Decizie de casare. Nerespectarea acesteia de către instanţa de rejudecare. Consecinţe
| Comentarii |
|
Potrivit art. 315 alin. (1) C.proc.civ., în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Instanţa de apel, în rejudecare, după casarea cu trimitere nu s-a conformat nici unuia din îndrumările primite şi care au caracter obligatoriu. Ca atare, s-a dispus din nou de către instanţa de recurs casarea cu trimitere spre rejudecare.
Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 170 din 25 februarie 2010
Prin decizia nr. 170/25.02.2010 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis recursul declarat de pârâta B.N.C., împotriva deciziei civile nr. 702/23.11.2009 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtul A.P., a fost casată decizia civilă nr. 702/23.11.2009 pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia civilă şi trimisă cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că obiectul cauzei aşa cum a fost circumstanţiat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de pârâtă prin cererea reconvenţională, ambele completate şi precizate în mai mute rânduri a fost dat de un partaj suplimentar de bunuri comune. După parcurgerea unui prim ciclu procesual complet instanţa de recurs – Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie – prin decizia nr. 651/19.06.2008 a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Potrivit considerentelor deciziei de recurs, instanţa de rejudecare urma să solicite atât ataşarea dosarului în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 9478/2004 a Judecătoriei Sibiu, cât şi sentinţa penală nr. 256/2004 a Judecătoriei Câmpina şi, în funcţie de situaţia de fapt stabilită cu ocazia judecării acestor dosare, raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, să se stabilească în mod corect componenţa masei partajabile şi drepturile părţilor. De asemenea, instanţa de control judiciar a stabilit că este necesară refacerea expertizelor, iar pentru o stabilire corectă a bunurilor ce urmează a fi reţinute la masa de partaj, urmează ca printre obiectivele stabilite de către instanţă să se afle şi acelea prin care experţii desemnaţi să verifice dacă bunurile solicitate cu ocazia prezentei judecăţi au fost evaluate, identificate sau reţinute cu ocazia soluţionării primei acţiuni de partaj bunuri comune, iar stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului, contravalorii cotei-părţi din facturile la utilităţi, să se raporteze strict la perioada cât recurenta a locuit în imobilul litigios, la partea din imobil ocupată, precum şi perioada şi partea din imobil pentru care au fost achitate aceste utilităţi, având în vedere şi data la care au fost efectuate rebranşările şi separaţiile acestor de către recurentă. Totodată, Curtea a arătat că, pentru o corectă şi legală soluţionare a cauzei, urmează să se procedeze la administrarea oricăror probatorii ce vor rezulta din dezbateri, urmând a fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de recurentă prin prezentul recurs. După cum se ştie, potrivit art. 315 alin. (1) C.proc.civ. în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, în speţa pendinte, faţă de îndrumările date prin decizia de casare instanţa de apel era obligată să ataşeze dosarele în care au fost pronunţate cele două hotărâri – una civilă dată în partajul de bunuri comune iniţial şi una penală dată într-o cauză având ca obiect infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, iar pe baza situaţiei de fapt avută în vedere la pronunţarea acestora şi a probatoriului din cauza de faţă să stabilească situaţia de fapt, să dispună refacerea lucrărilor de expertiză fiind menţionate totodată şi o parte din obiective şi să administreze orice alte probe ce ar rezulta din dezbateri.
Din actele şi lucrările dosarului tribunalului se reţine că instanţa de apel, în rejudecare, după casarea cu trimitere nu s-a conformat nici unuia din îndrumările primite şi care au caracter obligatoriu. Astfel, instanţa de apel nu a dispus ataşarea celor două dosare şi nu a reanalizat situaţia de fapt atât prin prisma actelor şi lucrărilor cauzei de faţă, dar şi prin intermediul situaţie de fapt ce a stat la baza pronunţării celor două sentinţe menţionate în precedent. În ceea ce priveşte refacerea lucrărilor de expertiză Curtea a reţinut că tribunalul nu s-a conformat deciziei de casare. Astfel, tribunalul nu a dispus efectuarea în cauză a nici unei lucrări de specialitate, cu indicarea obiectivelor stabilite prin decizia de casare şi nici nu a procedat la desemnarea unor experţi.
Singurele referiri cu privire la acest aspect sunt cele din încheierea din 27.11.2008 în sensul citării apelantei să achite onorariu de expertiză pentru fiecare expert fără a se dispune lucrările, a se menţiona specialităţile în care urmau a se efectua, să se fixeze obiectivele, să se desemneze persoanele de specialitate care să le efectueze, precum şi cele din încheierea din 8.01.2009. În aceasta din urmă s-a dispus citarea apelantei cu menţiunea de achitare a onorariului sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată, în condiţiile în care aşa cum s-a menţionat mai sus o astfel de probă nu a fost dispusă în cauză de către instanţa de rejudecare.
La ultimul termen de judecată tribunalul a dispus decăderea apelantei din decăderea probei cu expertiză constructor şi s-a procedat la soluţionare, deşi pe linia deciziei de casare tribunalul urma a ordona în cauză efectuarea mai multor lucrări de specialitate.
Pe de altă parte, dacă instanţa de rejudecare constata că soluţionarea cauzei este împiedicată din vina reclamantei avea la îndemână alte mijloace legale, iar nu să procedeze la soluţionarea cauzei cu nesocotirea deciziei instanţei de control judiciar.
(Judecător Adriana Maria Radu)
| ← Creditorii personali nu pot urmări bunul comun decât după... | Recurs împotriva unei hotărâri de partajare a unor imobile... → |
|---|
