Contencios administrativ. conflict de competență, instanța competentă să soluționeze o cerere formulată de un magistrat, având ca obiect obligarea pârâţilor la stabilirea unor drepturi salariale și plata acestor drepturi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1187 din data de 04.04.2017
Contencios administrativ. Conflict de competență, instanța competentă să soluționeze o cerere formulată de un magistrat, având ca obiect obligarea pârâților la stabilirea unor drepturi salariale și plata acestor drepturi
- Codul muncii, art. 166 alin. (4) și art. 268 alin. (1) lit. c),
- O.G. nr. 13/2011;
- Legea nr. 284/2010, art. 7din Capitolul VIII al Anexei 6
Prevederile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei 6 la Legea nr. 284/2010 stabilesc competența Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.
Având în vedere că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe Codul muncii, iar nu pe art.7 din Capitolul VIII al Anexei 6 la Legea nr. 284/2010, luând în considerare că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanta nesusținând că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 284/2010, în raport de dispozițiile art. 269 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C.pr.civ., art.210 din Legea nr. 62/2011 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Mureș - Secția civilă (complet specializat în conflicte de muncă).
(Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,
sentința civilă nr. 1187 din data de 4 aprilie 2017)
Prin cererea înregistrată sub numărul 1741/102/2016 pe rolul Tribunalului Mureș -Secția civilă, reclamanta C.M. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș la stabilirea cuantumului indemnizației brute lunare cu includerea creșterilor salariale de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, recunoscute prin sentința civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureș rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R/10.11.2009 a Curții de Apel Cluj, precum și la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii, începând cu data de 22.08.2013 și până la plata efectivă, precum și pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate ci indicele de inflație la data plății și dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011. De asemenea a solicitat obligarea Ministerului Economiei și finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru efectuarea plății.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 166 alin. (4) și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, O.G. nr. 13/2011 și Deciziei nr. 23/23.06.2015.
Prin întâmpinările formulate, pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 1260/20.12.2016, Tribunalul Mureș -Secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, excepție invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauze în favoarea Curții de Apel București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12.01.2017.
Soluționând în continuare, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C.pr.civ., excepția de necompetență materială a instanței de judecată prezente, Curtea constată că această excepție de procedură, dilatorie și absolută este fondată pentru următoarele motive:
I. Competența materială poate fi definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege, unei instanțe judecătorești sau unui alt organ cu activitate jurisdicțională din mai multe de grade diferite, de a judeca o anumită pricină. Competența materială (ratione materiae) presupune așadar, o delimitare între instanțe de grade diferite.
Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii), reprezentând norme absolute, cu caracter imperativ, de la care părțile nu pot deroga, nici chiar cu autorizarea instanței de judecată.
II. În evaluarea concretă a caracterului temeinic al acestei excepții, Curtea observă că Tribunalul Mureș - Secția civilă (complet specializat în conflicte de muncă) și-a întemeiat sentința de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția contencios administrativ și fiscal pe prevederile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei 6 la Legea nr. 284/2010, potrivit cărora: "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile";.
Din examinarea acestor dispoziții legale se observă, în mod facil, că ele stabilesc competența Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.
Or, aceste norme instituie o excepție de la regula în conformitate cu care litigiile privind drepturile salariale ale magistraților sunt de competența completelor/instanțelor specializate în conflicte de muncă, conform dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C.pr.civ., art.210 din Legea nr. 62/2011 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, astfel că ele sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).
De altfel, din analiza dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f), art. 8 alin. (1) și art.11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modific. și completat (versiunea în vigoare la data introducerii acțiunii):, rezultă, fără echivoc, că pe calea contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun, pot fi soluționate, în principiu, doar trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluționarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.
Or, cauza prezentă, indubitabil, nu se încadrează în vreuna din cele trei categorii de litigii, solicitându-se prin cererea introductivă, obligarea pârâților la stabilirea cuantumului indemnizației brute lunare cu includerea creșterilor salariale de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, recunoscute prin sentința civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureș rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R/10.11.2009 a Curții de Apel Cluj (capăt de cerere la judecarea căruia a renunțat), precum și la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
Curtea reține că, în raport de definiția contenciosului administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modific. și completată (versiunea în vigoare la data introducerii acțiunii), nu poate fi introdusă, în principiu, o acțiune în contencios administrativ în lipsa emiterii/încheierii unui act administrativ sau, după caz, a formulării unei cereri la autoritatea/instituția publică de către cele ce se pretinde vătămat într-un drept sau interes legitim.
De altfel, în lipsa unui act administrativ propriu-zis sau asimilat nu se poate stabili data de la care începe să curgă termenul pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modific. și completată (versiunea în vigoare la data introducerii acțiunii).
Pe cale de consecință, având în vedere că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe Codul muncii, iar nu pe art. 7 din Capitolul VIII al Anexei 6 la Legea nr. 284/2010, luând în considerare că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanta nesusținând că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 284/2010, în raport de dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art.95 pct. 1 din noul C.pr.civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, Curtea va admite excepția de necompetență materială și va declina competența materială de soluționare a cererii către Tribunalul Mureș - Secția civilă (complet specializat în conflicte de muncă).
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 133 pct. 2, art.134 și art. 135 alin. (1) C.pr.civ., va constata ivit conflictul negativ de competență, va suspenda judecata cauzei și va înainta dosarul la ICCJ - SCAF în vederea soluționării conflictului.
| ← Contracte -litigii cu profesionisti. clauze abuzive. dreptul... | Obligarea angajatorului la schimbarea încadrării în grupa... → |
|---|
