Drepturi de autor, drepturi conexe condițiile în care se pot ataca considerentele: în pofida formulării prea largi a textului, interpretarea sistematică a art. 461, care conține o regulă urmată de o excepție, dar și a întregului articol 461 în economi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 398A din data de 27.04.2017
Domeniu: PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Drepturi de autor, drepturi conexe
Condițiile în care se pot ataca considerentele:
În pofida formulării prea largi a textului, interpretarea sistematică a art. 461, care conține o regulă urmată de o excepție, dar și a întregului articol 461 în economia de ansamblu a Codului (îndeosebi art. 33 și art. 458 alin.1), rezultă că nu orice considerent considerat greșit ori deranjant poate fi atacat de către partea care a câștigat procesul. Doar dacă partea poate argumenta un dezavantaj juridic actual ori cel puțin previzibil cu o probabilitate rezonabilă, decurgând din considerentul atacat, aceasta poate justifica un interes legitim, născut și actual pentru a formula o cale de atac potrivit art. 461 alin.2 NCPC.
( decizia civilă nr. 398 A/ 27.04.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila )
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, la data de 14.10.2016, reclamanta (..) a solicitat interzicerea încălcării de către pârâte a dreptului de autor al reclamantei asupra ansamblului grafic constând în prim plan dintr-un călăreț pe un cal ridicat pe picioarele dinapoi ce rotește deasupra capului un bici a cărui curea supradimensionată creează mai multe opturi pe orizontală, redate în culori diferite, și se prelungește mult pe verticală, iar în plan îndepărtat din reprezentarea unui pod; fixarea unui termen pentru introducerea acțiunii de fond în conformitate cu prevederile art. 978 alin 4);obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu; conformitate cu prevederile art. 996 alin. 3 Cod procedură civilă, măsurile dispuse sa fie executorii, fără somație și fără trecerea vreunui termen.
La data de 23.09.2016, pârâta (…) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată și inadmisibilă.
Pârâta (...)a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă ca nefondată cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale.
Prin sentința civilă nr. 102/27.01.2017, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, ordonanța președințială privind pe reclamanta (...)în contradictoriu cu pârâții (...).
Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 978, 978 c.pr.civ și art. 996 și urm C.pr.civilă.
Potrivit art. 979 alin. 1 și 2 lit. a) și lit. b) C.pr.civilă "Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanța judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor";.
Potrivit art. 996 alin.1 C.pr.civ, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Reclamanta este o companie înregistrată în Ungaria, care are înregistrată în Ungaria marca Hajdu Finom, cu nr de înregistrare 26.04.2002. Se arată prin acțiune că reclamanta deține un drept de autor asupra ansamblului grafic constând în prim plan dintr-un călăreț pe un cal ridicat pe picioarele dinapoi ce rotește deasupra capului un bici a cărui curea supradimensionată creează mai multe opturi pe orizontală, redate în culori diferite, și se prelungește mult pe verticală, iar în plan îndepărtat din reprezentarea unui pod. Se arată de asemenea că acest ansamblu grafic, față de care se invocă un drept de autor a fost inclus ca parte a mărcii reclamantei.
Pe de altă parte, la data de 02 octombrie 2013, pârâta (...), a depus la înregistrare, pe cale națională, marca combinată HFnr. depozit național reglementar M 2013 06987 pentru bunuri și servicii în clasa 30 "cafea, ceai, cacao și înlocuitori de cafea, orez, tapioca, sago, făină și preparate făcute din cereale, pâine, produse de patiserie și cofetărie, înghețată comestibilă; zahăr, miere, sirop de melasă; drojdie, praf de copt; sare, muștar; oțet, sosuri (condimente); mirodenii, gheață";, clasa 31 ";produse agricole, horticole, forestiere și cereale, necuprinse în alte clase; animale vii; fructe și legume proaspete; semințe, plante și flori naturale; alimente pentru animale, malț", clasa 35 "publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; administrație comercială; lucrări de birou"; și clasa 39 "transport; ambalarea și depozitarea mărfurilor, organizarea de călătorii";, marca fiind înregistrată sub nr.
Una din condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, în sensul art. 996 C.pr.civ este ca aparența de drept să fie în favoarea reclamantei. sub acest aspect, tribunalul a reținut că aceasta este justificată de reclamantă prin existența unei hotărâri nedefinitive prin care reclamanta a solicitat anularea mărcii deținută de pârâta (...), înregistrată sub nr., prin care s-a reținut și existența în favoarea reclamantei a unui drept de autor cu privire la ansamblul grafic inclus în marcă.
Aparența de drept, specifică ordonanței președințiale nu poate fi dată doar de pronunțarea unei hotărâri judecătorești nedefinitive favorabilă unei părți. Aparența de drept este o chestiune relativă, ce nu trebuie a fi probată cu un probatoriu vast, ce rezultă din situația de fapt existentă și care nu poate fi stabilită în abstract, ci doar prin raportare la persoana cu care se judecă în contradictoriu. Aparența de drept este în favoarea celui a cărui poziție este preferabilă din punct de vedere legal în raportul juridic dedus judecății, ori pronunțarea unei hotărâri, nedefinitive nu are valoarea probatorie de a schimba aparența de drept și prezumția de legalitate a mărcii înregistrate deja pe teritoriul României.
În speță aparența de drept este în favoarea pârâtei prin dovedirea calității sale de titular al mărcii înregistrată sub nrHF. Împrejurarea că in prezent se desfășoară o procedura privind anularea acestei mărci nu are relevanta in aprecierea aparentei de drept ca fiind in favoarea acesteia, întrucât până în momentul pronunțării unei hotărâri definitivele de anulare a mărcii, pârâta este titulara acesteia, potrivit art. 8 și 36 din Legea nr. 84/1998.
A reținut tribunalul că aparența de drept este aceea că reclamanta deține la rândul său marca, care însă nu este înregistrată pe teritoriul României ci pe teritoriul Ungariei, doar pentru produse din clasa 30 "făină";.
În ceea ce privește aparența de drept derivată din dreptul de autor asupra ansamblului grafic, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7 lit g din Legea 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuala in domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice.
Totodată, art. 1 alin 2 din Legea drepturilor de autor arata ca opera de creație intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunoștința publica, prin simplul fapt al realizării ei, chiar in forma nefinalizata. Potrivit art. 3 din aceeași lege, este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera, fiind prezumat ca autor, conform art. 4 persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică.
Astfel, tribunalul a constatat că deși se invocă de către reclamantă că desenul, ca operă de creație intelectuală a fost creat de către numitul PB, în procedura specifică ordonanței președințiale nu se pot face dovezi specifice cu privire la persoana sub numele căruia a fost adusă opera la cunoștința publică, probatoriu vast, incompatibil cu cererea de ordonanță președințială. Cu atât mai puțin a fost dovedită în prezentul proces vreo modalitate de transmitere a drepturilor sale patrimoniale, în sensul art. 39 din lege către reclamantă, declarația presupusului autor în acest sens neavând valoarea probatorie a unei cesiuni.
În ceea ce privește hotărârea pronunțată în fond în cererea de anulare a mărcii, prin care se reține faptul că reclamant are un drept de autor, tribunalul a reținut că este o hotărâre care nu este definitivă ce nu poate schimba aparența de drept prin însăși pronunțarea acesteia ci poate fi doar un argument în plus, în situația în care aparența de drept astfel cum a fost analizată mai sus, este confirmată printr-o hotărâre nedefinitivă.
A reținut tribunalul că în prezent este înregistrat de Oficiul European de Proprietate Europeană -EUIPO la data de 16.03.2016, ca desen industrial desenul nr. reprezentând același ansamblu grafic, Ulterior desenul apare ca fiind deținut de o societate din Bulgaria.
Ca urmare, tribunalul a reținut că nu se poate reține o aparență de drept nici cu privire la calitatea reclamantei de titular al unui drept de autor asupra desenului, stabilirea unei astfel de drept în favoarea acesteia ar conduce la o judecată asupra fondului litigiului, prin stabilirea persoanei sub numele căruia a fost adusă opera la cunoștința publică.
Condiția urgenței nu este de asemenea îndeplinită, tribunalul reținând că aceasta este subsumată de art. 996 alin.1 C.pr.civ, condiției necesității luării măsurii grabnic, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere. Raportat la situația concretă reținută, respectiv la existența unei aparențe de drept în favoarea pârâtei (...), derivată din înregistrarea mărcii pe teritoriul României, coroborat cu faptul că de la momentul înregistrării mărcii de către aceasta reclamanta a înțeles să renunțe la folosirea ansamblului grafic pe teritoriul României, cum reclamanta afirmă în cererea sa, în cauză nu este îndeplinită condiția urgenței luării măsurii.
Tribunalul a reținut că pentru admiterea cererii de instituire, pe calea ordonanței președințiale, a măsurilor provizorii în materia proprietății intelectuale solicitate de reclamantă, trebuie îndeplinite atât condițiile generale impuse de art. 997 Cod proc civ, respectiv aparența de drept, vremelnicia, urgența și neprejudecarea fondului, cât și cele speciale impuse de art. 978 alin. 1 CPC, respectiv dovada credibilă că drepturile de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat titularului dreptului.
În speță, până la anularea definitivă a mărcii pârâtei (...) nu se poate reține că reclamanta are un drept de proprietate intelectuală ce face obiectul unei acțiuni ilicite, cauzatoare de prejudicii.
Neîndeplinirea cel puțin a uneia din condițiile mai sus arătate pentru instituirea măsurilor provizorii în materie de proprietate intelectuală conduce la respingerea cererii de instituire a acestora.
În ceea ce privește pârâtul (...)tribunalul a reținut că acesta are calitatea de licențiat în senul art. 43 din Legea nr. 84/1998, însă contractul de licență a mărcii nu este opozabil reclamantei, nefăcându-se dovada înscrii acestuia în Registrul mărcilor și a publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a acestuia. Potrivit art. 43 alin 4 din legea nr. 84/1998 licența este opozabilă terților de la data publicării acesteia.
Cu toate acestea, tribunalul a constatat că aparența de drept stabilită în favoarea licențiatorului profită și licențiatului, chiar dacă dreptul acestuia nu este opozabil reclamantei. Cu atât mai puțin poate fi reținută în favoarea pârâtului (...)calitatea de licențiat al desenului industrial, înregistrat sub nr. , tribunalul având în vedere că potrivit art. 28 alin 1 lit. b din Regulamentul CE/2002 se arată că atât timp cât transferul nu a fost încă înscris în registru, succesorul în drepturi nu se poate prevala de drepturile care decurg din înregistrarea desenului sau modelului comunitar.
În concluzie, tribunalul a constatat că aparența de drept poate fi reținută în favoarea titularului mărcii înregistrată pe teritoriul României, că o analiză a dreptului de autor asupra desenului grafic ar conduce la judecarea fondului prin natura probatoriului administrat, constatând că simpla declarație a unei persoane că este autorul desenului nu este de natură a satisface exigențele probatorii ale existenței unui drept de autor. În ceea ce privește drepturile izvorâte din desenul industrial comunitar, tribunalul a reținut că aparența de drept aparține autorului înregistrat iar cele două pârâte nu au făcut dovada unor licențe opozabile terților.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâtă(…).
În motivarea apelului, se arată că la cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale, situația pârâtei în cadrul prezentului litigiu este una cu totul particulară, respectiv, aceea a unui licențiat de bună-credință al drepturilor de proprietate intelectuală aparținând intimatei-reclamante
Apelanta a mai arătat că prin intermediul contractului de licență din data de 2 aprilie 2015 este licențiată în a folosi pe teritoriul României marca națională (înregistrată la (...) - "OSIM"), iar prin intermediul Anexei din 25.04.2016 la contractul de licență din data de 2 aprilie 2015, este licențiată să folosească pe teritoriul României desenul european nr. (înregistrat de Oficiul European de Proprietate Intelectuală - "EUIPO").
Aceste acte juridice au fost încheiate de către pârâtă cu intimata-pârâtă în baza drepturilor de proprietate industrială pe care aceasta le-a justificat prin înregistrările efectuate în registrele ținute de oficiile de proprietate industrială competente și, în ceea ce privește desenul european nr., a contractului de licență încheiat de intimata-pârâtă cu titularul dreptului înregistrat.
În legătură cu licențierea dreptului asupra mărcii HFa intimatei-pârâte, se arată că, în mod corect, instanța de fond a reținut faptul că până la înscrierea în Registrul Național al Mărcilor ținut de OSIM a unei hotărâri judecătorești definitive cu privire la anularea mărcii a cărei licențiată este apelanta, aceasta se bucură de toate drepturile izvorâte dintr-un contract de licență valabil încheiat.
Apelanta pârâtă justifică aparență a dreptului cu privire la licența de marcă ce i-a fost acordată de către intimata-pârâtă.
La pag. 12 a sentinței apelate, instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că apelanta nu ar justifica aparența dreptului, respectiv, nu ar putea opune contractul de licență a mărcii HFintimatei-reclamante, deoarece această licență nu a fost înscrisă în fișa mărcii din Registrul Național ținut de către OSIM.
Într-adevăr, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice ("Legea Mărcilor") prevede în art. 43 alin. (4) că "Licența este opozabilă terților de la data publicării acesteia".
Art. 44 din Legea Mărcilor prevede însă expres că: "Lipsa înscrierii unei licențe la OSIM nu afectează: a) valabilitatea înregistrării mărcii care face obiect al licenței ori cu privire la protecția licenței mărcii; b) intervenția într-o acțiune în contrafacere angajată de titular ori obținerea, în cadrul acestei proceduri, de daune-interese, ca urmare a contrafacerii unei mărci care face obiect al licenței și, la alin. (5) că: "înscrierea licenței nu este o condiție pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenței să poată fi considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menținerea validității ori la apărarea drepturilor cu privire la acea marcă".
Așadar, potrivit legii, este evident că neînscrierea licenței la OSIM nu neagă protecția oferită de licență (așadar aparența legalității utilizării mărcii de către subscrisa urmare a respectivului contract de licență) și, mai mult, confirmă faptul că utilizarea mărcii de către subscrisa este asimilată utilizării de către titular și, pe cale de consecință, generează în favoarea subscrisei aparența de drept în mod eronat negată de instanța de fond.
De altfel, terțul din speța prezentă, respectiv, intimata-reclamantă cunoaște existența și întinderea licenței acordare de către intimata-pârâtă apelantei și consideră respectiva licență ca opozabilă față de propria sa persoană din moment ce: chiar intimata-reclamantă a chemat-o pe apelanta pârâtă în judecată alături de autorul licenței, pentru (potrivit chiar intimatei-reclamante) asigurarea opozabilității unei eventuale ordonanțe președințiale față de apelanta pârâtă, în cazul în care instanța ar fi instituit măsuri provizorii împotriva intimatei-pârâte; și, la cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale cu care a sesizat instanța de fond, intimata-reclamantă a atașat inclusiv o copie a contractului de licență dintre apelantă și intimata-pârâtă.
Or, chiar și numai din aceste două aspecte de fapt, se poate observa că față de intimata-reclamantă licența acordată apelantei de către intimata-pârâtă este opozabilă și produce efecte, fiind cunoscută de către aceasta.
Apelanta justifică aparența dreptului cu privire la licența asupra desenului comunitar ce i-a fost acordată de către intimata-pârâtă
Apelanta consideră că în mod eronat, la pag. 12-13 din sentința apelată, instanța de fond a reținut și faptul că apelanta nu ar justifica o aparență a dreptului prin aceea că nu ar putea să opună intimatei-reclamante contractul de licență încheiat cu intimata-pârâtă cu privire la desenul comunitar nr., deoarece acest contract nu este înregistrat în Registrul European ținut de EUIPO. În motivarea acestei constatări, instanța de fond a reținut incidența textului art. 28 litera b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 6/2002 din 12 decembrie 2001 privind desenele comunitare ("Regulamentul nr. 6/2002").
Aspectul de fapt dublat de aspectul de drept reținut în această privință de către instanța de fond este eronat, deoarece:
Art. 28 din Regulamentul nr. 6/2002 privește "transfer of the registered Community design", în traducere în limba română, "cesiunea drepturilor asupra desenului comunitar"
Sediul materiei cu privire la licențele acordate asupra sau în legătură cu desenele comunitare se regăsește în art. 32 din Regulamentul nr. 6/2002
Art. 32 alin. 5 din Regulamentul nr. 6/2002 prevede faptul că "în cazul unui desen comunitar, acordarea sau transferul unei licențe cu privire la un astfel de drept va fi, la cererea uneia dintre părți, înscrisă în registru și publicată." Astfel, norma din art. 32 alin. 5 din Regulamentul nr. 6/2002 nu condiționează opozabilitatea licențelor față de terți de înregistrarea acestora în Registrul European ținut de EUIPO.
De altfel, față de determinarea legii aplicabile potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (i) lit. a) din Regulamentul 6/2002, desenul comunitar nr. este supus legii engleze în ceea ce privește opozabilitatea față de terți (art. 33 alin. (i) din Regulamentul 6/2002), lege care prevede doar condiția încheierii contractului în formă scrisă pentru valabilitatea licenței (art. 222 alin. (3) din Copyright, Designs andPatentsActigSS1).
Și în acest caz, deoarece intimata-reclamantă, cunoștea despre existența și întinderea licenței acordate de către intimata-pârâtă cel puțin de la data formulării întâmpinării de către subscrisa pe fondul cauzei, respectiv, de la data de 23.11.2016, prin aplicarea normei din art. 32 alin. 5 din regulamentul nr. 6/2002, apelanta consideră că nu se poate reține faptul că neînregistrarea licenței cu privire la desenul comunitar nr. nu i-ar fi opozabil intimatei-reclamante.
Față de toate aspectele mai sus prezentate, apelanta a precizat că justifică drepturi proprii aparența de drept cu privire la marca HFși la desenul comunitar nr., prin aceea că ambele licențe îi erau cunoscute și opozabile intimatei-reclamante.
Mai mult, însăși legea consacră faptul că opozabilitatea față de terți a unor drepturi cum sunt cele obținute prin licență survine de la momentul la care terțul în cauză a luat cunoștință despre existența respectivelor drepturi, fără ca formalitatea înregistrării într-un registru dat să fie generatoare de drepturi.
În final, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului, modificarea considerentelor sentinței civile nr. 102/27.01.2017 în sensul constatării existenței aparenței dreptului în beneficiul apelantei, ca urmare a încheierii contractelor de licență cu intimata-parată și menținerea restului considerentelor sentinței apelate, respectiv, menținerea soluției primei instanțe, de respingere a cererii de ordonanță președințială solicitată de către intimata-reclamantă.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
În esență, considerentele contestate de apelantă sunt următoarele: ,,În ceea ce privește pârâtul (...)tribunalul a reținut că acesta are calitatea de licențiat în senul art. 43 din Legea nr. 84/1998, însă contractul de licență a mărcii nu este opozabil reclamantei, nefăcându-se dovada înscrii acestuia în Registrul mărcilor și a publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a acestuia. Potrivit art. 43 alin 4 din legea nr. 84/1998 licența este opozabilă terților de la data publicării acesteia.
Cu toate acestea, tribunalul a constatat că aparența de drept stabilită în favoarea licențiatorului profită și licențiatului, chiar dacă dreptul acestuia nu este opozabil reclamantei. Cu atât mai puțin poate fi reținută în favoarea pârâtului (...)calitatea de licențiat al desenului industrial, înregistrat sub nr. tribunalul având în vedere că potrivit art. 28 alin 1 lit. b din Regulamentul CE/2002 se arată că atât timp cât transferul nu a fost încă înscris în registru, succesorul în drepturi nu se poate prevala de drepturile care decurg din înregistrarea desenului sau modelului comunitar.
(…) În ceea ce privește drepturile izvorâte din desenul industrial comunitar, tribunalul a reținut că aparența de drept aparține autorului înregistrat iar cele două pârâte nu au făcut dovada unor licențe opozabile terților.ˮ
În condițiile art. 461 alin.1 NCPC, calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Această normă instituie regula în materie, care constă în atacarea soluției doar de către partea care a căzut, total sau parțial, în pretenții, întrucât, de regulă, numai aceasta justifică un interes, în sensul art. 458 alin.1 NCPC.
Având însă în vedere iradierea autorității de lucru judecat a dispozitivului și asupra considerentelor care susțin soluția adoptată ori dezleagă altă chestiune litigioasă, prealabilă celei dezlegate prin dispozitiv (art. 430 alin.2 NCPC), legiuitorul a admis, cu titlu de excepție, și atacarea considerentelor, în măsura în care, între altele, acestea sunt greșite (art. 461 alin.2 NCPC).
În pofida formulării prea largi a textului, interpretarea sistematică a art. 461, care conține o regulă urmată de o excepție, dar și a întregului articol 461 în economia de ansamblu a Codului (îndeosebi art. 33 și art. 458 alin.1), rezultă că nu orice considerent considerat greșit ori deranjant poate fi atacat de către partea care a câștigat procesul. Aceasta, în principiu, trebuie să se considere mulțumită de rezultat, chiar dacă îi displace raționamentul uzitat de instanță pentru a-l obține. Nu orice considerent intră în autoritatea lucrului judecat, ci numai un considerent care sprijină cu necesitate soluția adoptată, nefiind justă interpretarea potrivit căreia orice considerent neatacat poate dezvolta efectele prevăzute de art. 430 alin.2 NCPC.
Doar dacă partea poate argumenta un dezavantaj juridic actual ori cel puțin previzibil cu o probabilitate rezonabilă, decurgând din considerentul atacat, aceasta poate justifica un interes legitim, născut și actual pentru a formula o cale de atac potrivit art. 461 alin.2 NCPC. Cerința interesului acționează astfel ca un filtru legitim în calea unor căi de atac exercitate pur speculativ, șicanatoriu ori chiar doctrinar, protejând astfel buna administrare a justiției. Instanțele judecătorești nu sunt foruri consultative pentru probleme de natură teoretică, ci trebuie să rezolve litigii reale și actuale, cu privire la drepturile și interesele legitime deduse judecății, iar rezolvarea dată trebuie să aibă o finalitate clară și efectivă.
În cauză, se constată că cerința interesului poate fi considerată îndeplinită, deși apelanta-pârâtă a câștigat procesul, având în vedere statuarea tribunalului, din care rezultă, în esență, că licențele mărcii și a desenului industrial evocate anterior nu ar fi opozabile intimatei-reclamante. Un atare argument ar putea fi reluat în ipoteza formulării unei noi cereri de ordonanță președințială sau în contrafacere, de exemplu după consolidarea autorității lucrului judecat a sentinței de anulare mărcii, prin respingerea apelului sau chiar și a recursului. Ca atare, deși prejudiciul nu este unul actual, ci potențial și oarecum ipotetic, probabilitatea sa logică și practică nu este atât de redusă încât să fie negată condiția interesului, prevăzută de art. 33 NCPC.
Din actele dosarului rezultă că în temeiul contractului de licență din data de 2 aprilie 2015 (f. 17 și urm., vol. II dosar TB) apelanta este licențiată în a folosi pe teritoriul României marca națională HF(înregistrată la (...)), iar potrivit Anexei din 25.04.2016 la contractul de licență din data de 2 aprilie 2015, este licențiată să folosească pe teritoriul României desenul european nr. (înregistrat de Oficiul European de Proprietate Intelectuală).
Potrivit art. 44 alin.4 și 5 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,
(4) Lipsa înscrierii unei licențe la OSIM nu afectează:
a) valabilitatea înregistrării mărcii care face obiect al licenței ori cu privire la protecția licenței mărcii;
b) intervenția într-o acțiune în contrafacere angajată de titular ori obținerea, în cadrul acestei proceduri, de daune-interese, ca urmare a contrafacerii unei mărci care face obiect al licenței.
(5) Înscrierea licenței nu este o condiție pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenței să poată fi considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menținerea validității ori la apărarea drepturilor cu privire la acea marcă.
În raport de dispozițiile art. 44 alin.4 și 5 din Legea mărcilor, rezultă că într-adevăr, licența, chiar neînscrisă, este opozabilă terțului care ar pretinde un drept propriu asupra semnului utilizat ca marcă, terțul nefiind îndreptățit să facă pur și simplu abstracție de dreptul decurgând din licența neînscrisă; utilizarea mărcii de către licențiat este considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, motiv pentru care compararea drepturilor în conflict va avea loc în aceleași condiții precum în situația unei licențe înscrise în registru.
Mutatis mutandis, același raționament este incident și în privința desenului comunitar nrși care formează obiectul anexei din 25.04.2016 la contractul de licență anterior menționat (f. 55 și urm., vol. II dosar TB), întrucât intimata-reclamantă cunoștea despre existența și întinderea licenței acordate de către intimata-pârâtă (...) apelantei (...)cel puțin de la data comunicării întâmpinării de către aceasta din urmă în fața primei instanțe, respectiv de la data de 23.11.2016 (încheierea de la acea dată, f. 39, vol. II dosar TB) - art. 33 alin.2, partea finală a Regulamentului nr. 6/2002 privind desenele sau modelele comunitare, aplicabil prin analogie.
Rezultă prin urmare că apelul este fondat, potrivit celor ce preced, urmând ca potrivit art. 461 alin.2 NCPC, Curtea să-l admită și să păstreze sentința apelată, cu schimbarea parțială a considerentelor, în sensul arătat.
4. Domeniu: Răspundere civilă delictuală.
Sub aspectul raportului dintre fapte și judecăți de valoare, instanța a avut în vedere faptul că instanța de contencios a drepturilor omului a distins în mod constant, în jurisprudența sa, între fapte și judecăți de valoare, arătând că fapta de a acuza o anumită persoană implică obligația de a furniza o bază factuală suficientă. În privința celor din urmă, CEDO a stabilit că o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază factuală.
- Constituția României - art. 30, 31
- art. 72, art. 1349 și urm. din Codul civil
- Convenția Europeană a Drepturilor Omului - art. 8, 10
( decizia civilă nr. 533 A/ 7.06.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila )
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 27.10.2014 sub nr. de dosar 36900/3/2014, reclamanta (...) ((...)) a chemat în judecată pârâții (...) și (...), solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului produs reclamantei prin publicarea articolului de presa intitulat (...), tradus"; de "rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile"; în data de 16.07.2014,. Suma urmează să fie donată către pentru finanțarea programelor de educație financiară pe care le derulează organizația în rândul tinerilor; obligarea pârâtei (...)la publicarea, în cotidianul, pe cheltuiala acesteia, a întregii hotărâri, pe prima pagină, la loc vizibil, cu următoarele caractere: font 10, Times New Roman. Totodată, în raport de prevederile art. 453 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâților, solicită obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 16.07.2014, a fost postat pe site-ul ..l., articolul de presa intitulat (...), tradus"; de ,,rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile";, prin care au fost aduse o serie de acuzații nereale, deosebit de grave, la adresa Băncii și a reprezentanților acesteia, de natură a le afecta în mod grav imaginea și reputația.
Astfel, în cuprinsul articolului se menționează anumite acțiuni întreprinse de reprezentanții reclamantei, respectiv la acordarea unui credit în valoare de 20.000.000 Euro către societatea (...), care nu ar fi fost restituit, precum și la refuzul Băncii și al reprezentanților săi de a întreprinde demersuri în vederea recuperării sumelor datorate.
În concret, a menționat că față de existența unui pretins credit neperformant, de aproximativ 20.000.000 Euro, acordat societății, abatorul care deservește (...), "bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupți", nefiind în măsură să recupereze sumele împrumutate; a mai susținut că "(...) nu a achitat nici măcar o rata către (...) din cei peste 20 de milioane de Euro deținuți, iar de dobândă nici nu poate fi vorba";, astfel încât, a apreciat jurnalistul că austriacul (...)a fost "tradus"; vreme de 5 ani de binomul s-g cu complicitatea directorilor aflați în fruntea (...); se face în cuprinsul articolului, de asemenea și o prezentare a "șefilor (...)"; care, conform susținerilor jurnalistului "au produs celei mai mari bănci românești o gaură uriașă în buget prin acordarea unor credite neperformante și prin nerecuperarea acestora.
În mod tendențios, în articol se face trimitere la împrejurarea că (...)"marele șef al (...) Group"; face parte din Consiliul de supraveghere al activității (...), entitate care "se ocupă cu supravegherea celor care dau credite ce se dovedesc neperformante.";; de asemenea, în cuprinsul articolului se aduc acuzații publice directe cu privire la săvârșirea de către reprezentanții reclamantei a unor fapte de corupție: "aici își face apariția o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii șmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie data de afaceriștii oneroși pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? … Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?";.
În realitate, prin toate cele susținute în cuprinsul articolului de presă, nu se urmărește altceva decât, pe de o parte denigrarea reclamantei și a reprezentanților săi iar, pe de altă parte, expunerea unei știri care nu corespunde realității, cu scopul de a crea rating.
A învederat instanței că relatarea unor informații neadevărate în cadrul unui ziar de largă circulație națională, în lipsa unei documentari prealabile în legătură cu veridicitatea celor afirmate, ca, de altfel, și prezentarea de către autorul articolului a unor opinii nefavorabile îndreptate împotriva reclamantei și a reprezentanților reclamantei sunt de natură să aducă gravă atingere imaginii publice și reputației Băncii și, totodată, să intre în contradicție cu prevederile legale interne și internaționale care protejează aceste valori.
Același efect îl au, deopotrivă, atât neindicarea sursei care a furnizat aceste informații false, precum și lipsirea reclamantei de a avea posibilitatea exprimării unui punct de vedere în legătură cu aceste acuzații.
Această conduită ilicită a pârâților a cauzat reclamantei un prejudiciu moral însemnat, care nu poate fi înlăturat decât prin: obligarea acestora la plata daunelor morale în solidar, cât și prin publicarea integrală a cuprinsului hotărârii instanței de judecată pe prima pagina a ziarului și, respectiv, prin postarea pe site-ul ..l., la loc vizibil, în condiții similare celor în care a apărut articolul defăimător.
Pentru a decide în acest sens, instanța de judecată urmează să observe prevederile art. 1349 cod civil și prevederile art. 1357 Cod civil.
Nu în ultimul rând, raportat la situația de fapt, urmează a se observa prevederile art. 1373 Cod.
Prin urmare, din analiza prevederilor legale menționate anterior rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiții:
- existența unei fapte ilicite;
- existența unui prejudiciu - ca o consecință directă a săvârșirii acestei fapte ilicite;
- existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care acesta a acționat;
- existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
A mai arătat că în speță, sunt întrunite toate condițiile angajării răspunderii civile a pârâților și, pe cale de consecință, pentru obligarea acestora la repararea prejudiciului moral ce i-a fost cauzat, în raport de argumentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.
În speță, a arătat reclamanta, fapta ilicită săvârșită de către autorul articolului, pârâtul PM, este reprezentată în concret de publicarea în articol a unor informații nereale, distorsionate și calomnioase la adresa sa și a reprezentanților săi; denaturarea unor informații în cuprinsul articolului de presă, astfel încât imaginea și reputația sa să fie iremediabil afectate; relatarea informațiilor prezentate mai sus în cadrul unui ziar de larga circulație național, în lipsa unei documentări prealabile în legătură cu veridicitatea celor afirmate precum și neindicarea sursei care a furnizat aceste informații false; nerespectarea dreptului său sau a reprezentanților săi de a exprima un punct de vedere personal în legătură cu aceste acuzații;
În ceea ce privește pârâta (...)în calitatea sa de proprietar al publicației P și al site-ului ..l., fapta ilicită săvârșită de către aceasta este reprezentată de acceptarea postării pe site-ul ..l., a articolului în discuție, fără a solicita autorului (Jurnalistului) să demonstreze, să justifice sau să confirme realitatea datelor cuprinse în articol; prin urmare, și în persoana acestei pârâte sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, atât pentru fapta proprie, cât și pentru fapta prepusului său, situație în care răspunde în calitate de comitent.
Procedând astfel, pârâții au adus atingere drepturilor reclamantei consacrate de dispozițiile art. 30 din Constituția României, potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
De asemenea, prin publicarea unor informații false, neadevărate, pârâții au încălcat prevederile cuprinse în art. 31 din Constituție.
Totodată, pârâții au încălcat și dispozițiile Codului Deontologic al Ziaristului potrivit cărora ziariștii au datoria primordială de a relata adevărul (...), obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi corect informat, pot da publicității informațiile de a căror veridicitate sunt siguri, după ce în prealabil le-au verificat, de regulă, din cel puțin două surse credibile, nu vor aduce acuzații fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să își exprime punctul de vedere, vor avea în vedere respectarea principiului de nevinovăție, astfel încât nici un individ nu va fi catalogat drept infractor până când o instanță juridică nu se va pronunța.
A solicitat ca instanța de judecată să observe că, în cuprinsul articolului de presă pârâții, pe de o parte, au prezentat o situație denaturată, fără a se face minime verificări în legătură cu aspectele relatate, iar pe de altă parte, nu au oferit posibilitatea reclamantei sau reprezentanților reclamantei să își exprime punctul de vedere cu privire la cele publicate, dreptul la replică consacrat de prevederile ce reglementează exercitarea profesiei de ziarist fiind în mod flagrant încălcat.
Așa cum rezultă neechivoc din chiar cuprinsul materialului, niciuna dintre informațiile publicate în articol nu a fost verificată de către pârâți.
Astfel, jurnalistul a arătat în mod expres că: pentru a obține un punct de vedere de la reprezentanții adresat întrebările sale acționarului (...)prin intermediul Casei de avocatură "(...). Din păcate, nici avocații aleși nu au reușit să-l determine pe (...)să le ofere punctul său de vedere.
Totodată, nicăieri în cuprinsul articolului nu se face vorbire de sursele de la care s-au obținut informațiile publicate și nici despre vreo încercare de a obține punctul de vedere al reclamantei în legătură cu aspectele expuse.
În condițiile în care pârâții ar fi respectat drepturile reclamantei și i-ar fi permis să se exprime din punctul de vedere cu privire la acuzațiile cuprinse în articolul de presa, ar fi constatat cu ușurință că informațiile publicate nu corespund realității.
Tot cu încălcarea normelor ce reglementează activitatea jurnalistică, pârâții au înțeles să prezinte opiniei publice aspecte ce privesc exclusiv relația dintre Bancă și unul dintre clienții acesteia, în condițiile în care, chestiunea posibil litigioasă ar urma să fie reglementată exclusiv între părțile implicate, în raport de prevederile contractului de credit și de dispozițiile legale aplicabile.
Nu în ultimul rând, a arătat că pârâții au încălcat și dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevăd, pe de o parte că "orice persoană are dreptul la libera exprimare"; însă, pe de altă parte, acestui drept îi corespunde și o "obligație"; a ziariștilor (ignorată în prezenta speță) respectiv, presa "nu trebuie să depășească anumite limite, ținând mai ales de protecția drepturilor și reputația altora";.
Cu titlu de exemplu, se menționează în hotărârea din 08.07.1996 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Ligens contra Austria, în care se arată că, deși presa are datoria de a transmite informații și idei cu privire la chestiunile de interes public, ea nu trebuie să depășească, între alte limite, pe aceea a protecției reputației altora.
Or, prin modul în care a fost conceput articolul incriminat, prin datele conținute și prin modul de interpretarea a faptelor, s-a adus atingere imaginii și reputației sale, a arătat reclamanta, scopul fiind exclusiv denigrator, cu încălcarea evidentă a limitelor impuse de dispozițiile legale incidente.
Instanța de judecată urmează să constate că așa-zisele dezvăluiri, garantate de un eventual profesionalism sau vechime în domeniu a jurnalistului, precum și de tradiția ziarului, nu intră în sfera exercițiului normal al libertății de exprimare, fiind vorba de fapte neadevărate, neverificate. Practic, pe lângă caracterul nereal și fals al informațiilor cuprinse în articol, care reprezintă în sine o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, același caracter ilicit se regăsește și în modul de prezentare a informațiilor.
În acest sens, a arătat că pârâții au exercitat în mod abuziv dreptul de exprimare în presă folosind un limbaj jignitor de natură să aducă atingere onoarei, demnității și demnității reclamantei și reprezentanților acesteia.
A învederat că, pe lângă faptul că judecățile de valoare ale Jurnalistului se bazează pe fapte neadevărate și neverificate, atitudinea subiectivă a acestuia nu a fost în acord cu buna-credință de care ar fi trebuit să dea dovadă pentru ca dreptul său la libera exprimare și informare să se încadreze în limitele stabilite de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, se poate concluziona că jurnalistul nu și-a îndeplinit cu bună-credință sarcina de a informa opinia publică, asupra unor chestiuni de interes public, ci acesta a fost determinat în demersul său de motivația internă de a leza în mod gratuit și nejustificat reputația reclamantei și a reprezentanților acesteia, sens în care nu se poate considera că se află în prezența unui demers legitim, iar jurnalistul nu se poate bucura de protecția conferită de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, a învederat caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârâți având în vedere că, prin declarațiile de presă false au fost încălcate normele privind ocrotirea dreptului la buna reputație, demnitate, prestigiul persoanei, dreptul la propria imagine, precum și dispozițiile incidente limitei libertății de expresie.
În ceea ce privește vinovăția, aceasta reprezintă atitudinea subiectivă a pârâților pe care au avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite, sau mai exact, la momentul anterior săvârșirii acesteia, față de fapta și urmările acesteia.
În materia răspunderii civile delictuale, vinovăția subzistă chiar și atunci când îmbracă forma celei mai ușoare culpe și, mai mult decât atât, ea nu poate fi înlăturată decât în următoarele cazuri: fapta victimei însăși, fapta unui terț pentru care autorul nu este ținut a răspunde, cazul fortuit stricto senso și cazul de forță majoră.
În speță, instanța urmează să observe ă fapta pârâților de a publica articolul în discuție a fost săvârșita cu vinovăție, fiind excluse orice cauze exoneratoare de răspundere dintre cele arătate mai sus.
Jurnalistul se face vinovat nu numai de încălcarea deontologiei profesionale, dar și de faptul că, nu a depus minime diligențe pentru a afla dacă cele relatate reprezintă sau nu date reale, nedistorsionate. Practic, în cadrul articolului menționat, jurnalistul nu numai că prezintă aceste informații neverificate și într-o maniera tendențioasă, dar din modul în care a fost redactat textul și prezentate informațiile, se induce opiniei publice convingerea că toate faptele de care se face vorbire în articol s-au petrecut în realitate și au fost săvârșite de reclamantă sau reprezentanții săi.
În legătură cu vinovăția persoanei juridice a arătat că pârâtul persoană juridică a acceptat publicarea pe site-ul ..l. a articolului, fără a solicita autorului să demonstreze sau să confirme realitatea datelor cuprinse în articol.
Instanța de judecată urmează să constate că, în speță, și această condiție este îndeplinită, încât prezentarea datelor false și într-o manieră nefavorabilă reclamantei este de natură să aducă atingere imaginii publice și reputației de care se bucură Banca. În acest sens, reclamanta a arătat că activează în domeniul bancar, un sistem sensibil și care poate fi, în evident, perturbat de prezentarea unor informații alarmiste de natură a scădea încrederea clienților.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat, în speța de față acesta îmbracă forma prejudiciul moral, rezultat al încălcării unor drepturi personale nepatrimoniale.
Dacă măsurile nepatrimoniale, precum obligarea autorului faptei de a-și retracta sau de a-și rectifica cele afirmate în public, cum este cazul calomniei, sunt apreciate ca relativ adecvate pentru a acorda victimei o satisfacție morală, tot astfel putem spune că, prin acordarea de despăgubiri bănești, trebuie să se urmărească a da victimei o asemenea satisfacție, o ușurare morală. Despăgubirea cuantificată în bani trebuie admisă că o măsura de reparare a daunelor morale pentru același motiv pentru care sunt admise și măsurile nepatrimoniale, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic în sens propriu al acestui termen, ei pot procura persoanei lezate o satisfacție substitutivă.
Așadar, raportat la gravitatea celor prezentate în cadrul articolului de presă și la consecințele negative ce i-au fost cauzate, reclamanta a apreciat că obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 lei reprezintă o măsură eficientă pentru a atrage atenția asupra importanței respectării imaginii, cât și a regulilor ce trebuie avute în vedere la publicarea unor articole de presă.
În vederea realizării acestui obiectiv, a apreciat că se impune ca pârâta (...) să fie obligată la publicarea hotărârii judecătorești pe prima pagina, în condițiile menționate în petitul acțiunii.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, a arătat că aceasta rezultă chiar din săvârșirea de către pârâți a faptei ilicite de a publica articolul de presă care prezintă o situație nereală și defăimătoare la adresa reclamantei. Prin cele reținute în articolul de presă din 16.07.2014, pârâții au lezat în mod direct drepturile reclamantei, publicarea acestor informații cu caracter de noutate (nemaifiind publicat un articol asemănător în trecut) având un impact public deosebit de mare. În acest sens, a arătat reacțiile cititorilor la articolul al cărui autor este pârâtul persoană fizică.
Nu mai puțin important este faptul că, urmare apariției articolului defăimător pe site-ul ..l., acesta a fost preluat și prezentat ca atare de mai multe publicații, impactul la nivelul opiniei publice fiind major.
Pentru toate aceste motive, reținând caracterul ilicit al faptelor pârâților, precum și îndeplinirea morale condiții impuse de dispozițiile art. 1357 Cod civil, a solicitat instanței de judecată admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 72, art. 1349 și urm. din Codul civil, art. 194 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. din 18.11.2015 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta (...)((...)), în contradictoriu cu pârâții (...) și (...) și a obligat pârâții la plata în solidar către reclamantă a sumei de 50.000 lei, reprezentând daune morale. Totodată, a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 7000 lei, reprezentând onorariu avocat și a sumei de 5250 lei, reprezentând taxă de timbru și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul (...).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză, reclamanta s-a plâns cu privire la atingerea pe care pârâții i-au adus-o dreptului la imagine ca urmare a prin publicării articolului de presa intitulat (...), "tradus de rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile";, în data de 16.07.2014, pe site-ul ..l..
Reclamanta a solicitat angajarea răspunderii delictuale a pârâților (...) și (...) repararea prejudiciului de imagine care i-a fost adus, respectiv să i se acorde de către pârâți o reparație constând în plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlul de despăgubiri morale, dar și publicarea de către pârâta (...) a hotărârii prezente în cotidianul P și pe site-ul ..l., pe prima pagină, la loc vizibil, cu caractere Times New Roman font 10.
În prealabil, tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 și 6 din Rezoluția nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privitoare la etica jurnalistică, exprimarea opiniilor jurnaliștilor poate implica comentarii asupra unor evenimente reale, care, deși nu pot fi supuse criteriilor de corectitudine, trebuie exprimate în mod sincer și etic.
De asemenea, potrivit art. 6 din aceeași recomandare, opiniile referitoare la persoane sau instituții nu trebuie să încerce să nege realitatea faptelor sau a datelor.
În practica Curții Europene a Drepturilor Omului se apreciază în mod constant că exercitarea dreptului de liberă exprimare de către jurnaliști și transmiterea de informații și idei către public în probleme de interes general, presupune în egală măsură responsabilități și obligații. În acest sens, jurnaliștii sunt datori să acționeze cu bună-credință pentru furnizarea de informații în concordanță cu etica jurnalistică (Bladet Tromso and Stensaas c. Norvegia, nr. 21980/1993, Rumyana Ivanova c. Bulgaria, decizia din 14.02.2008).
Prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1003 din 1993 cu privire la etica ziaristică sunt enunțate principiile deontologice care trebuie respectate de profesioniștii din acest domeniu în întreaga Europă.
Pentru a îndruma instanțele naționale, art. 23 al acestei rezoluții amintește că "încercarea de a realiza un echilibru între dreptul la respectarea vieții private, ( ... ), și libertatea de expresie, ( ..), este amplu ilustrată de jurisprudența recentă a Comisiei Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.";
Art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României formulează principiul efectului direct, prin includerea în dreptul român a tratatelor internaționale ratificate de România, respectiv principiul priorității reglementărilor internaționale privind drepturile omului față de legile interne în caz de neconcordanță. Art. 30 din legea fundamentală garantează libertatea de exprimare și libertatea presei, dar aduce limitări acestora în aliniatul 6: "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.";
Același articol, în alin. 4 prevede că mijloacele de informare în masă, publice și private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Art. 26 din legea fundamentală prevede că "autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.";
După modelul Convenției și Constituția României prevede anumite limitări ale drepturilor și libertăților, deci și pentru libertatea de exprimare. În art. 53. alin. 1 sunt prevăzute motivele limitării: "apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."; Alin. 2 completează faptul că "restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."; Prin urmare, orice limitare concretă a libertății de exprimare trebuie să fie acceptată cu precauție de către judecător și numai după realizarea unui control efectiv al proporționalității între scopul urmărit prin acea limitare și mijloacele folosite, în conformitate cu regulile stricte ale art. 53.
Acest control de proporționalitate este absolut necesar întrucât libertatea de exprimare este una prin excelență relativă, iar posibilitățile formale de limitare din partea puterii statale sunt destul de numeroase.
Răspunderea pentru depășirea limitelor libertății de informare este în principiu civilă, conform art. 30, alin. (8) din Constituție.
În viziunea Curții, presa este unul dintre stâlpii democrației, având rolul esențial de a asigura dezbaterea publică asupra unor subiecte de interes general și a constitui un veritabil mijloc de echilibru democratic prin critica pe care o poate promova la adresa celorlalți actori din viața publică. A fost calificată drept "câinele de pază"; al unei societăți democratice hotărârea Thorgeir Thorgeirson c. Islandei, 25 iunie 1992.
În jurisprudența ei, Curtea a admis destul de greu atingeri aduse libertății de exprimare a presei.
Pedepsele împotriva presei pentru publicarea de informații și de opinii care privesc chestiuni de interes public sunt intolerabile, cu unele excepții foarte clar definite, pentru că altfel ar exista posibilitatea de a descuraja jurnaliștii să discute public chestiunile ce afectează viața comunității.
Instanța de la Strasbourg interpretează art. 10 în sensul că regula într-o societate democratică este reprezentată de libertatea de exprimare consacrată în alin. 1, iar excepțiile de la această regulă, prevăzute în alin. 2, trebuie să fie de strictă interpretare hotărârea Sunday Times c. Regatului Unit, 26 aprilie 1979.
Astfel, de fiecare dată când se pune problema limitării libertății de exprimare, Curtea europeană verifică în mod amănunțit dacă sunt îndeplinite condițiile proporționalității măsurii respective: ea trebuie să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică, adică să fie proporțională cu scopul urmărit.
Potrivit art. 30 pct. 6 din Constituția României "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.";, iar potrivit pct. 8 în caz de încălcare a acestei libertăți, ori exercitarea ei în afara limitelor legale, poate fi angajată răspunderea, după caz administrativă, civilă, ori penală.
Prezintă importanță și o altă prevedere din Noul Cod civil prin care se reafirmă preeminența Convenției și a jurisprudenței CEDO.
Astfel, art. 75 al. 1 Noul Cod civil prevede: "Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în secțiunea denumită "Respectul vieții private și al demnității persoanei umane"; atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.";
Problema acordării daunelor morale unei persoane juridice a fost dintotdeauna controversată.
Potrivit art. 257 Noul Cod civil dispozițiile privind apărarea drepturilor nepatrimoniale se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice și prevede explicit că o persoană juridică poate avea și drepturi nepatrimoniale, drepturi care, o mare perioadă de timp, au fost considerate ca putând aparține numai ființei umane, de care sunt legate inerent, nu și unei construcții juridice.
Așa fiind, tribunalul a respins ca nefondate apărările invocate de pârâtul (...)în sensul că "daunele morale solicitate pentru o persoană juridică nu au suport legal";.
Din păcate, Noul Cod civil nu prevede expres și care sunt drepturile nepatrimoniale ale persoanei juridice, ci doar recunoaște expres existența unor astfel de drepturi.
Aceasta înseamnă că revine jurisprudenței și doctrinei rolul de a suplini acest "gol"; de reglementare din Noul Cod civil.
În acest context, se poate susține că drepturile nepatrimoniale ale persoanei juridice sunt, în primul rând:
- dreptul la denumire (similar dreptului la nume al persoanei fizice);
- dreptul la propria imagine.
Atunci când se are în vedere libertatea de exprimare, este evident că dreptul nepatrimonial a cărui încălcare va fi cel mai frecvent invocată de către persoana juridică este dreptul la propria imagine, care va include, în mod natural, și elemente ce țin, în cazul persoanei fizice, de respectarea onoarei și reputației.
În cazul în care aceste drepturi nepatrimoniale sunt încălcate, persoana juridică poate pretinde, potrivit art. 254 - 255 Noul Cod civil, daune materiale sau morale, precum și orice alte măsuri necesare pentru repararea integrală a prejudiciului.
Libertatea de exprimare de care o persoană beneficiază se extinde și la nivelul mediului on-line. Astfel că, ce este permis a fi spus în public, este permis a fi spus și în mediul online, mediu care în funcție de caracteristicile sale, este de cele mai multe ori considerat că fiind tot public.
Interpretarea contrară este că, ce nu este permis a fi spus în public (scoțând din discuție canalele reglementate distinct), nu este permis a fi spus nici prin intermediul internetului (blogului, rețelelor sociale, site-urilor proprii, forumurilor, etc.).
Acest lucru este întărit și de o rezoluție a Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, adoptată în iulie 2012, prin care se stabilea că o persoană are aceleași drepturi atât în viață reală cât și pe internet.
Prin analogie, are implicit aceleași obligații, pentru că existența unui drept al unei persoane presupune în mod automat obligații în sarcina restului persoanelor de a-l respecta. Comitetul de Miniștri a adoptat la cea de-a 840-a reuniune a Miniștrilor Adjuncți, care a avut loc la Strasbourg în data de 28.05.2003, declarația privind libertatea comunicării pe Internet, unde găsim la punctul 1 următorul text: "Statele membre nu ar trebui să supună conținutul de pe Internet la restricții care le depășesc pe cele aplicate altor mijloace de furnizare de conținut.";
Pe internet informația poate fi răspândită rapid în oricare colț al lumii și poate fi accesată la fel de ușor. De asemenea, are un caracter relativ perpetuu, în sensul că ea, odată scrisă, rămâne permanent accesibilă (sau cel puțin până la o nouă intervenție a celui care a emis-o, în care să o șteargă). Tocmai din acest motiv o încălcare a drepturilor unei persoane realizată prin intermediul mediului online poate avea consecințe mult mai grave prin prisma expunerii și a modului în care aceasta se propagă.
Prin urmare, exercitarea libertății de exprimare în mod public, în mediul online, este subordonată principiului acționarii cu bună credință astfel încât să se ofere publicului informații exacte și nu distorsionate.
Codul civil definește abuzul de drept chiar de la început, prin articolul 15: "Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe";.
Cu alte cuvinte, a invoca libera exprimare în situația în care ea încalcă vădit dreptul la imagine, la demnitate ori alte drepturi ale unei alte persoane, poate fi considerat că fiind un abuz de drept, ceea ce face că exercitarea dreptului în sine, altfel permis de lege, să fie considerată ca fiind o faptă ilicită. În același registru, dar în sens invers, dreptul de a nu fi denigrată o societate, de a nu-i fi deturnată clientela ori alte drepturi asemănătoare nu pot fi invocate în apărarea persoanei juridice, atunci când în temeiul dreptului la informare sunt făcute publice anumite informații cu privire la ea (spre exemplu, ca urmare a unui control, s-au descoperit nereguli grave la o societate comercială, iar o publicație media publică acest raport).
În cadrul acțiunii în despăgubiri, fără a nega dreptul ziaristului de a comunica publicului informații corecte cu privire la activitatea unei persoane publice, instanța de judecată are a analiza, în mod necesar, dacă afirmațiile concrete ale jurnalistului se circumscriu conceptului de judecăți de valoare sau sunt afirmații factuale, iar, după calificarea discursului jurnalistic, trebuie verificat, în cazul judecăților de valoare, dacă sunt formulate cu bună-credință, atitudine subiectivă ce poate fi verificată pe baza probelor administrate, sau, în cazul afirmațiilor prin care se impută fapte concrete, dacă au ele însele o bază factuală suficientă pentru a putea determina pronunțarea unor "verdicte"; în ceea ce privește activitatea persoanei vizată în articole de presă.
În același sens, în analiza condițiilor exercitării dreptului la libertatea de exprimare, prin raportare la limitele acestui drept, prevăzute de paragraful 2 al art. 10 din Convenție, instanța are a verifica, ținând cont de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, dacă interesul informării publicului primează "îndatoririlor și responsabilităților"; de care sunt ținuți ziariștii, în exercitarea activității lor.
În consecință, numai după deplina stabilire a situației de fapt și după analizarea concretă a respectării dispozițiilor art. 10 par. 2 din Convenția Europeană și a art. 30 alin. (6) din Constituție, instanța poate aprecia asupra întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. art. 1349 și urm. Noul Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile a autorului articolelor de presă prin care se pretinde că au fost aduse atingeri dreptului la imagine, reputație și viața privată a unei persoane.
În cauză, tribunalul a reținut că în data de 16.07.2014 pe site-ul ..l. a fost publicat articolul de presă intitulat "(...), "tradus de rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile";.
În cuprinsul articolului, se explică în sensul că "(...) (...)este președinte executiv al (...), bancă ce deține (...)";.
De asemenea, în cuprinsul articolului, subtitlul "Incapabilii lui (...), se afirmă că "bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupți";.
În continuare în "P.S."; se menționează că: "Aici își face apariția o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii șmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie dată de afaceriști oneroși pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? Întrebarea are și un pui curios: Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?";.
Tribunalul a mai reținut că articolul a fost semnat de către pârâtul (...), fapt necontestat de acesta din urmă.
Articolul este menționat și în din 16.07.2014 (articol publicat pe site, ediția din 16.07.2014), fiind sigurul articol reținut și recomandat privind presa din acea zi și care aparține ziarului "P";.
Tribunalul a constatat că folosirea unor expresii ca "incapabili";, "corupți";, "șmenari";, "mercurial cu mită";, cu referire la competența, seriozitatea, solvabilitatea și calitatea administrării reclamantei prin reprezentanții și acționarii săi, sunt de natură a aduce un grav prejudiciu de imagine și credibilitate reclamantei (...), care este un jucător important pe piața bancară românească, reclamanta fiind cotată ca cea mai mare bancă din România, conținând inclusiv acuzații de natură penală privind "corupția"; și "darea și luarea de mită";.
Tribunalul a apreciat că prin conținutul său articolul de presă depășește sfera unei informări imparțiale și obiective, a unor simple judecăți de valoare făcute cu bună-credință, așa cum a susținut pârâtul (...)considerente pentru care tribunalul a înlătura aceste apărări ca fiind neîntemeiate.
Prin transmiterea spre difuzare a acestor materiale neverificate și nesusținute ulterior prin cercetare de către organele abilitate, s-a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, încălcându-se grav drepturi nepatrimoniale fundamentale ocrotite de lege, cum sunt dreptul la onoare și reputație și dreptul la propria imagine. Reclamanta a suferit un prejudiciu moral considerabil reprezentat de lezarea onoarei, deteriorarea bunei reputații pe care reclamanta o are în societatea și în activitatea bancară.
Concluzionând, tribunalul a apreciat că s-a dovedit prin probatoriul administrat de reclamantă că pârâții (...)și (...), prin site-ul ...au acționat împotriva reclamantei cu rea-credință, proferând la adresa acesteia calomnii de natură a conduce la prejudicierea acesteia ca urmare a publicării articolului denigrator la adresa reclamantei și a activității specifice pe care aceasta o desfășoară, că nu au fost respectate limitele și proporționalitatea dreptului la informare al persoanelor interesate, astfel că se constată încălcarea garanțiilor prevăzute de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Sub aspectul relei-credințe, tribunalul a reținut și împrejurarea că la data de 28.07.2014 reclamanta se adresează ziarului cu o cerere, solicitând retractarea publică urgentă a tuturor acuzațiilor și afirmațiilor defăimătoare la adresa (...) și a reprezentanților săi din articolul de presă menționat și prezentarea de scuze publice pentru vătămarea adusă onoarei și reputației reclamantei într-un spațiu editorial identic sau similar cu cel utilizat pentru publicarea articolului.
În ceea ce privește asumarea răspunderii pentru articolele publicate pe site-ul ...din secțiunea "termeni și condiții - exonerarea de răspundere"; rezultă neîndoielnic că "nu își asumă responsabilitatea pentru orice plângeri și prejudicii rezultate de pe urma utilizarea informațiilor conținute de acest site";, cu precizarea expresă făcută la rubrica "contact"; în sensul că responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului revine autorului.
Din informațiile utile publicate pe ...rezultă că pârâtul (...) are calitatea de director.
Din actele aflate la dosar, precum și din informațiile furnizate de (...)la termenul din 15.04.2015 rezultă că ...aparține pârâtei (...), iar (...)este directorul acestui ziar, acesta putând indica și sediul pârâtei (...), pentru aflarea și verificare căruia tribunalul a fost nevoit să efectueze numeroase demersuri, inclusiv la administrația financiară locală.
A mai reținut tribunalul că sediul pârâtei (...) indicat de pârât nu a putut fi valorificat în procedura citării, pârâta fiind citată și prin publicitate.
Așa fiind, tribunalul a reținut că nici persoana juridică responsabilă de găzduirea site-ului și nici persoana care a publicat articolul nu puteau fi ușor contactate pentru un drept la replică, precum și faptul că din probele administrate de pârâtul (...)nu a rezultat că acesta a făcut demersurile necesare pentru a solicita reclamantei informațiile necesare ori un drept la replică.
Tribunalul a respins ca fiind lipsite de interes în cauză susținerile pârâtului (...)privind competența persoanelor care aveau responsabilitatea de a da un drept la replică aflate în organizarea reclamantei, respectiv departamentul relații cu presa ori departamentul juridic, atâta timp cât acest drept nu a fost nici solicitat de pârâți și nici nu a putut fi valorificat de către reclamantă într-un timp util și rezonabil din motive obiective, imputabile pârâților.
Din probele administrate de pârât nu rezultă că reclamantei i s-a oferit posibilitatea să combată cele relatate în emisiune ori în articolele din presă, dimpotrivă, informațiile au fost difuzate ca imputări de fapte și judecăți de valoare, intenția pârâtului (...)fiind de a o denigra pe reclamantă.
Concluzionând, tribunalul a constatat că pârâtul (...)prin articolul publicat pe ...a avut intenția de a o denigra pe reclamantă, iar informațiile furnizate publicului larg de către pârât vizând activitatea și conducerea uneia dintre cele mai importante bănci comerciale din România, în plan social, economic și politic, ele nu cuprind judecăți de valoare critice cu valabilitate demonstrată ori însoțite de argumentația logică a autorului, ci declarații factuale, a căror veridicitate trebuia dovedită.
Tribunalul a apreciat, prin urmare, că cele exprimate de pârât nu se circumscriu scopului demersului de informare privind chestiuni de interes general și prezintă un caracter ilicit, constatând, așadar, că pârâtul (...)a acționat cu rea-credință, urmărind distrugerea reputației profesionale a reclamantei pe baza unei campanii mediatice de denigrare, nefundamentată.
De asemenea, tribunalul a considerat că modul în care au fost exprimate aceste afirmații a adus o atingere suficient de gravă prestigiului, reputației și imaginii reclamantei, putând califica afirmațiile incriminate de către reclamantă drept un delict civil.
Așa fiind, rezultă fără dubiu că faptele au fost comise de către pârât cu vinovăție.
Pentru a aprecia asupra întinderii și reparării prejudiciului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a pretins ca modalitatea de reparare a prejudiciului să fie una mixtă, concretizată atât în despăgubiri bănești, cât și sub forma publicării hotărârii judecătorești de sancționare a pârâților, ca modalitate de reparație nepatrimonială a daunei suferite.
La aprecierea prejudiciului moral, tribunalul a avut în vedere consecințele negative și implicațiile pe care materialele defăimătoare le-au avut asupra reclamantei, valoarea nepatrimonială lezată și însemnătatea pe care aceasta o are pentru persoana vătămată.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului, în lipsa unor criterii obiective, tribunalul a apreciat în echitate, având ca reper orientativ și jurisprudența CEDO amintită, în raport cu care a apreciat că suma de 1.000.000 lei solicitată este exorbitantă, raportat și la importanța site-ului "P"; în spațiul public.
Ținând cont de toate aceste criterii, tribunalul a apreciat că suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale este suficientă și rezonabilă.
În ceea ce privește existența legăturii de cauzalitate între fapta delictuală și pretinsul prejudiciu, tribunalul a apreciat că aceasta a fost dovedită.
Cum obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți este o obligație de rezultat, este evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral rezultând expres din însăși săvârșirea faptei.
În ceea ce privește publicarea hotărârii prezente, tribunalul a respins ca nefondat acest capăt de cerere.
Respingând al doilea capăt de cerere, respectiv publicarea hotărârii de condamnare, tribunalul a apreciat că finalitatea acoperirii daunelor morale a fost îndeplinită prin pronunțarea hotărârii înseși, dar și în raport cu modalitatea de săvârșire a faptei și persoana pârâtului (...)la funcționarea ...și finalitatea acestui demers în prezent.
Tribunalul a apreciat că, în raport cu valoarea reparației acordate și recunoașterea pretențiilor reclamantei prin prezenta sentință civilă, acordarea și a altor reparații ar fi de natură a încălca criteriile acceptate de instanța europeană privind determinarea despăgubirilor, respectiv satisfacția echitabilă acordată victimei, împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare și principiile proporționalității și echității.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că reparația suplimentară solicitată ar fi de natură conduce la rândul ei la încălcarea dreptului pârâtului (...)la imagine și chiar ar conduce la prejudicierea acestuia, tinzând la umilirea sa în mod public și repetat, ipoteze care nu pot fi acceptate de către tribunal.
Față de cele arătate mai sus, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 1349 și 1357 Cod civil, tribunalul a admis în parte acțiunea, respectând principiul proporționalității în estimarea prejudiciului pretins.
Ca atare, tribunalul a apreciat că reclamantei i s-a produs un prejudiciu moral și este îndreptățită la o justă reparație din partea pârâților (...)în calitate de autor al articolului incriminat și al pârâtei (...), deținătoarea site-ului "P"; și al cărei angajat în calitate de director este pârâtul (...)pârâții urmând a răspunde așadar solidar, dar nu în cuantumul solicitat de reclamantă, tribunalul considerând că suma de 50.000 lei constituie o sumă suficientă pentru acoperirea acestuia.
Privind răspunderea pârâtei (...), tribunalul a apreciat ca lipsite de relevanță în cauză raporturile dintre societățile comerciale unde își desfășoară activitatea ori are calitatea de acționar pârâtul (...)fiind relevant faptul că a fost probat în cauză faptul că pârâtul este autorul articolului, iar site-ul ...aparținând pârâtei (...) a găzduit articolul, precum și faptul că pârâtul (...)avea la data publicării articolului și calitatea de director al site-ului "P";.
Având în vedere întrepătrunderea și complexitatea raporturilor juridice existente între pârâți, tribunalul a apreciat că răspunderea acestora este solidară, astfel că reclamanta va putea urmări pe oricare dintre pârâți pentru recuperarea prejudiciului încercat, potrivit art. 1382 Noul Cod civil.
Potrivit art. 1382 Noul Cod civil: "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.";
În temeiul art. 451 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 453 alin. 1 și 2 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul a admis cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă și a obligat pârâții la plata sumei 7000 lei, reprezentând onorariu avocat (din suma de 19.172,38 lei, chitanță la fila 248) și a sumei de 5250 lei, proporțional cu suma acordată ca despăgubire, reprezentând taxă de timbru, dovedite cu chitanțele aflate la filele 39,40 (totalizând taxă de timbru 10.500,00 lei + 3105,00 lei), întrucât tribunalul nu a admis în tot acțiunea, tribunalul apreciind cuantumul cheltuielilor de judecată în raport cu complexitatea, miza și durata litigiului, numărul actelor efectuate de către reclamantă, riguros motivate și documentate, dar și în echitate.
Împotriva sentinței civile nr. 1378/2015 au declarat apeluri reclamanta (...)și (...)
În motivarea apelului, reclamanta (...)a susținut următoarele critici:
Cu titlu prealabil, precizează că, prin prezenta cale de atac nu înțelege să conteste soluția de obligarea a pârâților la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, obiectul apelului vizând exclusiv soluția data de prima instanță asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei (...) să publice hotărârea în cotidianul P și pe site-ul r ..l..
Sub aspectul temeiniciei apelului său, solicită a se constata că, prima instanță în mod greșit a respins cererea de obligare la publicarea hotărârii, reținând, în mod nefundamentat că "în raport cu valoarea reparației acordate și recunoașterea pretențiilor reclamantului prin prezenta sentință civilă, acordarea și a altor reparații ar fi de natură a încălca criteriile acceptate de instanța europeana privind determinarea despăgubirilor, respectiv satisfacția echitabilă acordată victimei, împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare și principiile proporționalității și echității."
Totodată, a reținut în mod neîntemeiat prima instanță că, "reparația suplimentară solicitată ar fi de natură a conduce la rândul ei la încălcarea dreptului pârâtului (...)la imagine și chiar ar conduce la prejudicierea acestuia, tinzând la umilirea sa în mod public și repetat, ipoteze care nu pot fi acceptate de către tribunal.";
Contrar celor reținute de către instanța de fond, învederează că, potrivit dispozițiilor art. 253 alin. 3 lit. a) din Noul Cod civil, "totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare", iar potrivit dispozițiilor art. 257: "dispozițiile prezentului titlu se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice."
Astfel cum s-a reținut în doctrină, reparația acordată trebuie să fie una eficientă, astfel încât sfera persoanelor care au acces la publicațiile în care va fi publicată hotărârea de condamnare să fie cel puțin egală cu a persoanelor care au luat la cunoștință de faptă și să le includă și pe acestea.
Publicarea hotărârii civile de condamnare la repararea prejudiciului sau chiar de obligare la încetarea încălcării sau constatarea caracterului ilicit al faptei are o funcție preventiv-educativă și contribuie la delimitarea cu mai mare precizie a comportamentelor sancționabile, care astfel se detașează ca fapte determinate de încălcare a interdicției cu caracter general de a nu aduce atingeri unui anumit drept.
În speță, contrar celor reținute de către prima instanță, apelanta-reclamantă solicită a se constata că se impune obligarea intimatei-pârâte la publicarea hotărârii în același ziar în care s-a publicat și articolul sancționat, această măsură fiind de natură a repara prejudiciul ce i-a fost cauzat în condițiile în care, în mod evident, doar în această situație persoanele care au citit articolul vor lua cunoștință și de caracterul nereal și abuziv al informațiilor cuprinse în acesta.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului formulat și schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de obligare a intimatei-pârâte (...) la publicarea, în cotidianul P și pe site-ul ..l.. pe cheltuiala acesteia, a întregii hotărâri, pe prima pagină, la loc vizibil, cu următoarele caractere: font 10, Times New Roman.
În drept, art. 253 și urm. din Codul civil, art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.
În motivarea apelului, (...)a susținut următoarele critici:
Hotărârea apelată reține în mod eronat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, hotărârea atacată ignorând jurisprudența CEDO în cauzele contra României, în acest sens arătând următoarele:
În primul rând, instanța a verificat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale cu privire la judecățile de valoare emise el cu privire la persoane din conducerea (...), (...)și. Dar aceste persoane nu au calitate de reclamanți, nesemnând cererea de chemare în judecată.
În acest context, instanța nu era învestită de către persoanele fizice, reprezentanți ai (...), singurii care au calitate procesuală activă cu privire la presupusele prejudicii aduse prin publicarea articolului. Instanța era învestită să se pronunțe doar cu privire la eventualele prejudicii aduse (...) SA.
Deși comentariile jurnalistice erau cu privire la persoane din conducerea (...), instanța în mod greșit a considerat că "fapta ilicită" a avut în vedere (...) SA.
Apelantul-pârâtă invocă ignorarea de către instanța de fond a jurisprudenței CEDO în cauzele contra României.
La pagina 17 și 18 din hotărâre, instanța retine că el nu a emis judecăți de valoare, că declarațiile au fost factuale și că a adus chiar acuzații de natură penală.
Instanța reține că informațiile sunt neverificate și nesusținute ulterior prin cercetare de către organele abilitate că el a acționat cu rea-credință, că intenția sa a fost de a denigra.
Instanța mai reține că nu a solicitat un drept la replică.
Aceste considerente ale instanței de fond:
- ignora întreg probatoriul administrat de către el (înscrisuri - nu mai putin de 21 de anexe atașate întâmpinării care au stat la baza anchetei jurnalistice);
- sunt emise cu interpretarea greșita a art. 30 din Constituție, art. 70 Codul civil, codul deontologie al ziaristului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11, articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
- ignoră cu desăvârșire jurisprudența CEDO în cauzele contra României în ceea ce privește libertatea de exprimare care includ și judecățile de valoare.
Astfel, în mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție a acordat greutate elementelor de bună-credință rezultate din atitudinea ziariștilor.
De pildă, s-a subliniat că dacă e adevărat că ziaristul nu a putut dovedi în fața instanțelor interne că afirmațiile sale se bazau efectiv pe fapte nu e mai putin adevărat că s-a implicat în procesul său, a propus fără încetare să facă proba verității afirmațiilor sale, comportamentul său examinat per ansamblu demonstrând că a acționat cu bună-credință, convins fiind că persoana criticată a comis faptele atribuite (Folea vs. România, Barb vs. România, Papaionopol vs. România, Andreescu vs. România, Ileana Constantinescu vs. România).
Instanța a ignorat reținerile Curții din cauzele menționate mai sus.
Apelantul-pârât menționează că a acționat bună-credință, dovedind cu înscrisuri cele susținute în articol. Arată că a propus administrarea de probe, în două rânduri instanța a respins probele prin care a dorit să demonstreze că înregistra restanțe la creditul acordat de (...) SA, susținând că ar fi putut să facă și această dovadă, dar ar fi trebuit să-și dezvăluie sursele, ceea ce l-ar fi discreditat ca și ziarist. Curios este și faptul că (...), prin primele întrebări din interogatoriu, a dorit să afle care este sursa informațiilor sale. Într-un proces de "denigrare", pe denigrat nu ar fi trebuit să-l intereseze acest aspect. De fapt, scopul ascuns al procesului intentat de (...) a fost de a afla sursele sale. Această concluzie rezultă din modul în care a înțeles (...) să îl interogheze.
Instanța de fond a extras din întreg articolul următoarele cuvinte: "incapabili, corupți, șmenari, mercurial cu mită" ignorând întreg contextul în care au fost folosite. Mai precis, cuvintele respective fac parte din două fraze care sunt judecăți de valoare și pure întrebări jurnalistice și nu afirmații factuale. De asemenea, instanța de fond a ignorat faptul că aceste judecăți de valoare se referă strict la profesioniști, în cazul nostru la bancheri.
În afara judecăților de valoare și a întrebării pur jurnalistice, care potrivit practicii constante a CEDO nici măcar nu trebuiau dovedite, celelalte informații au fost dovedite cu înscrisuri și, mai mult, din întreg probatoriul administrat de el, menționează apelantul-pârât, în cauză rezultă că judecățile de valoare emise de el au bază reală.
Privitor la judecățile de valoare, deși instanțele naționale au apreciat ca defăimătoare afirmațiile pe motiv că nicio autoritate nu a constatat în mod expres pretinsa ilegalitate a faptelor persoanei supuse criticii, Curtea a apreciat că, fără îndoială, calificarea drept ilegale a actelor unui primar, exprimând o părere personală de natură juridică, reprezintă o judecată de valoare și trebuie analizată ca atare. Prin urmare, nu putea să-i fie cerut reclamantului să demonstreze veridicitatea afirmațiilor (Carlan vs. României).
Așa cum s-a reținut constant, "este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității ,,(Lingens c. Austdel, alin. 46).
În aceste condiții, în mod eronat instanța de fond a reținut că informațiile prezentate nu au fost ulterior verificate de organele abilitate și că nici el nu ar fi făcut dovada celor susținute în interiorul judecăților de valoare.
Tot în privința judecăților de valoare, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmațiile unui ziarist au caracterul unor judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de articolul 10 din Convenție, cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor (Cumpăna și Mazăre c. României, Jerusalem c. Austriei).
Apelantul-pârât învederează că tot articolul său se bazează pe documente publice emise de (...) sau banca mamă (...), pe declarații publice făcute de (...)și (...)pe probe circumstanțiale pe decizii emise de BNR, pe analize profesionale editate de specialiști în domeniu bancar - (...)- iar judecățile de valoare în contextul tuturor acestor dovezi nu sunt altceva decât argumente logice ale celor afirmate.
Tot Curtea a apreciat afirmațiile reclamantului ca fiind un melanj între judecăți de valoare și imputări de fapt, remarcând încercarea reclamantului de a-și susține cu elemente de fapt alegațiile ceea ce conduce la ideea că acesta a acționat cu bună-credință (Niculescu Dellakeza vs. României).
Apelantul-reclamant precizează că "alegațiile"; sale au fost susținute cu elemente de fapt și înscrisuri ce dovedesc că a acționat cu bună-credință.
În conformitate cu reținerile CEDO a avut o atitudine activă și în timpul procesului pe fond prin formularea întâmpinării, depunerii tuturor înscrisurilor în susținerea ei, formularea de două cereri de probatorii pentru a se depune la dosar acte care emană de la (...). Este de neînțeles pentru el de ce instanța de fond a considerat, că tot timpul a acționat cu rea-credință atâta timp cât în timpul procesului instanța a respins cele două cereri de probe.
În ceea ce privește baza factuala pe care instanțele naționale o solicită în cazul unor imputații de fapt sau chiar judecăți de valoare trebuie amintit că în jurisprudența Curții s-a apreciat că o soluție de neîncepere a urmăririi penale sau de netrimitere în judecată a persoanei supuse criticii nu conduce automat la reținerea caracterului fals al afirmațiilor imputate, fiind necesar să se analizeze explicațiile și probele furnizate de autorul alegațiilor, corelând în mod necesar elementele probatorii cu cele privind bună-credință.
De pildă, Curtea a remarcat că instanțele naționale au apreciat că rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale față de persoana criticată au fost suficiente pentru a stabili că informațiile din cartea publicată de reclamantă erau false, fără însă a acorda nicio valoare probatorie mijloacelor de probă aduse de către reclamantă. Chiar dacă reclamanta nu a putut proba în fața instanțelor naționale că susținerile sale aveau o bază factuală suficientă, Curtea a observat că reclamanta s-a implicat în mod efectiv în proces, a propus în mod constant să realizeze proba verității celor afirmate, comportamentul său privit în ansamblu demonstrează că reclamanta a acționat cu bună-credință, convinsă fiind că există a problemă de deontologie în ceea ce-l privește pe I.E. (Ileana Constantinescu c. României).
Aceeași atitudine activă a avut-o și el pe parcursul procesului, învederează apelantul-pârât, încercând să demonstreze în permanență cele susținute.
Curtea mai reține că modalitatea de exercitare a libertății de exprimare este, de asemenea, împreună cu esența ideilor și informațiilor exprimate, protejată de art. 10 din Convenție. Nu este de competența Curții și nici a instanțelor naționale să se substituie presei pentru a afirma ce tehnică de redactare ar trebui să fie adoptată de jurnaliști. Curtea, fără a nega caracterul provocator al unor expresii, a considerat că libertatea jurnalistică acoperă și recurgerea la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (Ieremion c. României).
Stilul jurnalistic, satira, caricatura, ironia constituie părți ale comunicării ca formă de expresie și sunt astfel protejate împreuna cu conținutul expresiei.
Exprimarea sa "ori incapabili, ori corupți" și întrebarea "mercurial cu mită?" intră în stilul jurnalistic de a exprima o opinie. Cu riscul de a se repeta, apelantul-pârât reamintește că atât judecata de valoare cât și întrebarea pur jurnalistică se referă la persoane profesioniste într-un domeniu strict: sistemul bancar. Probabil că adevărata problemă semnalată de el și care i-a deranjat foarte tare pe liderii (...), (...)și (...)este cea referitoare la următoarea stare de fapt: că (...) a înregistrat într-un timp foarte scurt credite neperformante de peste 3 miliarde de euro, aspect recunoscut de către persoanele respective după ce BNR i-a obligat printr-o decizie, iar el a dezvoltat acest subiect tabu pentru (...) într-un studiu de caz.
Referitor la lipsa prejudiciului, apelantul-pârât arată următoarele:
Afectarea dreptului la imagine al unei persoane juridice atrage după sine pierderi materiale (pierderea clientelei, a cotei de piață etc. în cazul (...)).
(...) SA nu a făcut dovada că a suferit nici un prejudiciu moral și nici material.
Cadrul procesual a fost fixat de reclamanta prin invocarea strictă a prejudiciului cauzat persoanei juridice, (...) SA, nu persoanelor fizice din conducerea acestei societăți. Calitatea de reclamantă și protecția cerută a drepturilor subiective aparține (...) SA; în concluzie, raportarea elementelor răspunderii delictuale (fapta ilicită, prejudiciu, raport cauzalitate și vinovăție) trebuie realizată raportat la societate, nu la persoanele fizice - prepuși ai acesteia.
Raportat la reclamanta, (...) SA, nu este îndeplinit niciunul dintre elementele răspunderii delictuale. Faptele invocate privesc de fapt prepuși ai băncii, în realizarea defectuoasă a competentelor lor. Nu există niciun prejudiciu cauzat societăți, așa cum nu există nici o vinovăție față de acesta. În sentința atacată de el, arată apelantul-pârât, instanța nu a făcut dovada prejudiciului adus (...) de textele sale.
Daunele morale solicitate pentru o persoană juridică nu au suport legal.
Societatea reclamantă are un scop pur comercial, conform legilor de înființare și statutelor sale. Aceasta evoluează în domeniul pur comercial al profitului. Orice prejudiciu adus ei este cuantificabil și pur comercial.
Noțiunea de daune morale acoperă domeniul strict uman, al sentimentelor, al suferinței, al demnității. Încercarea de "umanizare" a societăților nu are acoperire în reglementarea societăților, inclusiv a capacitații lor de folosință.
(...) Group Bank însăși, proprietara (...), prin (...)a emis un comunicat în ziua de joi, 3 iulie 2014, conform documentului din anexa 4 la cererea de chemare în judecată (comunicat (...) Group și Mediafax din 3 iulie 2014) prin care se arăta că "... (...) anticipează pentru acest an creșterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2A miliarde de euro din cauza majorării provizioanelor în Ungaria și România ...".
În urma acestui anunț, pe Bursa de la Viena, vineri 4 iulie 2014, acțiunile (...) au scăzut cu "16%", conform documentului din anexa 5 la cererea de chemare în judecată (informare Bloomberg - cea mai importantă televiziune din lume de informații financiare).
După cum se poate vedea din Anexa 7 la cererea de chemare în judecată, graficul valorii (...) Group pe Bursa de Valori București, articolul său nu a zdruncinat nici măcar cu o centimă valoarea (...) pe Bursa de la București - dar este arătat ca un paria, ca un feroce denigrator al instituției (...). În comparație cu declarațiile și comunicatele lui (...)care au produs dereglări majore de imagine și pagube financiare de zeci de milioane de euro pentru (...) Group pe bursele internaționale, cuvintele sale, menționează apelantul-pârât, sunt ca o adiere de vânt pe la colțurile impozantelor sedii (...).
Prejudiciul invocat trebuia probat strict în persoana reclamantei, (...) SA.
Fiind societate ce evoluează în domeniul comercial, reclamanta trebuia să fie în măsură să indice exact valoarea prejudiciului patrimonial în măsura în care acesta exista. Eventuale și pretinse daune morale care privesc persoanele fizice, conducători ai (...), nu fac obiectul acțiunii de față.
Apelantul-pârât susține că în mod greșit instanța a reținut că nu a acordat drept la replică, în data de 16.07.2014 a trimis pe E-mail la (...) o solicitare de informații cu privire la creditele neperformante, așa cum rezultă din anexa 16 la cererea de chemare în judecată. Nici la acest E-mail nu a primit răspuns, ceea ce denotă "buna colaborare" cu presa a reprezentanților (...). Apelantul-pârât menționează faptul că la biroul de presă al (...) este cunoscut și înregistrat în bazele de date de peste 18 ani, astfel că nu înțelege lipsa de comunicare a reprezentanților (...). De aceea nu înțelege de ce nu au solicitat drept la replică, ci l-au acționat direct în justiție.
Reclamanta invocă faptul că nu i s-a acordat dreptul la replică. Așa cum a arătat mai sus, în fapt, această cerere nu este o solicitare de drept la replică, ci este un ordin de a retracta informațiile publicate, de fapt o imixtiune gravă la libertatea de exprimare, o demonstrație de forță, nu o bună colaborare cu presa.
Ziarul P a oferit întotdeauna Dreptul la Replică atunci când i s-a solicitat.
În anexa 18 la cererea de chemare în judecată a depus un singur Drept la Replică publicat de către ziarul P, pentru a nu încărca dosarul instanței.
Apelantul-pârât învederează că este acuzat că a întinat imaginea celor care conduc (...) și (...) Group Bank, respectiv imaginea președintelui (...) (...) Consideră că cei doi și-au pângărit singuri imaginea în fața acționarilor (...) și (...) în momentul când au negociat un posibil bonus de performanță - în timp ce băncile coordonate de ei înregistrau pierderi de miliarde de euro. Este de notorietate faptul, chiar din declarațiile lui (...)că (...)a negociat cu președintele (...) un bonus de performanță. Iată declarația lui (...): "Suntem în discuții pentru un bonus de performanță pentru restructurarea băncii, bazat pe atingerea unui target în privința profitului net și al indicatorului cost income ratio." - Anexa 20 la cererea de chemare în judecată.
Deși în media românească se lansase informația adevărată că (...)președintele (...), locuiește în Blocul construit de (...)din banii deturnați din împrumutul obținut de (...) de la STAT + (...), nu a folosit această informație de tip presă tabloidă - anexa 21 la cererea de chemare în judecată, pentru a păstra tonul serios al studiului său, pentru că țelul său a fost de a demonstra că anumiți patroni de firmă certați cu legea păcălesc sau corup înalți funcționari de stat și/sau șefi de instituții particulare nu să ducă articolele în zona de cancan pentru a obține facil un așa zis rating. Apelantul-pârât reamintește că fondurile folosite de (...)pentru a construi blocul de pe strada din București au provenit și din conturile (...).
Apelantul-pârâtă mai precizează că, în calitate de jurnalist, potrivit art. 3 alin. 4 din Constituția României referitor la Dreptul la informație, este obligat să asigure informarea corectă a opiniei publice.
În drept, art. 30 din Constituție, art. 70 Codul civil, codul deontologic al ziaristului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11, articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Curtea va analiza cu prioritate apelul declarat de pârâtul (...), având în vedere faptul că prin acesta sunt supuse cenzurii instanței de control judiciar temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de tribunal cu privire la primul capăt de cerere, cadru procesual în care instanța are de analizat întrunirea, în raport de situația de fapt reieșită din probe, a condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului.
Analiza apelului declarat de pârâtul (...)
Dintre mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale reglementate de art. 253 C.pr.civ., reclamanta (...) a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat acesteia prin articolul de presă în litigiu, sub forma acordării unei sume cu titlu de daune morale și sub forma obligării proprietarului publicației P și a site-ului ..l. la publicării hotărârii judecătorești.
Potrivit art. 253 alin. 3 lit. a) C.pr.civ. cel care a suferit o încălcare a unor drepturi nepatrimoniale poate cere instanței judecătorești să îl oblige pe autorul faptei la publicarea hotărârii, pe cheltuiala acestuia.
De asemenea, potrivit art. 253 alin. 4, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.
Potrivit art. 257 C.pr.civ., aceste dispoziții se aplică, prin asemănare, și drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice.
Într-un prim set de critici, apelantul-pârât contestă situația de fapt reținută de tribunal, atât din perspectiva greșitei analize a probelor administrate în primă instanță, cât și din perspectiva greșitei respingeri a probelor propuse de către pârât a fi administrate în cauză.
Criticile sunt întemeiate.
Sub aspectul stabilirii situației de fapt, Curtea constată că, într-adevăr, tribunalul s-a limitat la a reda conținutul articolului incriminat, fără a stabili, pe bază de probe, contextul în care a fost redactat articolul și gradul de veridicitate ale acestuia, elemente de fapt care erau imperativ necesare instanței la momentul evaluării asupra bunei credințe a ziaristului, criteriu legal ce se impunea instanței în realizarea demersului de stabilire a modului în care pârâtul a respectat limitele prevăzute de art. 75 Cod civil.
Față de principiul actor incumbit probatio, sarcina dovedirii existenței cumulative a condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale aparține persoanei care reclamă prejudicierea sa, respectiv reclamantei, urmând ca autorul faptei prejudiciabile să fie ținut a dovedi un motiv justificativ (consimțământul victimei ori respectarea limitelor prevăzute de art. 75 Cod civil).
Prin cererea de probatorii înregistrată la dosarul de fond la data de 17.06.2015 (fila 217 dosar fond, vol. II) pârâtul urmărea să probeze veridicitatea afirmațiilor cuprinse în articolul în litigiu, probele fiind relevante și sub aspectul stabilirii contextului în care a fost redactat acest articol, motiv pentru care Curtea constată că în mod greșit tribunalul a respins solicitarea pârâtului de administrare a probei cu înscrisuri solicitate de pârât.
În faza de apel, la solicitarea Curții, (...)a comunicat adresa nr. DJ260473/2/14.02.2017, însoțită de actul adițional nr. 43/11213/Q/30.06.2014 și de graficul de rambursare aplicabil la data de 16.07.2014, iar Banca Națională a României a comunicat la dosar extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 39/23.01.2014, extras din Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 34/27.03.2014 privind dispunerea unor măsuri (...); extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 296/26.10.2015 și la BNR sub nr. 15895/26.10.2015, extras din Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 1/5.01.2016 privind dispunerea unor măsuri (...) și extras din Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 556/3.11.2016.
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, Curtea reține, în cadrul situației de fapt, următoarele:
În data de 16.07.2014 pe site-ul ..l. a fost publicat articolul de presă intitulat "(...), tradus de rețeaua (...). Credite neperformante și deturnare de fonduri nerambursabile";, articol semnat de pârâtul (...).
Sub un prim aspect, din preambulul articolul rezultă faptul că acesta se integrează într-un context mai larg, în care două jurnale de nișă din zona economică-financiară (Bursa și Ziarul Financiar) au publicat în aceeași zi articole având ca subiect realizarea unor anchete jurnalistice referitoare la pierderile înregistrate de (...) și la cauzele acestora.
În al doilea rând, sub aspectul calificării afirmațiilor cuprinse în acest articol, Curtea constată că afirmațiile apelantului-pârât reprezintă un melanj de fapte și de judecăți de valoare.
Din prima categorie, a afirmațiilor factuale, fac parte următoarele: "În categoria creditelor neperformante deținute de (...) intră și cel de peste 20 de milioane de euro acordat firmei (...), abatorul care deservește (...)";; "până la data când publicăm această anchetă, (...) nu a plătit nici măcar o rată către (...) din cei peste 20 de milioane obținuți - iar de dobândă nici nu poate fi vorba!";.
Din cea de-a doua categorie, a judecăților de valoare, articolul afirmă, în subtitlul "Incapabilii lui (...), că "bancherii austriacului (...)sunt ori incapabili, ori corupți";, la "P.S."; menționează că: "Aici își face apariția o nevinovată întrebare jurnalistică: Bancherii șmenari de la (...) vor deschide un mercurial cu mita ce trebuie dată de afaceriști oneroși pentru a nu fi executate creditele neperformante, ci pentru a le prelungi în defavoarea băncii? Întrebarea are și un pui curios: Cât la sută din valoarea creditului va fi comisionul bancherului?";, precum și faptul că "Prea mute investiții s-au dovedit neperformante, iar doctorul BNR a decis ca hemoragia din sistemul bancar să fie grabnic stopată";
Tot sub aspectul situației de fapt, pe baza probelor administrate în fața instanței de apel, se mai reține că, în Raportul de supraveghere nr. 39/23.01.2014 Banca Națională a României a constatat, în cadrul acțiunii de inspecție din perioada 18.11.-29.11.2013, că, în cazul debitorului (...), "gradul de acoperire cu ajustări prudențiale și/sau de depreciere este insuficient având în vedere riscurile asumate de bancă. Conform aceluiași Raport, expunerea totală structurată față de debitorul (...) SRL, aparținând grupului de debitori (...) - (...), aferentă a 3 facilități de credit, a fost clasificată în categoria Pierdere 1 (performanță financiară 0).
În urma acestui Raport de supraveghere, prin Ordinul Prim-viceguvernatorului BNR nr. 34/27.03.2014 s-a dispus (...) constituirea de cerințe suplimentare de fonduri proprii la nivelul expunerii nete, față de debitorul (...), în termen de 30 de zile lucrătoare de la momentul primirii ordinului, precum și informarea în scris a BNR despre stadiul de îndeplinire a măsurilor.
În continuare, prin Raportul de supraveghere înregistrat la (...) sub nr. 296/26.10.2015 și la BNR sub nr. 15895/26.10.2015, BNR a identificat, la data de 31.03.2015, mai multe concentrări de risc la nivelul (...), din valoarea totală a acestora 26,3% fiind clasificate ca expuneri neperformante, iar cele mai mari creanțe neperformante au fost constatate a fi înregistrate de grupul (...) - 199 milioane lei.
Din înscrisul intitulat "Analiza riscului de credit pe baza verificării unui eșantion de documentații de credit";, instanța a reținut că BNR a constatat că nu există elemente care să conducă la concluzia unor modificări semnificative în situația financiară și implicit la nivelul capacității de rambursare a debitorilor, fiind exemplificat, în acest sens, debitorul (...), în privința căruia s-a constatat că (...) a propus pentru acest debitor ca soluție de restructurare ștergerea unei părți din datoria debitorului față de bancă (6.800.000 euro) în schimbul unei părți din capitalul social, deși echipa de inspecție din cadrul BNR a arătat că acest tip de restructurare nu era formalizat în procedurile băncii.
Din Fișa de analiză debitor (...), se reține calificarea dată de BNR activului ca fiind "neperformant depreciat";, precum și calificarea contractului de credit nr. 43/11213712.04.2012 ca fiind "o facilitate de tip umbrelă debitorilor"; (...), respectiv o facilitate de credit de tip multi-produs și multi-devize.
În ceea ce privește cadrul legal, Curtea reține că speța de față pune în discuție echilibrul necesar a fi păstrat între dreptul la liberă exprimare al jurnalistului și dreptul la viață privată la unei persoane juridice, în care onoarea, demnitatea și reputația primesc accente specifice.
Curtea pornește de la principiul conform căruia ambele drepturi ce se află în conflict sunt garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și necesită, a priori, un respect egal.
Reglementarea libertății de exprimare și a condițiilor de exercitare a acesteia este cuprinsă atât în norme interne, cât și în norme internaționale, ratificate sau adoptate de statul român.
Legea fundamentală prevede, la art. 31 alin. 4, că "mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice";, iar la art. 30 alin. 6, că "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine";.
De asemenea, potrivit art. 30 alin. 8 din Constituția României: "răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare (s.n.), al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii";, respectiv, în condițiile dreptului comun, corect reținute în speță ca fiind cele ale art. 1349 și urm. din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare.
Întrucât angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților ar echivala cu o ingerință a unei autorități publice în dreptul la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este aplicabilă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile prevăzute de art. 10 paragraful 2 pentru justificarea ingerinței.
Potrivit art. 10 paragraful 2 din Convenție, exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Rezultă că dreptul garantat de art. 10 din Convenție nu este unul absolut; cu alte cuvinte, libertatea de exprimare, ca drept esențial într-o societate democratică, nu poate fi exercitată dincolo de orice limite.
Astfel, pentru a fi justificată în raport de dispozițiile art. 10 par. 2 din Convenție, ingerința în dreptul la libera exprimare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
1. să fie prevăzută de lege:
2. să urmărească un scop legitim, respectiv protecția moralei, reputației sau a drepturilor altora:
3. să fie necesară într-o societate democratică.
În ceea ce privește dreptul la viața privată, Curtea Europeană a statuat, în jurisprudența sa, că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele, imaginea, integritatea sa fizică și morală; garanția oferită de art. 8 din Convenție fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, a personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Așadar, există o zonă de interacțiune între individ și terți care, chiar și într-un context public, aparține "vieții private"; (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei, cererea nr. 59320/00, paragraful 50). De asemenea, s-a statuat că "dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție"; (a se vedea Chauvy și alții împotriva Franței, nr. 64915/01, paragraful 70).
Totodată, Curtea europeană a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, care cade sub incidența art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă situații factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare și reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă și mass-media cu rea-credință (cauza Petrina împotriva României, cauza Andreescu împotriva României).
Instanța europeană a statuat, în cauza Sipoș împotriva României, că, "îi revine Curții sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligațiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenție, a administrat un just echilibru între protecția dreptului reclamantei la reputația sa, element constituent al dreptului la protecția vieții private, și libertatea de exprimare protejată la art. 10 (Petrina, citată anterior, par. 36; Von Hannover împotriva Germaniei, par. 70). Astfel, Curtea Europeană consideră că obligația pozitivă care decurge din art. 8 din Convenție trebuie să se aplice în cazul în care afirmațiile susceptibile să afecteze reputația unei persoane depășesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenție (Petrina, citată anterior, par. 39)";.
Curtea europeană a stabilit cu valoare de principiu că art. 10 par. 2 din Convenție presupune îndatoriri și responsabilități, aplicabile deopotrivă și jurnaliștilor, persoane care au posibilitatea de a aduce la cunoștința opiniei publice, în mod real și efectiv, informații referitoare la diferite persoane, atunci când este vorba de un interes general semnificativ.
În jurisprudența sa, Curtea europeană a stabilit că art. 10 din Convenție autorizează ingerințele în libertatea de exprimare în scopul de a proteja reputația terților, dacă astfel de ingerințe păstrează un raport de proporționalitate analizat din perspectiva circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze.
Aplicând aceste reguli jurisprudențiale la situația de fapt din speță, expusă în cele ce preced, Curtea are de analizat în ce măsură este păstrat echilibrul între protecția celor două valori garantate de Convenție, în raport de criteriile stabilite de CEDO în jurisprudența sa: contribuția la o dezbatere de interes general, gradul de notorietate al persoanei vizate, obiectul articolului, gradul de veridicitate al informației, forma și repercusiunile articolului, raportul dintre faptele imputate și judecățile de valoare.
În primul rând, în ceea ce privește contextul general al articolului, Curtea reține că acesta a fost generat de necesitatea de a da curs unui interes general. Necesitatea de informare a publicului transpare din modalitatea în care este conceput articolul în cauză, premisa de la care pleacă autorul fiind aceea că două ziare din domeniul economic-financiar au demarat, la rândul lor, o anchetă jurnalistică legată de acordarea de către bănci a unor credite neperformante.
În al doilea rând, verificând caracterul pretins defăimător al articolului, Curtea constată că s-a făcut dovada veridicității faptelor imputate reclamantei, atât timp cât prin Raportul de supraveghere din data de 23.01.2014 Banca Națională a României a constatat că (...) a încheiat cu debitorul (...) un contract de credit (nr. 43/11213712.04.2012) "de tip umbrelă";, în care "gradul de acoperire cu ajustări prudențiale și/sau de depreciere era insuficient având în vedere riscurile asumate de bancă";, facilitatea de credit acordată de (...) fiind clasificată de BNR în categoria Pierdere 1 (performanță financiară 0).
Din conduita procesuală avută de apelatul-pârât de-a lungul procesului Curtea mai reține preocuparea acestuia de a face dovada veridicității și a fiabilității informațiilor difuzate.
În al treilea rând, sub aspectul raportului dintre fapte și judecăți de valoare, instanța a avut în vedere faptul că instanța de contencios a drepturilor omului a distins în mod constant, în jurisprudența sa, între fapte și judecăți de valoare, arătând că fapta de a acuza o anumită persoană implică obligația de a furniza o bază factuală suficientă. În privința celor din urmă, CEDO a stabilit că o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază factuală.
Curtea reține că jurnalistul a acționat cu bună-credință, informând publicul cu privire la un subiect de interes general, mesajul fiind bazat pe informații verificabile și care, având în vedere probele administrate în faza de apel, s-au dovedit a fi exacte.
Rapoartele de supraveghere întocmite de BNR și Ordinul emis de Prim-viceguvernatorului BNR, ambele anterioare publicării articolului în litigiu, se constituie într-o bază factuală solidă, reprezentând suportul probatoriu al faptelor imputate reclamantei (...) și, în concret, conducerii acesteia.
La rândul lor, judecățile de valoare nu depășesc limitele criticilor acceptabile în temeiul art. 10 CEDO, instanța reținând că nu sunt "lipsite total de o bază reală", în condițiile în care incapacitatea (...) de a recupera creditul neperformant a fost constatată chiar de inspectorii BNR printr-un raport de control având dată anterioară publicării articolului.
Curtea are în vedere, de asemenea, faptul că libertatea jurnalistică cuprinde și posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare.
Jurisprudența CEDO este în sensul că libertatea de exprimare acoperă nu numai informațiile și ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației.
Din forma, stilul articolului și contextul afirmațiilor având natura judecăților de valoare (incapabilii lui (...)corupți, bancherii șmenari de la (...) au deschis un mercurial cu mită pentru a nu fi executate creditele neperformante, doctorul BNR a decis ca hemoragia din sistemul bancar să fie grabnic stopată) se poate aprecia că unele aserțiuni au caracter ofensator, însă Curtea apreciază că apelantul-pârât nu a depășit doza de exagerare și de provocare admisibile, prin raportare la scopul declarat al investigației jurnalistice și la chestiunile pe care autorul a dorit să le supună dezbaterii publice.
Piața de capital și oamenii care o administrează constituie subiecte de interes public ce este imperios necesar a fi dezbătute în spațiul public, iar ziaristul și-a susținut cu elemente de fapt opiniile personale despre profesionalismul persoanelor din conducerea (...), ceea ce conduce Curtea la concluzia că acesta a acționat cu bună-credință, respectiv cu scopul de a informa publicul cu privire la o chestiune de interes general, iar nu cu intenția de a afecta în mod gratuit reputația reclamantei.
Pe baza materialului probator al cauzei, Curtea a reținut că o bază factuală suficientă a creat convingerea jurnalistului că faptele prezentate sunt reale.
Tot ca urmare a acestei baze factuale suficiente, Curtea consideră drept acceptabilă doza de exagerare, limbajul și termenii folosiți de apelantul-pârât fiind meniți să stârnească interesul cititorilor.
Prin urmare, caracterul notoriu al persoanei vizate, coroborat cu subiectul de interes general al investigației jurnalistice și în raport de existența unei baze factuale suficiente, apte să dovedească veridicitatea informațiilor publicate, sunt elemente de fapt care au stat la baza constatării Curții în sensul că articolul în litigiu nu a depășit limitele libertății de exprimare.
Motivul de apel referitor la lipsa calității de reclamanți a persoanelor din conducerea (...) nu a fost reținut de Curte, deoarece imaginea băncii ca persoană juridică este legată în mod direct de imaginea persoanelor din conducerea acesteia, articolul vizând activitatea acestor persoane în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul băncii.
Codul civil a clasificat drepturile personalității în două categorii: drepturi care ocrotesc corpul uman și funcțiile sale biologice și psihice și drepturi care ocrotesc valori morale. Prima categorie de drepturi este legată strâns de persoana fizică; pe când drepturile din cea de-a doua categorie pot aparține și unei persoane juridice.
Din cea de-a doua categorie fac parte dreptul la demnitate, dreptul la liberă exprimare, dreptul la viață privată, dreptul la imagine.
Protecția (prin reglementarea interdicției de a i se aduce atingere) dreptului la demnitate este asigurată în egală măsură atât unei persoane fizice cât și unei persoane juridice, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 257 Cod civil - potrivit cărora, mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale sunt aplicabile, prin asemănare, și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 și 2 C.pr.civ., Curtea a admis apelul declarat de (...), a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată, ca nefondată.
Analiza apelului declarat de reclamanta (...):
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei (...) să publice hotărârea în cotidianul P și pe site-ul ..l. a fost în mod corect respins de tribunal, însă Curtea va substitui motivarea acestei soluții.
Curtea a respins ca nefondat primul capăt de cerere, prin care reclamanta (...) a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat acesteia prin articolul de presă în litigiu, sub forma acordării unei sume cu titlu de daune morale, constatând că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, neexistând o faptă ilicită în sensul art. 72 și 75 alin. 2 Cod civil.
Drept consecință, în lipsa constatării de către instanță a încălcării dreptului nepatrimonial al reclamantei, nu este întrunită nici premisa de aplicare a dispozițiilor art. 253 alin. 3 lit. a) C.pr.civ. pentru a se putea dispune obligarea pârâtei (...) la publicării hotărârii judecătorești.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă (...), ca nefondat.
5. Domeniu: Ordonanță președințială. Proprietate intelectuală.
În materia drepturilor de proprietate industrială cerința urgenței este prezumată de legiuitor, din simpla constatare că dreptul de proprietate industrială este încălcat.
Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită, în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite.
Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.
Or, în materia drepturilor de proprietate industrială, în care accentul cade pe cerința asigurării și respectării drepturilor de proprietate industrială pe toată perioada de valabilitate, dovada contrară consta în a proba că respectivul drept de proprietate industrială nu mai este încălcat.
- art. 90 alin. 1 din Regulamentul nr. 6/2002/CE privind desenele și modelele comunitare:
(decizia civilă nr. 1007 A/ 10.11.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila)
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2017, pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, sub nr. 23886/3/2017, (...)a formulat ordonanță președințială, în temeiul dispozițiilor art. 979 și al art. 997 Cod procedură civilă, în contradictoriu cu pârâta (...) solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună de urgență și fără citarea părților, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a acțiunii în contrafacere ce face obiectul dosarului nr. 23885/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă:
- interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării și oricărui act de folosință în activitatea comercială, inclusiv online a pantofilor sport identificați prin codul, culorile bleumarin și galben, comercializați prin intermediul magazinului pârâtei (Anexa 3), precum și a oricăror alte produse încorporând în mod neautorizat desenele/modelele nr. și nr., aparținând reclamantei (...) SE și imitând fraudulos produsele comercializate de (...);
- retragerea de îndată de pe piață a pantofilor sport identificați prin codul, culorile bleumarin și galben, comercializați prin intermediul magazinului pârâtei;
Reclamanta a solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta îi încalcă drepturile conferite de desenele/modelele industriale înregistrate, prin comercializarea și distribuirea de produse încorporând desenele/modelele sale, fără acordul său. A arătat că este titulara următoarelor drepturilor de proprietate intelectuală asupra desenului/modelului industrial nr. (Anexa nr. 5), asupra desenului/modelului industrial nr. (Anexa nr. 6).
Produsele (...) (...)sunt o ediție specială realizată de (...) SE în colaborare cu starul internațional. Talpa de cauciuc este bazată pe designul (...) (de unde și numele colecției), cu margini canelate pentru un look modern, produsele fiind cunoscute și apreciate de consumatorii săi, pentru calitatea lor deosebită, dobândind o bună reputație în scurt timp de la momentul începerii comercializării.
(...)comercializează produse de încălțăminte pe aceeași piață relevantă unde activează și ea, a menționat reclamanta, având astfel obligația de a respecta toate drepturile competitorilor săi, inclusiv drepturile exclusive de proprietate intelectuală. Pârâta nu se află la prima faptă de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale (...) SE, în anul 2015 fiind formulată o acțiune civilă în contrafacere și o ordonanță președințială împotriva acesteia, pentru încălcarea drepturilor de marcă (Anexa 7 - sentința nr. 486/07.04.2015 a Tribunalului București, dosar nr.).
Reclamanta a identificat la comercializare, în magazinul situat în incinta produsele identificate prin codul, culorile bleumarin și galben, care încorporează desenele/modelele industriale pentru care deține protecție Anexa 9 și Anexa 10). Modul în care pârâta își desfășoară activitatea comercială constituie o încălcare a mai multor dispoziții legale: reglementările din domeniul proprietății intelectuale și reglementările în materie de combatere a concurentei neloiale, respectiv art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 "(1) Desenul sau modelul industrial comunitar înregistrat conferă titularului său dreptul exclusiv de a-l utiliza și interzice oricărui terț utilizarea acestuia fără consimțământul titularului. Prin utilizare, în înțelesul prezentei dispoziții, se înțelege, în special, fabricarea, ofertarea, introducerea pe piață, importul, exportul sau utilizarea propriu-zisă a unui produs în care a fost încorporat sau căruia i s-a aplicat desenul sau modelul în cauză, (...)";, precum și art. 1 alin. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale ("întreprinderile au obligația să acționeze cu respectarea uzanțelor cinstite, în conformitate cu principiul general al bunei-credințe și cu prezenta lege";) și art. 2 alin. 1 ("Constituie concurență neloială, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață).
Art. 5 pct. a din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale enumera printre actele de concurență neloială "folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant".
Referitor la condițiile specifice ordonanței președințiale - i) aparența dreptului; ii) caracterul provizoriu al măsurii dispuse; iii) neprejudecarea fondului cauzei; iv) dreptul de proprietate intelectuală să facă obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente; v) existența riscului unui prejudiciu greu de reparat - reclamanta a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 978 Cod procedură civilă, art. 997 și urm. Cod procedură civilă și art. 9 alin. (1) lit. a3 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.
În ceea ce privește condiția urgenței, în reglementarea actuală este considerată a fi presupusă și inclusă în chiar faptul încălcării drepturilor sau iminenței încălcării acestora, neavând o existență separată (astfel cum se întâmplă în dreptul comun). Soluția este susținută și de practica instanțelor de judecată care au decis, în repetate rânduri, că urgența nu are o existență separată - precum în dreptul comun - întrucât actele de încălcare se desfășoară continuu și efectul acestora se amplifică rapid.
În ce privește aparența dreptului, reclamanta este titulara drepturilor conferite de desenele/modelele înregistrate nr., aspect care justifică aparența dreptului în favoarea reclamantei. Totodată, prin data la care a început comercializarea produselor copiate fraudulos de pârâtă, adică mult anterior datei lansării produselor pârâtei, dovedesc și caracterul legitim al folosinței formei de produs de către reclamantă, fiind astfel dovedită "aparența dreptului" și din perspectiva actelor de concurență neloială.
Prin examinarea sumară a pretențiilor - actele de contrafacere, respectiv analiza comparativă a pantofilor ce fac obiectul litigiului - se poate constata, a arătat reclamanta, că are în favoarea sa aparența dreptului necesar și suficient pronunțării măsurii urgente și vremelnice a suspendării oricărui act de vânzare, oferire spre vânzare, distribuire a produselor reprezentând pantofi sport identificați prin codul 163013, culorile bleumarin și galben, în magazinul pârâtei, ca încălcând drepturile exclusive conferite de desenele/modelele industriale. Este ușor de observat că imaginea globală a pantofului pârâtei este identică cu cea a modelului său, a mai arătat reclamanta.
În ceea ce privește actele de concurență neloială - parazitare - săvârșite de către pârâtă, acestea au fost realizate prin copierea produsului reclamantei, de natură să creeze confuzie.
Măsura care va fi impusă pe cale de ordonanță președințială urmează a produce efecte până la soluționarea definitivă a litigiului de fond, deci este o măsură temporară (Anexa nr. 4).
Referitor la neprejudecarea fondului cauzei, reclamanta a arătat că prin măsura solicitată nu se urmărește soluționarea litigiului în fond, având în vedere că instanța are dreptul doar să "pipăie fondul";, deci instanța va trebui să verifice doar aparența dreptului său și a folosinței legitime, analizând sumar forma produsului pârâtei și comparând această formă cu drepturile și produsele reclamantei.
În ce privește existența riscului unui prejudiciu greu de reparat, a arătat că prejudiciul este determinat de încălcarea caracterului exclusiv și absolut al drepturilor conferite de desenele înregistrate, prin operațiunile de comercializare/distribuire neautorizate a unor produse încorporând desenele/modelele aparținând (...) SE.
Pârâta (...)a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca inadmisibilă, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a solicitat în primul rând obligarea reclamantei să depună traducerile în limba română a înscrisurilor depuse de aceasta și obligarea reclamantei la plata unei cauțiuni conform prevederilor art. 979 alin. 5 Cod procedură civilă, reglementate atunci când măsurile luate prin ordonanța președințială sunt de natură să creeze un prejudiciu pârâtului. O asemenea măsura se impune având în vedere că promovarea acestei acțiuni a determinat deja pârâta să oprească de la comercializare aceste produse, deși aceasta mai deține înregistrate pe stoc asemenea produse, iar în măsura în care ordonanța președințiala s-ar admite și acțiunea aferentă fondului cauzei s-ar respinge, pârâta ar fi în imposibilitate de a mai comercializa aceste produse precum și de a menține la același nivel relația comercială cu partenerii săi principali.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta este o societate înființată în anul 2015, specializată în vânzarea produselor de tipul încălțămintei, produse pe care le procură în principal de la asociatul său unic, fiind produse puse spre vânzare pe piața din Bulgaria, selectate pentru vânzarea în România direct de către asociatul bulgar. Achiziționarea produselor comercializate de ea, a menționat pârâta, se face prin cumpărarea lor din China, acestea fiind selectate dintr-un portofoliu de produse puse la dispoziție de producătorul chinez, modelele achiziționate nefiind create la comanda sa exclusivă. Astfel cum rezultă și din documentele anexate întâmpinării, aceste produse intră în Bulgaria mai întâi, sub codurile de produs nr. și pentru modelul de culoare albastră.
La data de 26.07.2016, reclamanta și-a înregistrat la nivel european două modele industriale constând în talpa aferentă unui pantof sport, respectiv forma exterioară a unui pantof sport, menționând că această înscriere a modelului survine ca urmare a colaborării cu un artist internațional, susținând că produsele sale și cele comercializate de ea, pârâta, sunt identice, ea încălcând drepturile reclamantei cu privire la cele două modele industriale. În realitate, pantofii cu talpa groasă reprezintă ultima tendință în materie de pantofi sport și sunt confecționați de o serie de mulți alți producători, fără însă a imita sau copia modelele (...), fiind confecționați din materiale ușoare și neprețioase.
Pârâta a arătat că în înțelesul prevederilor Regulamentului CE nr. 6/2002, prin desen sau model se înțelege "aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, care îi conferă, în special, caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii sau materialelor și/sau ornamentației produsului în sine", dar trebuie observat că între produsul reclamantei și produsul comercializat de către ea, pârâta, nu există identitate. În realitate, aspectul exterior al produselor pe care reclamanta în mod greșit le consideră ca fiind identice prezintă o serie de diferențe cu privire la culoarea și materialul folosite, culoarea tălpii, grosimea tălpii, ridurile evidențiate pe talpă, materialul utilizat în interiorul pantofului, sistemul de închidere prin șireturi, cusăturile tălpii, cusăturile de pe limba pantofului (Anexa 1). Practic, forma "generic similară" și toate elementele comune invocate de către reclamantă sunt similare multor categorii de pantofi sport existenți pe piața la acest moment.
Un alt element care este de natură să creeze o diferențiere majoră între produsul reclamantei și produsul comercializat de către ea, pârâta, care nu poate fi ignorant, este reprezentat de faptul că produsele reclamantei au o caracteristică esențială și semnificativă în sensul art. 6 alin. 4 din Legea nr. 192/2002, extrem de relevant și care face în mod evident distincția față de alte produse sport, respectiv produsele reclamantei sunt inscripționate cu marca (...).
Ținând cont de diferențele evidențiate mai sus precum și de faptul că produsele reclamantei sunt comercializate la un preț superior în comparație cu cel practicat de către pârâtă, este mai mult decât evident că nu poate fi creată o confuzie între aceste produse, astfel că prezenta acțiune are un caracter nefondat.
Referitor la condițiile de admisibilitate, pârâta a arătat că din analiza dispozițiilor alin. 1 și 4 ale art. 979 Cod procedură civilă rezultă că pentru admisibilitatea acțiunii având ca obiect luarea unei măsuri provizorii trebuie îndeplinite cumulativ atât i) condițiile speciale în materie de proprietate intelectuală cât și ii) condițiile generale prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă în materia ordonanței președințiale. Potrivit art. 996 și art. 997 Cod procedură civilă rezultă că pentru a fi dispuse măsuri provizorii pe calea ordonanței președințiale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- să existe o aparență de drept în favoarea reclamantului;
- măsura provizorie să aibă un caracter urgent;
- măsura provizorie să aibă un caracter vremelnic;
- să nu prejudece fondul dreptului.
Conform art. 979 alin. 1 Cod procedură civilă: "Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii", deci rezultă că în materie de proprietate intelectuală trebuie îndeplinite cumulativ două condiții speciale și anume: să existe o "dovadă credibilă" că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acțiuni de încălcare ilicită, actuală sau iminentă și să existe o dovadă credibilă că acțiunea ilicită riscă să cauzeze un prejudiciu greu de reparat.
Cu privire la existența unei apartenențe de drept în favoarea reclamantului, în practică s-a reținut că această condiție trebuie analizată în mod prioritar de către instanță, aceasta din urmă fiind ținută să nu dispună nicio măsură provizorie până ce nu își creează convingerea că în favoarea reclamantului există "aparența de drept", iar în cauza dedusă judecății, în opinia reclamantei aparența de drept rezultă din faptul că aceasta deține protecția celor două modele industriale ca urmare a obținerii celor două certificate de modele industriale, însă, astfel cum s-a arătat și în expunerea situației de fapt, produsele comercializate de către Parata se aflau pe piața cu mult timp înainte ca reclamanta să își înregistreze drepturile conferite de desenele/modelele.
Referitor la urgență, această condiție nu poate fi considerată a fi presupusă prin însăși natura materiei proprietății intelectuale și trebuie să rezulte din fapte concrete. Practic, raportat la situația de fapt prezentată, reclamanta nu a adus nicio dovadă cu privire la caracterul absolut necesar și urgent al interzicerii la momentul actual, neexistând un eventual prejudiciu ce ar fi greu de recuperat, întrucât nu există un risc real de confuzie între produsul comercializat de către pârâtă și produsul înregistrat de către reclamantă, iar produsele comercializate se adresează unor categorii diferite de consumatori și nu pot fi confundate. De asemenea, nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor, reclamanta neprobând că ar fi suferit un prejudiciu ca urmare a activității comerciale desfășurate de către pârâtă. Din contră, reputația reclamantei nu a fost deloc afectată și se bucură de un enorm succes, astfel cum rezultă din cuprinsul acțiunii.
Referitor la caracterul vremelnic, pârâta a arătat că instanța trebuie să analizeze și impactul, ireversibilitatea măsurii dispuse asupra activității sale, precum și prejudiciul produs în măsura în care fondul cauzei urmează a fi respins. În acest sens, a solicitat stabilirea unei cauțiuni, pentru repararea prejudiciului constând în relația cu clienții săi, cărora le sunt distribuite și vândute aceste produse pe teritoriul României.
Referitor la neprejudecarea fondului, pârâta a învederat că această condiție nu este îndeplinită, întrucât instanța nu se poate rezuma doar la verificarea aparenței dreptului reclamantei și a utilizării legitime. Prin "neprejudecarea fondului"; se înțelege nu aspectul că fondul litigiului face obiectul unui dosar distinct, ci că argumentele părților în cererea de ordonanță președințială nu antamează fondul cauzei. Având în vedere faptul că reclamanta invocă o serie de apărări care antamează fondul cauzei, practic, instanța va trebui să analizeze comparativ cele două produse și să aprecieze dacă există elemente de similaritate, astfel încât acestea să poată crea confuzie consumatorilor. Or, în cazul litigiilor de proprietate intelectuală nu se poate face o analiză de suprafață a fondului dreptului, existența unor certificate de înregistrare a modelului/desenului industrial neechivalând cu încălcarea automată de către ceilalți comercianți a drepturilor deținătorului certificatului, instanța fiind nevoită pentru a verifica această condiție cât și aparența în drept însăși întrunirea condițiilor acțiunii în contrafacere astfel cum este ea reglementată de legea specială în materie.
Referitor la condiția dovezii că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acțiuni de încălcare ilicite, actuale sau iminente, pârâta a arătat că este de bună-credință și la acest moment a sistat comercializarea produsului indicat de către reclamantă, astfel că acțiunea privind instituirea unei măsuri provizorii apare ca lipsită de interes și de obiect. Cererea reclamantei nu întrunește cerința unui interes actual deoarece au încetat faptele pretins ilicite ale pârâtei, iar admiterea cererii nu ar aduce vreun folos practic.
În ce privește condiția existenței unei dovezi credibile că acțiunea ilicită riscă să cauzeze un prejudiciu greu de reparat, această condiție nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a dovedit faptul că i-au fost încălcate drepturile și nici consecințele negative pe care comerțul "pretins ilegal" al pârâtei l-ar fi cauzat în patrimoniul reclamantei, neexistând probe de natură să creeze convingerea că pârâta, prin vânzarea produselor sale, ar acționa într-o manieră prejudiciabilă pentru reclamantă. De fapt, acțiunea reclamantei ar putea fi calificată ca o acțiune îndreptată în mod abuziv împotriva altor comercianți în vederea eliminării de pe piață a unor concurenți.
Anexat întâmpinării, pârâta a depus înscrisurile la care face referire.
Prin sentința civilă nr. /11.09.2017 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta (...) SE, în contradictoriu cu pârâta (...)și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.952,95 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile ordonanței președințiale, nefiind incidente nici dispozițiile privind concurența neloială.
Astfel, în ce privește aparența dreptului, reclamanta este titulara drepturilor conferite de desenele/modelele înregistrate nr., aspect care justifică aparența dreptului în favoarea reclamantei, însă nu se poate reține că produsele pârâtei sunt copii frauduloase ale produselor reclamantei. Din pipăirea sumară a fondului rezultă fără niciun dubiu că impresia globală a pantofilor (...) este aceeași cu impresia globală a pantofilor sport care provin de la mulți producători, având în vedere că aceasta este tendința actuală a modei: pantofi cu șiret, având o talpă groasă, tendință apărută în 2013 și menținută și în prezent.
La analiza comparativă a pantofilor în litigiu se observă că pantofii pârâtei se diferențiază oricum de pantofii (...) cu privire la culoarea și materialului folosite, culoarea tălpii, grosimea tălpii, ridurile evidențiate pe talpă, materialul utilizat în interiorul pantofului, sistemul de închidere prin șireturi, cusăturile tălpii, cusăturile de pe limba pantofului. În acest sens, forma "generic similară" și toate elementele comune invocate de către reclamantă sunt similare multor categorii de pantofi sport existenți pe piață la acest moment. Contrar susținerilor reclamantei, nu poate fi ignorat elementul care este de natură să creeze o diferențiere majoră între produsul reclamantei și produsul comercializat de către pârâtă, reprezentat de faptul că produsele reclamantei au o caracteristică esențială și semnificativă, care îl diferențiază, făcând distincția față de alte produse sport, anume prezența mărcii (...) pe pantofii reclamantei, de natură să înlăture orice confuzie cu alte produse ale altor producători.
În ceea ce privește condiția urgenței, în reglementarea actuală este considerată a fi presupusă și inclusă în chiar faptul încălcării drepturilor sau iminenței încălcării acestora, neavând o existență separată (astfel cum se întâmplă în dreptul comun), a susținut reclamanta, însă în prezenta cauză nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor de proprietate intelectuală (de către pârâtă, astfel că nu este îndeplinită condiția urgenței, neexistând vreo încălcare a drepturilor reclamantei, care nu a probat copierea în mod neloial a produselor sale de către pârâtă, astfel că și din perspectiva pretinselor acte de concurență neloială de care este acuzată pârâta, produsul anterior pretins a fi copiat, prezintă un pantof sport banal care poartă semnele distinctive proprii (...), semnul verbal (...), elementul figurativ reprezentând felina în mișcare (în săritură), precum și elementul figurativ situat pe lateralele pantofilor sport (...). Elementul special al acestui pantof, "produs de haute fashion";, în care sunt încorporate cele două modele industriale îl reprezintă, în opinia reclamantei, talpa creponată, despre care pretinde că ar fi consacrată de aceasta, în colaborare cu starul Rihanna. Însă elementul special, respectiv talpa (...) reprezintă un standard generic al industriei modei, cum ar fi sau pantoful cu vârful decupat (Prin urmare, nici pantoful (...) și nici forma tălpii cu acest nume nu reprezintă creația reclamantei, nefiind un element nou și individual al (...). Folosirea și de către (...) alături de alți jucători pe piața fashion și retail nu îi creează și nu îi poate crea monopol și exclusivitatea asupra unui pantof cu talpa (...). Modelul pantofului sport cu talpa (...) a fost lansat în colecția 2013-2014 de către creatorul de modă, pantoful cu un aspect cvasi identic fiind și cel comercializat de pârâtă. Folosirea la scară largă de către o parte importantă a creatorilor de top de încălțăminte pentru sezoanele 2013 - 2017 a unor modele diverse de pantofi cu acest tip de talpă, pe care (...) o folosește la distanță de 4-5 ani cu indicația generică "(...)";, demonstrează încă o dată că pentru sezonul 2017, talpa menționată face parte din standardele industriei. În aceste condiții, în care reclamanta a preluat un model de talpă încercând să și-l aproprie în mod exclusiv, deși era cunoscut de zeci de ani în industria de profil, acuzațiile de acte de concurență neloială nu au putut fi reținute de instanță.
Față de cele menționate mai înainte, tribunalul a constatat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile de la art. 979 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a probat existența acțiunii ilicite de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei. De asemenea, nu s-a probat că acțiunea ilicită riscă să cauzeze un prejudiciu greu de reparat reclamantei, deci caracterul iminent al prejudiciului pentru prevenirea căruia se solicită măsura provizorie pe calea ordonanței președințiale nu există, neexistând cazul grabnic reglementat de lege privind condiția urgenței, întrucât nu s-a dovedit că se poate crea un prejudiciu de imagine pe piață pentru reclamantă, aceasta invocând doar o eventualitate sau o probabilitate în acest sens, fără o dovadă certă. Reclamanta nu a dovedit că ar fi suferit vreo consecință negativă ca urmare a activității de comerț a pârâtei, interesul consumatorilor pentru produsele sale nefiind alterat iar reputația reclamantei fiind intactă.
Tribunalul a constatat că sunt corecte și susținerile pârâtei privind neprejudecarea fondului, nefiind îndeplinită nici această condiție, întrucât din pipăirea fondului instanța nu poate verifica în ce măsură există sau nu o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei, această operațiune urmând a fi efectuată cu ocazia soluționării pe fond a cererii de contrafacere formulată de reclamanta din cauză. Având în vedere faptul că reclamanta a invocat o serie de apărări care antamează fondul cauzei, practic, instanța va trebui să analizeze comparativ cele două produse și să aprecieze dacă există elemente de similaritate, astfel încât acestea să poată crea confuzie consumatorilor. Or, în cazul litigiilor de proprietate intelectuală nu se poate face o analiză de suprafață a fondului dreptului, existența unor certificate de înregistrare a modelului/desenului industrial neechivalând cu încălcarea automată de către ceilalți comercianți a drepturilor deținătorului certificatului.
În consecință, având în vedere cele expuse mai înainte, reținând că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă, tribunalul a respins cererea acesteia în baza dispozițiilor legale menționate mai înainte.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că nu mai este cazul să se analizeze cererea formulată de pârâtă, privind stabilirea unei cauțiuni în sarcina reclamantei, urmând ca în aplicarea dispozițiilor de la art. 451-453 Cod procedură civilă să fie obligată reclamanta (...) la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 11.952,95 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva sentinței civile nr. 1136/2017 a declarat apel reclamanta (...) SE, în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
I. Consideră că cererea de ordonanță președințială este întemeiată, în speță fiind îndeplinite condițiile pentru acordarea ordonanței președințiale:
- Urgența măsurii ce s-a solicitat a fi luată (a);
- Condiția riscului creării unui prejudiciu greu de reparat (b);
- Caracterul vremelnic al măsurii solicitate (c);
- Neprejudecarea fondului (d).
Analizând separat îndeplinirea condițiilor ordonanței președințiale, arată că acestea sunt întrunite, astfel:
a) Condiția urgenței
În reglementarea actuală a art. 979 (1) Cod procedură civilă, urgența este considerată a fi presupusă și inclusă în chiar faptul încălcării drepturilor sau iminenței încălcării acestora, nefiind necesară o altă dovadă distinctă de aceasta. Soluția este susținută și de practica instanțelor de judecată care au decis, în repetate rânduri, că urgența nu are o existență separată - precum în dreptul comun - întrucât actele de încălcare se desfășoară continuu și efectul acestora se amplifică rapid.
Faptul că, în prezent, pârâta a retras produsele de la vânzare, nu înseamnă că aceasta nu poate să înceapă din nou comercializarea după ce ar fi înlăturat pericolul aplicării unor măsuri provizorii. Mai mult, retragerea momentană a produselor de la vânzare (ca urmare a introducerii cererii de chemare în judecată) nu înlătură realitatea încălcării repetate a drepturilor sale arată, apelanta-reclamantă, (aceasta încălcând drepturile sale protejate și în 2015).
În orice caz, și dacă s-ar admite că această condiție se impune a fi îndeplinită, apelanta-reclamantă învederează instanței faptul că urgența rezidă tocmai în actele de încălcare săvârșite de o pârâtă care activează pe aceeași piață ca și ea.
b) Condiția riscului creării unui prejudiciu greu de reparat
Prejudiciul este determinat tocmai de încălcarea caracterului exclusiv și absolut al drepturilor conferite de desenele înregistrate, prin actele comerciale neautorizate de vânzare a unor produse încorporând desenele aparținând (...). Pârâta poate avea relații contractuale și comercializa produsele în cauză, așa încât paguba poate continua să crească până la momentul soluționării litigiului pe fond în cazul în care nu se dispun măsuri urgente pentru stoparea efectelor cauzate de acțiunile pârâtei.
Nu în ultimul rând:
- textul art. 997 alin. (1) Cod procedură civilă prevede condiția existenței riscului unui prejudiciu greu de reparat și nu dovada producerii acestuia. Așadar prejudiciul trebuie să fie iminent și nu actual;
- în prezenta cauză prejudiciul este determinat de încălcarea caracterului exclusiv și absolut al drepturilor conferite de desenele înregistrate, prin operațiunile de comercializare/distribuire neautorizate a unor produse încorporând desenele/ modelele aparținând (...) SE.
Pârâta nu se află la prima faptă de încălcare a drepturilor sale de proprietate intelectuală, susține apelanta-reclamantă, în anul 2015 fiind formulată o acțiune civilă în contrafacere și o ordonanță președințială împotriva acesteia, pentru încălcarea drepturilor de marcă. (A se vedea Anexa 7 - sentința nr. 486/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul de ordonanță președințială nr. și extras de pe portal privind existența dosarului nr.).
c) Condiția caracterului vremelnic.
Măsura solicitată a fi impusă pe cale de ordonanță președințială ar produce efecte până la soluționarea definitivă a litigiului de fond, deci ar fi o măsură temporară. Solicitarea reclamantei a fost așadar făcută în litera și în spiritul legii, respectiv "În mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a dosarului" de fond.
d) Condiția neprejudecării fondului
Prin judecarea cererii de ordonanță președințială nu se prejudecă fondul, întrucât simpla pipăire a fondului oferă premisele necesare admiterii acțiunii. Pe de-o parte, aparența dreptului operează în favoarea reclamantei astfel cum instanțele, în practica lor, au apreciat în cazuri similare: "reclamanta are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale, fiind titulara dreptului exclusiv asupra mărcii comunitare figurative nr. (...), drept care i-a fost încălcat de către pârâtă, aceste încălcări putând fi observate printr-o simplă pipăire a fondului";.
Totodată, apelanta-reclamantă mai invocă următoarele:
~ Existența probelor certe privind încălcarea
La dosar au fost depuse documente ce atestă existența faptei de încălcare, precum fotografii realizate direct în magazinele acesteia, dar și o factură, atestând că produsele pantofii sport identificați prin codul sunt comercializați de către pârâtă.
Comparația făcută de pârâtă cu produsele reclamantei nu este deloc în favoarea acesteia, ci chiar a reclamantei, instanța putând observa prin simpla pipăire a fondului că produsele acesteia preiau elementele esențiale ale modelelor sale, menționează apelanta-reclamantă.
Practica Tribunalului București în cazuri similare, privind același gen de produse (tot produse (...)), același gen de probatoriu, a fost de admitere a ordonanțelor președințiale, menționând aici sentința civilă nr. 817/29.05.2017 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, , și sentința civilă nr. 876/22.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, , ambele sentințe fiind depuse la dosar.
~ Cu privire lipsa unei identități între desenele/modele sale, ce beneficiază de protecție, și produsele comercializate de pârâtă, apelanta-reclamantă arată următoarele:
Existența unor diferențe cu privire la numărul de găuri pentru șireturi, forma de bombeu a părții din față a pantofilor, numărul de cusături de pe talpa pantofului, sunt total nerelevante, toate acestea fiind detalii nesemnificative, ce nu au rolul de a schimba impresia globală asupra unui utilizator, aceasta fiind identică.
La determinarea elementelor semnificative ale desenului se va ține cont de gradul de libertate al creatorului determinat de natura produselor la care se referă desenul, astfel elemente definitorii ale produsului, care îl fac recognoscibil pentru utilizatorul avizat, cum ar fi talpa groasă și canelată, vor prevala în determinarea impresiei de ansamblu, în fața oricărui element vizual care este impus de natura și utilitatea produsului.
De asemenea, argumente precum cel potrivit căruia o diferență esențială ce determină inexistența unei identități între produse este aplicarea mărcii (...) pe produsele reclamantei și aplicarea inscripției (...)pe cele ale pârâtei, este complet greșit, pârâta aflându-se în gravă eroare, aspect ce se manifestă pe parcursul tuturor apărărilor, cu privire la materia în care ne situăm, aceasta nefiind cea a contrafacerii de mărci, ci cea a contrafacerii de desene/modele.
Față de motivele de mai sus, solicită admiterea apelului și desființarea în tot a sentinței apelate, iar pe fondul cererii de ordonanță președințială, să se dispună:
~ În mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului, interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării și oricărui act de folosință în activitatea comercială, inclusiv online a pantofilor sport identificați prin, culorile bleumarin și galben, comercializați prin intermediul magazinului pârâtei și reprezentați grafic în Anexa nr. 3, precum și a oricăror alte produse încorporând în mod neautorizat desenele/modelele, aparținând (...) SE și imitând fraudulos produsele comercializate de (...);
~ retragerea de îndată de pe piață a pantofilor sport identificați prin codul 163013, culorile bleumarin și galben, comercializați prin intermediul magazinului pârâtei și reprezentați grafic în Anexa nr. 3;
~ obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În drept, art. 1000 Cod procedură civilă; art. 19 și 90 din Regulamentul nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele și modelele industriale; art. 1, 2 și 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale; art. 9 alin. l lit. a, art. 11 alin. l din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-reclamantă arată următoarele:
a. Hotărârea instanței prejudecă fondul cauzei și excede cerințelor ordonanței președințiale
Prin hotărârea pronunțată, tribunalul recunoaște existența aparenței dreptului în favoarea sa, însă respinge existența faptei de încălcare, făcând o prejudecare a fondului cauzei, prin comparația produselor (...) cu impresia globală a pantofilor sport în general, dar și a pantofilor pârâtei, precum și prin analiza noutății desenelor reclamantei.
După cum se poate observa chiar din motivarea sentinței, comparația făcută de către instanță nu se face între desenele reclamantei, astfel cum apar în certificatele de înregistrare ci într-o primă etapă, între pantofii (...) cu pantofii sport existenți în comerț în general, iar apoi cu pantofii comercializați de pârâtă.
Analiza făcută de instanță vizând lipsa de noutate a desenelor (...) nu este permisă în procedura unei ordonanțe președințiale.
În plus, se bazează pe niște afirmații privind o serie de modele anterioare pentru care nu există probe.
Probele depuse la dosar de către pârâtă, odată cu întâmpinarea, privesc o comparație între produsele (...) și produsele pârâtei, comparație care este, de altfel, în favoarea admiterii ordonanței și nu a respingerii acesteia, precum și o serie de facturi fiscale, fără niciun document care să privească eventuale anteriorități distrugătoare de noutate față de desenele sale, susține apelanta-reclamantă.
Instanța învestită să judece cererea de ordonanță președințiala trebuia să verifice doar aparența dreptului său și a folosinței legitime și analiza sumară a formei produsului pârâtei și compararea acesteia cu drepturile și produsele sale, menționează apelanta-reclamantă.
Doar analizând impresia de ansamblu a desenelor sale înregistrate la produsele comercializate de pârâtă, instanța se putea pronunța asupra impresiei de ansamblu a acestora.
Or, într-o analiză specifică procedurii ordonanței președințiale, instanța era suficient să constate că există o impresie de ansamblu comună a produsului cu modelul înregistrat pentru următoarele detalii semnificative, preluate de produs:
• talpa acestora este de cauciuc, dreaptă, fără toc;
• talpa este de o grosime aproximativ egală de la vârful pantofului, până la călcâi;
• prezintă caneluri verticale pe fețele exterioare, bine reliefate, de aceeași grosime și aflate la aceeași distanță ca și în cazul produsului original;
• la partea superioară talpa prezintă o bordură cauciucată, acolo unde se îmbină cu partea textilă sau din piele a pantofului;
• produsul pârâtei încorporează inclusiv desenul feței modelelor sale, arată apelanta-reclamantă respectiv vârful pantofului are aceeași formă, aproape semicircular; marginile superioare ale feței pantofului (pe unde se introduc șireturile) sunt delimitate prin cusături bine reliefate.
Prezența unor mici detalii diferite în modelul contestat nu este de natură să înlăture impresia lăsată de desenul înregistrat în ansamblul său. Fiind în prezența unui desen înregistrat pentru pantofi, caracterul individual al desenului va fi determinat de utilizatorul avizat tocmai din perspectiva acelor elemente de creație estetică ce pot individualiza un pantof și nu de elemente ornamentale nesemnificative care sunt inapte în a modifica identitatea pantofului din perspectiva utilizatorului avizat.
Nu în ultimul rând, referirea instanței la existența și altor drepturi pe produsele sale, arată apelanta-reclamantă, nu trebuia să aibă nicio influență în prezenta cauză, ce are ca obiect o contrafacere și concurență neloială a unor desene/modele industriale și nu contrafacere de marcă.
b. Hotărârea instanței conduce la respingerea de principiu a ordonanțelor președințiale fondate pe desene înregistrate.
Hotărârea instanței este în același timp greșită, reținând că într-un caz de încălcare desen, admiterea unei astfel de cereri s-ar face cu nerespectarea condiției neprejudecării fondului.
Soluția instanței are sub acest aspect o motivare cu caracter general, chiar principial, motiv pentru care acceptarea ei ar putea conduce la o practică de respingere de plano a tuturor cererilor de ordonanță președințială fondate pe încălcarea drepturilor titularilor de desene/modele industriale prin actele de comerț cu produse ce încorporează desenele/modelele înregistrate.
Această practică ar fi împotriva dispozițiilor legale naționale și ale UE, dar și împotriva practicii judiciare. Tribunalul București are o practică constantă în a admite ordonanțe președințiale și în situația în care obiectul acestora este un drept de desen/model industrial, procedura în cazul unor astfel de dosare fiind aceeași ca și in cazul unei ordonanțe având ca obiect un alt drept de proprietate intelectuală.
Instanța a ignorat hotărârile depuse la dosar pe același gen de produse.
c) Instanța interpretează greșit dispozițiile legale privind condiția prejudiciului.
Textul art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă prevede condiția existenței riscului unui prejudiciu greu de reparat și nu dovada producerii acestuia. Așadar, prejudiciul trebuie să fie iminent și nu actual.
În prezenta cauză prejudiciul este determinat de încălcarea caracterului exclusiv și absolut al drepturilor conferite de desenele înregistrate, prin operațiunile de comercializare, distribuire neautorizate a unor produse incorporând desenele/modelele aparținând (...) SE.
În plus, fiind vorba inclusiv de existența riscului producerii unui prejudiciu, motivarea instanței este total greșită și neconcordantă legii, pentru că este vorba de îndeplinirea acestei condiții prin simplul fapt al încălcării drepturilor reclamantei și a riscului, în lipsa pronunțării unor măsuri provizorii, ca produsele să fie din nou puse în comerț, simpla promisiune a părții adverse neoferind vreo garanție de orice fel că pârâta nu va încălca din nou drepturile sale, arată apelanta-reclamantă.
Așadar, nu însăși producerea unui prejudiciu trebuie dovedită, ci doar iminența producerii unei pagube prin acțiunile ilicite ale pârâtei, care ar fi dificil de reparat.
d) Instanța interpretează greșit dispozițiile privind condiția urgenței
Potrivit noilor modificări aduse Codului de procedură civilă urgența nu mai este considerată o condiție separată.
Prin hotărârea pronunțată, instanța ignoră faptul că ne aflăm în materia dreptului de proprietate intelectuală unde urgența este considerată a fi presupusă și inclusă în chiar faptul încălcării drepturilor sau iminenței încălcării acestora, neavând o existență separată (astfel cum se întâmplă în dreptul comun), întrucât actele de încălcare se desfășoară continuu și efectul acestora se amplifică rapid.
Faptul că, în prezent, pârâta a retras produsele de la vânzare nu înseamnă că aceasta nu poate să înceapă din nou comercializarea după ce ar fi înlăturat pericolul aplicării unor măsuri provizorii, în eventualitatea respingerii ordonanței președințiale în cauză.
Pentru toate aceste motive, apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și completat, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de ordonanță președințială, așa cum a fost formulată.
În drept, art. 470 alin. 5 Cod procedură civilă.
Intimata-pârâtă (...)a formulat întâmpinare prin care a arătat argumentele pentru care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
În susținerea cererii de ordonanță președințială dedusă judecății, apelanta-reclamantă (...) SE a arătat că modul în care pârâta își desfășoară activitatea constituie o încălcare atât a reglementărilor din domeniul proprietății intelectuale (sens în care a invocat dispozițiile art. 90 din Regulamentul 6/2002 privind desenele comunitare), cât și a reglementărilor în materie de combatere a concurenței neloiale (sens în care a invocat dispozițiile Legii nr. 11/1991).
Prin sentința de fond, tribunalul a respins cererea de ordonanță președințială întemeiată pe Legea nr. 11/1991 (art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 1 și alin. 2 lit. c și art. 5 lit. a), arătând că nu sunt incidente dispozițiile privind concurența neloială și că nu se poate reține că produsele pârâtei sunt copii frauduloase ale produselor reclamantei.
Din examinarea motivelor de apel cu a căror soluționare a fost investită instanța de apel se constată că apelanta a dedus judecății Curții o devoluțiune parțială, respectiv doar în ceea ce privește soluția pronunțată de tribunal asupra cererii de ordonanță președințială întemeiată pe condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale în domeniul proprietății intelectuale.
Condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale în materia combaterii concurenței neloiale sunt reglementate la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 11/1991:
În vederea prevenirii unei pagube iminente, instanțele judecătorești competente pot dispune, în procedură de urgență, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existența unor practici comerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la soluționarea cauzei.
Prin urmare, condițiile prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale în această materie sunt următoarele:
- la o primă evaluare, instanța să constate existența unor practici comerciale neloiale;
- măsura să se impună în vederea prevenirii unei pagube iminente.
Prin sentința de fond tribunalul a constatat că, la nivelul aparenței, nu există indiciile existenței unor practici comerciale neloiale, în înțelesul art. 2 alin. 2 lit. c) din lege, potrivit căruia: Sunt interzise practicile de concurență neloială, după cum urmează: c) orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață, și al art. 5 alin. 1 lit. a), potrivit căruia: constituie act de concurență neloială: a) folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
Criticile apelantei vizează exclusiv întrunirea condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale în domeniul proprietății intelectuale, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 477 alin. 1 C.pr.civ., constată că a intrat sub p lucrului judecat soluția pronunțată de tribunal în ordonanța președințială în materia combaterii concurenței neloiale reglementată de Legea nr. 11/1991.
Potrivit art. 90 alin. 1 din Regulamentul nr. 6/2002/CE privind desenele și modelele comunitare:
(1) Pot fi solicitate autorităților judiciare, în ceea ce privește un anumit desen sau model industrial comunitar, măsurile provizorii și conservatorii prevăzute de legea unui stat membru în ceea ce privește desenele sau modelele industriale naționale, și chiar și instanțelor competente în domeniul desenelor sau modelelor comunitare din statul respectiv, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanță din domeniul desenelor sau modelelor comunitare din alt stat membru este competentă pentru a cunoaște fondul.
Potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 129/1992,
Dacă titularul unui desen ori model înregistrat sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimțământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra desenului sau modelului face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.
Instanța judecătorească poate să dispună în special:
a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; (..)
Dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 lit. a) și art. 10 din OUG nr. 100/2005, instanța poate dispune, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de codul de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii, interzicerea provizorie a încălcării pretinse de reclamant, împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat.
Prin urmare, dispozițiile speciale din materia asigurării respectării drepturilor de proprietate industrială trimit în mod expres la dispozițiile art. 977 și 978 C.pr.civ., dispoziții care se completează, potrivit art. 978 alin. 4, cu cele care reglementează procedura ordonanței președințiale cuprinse în art. 996-1001 C.pr.civ.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, reiese că pentru admiterea acțiunii având ca obiect luarea unei măsuri provizorii împotriva unei persoane care se presupune că a încălcat un drept de proprietate intelectuală protejat al reclamantului, acesta trebuie să facă dovada întrunirii în cauză a următoarelor condiții:
1. existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, în sensul că acesta este titularul dreptului de proprietate intelectuală; sau că exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului;
2. dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente;
3. există riscul producerii unui prejudiciu greu de reparat;
4. măsura solicitată să aibă caracter provizoriu;
5. neprejudecarea fondului cauzei.
1. Condiția privind existența aparenței de drept în favoarea reclamantei este îndeplinită.
Prin sentința apelată, tribunalul a reținut că această condiție de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială este îndeplinită, deoarece reclamanta este titulara drepturilor de proprietate intelectuală derivate din înregistrarea desenului/modelului industrial comunitar TĂLPI PENTRU ÎNCĂLȚĂMINTE nr. și din înregistrarea desenului/modelului industrial PANTOFI.
Concluzia acestei statuări este aceea că apelanta-reclamantă beneficiază de dreptul exclusiv de a-l utiliza și interzice oricărui terț utilizarea acestuia fără consimțământul titularului. Prin utilizare, în înțelesul prezentei dispoziții, se înțelege, în special, fabricarea, ofertarea, introducerea pe piață, importul, exportul sau utilizarea propriu-zisă a unui produs în care a fost încorporat sau căruia i s-a aplicat desenul sau modelul în cauză, precum și depozitarea produsului respectiv în scopurile menționate anterior (art. 19 din Regulament).
În speță, intimata-pârâtă nici nu a invocat și nici dovedit faptul că utilizează produsul care încorporează desenele/modelele comunitare înregistrate, cu consimțământul titularului.
În schimb, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii apelate o serie de considerente prin care a arătat că nici pantoful și nici forma tălpii nu reprezintă creația reclamantei și nu este un element nou și individual al (...).
Curtea constată că sunt întemeiate criticile apelantei-reclamante conform cărora o astfel de analiză nu era permisă primei instanțe.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. 2 din Regulamentul nr. 6/2002/CE privind desenele și modelele comunitare:
(2) În procedurile privind măsuri provizorii și conservatorii este admisibilă excepția de nulitate a unui desen sau model industrial comunitar ridicată de pârât pe altă cale decât pe cale de cerere reconvențională. Articolul 85 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis.
Prin urmare, potrivit art. 85 din Regulament, desenul/modelul comunitar înregistrat beneficiază de prezumția de validitate, în temeiul căreia cei interesați, inclusiv instanța națională, trebuie să considere desenul/modelul ca fiind valabil, în principiu.
Posibilitățile de răsturnare a acestei prezumții, în materia măsurilor provizorii, sunt prevăzute tot de Regulament (art. 90 alin. 2) și constau în invocarea excepției de nulitate a desenului/modelului industrial, cu privire la care Regulamentul prevede expres posibilitatea pârâtului de a o invoca pe altă cale decât prin formularea unei cereri reconvenționale, respectiv prin invocarea acestei excepții prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
Din examinarea întâmpinării formulate în fața tribunalului Curtea constată că intimata-pârâtă nu a utilizat singura cale procedurală permisă de Regulament de contestare a desenului/modelului comunitar înregistrat, întrucât nu a invocat excepția în nulitate.
În consecință, nefiind răsturnată prezumția de validitate a desenelor/modelelor comunitare înregistrate aparținând apelantei-reclamante, în lipsa invocării de către pârâtă a excepției de nulitate în condițiile Regulamentului, în mod greșit tribunalul a făcut analiza cauzei de nulitate prevăzute de art. 25 alin. 1 lit. b) coroborat cu art. 4.9 din Regulament, în considerentele sentinței apelate.
De aceea, Curtea constată că aparența de drept este în favoarea apelantei-reclamante.
2. Condiția privind existența aparenței că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente este îndeplinită.
Fiind un fapt negativ, sarcina probei că apelanta-reclamantă a autorizat exploatarea de către intimata-pârâtă a modelelor industriale comunitare în discuție revenea acesteia din urmă, pe de altă parte, lipsa autorizării nici nu este contestată în speță.
Prin sentința apelată, tribunalul a reținut că această condiție nu este îndeplinită, întrucât
- pantofii pârâtei se diferențiază de pantofii reclamantei
- elementele de formă invocate de reclamantă sunt similare altor categorii de pantofi
- nu este întrunită condiția urgenței.
Curtea constată că sunt întemeiate criticile apelantei-reclamante conform cărora comparație nu se face între pantofii (...) și pantofii sport existenți în comerț în general, ci comparația se face în raport de desenele/modelele astfel cum sunt redate în certificatele de înregistrare.
Or, din analiza comparativă a reprezentării grafice a modelelor/desenelor industriale înregistrate comunitar și reproducerile grafice ale produsului comercializat de intimata-pârâtă, identificați prin codul, Curtea constată, la nivelul de analiză permis instanței în raport de specificul procedurii de față, că există o impresie de ansamblu comună a produsului cu modelele înregistrate.
Diferențele învederate de tribunal nu sunt, în opinia Curții, suficiente pentru a înlătura impresia lăsată de desenele industriale înregistrate, în ansamblul lor. De asemenea, fiind vorba despre desene înregistrate pentru tălpi de pantofi, respectiv pantofi, la stabilirea întinderii protecției, trebuie să se ia în considerare gradul de libertate pe care-l deține autorul în realizarea desenului sau a modelului (art. 10 alin. 2 din Regulament).
De asemenea, sunt întemeiate criticile apelantei-reclamantei potrivit cărora, în materia drepturilor de proprietate industrială cerința urgenței este prezumată de legiuitor, din simpla constatare că dreptul de proprietate industrială este încălcat.
Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită, în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite.
Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.
Or, în materia drepturilor de proprietate industrială, în care accentul cade pe cerința asigurării și respectării drepturilor de proprietate industrială pe toată perioada de valabilitate, dovada contrară consta în a proba că respectivul drept de proprietate industrială nu mai este încălcat.
Simpla afirmație a intimatei-pârâte că produsele ce încorporează desenele industriale protejate au fost oprite de la comercializare nu este de natură să răstoarne prezumția urgenței, în condițiile în care această folosință nu a fost autorizată de titularul dreptului.
3. Condiția privind existența riscului producerii unui prejudiciu greu de reparat este îndeplinită.
Este greșită aserțiunea tribunalului conform căreia nu s-a probat că acțiunea ilicită riscă să cauzeze un prejudiciu greu de reparat reclamantei, întrucât încălcarea dreptului de proprietate industrială poate avea efecte ce nu pot fi cuantificate imediat, caracteristică specifică a prejudiciului în această materie.
4, 5. Condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului sunt îndeplinite, ordonanța producând efecte provizorii, respectiv până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 23885/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 C.pr.civ., Curtea va admite apelul formulat de apelanta-reclamantă (...) SE, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte cererea.
Va interzice pârâtei (...)producerea, importul, exportul, distribuirea, comercializarea și orice alt act de folosință în activitatea comercială, inclusiv on line, a pantofilor sport identificați prin codul 1, culorile bleumarin și galben, comercializați prin intermediul magazinului pârâtei, precum și a oricăror alte produse încorporând în mod neautorizat desenele/modelele nr. aparținând reclamantei (...) SE, provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 23885/3/2017 aflat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă.
Va obliga pârâta să retragă de îndată de pe piață pantofii sport identificați prin codul, culorile bleumarin și galben, comercializați prin intermediul magazinului pârâtei.
Va păstra în rest sentința.
Având în vedere admiterea în parte a acțiunii introductive, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 și 2 C.pr.civ. va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei parțiale de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat), din totalul de 15.709,47 lei, precum și a sumei de 40 lei (taxă de timbru), în primă instanță și în apel.
6. Domeniu: Proprietate intelectuală. Brevete de invenție.
Drepturi patrimoniale ale titularului unui brevet de invenție, determinate prin raportare la efectele economice produse având în vedere folosirea în exploatare a invenției reclamantului.
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție - art. 5 alin. 5, art. 5 alin. 1 lit. b, art. 32, art. 36 din,
HG nr. 547/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 - art. 90 alin. 12 și 14, art. 91 alin. 3, art. 91 alin. 4 lit. b și c din ș
Convenția pentru protecția proprietății intelectuale, Stokholm, 1997,
Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărfurilor,
Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale,
Tratatul de Cooperare în domeniul brevetelor,
Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004.
Prescripția se poate întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către debitor după ce a început să curgă termenul de prescripție și înainte de a se împlini acest termen. Împrejurarea cu efect întreruptiv trebuie să aibă loc înăuntrul termenului de prescripție.
În consecință, recunoașterea scrisă, neîndoielnică și expresă a dreptului a cărui acțiune se prescrie reprezintă un caz de modificare a cursului prescripției, având efectele prevăzute de art. 17 din Decret.
De la momentul omologării preliminare a invenției decisă de autoarea apelantei-pârâtei, s-a șters prescripția cursă anterior și a început să curgă un nou termen de prescripție.
(decizia civilă nr. 620A/28.06.2017 pronunțatî de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă)
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 23.10.2004, sub nr. 20287/3/2010, reclamantul (...)a chemat în judecată pe pârâții (...), Ministerul (...), solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtele la plata a:
- 8.000.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR de la data plății - sumă reprezentând drepturi patrimoniale ce se cuvin reclamantului în calitate de titular al brevetului de invenție nr. RO, determinate prin raportare la efectele economice produse având în vedere folosirea în exploatare de către (...)a invenției reclamantului;
- 200.000 lei - reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant din bugetul personal pentru realizarea documentațiilor tehnice, a proiectelor și a prototipurilor necesare aplicării invenției.
În motivare, reclamantul a arătat că a înregistrat la (...), la data de 07.05.1990, anterior angajării sale la (...) (în prezent (...)), cererea de brevet nr. având ca obiect invenția ";, care rezolvă problema precizării stării de ";liber"; sau de ";ocupat"; a liniilor și macazurilor de cale ferată din stații și din linia curentă, concomitent cu controlul integrității electrice a șinelor, utilizabilă pe liniile feroviare având tracțiunea neelectrică sau electrică.
Brevetul de invenție nr. /7.05.1990 are întindere asupra a 10 revendicări (metodă de control, instalația de control, mai multe subansambluri specifice și circuite electronice originale) și a fost menținut în vigoare până în prezent prin achitarea taxelor legale de către reclamant.
După angajarea sa în cadrul (...), la data de 19.09.1993, reclamantul a depus dosarul nr. la Direcția Generală Organizare, Tehnic, Dezvoltare din cadrul (...), dosar ce conținea oferta privind folosirea brevetului de invenție precum și nota de informare necesară în condițiile art. 2.2. din Regulamentul privind tratarea în cadrul (...) a ofertelor de investiții, desene și modele industriale precum și realizări tehnice noi la nivelul unității.
În plus, reclamantul, în afara sarcinilor de serviciu, a elaborat și a înaintat (...) toate documentele necesare aplicării invenției și a realizat din bugetul personal toate prototipurile pentru trecerea de la idee la ansamblul fizic funcțional în condiții de siguranță a circulației feroviare, astfel încât pentru realizarea și implementarea noii creații tehnice reclamantul a furnizat integral pârâtei atât know-how-ul, cât și show-how-ul.
Invenția reclamantului s-a materializat în Instalația de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ, (...), a fost omologată preliminar la data de 16.11.1993 și final la data de 29.07.1996. De asemenea, la data de 23.03.2002, instalația a fost reomologată de (...)prin conform Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 290/2000.
Încă din 1993, s-a apreciat că aplicarea invenției va aduce beneficii suplimentare constând în reducerea consumului de energie electrică de 7 ori, rezolvarea unor probleme legate de aprovizionarea cu echipamente de schimb, sporirea gradului de siguranță a circulației, eliminarea necesității sursei de curent continuu, creșterea disponibilității echipamentelor, reducerea costurilor de întreținere, etc.
De la data experimentării - 15.12.1990 și până la omologare, a fost introdus gradat, inițial într-o stație mică de pe o cale ferată secundară și apoi, ca urmare a funcționării corespunzătoare, și în alte stații din ce în ce mai complexe.
Deși pârâta (...)a folosit și implementat circuitele, respectiv revendicările 1 și 2 din brevetul, aceasta nu a înțeles să procedeze la negocierea și încheierea unui contract cu reclamantul. Sub acest aspect, reclamantul a arătat că, potrivit corespondenței purtate între părți, acesta a solicitat la 13.06.1997 (când deja funcționau 569 circuite de cale ferată în patru secvențe tip, cu peste 13 milioane de ore de funcționare) Direcției Generale Organizare, Tehnic, Dezvoltare reanalizarea ofertei depuse în 1993. Direcția Generală Infrastructură a propus (prin adresa nr. 114/A/3597) ca plata recompensei să se facă eșalonat pe bază de post calcul, în funcție de efectele economice nete, exprimabile în cifre, astfel încât (...) să rămână cu 50% din beneficiul net (cum s-a procedat în decursul timpului și cu alte invenții). Fără a comunica reclamantului, DGOTD a apreciat procentul ca exagerat.
Abia în 1998, la cererea expresă a reclamantului, au fost numiți membrii comisiei de analiză a ofertei, iar prin Hotărârea nr. 10/22.10.1999 a Consiliului de administrație a (...)a fost mandatat Directorul General pentru negocierea contractului și recompensarea reclamantului în limita a 2 miliarde ROL într-o singură tranșă, reprezentând 50% din economiile nete realizate până la acea dată, însă acesta nu a dat curs hotărârii CA.
La data de 09.04.2001, reclamantul s-a adresat printr-un memoriu Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței, care, prin Nota nr., a comunicat (...)necesitatea încheierii contractului cu reclamantul până la data de 15.05.2001.
Pârâta a continuat însă să analizeze prin corespondențe interne eficiența invenției, motiv pentru care reclamantul s-a adresat din nou la data de 28.08.2006 Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului, iar în 28.01.2008 noii conduceri a (...), soluționarea problemei rămânând la nivelul de numire a membrilor comisiei.
Prin Adresa nr. 1/8639/2009, (...)a comunicat reclamantului că nu pârâta, ci societățile care implementează circuitele (...) au obligația de a achita drepturile patrimoniale.
Ca temei juridic al cererii reclamantul a invocat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991, care prevăd că:
(1) Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenție aparține:
b) salariatului, pentru invențiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.
Reclamantul a arătat că, având în vedere că a realizat invenția și a procedat la brevetarea sa, în cursul anului 1990, anterior angajării sale la (...) (devenită din 1998 (...)), îi sunt mai mult decât evident aplicabile prevederile menționate.
Mai mult, analizând întreaga corespondență dintre părți rezultă fără urmă de echivoc că atât invenția, cât și întreaga documentație necesară aplicării invenției a fost realizată de reclamant în timpul său liber, fără niciun ajutor material sau financiar din partea (...), acest lucru nefiind contestat de către pârâtă, ci dimpotrivă, fiind confirmat de aceasta.
Având în vedere calitatea reclamantului de titular al brevetului și de salariat în cadrul (...), acesta a procedat conform art. 5 alin. 6 din Legea nr. 64/1991, înaintând pârâtei oferta privind folosirea brevetului (înregistrată sub nr. /19.09.1993). Analizând această ofertă, pârâta și-a manifestat în termenul legal dreptul de preferință la încheierea unui contract, procedând chiar la folosirea și exploatarea invenției timp de 18 ani, însă, cu rea-credință, a tergiversat încheierea contractului cu reclamantul, încălcând astfel prevederile art. 32 și 36 din Legea nr. 64/1991.
În final, reclamantul a arătat că pârâta a exploatat fără drept invenția brevetată, punând în funcțiune, respectiv un număr total de peste 4000 de circuite de cale tip (...), care însumează peste 250 milioane ore de funcționare, fără a avea niciun drept în acest sens.
În ceea ce privește efectele economice și sociale rezultate din exploatarea brevetului de invenție, reclamantul a arătat că prin introducerea acestor noi tipuri de circuite de cale pe aproape 40% din liniile și macazurile(...)ale rețelei electrificate sau ale unor linii neelectrificate pe care locomotivele Diesel modernizate tractează trenuri de călători climatizate electric, a crescut într-un mod spectaculos fiabilitatea și siguranța în exploatare a instalațiilor de dirijare a circulației, s-a redus substanțial activitatea de întreținere, s-au realizat economii mari la investiții, piese de schimb și energie electrică consumată.
Acest lucru se datorează faptului că instalația este unica instalație feroviară de siguranță a circulației la care investiția inițială se recuperează, evaluând numai valoarea energiei electrice economisite, în cel mult 18 luni.
Mai mult, are funcționalitate sigură și fiabilitate ridicată, fiind cu complexitate relativ redusă, dar la un nivel tehnologic foarte înalt, iar urmarea acestui fapt este prețul de cost redus, proiectarea instalațiilor conform specificului geografic al stațiilor și implementarea în teren neimplicând probleme deosebite, având însă o stabilitate funcțională ridicată.
Datorită acestui fapt instruirea personalului propriu din sfera întreținerii instalațiilor de centralizare și comandă a(...)a fost facilă, astfel și costurile de exploatare au scăzut substanțial.
Chiar prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 22.09.1999 a (...)se menționează expres că soluția tehnică a fost acceptată fără rezerve având în vedere nenumăratele calități ale acesteia precum și ținând cont de majora eficiență economică a aplicării invenției. Raportat la consumul de energie electrică, s-a reținut faptul că acesta se reduce de circa 7,5 ori, astfel neestimându-se eficiența economică în raport de rata inflației, ci procedându-se la o analiză economică efectuată în ";lei constanți"; folosindu-se prețurile din 1999, s-a reținut că totalul economiilor nete doar din reducerea consumului pentru anii 2000 - 2019 va fi de 97,1 miliarde lei vechi. De asemenea, s-a calculat că doar pentru circuitele care funcționau până în anul 1999, respectiv pentru 1203 circuite de cale, s-a realizat o economie netă numai din calculul reducerii consumului electric de 4 miliarde lei vechi.
Prin urmare, dacă doar din aplicarea a 1203 circuite de cale s-a realizat o economie de 4 mld. lei vechi, doar din reducerea consumului electric, calculată fără a ține cont de rata inflației, rezultă că economia netă realizată în prezent doar din reducerea consumului de energie electrică este cu mult mai mare, având în vedere că în prezent funcționează peste 4000 circuite, care însumează peste 250 milioane de ore de funcționare la un preț mediu a kWh net superior față de 1999.
Dincolo de economia realizată din reducerea consumului de energie electrică, prin introducerea circuitelor s-a constatat că se reduce și numărul de joante izolante. La fiecare 100 de circuite se elimină necesitatea a cel puțin 4 joante izolante/an la un preț de 6.000.000 lei vechi/joantă, rezultând o economie de 17 miliarde lei vechi.
În plus, pentru calculul eficienței economice, trebuie să se țină cont și de faptul că(...)nu a efectuat cheltuieli cu privire la cercetare, proiectare și experimentare, lucru confirmat de pârâtă, toate aceste cheltuieli fiind suportate din bugetul propriu.
Mai mult, pentru o corectă stabilire a eficienței economice trebuie să se țină cont și de următoarele calități ale soluției tehnice a reclamantului:
- subansamblurile tipizate sunt realizate integral cu materiale și componente aflate în producția curentă a industriei naționale;
- se utilizează rețeaua de cabluri existentă;
- prețul subansamblurilor electronice specifice care se regăsesc în valoarea echipamentului ce controlează o secțiune izolată este mult mai mic (de zeci de ori) în comparație cu cel al altor circuite de cale electronice pe linii electrificate la 25 kV;
- ansamblul are în timp o stabilitate deosebit de mare a reglajelor;
- se reduce uzura releelor de prag prin micșorarea numărului de acționări într-un interval de timp dat;
- se rezolvă o serie de probleme legate de aprovizionarea cu echipamente de schimb;
- crește disponibilitatea echipamentelor;
- se reduc cheltuielile de întreținere.
De asemenea, trebuie avute în vedere efectele sociale produse prin aplicarea invenției, respectiv faptul că s-a redus în mod considerabil poluarea sonoră, realizându-se condiții de lucru cu mult mai bune pentru personalul din exploatare prin scăderea nivelului de zgomot din sălile de relee.
În drept, cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 5, art. 5 alin. 1 lit. b, art. 32, art. 36 din Legea nr. 64/1991, art. 90 alin. 12 și 14, art. 91 alin. 3, art. 91 alin. 4 lit. b și c din HG nr. 547/2008 și pe dispozițiile Convenției pentru protecția proprietății intelectuale, , 1997, ale Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărfurilor, Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, Tratatul de Cooperare în domeniul brevetelor, Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004.
Pârâtul (...)și Infrastructurii a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că împuternicirea avocațială a fost dată numai pentru derularea procedurilor legale pentru recuperarea drepturilor materiale decurgând din brevetul de invenție în raport cu (...), iar nu și cu pârâtul (...)și Infrastructurii.
A fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât reclamantul nu este și nu a fost niciodată angajat într-un raport juridic cu (...)și Infrastructurii, el aflându-se numai în raporturi de muncă cu (...), instituție cu personalitate juridică distinctă de cea a ministerului.
De altfel, nu (...)și Infrastructurii este cel care a folosit invenția reclamantului și nici nu și-a mărit patrimoniul ca urmare a folosirii acestei invenții, pentru a se poate reține o îmbogățire fără justă cauză a ministerului de natură a conferi reclamantului dreptul la despăgubiri.
Pârâta (...)a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată prin care a a arătat că este o companie națională cu capital integral de stat, Statul Român fiind unicul acționar. A fost înființată prin HG nr. 581/1998 ca urmare a reorganizării prin divizare a regiei autonome (...) în anul 1998, dispusă prin OUG nr. 12/1998, având ca principal obiect de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice și a patrimoniului auxiliar feroviar.
(...)deține în regim de concesiune infrastructura feroviară publică în baza contractului de concesiune nr. 224/2002 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în calitate de concedent și (...)în calitate de concesionar, proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român în considerarea calității sale de autoritate publică.
Potrivit pct. 3 al lit. d a anexei 2 a HG nr. 581/1998 (modificată și completată prin HG nr. 589/2006), printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se află și instalațiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind ";ansamblul de echipamente mecanice și electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă și se controlează manevrarea și înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor și macazurilor de către materialul rulant, permițând, numai dacă sunt îndeplinite condițiile de siguranță verificate de instalație, cu toate anexele, clădirile și terenul aferent";.
Circuitele de cale ce fac obiectul brevetului sunt parte componentă a acestei instalații de centralizare electrodinamică.
(...)utilizează aceste componente nu în considerarea calității sale de persoană juridică de drept privat, ci în considerarea calității sale de administrator al infrastructurii feroviare publice, veniturile pentru întreținerea și repararea componentelor infrastructurii feroviare publice fiind fonduri bugetare, iar nu proprii.
Reclamantul a făcut cunoscută invenția atât potențialului utilizator ((...)) cât și producătorului specializat de echipament - (...) București, anterior hotărârii de acordare a brevetului publicat în.
S-a invocat de către pârâtă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Sub acest aspect, a arătat pârâta că nu a produs și nu a comercializat aceste circuite de cale ferată, ele fiind fabricate sub licență de (...), care a efectuat și instalarea acestora, pe baza proiectelor de instalații realizate de (...). (...)a încheiat prin sucursalele sale mai multe contracte de lucrări cu producătorul (...) pentru instalarea acestor circuite de cale în diferite stații de cale ferată.
Rezultă că (...)are calitate atât de producător, cât și de furnizor al respectivului tip de circuit de cale, iar (...)are doar calitatea de client-cumpărător al acestui producător și furnizor.
Întrucât (...)a utilizat invenția realizată de reclamant acesteia îi revine obligația de a achita reclamantului drepturile patrimoniale ce i se cuvin. Reglementarea drepturilor patrimoniale născute din dreptul titularului de brevet aparține de relația dintre producător și titularul de brevet, iar nu de relația de angajat/angajator sau inventator/utilizator.
Pârâta a mai susținut că nu (...)în calitatea sa de administrator al infrastructurii feroviare publice trebuie obligată la plata drepturilor patrimoniale, ci obligația de plată aparține Statului Român în considerarea calității sale de autoritate publică care deține în regim de proprietate această infrastructură.
A invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Sub acest aspect au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 3 din Decretului nr. 167/1954 care stabilesc că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se prescrie în 3 ani și faptul că aceste termen se calculează, potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1991 cu începere de la data publicării cererii de brevet. Cum cererea de brevet a fost publicată la 7.05.1993, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 07.05.1993.
S-a mai arătat și faptul că recunoașterile (...) anterioare anului 1998, când s-a înființat (...)nu sunt opozabile pârâtei.
Pe fondul pretențiilor, pârâta a arătat că suma de 8 milioane euro pretinsă de reclamant este aleatorie, nefiind prezentată nicio modalitate de calcul și fiind dublată față de suma pretinsă în faza procedurii de conciliere. Se menționează și faptul că neexistând niciun contract între părți, nu există niciun raport obligațional și că prețul circuitelor a fost deja achitat de pârâtă producătorului (...)
În privința sumei de 200.000 lei, pârâta a afirmat că întrucât reclamantul a fost angajat al CF după 1998 a beneficiat de tot sprijinul necesar pentru realizarea și testarea invenției sale, neexistând dovezi că reclamantul ar fi efectuat aceste cheltuieli.
Pârâta (...)a formulat cerere de chemare în garanție împotriva (...), la data de 19.05.2010, solicitând ca în măsura în care acțiunea reclamantului va fi admisă, chematul în garanție să fie obligat la plata sumelor stabilite.
A arătat că, potrivit capitolului 9 din contractul nr4/266/23.06.2006 încheiat între pârâtă și chematul în garanție, ";executantul are obligația de a despăgubi achizitorul (...)împotriva oricăror reclamații și acțiuni în justiție ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.) legate de echipamentele, materialele, instalațiile sau utilajele folosite pentru ori în legătură cu execuția lucrărilor încorporate în acestea";.
În drept, cererea de chemare în garanție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 Cod civil.
Chemata în garanție (...) a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanție formulată de (...), prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii ca nefiind de competența instanțelor române, ca urmare a faptului că în 2 din cele 3 contracte încheiate cu (...)pentru reabilitarea căii ferate părțile au inserat o clauză compromisorie prin care competența a fost stabilită în favoarea Curții internaționale de Arbitraj și raportat la art. 343 ind. 3 Cod procedură civilă.
În privința celui de-al treilea contract - nr., singurul contract derulat în perioada de prescripție), chemata în garanție a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Sub un prim aspect, a arătat că (...) a deținut dreptul de folosință legal și valid asupra brevetului, potrivit contractului de licență nr. prin care reclamantul a acordat o licență pentru producția, valorificarea și instalarea echipamentelor ce încorporează parțial sau total revendicările 2 - 10 din brevetul reclamantului, licență cu valabilitate de la 05.05.1990 la 07.05.2010.
Astfel,(...)ar fi trebuit să aibă dreptul de folosință cel puțin asupra revendicării nr. 1 din brevet cu atât mai mult cu cât potrivit art. 9 din contractul invocat împotriva chematei în garanție daunele interese la care poate fi obligat executantul pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală se pot acorda, ";cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de achizitor";. Revendicarea nr. 1 din brevet - metoda de control și proiectul detaliat al instalației - erau prevăzute în caietul de sarcini ca și condiție obligatorie (constituia obiectul licitației), iar (...) nu avea niciun fel de obligație de a deține vreun drept de proprietate intelectuală în condițiile în care printre obligațiile sale contractuale nu exista și realizarea proiectului sau concepției metodei de control.
La data de 16.06.2010, pârâta (...)și-a modificat cererea de chemare în garanție, arătând că înțelege să cheme în garanție pentru aceleași argumente și în aceleași împrejurări și pe (...)
La data de 19.04.2011, chemata în garanție (...)prin Casa de Insolvență a solicitat suspendarea de drept a cererii de chemare în garanție în condițiile art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006.
Chemata în garanție (...)a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în garanție formulată de pârâta (...), prin care a invocat excepția tardivității cererii de chemare în garanție îndreptate împotriva sa, susținând că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă în privința cererii modificatoare a cererii de chemare în garanție, care nu a fost depusă odată cu întâmpinarea sau cu prima cerere de chemare în garanție formulată împotriva (...).
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Sub aspectul calității procesuale, (...) a arătat că a încheiat cu (...)contracte de antrepriză, fiind un simplu executant al unor lucrări de montaj și punere în funcțiune a circuitelor, pe baza caietului de sarcini, a proiectului și a detaliilor de execuție întocmite de Institutul de Studii și Proiectări Căi
A invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei, în condițiile art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 și 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, raportat la faptul că pretențiile pârâtei sunt întemeiate pe contracte încheiate între părți și finalizate în anul 1998.
Pe fond, chemata în garanție a susținut că cererea pârâtei este inadmisibilă deoarece nu se conformează dispozițiilor art. 61 și 112 Cod procedură civilă, nefiind motivată. Referirea din această cerere la cererea de chemare în garanție inițială sunt nereale, deoarece contractele încheiate cu (...) sunt diferite de contractele încheiate cu (...).
Prin încheierea din data de 04.10.2011, tribunalul a respins excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, ca urmare a ratificării mandatului acordat avocatului împuternicit prin semnarea cererii de chemare în judecată de către reclamant, personal.
A luat act de faptul că excepția inadmisibilității ca urmare a existenței unei clauze compromisorii nu a mai fost susținută de către chemata în garanție (...) SA, în condițiile în care pârâta (...)a arătat că cererea de chemare în garanție este întemeiată exclusiv pe contractul nr. din 23.06.2006, care nu cuprinde o astfel de clauză.
A respins excepția tardivității cererii modificatoare a cererii de chemare în garanție, raportat la dispozițiile art. 61, 134 și 132 Cod procedură civilă.
A disjuns cererea de chemare în garanție formulată împotriva Cluj, în considerarea faptului că împotriva acesteia a fost deschisă procedura generală a insolvenței prin sentința civilă nr. 2087/2008 pronunțată de.
Prin încheierea din data de 11.10.2011, tribunalul dispus următoarele:
- a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a (...)în privința cererii de chemare în judecată;
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului (...)și Infrastructurii în privința cererii de chemare în judecată;
- a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului;
- a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei (...)pentru cererile de chemare în garanței formulate împotriva (...) SA și (...) SA;
- a respins, ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a (...) SA în privința cererii de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru fapta ilicită constând în folosirea și exploatarea invenției reclamantului fără drept, respectiv încălcarea de către pârâți prin atitudinea lor culpabilă a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 64/1991 ce conferă drepturi exclusive de exploatare titularului de brevet și care interzic utilizarea procedeului sau a metodei brevetate precum și folosirea produsului obținut direct prin procedeul brevetat, fără consimțământul titularului.
1. Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a (...)pe cererea de chemare în judecată, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâta (...)a invocat atât faptul că aparține Statului Român calitatea procesuală pasivă (în calitate de proprietar al infrastructurii feroviare în care sunt încorporate circuitele (...)), cât și faptul că această calitate aparține (...)(în calitate de producător și furnizor al acestor circuite), pârâta nefiind decât concesionarul infrastructurii feroviare.
În combatere, reclamantul a arătat că potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1991, ";este interzisă efectuarea fara consimțământul titularului a următoarelor acte:
a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu";.
Independent de calitatea procesuală pasivă a Statului Român sau a (...) SA, tribunalul a constatat că, în prezenta cauză, (...)are calitate procesuală pasivă împotriva sa pretinzându-se antrenarea răspunderii delictuale pentru folosirea metodei, dar și a produsului obținut direct prin procedeul brevetat (faptă interzisă de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991), ca urmare a comenzilor pe bază de caiet de sarcini emise de către pârâtă.
Prin urmare, chiar dacă este posibilă antrenarea răspunderii și pentru Stat sau pentru (...), între subiectul pasiv al faptei ilicite - persoana care folosește produsul obținut direct prin procedeul brevetat - și (...)există identitate.
În privința contractului încheiat cu (...) SA, tribunalul a constatat că faptul că pârâta a achitat prețul circuitelor (...) către această societate nu poate fi opus reclamantului ca și cauză exoneratoare de legitimare procesuală pasivă, deoarece actele dintre terțe persoane, nici nu vatămă, nici nu profită unei alte persoane (res inter alios acta neque nocere, neque prodesse potest). În plus, de faptul că poate fi antrenată răspunderea delictuală și a altei persoane nu depinde calitatea procesuală pasivă a pârâtei, deoarece fapta terțului exonerează de răspundere delictuală numai în măsura în care se interpune determinant în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu, iar nu atunci când se impută fapte delictuale diferite.
În privința calității de proprietar a Statului Român, în calitate de proprietar al infrastructurii feroviare incluzând aceste circuite, tribunalul a constatat că susținerea este corectă existând identitate și între Statul Român și subiectul pasiv al faptei ilicite pretinse de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
2. Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului (...)și Infrastructurii, s-a reținut că acest pârât a arătat că nu există niciun raport juridic cu reclamantul de natură să justifice chemarea acestui pârât în judecată, existând numai raporturile de muncă stabilite cu (...), iar pârâtul (...)și Infrastructurii nu a folosit în niciun fel invenția brevetată a reclamantului.
Reclamantul a combătut aceste susțineri pe baza art. 8 alin. 2 din HG nr. 581/1998, din care rezultă că drepturile statului, ca acționar unic al (...), sunt exercitate de către (...). S-a susținut și faptul că (...)și Infrastructurii propune bugetul de venituri și cheltuieli al (...)ceea ce impune prezența sa în proces având în vedere obiectul material al litigiului. De asemenea, ministerul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru instalarea și punerea în funcțiune a circuitelor (...).
Tribunalul a constatat că reclamantul a încercat să justifice antrenarea răspunderii civile delictuale a (...)prin faptul că acesta în temeiul unui mandat legal reprezintă acționarul unic al (...)- Statul Român.
Or, calitatea procesuală în prezenta cauză a Statului Român decurge din calitatea sa de proprietar al infrastructurii feroviare, iar nu din calitatea sa de unic acționar al (...). Chiar dacă, prin absurd, acționarul unic ar răspunde personal delictual pentru fapta persoanei juridice, nu ar putea fi antrenată răspunderea mandatarului său - (...)și Infrastructurii care exercită drepturile sale potrivit HG nr. 581/1998.
Faptul că (...)și Infrastructurii propune bugetul de venituri și cheltuieli al (...)nu este de natură a justifica calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, o eventuală obligație în acest sens devenind activă în faza de executare a unei sentințe favorabile reclamantului.
În ceea ce privește aprobarea anterioară a unui buget care a permis instalarea și punerea în funcțiune a circuitelor (...), tribunalul a constatat că aceasta în sine nu este o faptă ilicită de natură să vatăme în raport de cauzalitate direct drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantului.
3. Asupra prescripției dreptului la acțiune al reclamantului s-a constatat că pârâta (...)a susținut că termenul legal de prescripție de 3 ani a început să curgă la data publicării brevetului de invenție și s-a epuizat la data de 07.05.1993.
Reclamantul a arătat că drepturile sale patrimoniale depind de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului, astfel încât momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție nu începe să curgă la data publicării brevetului, ci la data când aceste efecte se produc. S-a susținut și întreruperea termenului de prescripție în mod repetat prin recunoașterile exprese decurgând din corespondența purtată cu (...) antecesoarea pârâtei, ale cărei acte sunt opozabile acesteia în urma efectelor dizolvării fostei (...).
Tribunalul a constatat că pretențiile reclamantului au fost formulate pentru perioada 07.05.1990 - data cererii adresate Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și s-a arătat constant și necontestat că circuitele (...) au fost și sunt în exploatare și în prezent în infrastructura feroviară. La ultimul termen de judecată, reclamantul a arătat că pretențiile sale se întind pe perioada care începe cu prima exploatare a invenției de către pârâtă.
Prin urmare, fapta imputată pârâților are un caracter continuu (există încălcări succesive ale dreptului de proprietate intelectuală supuse unei prescripții extinctive distincte), ceea ce face ca cel puțin pentru trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată (23.04.2007), dreptul material la acțiune să nu fie prescris.
Pentru perioada de timp anterioară, tribunalul a constatat că momentul de la care curge termenul de prescripție nu este cel al publicării brevetului de invenție, ci raportat la cauza juridică a cererii de chemare în judecată, potrivit regulilor prev. de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, este momentul când în urma începerii folosirii de către pârâți a invenției, reclamantul ";a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Având în vedere permanenta comunicare dintre reclamant și pârâți în privința aplicării invenției, momentul începerii folosirii invenției corespunde cu momentul prevăzut de lege pentru începutul cursului prescripției. Anterior acestui moment nu se pune problema prescripției dreptului la acțiune, ci efectiv a temeiniciei cererii față de lipsa unei fapte ilicite constând din exploatarea invenției de către pârâți.
Din memoriul de prezentare al dosarului de omologare finală (fila 56) rezultă că circuitele (...) au fost introduse experimental la data de 15.11.1990 la 15 secțiuni izolate ale stației Corlățești (RCF București), ulterior introducerea circuitelor fiind extinsă. Tribunalul a apreciat că acesta este momentul când reclamantul poate pretinde săvârșirea unei fapte ilicite în sarcina pârâtelor.
Pentru această perioadă de timp tribunalul a constatat că a fost întrerupt cursul prescripției prin recunoașteri succesive inițial ale (...), ulterior ale (...)(nota nr. 314/1/307/1993 de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, adresa nr. 314/1/206/1994 prin care s-a solicitat depunerea ofertei de contract, adresa Direcției Generale Infrastructură 114/A/3597/13.08.1997 de propunere a negocierii contractului și a recompensei, adresa nr. 114/2018/1998, adresa nr. 2/2/465/1999 a (...)care estimează recompensa la 2 miliarde rol, hotărârea CA în 22.09.1999 și nr. 10/22.10.1999, nota nr. 5/542/2001, adresa nr. 14/13.12.2004 și dispoziția din 14.04.2009).
În ceea ce privește susținerea pârâtei privind lipsa de opozabilitate a recunoașterilor făcute de (...), tribunalul a constatat că aceasta nu poate fi reținute, transmisiunea fiind făcută cu titlu universal în situația dizolvării fostei (...) și a preluării de către actuala pârâtă (...)a tuturor drepturilor și obligațiilor aferente exploatării infrastructurii feroviare.
4. Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de chematele în garanție (...) și (...), tribunalul a constatat că această excepție este întemeiată având în vedere cauza juridică a cererilor de chemare în garanție - antrenarea răspunderii contractuale a chematelor în garanție - și data încheierii acestor contracte (nrîn cazul (...) și contracte la nivelul anului 1998 în cazul (...)).
Recunoașterile făcute de pârât în privința pretențiilor reclamantului nu sunt de natură a întrerupe prescripția contractuală (ca orice act al unor terțe persoane, independent de orice voință a chemaților în garanție).
Prin urmare, termenul de 3 ani s-a împlinit anterior formulării cererilor de chemare în garanție, excepțiile fiind întemeiate.
5. Raportat la această soluție excepția lipsei calității procesuale pasive a (...) s-a constatat a fi rămasă fără obiect.
Prin sentința civilă nr. 676/13.05.2014 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul (...), în contradictoriu cu pârâții (...)și a obligat pe pârâta (...)să plătească reclamantului suma de 15.772.380 lei. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată împotriva Statului Român, a respins pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea formulată împotriva pârâtului (...)și Infrastructurii și a respins, ca prescrise, cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă împotriva (...) SA și (...)
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul (...)având 10 revendicări asupra metodei de control, instalației de control, mai multor subansambluri specifice și circuite electronice originale. Invenția rezolvă problema precizării stării de ";liber"; sau de ";ocupat"; a liniilor și macazurilor de cale ferată din stații și din linia curentă, concomitent cu controlul integrității electrice a șinelor, utilizabilă pe liniile feroviare având tracțiunea neelectrică sau electrică.
Brevetul a fost eliberat cu perioadă de protecție, corespunzător datei cererii de brevet înregistrată la (...) la 07.05.1990 cu nr.
Hotărârea OSIM de acordare a brevetului a fost luată la data de 30.11.1992 sub nr..
Astfel cum s-a reținut prin încheierea de ședință din 11.10.2011, prima folosire, la nivel experimental, a invenției de către pârâtă (fosta (...)) a avut loc la data de 15.11.1990. Totuși, potrivit raportului de expertiză tehnică, se reține că primele.
Ulterior, la data de 19.09.1993, reclamantul a fost angajat în cadrul (...) (în prezent (...)), iar la data de 13.09.1993 acesta a înaintat pârâtei o ofertă privind folosirea metodei de control pentru un nou tip de circuit de cale (denumit în litigiu (...)). Imediat, la 16.09.1993, în cadrul (...) s-a constituit o comisie pentru examinarea acestei oferte.
De-a lungul timpului, prin diverse acte interne ale pârâtei a fost confirmată utilitatea implementării circuitelor de cale (...) (a se vedea raportul comisiei de omologare, punctul de vedere al Direcției Generale Infrastructură nr. 114/A/3597). Tribunalul a reținut că în acest act emanând chiar de la pârâtă sunt recunoscute diferite aspecte tehnice care se coroborează cu celelalte probe (expertiză tehnică) sub aspectul avantajelor aduse de implementarea circuitelor (...):
";13. (...) costul lucrărilor de înlocuire se apreciază că va fi cel mult egal cu cel din cazul folosirii echipamentelor originale (...). În consecință, se consideră că aplicarea invenției va aduce beneficii suplimentare în condițiile în care costurile vor rămâne neschimbate.
(...) efectele economice rezultă astfel:
A. se reduce de circa 7 ori consumul de energie electrică;
B. se reduce numărul de joante izolante;
C. se reduce necesarul de invertoare din stație (...);
E. cheltuieli de cercetare, proiectare, experimentare: 0 (...);
G. efecte economice care sunt dificil de exprimat prin cifre:
- sporește gradul de siguranță a circulației
- se elimină necesitatea releelor transmițătoare, cu cel puțin un releu/circuit pe durata de viață economică;
- nu sunt necesare rețele de cabluri suplimentare;
- se elimină necesitatea sursei de curent continuu și consumul la 24 Vcc;
- crește disponibilitatea echipamentelor;
- se rezolvă o serie de probleme legate de aprovizionarea cu echipamente de schimb;
- devine posibilă amplasarea joantelor izolante de schimbarea polarității pe șinele liniilor în abatere;
- se reduce uzura releelor tip IMVȘ-110;
- se reduc cheltuielile de întreținere;
- se reduce spațiul necesar instalării în sala de relee;
- se reduce substanțial nivelul de zgomot în sala de relee";.
La un anumit moment, în cadrul negocierilor dintre părți, reclamantul a solicitat 50% din efectele economice, iar (...) a propus procentul de 10% din efectele economice, pentru creații tehnice deosebite (fila 82 - adresa nr. 107/4/201/8.01.1998).
Concluziile exprimate în această adresă au fost infirmate de noua comisie de examinare a ofertei care a susținut pretențiile reclamantului și beneficiile economice ale implementării invenției.
Potrivit hotărârii consiliului de administrație (...) din data de 22.09.1999, s-a decis emiterea dispoziției de aplicare a soluției tehnice (...) pe liniile(...)și negocierea și semnarea contractului de acordare a dreptului de utilizare a metodei de control (revendicarea 1 din brevet) cu recompensarea autorului în limita a 2 mld. lei brut, reprezentând cca. 50% din economiile nete realizate până în prezent din economisirea energiei electrice până în prezent.
Același gen de corespondență a existat între părți (solicitări ale reclamantului, decizii interne diverse ale pârâtei) până la inițierea prezentului litigiu (potrivit documentelor atașate cererii de chemare în judecată), fără însă ca aceasta să conducă la recompensarea materială în vreun fel a reclamantului.
În tot acest timp, pârâta a continuat să implementeze circuitele de cale (...), omologându-le preliminar conform procedurii interne, la 16.11.1993 și ulterior final, la 29.07.1996, cu reomologare la 20.03.2003. Între anii 1990 - 1994 aceste circuite au fost introduse numai în stații de cale ferată dotate cu instalații de centralizare electrodinamică și, începând cu 1995, aceste circuite au fost extinse și pe liniile curente înzestrate cu instalații de bloc de linie automat și ulterior la toate stațiile centralizate electronic.
În raport de această situație, reclamantul a susținut că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora:
(1) Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenție aparține:
(...) b) salariatului, pentru invențiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcției sale, fie în domeniul activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.
Reclamantul a susținut că numai din 1992, după eliberarea brevetului și publicarea în BOPI, s-a născut dreptul său cu privire la brevetul de invenție ce putea fi cesionat. Or, la acel moment reclamantul era deja salariatul pârâtei astfel încât unitatea avea un drept de preferință, potrivit art. 5 alin. 6 din Legea nr. 64/1991.
Pârâta a susținut că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b și art. 36 din Legea nr. 64/1991, deoarece la data constituirii depozitului cererii de brevet de invenție, reclamantul nu era salariat al (...), fiind încadrat în perioada la Institutul Politehnic București.
Asupra acestui aspect, tribunalul a constatat că întrucât de la data constituirii depozitului, titularul cererii beneficiază de o protecție provizorie, sub condiție suspensivă, care se definitivează la data acordării brevetului de invenție, data relevantă pentru analizarea incidenței art. 5 este cea a cererii de brevet.
Cum invenția în cauză nu a fost realizată de reclamant în exercitarea funcției sale din cadrul (...) și nici în domeniul activității acesteia, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale (...) sau ale datelor existente în unitate, nici cu ajutorul material al acesteia, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. b din lege.
Cu toate acestea, reclamantul are calitatea de inventator, iar pârâta a utilizat invenția sa fără să încheie un contract de cesiune cu acesta.
Fapta pârâtei are caracter ilicit în raport de dispozițiile art. 32 alin. 2 lit. b: ";este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte:
b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, (...) produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.";
Pârâta a invocat ca și cauză exoneratoare de răspundere faptul că reclamantul a acordat licență exclusivă de producție și instalare singurului producător de la acea vreme - (...) (...) a arătat că nu a introdus în infrastructura publică circuitul (...) fără acordul licențiatului (...), acord materializat prin încheierea contractelor de montaj ale acestui circuit, (...) fiind un terț beneficiar.
Sub acest aspect, s-a constatat că, în apropierea omologării finale a circuitului (...), prin contractul nr. (fila 359, vol. I), reclamantul a cedat (...)licența exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează, parțial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenție.
Revendicarea 1 (metodă de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ) nu a făcut obiectul acestui contract.
Obiectul contractului îl constituie revendicarea 2 - instalație pentru aplicarea metodei, conform revendicării 1 și celelalte revendicări subsecvente.
(...)s-a angajat să valorifice echipamentele numai pe teritoriul României, în schimbul unei remunerații inclusiv procentuală din încasările realizate prin valorificarea produselor realizate în temeiul contractului.
Având în vedere această licență din 1996, tribunalul a analizat condițiile antrenării răspunderii civile delictuale pentru perioada anterioară acestui moment și separat pentru perioada ulterioară.
În ceea ce privește perioada decembrie 1990 - 1996, tribunalul a constatat că invenția reclamantului a fost utilizată în mod susținut, iar nu doar experimental, acest aspect rezultând cu prisosință din raportul de expertiză tehnică.
Astfel dacă în luna decembrie 1990 invenția reclamantului a fost deja implementată într-o stație, cu un total de 15 circuite (...), în anul 1996 aceasta era implementată în două stații, cu un număr de 569 circuite (fila 19 în raportul de expertiză tehnică, fila 20 vol. II)
Apărarea pârâtei întemeiată pe dispozițiile art. 34 lit. e, potrivit cărora, "nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33: (...) e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției brevetate";.
Faptul că procedura de verificare omologare a unei invenții deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp, exclusiv din cauza pârâtei, nu poate fi o apărare primită de tribunal. O serie de comisii și specialiști din cadrul (...) au atestat potențialul invenției reclamantului și nici măcar o dată nu a fost sesizată vreo disfuncționalitate (sau vreo condiție specială care în cadrul activității de experimentare să conducă la concluzia că este necesară o cercetare mai îndelungată a consecințelor aplicării invenției). Mai mult, invenția a fost direct aplicată în circuitul feroviar (implicit, comercial).
Prin urmare, tribunalul a constatat că, pentru această perioadă de timp, pârâta (continuatoarea în drepturi a (...)) a folosit metoda și instalația brevetate de reclamant fără a avea consimțământul acestuia. Sub acest aspect, s-a constatat că reclamantul a permis folosirea invenției însă condiționat de achitarea unei remunerații corespunzătoare (potrivit corespondenței dintre părți depuse la dosar). Cum o asemenea remunerație nu a fost achitată (condiția acordului de folosire nefiind îndeplinită), fapta pârâtei îmbracă aspect ilicit.
Urmează a fi antrenată răspunderea delictuală a (...)tribunalul constatând îndeplinite cerințele generale: faptă ilicită (încălcarea art. 32 și 33 din Legea nr. 64/1991), culpă, prejudiciu, legătură de cauzalitate între acestea.
În ceea ce privește perioada ulterioară anului 1996, când reclamantul a încheiat contractul nr. (fila 359, vol. I), prin care a acordat (...)licența exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează, parțial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenție, iar pârâta a beneficiat de invenția reclamantului prin intermediul (...) SA, tribunalul a constatat că nu mai sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel fapta reclamantei de folosire a invenției reclamantului nu mai constituie o folosire neautorizată, întrucât reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu. Prin autorizația acordată (...) de a produce și instala (...) și de a valorifica pe teritoriul României această instalație, reclamantul a autorizat și dobândirea de către clienții (...) a respectivei instalații.
Este adevărat că nu face obiectul acestei cesiuni revendicarea 1 din brevetul de invenție (metoda de control), însă tribunalul a apreciat că autorizând valorificarea instalației (realizate conform revendicării 1), acesta a autorizat implicit și folosirea respectivei metode de control.
Prin urmare, cererea reclamantului este întemeiată numai pentru perioada decembrie 1990 - 1996, perioadă care limitează sub un prim aspect cuantumul prejudiciului.
Din punct de vedere al determinării acestui prejudiciu tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză tehnică s-a stabilit că (...)a pus în funcțiune instalații de siguranță a circulației cu circuite de cale tip (...) în 92 de stații cu instalații de centralizare electrodinamică sau electronică, precum și în 110 instalații de bloc de linie automat ale liniilor curente dintre stații, respectiv un număr total de 4.355 circuite de cale tip (...), care însumează peste 300 milioane ore de funcționare.
Instalarea acestor circuite s-a făcut odată cu reabilitarea infrastructurii feroviare de către (...)și (...) SA pe baza caietelor de sarcini întocmite de (...).
Beneficiile aduse prin implementarea invenției au fost determinate prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză (fila 17 - vol. II) ca fiind: cele legate de siguranța circulației, fiabilitatea, stabilitatea reglajelor, reducerea poluării sonore. Circuitele de cale (...) semnalizează optic situațiile de apariție a unor semnale perturbatoare în circuitele de cale, sunt compatibile cu soluțiile de izolare a zonelor de macazuri cu amplasarea jantelor de schimbare a polarității pe liniile de abatere, sunt insensibile la variațiile bruște ale rezistenței de balast datorate intemperiilor, au o stabilitate deosebit de mare a reglajelor, utilizează rețeaua de cabluri existentă, reduc spațiul necesar instalării în sala de relee, nu implică alte cheltuieli de cercetare, proiectare și experimentare, generează economie de energie electrică.
A fost determinată economia de energie electrică pentru o oră de funcționare, în raport de circuitele de cale existente anterior; s-a stabilit un total de 313.114.076 ore de funcționare din 1990 până în 2010, când a expirat perioada de protecție a brevetului; precum și un număr de 1515 joante izolante eliminate în aceeași perioadă ca efect a introducerii (...); un număr de 51 de invertoare eliminate în perioada de folosire a (...); un număr de 4781 relee transmițătoare de tip TR-3B, TR-2000B și TR-2000C, de 4235 blocuri descifratoare BDF-1 și BDF-2, de 85 de emițătoare de cod KPT, ce au fost scoase din instalațiile anterioare ca urmare a eliminării comutației mecanice prin introducerea circuitelor (...).
Expertul tehnic a determinat și unele avantaje colaterale referitoare la diminuarea manoperei, materialelor, utilajelor și transportului, calculând orele economisite ca urmare a reducerii duratei verificărilor periodice (tabelul 6 al expertizei).
Opinia expertului tehnic a fost în sensul că pentru calculul exact de joante izolante eliminate, de invertoare, de relee transmițătoare, blocuri descifratoare și emițătoare de cod KPT și a numărului de ore economisite (dar care nu va schimba semnificativ numărul obținut, cel mai probabil în sensul creșterii acestuia) este necesară anexarea Planurilor bifilare de izolare ale stațiilor CF și a Schemelor de electroalimentare a secțiunilor izolate ale stațiilor CF înainte de introducere și ulterior introducerii (...), precum și a Normelor de timp pentru verificare echipamente, respectiv salariul orar al personalului implicat în activitatea de verificare (fila 22, 23, 24 și 27). Nici evidențierea costurilor altor circuite de cale electronice sau a altor echipamente specifice nu a putut fi determinată în lipsa unei Liste a prețurilor circuitelor de clase de import și a prețurilor subansamblurilor circuitelor de cale negociate de (...)cu producătorul subansamblurilor electronice (...)
Raportul de expertiză contabilă a fost efectuat pe baza datelor tehnice ale raportului de expertiză tehnică fiind depus la dosar la fila 315 și urm., vol. II. Expertul a stabilit că beneficiile rezultate din economia de energie electrică este în cuantum de 610.292.616 lei. Pentru eliminarea joantelor izolatante, a invertoarelor, a releelor transmițătoare, a blocurilor descifratoare de tip BDF-1 și BDF-2 au fost determinate beneficii în cuantum de 568.913,69 lei, respectiv 388.903,71 lei, 461.857,29 lei, 157.789,97 lei. Aceste valori au fost actualizate în raport de rata inflației.
Pentru avantajele colaterale decurgând din diminuarea manoperei, materialelor, utilajelor și transportului, expertul contabil a constatat într-o primă fază că nu poate determina valoarea acestora în lipsa normelor de timp pentru verificarea echipamentelor și a salariului mediu orar al personalului implicat. Ulterior, prin completarea raportului de expertiză (fila 409, vol. II) s-a stabilit suma de 939.056,86 lei pentru aceste avantaje colaterale.
Reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 616.756.080,97 lei, care reprezintă integralitatea beneficiilor economice obținute de pârâtă din folosirea invenției pentru toată perioada dedusă judecății.
Sub un prim aspect tribunalul a apreciat că cererea reclamantului poate fi admisă în parte, în sensul că acesta nu este îndreptățit la toate beneficiile economice obținute de pârâtă, întrucât o astfel de măsură ar constitui o descurajare a utilizării oricărei invenții.
Întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, invenția nu a fost realizată în condițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 64/1991, nu sunt aplicabile, decât prin analogie, dispozițiile art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008. Pe de altă parte, tribunalul a reținut că în cadrul negocierilor dintre părți, în cadrul uneia dintre comisiile de examinare din cadrul pârâtei, deși reclamantul solicitase un procent de 50% din aceste beneficii, a propus un procent de 10%. Tribunalul a apreciat că acest procent este echitabil pentru ambele părți (procentul de 4% este stabilit pentru situațiile când unitatea are o anumită contribuție la invenție - resurse, timp, etc., or, în cauză, invenția este realizată exclusiv prin efortul reclamantului astfel încât nu se impune acordarea unui asemenea procent). Acest procent este apreciat de tribunal ca acoperind și despăgubirile materiale pentru resursele alocate de reclamant (capătul 2 al cererii).
Prin urmare, aplicând procentul de 10 % la beneficiile totale determinate pentru perioada 1990 - 1996 (inclusiv cele din economia cu manopera), tribunalul a admis cererea în limita sumei de 15.772.380 lei (calculată potrivit anexelor raportului de expertiză contabilă de la filele 331 și 411, vol. II).
În ceea ce privește răspunderea statului, aceasta nu poate fi antrenată deoarece în sarcina sa nu se poate reține existența faptei în sine, respectiv a folosirii fără drept a invenției reclamantului.
În raport și de soluțiile pronunțate cu privire la excepțiile invocate de părți, tribunalul a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului (...)și Infrastructurii pentru lipsa calității procesuale pasive și cererea de chemare în garanție formulată de(...)împotriva (...) SA și (...) SA, ca prescrisă.
Împotriva sentinței civile nr. 676/13.05.2014 a formulat apel reclamantul (...), decedat ulterior, continuat de moștenitorii (...), iar pârâta (...)((...)) a formulat apel împotriva sentinței civile nr. /13.05.2014 precum și împotriva încheierilor din datele de 11.10.2011, 03.07.2012, 26.02.2013, 23.04.2013 și 18.03.2014.
În motivarea apelului, reclamantul (...), decedat ulterior, continuat de moștenitorii (...), a susținut următoarele critici:
În data de 07 din luna mai a anului 1990 (data de depozit) a depus la (...) Bucuresti cererea de brevet de invenție nr. care a fost analizată până la sfârșitul anului 1992, când Hotărârea de acordare a brevetului de invenție a fost publicată în BOPI din 30.12.1992. După alte 6 luni, în care nu s-a înregistrat nici o contestație, brevetul a fost tiparit și ulterior, în luna august 1993, i-a fost eliberat brevetul de invenție /07.05.1990 pentru invenția "Metodă și instalație de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ", brevet la care are calitățile de solicitant, inventator și titular.
Invenția în discuție rezolvă problema precizării stării de "liber" sau de "ocupat" a liniilor și macazurilor de cale ferată din stații și din linia curentă, concomitent cu controlul integrității electrice a șinelor, utilizabilă pe liniile feroviare având tracțiunea neelectrică sau electrică.
Apelantul-reclamant arată că brevetul are intindere asupra a 10 revendicări (metoda de control, instalația de control pentru aplicarea metodei, precum și mai multe subansambluri specifice și circuite electronice originale).
• Metoda de control constă în introducerea în linie, între șinele căii, a unei succesiuni de patru serii de impulsuri de curent alternativ (b, c, d, e) precis delimitate în timp, controlate și validate ulterior printr-un circuit de coincidență, cu funcționare sigură la defectare, cu care se controlează parametrii recepției (din rezumat).
• Instalația de control conține un echipament electronic de emisie și unul de decodificare, fără comutație electromecanică, ducând la atragerea releului de cale al secțiunii izomate numai după recepționarea din cale a unei succesiuni de 4 ... 5 impulsuri proprii, iar la dispariția a două impulsuri de cod succesive, releul de cale (8) se dezexcită, semnalizând ocuparea liniei sau întreruperea continuității electrice a șinelor (din rezumat).
Cu privire la dreptul de proprietate - momentul de la care hotărârea de acordare a brevetului produce efecte, apelantul-reclamant arată următoarele:
Publicitatea cu privire la brevet a fost făcută abia în 1992, prin publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a Hotarârii OSIM nr. 6/065/30.11.1992 prin care s-a hotărât acordarea către el a brevetului de invenție /07.05.1990.
Potrivit legii, brevetul (și implicit, dreptul de proprietate atestat de acesta, produce efecte începând cu data publicării mențiunii hotărârii de acordare a acestuia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
În acest sens, se referă la cuprinsul prevederii art. 28 (9) și 30 (2) din Legea nr. 64/1991:
(9) Hotărârea de acordare a brevetului va avea efect începând cu data publicării mențiunii acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(2) Data eliberării brevetului de invenție este data la care mențiunea hotărârii de acordare este publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Astfel, în speță, dreptul său asupra invenției, menționează apelantul-reclamant, s-a născut abia în 1992.
Anterior eliberării brevetului, deci și momentului de la care acesta începea să își producă efectele, în 1991, arată că a devenit angajat în cadrul ((...)), Direcțtia Generală Instalații.
Referitor la prima ofertă de licență sau cesiune, apelantul-reclamant arată următoarele:
În anul 1993, după eliberarea brevetului și după publicarea textului descrierii invenției, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 64/1991 și cu Ordinul Președintelui (...) nr. 34/09/07.1993, (neabrogat nici la această dată) menționează că a făcut prima ofertă de cesiune unității la care era angajat la acel moment: (...).
În acest sens, a depus la Direcția Generală Organizare, Tehnic, Dezvoltare din dosarul înregistrat sub nr. /19.09.1993, cuprinzând oferta privind folosirea de către Română a brevetului său de invenție: "Metoda și instalație de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ".
Această invenție, a carui titular este, s-a materializat și într-un produs "Instalație de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ"; și a fost denumită prescurtat Circuite de cale tip (...).
În ceea ce privește perfecționarea și extinderea aplicării invenției, apelantul-reclamant arată următoarele:
După prezentarea ofertei, pârâta și-a manifestat interesul în sensul folosirii invenției, demarând, împreună cu el, procedurile de omologare, atât a metodei, cât și a produsului, proceduri necesare în vederea folosirii acestei invenții în sistemul de căi ferate.
Astfel, după testări în cadrul (...)în 16.11.1993, invenția (atât metoda, cât și produsul) a fost omologată preliminar, conform procedurii (...), iar ulterior, în 29.07.1996, a fost omologată final.
Doar în cadrul procedurii de omologare a inventiei cu Normele (...)au fost introduse în cadrul căilor ferate un numar total de 569 circuite de cale în patru secvențe tip (...), fără ca pârâta să fi primit în condiții de legalitate drepul de a folosi invenția pe care o testa.
Dar așa cum rezultă din proba cu interogatoriul pârâtei, administrată în prezenta cauză, (...)apreciază că în acea perioadă i-a acordat doar "sprijin logistic" lui în perfecționarea invenției.
În concret, încă din anul 1993 s-a constatat de către pârâtă eficiența acestei invenții, demarându-se proceduri succesive de negociere a prețului la care (...)urma să poată exploata invenția.
În acest sens învederează:
- nota din 9 decembrie 1996;
- adresa nr. 114/ A/3597 adresată Direcției Generale Organizare, Tehnic, Dezvoltare;
- Hotărârea Consiliului de Administrație CFR-SA, 10/22.10.1999;
- Nota nr. 1093/IS din 25.04.2001, a Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței prin care s-a comunicat, necesitatea incheierii contractului cu el, arată apelantul-reclamant, până la 15.05.2001, înaintând în acest sens și o serie de observații și propuneri pe marginea contractului ce urma a se încheia;
- nota nr. 5/542/2001 din 17.04.2001 și nota nr. 14/4977 din 13.12.2004 ;
- dispozitia nr. 45/14.04.2009, prin care s-au aprobat membrii comisiei de analiză și stabilire a drepturilor ce decurg din utilizarea circuitului de cale tip (...).
Referitor la exercitarea dreptului de preferință de către pârâtă, apelantul-reclamant arată următoarele:
Ca o primă observație arată că poziția pârâtei nu este în sensul că nu și-ar fi exercitat dreptul de preferință, ci că nu avea dreptul să își exercite acest prerogativ.
Altfel spus, apărarea pârâtei nu este altceva decât o invocare a propriei culpe, pentru a se putea sustrage de la aplicabilitatea prevederilor legale incidente.
Arată că pârâta nu poate să invoce în apărarea sa propria culpă, dar nici că interpretarea dată textului legal privitor la dreptul de preferință este una fără suport legal.
Referitor la dreptul de proprietate asupra invenției, potrivit legii:
i. Art. 5. alin. 1, lit. b din Legea nr. 64/1991 prevede că: (1) "Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenție aparține:
b) salariatului, pentru invențiile realizate de catre acesta fie în exercitarea functiei sale, fie în domeniul activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare."
Astfel, arată apelantul-reclamant, el se bucură de calitatea de proprietar al brevetului de invenție.
În ceea ce privește sfera persoanelor care beneficiază de un drept de preferință, apelantul-reclamant arată că, potrivit legii:
Art. 5 alin. 6 din Legea nr. 64/1991 stipulează că: În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), unitatea are un drept de preferință la încheierea unui contract privind invenția salariatului său, ce trebuie exercitat în termen de 3 luni de la oferta salariatului; în lipsa acordului privind prețul contractului, acesta urmează să fie stabilit de instanțele judecătorești.
Cazul de la art. 5 alin. (1) lit. b) se referă la:
i. invențiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcției sale;
ii. fie în domeniul activității unității în care este salariat prin cunoasterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau ale datelor existente în unitate;
iii. fie cu ajutorul material al societății în care este salariat inventatorul.
Suplimentar. Normele de aplicare ale art. 5 din Legea nr. 64/1991 concretizează sfera beneficiarilor unui drept de preemțiune la care se referă art. 5 alin. 6, dispunând că preferința poate aparține și unității în care salariatul este angajat la momentul la care decide să cedeze folosința asupra invenției.
Potrivit. Art. 90 alin. 11 din Normele de aplicare ale Legii nr. 65/1991:
În cazul unei invenții create în condițiile prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, pentru care dreptul la brevet de invenție aparține salariatului, acesta are obligatia să facă, conform prevederilor art. 5 alin. (6) din lege, prima ofertă de licență sau cesiune unității al cărei angajat este.
Pe cale de consecință, legea (așa cum este completată de Normele de interpretare) impune un cumul de condiții în persoana beneficiarului dreptului de preferintă:
• să fie vorba de unitatea:
- în care, în calitatea de salariat și în exercitarea funcției inventatorul a creat invenția, sau
- în al cărei domeniul de activitate a fost creată invenția, sau
- cu suportul material al căreia s-a realizat invenția.
și
• să fie vorba despre unitatea al cărei angajat este inventatorul salariat la momentul la care face, prima ofertă de licență sau cesiune unității.
Altfel spus, în cuprinsul textului legal mai sus menționat nu există conditii cumulative ce trebuie indeplinite pentru ca o persoană să se bucure de un drept la brevetul de invenție, ci dimpotrivă, acestea se află într-un raport de excludere reciprocă, vizând mai situații.
Scopul normelor de aplicare a legii - de a detalia modul în care o anume lege trebuie să fie aplicată.
Or, potrivit normelor de aplicare citate, se instituie o condiție suplimentară, a calității de salariat în cadrul unității la care i se face prima ofertă de cesiune sau licență.
Refritor la natura dreptului de preferință, apelantul-reclamant arată că dreptul de preferință instituit legal (un real drept de preemțiune) atinge într-adevăr libertatea contractuală.
Cu toate acestea, această restrângere operează doar dacă și la momentul la care titularul dreptului asupra invenției hotărăște să cedeze folosința asupra invenției.
Este logic astfel că, calitatea de unitate la care este salariat inventatorul se analizează la momentul la care salariatul dorește să facă prima ofertă cu privire la dreptul său.
Raportat la textele analizate, apelantul-reclamant menționează că a procedat în mod corect, făcând prima ofertă pârâtei.
Cu privire la interpretarea noțiunii de "unitate ce beneficiază de dreptul de preferință" în concepția pârâtei, apelantul-reclamant arată următoarele:
Chiar dacă ne raportăm la interpretarea pârâtei în sensul că dreptul de preferință aparține doar unității în care inventatorul, în calitate de salariat a dobândit calitatea de proprietar al invenției, concluzia este aceeași: în mod corect el a făcut prima ofertă.
Aceste concluzii sunt susținute de următoarele aspecte:
i. La momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra invenției el era angajatul pârâtei.
Raportat la art. 30 din Legea nr. 64/1991, numai din anul 1992 s-a născut dreptul său cu privire la brevetul de invenție ce putea fi cesionat.
Practic, raportându-ne la legislația aplicabilă - art. 28 (9) și art. 30 (2) din Legea nr. 64/1991, drepturile asupra brevetului de invenție devin efective, putând fi cedate, din momentul publicării hotărârii de acordare a brevetului.
Or, în anul 1992, la momentul publicării Hotărârii, el avea deja calitatea de salariat al (...) (din 19
Altfel spus, anterior anului 1992, el nu era titularul și nu putea ceda un drept pe care nu îl avea.
Această interpretare reprezintă o aplicație a principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet.
ii. Și dacă se apreciază că el și-ar fi putut ceda dreptul de folosință încă din anul 1990, raportat la textul legal incident, dreptul de preferință aparținea tot pârâtei.
Potrivit art. 71 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 republicată, "drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate parțial recompensate sau nerecompensatepână la data intrării în vigoare a acestei legi se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția. În aceste cazuri, negocierea va începe de la drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. În cazul neînțelegerii între părți, drepturile bănești se vor stabili potrivit prevederilor art. 63".
Astfel, dacă s-ar aprecia că el putea să își cedeze dreptul anterior anului 1992, dată apreciată legal ca data dobândirii dreptului de proprietate asupra invenției, prin raportare la textul legal mai sus citat, dreptul de preferință aparținea tot (...)ca unitate care a aplicat invenția.
Făcând raportarea la momentul sugerat de pârâtă ca dată la care trebuia analizată calitatea de salariat, 07.05.1990, (data brevetului) aplicabilitatea textului indicat este evidentă, față de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, 11 octombrie 1991.
În același sens s-a pronunțat și jurisprudența relevantă: Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2154 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, Decizia nr. 125 din 15 mai 2008.
iii. Apelantul-reclamant apreciază oricum că această interpretare a pârâtei este trunchiată și lipsită de temei, în condițiile în care exclude aplicabilitatea art. 90 alin. 11 din Normele de aplicare ale Legii nr. 65/1991:
În cazul unei invenții create în condițiile prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, pentru care dreptul la brevet de invenție aparține salariatului, acesta are obligația să facă, conform prevederilor art. 5 alin. (6) din lege, prima ofertă de licență sau cesiune unității al cărei angajat este.
Astfel, se ignoră situațiile distincte cuprinse în art. 5 alin. l, lit. b din Legea nr. 64/1991.
Apelantul-reclamant subliniază că poziția pârâtei contravine și principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, în condițiile în care la momentul la care a beneficiat de prima ofertă a apreciat că are această calitate de unitate ce se bucură de un drept de preferință, dezicându-se de această poziție doar ulterior aplicării invenției, la momentul la care ar fi trebuit să achite prețul acestei folosințe.
În același sens sunt și prevederile art. art. 90 alin 12 și alin 14 din Hotărârea Guvernului nr. 547/2008, regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, publicat în Monitorul Oficial a României nr. 456 din 18 iunie 2008, potrivit cărora:
Alin. 14. "Dacă unitatea și-a manifestat interesul, dar nu s-a ajuns la o înțelegere privind prețul contractului, litigiul se soluționează de instanțele judecătorești potrivit prevederilor art. 5 alin 6 din lege".
Se impune, astfel, respectarea principiului bunei credințe odată ce au fost demarate negocierile și unitatea și-a asumat calitatea de beneficiară a dreptului de preferință.
Cu privire la revendicările Brevetului de invenție, apelantul-reclamant menționează următoarele:
În mod corect pârâta subliniază că față de obiectul său de activitate nu era în măsură să producă produsul ce face obiectul invenției sale. Tocmai de aceea, oferta făcută (...)privea primele două revendicări ale brevetului, mai precis utilizarea metodei de implementare a produsului.
Deși așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică administrat în cauză " -SA a procedat la folosirea și implementarea circuitelor de cale tip (...), respectiv a primei revendicări din brevetul, al carui titular este, arată apelantul-reclamant, revendicare ce nu a fost cedată altei unități, aceasta nefinalizând procesul de negociere și incheiere a unui contract cu el, conform prevederilor legale în vigoare.
Suplimentar, pârâta a folosit până la momentul cedării revendicărilor privind produsul chiar și produsul (...) (după cum recunoaște în răspunsurile la întrebările 6, 7 din interogatoriul administrat), deci și celelalte revendicări, până în anul 1997, motivând însă că utilizările au fost făcute cu titlu de "sprijin logistic".
Apelantul-reclamant menționează că așa cum rezultă și din expertiza tehnică administrată, acest "sprijin" a generat introducerea unui număr de 600 de circuite de cale în sistemul căilor ferate.
În plus, trebuie să se țină seama și de faptul că așa cum s-a statuat și jurisprudențial, exploatarea brevetului nu presupune exclusiv aplicarea invenției, ci orice activitate prin care se obțin efectele economice și/sau sociale la care se referă legea.
Astfel, indiferent de titlul cu care invenția (inclusiv în sensul de "metodă") a fost aplicată, inventatorul are dreptul la contravaloarea efectelor economice și sociale generate de către aceasta.
În ceea ce privește efectele economice și efectele sociale, apelantul-reclamant învederează următoarele:
Potrivit art. 91 alin. 3 din HG nr. 547/2008, privind Normele de aplicare ale Legii nr. 64/1991: "drepturile patrimoniale ale inventatorului salariat, potrivit prevederilor art. 36 din lege se stabilesc pe baza de contract și se acorda în funcție de efectele economice și sau sociale rezultate în perioada de valabilitate a brevetului din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției și numai pentru perioada de exploatare a acesteia".
Mai mult, la alin. 4 lit. b și c al aceluiași articol mai sus prevăd și un plafon minim al acestor drepturi:
a) "drepturile bănești corespunzand efectelor economice, inclusiv cele derivând din efectele sociale pe perioada de calcul al profitului nu pot fi inferioare valoriilor din urmatorul tabel: ( ... ) E>800.000, drepturi banesti = 106.000 + E x 4%";
b) Restituirea cheltuielilor direct catre inventator, pentru toate documentațiile tehnice sau economice, proiecte, studii, cercetări cu prototipuri, dacă acestea au fost efectuate de catre inventator pentru aplicarea invenției.
În mod total nejustificat susține pârâta că formula în discuție ar reprezenta cuantumul minim, legiuitorul nelăsând loc de interpretare prin introducerea prevederii "nu pot fi inferioare".
Astfel statueaza și Înalta Curte de Justiție și Casație, care, prin decizia nr 2551 din 15 aprilie 2008 a reținut că:
"Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției (art. 39 din Legea nr. 64/1991, în numerotarea existentă la data sesizării instanței)."
Or, atât natura efectelor economice și sociale rezultate ca urmare a implementării soluției tehnice inventate de către el, arată apelantul-reclamant, cât și cuantumul acestora a fost determinat prin cele două rapoarte de expertiză administrate în prezenta cauză.
Efectele economice al aplicarii invenției se mențin și în pezent, [pe durata prezentei acțiuni, la cele circa 300 milioane (ore x numar circuite de cale) adăugându-se încă circa 150 milioane (ore x numar circuite de cale)] iar utilizarea metodei și instalației brevetate se continuă prin extinderea aplicării acestora în stațiile și liniile care se modenizează, conform cerințelor Uniunii Europene, noile investiții ce înglobează instalațiile (...) având durata de viață normală de minim 20 de ani.
Referindu-se la soluția tribunalului, apelantul-reclamant arată că, instanta s-a pronunțat astfel prin aplicarea unui procent de 10% la beneficiile totale determinate pentru perioada 1990-1996 (inclusiv din economia cu manopera), obținând suma de 15.772.380 lei (calculată potrivit anexelor raportului de expertiză contabilă de la filele 331 și 411, vol. II, din dosarul cauzei).
Față de soluția instanței, apelantul-reclamant apreciază că aceasta este netemeinică și nelegală față de admiterea doar în parte a pretențiilor formulate.
Consideră că în mod eronat instanța de fond a apreciat că, în ceea ce privește perioada ulterioară anului 1996, nu mai sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale ale pârâtei (...).
Astfel, în ceea ce priveste perioada ulterioară anului 1996, instanța a respins pretențiile formulate și precizate de el prin acțiune.
Apelantul-reclamant argumentează motivele ce sustin admiterea apelului formulat și modificarea în parte a sentinței civile aprelate, arătând următoarele:
Cu privire la perioada 1990-1996 menționează că instanța de fond a reținut el este titularul brevetului nr. pentru invenția "...", avand 10 revendicări asupra metodei de control, mai multor subansambluri specifice și circuite electronice originale.
Se mai menționează că brevetul a fost eliberat cu perioada de protecție 07.05.1990 - 07.05.2010, începând cu data înregistrării cererii de brevet la (...), respectiv data de 07.05.1990, sub nr. 145006.
S-a mai reținut faptul că invenția nu a fost realizată de el, menționează apelantul-reclamant, în exercitarea funcției sale din cadrul (...) și nici în domeniul activității acesteia, prin cunoasterea sau foloisrea tehnicii ori mijloacelor specifice ale (...) sau ale datelor existente în unitate, nici cu ajutorul material al acesteia, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991, avand în vedere că analizarea incidenței acestui articol este data înregistrării cererii de brevet.
Cu toate acestea, și în măsura în care nu s-ar reține aplicabilitatea acestui text legal, instanța a reținut în mod corect însă că el are calitatea de inventator (din 1990) și pârâta a utilizat invenția fără drept și fără să încheie un contract de cesiune cu privire la aceasta.
Astfel, instanța apreciază că fapta ilicită, în cadrul raportului obligațional generat de raspunderea civilă delictuală, constă în încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 64/1991:
(2) Este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte:
[ ... ] b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.
Așadar, instanța a reținut că pentru perioada de timp cuprinsă între anul 1990 și anul 1996, pârâta a folosit metoda și instalația brevetate de reclamant fără a avea consimțământul său. Sub acest aspect, se constată că el a permis folosirea invenției însă condiționat de achitarea unei remunerații corespunzătoare. Cum o asemenea remunerație nu a fost achitată (condiția acordului de folosire nefiind îndeplinită), fapta pârâtei îmbracă un aspect ilicit.
Prima instanță a statuat în mod corect în sensul că sunt îndeplinite cerințele generale ale răspunderii civile delictuale: faptă ilicită, culpă, prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre acestea.
În concluzie, apreciază că soluția este justă în ceea ce privește perioada 1990 - 1996 în sensul că CNCF(...)îi datorează suma de 15.772.380 lei cu titlu de prejudiciu cauzat în urma utilizării neautorizate a brevetului de invenție, cu privire la toate cele 10 revendicări.
În ceea ce privește perioada ulterioară anului 1996, apelantul-reclamant arată că instanța de fond a reținut faptul că în apropierea omologării finale a circuitului (...), prin contractul nr. 505-30.08.1996, el a cedat (...)licența exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează, parțial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenție, iar pârâta a beneficiat de invenția sa prin intermediul (...)
Pe cale de consecință, instanța de fond, în mod nefondat, a constatat că ulterior momentului încheierii Contractului nr., nu ar mai fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Se mai reține însă (în contradicție cu motivarea dată soluției, dar corect din punct de vedere faptic) că revendicarea 1, metodă de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ, nu a făcut obiectul contractului mai sus amintit.
Obiectul contractului îl constituie revendicările 2 - 10.
Instanța admite că, într-adevăr, revendicarea nr. 1 din brevetul de invenție, respectiv metoda de control, nu face obiectul contractului cu (...) SA, ceea ce nu poate să ducă decât la concluzia că, în ceea ce privește revendicarea nr. 1, folosirea acesteia, ulterior anului 1996, de către (...) constituie în continuare o fapta ilicită cauzatoare de prejudicii pentru el.
Față de cele reținute, apreciază că soluția instanței este eronată sub aspectul aprecierii că și revendicarea nr. 1 trebuie apreciată ca și cedată în favoarea (...) SA, concluzie nefondată, prin raportare la realitatea faptică, așa cum a fost aceasta probată.
Referitor la contractul nr. încheiat între el și (...) SA, apelantul-reclamant arată următoarele:
Astfel, argumentează că utilizarea de către (...) și ulterior anului 1996, a revendicarii nr. 1 a brevetului de invenție constituie faptă ilicită circumscrisă prevederilor art. 32 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 64/1991 și că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și înțelege să facă anumite precizări cu privire la contractul nr. încheiat cu (...)
Prin contractul mai sus mentionat, (...)a devenit producătorul echipamentului ce încorporează revendicările de la 2 la 10 din brevetul, inglobat în instalația Circuite de cale tip (...), obligându-se să:
1. producă echipamentul, cu respectarea strictă a proiectului de execuție elaborat de autor, fără a mai face nici o modificare fără avizul inventatorului, ce este și proiectantul unic al întregii părți electrice și electronice a ansamblului și a tuturor subansamblelor specifice ale circuitelor de cale tip "(...)";
2. valorifice echipamentele ce constituie obiectul contractului numai pe teritoriul României;
3. țină evidența cantitativă a produselor livrate trimestrial, a beneficiarilor acestor produse, și să-l înștiințeze în scris, la sfârșitul fiecărui trimestru, pe el, apeantul-reclamant, asupra furnizării loturilor de produse fabricate, a facturării și încasării contravalorii lor;
4. sprijine prin toate mijloacele disponibile pe inventator, în acțiunile sale viitoare, desfășurate în vederea extinderii aplicațiilor invenției, creșterii performanțelor tehnice ale echipamentelor elaborate și sporirii profitabilității lor;
5. mențină secretul de fabricație și confidențialitatea tranzacțiilor față de terți, fără a răspunde pentru informațiile înstrăinate, nedovedite ca fiind din vina (...) SA;
6. respecte drepturile de autor ale inventatorului;
7. nu refuze și să execute la termenele contractuale, toate comenzile primite în perioada de valabilitate a prezentului contract, comenzi care se înscriu în spiritul acestei convenții;
8. acționeze solidar cu el, apelantul-reclamant, pentru recuperarea eventualelor pagube ce i s-au produs, în cazul în care terțe persoane, fizice sau juridice, folosesc invenția sau revendicările sale în mod ilegal și să acționeze pentru interzicerea folosirii acestora.
Așa cum se poate observa cu ușurință din cuprinsul celor menționate anterior, (...)avea în sarcina sa, obligatia de a respecta drepturile sale de autor, învederează apelantul-reclamant, și de a respecta proiectul, metoda brevetată, fără a le aduce modificări.
Practic, (...) nu avea dreptul de a elabora proiecte privind folosirea acestei metode, fiind obligată și după semnarea contractului cu el, aperlantul-reclamant, să îi respecte dreptul de proprietate intelectuală sub acest aspect al nefolosirii revendicării nr. 1, singurul în măsură să elaboreze astfel de proiecte (conform Brevetului, dar și a Contractului încheiat cu (...)).
Or, prin demararea unui număr impresionant de licitații publice având ca obiect chiar această metodă de control, (...)i-a încălcat dreptul de proprietate intelectuală necedat - revendicarea nr. 1.
În Caietele de sarcini parte a Documentației de atribuire lansată de către achizitorul (...)acesta a inclus în mod constant proiecte de modernizare/refacere a rețelelor de căi ferate prin introducerea metodei brevetate de el, menționează apelantul-reclamant.
Aceste procedurii au fost demarate în toată perioada 1996-2010.
Apelantul-reclamant arată câteva exemple de contracte de execuție lucrări ce au privit implementarea Circuitelor de cale de tip (...):
1. Contract de execuție de lucrări nr., încheiat între (...)și (...) SA;
2. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca și (...) SA;
3. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca și (...) SA;
4. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca și Construcții Feroviare Cluj SA;
5. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca și (...) SA;
6. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca și (...) SA;
7. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca Construcții Feroviare Cluj SA;
8. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca (...) SA;
9. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca și (...) SA;
10. Contract de antrepriză nr. încheiat între Regionala Cluj din Cluj-Napoca și (...) SA;
Implementarea Circuitelor de cale de tip (...) este probată și prin următoarele documente:
1. Caiet de sarcini privind realizarea obiectivului "Modernizarea instalațiilor CED din complexul(...)București Nord. Circuite de cale electronice în stația 16 februarie", 05.2001;
2. Mememoriu Tehnic din data de 08.05.2001;
3. Caiet de sarcini privind Modificarea instalației CED din Stația Aghires în vederea înlocuirii actualelor circuite de cale cu Circuitele de cale de tip (...), 07.1997;
4. Mememoriu Tehnic din data de 07.1997;
5. Mememoriu Tehnic privind introducerea circuitelor (...) pe secția Cluj-Episcopia Bihor, 07.1997;
6. Caiet de sarcini Stația Brașov Călători, 11.1997.
Astfel, (...)a utilizat fără drept invenția sa, arată apelantul-reclamant, întrucât, revendicarea 1 nu a facut obiectul contractului dintre el și (...)
Prin urmare, pentru revendicarea 1 (Metoda de control), nu a existat o cesiune a dreptului de exploatare din partea sa către (...) Astfel, nu se poate susține că prin faptul de a fi cesionat licența exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează, parțial sau total, revendicarile de la 2 la 10 din brevetul de invenție, apelantul-reclamantă arată că a autorizat și dobândirea de către (...)a revendicarii 1, respectiv metoda de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ.
În condițiile în care revendicarea 1, nu face obiectul contractului nr., ne aflăm în situația unei folosiri neautorizate a acesteia de către pârâtă.
Se poate constata așadar, că a existat o încălcare a drepturilor sale de către (...)prin folosirea revendicarii 1, chiar și după cedarea dreptului de exploatare către (...) SA, întrucât obiectul contractului prin care a avut loc cesiunea s-a referit exclusiv la revendicarile de la 2 la 10.
Practic, indiferent cine era titularul dreptului de exploatare exclusivă a revendicarii 1 (apelantul.reclamant sau (...) printr-o cesiune subînțeleasă), pârâta (...)tot nu avea dreptul de a utiliza și implementa metoda de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ.
Prin urmare, reiese cu claritate faptul că și pentru perioada ulterioară anului 1996, chiar în prezența contractului nr., sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Această răspundere se fundamentează, așa cum a aratat pe parcursul criticii sentinței tribunalului, pe folosirea neautorizată, deci prin utilizarea fără drept a revendicarii 1, indiferent cine era titularul licenței exclusive de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează, parțial sau total, revendicările din brevet.
Cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, apelantul-reclamant menționează că acestea, conform doctrinei și jurisprudenței sunt cele prevăzute de art. 998-999 vechiul Cod civil:
1. fapta ilicită;
2. prejudiciul;
3. raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
4. vinovăția autorului faptei;
Refertitor la fapta ilicită a pârâtei (...)constă, astfel cum a reținut și instanța de fond, în încălcarea prevederilor art. 32 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 64/1991, chiar și după anul 1996, în ceea ce privește revendicarea nr. 1 din brevet.
Astfel, pentru perioada 1990-1996, instanța a apreciat că fapta ilicită a pârâtei (...)constă în utilizarea invenției fără a încheia un contract de cesiune cu el, respectiv în încălcarea prevederilor art. 32 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991:
(2) Este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor acte:
[ ... ] b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.
Din cuprinsul articolului citat se poate observa că potrivit lit. b sunt interzise două conduite:
~ utilizarea procedeului și
~ folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul produsului obtinut direct prin procedeul brevetat.
Apelantul-reclamant, prin contractul nr. încheiat cu (...) SA, arată că a cedat doar partea din brevet ce privea realizarea și vânzarea produsului brevetat, nu și folosirea și implementarea circuitelor de cale tip (...), în sensul de metodă de control.
Utilizarea procedeului brevetat putea fi doar atributul pârâtei (...), deoarece ea era singura companie în Romania ce ar fi putut utiliza atât metoda de control (revendicarea nr. 1), cât și produsul obținut din procedeul brevetat.
Mai exact, în ceea ce privește metoda de control (revendicarea nr. 1), aceasta nici nu putea fi cedată către (...) SA; datorită faptului că metoda putea fi folosită doar de către pârâta (...)(fosta (...)), fiind persoana juridică ce deținea infrastructură feroviară la acel moment.
Astfel, instalația propriu-zisă, respectiv Circuitele de cale de tip (...) a fost într-adevar produsă, începând cu anul 1996, de către (...)
Dar această producție (a produsului) s-a făcut în mod constant la comanda (...), (fosta (...)) care a elaborat proiecte de realizare și implementare a produsului în vederea încorporării acestuia în căile ferate.
Practic, pârâta a realizat în mod constant proiecte de execuție și implementare a unei metode brevetate, fără a avea acest drept.
Altfel spus, deși pârâta avea dreptul de a folosi produsul finit, nu avea dreptul de a folosi sau modifica "metoda" în vederea încorporării acest produs în căile ferate române.
Dar această încălcare a existat și a fost probată de el, arată apelantul-reclamant, prin depunerea cu titlu exemplificativ a câtorva dintre procedurile de achiziție publică demarate de (...)ce au avut ca obiect metodă ce face obiectul revendicării 1 din brevetul său.
Deși instanța admite că revendicarea nr. 1, respectiv metoda de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ, nu a făcut obiectul Contractului nr. încheiat cu (...) SA, apreciază că după anul 1996 nu mai sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Constatările instanței de fond sunt eronate, deoarece pârâta (...)a continuat să utilizeze în mod ilicit revendicarea nr. 1, respectiv metoda de control pentru circuite de cale, cu impulsuri de curent alternativ, și ulterior anului 1996.
Rezultă astfel, că și după anul 1996, fapta ilicită a pârâtei a continuat, cauzându-i prejudicii, impunându-se acoperirea lor.
În concluzie, utilizarea revendicării nr. 1, respectiv utilizarea procedeului brevetat, în perioada 1990-2010, constituie o faptă ilicită în sensul art. 998-999 vechiul Cod civil, dovedind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale ale pârâtei (...).
În ceea ce privește prejudiciul cauzat de către pârâta (...)acesta constă în folosirea fără acordul inventatorului a brevetului de invenție nr., prejudiciul fiind cuantificat prin beneficiile aduse acesteia prin implementarea invenției.
În concret, prejudiciul a fost cuantificat prin intermediul celor două expertize administrate în cauză, respectiv expertiza tehnică și expertiza contabilă.
Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară s-a stabilit că (...)a pus în funcțiune instalații de siguranță a circulației cu circuite de cale tip (...) în 92 de stații cu instalații de centralizare electrodinamică sau elctronică, precum și în 110 instalații de bloc de linie automat ale liniilor curente dintre stații, respectiv un numar total de 4355 circuite de cale tip (...), care însumează peste 300 de milioane de ore de funcționare.
După cum se poate observa din cuprinsul sentinței atacate, instanța a admis că în perioada 1990-1996, pârâta (...)a utilizat fără drept brevetul său de invenție, pentru toate cele 10 revendicari.
Urmând logica primei instanțe, în condițiile în care în perioada 1996-2010, dreptul cu privire la revendicarea nr. 1 nu a fost cedat, pârâta (...)datorează 10% din cuantumul beneficiilor obținute, beneficii ce au fost stabilite prin cele două expertize judiciare efectuate în prezenta cauză.
Astfel, în ceea ce privește prejudiciul cauzat, acesta este unul cert, direct și actual, inclusiv pentru perioada 1996-2010.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate, dincolo de orice dubiu, utilizarea fără drept a brevetului nr. de către pârâta (...)constituie cauza prejudiciului cert, direct și actual, determinat de către cele două expertize judiciare efectuate în cauză.
Referitor la vinovație, apelantul-reclamant menționează următoarele:
Fapta prejudiciabilă a pârâtei a fost comisă cu intenție directă încă de la momentul înregistrării cererii nr. la (...), respectiv de la data de 07.05.1990.
Instanța de fond a reținut faptul că prima utilizare a brevetului de invenție a fost la data de 15.12.1990, conform raportului de expertiză tehnică, prin care s-a menționat faptul că primele 15 circuite de cale au fost introduse experimental pe raza Regionalei CF București.
În concret, utilitatea și necesitatea implementării circuitelor (...), precum și necesitatea acordării unei remunerații pentru utilizarea invenției, au fost recunoscute și confirmate de către pârâta (...)prin numeroase documente printre care menționează:
./ Nota nr. din 9 decembrie 1996, asupra circuitelor de cale tip (...);
./ Adresa nr. adresată Direcției Generală Organizare, Tehnic, Dezvoltare;
./ Adresa nr.;
./ Hotărârea Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" SA,;
./ Nota nr., a Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței prin care s-a comunicat CNCF "CFR" SA, necesitatea încheierii contractului cu el până la 15.05.2001, înaintând în acest sens și o serie de observații și propuneri pe marginea contractului ce urma a se încheia;
./ nota nr. și nota nr. 14/4977/13.12.2004;
./ dispozitia nr., prin care s-au aprobat membrii comisiei de analiză și stabilire a drepturilor ce decurg din utilizarea circuitului de cale tip (...).
În concluzie, pârâta a recunoscut în mod constant faptul că îi încalcă drepturile și a purtat inclusiv negocieri în acest sens, însă nu a înțeles niciodată să acopere prejudiciul cauzat, astfel că, față de îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, apreciază că pârâta (...)datorează 10% din beneficiile stabilite pe întreaga perioadă 1990-2010.
În consecință, apelantul-reclamant solicită admiterea apelului, admiterea în tot a cererii așa cum aceasta a fost formulată și precizată, obligarea pârâtei 1 la plata în favoarea sa a sumei de 61.675.608,00 lei, a sumei de 200.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate din bugetul personal pentru realizarea documentațiilor tehnice, a proiectelor și a prototipurilor necesare aplicării invenției, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În drept, textele legale la care s-a făcut referire în cererea apel.
În motivarea apelului, pârâta (...)((...)) a susținut următoarele critici:
Făcând un scurt istoric al, apelanta-pârâtă arată că, începuturile căii ferate se situează în anul 1880, când, pe 23 aprilie 1880, s-a înființat "Direcțiunea princiară a Căilor Ferate Române" care a răscumpărat și unificat rețeaua de căi ferate de pe teritoriul României.
De atunci, din 1880 a fost utilizată fără întrerupere denumirea C.F.R. - Căile Ferate Române până în anul 1991 (în anul 1990 funcționa ca Departament în cadrul Ministerului Transporturilor).
Prin dispozitiile Legii nr. 15/1990 au fost organizate toate unitățile economice de stat indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea.
În anul 1991, Departamentul(...)care funcționa în cadrul Ministerului Transporturilor a fost organizat în temeiul HG nr. 235/1991, având statut de regie autonomă de interes national, cu capital integral de stat, fiind denumit prescurtat (...) - RA (regie autonomă)
În anul 1998 a fost reorganizată (...) - RA în temeiul dispozitiilor art. 47 din OUG nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române.
Prin HG nr. 581/1998, ca urmare a reorganizării prin divizare a regiei autonome (...) dispusă prin OUG nr. 12/1998, a fost înființată (...), având, în principal, ca obiect de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice și a patrimoniului feroviar auxiliar.
(...)deține în regim de concesiune infrastructură feroviară publică a statului în baza Contractului de concesiune nr. MM224/2002 încheiat între Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor și Locuintei, în calitate de concedent, în considerarea calității sale de autoritate publică, și (...), în calitate de concesionar (anexa 2 la întânpinarea depusă la dosarul de fond), proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român.
Elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice sunt cuprinse în Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 (modificată și completată prin HG nr. 589/2006) (anexa 3 la întâmpinare - extras).
Astfel, potrivit actului normativ mentionat, la pct. 3 al. Literei "d" din Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 modificată prin HG nr. 589/2006 printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se afla și instalațiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind "ansamblul de echipamente mecanice și electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă și se controlează manevrarea și înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor și macazurilor de către materialul rulant, permițând punerea pe liber a semnalelor luminoase de manevră sau de circulatie, numai dacă sunt îndeplinire condițiile de siguranță verificate de instalație, cu toate anexele, clădirile și terenul aferent." (anexa 3 la întâmpinare - extras).
Apelanta-pârâtă precizează că circuitele de cale (...) sunt parte componentă a acestei instalații de centralizare electrodinamică.
Cu privire la Brevetul de invenție nr, apeanta-pârâtă arată că împrejurările de fapt prezentate de reclamant în susținerea pretențiilor sale prin acțiunea introductivă nu sunt conforme realității, situația reală legată de acest brevet de invenție fiind următoarea:
Reclamantul a realizat invenția anterior anului 1990 și i s-a conferit dreptul de exploatare exclusivă odată cu acordarea brevetului de invenție 07.05.1990 pentru o perioadă de valabilitate de 20 de ani până la data de 07.05.2010.
La data constituirii depozitului cererii de brevet de invenție, reclamantul inventator nu avea calitatea de salariat al (...), acesta fiind încadrat în perioda 15.09.1974 - 18.12.1991 la Institutul Politehnic București.
După data depunerii cererii de brevet de invenție, însoțită de documentația tehnică, inventatorul a dobândit calitatea de angajat al (...) (acesta fiind angajat la (...) la data de 18.12.1991), deținând diferite funcții, inclusiv de Șef Serviciu Strategie Dezvoltare, până la data de 12.04.2010.
Inventatorul (...)a făcut cunoscută invenția producătorului (...)București (antecesoarea societății (...) SA).
Invenția se referă la o metodă de control și instalație pentru circuite de cale materializată în instalație de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent alternativ denumită prescurtat "Circuit de cale Tip C-4-48";.
Acest circuit de cale tip ..., ce face obiescul brevetului de invenție, cuprinde, în principal, durata codului de Prin actul nr. 4138/09.05.1990 societatea a făcut cunoscut acest circuit Ministerului Transporturilor, Regionalei CF București. IPCF București. IPB - Facultatea Transporturi și ICPTT București, transmițând acestora ,,(...) proiectul Notei de Comandă - Redactarea 1 pentru produsul Echipament pt. circuit de cale secvențial cu comutație statică în impulsuri de curent alternativ Anexa nr. 1 la prezenta cererea apel.
Prin actul nr. (...)- Departamentul Căilor Ferate a comunicat societății (...)că este de acord cu proiectul Notei de comandă, însă cu anumite observații (obiecțiuni tehnice) Anexa nr. 2 la cerere.
Prin procesul-verbal din 27.06.1990, încheiat la sediul (...)București cu ocazia ședinței de analiză a sintezei observațiilor la proiectul notei de comandă pentru circuitul de cale (la care a participat și inventatorul (...)), comisia de analiză a stabilit anumite modificări la prototipul invenței. Anexa nr. 3 la cerere.
În data de 31.10.1990 echipamentul a fost transmis și la DATE - Serviciul SCB spre analiză. Anexa nr. 4 la cerere.
După testarea a acestui echipament de către (...)(în formă de prototip), (...)(MLPTAT) prin Secreatar de Stat, a aprobat (...) Nota în legătură cu încercarea pe teren a modelului experimental "";.
Potrivit Notei nr. 3112006/1990, echipamentul a fost introdus experimental timp de 5 luni cu respectarea măsurilor de siguranța circulației trenurilor (aceste măsuri de siguranța circulației trenurilor fiind asigurate de personalul (...)) Anexa nr. 5 la cerere.
În perioada anilor 1991 - 1993, (...) Bucuresti împreună cu (...)prin D.A.T.E., (...) prin Regionala CF București, I.P.C.F., I.C.P.T.T prin Secția Automatizări și Institutul Politihnic București - Catedra Telecomenzi Feroviare au analizat stadiul experimentării noului produs și măsurile ce s-au impus pentru omologarea și finalizarea circuitului
În dovedirea celor de mai sus, apelanta-pârâtă depune adresele (...) nr. din 14.05.1991, prin care producătorul (...) a convocat părțile pentru analizarea stadiului experimentării circuitului .... Anexa nr. 6 la cerere.
În urma analizei, echipamentul ..., ce face obiectul brevetului de invenție, acesta a suportat numeroase modificări esențiale, în perioada 1990 - 1993, și anume: s-a mărit durata codului de la de 75 Hz la 64 sinosoide, astfel încât, s-a eliminat circuitul de revenire la zero, și s-a mărit de la pauza între secvențele alăturate (de la 52 ms la 104 ms); s-a modificat circuitul inițial de încărcare al condensatorului de 6,8 uF; s-au modificat valorile circuitului de temporizare a codului; s-a eliminat tranzistorul PNP din circuitul de control; s-a modificat frecvența multivibratorului la 20Khz.
Acest nou circuit a fost denumit prescurtat.
La data de 17.11.1993 a fost omologat prelinar circuitul de cale (...)și nu circuitul de cale ... care face obiectul brevetului de invenție.
În Raportul Comisiei de omologare preliminară nr. 314/7/915/17.11.1993 se precizează următoarele:
- la art. 6 ,,(…) în vederea omologării finale, se recomandă o nouă redactare a normei tehnice, cu un conținut mai concis";;
- la art. 7 ,,(...) poate fi aplicată cu condiția omologării preliminare individuale a subsnsamblurilor; valabilitatea omologării preliminare 6 luni; volumul maxim de seturi de echipamente pentru care se autorizează utilizarea la (...): 500 circuite de cale; alte restricții: pe perioada valabilității omologării preliminare, se va urmări funcționarea circuitelor de cale tip (...)pe baza unui program stabilit în comun de ";
- la art. 8 "(…) recomandări privind derularea omologării finale: la definitivarea caietului de sarcini al fiecărui subansamblu să se precizeze controlul pe flux tehnologic efectuat de organele CTC ale fabricantului și atribuțiile de control ale recepției (...)";.
În perioada 1993 - 1995 societatea (...) a furnizat cantitatea de produse specificată la omologarea preliminară fabricând subansamblurile necesare pentru echiparea unui număr de 500 secțiuni izolate cu circuite de cale tip C - 4 - 48.
Astfel, în perioada 1993 - 1996 fost pus în cale circuitul de cale tip (...)în scop experimental.
La data de 29.07.1996 circuitul de cale (...)a fost omologat final, iar la data de 30.08.1996, între inventatorul (...)și (...)a fost încheiat contractul de licență exclusivă nr. 505/30.08.1996.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul (...)a solicitat obligarea la plata sumei de 8.000.000 euro, reprezentând drepturi patrimoniale pretinse în calitate de titular al brevetului de inventie nr., precum și a sumei de 200.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru realizarea documentației tehnice, a proiectelor și a prototipurilor necesare aplicării invenției - invenție materializată în circuit de cale ....
Prin cererea precizatoare transmisă la data de 07.04.2014, reclamantul a indicat cuantumul pretențiilor la valoarea de 616.756.080,07 lei, reprezentând suma totală a beneficiilor, materiale aduse (...)prin utilizarea brevetului de inventie nr. /07.05.1990, în perioada 15.12.1990 - decembrie 2010.
Prin sentința civilă nr. 676/13.05.2014 Tribunalul Bucureși a admis în parte acțiunea reclamantului motivat de următoarele argumente:
În ceea ce privește perioada decembrie 1990 - 1996, tribunalul a constatat că invenția reclamantului a fost utilizată în mod susținut, iar nu doar experimental, acest aspect rezultând cu prisosință din raportul de expertiză tehnică. Dacă în luna decembrie 1990 invenția reclamantului a fost deja implementată întro-o stație, cu un total de 15 circuite (...)în anul 1996 aceasta era implementată în două stații, cu un număr de 569 circuite. Faptul că procedura de verificare omologare a unei invenții deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp, exclusiv din cauza pârâtei nu poate constitui o apărare primită de tribunal. De asemenea, prin sentința apelată, tribunalul a reținut că cererea reclamantului este întemeiată pentru perioada decembrie 1990 - 1996.
Apelanta-pârâtă susține că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Pe cale de excepție, invocă lipsa calității procesuale active a reclamantului.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, (calitatea procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul fiind cel care pornește actiunea trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, obligație derivând din dispozițiile art. 112 Cod civil 1865, potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă printre elemente: obiectul și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază actiunea.
Pentru ca instanta să pronunțe o soluție legală și temeinică, aceasta trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă.
În opinia sa, menționează apelanta-pârâtă, examinarea calității procesuale a părților se poate face în tot cursul judecății, putând fi invocată în orice stare a procesului, atât în primă instanță, cât și direct în căile de atac, fiind o excepție de ordine publică, absolută și peremtorie.
În raport de obiectul și motivele de fapt și de drept arătate de reclamant în cererea introductivă susține că își întemeiază această excepție pe următoarele argumente:
Prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea la plata sumei de 616.756.080,07 lei, reprezentând suma totală a beneficiilor materiale aduse (...)prin utilizarea invenției materializată în Metoda și instalație de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent alternativ tip;
- În realitate, obiectul brevetului de invenție îl constituie o metodă de control și instalația pentru circuite de cale materializată în "Instalație de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent altemativ tip"; și nu circuit de cale tip, um greșit a arătat reclamantul;
- Așa cum a arătat în secțiunea denumită ,,(...) Scună prezentare a situației de fapt cu privire la brevetul de invenție /07.05.1990, în perioada 1990 - 1993, în urma testărilor pe teren a circuitului de cale ..., (echipament ce face obiectul brevetului de invenție), acest circuit a suportat numeroase modificări esențiale și anume: s-a mărit durata codului de la, astfel încât s-a eliminat circuitul de revenire la zero, §i s-a mărit de la 4 la 8 sinosoide pauza între secvențele alăturate (de la 52 ms la 104 ms); s-a modificat circuitul initial de încărcare al condensatorului de 6,8 uF; s-au modificat valorile circuitului de temporizare a codului; s-a eliminat tranzistorul PNP din circuitul de control; s-a modificat frecvența multivibratorului la 20 Khz;
- Circuitul de cale, ce face obiectul brevetului de invenție nu a rezolvat problema arătată în descrierea brevetului (coloana 1 ultim alineat din descrierea brevetului) și anume: "(…) problema pe care o rezolvă invenția de față este realizarea unui circuit de cale cu fiabilitate globală ridicată, cu consum redus de energie electrică, cu o mare stabilitate în timp, ce se poate utiliza atât în stații cât și în linia curentă";;
- Față de rezultatele obținute în urma testărilor s-a renunțat la circuitul ..., urmând a fi testat noul circuit de cale (...)(circuit ce nu face obiectul brevetului de invenție);
Apelanta-pârâtă învederează că noul circuit de cale (...)nu face obiectul brevetului de invenție, iar reclamantul inventator nu are protecția conferită de lege pentru acest circuit, pentru a avea legimitate procesuală activă.
Totodată, solicită a se constata că reclamantul a indus în eroare instanța de fond, susținând că obiectul brevetului de invenție îl constituie circuitul de cale tip (...)când, în realitate, obiectul brevetului de invenție il constituie circuitul de cale ....
Dupa cum se poate observa, nici în cererea introductivă și nici în cererea de apel, reclamantul nu face nicio referire la circuitul de cale tip ... (circuit care face obiectul Brevetului de invenție).
Consideră că reclamantul pentru a putea beneficia de protecția conferită de lege, precum și legitimitate procesuală activă avea obligația de a depune la (...) o nouă cerere de brevet de invenție pentru noul circuit de cale (...)deoarece modificările suportate de circuitul ... au fost esențiale.
Circuitul de cale (...)este de fapt un alt circuit care ar fi trebuit să parcurgă procedura legală de înregistrare la (...) pentru a beneficia de protecția prevăzută de lege.
Apelanta-pârâtă învederează că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 64/1991 ,,(...) drepturile asupra unei invenții sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenție de către OSIM, în condițiile legii";.
Însă, după cum se poate constata noul circuit (...)nu a fost înregistrat la (...) (nu face obiectul unui brevet de invenție), iar reclamantul nu are protecția conferită de lege pentru acest circuit.
De asemenea, apelanta-pârâtă solicită a se constata că dreptul subiectiv civil dedus judecății nu este un drept legitim, acesta neavând protecția cerută de lege pentru a putea fi solicitat, deoarece circuitul de cale (...)nu se bucură de protecția conferită de lege (acest circuit de cale nefiind înregistrat la (...)).
Pentru toate aceste argumente, solicită admiterea excepției invocată de ea, iar pe cale de consecință, respingerea acținii ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă (deoarece reclamantul nu are calitate de inventator pentru circuitul (...)ci numai pentru circuitul de cale ..., însă acest circuit din urmă nu face obiectul cererii de chemare în judecată).
În ipoteza în care instanța nu va îmbrățișa argumentele sale de mai sus, arată apelanta-pârâtă, și va constata că reclamantul are calitate procesuală activă, înțelege să critice sentința apelată precum și încheierile interlocutorii precizate, după cum urmează:
Pe cale de excepție:
1. Cu privire la exceptia invocată de ea asupra lipsei calității sale procesuale pasive, susține următoarele:
a) Critică soluția instanței de fond, în principal, sub aspectul netemeiniciei și nelegalității.
Reținerile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) independent de calitatea procesuală pasivă a Statului Român sau a (...) SA, tribunalul constată că, în prezenta cauză, (...)are calitate procesuală pasivă, împotriva sa pretinzându-se antrenarea răspunderii delictuale pentru folosirea metodei, dar fi a produsului obținut direct prin procedeul brevetat. (…) chiar dacă este posibilă antrenarea răspunderii și pentru Stat sau (...), între subiectul pasiv al faptei ilicite - persoana care folosește produsul obținut direct prin procedeul brevetat - și (...)există identitate. (...) În privința contractului încheiat cu (...) SA, tribunalul constată că faptul că pârâta a achitat prețul circuitelor către această societate nu poate fi opus reclamantului ca și cauză exoneratoare de legimitate procesuală pasivă, deoarece actele dintre terțe persoane, nici nu vatămă, nici nu profită unei persoane"; sunt neîntemeiate și contradictorii.
Așa cum a susținut și în fața instanței de fond, apelanta-pârâtă arată că nu are calitate procesuală pasivă având în vedere următoarele argumente:
- Pe de o parte, (...)a introdus în infrastructura publică feroviară circuitul de cale ..., respectiv (...)nu în calitate de proprietar, ci în calitate de concesionar al acestei infrastructuri publice feroviare.
Statul român răspunde pentru obligatiile organelor, autoritatilor și instituțiilor publice, dacă prin lege nu se prevede altfel.
În opinia sa, statul este un garant al executării obligațiilor asumate de toate organele, autoritățile și instituțiile publice.
Pentru perioada 1990 - 1996, perioada de testare atât a circuitului de cale ..., cât și a circuitului de cale (...)Statul Român prin (...)și-a dat acordul cu privire la programul de testare a acestora.
Astfel, învederează că, prin actul nr. 4138/09.05.1990 societatea (...)a făcut cunoscut circuitul de cale ... Statului Român prin Ministerului Transporturilor.
Prin actul nr. 31/847/23.05.1990 Statul Român, prin (...)a comunicat societății (...)că este de acord cu proiectul Notei de comandă, cu atât mai mult cu cât Departamentul Căilor Ferate era o structură din cadrul acestui minister.
Apelanta-pârâtă arată că nici după înfiintarea (...) - RA, acest circuit nu ar fi putut fi introdus în infrastructura publică feroviară, nici măcar în scopuri experimentale, fără acordul Statului Român prin (...)(acesta fiind reprezantantul de drept al statului cu privire la infrastructura feroviară publică și administratorul acesteia), deoarece acest circuit face parte din infrastructura feroviară publică a statului și concură la siguranța circulației trenurilor.
După înfiintarea (...), elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice au fost cuprinse în Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 (modificată și completată prin HG nr. 589/2006) (anexa 3 la întâmpinarea din dosarul de fond - extras).
Astfel, potrivit actului normativ mentionat, la pct, 3 al. literei "d" din Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 modificată prin HG nr. 589/2006, printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se află și instalațiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind "ansamblul de echipamente mecanice și electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă și se controlează manevrarea și înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor și macazurilor de către materialul rulant, permițând punerea pe liber a semnalelor luminoase de manevră sau de circulație, numai dacă sunt indeplinire condițiile de siguranță verificate de instalație, cu toate anexele, clădirile și terenul aferent." (anexa 3 la întâmpinare - extras).
Instanța de fond chiar dacă reține că este posibilă antrenarea răspunderii și pentru Stat, nu reține că Statul Român, în calitate de proprietar al acestei infrastructuri publice are calitate procesuală pasivă prin (...)care apare în aceste condiții ca un subiect de drept circumstanțiat, față de calitatea acestuia de administrator al infrastructurii feroviare publice.
Stabilirea corectă a cadrului procesual în cauză, în sensul stabilirii calității procesuale pasive și a Ministerului Transporturilor, are consecințe juridice și în planul stabilirii persoanei obligate la plată, în cazul în care acțiunea reclamantului ar putea fi admisă.
Introducerea în cale a circuitului ..., respectiv (...)nu a reprezentat o acțiune voluntară și unilaterală a sa, învederează apelanta-pârâtă, ci se constituie într-o obligație legală de a asigura condiții optime de circulație a trenurilor cu respectarea tuturor normelor privind asigurarea siguranței în transporturile feroviare.
Prin urmare, în această activitate apelanta-pârâtă menționează că s-a subscris titularului de drept administratorului infrastrurii, respectiv Ministerului Transporturilor.
În opinia sa, arată apelanta-pârâtă, instanța de fond în mod greșit a reținut că numai ea ((...)) are calitate procesuală pasivă, neobservând de fapt că ea este numai concesionarul infrastructurii feroviare publice, iar pe cale de consecință, nu poate avea calitate procesuală pasivă.
- Pe de altă parte, menționează apelanta-pârâtă, (...)(anterior (...)) nu a produs și nu a comercializat aceste circuite de cale ferată.
Așa cum a mai arătat, după depunerea cererii de brevet nr. la (...), inventatorul (...)a făcut cunoscută invenția producătorului (...)București (antecesoarea societății (...) SA), iar prin actul nr. 4138/09.05.1990 societatea (...)a făcut cunoscut acest circuit ... Ministerului Transporturilor, Regionalei București, IPCF București, IPB - Facultatea Transporturi și ICPTT București, transmitând acestora proiectul Notei de Comandă - Redactarea 1 pentru produsul "Echipament pt. circuit de cale secvențial cu comutație statică în impulsuri de curent alternativ tip ...".
De asemenea, apelanta-pârâtă învederează că (...) a folosit acest circuit de cale ... numai în mod experimental, în perioada 1990 - 1993, iar față de rezultatele obținute în urma testărilor s-a renunțat la circuitul ..., urmând a fi testat noul circuit de cale ....
Solicită a se constata că (...) SA, în toată perioada 1990 - 2010 (atât în privința circuitului de cale ..., cât și în privința noului circuit de cale C4 -64) s-a interpus între determinat în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu, exonerănd de răspundere delictuală un terț beneficiar, în speță, (...).
Totodată, (...) are calitate atât de producător, cât și de furnizor atât al circuitului de cale circuitului ..., cât și al circuitului de cale (...)iar (...) RA a avut numai calitatea de client - cumpărător al acestui producător/furnizor.
Apelanta-pârâtă învederează faptul că, potrivit actului nr. 31/847/23.05.1990 (...)a alocat sumele pentru proiectul notei de comandă înaintată de (...)
Însă, în urma rezultatelor obținute, după testările pe teren s-a renunțat la circuitul ..., urmând a fi testat noul circuit de cale (...)(circuit ce nu face, obiectul brevetului de invenție);
Rezultă, fără putință de tăgadă, că pretențiile pecuniare pe care le-ar avea autorul invenției "Instalație de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent alternativ ..., trebuiesc achitate de către operatorul economic care le-a produs și comercializat ((...) SA), iar nu de la cumpărătorul acestora, (...).
De asemenea, solicită a se constata că pentru perioada 1990 - 1993, (...)a fost producătorul și furnizorul circuitului ....
Chiar și după modificările aduse circuitului ... (acest circuit devenind circuit cale tip ...), arată apelanta-pârâtă, după anul 1994 și până în prezent, tot (...)a fost singurul producător și furnizor al circuitelor de cale și învederează că nici (...) (antecesoarea sa) și nici ea, (...), potrivit obiectului de activitate stabilit prin hotararea de guvern de înființare a societății, nu au produs, nu produc și nici nu instalează acest echipament (nici circuitul ... și nici circuitul ...).
(...)este singurul licențiat să producă și să instaleze acest echipament, care în opinia sa este și singurul care ar putea avea și calitate procesuală pasivă față de reclamantul inventator.
Prin urmare, solicită a se reține faptul că (...) SA:
• a solicitat Ministerului Transporturilor avizarea Notei de comandă pentru circuitul de cale ..., potrivit actului nr. 4138/9.05.1990;
• (...)a alocat sumele pentru achizitionarea circuitul de cale ... în scop experimental, potrivit actului nr. 31/847/23.05.1990;
• a utilizat atât circuitul de cale ..., cât și circuitul de cale (...)având obligația să achite reclamantului drepturile patrimoniale ce i se cuvin, în temeiul legii;
• a încheiat cu reclamantul un contract de licență exclusivă, aspect reținut și de instanța de fond în considerentele sentinței apelate.
Apelanta-pârâtă apreciază că reglementarea drepturilor patrimoniale născute din dreptul titularului de brevet aparține de relația dintre producător și titularul de brevet, iar nu de relația dintre inventator și utilizator (acesta din urmă - utilizatorul - achizitionând produsele în temeiul unor contracte de achiziție - în prețul contractului fiind inclus și eventualele drepturi de autor), iar pe cale de consecință, numai producătorul/furnizor (cel care a produs și comercializat circuitele) poate avea calitate procesuală pasivă.
b) Apelanta-pârâtă mai critică soluția instanței de fond și sub aspectul faptului că reținerile acesteia sunt contradictorii în sensul că prin încheierea din 11.10.2011 instanța a reținut că ,,(...) faptul că pârâta a achitat prețul circuitelor C - 4 - 64 către această societate nu poate fi opus reclamantului ca și cauză exoneratoare de legimitate procesuală pasivă, deoarece actele dintre terțe persoane, nici nu vatămă; nici nu profită unei persoane. (...) în plus, de faptul că poate fi antrenată răspunderea delictuală și a altei persoane nu depinde calitatea procesuală pasivă a pârâtei, deoarece fapta terțului exonerează de răspundere delictuală numai în măsura în care se interpune determinant în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu";, iar în considerentele sentinței apelate instanța a retinut că "(...) fapta de folosire a invenției reclamantului nu mai constituie o folosire neautorizată, întrucât reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu. Prin autorizația acordată (...) de a produce și instalația și de a valorifica pe teritoriul României această instalație, reclamantul a autorizat și dobândirea de către clinții (...) a respectivei instalații"; pag. 15 alin. 2 din sentința apelată.
De asemenea, apelanta-pârâtă învederează că instața de fond a reținut pe de o parte că ,,(...) reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu. Prin autorizația acordată (...) de a produce și instalația (...) și de a valorifica pe teritoriul României această instalație";, reclamantul a autorizat și dobândirea de către clinții (...) a respectivei instalații";, iar pe de altă parte a reținut că ,,(...) fapta terțului exonerează de răspundere delictuală numai în măsura în care se interpune determinant în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu";.
Or, în cauza dedusă judecății licențiatul (...)s-a interpus în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu, ea, apelanta-pârâtă, prin acordul licențiatului exclusiv, fiind exonerată de răspundere în opinia sa, instanța de fond pentru a pronunța o sentință temeinică și legală ar fi trebuit să unească această excepție (lipsa calității procesuale pasive) cu fondul cauzei și nu să o cerceteze independent de fondul acesteia.
Consideră că dacă ar fi procedat astfel, în urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond ar fi observant că, cel puțin pentru perioada ulterioară anului 1996, când reclamantul a acordat licență exclusivă (...)pentru producerea și comercializarea circuitului (...)ea, apelanta-pârâtă (...), nu poate avea calitate procesuală pasivă în acțiunea promovată de reclamantul.
Pe acest aspect, apelanta-pârâtă arată următoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 "(…) dreptul la brevet și drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte";, iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că "(…) transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licență exclusivă sau neexclusiva";.
Contractul de licență este contractul prin care titularul de brevet transmite unei alte persoane, în totalitate sau în parte, dreptul de folosință asupra unei invenții brevetate în schimbul unei plați.
Potrivit dispozițiilor art. 81 alin. 5 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 ,,(...) licența este exclusivă când licențiatorul se obligă să nu mai transmită drepturile cu privire la explaotarea invenției și altor persoane";, iar alin. 6 al aceluiași articol prevede că ,,(...) în cazul licenței exclusive licențiatorul își conservă dreptul de exploatare a invenției".
Față de textele legale menționate mai sus, prin licență excusivă se transmite dreptuile de folosință asupra unei invenții pe o anumită perioadă de timp și pe un anumit teritoriu, titularul brevetului nemaiputând exploata invenția pe durata și teritoriul prevăzut în contract, însă poate exploata și transmite invenția pentru o altă perioadă de timp și pe alt teritoriu.
Învederează că reclamantul și-a conservat dreptul de exploatare pe teritoriul României, pe toată durata de valabilitate a brevetului, mai exact de la omologarea finală a invenției și până la expirarea perioadei de protecție a brevetului (30.08. 1996 - 07.05.2010) acordând licență excusivă de producție și instalare singurului producator (...)
(...)este singurul licențiat să producă și să instaleze acest echipament.
Apelanta-pârâtă (...)menționează că nu a fost și nici nu ar fi putut fi vreodată licențiată a acestui produs, deoarece nu are în obiectul său o astfel de activitate și arată că a încheiat contracte cu licențiatul (...)pentru introducerea în cale a acestor circuite, plătindu-i acestuia atât prețul subansamblurilor specifice instalației ... cât și instalației (...)dar și lucrările de montaj și de punere în funcțiune a acelor circuite.
Așa cum a mai arătat, (...)este singura entitate abilitată să producă și să instaleze acest circuit de cale, potrivit contractului de licență exclusivă, iar ea, apelanta-pârâtă, nu a introdus în infrastructura publică acest circuit fără acordul licențiatului (...), acord materializat prin încheierea contractelor de montaj al acestui circuit ((...)fiind un terț beneficiar), aspect reținut și de instanța de fond.
Pentru toate aceste argumente, solicită admiterea excepției invocată, și anume că (...)nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.
2. Cu privire la lipsa calității procesuale pasive invocată de (...), apelanta-pârâtă arată următoarele:
Astfel, critică solutia instanței de fond, în principal, sub aspectul netemeiniciei și nelegalității.
Reținerile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) calitatea procesuală în prezenta cauză a Statului Român decurge din calitatea de proprietar al infrastructurii, iar nu din calitatea sa de unic acționar al (...). Chiar dacă (…) acționarul unic unic ar răspunde personal delictual pentru fapta persoanei juridice, nu ar putea fi antrenată răspunderea mandatarului său"; sunt neîntemeiate.
Solicită a se constata că (...)are calitate procesuală pasivă în cauză pentru următoarele considerente:
Statul român răspunde, în mod subsidiar, pentru obligațiile organelor, autoritatilor și instituțiilor publice, dacă prin lege nu se prevede altfel.
În consecință, statul este un garant al executarii obligațiilor asumate de toate organele, autoritățile și instituțiile publice. În cauza A. Popa contra României (2010), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statul răspunde chiar și ca acționar majoritar al unor societăți comerciale (care nu sunt persoane juridice de drept public).
Pentru perioada 1990 - 1996, perioada de testate atât a circuitului de cale ..., cât și a circuitului de cale (...)(...)și-a dat acordul cu privire la programul de testare a acestora.
Astfel, apelanta-pârâtă învederează că, prin actul nr. 4138/09.05.1990 societatea (...)a făcut cunoscut circuitul de cale ... Ministerului Transporturilor, IPCF București, IPB - Facultatea Transporturi și ICPTT București, transmitând acestora "(…) proiectul Notei de Comandă - Redactarea 1 pentru produsul "Echipament pt. circuit de cale secvențial cu comutație statică în impulsuri de curent alternativ tip ..."…";.
Prin actul nr. 31/847/23.05.1990 (...)- Departamentul Căilor Ferate a comunicat societății (...)că este de acord cu proiectul Notei de comandă, însă cu anumite observații (obiecțiuni tehnice).
Apelanta-pârâtă arată că nici după înfiintarea (...) - RA, acest circuit nu ar fi putut fi introdus în infrastructura feroviară, nici măcar în scopuri experimentale, fără acordul Ministerului Transporturilor (acesta fiind reprezantantul de drept al statului cu privire la infrastructura feroviară publică), deoarece acest circuit face parte din infrastructura feroviară publică a statului și concură la siguranța circulației a trenurilor.
Pentru aceste considerente, solicită a se constata că (...)are calitate procesuală pasivă, fiind garantul statului pentru dezvoltarea, modernizarea și dotarea infrastructurii publice pe perioada 1990 - 1996, când circuitul ... a fost testat pe infrastructura feroviară publică.
Pentru perioada 1996 - 2010, perioada de achiziționare a echipamentului (...)consideră că tot (...)are calitate procesuală pasivă, pentru următoarele argumente:
Așa cum a arătat, (...)deține în regim de concesiune infrastructura feroviară publică a statului în baza Contractului de concesiune MM nr. 224/2002 încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în calitate de concedent, în considerarea calității sale de autoritate publică, și, în calitate de concesionar (anexa 2 la întâmpinare din dosarul de fond), proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român.
Elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice sunt cuprinse în Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 (modificată și completată prin HG nr. 589/2006) (anexa 3 la întâmpinare la dosarul de fond - extras).
Astfel, potrivit actului normativ mentionat, la pct. 3 al. Literei "d" din Anexa nr. 2 la HG nr. 581/1998 modificată prin HG nr. 589/2006 printre elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice se afla și instalațiile de centralizare electrodinamică care sunt definite de lege ca fiind "ansamblul de echipamente mecanice și electrice bazate în principal pe relee cu care se comandă și se controlează manevrarea și înzăvorârea macazurilor, starea de liber/ocupat a liniilor și macazurilor de catre materialul rulant, permițând punerea pe liber a semnalelor luminoase de manevră sau de circulație, numai dacă sunt indeplinire condițiile de siguranță verificate de instalație, cu toate anexele, clădirile și terenul aferent." (anexa 3 la întâmpinare - extras).
Circuitul de cale (...) este parte componentă a acestei instalații de centralizare electrodinamică și fac parte din elementele infrastructurii publice.
(...), în calitate de ordonator principal de credite în relația cu ea, apelanta-pârâtă, a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al (...)pentru instalarea și punerea în funcțiune a circuitului ....
(...)a utilizat aceste componente nu în considerarea calității sale de persoană juridică de drept privat, ci în considerarea calității sale de concesionar al infrastructurii feroviare publice, veniturile pentru întreținerea și repararea componentelor infrastructurii feroviare publice fiind fonduri bugetare și nu proprii.
Această obligativitate a Ministerului Transporturilor de a asigura fondurile necesare modernizării infrastructurii feroviare publice rezidă și din dispozițiilor prevăzute de art. 4 din HG nr. 235/1991 privind înființarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române ((...)) potrivit cărora ,,(...) Societatea Natională a Căilor Ferate Române stabilește programul de dezvoltare, modernizare și dotare a căilor ferate pe perioade de 5 ani și de perspectivă, avînd în vedere și nevoile de apărare, care, după ce a fost însușit de Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriale se supune aprobării guvernului, Anual, obiectivele cu alocațiile de la bugetul statului se nominalizează într-o anexă la bugetul societății, iar valoarea totală a acestora se include în capitolul subvenții și alocații.
Astfel, toate cheltuielile referitoare la infrastructura feroviară publică au avut ca sursă de finanțare fonduri bugetare sub formă de alocații bugetare.
Pentru toate aceste argumente, învederează că (...)are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
3. Referitor la excepția invocată de (...)cu privire la prescripția dreptului material la acțiune a reclamantului, apelanta-pârâtă arată următoarele:
a) Critică soluția instanței de fond sub aspectul netemeiniciei și nelegalității.
Reținerile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) a fost întrerupt cursul prescripției prin recunoașteri succesive inițial ale (...), ulterior ale (...)"; sunt lipsite de fundament legal.
În conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se prescrie într-un termen de 3 ani.
În ceea ce privește calculul termenului, trebuie să se țină seama că este vorba despre o cerere privind recunoașterea unor drepturi patrimoniale născute din calitatea de titular al unui brevet de invenție.
Art. 33 din Legea nr. 64/1991 stabilește că: "Cu începere de la data publicării cererii de brevet, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) - (3), cererea asigură solicitantului, în mod provizoriu, protecția conferită potrivit dispozițiilor art. 32."
În raport de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 64/1991,apelanta-pârâtă apreciază că acest drept patrimonial ce formează obiectul judecății s-a născut în patrimoniul reclamantului la data la care s-a depus cererea de brevet.
Cererea de brevet a fost publicată la data de 7 mai 1990, astfel că în opinia sa, menționează apelanta-pârâtă, la această dată s-a născut dreptul patrimonial pretins de reclamant, drept care fiind supus dispozitiilor art. l și 3 din Decretul nr. 167/1958, se prescrie în termen de 3 ani de la nașterea sa.
În cazul de față, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 7 mai 1993.
b) Apelanta-pârâtă solicită a se constata că și pentru ipoteza reținută de instanța de fond potrivit căreia ,,(...) circuitele C - 4 - 64 au fost introduse experimental la data de 15.11.1990 (...) acesta este momentul când reclamantul poate pretinde săvârșirea unei fapte ilicite în sarcina pârâtelor";, termenul de prescriptie s-a împlinit la data de 15.11.1993.
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție stabilește următoarele:
Art. 63 ,,(...) Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenție inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contractele de cesiune și licență, sau cele referitoare la nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 5 alin. 6, art. 36 și 42, sunt de competența instanțelor judecătorești".
Art. 77 alin. (3) ,,(...) Drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor negocia între inventator fi unitatea care a aplicat invenția. (...) În cazul neînțelegerii între părți, drepturile bănești se vor stabili potrivit prevederilor art. 63 din prezenta lege";.
Or, după cum se poate constata, reclamantul - inventator a stat în pasivitate, neexercitându-și dreptul material la acțiune în termenul legal.
În opinia sa, arată apelanta-pârâtă, reclamantul ar fi putut să-și valorifice drepturile pe calea instanței judecătoresti, în termen de 3 ani de la data refuzului societății de a-i acorda drepturile bănesti cuvenite, așa cum prevăd în mod expers dispozițiile art. 63 din Legea nr. 64/1991.
De asemenea, apelanta-pârâtă solicită a se reține că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 ,,(...) prescriptia dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
După cum se poate observa, din actele depuse de reclamant, reiese, fără putință de tăgadă, că acesta a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea de la data când invenția a fost făcută cunoscută (în spetă, Departamentului Căilor Ferate din cadrul Ministerului Transporturilor).
Apelanta-pârâtă consideră că reclamantul ar fi putut să-și valorifice drepturile pe calea instanței judecătorești până la data de 15.11.1993.
c) În situația în care instanța va înlătura apărările de mai sus, apelanta-pârâtă consideră că dreptul reclamantului de a solicita drepturile bănești ce au ca temei brevetul de invenție nr. este prescris pentru perioada 1990 - 2007.
Sub acest aspect, apelanta-pârâtă arată următoarele:
• acest brevet de invenție s-a bucurat de protecție 20 de ani, acesta fiind termenul de valabilitate maxim protejat de lege, respectiv de la data de 07.05.1990 - 07.05.2010;
• dispozițiile art. 77 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 64/1991 prevăd expres că ,,(...) în cazul neînțelegerii între părți, drepturile banești se vor stabili potrivit prevederilor art. 63 din prezenta lege";;
• potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 3 Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 8 din același decret, dreptul material la acțiune al reclamantului-inventator este prescris pentru perioada 07.05.1990 - 07.05.2007.
Chiar și instanța de fond reține prin încheierea din data de 11.10.2011 (fila 631 din dosarul de fond) că ,,(...) pentru trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată (23.04.2007), dreptul material la acțiune să nu fie prescris";; iar prin interpretarea per a contrario rezultă fără putință de tăgadă că pentru perioada 1990 - 23.04.2007 dreptul material la acțiune s-a împlinit.
Față de cele arătate mai sus și în raport de data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 23.04.2010, apelanta-pârâtă solicită a se constata că este prescris dreptul material la acțiune al reclamantului pentru perioada 07.05.1990 - 23.04.2007.
Reținerile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) tribunalul constată că a fost întrerupt cursul prescripției prin recunoașteri succesive inițial ale (...), ulterior ale (...) (...) (nota 314/1/307/1993 de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, adresa Direcției Generale Infrastructură 114/A/3597/13.08.1997 de propunere a negocierii contractului și a recompensei, adresa 114/2018/1998, adresa nr. 2/2/465/1999 a (...)care estimează recompensa la 2 miliarde rol, hotărârea CA din 22.09.1999 și nr. 10/22.10.1999, dispoziția din 14.04.2009";, sunt nelegale, neavând suport legal.
Cu privire la interpretarea unor înscrisuri depuse de reclamant la dosarul cauzei în susținerea pretențiilor sale, și pe care instanța de fond în mod greșit le-a interpretat ca recunoașteri succesive, recunoașteri ce au condus la întreruperea cursului dreptului material la acțiune, apelanta-pârâtă arată următoarele:
- Nota nr. 314/1/307/1993 de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, înscris prin care președintele (...) a aprobat o notă în vederea componenței unei comisii de verificare și examinare a ofertei tehnice;
- Prin Hotararea C.A. nr. 10/22.10.1999 s-a aprobat mandatarea directorului general de a negocia un contract cu reclamant privind stabilirea nivelului recompensei pentru acesta. Acest înscris nu conține nici o referire la vreo suma și nici vreo recunoaștere expresă din partea companiei în sensul de a se obliga să achite reclamantului vreo sumă cu titlu de recompensă sau drept patrimonial născut din brevet. Acestui înscris nu i se poate conferi valoarea juridică de act întrerupător de prescripție;
- Cât privește Dispoziția Directorului General al (...)nr. 45/14.04.2009, prin care s-a numit o comisie în vederea analizării și stabilirii drepturilor ce decurg din utilizarea circuitului de cale, apelanta-pârâtă apreciază că nici acest înscris nu are valoarea juridică a unei recunoașteri exprese de datorie, nu constituie un fapt generator de obligație, deoarece prin acest înscris pârâta nu recunoaste vreo sumă cu titlu de recompensă sau despagubire, actul în sine conține numai referiri la analizarea legalității și oportunității măsurii de recompensare a reclamantului.
În analizarea dosarului reclamantului s-a avut în vedere și aspectul dacă (...), ca producător specializat de echipament, deține vreun drept asupra brevetului, iar în urma verificării relațiilor sale contractuale, menționează apelanta-pârâtă, cu terții producători ai circuitelor respective (în temeiul cărora ea a achitat deja contravaloarea acestor instalații executate), apelanta-pârâtă a concluzionat prin actul nr. 1/8639/23.12.2009 (răspunsul său la solicitarea reclamantului) că "(…) pentru revendicările de plată a drepturilor ce vă revin în baza brevetului (…) considerăm că trebuie să vă adresați operatorilor economici care au produs, comercializează instalația (... și care prin utilizarea invenției dumneavoastră pentru producerea instalației de tip (...) au obligația să vă achite drepturile ce vă revin în condițiile legii".
Prin urmare, pentru interpretarea corectă a efectelor juridice produse de actele mai sus prezentate în cercetarea incidenței prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, apelanta-pârâtă apreciază că se impune ca Dispoziția Directorului General al (...)nr. 45/14.04.2009 să fie analizată împreună cu actul nr. 1/8639/23.12.2009 al cărui conținut exprimă în mod neechivoc refuzul de acordare a dreptului pretins de reclamant, motivat de faptul că ea, apelanta-pârâtă (...), achitase deja valoarea acestor circuite producătorului (...) de la care le-a achiziționat.
Învederează că, în susținerea tezei de mai sus, în sensul că (...) a beneficiat de circuitele de cale prin intermediul (...) SA, sunt și reținerile instanței de fond, respingând pretențiile reclamantului pentru perioada ulterioară anului 1996, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu, prin acordarea licenței exclusive către (...)de a produce și valorifica respectiva instalație, astfel încât reclamantul a autorizat și dobândirea de către clienții (...) a respectivei instalații).
Față de argumentele expuse, apelanta-pârâtă solicită a se constata că dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris pentru perioada 1990 - 2007, motiv pentru care solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii pentru intervalul 07.05.1990 - 07.05.2007.
d) Totodată, solicită a se constata că actele juridice apreciate de instanța de fond ca recunoașteri exprese vizează exclusiv circuitul de cale (...)circuit care nu beneficiază de protectia Legii nr. 64/1991 privind invențiile, astfel încât acestor acte nu li se poate conferi valoarea de acte juridice întreruptive de prescriptie, câtă vreme nu vizează circuitul asupra căruia reclamantul are brevet de invenție (respectiv circuitul ...).
4. Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune a cererilor de chemare în garanție, excepție invocată de chematele în garanție (...) și (...), apelanta-pârâtă arată următoarele:
a) Soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Astfel, sunt eronate rațiunile instanței de fond potrivit cărora: "... această excepție este întemeiată având în vedere cauza juridică a cererilor de chemare în garanție - antrenarea răspunderii contractuale a chematelor în garație - și data încheierii acestor contracte (704/4/266/2006 în cazul (...) și contracte la nivelul anului 1998 în cazul (...)). Recunoașterile făcute de pârât în privința pretențiilor reclamantului nu sunt de natură a întrerupe prescripția contractuală (ca orice act al unor terțe persoane, independent de orice voiță a chemaților în ngaranție). Prin urmare, termenul de 3 ani s-a împlinit anterior formulării cererilor de chemare în garanție, excepțiile fiind întemeiate".
Sub acest aspect, apelanta-pârâtă solicită a se reține următoarele:
Cererea de chemare în garanție este o formă de participare a terțelor persoane în procesul civil prin intermediul căreia una dintre părți poate solicita introducerea în litigiu a acelor persoane față de care functionează obligatia de garanție sau de despăgubire;
În cauza dedusă judecății, această cerere se întemeiază pe existența unei obligații legale.
Cererea de chemare în garanție este o cerere provocată, un mecanism juridic procesual și procedural care impune în mod obligatoriu existența unui proces pe rol, legea permițând promovarea unei asemenea cereri ori de câte ori partea ar putea să se îndrepte (în situația în care ar pierde procesul) împotriva altei persoane cu o acțiune în regres.
Câtă vreme reclamantul nu a declanșat o acțiune judiciară, prin care să-l provoace pe pârât, acesta din urmă nu poate avea o acțiune defensivă în sensul promovării unei acțiuni împotriva unui terț, astfel încât cererea de chemare în garanție nu se putea formula în afara procesului civil declanșat de reclamant.
Atât doctrina, cât și jurisprudența au înțeles să reglementeze această materie, deoarece se realizează o mai bună administrare a justiției, întrucât se pot soluționa, într-un singur cadru procesual, două acțiuni distincte, adică cererea principală și cererea de chemare în garanție.
Apelanta-pârâtă învederează că prezentele cereri de chemare în garanție au fost generate de acțiunea reclamantului, și nu ca o cerere formulată pe cale principală de către ea, (constituindu-se într-o modalitate defensivă a pârâtei).
Deși se constituie în instutuții de drept diferite, răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală au un element comun și anume: culpa.
Într-un raport juridic obligațional, care se întemeiază pe răspundere civilă delictuală sau răspundere civilă contractuală, culpa (vinovăția) are același efect juridic în ambele instituții, în sensul că atrage răspunderea subictului de drept civil care a încălcat fie o clauză contractuală, fie o prevedere legală prohibitivă.
Instituția chemării în garanție, ca instituție de drept procesual este creată în beneficiul pârâtului, căruia i se oferă acest mecanism juridic legal în condițiile în care în procesul declanșat de reclamant se regăsesc două raporturi juridice civile distincte, primul între reclamant și pârât, și în cel de-al doilea între pârât și chematul în garanție.
Apelanta-pârâtă învederează că nici literatura juridică și nici jurisprudența nu restrâng exercițiul dreptului pârâtului în a se folosi de instituția chemării în garanție la condiția ca răspunderea juridică dintre aceștia să fie de aceeași natură cu cea care a declanșat procesul, respectiv cea dintre reclamant și pârât.
Prin urmare, cele două instituții care reglementează răspunderea civilă se pot regăsi în cadrul aceluiași proces, iar a vorbi despre o chemare în garanție în afara unui proces apare ca un non sens.
Totodată, apelanta-pârâtă consideră că sunt incidente în cauză, pe cererile de chemare în garanție, atât răspunderea civilă contractuală, cât și răspunderea civilă delictuală, fiind aplicabile întocmai dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Învederează că momentul când ea, apelanta-pârâtă, a luat la cunoștință fr neîndeplinirea obligației de acordare a drepturilor ce decurg din acest brevet de invenție către inventator a fost data înregistrării cererii de chemare (23.04.2010) și consideră că nu se poate reține prescripția dreptului material la acțiune a cererilor de chemare în garanție, deoarece ea nu ar fi avut interes să promoveze o acțiune împotriva licențiatului (...)pentru a i se acorda inventatorului drepturile acestuia (această acțiune ar fi fost respinsă ca lipsită de interes).
În opinia sa, prescripția dreptului material la acțiune s-ar fi putut ridica numai în situația în care pârâta ar fi formulat o cerere reconvențională, deoarece această cerere trebuie să îndeplinească aceleași condiții de exercițiu ca și cele ale acțiunii exercitate pe cale principală.
Pe fondul cauzei, apelanta-pârâtă susține următoarele:
5. În ceea ce privește încheierea din 03.07.2012, prin care a fost respinsă nulitatea expertizei tehnice invocată de ea, apelanta-pârâtă precizează următoarele:
Instanța de fond, apreciază apelanta-pârâtă, în mod nepermis a respins nulitatea raportului de expertiză tehnică invocată de ea, deoarece expertul care a efectuat acest raport nu este expert judiciar, fapt confirmat de Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice.
Reținerile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) tribunalul apreciază, având în vedere și faptul că la desemnarea expertului a existat acordul expres al pârâtei, (...) că nu se impune constatarea nulității acestui raport, fiind incidente dispozițiile art. 201 alin. 3 C.proc. Civ.";, sunt nelegale.
Potrivit dispozițiilor art, 202 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile se pot învoi asupra numirii expertilor, însă numai cu privire la experții înscriși pe lista Biroului Local de Expertize.
În cazul în care există acordul părților, acestea pot să aleagă numai dintre experții care figurează în tabelul intocmit de Biroul Central de Expertize Tehnice Judiciare potrivit dispozitiilor OG nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară.
Apelanta-pârâtă învederează că la termenul din 29.11.2011 (fila 640 din dosarul de fond) când reclamantul l-a propus ca expert pe domnul, acesta nu a făcut cunoscut faptul că acesta nu este expert judiciar.
Astfel, reprezentantul său, arată apelanta-pârâtă, a fost de acord cu nimirea acestuia, dar fără a avea cunoștință de împrejurarea că acesta nu se află pe listele Biroului Local de Expertiză, deoarece în caz contrar s-ar fi opus la numirea acestuia pentru efectuarea expertizei.
Solicită a se constata că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 201 alin. 3 Cod procedură civilă, deoarece consințământul reprezentantului său a fost viciat (reclamantul cu intenție a ascuns aspectul că domnul (...)nu este expert judiciar).
Apelanta-pârâtă (...)arată că a luat la cunoștință de această împrejurare (că domnul (...)nu este expert judiciar) după depunerea la instanță a raportului de expertiză, motiv pentru care ea a înțeles să invoce nulitatea acestui raport.
De asemenea, arată că la termenul din 03.07.2012, când a fost transmisă lista cu experții judiciari de către Biroul Local de Expertize (fila 55 din dosar) însă reclamantul cu intenție a indus în eroare instanța, susținând că niciun expert din acea listă nu poate efectua expertiza în cauza dedusă judecații, deoarece experții menționați în lista Biroului Local de Expetiză cu specialitatea Exploatare Căi Ferate Locații și Material Rulant nu au cunoștințele necesare pentru efectuarea expertizei, iar singurul care ar fi în masură să efectueze expertiza dispusă în cauză este numai domnul.
Menționează că această specialitate este cu titlu generic, însă cuprinde și specializarea telecomenzi feroviare.
După cum se poate observa, chiar și din înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei, (aflate la dosarul cauzei și menționate în încheierea din 24.02.2011 la pag. 51 Vol. II, prin care a înțeles să dovedească că domnul (...)poate efectua experetiza judiciară și în prezenta cauză) expertiza dispusă în acel dosar a fost tot specialitatea Exploatare Căi Ferate Locații și Material Rulant și nu în specialitatea telecomenzi feroviare.
Arată că domnul expert (...)nu a facut dovada că este expert tehnic judiciar, acesta nu figurează în Tabelul experților autorizați de Ministerul Justitiei, fapt confirmat și de reclamant și reținut de instanța de fond în încheierea din data de 26.02.2013 unde se menționează că "(…) reclamantul, prin avocat, precizează că expertul (...)nu este un expert autorizat în acest domeniu" (fila 107).
Pentru toate aceste considerente, solicită să se constate nulitatea raportului de expertiză tehnică efectuat de domnul, deoarece acest raport nu are valoare juridică de Expertiză Tehnică Judiciară, ci numai valoare de înscris, iar pe cale de consecință, solicită anularea încheierii din 03.07.2012, prin care a fost respinsă nulitatea expertizei tehnice invocată de ea, arată apelanta-pârâtă, cu consecința refacerii raportului de expertiză tehnic de catre un expert judiciar ce va fi desemnat în cauză.
6. Referitor la încheierea din 26.02.2013, prin care instanța de fond a apreciat că expertul extrajudiciar tehnic a răspuns la obiecțiunile formulate de ea la raportul de expertiză tehnică, respectiv la încheierea din 23.04.2013 prin care a fost respinsă solicitarea sa privind efectuarea unei contraexpertize de către un expert judiciar.
Apelanta-pârâtă susține că sunt nelegale reținerile instanței de fond din încheierea din 26.02.2013 potrivit cărora ,,(...) având în vedere răspunsul la obiecțiuni formulat de expert, apreciază că acesta a răspuns obiecțiunilor";, arătând că expertul nu a răspuns la obiecțiunile formulate de ea și admise de instanță.
Prin completările la raportul de expertiză acesta răspunde la obiecțiunile sale astfel "(…) Consider că obiecțiunile formulate anterior (nr. 14/1/d/20287/2012) de (...)(...) la Raportul de Expertiză sunt nejustificate";.
Instanța de fond în mod nelegal a constatat că expertul a răspuns la obiecțiunile sale la Raportul de expertiză, deoarece după cum se poate constata expertul extrajudiciar prin completările la raportul de expertiză s-a rezumat numai a face urmatoarele afirmații ,,(...) celelalte aspecte pentru care se fac obiecțiuni sunt relative și nu absolute";; (...) afirmațiile de la Obiecțiunea 1 nu sunt relevante"; și "(...) obiectiunile 2,3,4,5 și 6 sunt deplasate";, fără însă a motiva tehnic aceste afirmații.
Apelanta-pârâtă solicită a se constata că expertul (...)s-a comportat ca un expert parte și nicidecum ca un expert judiciar desemnat de instanță pentru efectuarea unei expertize judiciare, depășindu-și astfel competențele, substituindu-se în rolul instanței, dovedind astfel, părtinire față de reclamant.
Considerentele instanței de fond din încheierea din 26.02.2013 potrivit cărora "(…) va pune în vedere pârâtei (...) ca în situația în care solicită contraexpertiză să depună înscrisuri și să indice un expert care să poată efectua această expertiză", sunt nelegale.
În opinia sa, instanta de fond în mod nepermis a condiționat solicitarea sa, referitoare la efectuarea unei contraexpertize, de depunerea unor înscrisuri noi, motivat de următoarele argumente:
La data de 08.10.2012, când părțile au fost convocate de către expertul, la sediul său, menționează apelanta-pârâtă, părțile, împreună cu expertul, au stabilit să se renunțe la transmiterea acelor planșe, iar expertiza tehnică să fie efectuată numai în raport de numarul de invertoare existente înainte și după punerea în funcțiune (PIF) a circuitelor de cale tip (...)fapt confirmat de expert prin actul depus la dosar pentru termenul din data de 16.10.2012 (fila 84 din dosar Vol. II), expertul urmând să refacă raportul de expertiză raportându-se numai la numărul de invertoare.
Acest aspect este confirmat și de reclamant, pozitia sa fiind menționată în încheierea din 26.02.2013 (fila 107 din dosarul de fond) ,,(...) reclamantul (...), personal, învederează că la data când au fost la Companie pentru a negocia, a spus că renunță la depunerea planșelor la expert, pentru că sunt mari (...) atunci dându-se parțial o astfel de soluție, respectiv să se dea numărul de invertoare";.
Astfel, la termenul din 16.10.2012, (...)a depus documentele cu privire la invertoare, urmând ca expertul să completeze raportul de expertiză.
Nelegale sunt și reținerile instanței de fond din încheierea din 23.04.2013 potrivit cărora ,,(...) respinge cererea de efectuare a unei contraexpertize în lipsa unor înscrisuri noi, apreciind că expertul desemnat a răspuns obiectivelor și a solicitat înscrisuri pentru a răspunde obiectiunilor";, apelanta-pârâtă solicitând a se constatra că ea a solicitat contraexpertiză motivat de următoarele aspecte:
- expertul nu a înțeles să răspundă la obiecțiunile formulate de ea (iar completările la raportul de expertiză urmau să fie efectuate în raport de numărul de invertoare), acesta fiind obligat potrivit încheierii de ședință din data de 03.07.2012 (fila 57 VoI II), să răspundă în concret la aceste obiecțiuni (obiecțiuni ce au fost formulate de ea și încuviințate de instanță);
- instanța de fond în mod nelegal a reținut că expertul a răspuns la obiecțiunile sale (însă, după cum se poate observa, acesta nu a răspuns la aceste obiecțiuni).
Față de cele arătate, învederează că instanta de fond în mod nelegal a condiționat efectuarea unei contraexpertize de depunerea unor înscrisuri noi, deoarece aceasta putea fi efectuată numai în raport de actele aflate la dosarul cauzei și de poziția reclamantului (în sensul că contraexpertiza urma să fie efectuată numai în raport de numărul de invertoare).
În opinia sa, arată apelanta-pârâtă, instanța de fond ar fi trebuit să constate că această contraexpertiză nu ar fi trebuit să fie condiționată de depunerea unor înscisuri noi (respectiv a planșelor la care reclamantul a renuntat în mod neechivoc) și că aceasta putea fi efectuată numai în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, tinând cont și de poziția reclamantului, și anume: compararea consumurilor energetice să se facă pe tipuri de stații mici, mijlocii, mari care să fie indicate de expert și nu ținând cont de un parametru general de calcul la 100 de circuite de cale reducere cu un invertor; că în lista de stații s-au trecut mai multe luând în considerare că nu toate stațiile au trecut de la circuite de cale în două secvențe la circuite de cale în patru secvențe (Ex: Brașov călători, Sighișoara, Alba Iulia au avut circuite de cale în șase secvențe cu consum energetic apropiat; reclamantul a renunțat la solicitările din Raport, situație confirmată atât de expert prin actul depus la dosar pentru termenul din data de 16.10.2012 (fila 84 din dosar Vol. II), cât și de reclamant (poziție menționată în încheierea din 26.02.2013);
- apelanta-pârâtă arată că și-a îndeplinit obligația pusă în sarcina sa de a indica un expert care să efectueze această contraexpertiză, în persoana domnului expert judiciar (...), expert care se regasește pe listele Biroului Local de Expertiză.
Față de cele arătate, solicită anularea acestei încheieri interlocutorii și, pe cale de consecință, să se dispună efectuarea unei noi expertize tehnice de către un expert judiciar.
7. Cu privire la încheierea din 18.03.2014, prin care au fost respinse obiecțiunile sale formulate la raportul de expertiză contabil, apelanta-pârâtă menționează următoarele:
a) Reținerile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) obiecțiunile formulate nu sunt suficient de tehnice"; reprezintă practic o lipsă de motivare a soluției de respingere a obiecțiunilor, apelanta-pârâtă învederând că instanta de fond în mod nelegal nu a admis obiecțiunile sale formulate la acest raport de expertiză și, pe cale de consecință, solicită refacerea acestuia pentru următoarele argumente:
Expertul contabil nu a precizat modul de calcul al pretului mediu al energiei electrice. Nu a arătat ce formulă de calcul s-a utilizat și nici cum s-a ajuns la valoarea folosită ca bază de calcul.
Economia de energie electrică luată în calcul în raportul de expertiză contabilă judiciară (0,6 kWh/75Hz) este de 4 ori mai mare decât valoarea care rezultă din calculul teoretic (corectat - 0,6 kWh/4 circuite = 0,15 kWh) din raportul de expertiză tehnică.
În Raportul de expertiză contabilă judiciară sunt luate în calcul numai efectele eliminării circuitelor de cale în două secvente nu și costurile implementării circuitelor de cale (...).
În acest sens sunt normele contabile care impun urmatorul mod de abordare:
Beneficiul reprezintă profitul financiar al unei intreprinderi, reprezentând diferența dintre câștigurile realizate și cheltuielile ocazionate de acesta.
Cheltuielile sunt definite drept diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile.
În componența cheltuielilor întreprinderii sunt delimitate două mari categorii, respectiv pierderi și cheltuieli care apar în procesul desfășurării activităților curente ale intreprinderii.
Apelanta-pârâtă precizează că un calcul corect impunea asocierea directă între costurile implicate și obținerea de venit.
În mod corect, expertul ar fi trebuit să raporteze costurile eliminării circuitelor în două secvențe la costurile implementării noilor circuite.
Expertul contabil nu a luat în calcul gradul de uzură fizică și morală al acestor componente, ci doar prețul de achiziție al produsului. Or, la data la care aceste componente au fost inlocuite acestea nu mai erau noi, erau deja uzate fizic și moral, astfel încât aplicarea prețului de achiziție este total eronată și conduce la un rezultat incorect.
De vreme ce baza de calcul pentru beneficiu se dovedește a fi incorectă (deoarece nu s-a scăzut din valoarea venitului realizat valoarea cheltuielilor aferente instalației), în mod corespunzator, valoarea actualizată este greșit stabilită, urmând a fi refăcută, deoarece nu a respectat reglementările legale contabile.
Baza de calcul pentru actualizare este greșită, deoarece s-a luat o actualizare medie pentru cei 20 ani, deși corect era să se ia în calcul rata inflației pe fiecare an în parte și nu în medie, deoarece formula de actualizare în raport cu rata inflației presupune un procent pe an și nu mediu.
Apelanta-pârâtă solicită a se constata că și Completarea la Raportul de expertiză contabilă conține erori de calcul al numărului de ore pentru verificările periodice, raportat la salariul mediu orar al personalului care a efectuat verificarea.
Sub acest aspect, apelanta-pârâtă menționează următoarele:
- expertul judiciar nu a ținut cont de înscrisurile și datele comunicate de ea, dovedind părtinire față de reclamant și lipsă de obiectivitate;
- din conținutul completării raportului de expertiză contabilă reiese că materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei a constat în Raportul de experiză tehnică și adresele transmise de (...)nr. 2/1/451/02.12.2013 și nr. 2/1/338/08.08.2013;
• expertul contabil, deși afirma că ,,(...) s-au examinat documentele (...) adresa nr. 2/1/338/08.08.2013"; unde sunt menționate normele de timp pentru verificare, acesta nu ține seama de aceste date menționate în aceste înscrisuri, efectuând astfel un calcul eronat;
• numărul de ore echivalente pentru verificarea periodică (6 luni) TR 2000B, TR 2000C, TR- 3B, a fost calculat pentru o normă de timp pentru verificare de 4 ore, și nu de 95 minute, așa cum ea, apelanta-pârâtă, i-a comunicat expertului prin actul nr. 2/1/338/2013;
• numărul de ore echivalente verificare periodică (1 an) KPT a fost calculat greșit pentru o perioadă de verificare de 1 an și o normă de verificare de 8 ore, și nu de o perioadă de verificare de 3 ani și o normă de verificare de 248 minute, așa cum ea i-a transmis prin actul nr. 2/1/338/08.08.2013;
• nu se precizează cum a fost stabilitî norma de timp de 8 ore pentru verificarea periodică (de 3 ani) la invertoare, componența echipei de verificare și salariul mediu ore/salariat pe baza cărora a fost calculată economia de manoperă; asa cum i-a comunicat ea, apelanta-pârâtă, expertului norma de timp pentru verificarea invertoarelor este de 6 ore și nu 8 ore cum greșit a menționat expertul;
• pentru calculul cuantumului beneficiului material - economie manoperă pentru verificare periodică KPT și a invertoarelor s-a utilizat în mod greșit salariul mediu orar pentru personalul care verifică echipamentele specific circuitului de cale tip (transmis de ea expertului prin actul nr. 2/1/451/02.12.2013); acest personal are o altă încadrare profesională și o altă grilă de salarizare.
Cum în Raportul de expertiză tehnică nu este prezentat calculul pentru verificarea echipamentelor (...)(acesta a reprezentat obiecțiunea nr. 6 formulată de e, menționează apelanta-pârâtă, la raportul de expertiză tehnică, obiecțiune la care nu a răspuns expertul tehnic) pentru a putea calcula în concret timpul economisit prin înlocuirea circuitului de cale în două secvențe cu circuitul de cale (...)solicitând să se constate că expertul contabil a fost practic în imposibilitate de a calcula un prezumtiv beneficiu.
Apelanta-pârâtă învederează că expertul contabil s-a rezumat numai la efectuarea unor simple calcule nefundamentate tehnic financiar - contabil, fără temei legal, nu a arătat în concret modul de calcul al beneficiului material referitor la manoperă raportat la numarul de ore anterior și dupa introducerea în cale a circuitului.
Or, pentru a calcula beneficiul material rezultat în urma unor eventuale economii referitoare la diminuarea manoperei, expertul contabil ar fi trebuit să calculeze diferența dințre costurile manoperei anterior și după introducerea în cale a circuitului (aspect care nu a fost prezentat în raportul de expertiză tehnică efectuat de domnul).
Așa cum a arătat și instanței de fond, expertul, potrivit pregătirii sale profesionale, ar fi trebuit să cunoască și să menționeze în conținutul raportului de expertiză că este în imposibilitate de a calcula beneficiul material, fără a cunoaște și a lua în calcul valoarea manoperei înainte și după introducerea în cale a circuitului.
Față de cele de mai sus, apelanta-pârâtă solicită a se constata că nici calculul manoperei în raport de salariul orar al personalului nu este corect efectuat, urmand ca și acesta să fie refăcut, apreciind că Raportul de expertiză contabilă este o lucrare îndoielnică, lipsită de profesionalism, concuziile acestuia fiind eronate, departe de realitate și de normele legale în materia financiar-contabilă referitoare la beneficiul material al unei întreprinderi.
b) Totodată, aoelanta-pârâtă precizează că nu sunt reale reținerile instanței de fond potrivit cărora motivul pentru care nu a luat în calcul aceste valori este lipsa documentelor din partea sa.
Contrar susținerilor instanței de fond, apelanta-pârâtă a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care reies costurile implementării noilor circuite (contractele încheiate de ea, apelanta-pârâtă, cu (...), IMSA, Construcții Feroviare Cluj).
Expertul contabil pentru a efectua o lucrare temeinică ar fi trebuit să studieze înscisuriele de la dosarul cauzei, fapt care nu s-a realizat.
Instanța de fond ar fi trebuit să rețină că susnținerile atât ale expertului contabil, cât și ale reclamantului sunt nereale (înscrisurile necesare efectuarii expertizei fiind depuse de ea, arată apelanta-pârâtă, la dosarul cauzei odată cu apărarile în cauză)
La data când au fost convocați de către expertul contabil, acesta a solicitat să depună numai actele solicitate de reclamant, deoarece este ținut de obiectivele propuse de acesta.
Reprezentanții săi, precizează apelanta-pârâtă, au arătat expertului contabil că beneficiul trebuie calculat potrivit normelor contabile în materie, însă acesta a refuzat, motivând că ea poate efectua obiecțini la raportul de expertiză.
Pentru toate aceste argumente, solicită anularea încheierii din 18.03.2014 și refacerea întregului raport de expertiză contabilă.
8. Referitor la argumentele instanței de fond potrivit cărora a admis în parte cererea reclamantului
Învederează că sunt nelegale reținerile instanței de fond potrivit cărora:
,,(...) în ceea ce privește perioada decembrie 1990 - 1996, tribunalul constată că invenția reclamantului a fost utilizată în mod susținut, iar nu doar experimental, acest aspect rezultând cu prisosință din raportul de expertizâ tehnică";; pag 14 alin. 9 din sentința apelată;
,,(...) dacă în luna decembrie 1990 invenția reclamantului a fost deja implementată într-o stație, cu un total de 15 circuite (...)în anul 1996 aceasta era implementată în două stații, cu un număr de";; pag 14 alin. 10 din sentința apelată;
,,(...) faptul că procedura de verificare omologare a unei invenții deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp, exclusiv din cauza pârâtei; nu poate fi o apărare primită de tribunal";. Pag. 14 ultim alineat din sentința apelată;
,,(...) cererea reclamantului este întemeiată (...) pentru perioada decembrie 1990 - 1996, Pag. 15 alin. 5 din sentința apelată;
,,(...) tribunalul apreciază că procentul de 10% este echitabil pentru ambele părți (procentul de 4% este stabilit pentru situațiile când unitatea are o anumită contribuție la invenție - resurse timp etc. Or, în cauză, invenția este realizată exclusiv prin efortul reclamantului, astfel încât nu se impune acordarea unui asemenea procent,";: Pag. 16 alin. 1 din sentinta apelată.
I. Referitor la perioada utilizării circuitului de cale în mod experimental, apelanta-pârâtă învederează că pe toată perioada 1990 - 1996, atât circuitul de cale, cât și circuitul de cale, au fost testate pe teren numai în scop experimental.
Referitor la circuitul de cale tip, circuit ce face obiectul brevetului de invenție.
Acest circuit de cale a fost testat pe teren în perioada 1990 - 1993.
Potrivit Notei nr. 31/2006/1990 aprobată de Secretar de Stat din cadrul Ministerului Transporturilor, acest circuit a fost folosit numai în scop experimental, fiind introdus un număr de.
În perioada 1990 - 1993, în urma analizei circuitului de cale, (echipament ce face obiectul brevetului de invenție), acesta a suportat numeroase modificări esențiale și anume: s-a mărit durata codului de la 48 de sinosoide de 75 Hz la, astfel încât s-a eliminat circuitul de revenire la zero, și s-a mărit de la 4 la 8 sinosoide pauza între secvențele alăturate (de la 52 ms la 104 ms); s-a modificat circuitul inițial de încărcare al condensatorului de 6,8 uF; s-au modificat valorile circuitului de temporizare a codului; s-a eliminat tranzistorul PNP din circuitul de control; s-a modificat frecvența multivibratorului la 20Khz.
Circuitul de cale ..., ce face obiectul brevetului de invenție, nu a rezolvat problema arătată în descrirea brevetului (coloana 1 ultim alineat din descrierea brevetului) și anume: "(...) problema pe care o rezolvă invenția de față este realizarea unui circuit de cale cu, cu consum redus de energie electrică, cu o mare stabilitate în timp, ce se poate utilize atât în stații cât și în linia curentă":
Față de rezultatele obținute în urma efectuării testelor, părțile interesate" inclusiv inventatorul (...), au renuntat la circuitul, urmând a fi testat noul circuit de cale (circuit ce nu face obiectul brevetului de invenție și nici obiectul unui alt brevet de invenție).
Reținerile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) în ceea ce privește perioada decembrie 1990 - 1996, tribunalul constată că invenția reclamantului a fost utilizată în mod susținut, iar nu doar experimental"; sunt eronate.
După cum a mai arătat și așa cum rezultă și din materialul probator, acestă invenție nu a fost folosită în mod susținut, cum greșit a reținut instanța de fond, ci a fost folosită numai în scop experimental.
Învederează că atât reclamantul, cât și expertul extrajudiciar (...)au indus în eroare instanța de fond în mod intenționat și nepermis, arătând că în perioada 1990 - 1993 circuitul a fost testat pe infrastructura feroviară publică, când în realitate în acea perioadă un alt circuit a fost testat, și anume circuitul ... (circuit protejat prin brevetul de invenție) dar care a fost retras.
Referitor la circuitul de cale tip, circuit ce nu face obiectul brevetului de invenție nr
Apelanta-pârâtă solicită a se constata că, în perioada 1990 - 1993, circuitul nici nu a fost introdus în cale, ci numai circuitul, iar circuitul a fost testat pe teren în perioada 1993 - 1996.
a) Reținerile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) faptul că procedura de verificare/omologare a unei invenții deja brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp exclusiv din cauza pârâtei, nu poate fi o apărare primită de tribunal";. (pag. 14 din sentința apelată) sunt greșite, deoarece acest circuit, care concură la siguranța circulației, a fost supus unui proceduri de omologare complexe.
Împrejurarea că această procedură a fost deosebit de complexă, fiind necesară o anumită perioadă de timp pentru efectuarea încercărilor pe teren a produsului (perioadă impusă de reglementările feroviare în domeniu și de,- în calitate de autoritate publică în domeniul feroviar), nu poate conduce la stabilirea unei culpe în sarcina sa, menționează apelanta-pârâtă, deoarece:
Învederează că nu ea a tergiversat acest proces de omologare, acesta fiind obligată să respecte întocmai procedurile legale în vigoare și recomandările.
Circuitul de cale a fost testat pe teren în perioada 1993 - 1996, fiind supus procedurii de omologare a produselor și serviciilor specifice transportului feroviat nr. 82/1992 aprobată prin Ordinului președintelui (...) nr. 49 din 01.11.1993.
În această procedură sunt prezentate regulile întregului proces de omologare a unui produs/serviciu specific transportului feroviar, astfel:
Volumul și complexitatea activităților care se desfășoară cu ocazia omologării se stabilesc de SN(...)în funcție de clasa de risc a produsului/ serviciului și de nivelul de exigență asupra calității conform recomandărilor Uniunii Internaționale a Căilor Ferate (UIC), iar clasa de risc și, nivelul de exigență asupra calității proprii unui produs/serviciu sunt cele stabilite prin reglementări ale UIC (CAP 1 pct. 1.3 și 1.4 din procedura de omologare);
Procedura de omologare a produselor/serviciilor se aplică la cererea producătorilor/prestatorilor (CAP. 3 pct. 3.1);
Omologarea preliminară autorizează trecerea la realizarea industrială a primei serii de produse, în condiții de supraveghere precizate, în vederea omologării finale (CAP 2 pct. 2.2 din procedură);
Omologarea finală are drept scop calificarea producătorului, executarea unor verificări și/sau încercări în conformitate cu documentele normative și validarea verificărilor și/sau încercărilor (CAP. 2 pct. 2.3 din procedură);
Petru nivele de exigență 1 și 2 producătorul trebuie să fie calificat, iar această calificare se pronunță ca urmare a evaluării de către (...) împreună cu (antecesoarea Autorității Feroviare Română AFER);
Încercările, verificările și/sau supravegherile se vor efectua de către (CAP. 3 pct. 3.8 din procedură);
Pentru produsele la care se aplică nivelele de exigență 1, 2 sau 3, dosarele de omologare trebuie să conțină planul calității, elaborat de producător (CAP. 3 pct. 3.10 din procedură);
Registrul Feroviar Român -, în calitate de autoritate de stat pentru calea ferată și metrou, în domeniul certificării și supravegherii tehnice a produselor/sistemelor/serviciilor, execută încercări, elaboreaza caiete de sarcini și emite certificate și buletine de încercări, care constituie piese esențiale pentru omologarea produselor/serviciilor.
Învederează că acest produs se încadreză în clasa de risc Al și nivelul 1 de exigență, aspect menționat și în Raportul comisiei de omologare preliminară nr., iar omologarea acestui circuit care concură la siguranța circulației feroviare a impus o analiză și o verificare specială din partea tuturor autorităților statului în acest domeniu.
Potrivit acestei proceduri, producătorul (...) avea obligația de a depune o cerere de omologare preliminară, însoțită de toată documentația produsului ce urma a fi omologate.
Împrejurarea că cererea de omologare preliminară (însoțită de documentația obligatorie) a fost depusă de către fabricat cu întâziere, arată apelanta-pârâtă, față de momentul brevetării produsului, deoarece a fost necesar îndeplinirea de catre producător a unor cerințe legale, nu poate atrage vreo culpă a sa.
Solicită a se constata că potrivit Raportului comisiei de omologare preliminară nr., la dosarul de omologare preliminară au fost depuse 6 (șase) încercări elaborate de REFER RA.
Mai mult decât atât, Comisia de omologare preliminară (din care au făcut parte reprezantanți din cadrul, dar și reclamantul (...)) a recomandat în vederea omologării finale următoarele:
- redactarea unei noi norme tehnice, cu un conținut mai concis;
- omologarea individuală a subansamblurilor;
- precizarea controlului de flux tehnologic efectuat de organele ale fabricantului.
Pentru toate aceste aspecte arătate, învederează că acest produs a fost supus unei proceduri speciale de omologare, fiind necesare respectarea toturor măsurilor legale cu privire la siguranța circulației feroviare, iar perioada de timp îndelungată în vederea testărilor pe teren nu poate atrage vreo culpă din partea sa, menționează apelanta-pârâtă.
b) Aprecierile instanței de fond potrivit cărora ,,(...) dacă în luna decembrie 1990 invenția reclamantului a fost deja implementată într-o stație, cu un total de 15 circuite, în anul 1996 aceasta era implementată în două stații, cu un număr de 569 circuite"; nu pot fi reținute.
Asa cum a mai aratat, în anul 1990 nu circuitul de cale (...)a fost implementat în statia Corlătești, ci un alt circuit, și anume.
Arată că nu ea a impus numărul de circuite ce urmau a fi experimentate pe teren ci comisia de omologare (care a impus și numarul de circuite de cale care au fost supuse încercărilor/verificărilor, pentru a stabili comportarea acestei instalații pe teren, respectiv un numar minim de 500 de circuite).
Învederează că punerea pe teren a unui număr minim de 500 de circuite de cale a fost o condiție sine qua non a comisiei de omologare în vederea omologării finale a circuitului.
Simpla împrejurare că a fost implementat un număr de 569 circuite (număr impus de comisia de omologare) nu poate conduce la soluția potrivit căreia "(...) invenția a fost utilizată în mod susținut", și nu în mod experimental.
Rugăm să se observe că din înscrisurile depuse de ea, apelanta-pârâtă, rezultă fără echivoc că atât circuitul (pe perioada 1990 - 1993), cât și circuitul (pe perioada 1993 - 1996) au fost folosite numai în mod experimental și nu susținut, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Pentru toate aceste argumente, învederează că sentința civilă apelată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 34 lit. e) din Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții, care prevăd expres că "(...) nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la arte 32 și 33 (...) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției brevetate";.
Natura specială a acestui circuit și anume, aceea de element concret al infrastructurii feroviare publice, natură dată de legea specială a sa și anume Anexa nr. 2 la H.G nr. 581/1998, a impus folosirea numai în scop experimental și nu comercial a circuitului, deoarece acesta trebuia să îndeplinească toate condițiile și paramentrii tehnici în privința siguranței circulației feroviare.
Din materialul probator depus la dosarul de fond, respectiv Raportul de omologare finală nr. 112/2/4005/1996, reiese fără putință de tăgadă că pănă la omologarea finală în anul 1996, circuitul de cale tip a fost folosit numai în scopuri experimentale (fila 71 Vol. 1 din dosar).
Chiar reclamantul, recunoaște în conținutul cererii introductive (pagina 3 alin. 7 din cererea introductivă) că acest circuit ,,(...) după o îndelungă testare, în 16.11.1993 a fost omologat preliminar, iar ulterior în 29.07.1996 a fost omologat final";.
Față de cele arătate, solicită a se constata că perioadei 1990 - 1996 îi sunt aplicabile dispozițiile art. 34 lit. e) din Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții.
II. Referitor la cuantumul sumei la care a fost obligată către reclamant, apelanta-pârâtă menționează următoarele:
a) Reținerile instanței de fond potrivit cărora "(…) Întrucât invenția nu a fost realizată în condițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 64/1991, nu sunt aplicabile decât prin analogie dispozițiile art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008" nu pot fi reținute.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a aplicat prin analogie dispozițiile art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008.
În opinia sa, dispozițiile legale mai sus menționate nu îi sunt aplicabile reclamantului pentru următoarele argumente:
a.1 Reclamantul nu avea calitatea de angajat la data 07.05.1990, data constituirii depozitului cererii de brevet de invenție insoțită de descrierea invenției.
Potrivit actului (...)- Direcția de Resurse Umane nr. 8/1.1/446/18.05.2010, la data constituirii depozitului cererii de brevet de invenție, reclamantul nu avea calitatea de salariat al (...) (antecesoarea sa), acesta fiind încadrat în perioda 15.09.1974 - 18.12.1991 la Institutul Politehnic București - Catedra de Telecomenzi Feroviare, având, încadrarea de Șef lucrări;
În opinia sa, raportat la conținutul normei juridice, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991, inventatorul ar fi trebuit să aibă calitatea de angajat la data întocmirii documetației tehnice (descrierea invenției), iar invenția să fie realizată în exercitarea funcției deținută la angajator;
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 raportat la dispozițiile art. 14 alin. 1 din HG nr. 547/2008, cererea de brevet de invenție cuprinde un formular de solicitare insoțit de o descriere a invenției, revendicările și, după caz, desenele la care se face referire în descriere și/sau revendicări; ori după cum se poate constata, la data întocmirii documentației tehnice inventatorul nu avea calitatea de angajat al (...) (antecesoarea sa);
a.2 Calitatea de angajat este o condiție sine qua non, pentru a-i putea fi aplicabile dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. b și art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții denumit ,,(drepturile bănești ale inventatorilor salariați)";.
Consideră că pentru a-i fi aplicabile atât dispozițiile art. 5 alin. 1 litera b raportat la art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991, cât și dispozițiile art. 91 HG nr. 547/2008, inventatorul trebuia să aibă calitatea de angajat al întreprinderii anterior depunerii cererii de brevet de inventie și întocmirii documetației tehnice (descrierea invenției) și nu ulterior acesteia, cum în mod greșit susține inventatorul reclamant, iar invenția să fie realizată în exercitarea funcției deținută la angajator;
Împrejurarea că după data depunerii cererii de brevet de invenție însoțită de documentația tehnică, inventatorul a dobândit calitatea de angajat al (...) (fiind angajat la (...) la data de 18.12.1991), nu este de natură a schimba situatia de fapt prezentată mai sus și probată de ea, menționează apelanta-pârâtă, cu înscrisurile aflate la dosar.
Inventatorul a solicitat angajarea la (...) (după depunerea cererii de brevet) deoarece acesta a avut un interes major în a-și valorifica brevetul de invenție, putând astfel să-și testeze pe teren invenția, pe cheltuiala ei, menționează apelanta-pârâtă.
Concluzionând pe acest aspect, apelanta-pârâtă învederează că la data depunerii la (...) a cererii de brevet, insoțită de documentatia tehnică a invenției, reclamantul nu avea calitatea de angajat al unității, că nu a realizat invenția în exercitarea vreunei funcții la (...), acesta fiind străin de societate, iar, pe cale de consecință, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 lit.b și art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul, de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții.
Din interpretarea "per a contrarie" a textelor de lege mai sus invocate, rezultă că dacă titularul de brevet nu are calitate de salariat, pentru stabilirea beneficiului material ce se poate acorda inventatorului ne salariat (atunci când partile nu cad de acord asupra vreunei sume) se poate lua în discuție un procent mai mic de 4 % din beneficiul material, devreme ce legea stabilește stabilește în mod imperativ că numai în situația în care inventatorul este salariat procentul minim este de 4 %.
b) Nici reținerile potrivit cărora "(…) tribunalul apreciază că procentul de 10% este echitabil pentru ambele părți (procentul de 4% este stabilit pentru situațiile când unitatea are o anumită contribuție la invenție - resurse timp etc. Or, în cauză, invenția este realizată exclusiv prin efortul reclamantului, astfel încât nu se impune acordarea unui asemenea procent." (Pag. 16 alin. 1 din sentința apelată) nu pot fi reținute.
Apelanta-pârâtă arată că, în ipoteza în care instanța va înlătura toate aparările sale arătate mai sus și va reține că reclamantul are calitate de inventator și pentru circuitul de cale tip (...)fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b și art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenții, înțelege să critice și argumentele instanței de fond potrivit cărora ,,(...) tribunalul apreciază că procentul de 10% este echitabil pentru ambele părți (procentul de 4% este stabilit pentru situațiile când unitatea are o anumită contribuție la invenție - resurse timp etc. Or, în cauză, invenția este realizată exclusiv prin efortul reclamantului, astfel încât nu se impune acordarea unui asemenea procent;";. (Pag. 16 alin. 1 din sentința apelată).
În opinia sa, instanța de fond în mod nelegal a acordat procentul de 10 % din beneficiile determinate pentru perioada 1990 - 1996, reținând că unitatea nu a avut nicio contribuție la implementarea circuitului ....
Sub acest aspect, apelanta-pârâtă arată următoarele:
Prin Nota nr. 31/2006/1990 prin care a fost aprobată încercarea pe teren a circuitului de cale ..., s-au dispus ca supravegherea acestui circuit să fie efectuată și de personalul antecesoarei sale (...) (supravegherea a fost efectuată de impiegatul de mișcare - IDM); că circulația trenurilor în stația Corlătești va fi restricționată, iar pesonalul (...) va întocmi prescripții de funcționare a instalației CED în condițiile experimentării noilor circuite.
Toate acestea reprezintă activități concrete ale societății, având o contribuție susținută în experimentarea pe teren a produsului și, totodată, atestă implicarea directă în testarea și sustinerea logistică pentru omologarea circuitului, deoarece acesta viza protejarea unui interes public major acela de a fi asigurată siguranța circulației trenurilor.
Prin actul nr. 31/847/23.05.1990, (...)a aprobat alocarea sumelor pentru instalarea circuitelor ... în scop experimental; potrivit acestui act reiese fără putință de tăgadă că reclamantul nu a avut nicio contribuție materială la implementarea și testarea pe teren a acestui produs.
Totodată, solicită a se constata că (...) RA a avut o contribuție esențială, prin personalul de specialitate, atât la implementarea circuitului, cât și la realizarea noului circuit.
Așa cum a mai precizat, apelanta-pârâtă menționează că circuitul de cale, ce face obiectul brevetului de invenție, nu a avut rezultatele așteptate, și, ca atare, a fost retras.
Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă din care să rezulte costurile suportate de acesta nici cu privire la implementarea circuitului, și nici cu implementarea circuitului ....
De asemenea, apelanta-pârâtă solicită a se reține că reclamantul a depus la dosarul cauzei numai chitanțele de menținere în vigoare a brevetului de invenție (cheltuieli care incumbă exclusiv titularului de brevet).
Pentru aceste argumente, consideră că procentul de 10 % acordat de instanța de fond nu este nici justificat și nici legal.
Mai mult decât atât, circuitul (...)nu este creația exclusivă a reclamantului, ci este rezultatul unei activități de echipă a tuturor specialiștilor din cadrul autorităților statului și fabricantului.
Consideră că, dacă aceste observații nu ar fi fost făcute de o astfel de echipă, circuitul de cale (...)nu ar fi existat azi.
Totodată, învederează faptul că nu (...), în calitatea sa de persoană juridică de drept privat, folosește circuitul de cale (...)ci Statul Român, în calitate de proprietar al infrastructurii feroviare publice, iar pe cale de consecință, în ipoteza în care va stabili o sumă pentru recompensarea reclamantului, acestă sumă să fie acordată de Ministerul Finanțelor, ca reprezentant legal al statului.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului formulat și, pe cale de consecință, să se dispună:
- modificarea în parte a sentinței apelate față de sumele ce au fost admise de instanța de fond pe intervalul 1990 - 1996 și menținerea sentinței pe sumele ce au fost respinse pe intervalul 1996 - 2010;
- anularea încheierilor interlocutorii mai sus menționate cu consecința admiterii excepțiilor invocate de ea și refacerea expertizelor dispuse în cauză;
- iar pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii reclamantului, în principal, ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, și în subsidiar, ca neîntemeiată și nedovedită și pe intervalul 1990 - 1996;
- cu cheltuieli de judecată, atât cele efectuate în dosarul de fond, cât și, cele ce vor fi efectuate în prezenta cale de atac.
În consecință, apelantul-pârât solicită admiterea apelului și, pe cale de consecință, să se dispună:
Modificarea în parte a sentinței apelate față de sumele ce au fost admise de instanța de fond pe intervalul 1990 - 1996 și menținerea sentinței pe sumele ce au fost respinse pe intervalul 1996 - 2010;
Apelanta-pârâtă arată că anularea încheierilor interlocutorii mai sus menționate cu consecința admiterii excepțiilor invocate de ea și refacerea expertizelor dispuse în cauză;
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii reclamantului, în principal, ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și, în subsidiar, ca neîntemeiată și nedovedită și pe intervalul 1990 - 1996.
Cu cheltuieli de judecată, efectuate în dosarul de fond și în prezenta cale de atac.
În drept, dispozițiile art. 282 și următoarele din Codul de procedură civilă 1865, art. 969 Cod civil 1964, Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 64/1991, HG nr. 547/2008, HG nr. 581/1998, HG nr. 589/2006.
(...)(...) a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelantul-reclamant (...), prin care solicită respingerea apelului reclamantului ca nefondat, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, în principal, ca formulată de persoane fără calitate procesuală activă, și în subsidiar, ca neîntemeiată și nedovedită, pentru urmatoarele motive:
Criticile apelantei referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile nr. /28.03.2013 sunt nefondate pentru următoarele argumente:
I. Susținerile apelantei potrivit cărora ,,(...) în mod eronat instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește perioada ulterioară anului 1996, nu mai sunt îndeplinite condițiile civile delictuale ale pârâtei (...)"; sunt eronate.
Sub acest aspect, intimata arată următoarele:
Obiectul brevetului de invenție îl constituie o metodă de control și instalația pentru circuite de cale materializată în "Instalație de control pentru circuitele de cale cu impulsuri de curent alternativ tip ..." și nu circuit de cale tip (...)cum greșit a arătat reclamantul.
Intimata învederează că noul circuit de cale (...)nu face obiectul brevetului de invenție. Iar reclamantul inventator nu are protecția conferită de lege pentru acest circuit, pentru a beneficia de drepturile materiale potrivit Legii nr. 64/1991.
Sub acest aspect intimata arată următoarele:
1. La data de 07.05.1990 inventatorul a depus la OSIM Cererea de brevet de invenție, însoțită de descrierea acesteia și desenele corespunzătoare;
La data de 09.05.1990, (...)antecesoarea (...) SA, prin actul nr. a făcut cunoscut circuitul ... și nu circuitul (...)Ministerului Transporturilor, Regionalei, CF București, IPCF București, IPB - Facultatea Transporturi și ICPTT București, transmitând acestora "(…) proiectul Notei de Comandă - Redactarea 1 pentru produsul Echipament pt. circuit de cale secvențial cu comutație statică în impulsuri de curent alternativ tip ...".
Potrivit Notei nr. 31/2006/1990, echipamentul ... a fost introdus experimental timp de 5 luni cu respectarea măsurilor de siguranța circulației trenurilor (aceste măsuri de siguranța circulației trenurilor fiind asigurate de personalul (...)) Anexa nr. 5 la prezenta cerere.
În perioada anilor 1991 - 1993, (...) Bucuresți împreună cu (...)prin D.A.T.R., (...) prin Regionala CF București, I.P.C.F., I.C.P.T.T prin Secția Automatizări și Institutul Politihnic București - Catedra Telecomenzi Feroviare au analizat stadiul experimentării noului produs și măsurile ce s-au impus pentru omologarea și finalizarea circuitului ....
Circuitul de cale ..., ce face obiectul brevetului de invenție, nu a rezolvat problema arătată în descrirea brevetului 105793 (coloana 1 ultim alineat din descrierea brevetului) și anume: ,,(…) problema pe care o rezolvă invenția de față este realizarea unui circuit de cale cu fiabilitate globală ridicată, cu consum redus de energie electrică, cu o mare stabilitate în timp, ce se poate utiliza atât în stații cât și în linia curentă";.
Față de rezultatele obținute în urma testărilor s-a renunțat la circuitul ....
Intimata-pârâtă arată diferențele esențiale dintre cele două circuite de cale, recpectiv diferențierile dintre ... și ...:
• Circuitul de cale ... este descris în brevetul de invenție astfel:
;
• Noul Circuit de cale (...)este descris astfel:
i. Modificări în structura emițătorului electronic de cod
- durata codului este de (și nu de așa cum este la circuitul de cale ...)
- s-a eliminat circuitul de revenire la zero,
- s-a mărit de la sinusoide pauza între secvențele alăturate (de la ms);
ii. Modificări în structura decodificatorului electronic
- s-a modificat circuitul inițial de încărcare al condensatorului de 6,8 uF;
- s-au modificat valorile circuitului de temporizare a codului; s-a eliminat tranzistorul PNP din circuitul de control;
- s-a modificat frecvența multivibratorului la 20Khz.
Circuitul de cale denumit (...)este un nou circuit, diferit de cel descris în brevetul de invenție, circuit care nu este protejat potrivit Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.
Astfel, metoda utilizată de circuitul (...)(implementată pe rețeaua CFR) este diferită de metoda de control folosită de circuitul de cale ... (metodă descrisă în brevetul de invenție); altfel spus echipamentele circuitului (...)nu folosesc metoda de control utilizată de circuitul ... descrisă în brevetul de invenție.
2. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 64/1991 ,,(...) drepturile asupra unei invenții sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenție de către OSIM, în condițiile legii";.
3. Consideră că pentru a putea beneficia de protecția conferită de lege, reclamantul avea obligația de a depune la (...) o nouă cerere de brevet de invenție pentru noul circuit de cale (...)deoarece modificările suportate de circuitul ... au fost esențiale.
Însă, după cum se poate constata, noul circuit (...)nu a fost înregistrat la (...) (nu face obiectul unui brevet de invenție), iar reclamantul nu are protecția conferită de lege pentru acest circuit, acesta putând fi exploatat liber de către terți fără vreo sancțiune prevăzută de lege.
Pentru aceste motive, solicită a se constata că pentru perioada 1996 - 2010 nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina sa, deoarece acest circuit de cale (...)nu beneficiază de protecția legii, putând fi utilizat liber de către terți.
În ipoteza în care instanța nu va îmbrățișa argumentele sale de mai sus și va considera că circuitul de cale (...)beneficiază de protecție legală, înțelege să crititice motivele de apel formulate de apelanta-reclamantă, după cum urmează:
II. Susținerile apelantei potrivit cărora "(...) în mod eronat instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește perioada ulterioară anului 1996, nu mai sunt îndeplinite condițiile civile delictuale ale pârâtei (...)"; sunt eronate.
În opinia sa, sunt temeinice și legale considerentele instanței de fond potrivit cărora, în ceea ce privește perioada ulterioară anului 1996, când reclamentul a încheiat contractul nr., prin care a acordat licență exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Consideră că instanța de fond în mod corect a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece:
1. Între reclamantul (...)și (...) a fost încheiat contractul nr. 505/30.08.1996, prin care primul a acordat licență exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează revendicările din brevetul de invenție nr.
2. Potrivit art. II din contractul mai sus menționat (...)s-a obligat, în principal să:
- producă echipamentul (circuitul de cale ...);
- valorifice acest echipament pe teritoriul Romaniei;
- țină evidența cantitativă a produselor livrate beneficiarilor acestor produse;
- să nu refuze și să execute la termenele contractuale toate comenzile primite în perioada de valabilitate a contractului de licență.
Iar potrivit art. III din același contract, inventatorul (...)s-a obligat, în principal, să nu intre în relații de afaceri personale, în scopul producerii și comercializării altor produse similare, pe baza brevetului, cu terțe persoane fizie sau juridice.
Totodată, părțile au prevazut la art. IV din contractul de licență ca (...) să achite trimestrial inventatorului 15% brut din încasările fără TVA, realizate prin valorificarea produselor.
2. Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 64/1991 "(...) dreptul la brevet și drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte"; iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că "(...) transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licență exclusivă sau neexclusivă";.
Contractul de licență este contractul prin care titularul de brevet transmite unei alte persoane, în totalitate sau în parte, dreptul de folosință asupra unei invenții brevetate în schimbul unei plăți.
Potrivit dispozițiilor art. 81 alin. 5 din HG nr. privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 ,,(...) licența este exclusivă când licențiatorul se obligă să nu mai transmită drepturile cu privire la exploatarea invenției și altor persoane";, iar alin. 6 al aceluiași articol prevede că ,,(...) în cazul licenței exclusive licențiatorul își conservă dreptul de exploatare a invenției";.
Față de textele legale menționate mai sus, prin licența excusivă se transmite dreptuile de folosință asupra unei invenții pe o anumită perioadă de timp și pe un anumit teritoriu, titularul brevetului nemaiputând exploata invenția pe durata și teritoriul prevăzut în contract, însă poate exploata și transmite invenția pentru o altă perioadă de timp și pe alt teritoriu.
Intimata învederează că reclamantul și-a conservat dreptul de exploatare pe teritoriul României, pe toată durata de valabilitate a brevetului, mai exact de la omologarea finală a invenției și până la expirarea perioadei de protecție a brevetului (30.08. 1996 - 07.05.2010) acordând licență excusivă de producție și instalare singurului producator de la acea vreme (...)
Intimata arată că ea a încheiat contracte cu licențiatul (...)pentru introducerea în cale a acestor circuite, plătindu-i acestuia atât prețul subansamblurilor specifice instalației (...)cât și lucrările de montaj și de punere în funcțiune a acestui circuit.
Învederează că, potrivit contractului de licență exclusivă, (...)este entitate abilitată să producă și să instaleze acest circuit de cale, iar ea, intimata, nu a introdus în infrastructura publică acest circuit fără acordul licențiatului (...), acord meterializat prin încheierea contractelor de montaj al acelui circuit ((...)fiind un terț beneficiar).
Intimata susține că argumentele instanței de fond potrivit cărora "(...) prin autorizația acordată (...) de a produce și instala (...)și de a valorifica pe teritoriul României această instalație, reclamantul a autorizat și dobândirea de către clienții (...) a respectivei instalații" sunt temeinice și legale, iar pe cale de consecință criticile reclamantei apelante nu au suport legal.
III. Argumentele apelantei-reclamante potrivit cărora ea, intimata (...), a utilizat fără drept invenția reclamantului, întrucât revendicarea 1 nu a făcut obiectul contractului dintre acesta și (...) SA, nu au susținere legală. Pag. 12 alin. 3 din cererea de apel a reclamantului.
Totodată, solicită a se constata că reținerile instanței de fond potrivit cărora "(...) este adevărat că nu fac obiectul acestei cesiuni revendicarea 1 din brevet (metodă de control), însă tribunalul apreciază că autorizând valorificarea instalației (realizate conform revendicării 1), aceasta a autorizat implicit și folosirea respectivei metode de control" sunt temeinice și legale.
Învederează că denpmirea de metodă de control cu impulsuri de tensiune alternativă este o denumire generică, fiind folosită la toate tipurile de circuite de cale existente pe rețeaua(...)(introduse înainte de anul 1990).
Circuitele de cale în două secvențe, și circuitul de cale folosesc tot o metodă de control cu impulsuri de tensiune alternativă.
Ceea ce diferențiază aceste circuite este durata impulsului și a pauzei între impulsuri, astfel că:
- La circuitul de cale ... durata codului este de, iar durata pauzei între impulsuri a două secvențe alăturate este de;
- La circuitul de cale (...)durata codului este de, iar durata pauzei între impulsurile a două secvențe alăturate este de 8 sinusoide.
Totodată, învederează că nici reclamantul (prin cererea de chemare în judecată sau prin cererea de apel), dar nici expertul extrajudiciar tehnic, nu indică în concret în ce constă utilizarea procedeului sau a metodei brevetată.
În conținutul raportului de expertiză tehnică se face vorbire numai de circuit de cale (...)reprezentând un produs și nu un procedeu, așa cum eronat susține reclamantul.
Intimata consideră că Raportul de expertiză tehnică ar fi trebuit să stabilească în ce constă folosirea procedeului, astfel încât să lămurească instanța asupra acțiunii în contrafacere.
Mai mult decât atât, expertul indică în conținutul raportului de expertiză că liniile sunt echipate cu circuite de cale (...)însă proiectele de centralizare electronică sunt implementate de Alca Tel AG, Siemens, (...)(pag. 9 - 15 din raportul de expertiză tehnică), rezultând fără putință de tăgadă că este vorba de un produs și nu de un procedeu sau metodă.
Dispozițiile art. 64 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții definesc interpretarea revendicărilor astfel:
Alin 4 ,,(...) în situația în care o revendicare definește un produs prin procedeul său, de fabricație, acea revendicare va fi interpretată ca definind produsul în sine, cu caracteristicile conferite de procedeul de fabricație";;
Alin 5 ,,(...) în situația în care o revendicare definește un produs pentru o utilizare specifică, revendicarea va fi interpretată ca definind produsul limitat excusiv la acea utilizare";.
Învederează faptul că instalația (produsul) circuite de cale tip (...)cu subansamblurile ei specifice:
1. Rama de tip G pentru verificarea codurilor;
2. Rama de tip I pentru montarea releelor de prag în impulsuri și a decodificatoarelor de tip BDEF - 4;
3. Precum și toate celelalte subansambluri (menționate la punctele 2 - 14 din contractul de licență cu (...)),
constituie obiectul contractului de licență nr. încheiat între inventator și (...)
De asemenea, arată că potrivit susținerilor apelantului-reclamant potrivit cărora ,,(...) (...) avea în sarcina sa obligația de a respecta drepturile de autor ale subsemnatului și de a respecta proiectul, metoda brevetată, fără a le aduce modificări. Prectic, (...) nu avea dreptul de a elabora proiecte privind folosirea metodei, fiind obligată și după semanrea contractului cu subsemnatul să îmi respecte dreptul de proprietate intelectuală sub acest aspect al nefolosirii revendicării nr. 1". Pag. 11 alin. 5 și 6 din cererea de apel, acesta recunoște fără putință de tăgadă că, prin neacordarea licenției producătorului (...) asupra revendicării 1 (privind metoda) s-a protejat față de acest producător de o eventuală acțiune în contrafacere.
Numai producătorul ar fi putut să încalce dreptul de proprietate al apelantului-reclamant, prin folosirea metodei fără acordul presupusului inventator (fabricând produsul - Instalația, conform metodei).
Acesta este rațiunea pentru care producătorul (...)nu a primit licență exclusivă de la apelantul-reclamant și cu privire la revendicarea 1, iar susținerea potrivit căreia ,,(...) (...)a încălcat dreptul meu de proprietate intelectuală necedat - revendicarea 1"; este departe de adevăr și de o susținere legală.
Intimata învederează că instalația este realizată potrivit metodei, iar această instalație impreună cu metoda reprezintă un tot unitar; altfel spus, instalația nu poate funcționa fără metoda specifică, iar metoda dacă nu este materializată intr-o instalație nu are nicio finalitate practică.
IV. De asemenea, intimata arată că susținerile apelantului-reclamant potrivit cărora, în anul 1993, după eliberarea brevetului și după publicarea textului descrierii invenției, acesta a făcut prima ofertă de cesiune unității la care era angajat la acel moment: (...)(...), nu sunt adevărate. (pag. 3 alin. 6 din cererea de apel a reclamantului).
Arată că la data de 09.05.1990, (...)antecesoarea (...) SA, prin actul nra făcut cunoscut circuitul ... Ministerului Transporturilor, Regionalei CF București, IPCF București, IPB - Facultatea Transporturi și ICPTT București, transmitând acestora ,,(...) proiectul Notei de Comandă - Redactarea 1 pentru produsul...";.
Intimata învederează că apelantul-reclamant cu intenție induce în eroare instanța, deoarece acesta a făcut cunoscută invenția producătorului (...)(antecesoarea (...) SA), și nu cum greșit arată în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel, că i-ar fi făcut ei prima dată cunoscută invenția.
După cum a arătat, menționează intimata, (...)i-a făcut cunoscută invenția ei, și nu reclamantul-apelant.
Față de cele arătate, invocă reaua-credință a apelantului-reclamant, că pe tot cuprinsul desfășurării procesului a făcut afirmații neadevărate și trunchiate.
Concluzionând, solicită respingerea apelului-reclamantului ca nefondat, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, în principal, ca formulată de persoane fără calitate procesuală activă, și în subsidiar, ca neîntemeiată și nedovedită pentru toate pretențiile reclamantului. (atât pentru perioada 1990 - 1996, cât și pentru perioada 1996 - 2010).
În drept, a invocat dispozițiile art. 282 și următoarele din Codul de procedură civilă 1865, art. 969 Cod civil 1964, Decretul nr. 167/ 1958, Legea nr. 64/1991, HG nr. 547/2008, HG nr. 581/1998, HG nr. 589/2006.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva încheierii din data de 11.10.2011:
1. Prin încheierea din data de 11.10.2011 tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a (...)în privința cererii de chemare în judecată, reținând că aceasta are calitate procesuală pasivă întrucât reclamantul pretinde antrenarea răspunderii delictuale pentru folosirea și exploatarea metodei, dar și a produsului obținut direct prin procedeul brevetat, faptă interzisă de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, ca urmare a comenzilor pe bază de caiet de sarcini emise de către pârâtă.
Critica apelantei-pârâte este în sensul că (...)nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece a introdus în infrastructura publică feroviară circuitul de cale brevetat de apelantul-reclamant, nu în calitate de proprietar, ci în calitate de concesionar al infrastructurii publice feroviare; or răspunderea pentru obligațiile asumate de instituțiile statului aparține Statului român.
Pe de altă parte, arată apelantul-pârât, pentru perioada anilor 1990 - 1996, Statul Român prin (...)și-a dat acordul cu privire la programul de testare a circuitului de cale brevetat de reclamant.
Curtea reține că prin HG nr. 235/1991, Departamentul(...)care funcționa în cadrul Ministerului Transporturilor a fost reorganizat ca regie autonomă de interes național, cu capital integral de stat, cu denumirea (...) - RA.
Prin HG nr. 581/1998 a fost înființată
prin reorganizarea Societății Naționale, având ca obiect principal de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice.
În Anexa 2 la HG nr. 581/1998 sunt prevăzute elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice, iar potrivit propriilor susțineri ale apelantei-pârâte, circuitele de cale (...) sunt parte componentă a instalației de centralizare electrodinamică, element al infrastructurii feroviare publice.
Apelanta-pârâtă (...)deține în regim de concesiune infrastructura feroviară publică a statului în baza contractului de concesiune nr. încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în calitate de concedent, și (...), în calitate de concesionar, proprietarul infrastructurii feroviare publice fiind Statul Român.
Curtea mai reține faptul că reclamantului îi revine sarcina de a proba identitatea dintre persoana pârâtului și titularul obligației corelative din raportul juridic dedus judecății, deoarece este cel care declanșează demersul procesual.
Așa cum corect a reținut prima instanță de fond, reclamantul a justificat legitimarea procesuală pasivă a apelantei-pârâte (...)prin aceea că a pretins că pârâta este persoana care, fără a avea consimțământul titularului de brevet, a utilizat procedeul, respectiv a folosit produsul obținut direct prin procedeul brevetat.
De asemenea, faptul că apelanta-pârâtă (...)a avut acordul Statului român prin (...)cu privire la programul de testare a circuitului de cale, pentru perioada 1990-1996, nu constituie un motiv întemeiat pentru admiterea excepției lipsei calității sale procesual pasive, deoarece nu Statul român prin (...)este titularul brevetului, ci reclamantul, astfel încât obținerea consimțământului de la o altă persoană (entitate) decât titularul brevetului nu este de natură să conducă la exonerarea de răspundere a apelantei-pârâte.
Nici faptul că apelanta-pârâtă (...)nu a produs și nu a comercializat aceste circuite de cale ferată nu constituie un argument pentru admiterea excepției, deoarece fapta ilicită pretinsă împotriva sa nu rezidă în cele două activități, ci exclusiv în utilizarea, fără consimțământul titularului de brevet, a procedeului, respectiv a produsului obținut direct prin procedeul brevetat (art. 32 alin. 2 lit. b din Legea nr. 64/1991).
În ceea ce privește celelalte argumente susținute de apelanta-pârâtă (...)la acest punct - referitoare la faptul că circuitul de cale (...)nu face obiectul brevetului de invenție nr., sau că acest circuit de cale a fost folosit numai în mod experimental - Curtea constată că reprezintă apărări de fond (în sensul că admiterea lor, eventuală, nu atrage respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, ci ca nefondată), motiv pentru care vor fi analizate în cadrul criticilor aduse hotărârii, pe fond.
Nu a fost reținută nici critica potrivit căreia intimata-chemată în garanție (...) a avut calitatea de producător și de furnizor a circuitului de cale (...)pe perioada 1990 - 1993, deoarece acest aspect nu atrage lipsa calității procesuale pasive a apelantei-pârâte (...), în privința căreia se pretinde săvârșirea altei fapte ilicite.
Motivarea primei instanțe de fond - prin care a reținut, pe de o parte, că faptul că pârâta (...)a achitat prețul circuitelor (...)către (...) nu poate fi opus reclamantului ca și cauză exoneratoare de legitimitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte, că fapta de folosire a invenției reclamantului nu mai constituie o folosire neautorizată, întrucât reclamantul s-a interpus prin fapta proprie în lanțul cauzal dintre faptă și prejudiciu - nu constituie o motivare contradictorie, critica apelantei-pârâte cu acest obiect fiind respinsă de Curte. Nu există nicio contradicție între a afirma că reclamantului nu i se poate opune contractul dintre pârâtă și un terț și a afirma că reclamantului i se poate opune fapta proprie (aceea de a-și ceda drepturile ce decurg din brevet către un terț)
Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia, pentru perioada ulterioară anului 1996, când reclamantul a acordat licență exclusivă (...)pentru producerea și comercializarea circuitului (...)se impunea ca tribunalul să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei (...), deoarece folosirea legitimă a procedeului și a produsului obținut direct prin procedeul brevetat nu constituie un aspect referitor la cadrul procesual pasiv, ci unul de fond, referitor la condiția consimțământului titularului de brevet.
În consecință, Curtea constată că în mod corect tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de (...).
2. Prin încheierea din data de 11.10.2011, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului (...)și Infrastructurii în privința cererii de chemare în judecată, reținând că acest pârât nu a folosit în niciun fel invenția brevetată a reclamantului.
Apelanta-pârâtă (...)solicită să se constate că în mod greșit a fost admisă această excepție, deoarece statul este un garant al executării obligațiilor asumate de toate instituțiile publice, iar pe de altă parte, (...)și-a dat acordul cu privire la programul de testare a circuitului de cale (...)pentru perioada 1990 - 1996.
Critica este nefondată, atât timp cât chiar prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a justificat atragerea în proces doar a pârâtei (...), în privința căreia a pretins că aceasta este persoana(entitatea) care a folosit și implementat circuitele de cale (...)fără să procedeze la negocierea unui contract cu reclamantul, iar nu (...)și Infrastructurii.
În ceea ce privește critica potrivit căreia prima instanță de fond trebuia să rețină calitatea procesuală pasivă a (...)pentru perioada 1996 - 2010, perioada de achiziționare a echipamentului (...)pe motivul că apelanta-pârâtă (...)deține în regim de concesiune infrastructura feroviară publică a statului în baza Contractului de concesiune, iar Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței are calitatea de concedent, Curtea constată că este nefondată. Pentru perioada 1996-2010, tribunalul a reținut, de asemenea că, persoana (entitatea) care a folosit invenția este pârâta (...)(însă nu mai constituie o faptă ilicită datorită autorizării date de reclamant), iar nu pârâtul (...). Nici apelantul-reclamant și nici apelanta-pârâtă nu au contestat această situație de fapt, astfel încât Curtea constată că în mod corect tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului (...)și Infrastructurii.
3. Prin încheierea din data de 11.10.2011, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, reținând că fapta imputată pârâtei are un caracter continuu ceea ce face ca pentru trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată (23.04.2007), dreptul material la acțiune să nu fie prescris; iar pentru perioada de timp anterioară, tribunalul a constatat că momentul de la care curge termenul de prescripție nu este cel al publicării brevetului de invenție, ci momentul când în urma începerii folosirii de către pârâtă a invenției, reclamantul ";a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";. De asemenea, a constatat că, pentru această perioadă de timp, cursul prescripției a fost întrerupt prin recunoașteri succesive inițial ale (...), ulterior ale (...).
Apelanta-pârâtă (...)susține lipsa de temeinicie și de legalitate a soluției instanței de fond cu privire la întreruperea prescripției ca efect al recunoașterilor sale succesive, arătând că textul de lege incident pentru a determina momentul de început al termenului de prescripție este cel al art. 33 din Legea nr. 64/1991 potrivit căruia: "Cu începere de la data publicării cererii de brevet, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) - (3), cererea asigură solicitantului, în mod provizoriu, protecția conferită potrivit dispozițiilor art. 32", consecința fiind aceea că dreptul supus judecății s-a prescris la data de 7 mai 1994 (cererea de brevet fiind publicată la data de 7 mai 1990).
În primul rând, este de menționat faptul că, în cauză instituția prescripției dreptului material la acțiune este guvernată în continuare de prevederile Decretului nr. 167/1958, față de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009.
În al doilea rând, cu privire la textul de lege incident în determinarea momentului de început al termenului de prescripție extinctivă (de 3 ani, potrivit art. 1 alin. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, aspect necontestat în cauză), Curtea constată că în mod corect a stabilit tribunalul aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Este corectă afirmația apelantei conform căreia este vorba despre o cerere privind recunoașterea unor drepturi patrimoniale născute din calitatea de titular al unui brevet de invenție, însă apelanta ignoră faptul că aceste drepturi patrimoniale sunt solicitate de reclamant cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea unui prejudiciu produs ca urmare a faptei ilicite a pârâtei constând în exploatarea brevetului fără consimțământul titularului.
Dispozițiile legale invocate de apelanta-pârâtă nu sunt determinante în stabilirea momentului de început al prescripției dreptului material la acțiune - moment care coincide cu momentul de la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de primul act de exploatare neautorizată a invenției - ci doar în stabilirea duratei de protecție a brevetului de invenție, aspect care ține de fondul litigiului.
În al treilea rând, în mod corect a reținut tribunalul că pentru perioada de 3 ani anterior declanșării litigiului (23.10.2007 - 23.10.2010) dreptul material la acțiune nu este prescris, iar pentru perioada anterioară a operat întreruperea prescripției, sub acest din urmă aspect tribunalul făcând o corectă apreciere a probelor sub aspectul stabilirii situației de fapt pertinente.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958: Prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958: Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.
După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
Prin urmare, prescripția se poate întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, adică prin recunoașterea dreptului creditorului, făcută de către debitor după ce a început să curgă termenul de prescripție și înainte de a se împlini acest termen. Este evident că împrejurarea cu efect întreruptiv trebuie să aibă loc înăuntrul termenului de prescripție.
În speță, primul act de folosire neautorizată a brevetului a avut loc la data de 15 decembrie 1990, când invenția reclamantul a fost implementată într-o stație, Regionala CF București, Secția CT 4 Pitești, În baza probelor administrate în cauză - raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert (...)nota nr. de numire a membrilor comisiei pentru analiza ofertei reclamantului, adresa nr. prin care s-a solicitat depunerea ofertei de contract, adresa Direcției Generale Infrastructură de propunere a negocierii contractului și a recompensei, adresa nr. 98, adresa nr. a (...)care estimează recompensa la 2 miliarde rol, hotărârea CA în 22.09.1999 și nr., nota nr. 5, adresa nr. 14/13.12.2004 și dispoziția din 14.04.2009 - Curtea constată că apelanta-pârâtă a recunoscut calitatea reclamantului de titular al brevetului de invenție și, implicit, dreptul acestuia de a autoriza orice folosire a acestuia, înăuntrul termenului de prescripție, respectiv la data de 16.11.1993, când a decis omologarea preliminară a instalației brevetată de apelantul-reclamat, omologare ce a intervenit în urma parcurgerii, împreună cu reclamantul, a procedurii de omologare stabilită de (...) conform Ordinului MT nr..
În consecință, recunoașterea scrisă, neîndoielnică și expresă a dreptului a cărui acțiune se prescrie reprezintă un caz de modificare a cursului prescripției, având efectele prevăzute de art. 17 din Decret.
De la momentul omologării preliminare decisă de autoarea apelantei-pârâtei, s-a șters prescripția cursă anterior și a început să curgă un nou termen de prescripție; în continuare, apelanta-pârâtă (...)a decis la data de 29.07.1996 omologarea finală a acestei instalații; iar la data de 20.03.2003 a decis reomologarea acesteia, perioadă în care soluția tehnică (...)a fost extinsă treptat la toate stațiile centralizate electronic (CE) precum și la stațiile CF dotate cu instalații de bloc de linie automat (BLA), ca urmare a constatărilor emise de comisiile și persoanele de specialitate din cadrul (...)a faptului că circuitul de cale (...)are un comportament foarte bun în exploatare.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod corect tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
4. Prin încheierea din data de 11.10.2011, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei (...)pentru cererile de chemare în garanței formulate împotriva (...) SA și (...) SA, reținând, pe de o parte, cauza juridică a cererilor de chemare în garanție - antrenarea răspunderii contractuale a chematelor în garanție - și data încheierii acestor contracte (nr. /23.06.2006 în cazul (...) și contracte la nivelul anului 1998 în cazul (...)) și, pe de altă parte, faptul că recunoașterile făcute de pârât în privința pretențiilor reclamantului nu sunt de natură a întrerupe prescripția contractuală.
Apelanta-pârâtă (...)susține nelegalitatea acestei soluții, arătând, pe de o parte, că cererea de chemare în garanție pe care a formulat-o se întemeiază pe existența unei obligații legale; iar pe de altă parte, că nu avea deschis mecanismul procesual al chemării în garanție atât timp cât ea însăși nu a fost chemată în judecată de reclamant, astfel că nu i se poate imputa nicio pasivitate în formularea cererii de chemare în garanție.
Curtea constată caracterul întemeiat al acestor critici.
Într-adevăr, cum corect susține apelanta-pârâtă, cererea de chemare în garanție este o cerere provocată, care presupune, în mod obligatoriu, existența unui proces pe rol, legea permițând promovarea unei asemenea cereri ori de câte ori partea ar putea să se îndrepte (în situația în care ar pierde procesul) împotriva altei persoane cu o acțiune în regres (art. 60 C.pr.civ.).
Cauza cererii de chemare în garanție rezidă în existența unei obligații (legale sau convenționale ) de garanție sau a unei obligații de despăgubire.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune ce se grefează întotdeauna pe cererea principală, având în vedere faptul că art. 60 C.pr.civ. prevede că această cerere este admisibilă doar atunci când partea (reclamantul din cererea de chemare în garanție) ar cădea în pretenții în cererea principală.
În consecință, în mod greșit tribunalul a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune doar din perspectiva cauzei juridice a cererii de chemare în garanție, cu ignorarea cauzei cererii principale.
Indiferent de cauza juridică a cererii de chemare în garanție - existența unei obligații legale sau convenționale de garanție sau existența unui alt raport juridic care să dea naștere unei obligații de despăgubire - cererea de chemare în garanție se grefează pe cererea principală, rațiunea acestei instituții juridice fiind aceea că partea care cade în pretenții în acțiunea principală se poate regresa împotriva unei alte persoane, în baza unui raport juridic care să conțină fie o obligație legală, fie convențională de garanție, fie o obligație de despăgubire.
Or, având în vedere respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea principală, prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiunea în regres, tribunalul a negat însăși rațiunea juridică a acestei instituții, aceea de a permite celui care cade în pretenții să-și exercite cererea de garanție sau de despăgubiri.
Este corect și argumentul apelantei-pârâte conform căruia esența prescripției extinctive constă în aceea că sancționează pasivitatea titularului unui drept. Însă, atât timp cât reclamantul nu a declanșat acțiunea judiciară împotriva pârâtei, nici aceasta din urmă nu avea deschisă calea promovării unei acțiuni în garanție împotriva unui terț, cererea de chemare în garanție neputându-se formula în afara procesului civil declanșat de reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă (...) în ceea ce privește soluția dată cererilor de chemare în garanție și, în consecință, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza aceluiași tribunal pentru judecarea cererilor de chemare în garanție.
Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva încheierii din data de 3.07.2012:
Prin încheierea din data de 3.07.2012 tribunalul a respins cererea de constatare a nulității raportului de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic (...)ca neîntemeiată.
Curtea respinge critica prin care apelanta-pârâtă susține că a fost viciat consimțământul reprezentantului său deoarece reclamantul ar fi ascuns cu intenție aspectul că domnul (...)nu este expert judiciar.
În primul rând, din încheierea de ședință din data de rezultă faptul că pârâta nu s-a opus la desemnarea dlui expert (...)pentru efectuarea expertizei tehnice în specialitatea "Transporturi - Tehnologia transporturilor și telecomenzi feroviare";, la acel moment fiind deja depusă la dosar dovada acreditării acestui expert de către (...)(fila 647, vol. I dosar fond), ceea ce în opinia Curții reprezintă o prezumție în sensul cunoașterii de către reprezentantul pârâtei a faptului că dl expert nu era autorizat de Ministerul Justiției.
În al doilea rând, lipsa calității de expert judiciar a dlui expert (...)nu constituia un motiv de nulitate a expertizei, în mod corect reținând tribunalul incidența dispozițiilor art. 201 alin. 3 C.pr.civ.
Față de dovezile depuse la filele 49-54 vol. II dosar fond, în mod corect a reținut tribunalul calitatea acestuia de expert extrajudiciar, faptul că în specialitatea "Transporturi - Tehnologia transporturilor și telecomenzi feroviare"; nu există experți (adresa nra BLE de pe lângă Tribunalul București), precum și faptul că dispozițiile referitoare la expertiză se aplică în mod corespunzător și în cazul expertizelor efectuate de specialiști într-un domeniu strict specializat (art. 201 alin. 4 C.pr.civ.).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod corect tribunalul a respins cererea de constatare a nulității raportului de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic (...)ca neîntemeiată.
Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva încheierilor din 26.02.2013 și 23.04.2012:
Prin încheierea din 23.04.2013 tribunalul a respins solicitarea pârâtei privind efectuarea unei contraexpertize de către un expert judiciar.
Critica apelantei-pârâte este în sensul că în mod nelegal prin încheierea din 26.02.2012 tribunalul a respins obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic (...)reținând că expertul a răspuns la obiecțiunile pe care le-a formulat pârâta.
Curtea reține că prin încheierea din data de 3.07.2012 tribunalul a încuviințat în parte obiecțiunile formulate de pârâtă, iar răspunsul expertului tehnic la aceste obiecțiuni a fost depus la dosar, sub forma unei completări la raportul de expertiză, la data de 15.1.2012
Prin urmare, nu este reală afirmația conform căreia, prin încheierea din 26.02.2012 tribunalul ar fi respins obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic
Apelanta-pârâtă a mai arătat că instanța de fond în mod nepermis a condiționat solicitarea de efectuare a unei contraexpertize de depunerea unor înscrisuri noi.
Sub acest aspect, Curtea reține că, în motivarea cererii de efectuare a unei contraexpertize, pârâta a arătat că dl. expert (...)este specialist în domeniul Exploatare Căi Ferate și Material Rulant, iar dl expert tehnic (...)nu a răspuns la obiecțiunile sale, făcând simple afirmații.
Or, având în vedere motivele învederate de pârâtă în sprijinul cererii de efectuare a unei contraexpertiză, precum și dispozițiile art. 212 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată că în mod corect prin încheierea din 23.04.2013 tribunalul a respins solicitarea pârâtei privind efectuarea unei contraexpertize de către un alt expert tehnic, în condițiile în care instanța s-a declarat lămurită de expertiza efectuată de expertul tehnic (...)și în condițiile în care pârâta nu și-a întemeiat cererea pe alte înscrisuri decât cele deja avute în vedere de prima expertiză; în realitate pârâta fiind nemulțumită de concluziile primei expertize tehnice și urmărind schimbarea concluziilor acesteia.
Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva încheierii din data de 18.03.2014:
Prin încheierea din data de 18.03.2014 tribunalul a respins obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză contabil, pentru considerentele arătate în încheiere (filele 431-435, vol. II dosar fond).
Critica apelantei-pârâte conform cărora motivul învederat de tribunal pentru respingerea obiecțiunilor reprezintă practic o nemotivare nu poate fi reținută, Curtea constatând că tribunalul a analizat pe larg fiecare obiecțiune în parte și a exprimat considerentele de fapt pentru care le-a găsit nefondate.
În ceea ce privește critica apelantei-pârâte, din cadrul motivelor de apel, prin care solicită refacerea raportului de expertiză contabilă, Curtea reține următoarele:
Nu este corectă afirmația conform căreia expertul contabil nu a precizat modul de calcul al prețului mediu al energiei electrice și nu a arătat ce formulă de calcul a utilizat, atât timp cât expertul contabil a arătat că prețul mediu al energiei electrice practicat în perioada decembrie 1990 - decembrie 2010 este cel comunicat de și cel care rezultă din evidențele contabile ale pârâtei, după ce, în prealabil, tribunalul a pus în vedere ambelor părți să facă toate demersurile necesare la în vederea obținerii tarifelor medii a energiei electrice.
În mod corect au fost respinse ca tardive obiecțiunile referitoare la numărul de ore echivalente pentru verificarea periodică, atât timp cât acestea priveau, în realitate, concluziile expertizei tehnice, prin care s-a stabilit consumul economisit pe circuit de cale ferată și numărul de ore de funcționare.
În mod corect a fost respinsă și obiecțiunea referitoare la modul de calcul a beneficiului economic al implementării instalației (...)prin care pârâta considera că expertul ar fi trebuit să raporteze costurile eliminării circuitelor în două secvențe la costurile implementării noilor circuite și afirma faptul că pentru introducerea a 4.235 circuite de cale tip (...) a cheltuit suma de 9.782.850 euro, tribunalul reproșând pârâtei faptul că nu a administrat nicio dovadă în sprijinul acestei afirmații - situație în care devenea inutil să solicite expertului contabil o altă valoare pe baza acelorași documente de la dosar.
În mod corect a fost respinsă ca nerelevantă și obiecțiunea potrivit căreia expertul nu a luat în calcul gradul de uzură fizică și morală al acestor componente, ci doar prețul de achiziție al produsului, atât timp cât calculul beneficiului material nu putea fi influențat de acest aspect. Acceptând teza propusă de apelanta-pârâtă, faptul că la momentul la care componentele au fost înlocuite nu mai erau noi, ci erau deja uzate fizic și moral, nu are nicio influență asupra prețului de achiziție a echipamentului, care va fi întotdeauna prețul de achiziție al unui component nou.
Nu este corectă afirmația apelantei-pârâte conform căreia nu s-a calculat corect rata inflației, instanța de fond reținând în mod corect faptul că expertul contabil a raportat rata inflației din fiecare an - Anexa 6 la raportul de expertiză contabilă.
Curtea mai reține faptul că prin încheierea din data de 17.12.2014 instanța de apel a prorogat pronunțarea asupra utilității probei cu expertiza contabilă, până la momentul la care vor fi administrate celelalte probatorii încuviințate în cauză.
Prin încheierea din data de 10.05.2017 apelanta-pârâtă a arătat că utilitatea acestei probe constă în efectuarea unui calcul al investiției făcute de(...)pentru implementarea sistemului, iar Curtea a pus în vedere apelantei-pârâte să depună la dosar înscrisurile prezumtiv necesare pentru efectuarea expertizei contabile.
La data de 9.06.2017 apelanta-pârâtă a depus la dosar un set de înscrisuri, pe care urma să se întemeieze expertiza contabilă - filele 1549-1595 vol. VI dosar apel.
La termenul din data de 14.06.2017 Curtea a constatat decăderea apelantei-pârâte din dreptul de a administra proba cu expertiza contabilă, față de nerespectarea termenelor judecătorești impuse de instanță în sensul administrării acestei probe, începând cu încheierea din data de 17.12.2014 și până la momentul pronunțării instanței asupra utilității probei în discuție.
În acest sens, Curtea a constatat faptul că motivul pentru care tribunalul a respins obiecțiunea pârâtei referitoare la modul de calcul a beneficiului economic al implementării instalației (...)respectiv solicitarea de a se scade costurile implementării noilor circuite (suma afirmată de pârâtă fiind de 9.782.850 euro), pe motiv că aceasta nu a depus la dosar documentele necesare expertului contabil pentru a calcula costurile suportate de pârâtă în scopul implementării instalației brevetate de reclamant.
De asemenea, a mai constatat că aceste documente nu au fost nici invocate și nici atașate odată cu cererea de apel și nici nu au fost depuse la dosar pe parcursul judecării apelului, începând de la momentul discutării utilității probei (17.12.2014) și până la momentul finalizării administrării celorlalte probe încuviințate în cauză (10.05.2017).
În fine, Curtea a mai avut în vedere faptul că setul de documente depuse de apelanta-pârâtă la dosar la data de 9.06.2017 (filele 1549-1595 vol. VI dosar apel) sunt irelevante sub aspectul tezei probatorii a expertizei contabile și din punctul de vedere al devoluțiunii apelului pârâtei.
Astfel, apelul pârâtei supune devoluțiunii Curții soluția de admitere în parte a acțiunii împotriva pârâtei, respectiv pentru perioada de exploatare a brevetului 1990-1996. Fiind respinsă cererea de chemare în judecată pentru restul perioadei de protecție a brevetului (1996-2010), apelul declarat de pârâtă nu supune analizei instanței de apel vreo critică sub aspectul modalității de calcul a prejudiciului.
Or, printre documentele depuse la dosar de apelanta-pârâtă nu se regăsește niciunul care să se refere la costurile efectuate de pârâtă pentru implementarea invenției în perioada 1990-1996. Toate documentele depuse de apelanta-pârâtă (facturi, contracte, adrese) privesc perioada 2002-2007, pentru care tribunalul a respins pe fond acțiunea formulată împotriva acesteia, pe motiv că fapta de exploatare a invenției nu are caracter ilicit.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă (...)((...)), împotriva încheierilor premergătoare.
Cu privire la apelul declarat de pârâta (...)(...) împotriva sentinței civile nr. 676/13.05.2014:
În primul rând, apelanta-pârâtă invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătând că circuitul de cale (...)nu face obiectul brevetului de invenție, iar reclamantul inventator nu are protecția conferită de lege pentru acest circuit, pentru a avea legitimitate procesuală activă.
Pentru verificarea acestei critici, Curtea a dispus (încheierea din data de 17.12.2014) efectuarea în cauză a unei expertize în specialitățile indicate de apelanta-pârâtă: "proprietate intelectuală - brevete de invenție"; și "electronică";.
Din raportul de expertiză depus la dosar la data de 24.03.2015, efectuat de expert tehnic judiciar în domeniul proprietății intelectuale și de expert tehnic judiciar în specialitatea electronică, Curtea reține că brevetul de invenție, care poartă denumirea "Metodă și instalație de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ";, se referă la un nou sistem (instalație) de control și semnalizare utilizate pentru dirijarea centralizată și semnalizarea desfășurării traficului feroviar.
Metoda și instalația de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ descrisă în brevetul de invenție cuprinde echipamente electronice, electromecanice, circuite speciale, cabluri diferite, etc, echipamente ce sunt amplasate în sala de echipamente de lângă stația de cale ferată ("sala de relee";), în picheți amplasate pe lângă calea ferată, în aproprierea macazurilor, semnalelor luminoase, barierelor, liniilor de cale ferată de la intrarea sau ieșirea din stația de cale ferată sau în diferite porțiuni de linie din triaje.
La prima realizare a instalației de control a circuitelor de cale (15.12.1990,) s-au folosit circuite cu 4 secvențe de 8 sinusoide fiecare, distanțate prin pauze de 4 sinusoide fiecare, repetarea având loc după 4X(4+8)=, de unde personalul care le monta le-a dat denumirea de circuit de cale.
Din luna mai 1991, a fost necesară mărirea pauzei dintre secvențe la 8 sinusoide, astfel ca repetarea să aibă loc după 4X(8+8)=, de unde denumirea de circuit de cale Concluzia experților a fost în sensul că aceasta a reprezentat o modificare neesențială a cablării și că circuitul de cale (...)este echivalent cu circuitul de cale C4-48 deoarece, pentru un specialist în domeniu, era evident că prin utilizarea acestuia se obține, în mod esențial, același rezultat ca și cel care se obținea cu circuitul de cale C4-48, ambele construcții funcționând pe baza aceluiași principiu al emisiei numerice cuprins în brevetul de invenție și folosesc aceeași metodă de comandă și control brevetată de reclamant.
La solicitarea instanței, experții au depus la dosar răspunsul de obiecțiunile formulate de apelanta-pârâtă, în cuprinsul cărora au detaliat diferențele dintre cele două circuite, menținând concluzia conform căreia circuitele de cale și (...)nu sunt identice, însă sunt echivalente și interschimbabile.
În continuare, apelanta-pârâtă (...)reiterează apărarea susținută în fața primei instanțe de fond, potrivit căreia pe toată perioada 1990 - 1996, circuitul de cale ... și circuitul de cale (...)au fost testate pe teren numai în scop experimental.
În mod corect a respins tribunalul această apărare în raport de situația de fapt reținută în cauză; la rândul său instanța de apel constatând, din raportul de expertiză efectuat în primă instanță, precum și din raportul de expertiză specialitatea proprietate intelectuală - brevete de invenție și electronică întocmit în faza de apel, că apelanta-pârâtă a utilizat în perioada 1990-1996 în infrastructura feroviară circuitul ce face obiectul brevetului de invenție și că instalația de siguranță feroviară cu circuite de cale (...)implementează și lucrează cu metoda de control ce face obiectul revendicării nr. 1, fiind special concepută pentru aplicarea acestei metode.
Susținerea apelantei-pârâte conform căreia nu este în culpă pentru faptul că procedura de verificare și omologare a invenției brevetate a durat o perioadă îndelungată de timp nu va fi reținută de Curte, întrucât nu este de natură să o exonereze pe aceasta de obligația de a obține autorizarea apelantului-reclamant titular al brevetului pentru utilizarea procedeului și pentru folosirea produsului obținut direct prin procedeul brevetat (conform art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991), anterior primei utilizări.
Referitor la cuantumul sumei la care a fost obligată către reclamant, apelanta-pârâtă critică aplicarea prin analogie, de către tribunal, a dispozițiilor art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008, arătând că reclamantul nu avea calitatea de angajat la data 07.05.1990, data constituirii depozitului cererii de brevet de invenție însoțită de descrierea invenției; precum și faptul că această calitate, de angajat, era o condiție sine qua non, pentru a-i putea fi aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b și art. 36 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 raportat la art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenții.
Din examinarea hotărârii apelate, Curtea constată că această critică este fără obiect, întrucât tribunalul a arătat că invenția nu a fost realizată în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1991 și că dispozițiile art. 91 alin. 4 din HG nr. 547/2008 nu sunt aplicabile, în acest caz.
Procentul de 10% din beneficiile totale determinate prin raportul de expertiză contabilitate pentru perioada 1990-1996 a fost stabilit de tribunal în mod echitabil, orientându-se chiar după procentul propus de pârâtă reclamantului, în cadrul uneia din comisiile de examinare din cadrul (...), respingând cu această motivare solicitarea reclamantului de aplicare a unui procent de 50%.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă (...)((...)) împotriva sentinței civile nr. 676/13.05.2014, în ceea ce privește soluția dată cererii principale.
Cu privire la apelul declarat de reclamantul (...), decedat ulterior, continuat de moștenitorii (...) împotriva sentinței civile nr. 676/13.05.2014:
Prin sentința apelată, tribunalul a reținut calitatea reclamantului de titular al brevetului de invenție, având întindere asupra a 10 revendicări (metoda de control, instalația de control pentru aplicarea metodei, precum și mai multe subansambluri specifice și circuite electronice originale), precum și faptul că perioada de protecție este 7.05.1990 - 7.05.2010.
Apelantul-pârât arată că, în mod nefondat, prima instanță de fond a constatat că ulterior momentului încheierii Contractului nr., nu ar mai fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Nu constituie motivare contradictorie faptul că instanța de fond a reținut, pe de o parte, că revendicarea 1 (metodă de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ) nu a făcut obiectul contractului mai sus amintit; și totodată, a constatat că folosirea invenției a fost autorizată de reclamant, deoarece Curtea constată că tribunalul a ajuns la această concluzie prin aplicarea unei prezumții judiciare, conform căreia, dacă reclamantul a autorizat valorificarea instalației (realizate conform revendicării nr. 1), implicit, a autorizat și folosirea metodei de control.
Prin contractul nr. încheiat între reclamant și (...), primul a acordat (...) licență exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează revendicările din brevetul de invenție nr. (instalație omologată sub denumirea de circuit de cale tip ...), pentru anii 1996 - 2010.
Potrivit art. II din acest contract, (...)a devenit producătorul echipamentului ce încorporează revendicările de la 2 la 10 din brevetul, înglobat în instalația circuit de cale tip (...), obligându-se: (1) să producă echipamentul, cu respectarea strictă a proiectului de execuție elaborat de autor, fără a mai face nici o modificare fără avizul inventatorului, ce este și proiectantul unic al întregii părți electrice și electronice a ansamblului și a tuturor subansamblelor specifice ale circuitelor de cale tip (...) și (2) să valorifice echipamentele ce constituie obiectul contractului, numai pe teritoriul României.
Totodată, părțile au prevăzut la art. IV din contractul de licență ca (...) să achite trimestrial inventatorului 15% brut din încasările fără TVA, realizate prin valorificarea produselor.
Apelantul-pârât susține că pentru revendicarea 1 (Metoda de control) nu a existat o cesiune a dreptului de exploatare din partea sa către (...) SA, astfel că nu se poate susține că prin faptul de a fi cesionat licența exclusivă de exploatare pentru dreptul de producție și instalare al echipamentelor ce încorporează, parțial sau total, revendicările de la 2 la 10 din brevetul de invenție, ar fi autorizat și dobândirea de către (...)a revendicării 1 (Metoda de control pentru circuite de cale cu impulsuri de curent alternativ).
Critica este nefondată, fiind contrazisă de probele administrate în faza de apel, probe care vin în completarea prezumției judiciare folosite de tribunal în stabilirea acestei stări de fapt.
Astfel, la obiectivul nr. 4 al raportului de expertiză specialitatea proprietate intelectuală - brevete de invenție și electronică, efectuat în faza de apel de experții tehnici judiciari, concluzia expertizei a fost în sensul că "Metoda de control cuprinsă în revendicarea 1 din brevetul de invenție nr. /1990 nu poate fi folosită independent de celelalte revendicări cuprinse în brevet, referitoare la instalația de control anume concepută pentru aplicarea metodei";.
Instalația revendicată în revendicarea independentă 2 și în revendicări dependente 3-10 a fost special concepută pentru aplicarea metodei de control descrisă în revendicarea nr. 1, revendicările brevetului de invenție fiind legate prin același concept inventiv general. Metoda de control nu se poate aplica fără instalația de control pentru circuitele de cale revendicate în revendicarea nr. 2 și subsecventele, așa cum nici instalația de control nu poate funcționa fără metoda revendicată în revendicarea 1.
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 1 și 2 din Legea nr. 64/1991 drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte, transmisiune care se poate realiza prin licență exclusivă.
Apelanta-pârâtă (...)a încheiat contracte cu licențiatul (...)pentru introducerea în cale a acestor circuite, plătindu-i acestuia prețul subansamblurilor specifice instalației și (...)lucrările de montaj și de punere în funcțiune a acestor circuite.
Cum (...) a fost licențiată de titularul brevetului de invenție să producă, să instaleze și să valorifice acest circuit de cale, potrivit contractului de licență exclusivă, în mod corect a reținut tribunalul faptul că, pentru perioada ulterioare încheierii licenței, apelanta-pârâtă nu a mai folosit neautorizat invenția, lipsind caracterul ilicit al faptei pretinse în sarcina apelantei-pârâte.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul (...), decedat pe parcursul judecării apelului, continuat de moștenitorii (...) împotriva sentinței civile nr. 676/13.05.2014.
Cu privire la cererea de majorare a onorariului de expertiză formulată de experții, Curtea a constatat că este întemeiată în parte, pentru suma de câte 1000 lei pentru fiecare dintre experți, având în vedere Devizul și Detaliere onorariu depuse la filele 1251-1254 vol. V dosar apel.
Instanța apreciază că onorariul definitiv în sumă de 22.500 lei (din care a fost achitat un avans în sumă de 2.500 lei) acoperă toate criteriile menționate la art. 23 alin. 1 din OG nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.
Pentru acest motiv, a admis cererea de majorare a onorariului de expertiză și a obligat pârâta (...) la plata a câte 10.000 lei onorariu suplimentar pentru experții.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., va respinge, ca nefondată, cererea apelantei (...) având ca obiect obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere, pe de o parte, că apelul declarat împotriva sentinței de fond și împotriva încheierilor premergătoare, a fost respins, astfel că suportă cheltuielile de judecată, iar în ceea ce privește cheltuielile aferente cererilor de chemare în garanție, nu pot fi acordate cheltuieli de judecată în această fază procesuală, urmând a fi avute în vedere cu ocazia soluționării pe fond.
7.Domeniu- Acțiune în anulare - Anulare act
Legea nr.165/2013
(decizia civilă nr. 918A/ 25.10.2017 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a 4-a civila)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18.12.2014, sub nr. 44393/3/2014, contestatorii (…)au solicitat ca în contradictoriu cu intimata să se dispună anularea deciziei de compensare nr. /21.10.2014, recalcularea valorii exprimata în puncte a imobilului situat în București, compus din teren în suprafața de 151.59 mp și construcție demolată prin aplicarea grilei notariale în raport de încadrarea corectă a imobilului în zona în care se afla și obligarea intimatei să emită o noua decizie de compensare în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii potrivit valorii recalculate.
În motivare, contestatorii au arătat că prin decizia de compensare nr. /21.10.2014 a fost validata dispoziția nr. 3662/28.12.2014 a Primarului Municipiului București, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor la un total de 253.036 puncte în favoarea petenților și a mamei lor, (...)decedată la data de 17.03.2012. Numărul de puncte reprezintă valoarea imobilului situat în București
În urma unui calcul sumar și în absenta unei fișe de calcul pentru consultare, contestatorii precizează că au constatat că nu a fost evaluată și construcția demolată, iar pentru teren nu s-a aplicat grila notarială a zonei în care se afla aceasta.
În drept, art. 35 din Legea nr. 165/2013.
Prin sentința civilă nr. /18.11.2015 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis contestația formulată de reclamanții (...)în contradictoriu cu intimata a desființat decizia de compensare nr. /21.10.2014 emisă de CNCI, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților o noua decizie de compensare prin 432.297 puncte, pentru imobilul situat în București, (...)
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia de compensare nr. /21.10.2014, emisă de intimata Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, a fost validată dispoziția nr. /28.12.2004 a Primăriei Municipiului București și s-au stabilit în favoarea persoanelor îndreptățite (...)253.036 puncte, pentru imobilul situat în București, (...).
Prin dispoziția nr. /28.12.2004 a Primăriei Municipiului București, validată prin decizia de compensare contestată, s-a stabilit calitatea lui (...)si (...) (autorii contestatorilor, conform certificatului de moștenitor nr. /22.07.2004 eliberat de BNPA Notarex si nr. /11.07.2012 eliberat de BNPA si) de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, (...), compus din teren în suprafață de 151.59 mp și construcție demolată.
Potrivit raportului de expertiza evaluatorie întocmit de expertul (...), valoarea imobilului situat în (...), stabilita conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, respectiv prin aplicarea grilei notariale aferentă anului 2013, și în raport de înscrisurile existente în dosarul de despăgubire nr. 16606/CC, este de 435.007 lei.
Din cuprinsul raportului de expertiza, rezultă ca intimata a încadrat greșit imobilul în zona 49 -A2, acesta fiind situat parțial în zona 48- B3 (116.24 mp, din care 104.24 mp - teren liber si 12 mp - teren ocupat de construcții) si parțial în zona 49-A3 (35.35 mp, din care 14 mp - teren liber si 21.35 mp - teren ocupat de construcții).
De asemenea, în mod eronat intimata a încadrat construcția în zona 49- A2, aceasta fiind situată conform raportului de expertiza, parțial în zona 48-B3 (39.65 mp) si parțial în zona 49 - A3 (27.35 mp). La fel, anexele locuinței (doua magazii) se încadrează în zona 49- A3 și nu în zona 49- A2.
Instanța a apreciat că în mod corect, în raportul de expertiza, cu privire la construcția demolată nu a mai fost aplicată corecția de 0.7 - pentru încadrare în clădire cu risc seismic ridicat, având în vedere ca imobilul a fost expropriat in anul 1963, iar construcția a fost demolată, astfel că nu se poate pune problema încadrării acesteia între clădirile care prezintă risc seismic ridicat, conform prevederilor Normativului P100/92-96.
Din valoarea imobilului, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză s-a dedus valoarea actualizată a despăgubirilor efective încasate de autorii contestatorilor, respectiv suma de 4699 lei, întrucât dispozițiile art. 21 alin.7 din Legea nr. 165/2013 se referă la despăgubirile încasate pentru imobilul preluat abuziv și nu la despăgubirile calculate pentru foștii proprietari. Ca atare, din suma de 435007 se va deduce suma de 2710 lei (calculata astfel: 4699/6 *3.4607 ), rezultând un număr de 432297 puncte.
Împotriva sentinței civile nr. 1427/2015 a declarat apel în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
Raportul de expertiză întocmit de expertul a fost omologat de instanța de judecată, fără ca pârâta CNCI să aibă cunoștință de acest raport și fără aibă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere.
Jurisprudența constantă a C.E.D.O relevă că, în situația în care un document este comunicat numai uneia dintre părți, cealaltă va fi în dezavantaj, neputând să își prezinte cauza sau să își exercite dreptul la respectarea contradictorialității în aceleași condiții. Nu este vorba numai de documente ce ar putea fi probe în dosar, ci și de alte documente, care pot conține numai o analiză juridică a cauzei (e.g. raportul judecătorului raportor).
Curtea a constatat existența unei atingeri importante a principiului contradictorialității și a egalității armelor rezultată din faptul că reclamanții nu au avut posibilitatea de a contesta argumentele din memoriul celeilalte părți, întrucât nu au cunoscut conținutul acestuia.
În cauza Oral c. Turciei, Curtea a reținut încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, întrucât în fața instanțelor interne acestuia nu i-a fost comunicat raportul de expertiză pe care de altfel instanța și-a fundamentat hotărârea, conferindu-i o importantă sporită, în măsura în care raportul respectiv nu îi fusese comunicat reclamantului, acesta nu a putut să își exprime punctul de vedere cu privire la raport pentru a-l critica.
Curtea reamintește și în această cauză faptul că nu se putea cere reclamantului sau reprezentantului său să se informeze regulat, în cursul întregului proces, de eventuala depunere la dosar a unor documente pentru a fi în măsură să își expună punctul de vedere asupra lor.
De altfel, prin decizia nr. 21/C/2008, Curtea de Apel Constanța a reținut că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și al egalității armelor în procesul civil, întrucât nu a permis reclamantei să ia cunoștință și eventual să conteste expertiza contabilă efectuată în cauză, în timpul desfășurării procedurii judiciare, ci după încheierea dezbaterilor și audierea concluziilor părții adverse, a dispus comunicarea raportului de expertiză reclamantului, amânând pronunțarea hotărârii timp de 7 zile.
Prin decizia nr. 1852 din 14 mai 2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că este încălcat principiul contradictorialității, iar hotărârea astfel pronunțată este lovită de nulitate, atunci când instanța, primind un set de acte, pe care nu le-a pus în discuția părților, pronunță hotărârea pe baza lor.
Apelantul pârât a arătat că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a omologat raportul de expertiză întocmit de expert prin care a stabilit valoarea imobilului în cuantum de 435.007 lei.
Obiectul dosarului nr. 16606/CC în care CNCI a emis Decizia de compensare nr. 1995/21.10.2014, ce a fost contestată de către reclamanții (...)îl reprezintă:
- imobil teren în suprafață de 151,59 mp, situat în (...)- potrivit Dispoziției nr. 3662/28.12.2004 emisă de Primarul Municipiului București, contractului de vânzare-cumpărare nr. 2665/424/23.07.1957, a notei de reconstituire și a raportului de expertiză întocmit de ing. Berea;
- imobilul construcție cu suprafața totală de 84 mp, din care locuință cu suprafața de 70 mp și anexe magazii cu suprafața de 14 mp - potrivit declarațiilor autentificate sub nr. 4155/15.09.2014, nr. 905/27.08.2014, nr. 960/961/29.10.2010 și anexei - Tabel poziția 5 - Decretul Consiliului de Stat nr. 631/1963 și având în vedere negațiile existente din partea arhivelor: Arhivele Naționale-serviciul Municipiului București al arhivelor Naționale, ServiciulCadastru din cadrul Primăriei Municipiului București, Consiliului General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar imobilul din București.
Pentru evaluarea imobilului situat în București, (...)actualmente, în conformitate cu dispozițiile art. 21 al.(6) din Legea nr. 165/2013, a fost utilizat "Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare pe anul 2013 în Municipiul București,, întocmită de Apelantul pârât atașează în copie, fisa de calcul ce prevede modalitatea de evaluare a imobilelor ce fac obiectul dosarului de despăgubire nr. 16606/CC, precum și fisa de calcul ce conține actualizarea despăgubirilor încasate la momentul preluării abuzive precum și rezultatul final ce conține punctele stabilite în decizia contestată.
Expertul în raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză și omologat de către instanța de fond, în mod eronat a încadrat imobilul în zonele 48-B3 și 49-A3.
Astfel, expertul a utilizat în mod eronat, ca reper pentru încadrare, caroiajul existent pe planul de situație scara 1:500. Această metodă este greșită deoarece caroiajul respectiv reprezintă caroiajul aferent scării de întocmire a planului și nu este același cu cel utilizat de grila notarială.
Din documentația topografică întocmită de Ing. Berea reiese că planurile topografice au caroiaje diferite în funcție de scara acestora și de sistemul de coordonate utilizat.
La încadrarea imobilului situat în București, str. (...), în zona 49-A2, s-au utilizat coordonatele rezultate în urma măsurătorilor realizate de Ing. b. În urma raportării pe plan a acestor coordonate, se observă că imobilul în cauză se află în dreapta Prin coroborarea schiței rezultate cu planul zonei 49 din grila notarială se observă că imobilul situat în București, str. (...), se încadrează în zona 49-A2.
Apelantul consideră că instanța de fond în mod greșit a înlăturat corecția aplicată pentru risc seismic.
În raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză și omologat de către instanța de fond, expertul nu a aplicat corecțiile: încadrare în clădire cu risc seismic ridicat și finisaje inferioare. Având în vedere vechimea imobilului (construcție realizată în anul 1952, respectiv anul 1958), faptul că în dosarul de despăgubire nu există documente care să ateste starea tehnică a construcției și nivelul finisajelor, precum și dispozițiile art. 7 din legea nr. 368/2013, "în cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă (...)". Se apreciază ca fiind corectă aplicarea acestor corecții.
Despăgubirile ce se acordă în temeiul legii de reparație se plătesc din bugetul de stat, apelantul apreciind că în speță nu s-a făcut dovada că imobilului edificat în 1952, chiar și în lipsa unei expertize tehnice, nu i se poate aplica deprecierea despre care s-a făcut vorbire mai sus. Apelantul consideră ca fiind corectă aplicarea corecției pentru încadrare în clădire cu risc seismic ridicat.
Drept urmare, apelantul înțelege să nu își însușească concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară administrat în cauză și solicită să se pună în vedere expertului desemnat de instanță să răspundă la aspectele mai sus menționate iar, în măsura în care instanța apreciază că este necesar, în temeiul art. 338 NCPC, să se dispună efectuarea unei noi expertize.
Apelantul consideră că instanța de fond, în mod greșit, a dedus doar valoarea actualizată a despăgubirilor în cuantum de 4699 lei.
La dosarul de despăgubire se regăsește adresa /8553/31.05.2010 din Registrul Serviciului Financiar, potrivit căreia, rezultă că suma calculată foștilor proprietari pentru imobilul expropriat a fost de 5108 lei, ea fiind achitată cu borderoul din 08.05.1964, nespecificându-se pentru teren sau construcție (nedefalcată) și nici persoana care a încasat această sumă.
Potrivit declarațiilor autentificate nr., în anul 1964 în urma exproprierii imobilului teren și construcție a fost încasată cu titlu de despăgubire suma de 4699 lei, fără a se specifica pentru ce parte anume din imobilul respectiv. Diferența până la 5108 lei reprezenta o taxă ce trebuia achitată, în mod obligatoriu la data încasării despăgubirilor de către foștii proprietari (Taxă H.C.M. nr. 1402/1957 în valoare de 409 lei și care a fost astfel reținută din cea cuvenită acestora).
Prin urmare, și această sumă de bani trebuia dedusă întrucât a fost achitată o datorie a acestora. Atașăm, în copie, adresa nr. 8552/8553/31.05.2010 a Consiliului General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar.
Astfel, aflându-se în imposibilitatea de a determina cât anume din suma primită ca despăgubire a fost încasată pentru teren și cât anume pentru construcție, Secretariatul CNCI a dedus întreaga valoare a despăgubirilor încasate la data de 08.05.1964. respectiv suma de 5.108 lei (Rol), actualizată cu coeficientul de actualizare.
Despăgubirile au fost actualizate de către Secretariatul CNCI conform prevederilor art. 1 (1) titlul II din OUG nr. 184/2002 prin raportarea la coeficientul de actualizare aferent anului 1964. Astfel, valoarea de 5.108 lei a fost împărțită la 6 (cursul oficial leu/$ din anul 1964 ). Rezultatul obținut a fost înmulțit cu 3,4607 (valoarea cursului leu/$ comunicat de BNR în 21.10.2014.
În concret: 5.108/6 *3,4607 = 2.946,21 lei
Prin urmare, apelantul consideră că în mod greșit, instanța de fond a dedus din suma de 435007 lei, reprezentând valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză întocmit de expert, suma de 4699 lei apreciind că aceasta este valoarea despăgubirilor efective încasate de autorii contestatorilor.
Apelantul solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea spre rejudecare a prezentei cauze la instanța de fond.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au arătat argumentele pentru care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin primul motiv de apel, se solicită anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, pe motiv că raportul de expertiză specialitatea construcții evaluare proprietăți imobiliare, efectuat în primă instanță de expert, nu a fost comunicat apelantei-pârâtei.
Potrivit dispozițiilor art. 175 C.pr.civ., invocate de apelanta-pârâtă, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
Prin urmare, nulitatea condiționată de existența unei vătămări, a unui act de procedură, intervine atunci când acesta a fost întocmit cu nerespectarea unei cerințe legale. Însă, apelanta-pârâtă nu a indicat norma juridică a cărei pretinsă încălcare ar fi condus la nulitatea sentinței apelate.
Codul de procedură civilă nu prevede obligația instanței de a comunica raportul de expertiză către părțile care nu se prezintă la proces. Dimpotrivă, art. 10 C.pr.civ. instituie printre obligațiile părților, aceea de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, iar la art. 223 C.pr.civ. faptul că lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
În speță, Curtea constată că raportul de expertiză specialitatea construcții evaluare proprietăți imobiliare, efectuat în primă instanță de expert, a fost depus la dosar la data de 17.09.2015, iar tribunalul a acordat un termen pentru a da posibilitatea părților de a lua cunoștință de conținutul acestuia, având în vedere că a fost depus la dosar cu mai puțin de 10 zile înaintea termenului de judecată.
Curtea nu poate primi argumentul apelantei-pârâte conform căruia, prin faptul că nu i-a comunicat raportul de expertiză, s-a produs o încălcare a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.
Potrivit dispozițiilor art. 336 alin. 1 C.pr.civ. "Constatările și concluziile motivate ale expertului sau ale laboratorului ori ale institutului specializat căruia i s-a cerut efectuarea expertizei vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. În cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertiză poate fi micșorat";.
În cauza de față, aceste dispoziții legale - instituite de legiuitor tocmai în considerarea respectării dreptului părților de a lua cunoștință de orice mijloc de probă și de a-l discuta, în condiții de contradictorialitate - au fost respectate de tribunal, cum s-a reținut în cele ce preced.
În consecință, Curtea constată că nu i s-a produs apelantului o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea sentinței de fond, deoarece instanța de fond a acordat un termen suficient de lung pentru a da posibilitatea pârâtei de a lua cunoștință de concluziile raportului de expertiză.
Prin cel de-al doilea motiv de apel, apelanta-pârâtă susține că expertul desemnat de prima instanță de fond a încadrat în mod eronat imobilul în zonele 48-B3 și 49-A3, deoarece a utilizat ca reper pentru încadrare, caroiajul existent pe planul de situație scara 1:500, care diferă de caroiajul utilizat de grila notarială.
Pentru verificarea acestei critici, prin încheierea din data de 5.10.2016 Curtea a solicitat dlui expert (...)să răspundă în scris acestor obiecțiuni tehnice, iar din răspunsul expertului, depus la dosar la data de 28.12.2016, se reține faptul că expertul desemnat în primă instanță a stabilit inclusiv coordonatele imobilului, realizând o încadrare în carourile din Grila Notarilor, conform Anexei atașate - fila 80 dosar apel, concluzia fiind în sensul că este corectă încadrarea imobilului în zonele 48-B3 și 49-A3.
Prin cel de-al treilea motiv de apel, apelanta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a înlăturat corecția aplicată pentru risc seismic și că expertul (...)nu a aplicat această corecție.
Pentru verificarea acestei critici, prin încheierea din data de 5.10.2016 Curtea a solicitat dlui expert (...)să răspundă în scris acestor obiecțiuni tehnice, iar din răspunsul expertului, depus la dosar la data de 28.12.2016, se reține faptul că aplicarea acestei corecții este incorectă. Construcția a fost realizată în 1952 și 1958 și a fost expropriată în anul 1963, deci la data exproprierii avea o vechime de doar 5-11 ani. În această perioadă construcția nu a suferit nici un seism semnificativ care să o fi putut afecta.
După depunerea la dosar a răspunsului dlui expert, la data de 9.01.2017 apelanta-pârâtă a depus o cerere prin care a învederat instanței că își menține punctul de vedere exprimat în apelul promovat în sensul că, în temeiul art. 338 NCPC, solicită să se dispună efectuarea unei noi expertize.
Prin încheierea din data de 15.02.2017 Curtea a încuviințat cererea de probatorii formulată de apelanta-pârâtă chiar prin motivele de apel și reiterată în scris conform cererii din data de 9.01.2017 și a dispus efectuarea unui raport de expertiză specialitatea topografie având ca obiectiv identificarea amplasamentului terenului în suprafață de 151,59 m.p. situat în (...)sector 3.
Prin raportul de expertiză depus la dosar la data de 7.09.2017, dna expert specialitatea geodezie, topografie și cadastru a realizat încadrarea imobilului în Grila Notarilor Publici, arătând că, din totalul 151,81 m.p., suprafața de 117,23 m.p. este situată în caroul 48-B3 și suprafața de 34,58 m.p. este situată în caroul 49-A3.
În lipsa declarării apelului de către reclamanți, Curtea nu poate reține suprafața de 151,81 m.p. a imobilului, astfel cum a fost identificat de dna expert specialitatea geodezie, topografie și cadastru, deoarece ar reprezenta o înrăutățire a situației pârâtului în propria cale de atac, motiv pentru care Curtea constată, ca intrată sub p lucrului judecat, suprafața de 151,59 m.p. a terenului.
Apelanta-pârâtă a mai susținut și faptul că instanța de fond, în mod greșit, a dedus doar valoarea actualizată a despăgubirilor în cuantum de 4699 lei, deoarece la dosarul de despăgubire se regăsește adresa din Registrul Serviciului Financiar, potrivit căreia, suma calculată foștilor proprietari pentru imobilul expropriat a fost de 5108 lei, ea fiind achitată cu borderoul din 08.05.1964, nespecificându-se pentru teren sau construcție (nedefalcată) și nici persoana care a încasat această sumă.
Critica este nefondată, față de prevederile clare și lipsite de orice echivoc ale art. 21 alin. 7 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit cărora "Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6)";.
Prin urmare, în mod corect tribunalul a scăzut din valoarea imobilului doar valoarea actualizată a despăgubirilor efectiv încasate, taxa HCM 14202/1957 în valoare de 409 lei nefiind efectiv încasată de reclamanți.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge apelul formulat de apelantul-pârât Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondat, acesta urmând să suporte cheltuielile de judecată efectuate în apel (onorariu de expertiză în sumă de 1.000 lei - fila 108 dosar apel) în baza culpei procesuale.
8. Domeniu- Raspundere civilă delictuală- Acțiune în răspundere delictuală
(decizia civilă nr. 783 A/ 03.10.2017 pronunțata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila)
Prin cererea formulată la data de 26.01.2015, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă sub nr.2243/3/2015, reclamantul (...)a chemat în judecată pârâtul (...)solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 17.10.2013, ora 09.40 pe drumul de acces Halda Stiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC a și la plata sumei de 3.594.400 lei (echivalent a 800 000 euro la 26.01.2015 - 4.493 lei) reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 17.10.2013, ora 09.40 pe drumul de acces Halda Stiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul (...)a formulat cerere de cerere de chemare în garanție a (...)prin care a solicitat ca în ipoteza admiterii cererii principale să fie obligată chemata în garanție la plata despăgubirilor solicitate de reclamantul (...)cu titlu de daune morale si materiale.
Prin sentința civilă nr. /20.05.2015, Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a VI-a a Tribunalului București si a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului București.
În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 09.06.2015,
Prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-au respins excepția inadmisibilității si excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Fondul de protecție a Victimelor Străzii, s-a respins acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâtul (...)și chemata în garanție (...)ca neîntemeiată, s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect și s-a respins cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:
S-a respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii principale invocată de chemata în garanție, întrucât pârâtul (...)nu este parte în dosarul penal nr. 1749/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, reclamantul nu s-a constituit parte civilă împotriva acestuia, astfel că poate formula acțiune în fața instanței civile în temeiul Legii nr. 138/1995, Ordinului 1/2008, Ordinului 14/2011, Directivei 2009/103/CE și art. 2223- 2226 Noul Cod civil.
Potrivit art. 36 C.proc.civ. calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor sau obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că, in realitate, s-ar fi produs un accident colectiv de munca, nu un accident rutier, ca accidentul s-ar fi produs pe un drum tehnologic si, de asemenea, ca autovehiculul nu putea fi asigurat deoarece nu putea fi pus in circulație având starea tehnica expirata.
Această excepție va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantul solicită atragerea răspunderii civile a pârâtului în temeiul art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, acesta având calitate procesuală pasivă, autoturismul nefiind asigurat pentru răspundere civilă la data producerii accidentului, iar, potrivit susținerilor reclamantului, accidentul s-a produs pe un drum public.
Pe fondul cauzei, din probele administrate, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 17.10.2013, ora 09.40 reclamantul s-a deplasat cu autospeciala DAC 665T DFAE, cu numărul de înmatriculare GJ-15-CEL, pe locul din față-dreapta a șoferului, spre serviciu.
Pe drumul de acces tiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC Roșiuța ce aparține de Sucursala Divizia Miniera Targu Jiu a Complexului Energetic Oltenia SA, șoferul a executat schimbarea treptei din cutia de viteze, timp în care mașina s-a oprit și a început deplasarea spre înapoi. Șoferul a încercat să controleze autovehiculul, dar întrucât drumul era în curbă la stânga, acesta nu a mai reușit să înscrie mașina în curbă, s-a răsturnat pe partea stângă producându-se decesul instantaneu al conducătorului auto și rănirea grava a reclamantului, mai exact acesta a fost dus în comă la spital.
Din scrisorile medicale emise de către instituiții specializate, a rezultat că reclamantul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fractura baza de craniu etaj mijlociu, stânga temporală bilateral și sinus sfenoidal, fractură parietală dreapta, hemosinus maxilar stâng, plagă contuză, retroarticulară stânga, fractură orbitală stângă și dublă de mandibulă, pareze față-dreapta, periferică postraumatică, traumatism toracic cu fracturi costale - C2,C3,C4.
Autovehiculul DAC 665t DFAE cu numărul de înmatriculare GJ-15-CEL, nu avea polița de asigurare la momentul producerii accidentului.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv a procesului-verbal de cercetare întocmit de I.T.M Gorj la data de 07.11.2013, a formularului pentru înregistrarea accidentului de munca FIAM Nr. 57/2013 și a referatului de terminare a urmării penale din data de 20.01.2015 emis în dosarul penal nr. P/2013 a Poliției Municipiului Motru (vol. 3, f. 33-62) tribunalul a reținut că accidentul din data de 17.10.2013 este un accident colectiv de muncă, iar nu un accident rutier deoarece s-a produs la ora 09.40, în timpul programului de muncă; pe un drum tehnologic de acces dintre sediul social și sectoarele de producție - Cariera Rosiuta - halda Stiucani, iar reclamantul se deplasa cu autovehiculul la muncă.
De asemenea, potrivit adresei nr. 138/ din 18.02.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal 138/P/2015 se efectuează cercetări față de inculpata (...)asociat unic și administrator al (...)sub aspectul infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prevăzut de art. 349 alin. 1 și 2 Cod penal ca urmare a accidentului colectiv de muncă din 17.10.2013 produs care în timp ce se deplasa pe un drum tehnologic din Cariera Roșiuța a pierdut controlul acestuia și a accidentat reclamantul.
Tribunalul a constatat că Fondul de protecție a victimelor străzii s-a constituit în baza prevederilor art. 25 ind. 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu dispozițiile legale referitoare la asociații și fundații. Fondul își desfășoară activitatea în baza propriului statut și a prezentelor norme.
Conform art. 251 din Legea nr. 32/2000, alin (10) Fondul se constituie în scopul: a) de a furniza informații persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă: vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare;
Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind Fondul de Protecție a victimelor străzii, Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. Alin. (3) stabilește că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.
Potrivit art. 6 alin. 6 din Ordinul nr. 1/2008, cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabilește în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului.
Potrivit art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se va constitui, administra, utiliza și prelua, în condițiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 75 din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, actualizată prin O.U.G. nr.63/2006, definește accidentul de circulație ca fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții : s-a produs pe un drum deschis circulației publice, a avut ca urmare decesul sau rănirea mai multor persoane, în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare, s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulație.
Art. 5 lit. g din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă definește accidentul de muncă ca fiind vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces, iar art. 30 lit. g și h din același act normativ definește accidentul de muncă ca fiind: g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers; h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă.
Potrivit dispozițiilor legale redate mai sus, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii răspunde pentru prejudiciile cauzate în cazul accidentelor de circulație, astfel cum sunt definite la art. 75 din OUG nr. 195/2002, dacă vehiculul care a produs accidentul nu era asigurat de răspundere civilă pentru accident.
Din probele administrate în cauză reținem că evenimentul din 17.10.2013 nu este un accident de circulație, ci un accident de muncă astfel cum este definitiv la art. 5 lit. g și art. 30 lit. g și h din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, pentru că a avut loc în timpul programului de lucru al reclamantului pe drumul dintre sediul societății și sectorului de producție.
Chiar dacă potrivit planșelor foto depuse de reclamant și declarației martorului audiat, în locul unde s-a produs accidentul nu erau indicatoare care să interzică circulația, nu se poate reține, cum susține reclamantul, că drumul era deschis circulației publice, întrucât potrivit procesului-verbal de cercetare întocmit de I.T.M Gorj la data de 07.11.2013, a formularului pentru înregistrarea accidentului de munca FIAM Nr. 57/2013 și a referatului de terminare a urmării penale din data de 20.01.2015 emis în dosarul penal nr. 1749/P/2013 a Poliției Municipiului Motru locul unde s-a produs accidentul era un drum tehnologic din cariera Rosiuța, nefiind deschis circulației publice.
Întrucât nu este îndeplinită una dintre condițiile atragerii răspunderii civile a pârâtului, respectiv ca să se fi produs un accident de circulație, nu sunt îndeplinite condițiile art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare și art. art. 3 alin 1 și art. 6 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind Fondul de Protecție a victimelor străzii.
Pentru aceste considerente, nu vor fi analizate celelalte condiții de atragere a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și se va respinge acțiunea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Față de soluția pronunțată și dispozițiile art. 74 și art. 74 C.proc.civ., pârâtul necăzând în pretenții, s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect.
În baza art.453 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a reclamantului s-a respins cererea acestuia privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat, in termen legal, prezentul apel reclamantul (...), invocand urmatoarele critici:
Sentința este una nelegala, instanța făcând o greșita interpretare a legii în ceea ce privește regimul juridic al zonei în care s-a petrecut accidentul rutier.
Locul producerii accidentului a fost pe un drum public.
Certitudinea faptului ca accidentul s-a produs pe un drum public este fundamentată pe următoarele aspecte.
Planșele foto depuse la dosar prezintă cu claritate faptul ca locul de unde începe drumul pe care a avut loc evenimentul rutier.
Se poate observa cu ușurința ca nu exista nici un indicator, marcaj sau inscripții din care sa rezulta ca nu e drum public.
Depoziția martorului este concludenta in acest sens, si anume ca acesta cunoaște foarte bine zona respectiva si a indicat faptul ca acel drum face legătura intre doua comune.
Mai mult decât atât, drumul este marcat pe harta Gooqle Maps ca fiind 107 (drum comunal 107).
Definiția dată în cuprinsul art. 6 pct. 14 din OUG 195/2002 actualizata a drumului public: "Drumul public este calea de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal si rutier, închisă circulației publice. Drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile". Interpretând aceasta definiție, rezulta ca orice drum pe care poate circula pietonal si rutier deschis circulației publice este drum public. Legiuitorul face o distincție intre drumul public si drumul închis circulației publice. Astfel drumul închis circulației publice este acel drum semnalizat la intrare cu inscripțiile. Per a contrario, orice cale de comunicație terestra cu excepția căilor ferate, care nu este semnalizat la intrare cu inscripții vizibile este siderat de legiuitor drum deschis circulației publice.
În speța, drumul pe care s-a produs accidentul nu era semnalizat la intrare cu inscripții vizibile din care sa rezulte ca nu este deschis circulației publice.
În aceste condiții, este evident ca accidentul rutier s-a produs pe un drum public așa cum este definit in legislația de specialitate.
Inscrisurile la care instanța de fond face referire în momentul în care apreciază ca locul accidentului nu era un drum public respectiv procesul-verbal de cercetare întocmit de ITM Gorj, la data de 1.2013, formularul pentru înregistrarea accidentului de munca, formular pentru înregistrarea accidentului de muncă nr. nr. 57/2013 si referatul de terminare a urmăririi penale emis in dosarul penal nr. 1749/P/2013 nu au relevanta atât timp cat nici unul din aceste înscrisuri nu a stat la baza pronunțării vreunei hotărâri judecătorești fie intr-un eventual litigiu de munca, fie ca urmare a constituirii de parte vătămata intr-un dosar penal.
In ceea ce privește procesul-verbal de cercetare întocmit de ITM Gorj, la data de 07.11.2013, menționam ca reprezentanții ITM Gorj nu sunt abilitați de lege sa constate daca locul accidentului este un drum public sau nu.
Faptul ca in cuprinsul respectivului proces-verbal se inserează faptul ca locul accidentului ar fi pe un drum tehnologic, nu duce la concluzia clara ca respectivul drum nu era destinat publicului. Definiția data expres unui accident produs pe un drum public, precum si definiția drumului public cuprinse in art. 75 din OUG 195/2002 sunt imperative si au o forța juridica net superioara fata de simpla mențiune a unui funcționar din cadrul ITM Gorj. Or, așa cum s-a arătat conform OUG nr. 192/2002 orice drum care nu este destinat publicului trebuie sa aibă la intrare semne vizibile.
Mai mult decât atât, în referatul de terminare a urmăririi penale nu este precizat ca drumul pe care s-a produs accidentul ar fi unul tehnologic.
Dovezile administrate în fața instanței de fond, despre care s-a făcut referire anterior, respectiv înscrisuri, planșe foto si declarația de martor sunt concludente in a demonstra instanței de apel faptul ca realitatea situației a fost aceea ca acest accident s-a produs pe un drum public.
Reținându-se regimul juridic de drum public a locului accidentului, devin incidente dispozițiile articolului 3 alin. 1 din Ordinul 1/2008 in vigoare la data producerii accidentului privind normele de funcționare a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. Potrivit acestui art. 3 din Ordinul Presedintelului CSA nr. 1/2008: "Fondul acorda despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, daca vehiculul, respectiv tramvaiul care a provocat accidentul a rămas neindentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate ca legea prevedea obligativitatea asigurării. In speța, așa cum am arătat, accidentul in care a fost implicat reclamantul s-a produs pe drum public, s-a soldat cu victime (șoferul a decedat, iar ceilalți pasageri din autospecializata au fost grav răniți). Autospecializata DAC 665T DFAE cu nr. de "înmatriculare GJ-15-CEL nu avea asigurare RCA. In aceasta situație, Fondul de Protecția a Victimelor Străzii are calitate procesuala pasiva având obligația de a mă despăgubi.
Referitor la netemeinicia reținerii de către instanța de fond a faptului ca accidentul este unul colectiv de munca;
Pentru a fi in prezenta unui accident colectiv de munca, speța de fata trebuie sa fie încadrata in cel puțin una din situațiile din art. 30 alin. 1 din Legea nr. 319/14.07.2006 a securității si sănătății in munca, respectiv: (1) In sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de munca: a) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activități culturale, sportive, in tara sau in afara granițelor tarii, in timpul si din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit in cadrul activităților cultural-sportive organizate, in timpul si din cauza îndeplinirii acestor activități; d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativa pentru salvarea de vieți omenești; e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care amenința avutul public si privat; f) accidentul cauzat de activități care nu au legătura cu procesul muncii, daca se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori in alt loc de munca organizat de aceștia, in timpul programului de munca, si nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a făcut in timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator si invers; h) accidentul suferit in timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de munca; i) accidentul suferit in timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridica sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normala de deplasare; j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, daca schimba îmbrăcămintea personala, echipamentul individual de protecție sau orice alt echipament pus la dispoziție de angajator, daca se afla in baie ori in spălător sau daca se deplasa de la locul de munca la ieșirea din întreprindere sau unitate si invers; k) accidentul suferit in timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in locuri organizate de angajator, precum si in timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri; 1) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegați pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu in afara granițelor tarii, pe durata si traseul prevăzute in documentul de deplasare; LEGEA 3197 14.07.2006 a securității si sănătății in munca în vigoare cu 01/10/2006 - Pagina 9 din 13 m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări si servicii pe teritoriul altor tari, in baza unor contracte, convenții sau in alte condiții prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, in timpul si din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare a pregătirii profesionale, in timpul si din cauza efectuării activităților aferente stagiului de practica; o) accidentul determinat de fenomene sau calamități naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundație, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), daca victima se afla in timpul procesului de munca sau in îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; p) dispariția unei persoane, in condițiile unui accident de munca si in împrejurări care îndreptățesc presupunerea decesului acesteia; q) accidentul suferit de o persoana aflata in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. (2) In situațiile menționate la alin. (1) lit. g), h), i) si 1), deplasarea trebuie sa se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal si, de asemenea, transportul sa se facă in condițiile prevăzute de reglementările de securitate si sănătate în munca sau de circulație în vigoare.
Este elocvent ca nu ne regăsim in absolut nici o situație mai sus arătata pentru a putea fi calificat drept accident colectiv de munca.
Consideram ca nu sunt aplicabile motivarea instanței referitor dispozițiile art. 5 lit. g din Legea securității si sănătății muncii nr. 319/2006.
Potrivit acestor dispoziții invocate de prima instanța, in mod nelegal, a acreditat ideea ca este vorba de un accident de munca.
Accidentul de munca colectiv este definit ca "vătămarea violenta, precum si intoxicația acuta profesionala care au loc în timpul procesului de munca". Accidentul care a avut ca urmare vătămarea grava a reclamantului nu s-a întâmplat în timpul procesului de munca așa cum condiționează legiuitorul. Accidentul s-a produs in timp ce reclamantul si alte persoane se deplasau spre locul de munca.
In momentul producerii accidentului nu începuse efectiv programul de munca, nu era in îndeplinirea unor obligații care țin de contractul individual de munca, nu începuse procesul tehnologic al muncii pe care ii desfășor.
Cu atât mai puțin, in aceasta situație se poate concluziona ca este vorba un accident de munca.
c. Un alt argument al nelegalitatii sentinței este reprezentat de faptul ca. pe de o parte, in mod corect instanța a respins lipsa calității procesuale pasive a FPVS ca neîntemeiata, insa, in cuprinsul aceluiași dispozitiv al sentinței apelate, instanța de fond respinge si acțiunea așa cum a fost formulata si precizata.
Argumentele esențiale a respingerii acțiunii, respectiv faptul ca accidentul nu s-ar fi produs pe un drum public si ca ar fi un accident de munca in opinia instanței, ar atrage inaplicabilitatea dispozițiilor legale din Ordinul 1/2008 care permit Fondului de Protecție a Victimelor Străzii sa plătească despăgubiri.
Insa, pe de alta parte, instanța de fond a retinut calitatea procesuala pasiva a paratei Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Ori, având calitate procesuala pasiva, implicit aceasta parata va fi obligata la plata de despăgubiri solicitate de apelantul-reclamant.
Din acest punct de vedere, hotărârea este una contradictorie pentru ca, ori se retine cu putere de lucru judecat faptul ca FPVS are calitate procesuala pasiva, poate sta in proces, poate fi obligat la plata de despăgubiri ori se retine ca aceasta parata nu poate fi obligata la plata de despăgubiri deoarece accidentul in opinia instanței nu s-ar fi produs pe un drum public.
Reclamantul învederează ca urmările accidentului au fost unele dramatice si ireversibile pentru el, înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei dovedesc cu certitudine faptul ca acest accident l-a transformat intr-o persoana cu handicap pentru întreaga viata.
Reclamantul arată că este un om distrus atât fizic, cat si moral, datorita acestui accident. A suferit o serie de intervenții chirurgicale.
In urma acestui eveniment rutier, reclamantul a fost supus luni de zile la dializa, iar transplantul de rinichi a fost efectuat la spitalul Fundeni din București.
O alta urmare dramatica o reprezintă încadrarea in gradul l de handicap așa cum rezulta din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 403/06.02.2014.
Reclamantul era singurul întreținător al familiei, având doi copii, unul minor si altul major care se afla in continuarea studiilor superioare, soția fiind casnica.
Urmările accidentului rutier a avut consecințe grave si asupra familiei , in acest sens, soția a suferit un soc emoțional datorita accidentului având in prezent la rândul sau grave probleme de sănătate.
Dovada indubitabila a imensei traume morale si fizice suferita ca urmare a evenimentului rutier, a făcut-o cu materialul probator administrat in cauza. In acest sens să se aibă in vedere depoziția martorului audiat in cauza, care a relatat cu acuratețe si obiectivitate drama prin care a trecut, trece si va trece toata viata.
Depoziția acestuia a fost detaliata atât in ceea ce privește situația de fapt, modalitatea de desfășurare a evenimentelor ulterioare accidentului, cat si in ceea ce privește suferința morala, psihica a reclamantului.
Intensitatea vătămării suferite rezulta cu ușurința din declarația acestuia care a relatat instanței ca l-a văzut vomitând sânge, cu fața, distrusa, ochiul stâng nu se mai vedea, urechea era desprinsa, curgea sânge din urechi, capul îi era tumefiat nu se mai cunoștea nici gatul. Timp de o luna cat am stat in spitalul din Craiova a fost hrănit cu paiul si mâncare pasata in blender, a suferit o serie de intervenții chirurgicale pentru refacerea maxilarului, precum si la nivelul abdomenului prin introducerea unui tub in cavitatea digestiva.
A necesitat îngrijire si supraveghere din partea familiei si a prietenilor.
Din relatările aceluiași martor a ieșit faptul ca cel mai greu moment de după accident a fost reprezentat de efectuarea transplantului de rinichi la spitalul Fundeni, rinichi donat de către mama sa. Practic, repercusiunile accidentului se extind ca si trauma pentru reclamant, deoarece am fost nevoit sa o vada pe mama mea chinuindu-se in spital cu ocazia transplant, suferind ea la rândul ei o intervenție chirurgicala. Era într-o stare critica, făcea zilnic dializa iar transplantul era singura cale de a mai rămâne în viata.
Ulterior, din cauza acestor intervenții chirurgicale, martorul a declarat ca a fost în imposibilitatea de a mai relua vreodată atribuțiile de serviciu pe care le îndeplinea înainte de accident, fiind investit in prezent doar cu atribuții de ordin administrativ.
De asemenea, înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atesta complexitatea tratamentului medical administrat, precum si urmările iremediabile ale accidentului si fac referire la gradul de handicap gradul l permanent, dovedesc ca cele relatate de martor corespund adevărului si solicitate de daune morale si materiale este una întemeiata.
La momentul în care se va cerceta dosarul cauzei cu întreg material probator administrat si se va stabili cu privire la daunele morale si materiale solicitate prin cererea de chemare în judecata, să se aibă în vedere faptul ca persoana care a investit cu soluționarea acestei cereri de chemare în judecata a fost foarte aproape de deces s-a chinuit cumplit, zile, săptămâni, luni în patul de spital, a ajuns si va rămâne pentru totdeauna o persoana cu handicap.
In apel au fost administrate înscrisuri si o expertiza medico-legala.
Soluționând apelul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Curtea constată neîntemeiată critica apelantului referitoare la contradictorialitatea sentinței, pentru următoarele argumente:
Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive se justifică atâta timp cât există identitate între persoana chemată în judecată și persoana care este obligată conform mecanismului juridic invocat de reclamant.
Pe de altă parte, temeinicia cererii este o cu totul altă chestiune, care vizează îndeplinirea in concret a condițiilor legale pentru angajarea răspunderii pârâtului, iar respingerea cererii pe fond, ca neîntemeiată, s-a datorat reținerii de către tribunal, ca neîndeplinită, a condiției de producere a accidentului pe un drum public, deci pe un motiv fără nici o legătură cu identitatea care definește calitatea procesual pasivă.
Sub aspectul situatiei de fapt, Curtea retine ca, din probele administrate în cauză, a rezultat că accidentul în discuție, produs în data de 17.10.2013, a avut loc pe drumul de acces de la sediul Carierei Roșiuța spre Halda Știucani, drum care este industrial (tehnologic) pietruit, de categoria 4, care a fost excavat odată cu avansarea carierei și care se modifică în funcție de fluxurile tehnologice.
În acest sens sunt relațiile comunicate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA (f. 93 și urm. dosar apel) si schițele depuse la dosar.
Este neintemeiata sustinerea apelantului reclamant ca drumul in discutie s-ar identifica drept DC 107 ( drum comunal ), in realitate, din schitele depuse la dosar rezultand ca drumul pe care a avut loc accidentul este diferit de DC 107.
Totodata, in raport de dispozițiile art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002, care defineste drumul public ca fiind ";orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile";, Curtea reține că drumul pe care a avut loc accidentul, fiind un drum tehnologic, destinat exclusiv necesităților tehnologice legate de exploatarea minieră Roșiuța, nu poate fi calificat drept un drum public, respectiv un drum amenajat pentru traficul rutier și deschis circulației publice.
Curtea apreciază că lipsa unei semnalizări la intrarea pe acest drum, cu inscripție vizibilă, în sensul că drumul este închis circulației publice, deși reală, nu schimbă natura acestui drum de a fi un drum industrial, iar nu un drum public.
Pe de altă parte, Curtea constată că nu prezinta nici o relevanta in cauza daca accidentul s-a produs pe un drum publica sau de alta natura, intrucat conform reglementarii incidente, asa cum va fi analizata in cele ce urmeaza, raspunderea Fondului de Protecție a victimelor străzii nu este restransa cu privire la ";accidentele de circulație"; sau accidentele produse pe ";drumurile publice";, ci acopera orice ";accident de vehicul";, indiferent ca s-a produs pe un drum public sau nu.
Curtea are în vedere următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, in forma in vigoare la data producerii accidentului, "; În sensul prezentei legi, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, precum și tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire.";. Potrivit art. 48 din Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, in forma in vigoare la data producerii accidentului, 17.10.2013, ";Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.";
Sunt avute in vedere si dispozitiile Ordinului nr. 14/ 2011 continand Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, in vigoare la data producerii accidentului, conform caruia : ";art. 1 alin (1) În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. Nu intră sub incidența asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri efectuat cu titlu oneros. (2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.";
Iar in Capitolul II, denumit ";Riscurile acoperite si excluderile";, se reglementeaza in art. 26 : ";(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată. (2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA pentru: 1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; 2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului: - a condus vehiculul fără consimțământul explicit sau implicit al asiguratului; - nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv; - nu a respectat obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv; 3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate.";
Pe de alta parte, dispozitiile art. 75 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, definesc accidentul de circulație ca fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții : s-a produs pe un drum deschis circulației publice, a avut ca urmare decesul sau rănirea mai multor persoane, în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare, s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulație.
Din analiza acestor dispozitii rezulta o distinctie clara intre ";accidentele de vehicule"; si ";accidentele de circulatie";.
Astfel, in vreme ce art. 75 din OUG nr. 195/ 2002 defineste ";accidentul de circulatie";, care este prin esenta sa unul produs pe un ";drum public";, dispozitiile Legii nr. 136/ 1995 si ale Ordinului nr. 14/ 2011 vizeaza ";accidentul de vehicul";, accident care nu este in mod necesar si neaparat unul de circulatie si produs pe un drum public, ci doar un accident ";produs prin intermediul vehiculului"; sau ";produs de vehicul";.
Aceasta distinctie este subliniata in mod explicit in cuprinsul art. 26 din Ordinul nr. 14/ 2001, unde se specifica in mod expres ca se acordă despăgubiri atât când accidentul s-a produs pe drumurile publice, cât și atunci când accidentul a avut loc pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri si ca în procesul de acordare a despăgubirilor nu are importanță dacă vehiculul se afla în timpul deplasării sau era în staționare în momentul survenirii riscului asigurat.
Asadar, Curtea constata ca din punctul de vedere al obligativitatii incheierii asigurarii de raspundere civila ( RCA ) si al intinderii riscurilor acoperite prin aceasta polita de asigurare, nu prezinta relevanta daca accidentul s-a produs pe un drum public sau un drum de alta natura, in timp ce vehicului era in miscare sau stationat, polita RCA acoperind toate aceste situatii, nediferentiat si necircumstantiat, de indata ce prejudiciul a fost produs de un vehicul aflandu-ne in fata unui ";accident de vehicul"; si a unui risc acoperit de RCA.
Mai departe, se constata ca dispozitiile legale care reglementeaza infiintarea, organizarea si raspunderea Fondului de Protecție a victimelor străzii, acopera exact acele situatii care sunt avute in vedere in cadrul reglementarii politei RCA, acest Fond fiind constituit tocmai in scopul despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule in cazul in care mecanismul reglementat pentru polita RCA nu functioneaza ( fie pentru ca nu a existat incheiata o astfel de polita, fie pentru ca autorul accidentului a ramas neidentificat ).
Astfel, potrivit art. 61 din Legea nr. 136/ 1995 ";Se constituie Fondul de protecție a victimelor străzii, în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/înregistrării, precum și de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. (…) Fondul de protecție a victimelor străzii este destinat plăților de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăților de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.";
Aceste dispozitii au fost adoptate in conformitate cu art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat "organismului responsabil cu despăgubirea", conform caruia fiecare stat membru este obligat sa instituie sau autorizeze un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obligației de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau neasigurat.
Potrivit art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se va constitui, administra, utiliza și prelua, în condițiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Conform art. 251 alin. 10 din Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor ";Fondul de Protecție a victimelor străzii se constituie în scopul: a) de a furniza informații persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă: vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.
Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/ 2008 emis de CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, în vigoare la data producerii accidentului, Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. Alin. (3) stabilește că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuțiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.
In concluzie, analizand coroborat dispozitiile legale mentionate mai sus, Curtea constata că interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente sunt în sensul ca obligatia de despagubire care incumbă Fondului este activata în cazul oricăror accidente de vehicule, fie că s-au petrecut pe un drum public sau pe un alt drum, deci pentru toate riscurile acoperite in cadrul raspunderii civile auto obligatorie, fiind gresita retinerea tribunalului ca Fondul de Protecție a Victimelor Străzii răspunde doar pentru prejudiciile cauzate în cazul accidentelor de circulație, astfel cum sunt definite la art. 75 din OUG nr. 195/2002.
Tribunalul a coroborat gresit dispozitiile legislatiei referitoare la asigurari cu dispozițiile art. 75 din OUG nr. 195/2002 care definește accidentul de circulație care se produce pe un drum public (deschis circulației publice), fara sa sesizeze distinctia dintre cele doua categorii de reglementari.
În realitate însă, așa cum am menționat deja, legislatia referitoare la asigurarile de raspundere civila auto si la Fondul de Protecție a Victimelor Străzii - Legea nr. 136/ 1995, Legea nr. 32/ 2000, Ordinul nr. 14/ 2011 si Ordinul nr. 1/2008- nu vizează "accidentele de circulație"; sau accidentele produse "pe drumuri publice";, ci, în mod direct și necircumstanțiat "accidentele de vehicule";.
De aceea, Curtea constată îndeplinite în cauză condițiile de angajare a răspunderii Fondului, in baza dispozitiilor legale mentionate, respectiv: reclamantul este persoană păgubită printr-un accident de vehicul, vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării, riscul s-a produs pe teritoriul Romaniei.
Nu are nicio relevanta din perspectiva aplicarii dispozitiilor legale mentionate referitor la raspunderea Fondului daca accidentul reprezinta, in acelasi timp, un accident de munca sau nu, calificarea accidentului ca unul de munca neinlaturand aplicarea acestor dispozitii legale. De aceea, nu sunt semnificative in economia cauzei dezvoltarile partilor referitoare la existenta sau nu a conditiilor unui accident de munca.
Angajarea răspunderii paratului nu este înlăturata nici de situațiile invocate de acesta in sensul ca autospeciala implicata in accident nu corespundea din punct de vedere tehnic, nu era destinata transportului de persoane, iar șoferul nu avea licența pentru a efectua transporturi de persoane, astfel de circumstanțe neprimind semnificație juridica in cadrul mecanismului reglementat de dispozițiile legale menționate mai sus.
Iar in ce privește împrejurarea invocata de parat in sensul că reclamantul, inginer la Cariera Rosiuta, știa sau trebuia sa știe ca acea autospecială nu este destinată transportului de persoane, asumându-și un risc atunci când a acceptat sa fie transportat cu un astfel de vehicul, Curtea constata iarăși ca acest fapt nu schimba rezultatul analizei.
Singurele situații in care este exclusa răspunderea sunt cele reglementate expres si limitativ de art. 27 din Ordinul nr. 14/ 2011, iar situații de limitare a acestei răspunderi sunt reglementate in art. 28 din același Ordin, situațiile invocate de parat neîncadrându-se in aceste cazuri de excludere sau limitare a răspunderii.
Curtea constata ca nu poate fi reținuta in cauza nici ipoteza art. 5 alin. 5 din Ordinul nr. 1 / 2008, conform căruia ";Nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că vehiculul respectiv nu era asigurat (…)";, intricat nu exista dovezi ca reclamantul ar fi cunoscut lipsa asigurării RCA.
Apreciind mai departe asupra prejudiciului suferit de reclamant, Curtea constată următoarele:
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Serviciul de Medicină Legală Gorj (f. 148 și urm. dosar apel) și înscrisurile medicale depuse la dosar, rezultă următoarele:
În urma accidentului, reclamantul a suferit un politraumatism, mai exact fractură a craniului, pareză facială, alte fracturi (de mandibulă, costale, etc.), în urma cărora a fost supus mai multor tratamente și intervenții chirurgicale, pe durata a mai multe luni.
La data la care a suferit accidentul, reclamantul avea anumite afecțiuni renale, iar după accidentul rutier în discuție, funcția renală s-a degradat, fiind necesar, în ultimă instanță, un transplant renal.
Raportul de expertiză medico-legală menționat a concluzionat cu certitudine că degradarea funcției renale după accident, până la necesitatea efectuării unui transplant renal, a fost în legătură de cauzalitate cu accidentul suferit, așadar, această degradare a funcției renale s-a datorat în mod direct traumatismelor suferite în accident.
Este adevărat că această degradare a funcției renale a apărut pe fondul preexistent al unei afecțiuni renale, însă, raportul de expertiză medico-legală stabilește că degradarea funcției renale s-a datorat totuși traumatismelor suferite în accident, deci nu a reprezentat o evoluție firească a bolii preexistente.
De aceea, Curtea va reține ca prejudiciu esențial suferit de reclamant în urma accidentului această degradare a funcției renale care s-a finalizat cu necesitatea efectuării unui transplant renal.
Curtea reține de asemenea, prejudiciul constând în suferința fizică și morală prilejuită reclamantului chiar de traumatismele suferite în accident, traumatisme grave și numeroase, care au prilejuit spitalizarea reclamantului pentru o perioadă importantă de timp, dar și de tratamentele și intervențiile chirurgicale la care a fost supus, intervenții cauzatoare prin ele însele de suferințe fizice și morale.
Curtea reține, de asemenea, că reclamantul a fost supus luni de zile la dializă până la efectuarea transplantului de rinichi, procedură de asemenea cauzatoare de suferință, după cum, cu prilejul transplantului, reclamantul a fost și martorul suferinței mamei sale, de la care a provenit rinichiul donat pentru transplant, mama reclamantului continuând astfel sa isi trăiască viața ea insasi afectata de o asemenea situație medicala, ceea ce, in mod indirect, dar indubitabil, constituie o suferinta si pentru reclamant insusi, date fiind legaturile de afectiune normale existente intre mama si fiu. .
Curtea mai reține că reclamantul este încadrat în gradul I de handicap, conform certificatului nr. 403/2014, fiind totodată, singurul întreținător al familiei sale, formată din soție și doi copii.
Vor fi avute în vedere la aprecierea prejudiciului suferit actele medicale depuse la dosar care atestă complexitatea tratamentului și intervențiile suferite de reclamant, ulterior accidentului, precum și declarația martorului audiat.
În concluzie, constatând îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii cu despăgubiri a pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul, și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte cererea și va obliga pe pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume: 2.745 lei reprezentând despăgubiri materiale, 160.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Astfel, suma de 2.745 lei este reținuta de către Curte drept costuri dovedite de reclamant cu înscrisurile depuse la filele 76-83, 85, 86, 74, 68-69, 70, 72, 73 dosar fond Secția a 5-a civila, reprezentând cheltuieli cu transportul, având in vedere ca reclamantul si familia sa locuiesc in Motru, iar spitalizarea reclamantului s-a făcut in Craiova si București, cheltuieli cu dispozitive medicale si de cazare ale șotiei reclamantului la unitati hoteliere ( f. 78 si 76 ).
Curtea nu retine celelalte cheltuieli invocate de reclamant drept prejudiciu material, intrucat nu au fost dovedite ca atare, iar chitantele depuse la dosar altele decat cele mentionate mai sus nu rezulta a viza cheltuieli facute in legatura, directa sau indirecta, cu accidentul, in mod evident cheltuielile cu alimentele fiind fara legatura cu accidentul, caci asemenea cheltuieli sunt facute oricum, indiferent de starea unei persoane.
In privinta prejudiciului moral, Curtea considera ca suma mentionata mai sus, de 160.000 lei, constituie o justa si echitabila reparatie a prejudiciului suferit de reclamant.
Stabilirea cuantumului daunelor morale nu presupune stabilirea "prețului" suferințelor fizice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea globala a consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestora pe planurile vieții persoanei prejudiciate.
Trebuie avute in vedere valorile lezate, importanta acestora, dimensiunea suferințelor fizice si psihice la care a fost supus reclamantul si intensitatea cu care au fost percepute de către acesta si familia sa.
Or, in discutie sunt valorile cele mai importante pentru fiinta umana, viata si sanatatea, reclamantul suferind traumatisme foarte grave, cauzatoare prin ele insele de multa suferinta, ca si interventiile si tratamentele suportate pentru vindecare, parcurgand apoi o perioada lunga din viata sub amenintarea creata de degradarea functiei renale, dupa cum a trebuit sa suporte si suferinta mamei sale si a intregii sale familii, lasata fara suportul pe care reclamantul il reprezenta. De asemenea, viata reclamantului este practic marcata definitiv de invaliditatea dobandita, acesta nemaiputand sa recupereze modul de viata anterior si suportand in continuare, pentru tot restul vietii, consecintele accientului.
De aceea, in raport de importanta acestor valori si de intensitatea vatamarii, Curtea considera ca suma de 160.000 lei este o reparatie justa si echitabila.
Pentru toate aceste motive, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte cererea principala și va obliga pe pârâtul la plata catre reclamant a următoarelor sume: 2.745 lei reprezentând despăgubiri materiale, 160.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
In baza art. 453 C.p.c., Curtea va obliga pe paratul la plata catre reclamant a sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecata in fata primei instante ( onorariu de avocat - chitante f. 43 si 44 dosar fond ).
Având în vedere modalitatea de soluționare a cererii principale in apel, Curtea va desființa sentința cu privire la soluția data cererii de chemare in garanție si va trimite spre rejudecare în fața primei instanțe cererea de chemare în garanție formulată de pârât cerere de chemare în garanție care a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect în fața primei instanțe (consecința respingerii cererii principale).
In baza art. 453 C.p.c., Curtea va obliga pe intimatul-parat la plata catre apelantul reclamant a sumei de 2.963 lei cheltuieli de judecata in apel ( onorariu de avocat suma de 2.900 lei - chitante f. 153 dosar apel si 63 lei onorariu expertiza medico-legala ).
| ← Asigurări sociale. detaşarea nu aduce atingere statutului de... | Legea nr. 10/ 2001. acordarea masurilor reparatorii in... → |
|---|
