Determinarea instanţei competente material să soluţioneze o cerere de chemare în judecată, în situaţia în care una din instanţele implicate în conflictul de competenţă nu a invocat excepţia necompetenţei în termenul prevăzut de lege.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Sentinţă civilă nr. 29 din data de 19.01.2015
Curtea observă că, potrivit art. 159 ind. 1 alin. 2 C.pr.civ.1865, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Această dispoziție legală a fost introdusă prin Legea nr. 202/2010 ("mica reformă";) și se aplică, potrivit art. XXII alin. 2 din Lege, în procesele începute după data intrării în vigoare a acestei legi (25.11.2010).
Curtea observă că Tribunalul G., instanța învestită de reclamanți cu soluționarea cererii de chemare în judecată, a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale la termenul din data de 28.05.2014, după administrarea tuturor probelor, la momentul procesual al dezbaterilor în fond.
Instanța constată că Tribunalul era decăzut din dreptul de a mai invoca excepția, deoarece litigiului îi erau aplicabile disp. art. 159 ind. 1 alin. 2 C.pr.civ.1865, iar momentul primei zile de înfățișare fusese depășit.
Așadar, instanța devenise legal învestită să soluționeze cauza, nemaiavând dreptul de a se desesiza în favoarea Judecătoriei G. Tribunalul este, așadar, instanța competentă să judece în fond litigiul.
În consecință, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G. - Secția contencios administrativ și fiscal.
Sentința (cameră de consiliu) nr. 29 din 19.01.2015 a Curții de Apel Galați
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.02.2012 pe rolul Tribunalului G., sub nr. 1206/121/2012 reclamanții B.M. și B.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul G. - prin Primar pronunțarea asupra legalității operațiunilor administrative, privind modalitatea de soluționare a plângerii prealabile nr. …/11.08.2011 și asupra refuzului de a se stabili și recunoaște drepturi legitime. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la emiterea actelor de rectificare a datelor din evidențele acesteia, în sensul de a se evidenția caracterul de dependință de folosință comună a beciului în suprafață de 50 m.p. aferent imobilului situat în str. ... nr. .., mun. G. În plus, au solicitat reclamanții ca pârâta să rectifice evidențele sale în sensul de a constata că în privința boxei subsol în suprafață de 8 m.p., inclusă în contractul de închiriere nr. .../06.07.1995 nu a existat o cerere de includere în respectivul contract și că pentru cumularea contractelor de închiriere nr. .../14.09.1995 și nr. .../14.09.1995, în contractul de închiriere nr. .../06.07.1995 nu există nicio cerere și nicio aprobare aferentă.
În motivare, reclamanții au învederat că prin plângerea administrativă prealabilă nr. .../11.08.2011 au solicitat pârâtei reexaminarea anumitor acte și măsuri administrative, cu revocarea celor găsite ca fiind nelegale, demers în raport cu care s-a formulat și comunicat, adresa de răspuns și soluționare nr. ..../11.08.2011, fiind evident refuzul de a soluționa în mod real și cu bună credință, plângerea prealabilă, ca și solicitarea de reexaminare și de revocare. Reclamanții au menționat că cererea acestora are drept scop controlul și îndreptarea, astfel încât pe viitor să producă efecte doar situații legale.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.
În probațiune, reclamanții au menționat că solicită încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori, cercetare locală și,eventual, expertiză.
La termenul din data de 15.10.2012 instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și interogatoriu și a respins proba cu cercetare locală, expertiză și martori.
Prin răspunsul municipiului G. depus la termenul din data de 04.03.2014, la solicitarea instanței, s-a învederat că doar chiriașul L.I. folosea și plătea chirie pentru boxă/beci conform contractului de închiriere nr. ..../06.07.1995, că familia B. avea posibilitatea solicitării închirierii dependinței în cauză față de faptul că în contractul nr. ...../06.08.1982 nu era inclusă și această dependință și că astfel, cauza este una de drept civil și nu de contencios administrativ, întrucât reclamanta nu poate face dovada că printr-un act administrativ ar fi fost vătămat într-un drept sau interes legitim. În aceeași adresă a menționat că, la momentul martie 2012 beciul era folosit de titularul contractului de închiriere nr. .../.../29.01.2009, iar rectificarea a fost aprobată și avizată de serviciile competente, boxa de 51,11 m.p. a fost folosită de solicitantul cererii nr. ...../18.08.2008, boxă care nu putea fi trecută în suprafața ei reală, respectiv 51,11 m.p și nu de 8 m.p, deoarece folosirea fără a plăti restul de 43,11 m.p. prejudicia bugetul local, prin neplata chiriei corespunzătoare.
La termenul din data de 28.05.2014 instanța a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, în favoarea Judecătoriei G., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 27.06.2014.
La termenul din data de 16.09.2014, reclamantul B.V. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. în soluționarea cauzei, aceasta fiind pusă în discuția părților la termenul din data de 15.10.2014.
Prin sentința civila nr. ...../15.10.2014, Judecătoria G. a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu, a declinat în favoarea Tribunalului G. competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Galați în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
În motivare, s-a reținut că, în ce privește domeniul privat al unităților administrativ teritoriale, consiliile locale si cele județene pot hotărî ca bunurile ce aparțin domeniului privat de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea Regiilor Autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate, sau ele hotărăsc cu privire la cumpărarea si vânzarea bunurilor ce fac parte din acest domeniu. În acest sens, art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 215/1998 a administrației publice locale prevede: "Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții: c) atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;";, iar alin. 5 lit. b) stabilește că ";În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local: b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii";.
Prin urmare, în condițiile în care punerea în valoare sau înstrăinarea bunurilor proprietate privată a unei unități administrativ-teritoriale se face prin acte care au o dublă natură juridică, atât de putere publică, cât și de act juridic civil de drept comun, instanța apreciază că acestea vor fi supuse cenzurii instanței în mod diferit în funcție de critica adusă în privința legalității lor.
Astfel natura dreptului la care se referă cererea privind refuzul nejustificat intră în conținutul unui raport juridic de drept public, administrativ, atunci când refuzul nejustificat privește operațiuni administrative sau acte administrative anterioare înstrăinării, închirierii sau concesionării bunului din domeniul privat și intră în conținutul unui raport juridic civil, când refuzul nejustificat vizează însuși actul de înstrăinare, închiriere sau concesionare, sub aspectul condițiilor de fond și de formă ale unui act juridic civil.
Astfel, dacă persoana care apreciază că este vătămată într-un drept sau interes legitim al său critică operațiunile administrative care au stat la baza vânzării, concesionării sau închirierii bunurilor proprietate privată ale unității administrativ-teritoriale, prezenta instanța apreciază că aceste operațiuni administrative pot fi cenzurate în mod exclusiv pe calea contenciosului-administrativ. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 prevede că "Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.";
În plus, potrivit art. 8 teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Așadar, existența sau inexistența unui refuz nejustificat privind operațiuni ale unui organ al unității administrativ teritoriale, care acționează în regim de putere publică, trebuie să fie supus cenzurii instanței din perspectiva garantării drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerii nevoilor comunitare și realizării competenței autorităților publice.
Prin urmare, în măsura în care reclamanții din prezenta cauză au solicitat verificarea legalității operațiunilor administrative care au stat la baza unui act cu dublă natură juridică atât de act administrativ de putere publică, cât și de act juridic civil comun, și rectificarea unor acte administrative elaborate pentru administrarea și înstrăinarea unui bun din domeniul privat al municipiului Galați, față de dispozițiile art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 2, art. 8 din Legea 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. din 1865, căruia prezenta cauză îi este supus, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Galați - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pe rolul Curții de Apel Galați, dosarul a păstrat numărul de înregistrare 1206/121/2012.
Curtea a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Curtea observă că, potrivit art. 159 ind.1 alin. 2 C.pr.civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Această dispoziție legală a fost introdusă prin Legea nr. 202/2010 ("mica reformă";) și se aplică, potrivit art. XXII alin. 2 din Lege, în procesele începute după data intrării în vigoare a acestei legi (25.11.2010).
Curtea observă că Tribunalul G., instanța învestită de reclamanți cu soluționarea cererii de chemare în judecată, a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale la termenul din data de 28.05.2014, după administrarea tuturor probelor, la momentul procesual al dezbaterilor în fond.
Instanța constată că Tribunalul era decăzut din dreptul de a mai invoca excepția, deoarece litigiului îi erau aplicabile disp. art. 159 ind. 1 alin. 2 C.pr.civ., iar momentul primei zile de înfățișare fusese depășit.
Așadar, instanța devenise legal învestită să soluționeze cauza, nemaiavând dreptul de a se desesiza în favoarea Judecătoriei. Tribunalul este, așadar, instanța competentă să judece în fond litigiul.
În consecință, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.
| ← Imposibilitatea refuzării acordării subvenţiei cuvenite... | NIMENI NU POATE FI OBLIGAT SĂ RĂMÂNĂ IN INDIVIZIUNE → |
|---|
