratei să restituie reclamantului suma încasată în plus, cu titlu de dobândă, în temeiul clauzei constatate nule absolut, de la data încasării până la data încheierii Actului aditional nr.01/12.11.2010, plus dobânda legală aferentă sumei încasate în plus, de la data perceperii până la data achitării de către bancă.

În ce privește apelul paratei, referitor la critica privind comisionul de acordare, Curtea apreciază că, în speta este nu indeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Conform art.3.4 din contract comisionul de acordare facilități este de 1,5% din valoarea totală a facilității. Acest comision se va plăti de împrumutat din surse proprii la data efectuării tragerii în cadrul facilității.

Clauza este redactată de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirmațiilor reclamantului, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision.

Mai mult, un asemenea comision este permis în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că "pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (…) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor";.

În jurisprudența CJUE s-a stabilit că, în scopul aprecierii existenței eventuale a unui dezechilibru semnificativ trebuie să se țină seama de natura bunului sau a serviciului care face obiectul contractului, raportat la toate circumstanțele care au însoțit încheierea acestui contract, precum și la toate celelalte clauze ale acestuia. Dezechilibrul semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale (cauza Constructora Principado SA, C 226/12).

Noțiunea de "dezechilibru semnificativ"; în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive"; (cauza Mohamad Aziz C415/11).

Pentru verificarea îndeplinirii acestor două condiții de către instanțele naționale sunt indicate criterii diferite: "noțiunea "dezechilibru semnificativ"; în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive";; "pentru a ști dacă dezechilibrul este creat "în contradicție cu cerința de bună credință";, este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale"; (cauza Constructora Principado SA, C 226/12).

Având în vedere aceste considerații reținute în jurisprudența CJUE, Curtea reține că, astfel cum rezultă din chiar denumirea sa, comisionul de acordare este perceput pentru acordarea creditului. În ceea ce privește susținerea că acest comision de acordare reprezintă o dobândă mascată, Curtea arată că, dobânda este percepută pentru lipsa de folosință a sumei puse la dispoziția clientului, în timp ce comisionul de acordare este solicitat pentru serviciile prestate de bancă în vederea acordarii creditului. Prin urmare, clauza referitoare la comisionul de acordare nu produce un dezechilibru economic între părți, nefiind întemeiată susținerea potrivit căreia nu ar exista nicio contraprestație din partea băncii pentru acest comision.

Pe de altă parte, Curtea apreciază că prin clauza referitoare la comisionul de acordare nu a fost afectată situația juridică a reclamantului , acesta nefiind pus într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național. Astfel, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziție legală care să interzică perceperea unui astfel de comision sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de acordarea unui credit. Prin urmare, nu există niciun drept care să fie prevăzut în legislația națională și al cărui conținut să fi fost restrâns ori a cărui exercitare să fi fost împiedicată prin stipularea clauzei referitoare la comisionul de acordare.

Sub aspectul condiției relei - credințe, raportat la jurisprudența CJUE din cauza Constructora Principado SA, C 226/12 și având în vedere toate aspectele referitoare la încheierea contractului, Curtea apreciază că nu s-a făcut dovada încălcării acesteia, existând premise ca banca să considere că reclamantii ar fi acceptat clauza referitoare la comisionul de acordare în cazul unei negocieri individuale. Se reține că banca a acționat corect și echitabil în stabilirea acestui comision, întrucât nu a urmărit perceperea comisionului fără a presta vreun serviciu. Valoarea, metoda de calcul și data scadenței comisionului sunt stipulate foarte clar in contractul de credit , iar motivele perceperii acestui comision rezultă cu ușurință din denumirea sa.

Sub aspectul transparenței clauzei referitoare la comisionul de acordare, Curtea apreciază că aceasta este clară și inteligibilă. Având în vedere circumstanțele existente la momentul încheierii contractului de credit, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că reclamantul a avut posibilitatea să prevadă toate consecințele juridice și economice pe care le presupunea clauza, aceasta fiind clară și inteligibilă.

Obligația de transparență presupune utilizarea unor clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Este adevărat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, ci prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe și posibilitatea ca un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din clauzele contractuale în ceea ce îl privește (cauza Kasler și Rabai, C-26/13, cauza Matei, C143/13).

Curtea apreciază că reclamantul a avut posibilitatea să prevadă, la data încheierii contractului de credit, consecințele juridice și economice pe care le implică perceperea comisionului de acordare. Atât valoarea comisionului, cât și data scadenței au fost stipulate foarte clar, iar motivele perceperii acestui comision rezultă cu ușurință chiar din denumirea sa.

Faptul că în cuprinsul clauzei nu s-au menționat demersurile concrete efectuate de către bancă, nu conduce la concluzia că reclamantul nu a avut posibilitatea să le prevadă.

Obligația de informare presupune acordarea de către profesionist a tuturor informațiilor referitoare la condițiile creditului și distinctă de obligația de transparență. Însă, numai încălcarea obligației de informare nu ar putea determina un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fiind necesar să existe și o clauză contractuală care să afecteze situația juridică a consumatorului, în sensul că acesta se află într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național.

În ce privește critica privind caracterul dezechilibrat al clauzelor contractuale atacate, Curtea reține ca potrivit art.3.5 comisionul de administrare este de o,15% pe lună din suma facilității rămasă de rambursat comisionul de administrare va fi plătit lunar de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare.

Așa cum rezulta din graficele de rambursare aferente contractului, comisionul a fost perceput la soldul creditului.

Prin urmare, aplicandu-se la soldul creditului, nu se creeaza un dezechilibru semnificativ, intrucat valoarea acestui comision se coreleaza cu valoarea soldului rămas de plată, acesta scazand progresiv, cu fiecare lună de plată.

Contractul trebuie încheiat si executat cu respectarea principiului bunei credințe, părțile fiind obligate a acționa corect si echitabil in raporturile directe, fără ca vreuna dintre acestea să obțină un avantaj disproporționat in detrimentul celeilalte, prin perceperea costurilor suplimentare contestate fără o contraprestație corespunzătoare.

Comisionul de administrare credit are un caracter determinat sau cel puțin determinabil, raportat la momentul incheierii Convenției de credit, si este datorat, fiind în legătura directa intre serviciile financiare oferite de Banca prin Convenția de credit .

Cauza a fost redactata într-un mod clar, prin exprimarea unui procent matematic, ce permitea reprezentarea consecintelor economice a acestei obligații.

Curtea notează ca în costul total al creditului sunt incluse dobanda, comisioanele și alte taxe /costuri obligatorii, cunoscute de părți, iar reclamantul consumator s-a obligat sa restituie atât suma împrumutată, cât și costul total al creditului.

În schimbul sumei imprumutate, reclamantului ii revenea obligatia de a restituie prețul din contract, esalonat în rate lunare.

Clauza care reglementează perceperea unui comision de administrare lunar la soldul creditului este clara, clauza fiind exprimată intr-un limbaj ușor inteligibil.

Partile au stabilit în mod explicit cuantumul acestui comision si modul de calcul.

Nu exista nicio dovada ca acest comision reprezintă o forma de dobanda mascata și nici ca banca a acționat cu rea credința, fiind în acord și cu reglementarea actuală, care il prevede ca si comision legal.

Astfel, potrivit art. 36 din OUG nr.50/2010 (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

(2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit.

(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

In ce priveste capetele accesorii, avand in vedere argumentele prezentate cu privire la cererile principale, respingerea capetelor de cerere principale atrage și respingerea cererilor accesorii.

În consecinta, pentru aceste motive, Curtea va constata apelurile fondate potrivit art. 480 alin2. NCPC, a schimbat, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că, pe fond:

Va constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei înscrisă în art. 3.1 din contract, fraza cu următorul conținut: "Banca are dreptul de a modifica marja din calculul dobânzii, în funcție de costurile operaționale, costurile de refinanțare de pe piață monetară/de capital precum și în funcție de sursele de finanțare proprii".

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma încasată în plus, cu titlu de dobândă, în temeiul clauzei constatate nule absolut, de la data încasării până la data încheierii Actului aditional nr.01/12.11.2010, plus dobânda legală aferentă sumei încasate în plus, de la data perceperii până la data achitării de către bancă.

A respins capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor privind comisionul de acordare facilități și comisionul de administrare.

A respins capetele de cerere privind restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare și comision de administrare și a dobânzii legale aferente.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

← Legea nr. 10/ 2001. acordarea masurilor reparatorii in...		Contencios administrativ. conflict de competență, instanța... →

Contracte -litigii cu profesionisti. clauze abuzive. dreptul bancii de a modifica marja bancii din calculul dobanzii.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contracte -litigii cu profesionisti. clauze abuzive. dreptul bancii de a modifica marja bancii din calculul dobanzii.