Creditorii personali nu pot urmări bunul comun decât după partajarea sa, potrivit art. 493 C.proc.civ. Principiul neinvocării propriei culpe în apărare
| Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 437/2003 a Judecătoriei Piteşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1147/2006 a Curţii de Apel Piteşti, s-a constatat reaua credinţă a soţilor S., iar instanţa a încuviinţat autorul intimaţilor să treacă la demolarea imobilului grajd construit de contestatori pe proprietatea lui R.M., direct prin intermediul executorului judecătoresc, fără a avea concursul autorităţilor locale, astfel că nu se poate reţine nerespectarea Legii nr. 50/1991, ţinând cont de dispoziţiile irevocabile ale hotărârii sus-menţionate.
În mod corect şi legal Tribunalul a reţinut că executarea nu se poate porni decât în baza unui titlu executoriu conform art. 372 C.proc.civ., iar creditorii personali nu pot urmări bunul comun decât după partajarea sa potrivit art. 493 C.proc.civ., însă pentru obţinerea sau recunoaşterea drepturilor proprii partea procesuală nu se poate folosi de incorectitudinea şi reaua credinţă a sa potrivit principiului de drept civil nemo auditur propria turpitudine allegans, ce se aplică în cauză.
La dosarul cauzei nu au fost găsite hotărâri judecătoreşti irevocabile, ulterioare, care să revizuiască ceea ce s-a statuat prin decizia nr. 578/R-C/2002 a Curţii de Apel Piteşti, în legătură cu faptul că pe terenul autorului intimaţilor se află construcţia grajd, imobil cumpărat de contestatorii S.D. şi S.V. Curtea nu poate reţine deci situaţia de fapt prezentată de contestatori în recurs, cum că pe terenul de 236 mp ce le aparţine se află construcţia a cărei demolare s-a solicitat de către intimaţi.
Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, Decizia nr. 1014 din 4 iunie 2010
Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2007, precizată ulterior, contestatorii S.D. şi S.V., în contradictoriu cu intimaţii C.M., R.F. şi R.G., au solicitat anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 166/2006 al Biroului Executorului Judecătoresc F.E., cu motivarea că vizează un grajd cumpărat de contestatori în timpul căsătoriei, iar S.V. nu a fost obligată prin titlul executoriu, care stă la baza executării din acest dosar, la demolarea acestui grajd.
La termenul de judecată din data de 16.10.2008, intimata C.M. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor, cu motivarea că nu au interes în introducerea prezentei contestaţii.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 8041/18.12.2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor, invocată de intimata C.M., precum şi contestaţia la executare, fiind obligaţi contestatorii S.D. şi S.V. să plătească intimaţilor suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Privitor la motivele contestaţiei constând în aceea că terenul pe care se află amplasată construcţia a cărei demolare se solicită ar fi proprietatea contestatorilor şi că, dispunând demolarea grajdului fără obţinerea prealabilă a autorizaţiei de demolare, instanţele de judecată şi-au depăşit competenţele, în baza art. 399 alin. (3) C.proc.civ., interpretat per a contrario, instanţa de fond a apreciat că analizarea lor ar încălca situaţia de fapt şi de drept stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanţele judecătoreşti în litigiile anterior purtate între părţi (de exemplu, decizia nr. 578/R/C/2002), astfel încât nu au mai fost supuse unei noi examinării judecătoreşti.
Referitor la motivul contestaţiei având ca obiect împrejurarea că imobilul-grajd este bun comun al soţilor S., iar împotriva soţiei debitorului obligaţiei de executat, S.V., nu există titlu executoriu, prima instanţă a apreciat că prin modalitatea de exprimare a sentinţei civile nr. 437/2003 care a sancţionat totala lipsă de bună credinţă a contestatorilor, în sensul încuviinţării direct în sarcina autorului intimaţilor a demolării grajdului care afectează exercitarea liberă a atributelor dreptului de proprietatea asupra terenului său, nu mai era necesar a se emite un titlu executoriu de obligare a contestatorilor la acea demolare.
S-a mai reţinut că deşi putea şi trebuia să prevadă eventuala executare silită împotriva sa, codevălmaşa S.V. nu a făcut nimic pentru a intra în legalitate până la acel moment prin demolarea grajdului, deşi a cunoscut existenţa lungului litigiu dintre părţi; astfel, aceasta nu se poate prevala de propria incorectitudine pentru a obţine anularea actelor de executare din dosarul nr. 166/2006 şi valorificarea drepturilor proprii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs (calificat ulterior apel) contestatorii S.D. şi S.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Deşi reţine că împotriva apelantei nu există titlu executoriu, prima instanţă obligă terţul coproprietar la a suporta consecinţele executării, încălcând astfel dispoziţiile art. 372 C.proc.civ. şi art. 493 C.proc.civ.
2. În mod greşit s-a apreciat de către instanţa de fond că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 578/R/C/2002 şi că apelanţii nu ar avea titlu de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 236 mp pe care s-ar afla construcţia a cărei demolare se urmăreşte prin executare silită.
Prin decizia civilă nr. 28/15.02.2010, Tribunalul Argeş, Secţia civilă, a respins ca nefondat apelul, reţinând următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 437/2003 pronunţată de Judecătoria Piteşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1147/2006 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admisă în parte cererea formulată de numitul R.M. (autorul intimaţilor) împotriva Primăriei Comunei Bascov, Primarului S.G. şi a lui S.D. şi s-a încuviinţat primului să treacă la demolarea imobilului-grajd amplasat pe proprietatea sa.
În acest litigiu, apelantul S.D. a figurat ca intervenient în favoarea uneia dintre părţi, în speţă în favoarea Primăriei Bascov şi a Primarului, iar nu pentru apărarea unui drept personal. Cu atât mai puţin, acesta nu a învederat nici un moment instanţei că imobilul suspus demolării ar fi proprietate comună în devălmăşie cu soţia sa, S.V.
Procedând astfel, apelanţii soţi S.D. şi S.V. au dat dovadă de rea-credinţă, asumându-şi riscul unei executări prin demolare a imobilului grajd.
De fapt, obstinaţia vehementă şi reaua-credinţă a soţilor S. au fost constatate prin sentinţa civilă nr. 437/2003 a Judecătoriei Piteşti, definitivă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1147/2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, care a încuviinţat autorului intimaţilor să treacă la demolarea imobilului-grajd construit de apelanţi pe proprietatea sa, direct prin intermediul executorului judecătoresc, fără a avea concursul autorităţilor locale.
În această situaţie, neemiterea autorizaţiei de demolare, neobţinerea de avize etc., nu pot constitui o nerespectare a Legii nr. 51/1990 şi nici nu pot fi transformate într-un atu al apelanţilor care să poată fi invocat în favoarea acestora, aşa cum nici peste reaua-credinţă a lor nu se poate trece, cu atât mai mult cu cât aceştia o invocă pentru a-şi valorifica dreptul de proprietate asupra imobilului grajd.
Este adevărat că executarea nu se poate porni decât în baza unui titlu executoriu (art. 372 C.proc.civ.), iar creditorii personali nu pot urmări bunul comun decât după partajarea sa (art. 493 C.proc.civ.), însă este ştiut că pentru obţinerea sau recunoaşterea drepturilor proprii, partea nu se poate folosi de incorectitudinea sa, potrivit principiului de drept civil nemo auditur propriam turpitudinem allegans, reţinut în mod corect de către instanţa de fond ca aplicabil în cauză. Prin urmare, primul motiv de apel s-a constatat a fi neîntemeiat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, Tribunalul a constatat că instanţa de fond nu a reţinut că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 578/R/C/2002, ci doar că, prin aceasta s-a stabilit cu putere de lucru judecat (prin această hotărâre s-a închis definitiv şi irevocabil ciclul procesual ce a făcut obiectul dosarului nr. R/C/2457/2002), că terenul pe care se află grajdul în litigiu este proprietatea reclamantului autor al intimaţilor (R.M.) şi că acesta nu se suprapune cu cel în suprafaţă de 236 mp al lui S.D., înlăturând astfel orice dubiu ce ar putea plana la un moment dat asupra titularului dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află construcţia şi asupra poziţionării lui.
Pentru aceste considerente, apelul a fost respins ca nefondat în temeiul art. 296 C.proc.civ.
Împotriva deciziei civile nr. 28/15.02.2010 pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă au declarat recurs, în termen legal, contestatorii S.D. şi S.V., care au criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În dezvoltarea recursului s-a arătat că prin decizia civilă nr. 578/24.06.2002 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 2457/2002, s-a dispus pe baza expertizei întocmite de expertul E.A., că terenul pe care se află grajdul a cărui a solicitat-o R.M. este proprietatea acestuia din urmă, conform sentinţei civile nr. 6274/28.07.1999 pronunţată în dosarul civil nr. 13781/2000.
Totodată s-a precizat că în dispozitiv s-a menţionat faptul că a fost admisă acţiunea promovată de reclamantul R.M. şi a fost obligată pârâta Primăria comunei Bascov să emită autorizaţie de demolare a grajdului amplasat în satul Valea Ursului, comuna Bascov, judeţ Argeş.
De asemenea s-a arătat că nu există o individualizare a acestei construcţii, că nu se spune cui aparţine în proprietate acest imobil, nu este întocmită schiţa construcţiei, nu este individualizat terenul aferent acesteia, în condiţiile în care era imperativă menţionarea în dispozitiv a acestor aspecte. Se apreciază de recurenţi că autorul R.M. nu a stabilit corect cadrul procesual în litigiu, deoarece nu a individualizat construcţia a cărei demolare era pusă în discuţie.
Recurenţii au precizat şi faptul că împotriva contestatoarei S.V. nu există hotărâre prin care să fi fost obligată să demoleze imobilul, situaţie în care orice executare îndreptată împotriva sa este lovită de nulitate absolută. Se susţine de recurenţi că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea când a considerat că în mod nejustificat contestatorii invocă în faţa instanţei propria lor culpă procesuală, fără să aibă în vedere că aceştia pretind un drept de proprietate asupra construcţiei existente la ora actuală, ce are destinaţie de locuinţă, iar dreptul lor este un drept real, opozabil erga omnes.
Contestatorii menţionează că instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile Legii nr. 50/1991, prevederi potrivit cărora demolarea unei construcţii se poate realiza numai în anumite condiţii limitativ prevăzute de lege, o asemenea măsură nefiindu-i permisă nici instanţei de judecată, care este chemată să aplice legea şi nu să o ignore.
Un ultim aspect menţionat de recurenţi este faptul că decizia nr. 578/R-C/2002 a Curţii de Apel Piteşti a fost infirmată de alte hotărâri judecătoreşti ulterioare, care au constatat că pe terenul proprietatea contestatorilor de 236 mp se află construcţia a cărei demolare s-a solicitat, iar aceste hotărâri au avut în vedere cele stabilite prin sentinţa civilă nr. 9215/2001, hotărâre prin care au fost partajate terenurile rămase în mai multe succesiuni, lui R.M. fiindu-i atribuită doar suprafaţa de 513 mp învecinată cu terenul deţinut de petenţi.
În concluzie s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei, având în vedere că imobilul iniţial din anul 1979 a fost transformat în locuinţă, folosit de petenţi ca atare şi în prezent şi că nu există titlu executoriu prin care să se fi stabilit care ar fi partea veche din construcţie şi care ar fi partea nouă din construcţie.
Intimata C.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimaţii R.F. şi R.G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil şi în subsidiar ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În recurs părţile procesuale au depus înscrisuri, precum şi hotărâri judecătoreşti.
Recurenţii-contestatori S.D. şi S.V. au formulat concluzii scrise prin care au reiterat solicitarea acestora de admitere a recursului pentru motivele invocate.
Intimaţii R.F. şi R.G. au formulat note de şedinţă prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Verificând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate în recurs şi din ansamblul lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Recursul este nefondat pentru cele ce preced:
Prin decizia civilă nr. 578/24.06.2002, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul declarat de R.M., autorul intimaţilor, s-a modificat în tot sentinţa atacată în sensul că s-a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta Primăria comunei Bascov să emită autorizaţie de demolare a grajdului amplasat în comuna Bascov, satul Valea Ursului, judeţ Argeş.
Prin aceeaşi hotărâre sus-citată s-a respins cererea de intervenţie formulată de S.D., care are calitate de contestator în prezenta cauză.
Curtea a reţinut că autorul intimaţilor a stabilit corect cadrul procesual, individualizând construcţia a cărei demolare era pusă în discuţie, precizând că prin sentinţa civilă nr. 6274 din 22.07.1999 s-a atestat că este proprietarul unui teren situat în comuna Bascov, sat Valea Ursului, judeţ Argeş, pe care se află amplasat un grajd cumpărat de S.D., care refuză demolarea imobilului, împiedicându-l pe R.M. în folosinţa terenului. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1116/31.03.2000 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
În considerentele deciziei civile nr. 578/24.06.2002 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a statuat că terenul pe care se află grajdul în litigiu este proprietatea reclamantului R.M. (autorul intimaţilor) şi nu se suprapune pentru suprafaţa de 236 mp cu terenul lui S.D.
Trebuie precizat faptul că prin sentinţa civilă nr. 437/2003 a Judecătoriei Piteşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1147/2006 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admisă în parte cererea formulată de numitul R.M. (autorul intimaţilor) împotriva Primăriei comunei Bascov, Primarului S.Gh. şi a lui S.D. şi a încuviinţat primului să treacă la demolarea imobilului grajd amplasat pe proprietatea sa.
Curtea nu poate reţine faptul că faţă de contestatoarea S.V. executarea îndreptată împotriva sa este lovită de nulitate absolută, deoarece aceasta nu a făcut nimic până la promovarea prezentei contestaţii, deşi a cunoscut de existenţa lungului litigiu între părţile procesuale, încă din anul 1995, astfel că nu i se poate îngădui a se prevala de propria incorectitudine pentru a obţine anularea actelor de executare din dosarul nr. 166/2006.
De fapt, prin sentinţa civilă nr. 437/2003 a Judecătoriei Piteşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1147/2006 a Curţii de Apel Piteşti, s-a constatat reaua credinţă a soţilor S., iar instanţa a încuviinţat autorul intimaţilor să treacă la demolarea imobilului grajd construit de contestatori pe proprietatea lui R.M., direct prin intermediul executorului judecătoresc, fără a avea concursul autorităţilor locale, astfel că nu se poate reţine nerespectarea Legii nr. 50/1991, ţinând cont de dispoziţiile irevocabile ale hotărârii sus-menţionate.
În mod corect şi legal Tribunalul a reţinut că executarea nu se poate porni decât în baza unui titlu executoriu conform art. 372 C.proc.civ., iar creditorii personali nu pot urmări bunul comun decât după partajarea sa potrivit art. 493 C.proc.civ., însă pentru obţinerea sau recunoaşterea drepturilor proprii partea procesuală nu se poate folosi de incorectitudinea şi reaua credinţă a sa potrivit principiului de drept civil nemo auditur propria turpitudine allegans, ce se aplică în cauză.
La dosarul cauzei nu au fost găsite hotărâri judecătoreşti irevocabile, ulterioare, care să revizuiască ceea ce s-a statuat prin decizia nr. 578/R-C/2002 a Curţii de Apel Piteşti, în legătură cu faptul că pe terenul autorului intimaţilor se află construcţia grajd, imobil cumpărat de contestatorii S.D. şi S.V. Curtea nu poate reţine deci situaţia de fapt prezentată de contestatori în recurs, cum că pe terenul de 236 mp ce le aparţine se află construcţia a cărei demolare s-a solicitat de către intimaţi.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că Tribunalul a pronunţat o hotărâre legală şi că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cum greşit susţin recurenţii-contestatori S.D. şi S.V.
În concluzie, în baza art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul promovat de contestatorii S.D. şi S.V. împotriva deciziei civile nr. 28/15.02.2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Proces-verbal de licitaţie. Acţiune în constatarea... | Decizie de casare. Nerespectarea acesteia de către instanţa de... → |
|---|
