Drept civil. Partaj judiciar succesoral. Jurisprudență Partaj; Succesiuni, moşteniri
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Hotărâre nr. 103/AC din data de 19.02.2015
Prin sentința civilă nr. 2513 pronunțată la data de 22.11.2013 de Judecătoria Roman a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă modificată de ieșire din indiviziune, constatarea dreptului de creanță și instituirea măsurilor asigurătorii formulată de reclamanta CCM împotriva pârâților H. C. P. și P. A.C., privind suma de 142.730 RON menționată în ordinul de plată nr. 1 din 29 decembrie 2008.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî acestea, prima instanță a reținut că, prin acțiunea civilă inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, reclamanta i-a chemat în judecată pe cei doi pârâți, solicitând emiterea unei ordonanțe de plată, în sensul obligării pârâților de a consemna suma de 142.730 RON, la care se adaugă dobânda legală, calculată începând cu data de 29.12.2008.
A precizat că este fiica defunctei H. E., decedată la 8.04.2013, calitate în care justifică interesul de a promova prezenta cerere de aducere a sumei menționate la masa succesorală. La data de 26.02.2013, numita S. A.E., în calitate de tutore al defunctei (conform sentinței civile nr. 14.743/11.09.2012 a Judecătoriei Iași), i-a notificat pe pârâți în conformitate cu prevederile art. 1014 NCPC. Creanța pretinsă are caracter cert, în sensul că suma de 142.730 RON este menționată în ordinul de plată din 29.12.2008 (prin care pârâtul H. C. P., în calitate de împuternicit, a efectuat o plată din contul defunctei către pârâta P. A. C.), lichid și exigibil (prin sentința civilă nr. 21.428/17.12.2012 a Judecătoriei Iași pârâții fiind obligați să-i comunice reclamantei condițiile contractului de împrumut încheiat cu defuncta).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. NCPC.
La data de 22.05.2013, pârâta P. A.C. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului H. C.P., prematuritatea și nulitatea notificării necesare îndeplinirii procedurii prealabile și inadmisibilitatea cererii introductive, prin lipsa îndeplinirii condiției prealabile a notificării. În susținerea acestor excepții și pe fond, pârâta a precizat că, notificarea la care a făcut referire reclamata, a fost emisă la cererea numitei S. A.E., curator special al defunctei H. E., în condițiile în care aceasta din urmă a decedat la data de 8.04.2013. Prin decesul persoanei ocrotit, calitatea de curator a încetat de drept, astfel că, în lipsa unei hotărâri irevocabile de punere sub interdicție, demersul reclamantei se vădește a fi prematur. Reclamanta nu deține o creanță exigibilă, în condițiile în care nu a făcut dovada cine a avut calitatea de împrumutat și cine cea de împrumutător. În realitate, defuncta H. E. este cea care a împrumutat în mod repetat diferite sume de bani de la pârâtă, iar când defuncta i-a înstrăinat reclamantei o suprafață de teren, a restituit pârâtei o parte din datorie. În acest scop, l-a desemnat pe fiul său H. C.P. în calitate de împuternicit pentru operațiuni din contul bancar. Ulterior, starea de sănătate a defunctei s-a deteriorat, suferința psihică agravându-se, astfel că la data de 8.04.2013 a decedat.
La aceeași dată pârâtul H.C.P. a formulat la rândul său întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, prematuritatea și nulitatea notificării necesare îndeplinirii procedurii prealabile și inadmisibilitatea cererii introductive, prin lipsa îndeplinirii condiției prealabile a notificării. Pe fond, a solicitat respingerea cererii reclamantei, ca efect al lipsei condiției exigibilității creanței. În susținerea excepțiilor și pe fond, pârâtul a invocat, în esență, aceleași considerente de fapt care au fost expuse în cuprinsul întâmpinării depuse de co-pârâtă. A mai arătat că prezenta acțiune are un scop imoral, întrucât reclamanta dorește să reintre în posesia sumei de bani pe care a achitat-o defunctei la cumpărarea unei suprafețe de teren situate în mun. Iași. Referitor la ordinul de plată din data de 29.12.2008, pârâtul a precizat că a efectuat din contul mamei sale către co-pârâtă o plată cu titlul "contravaloare contract de împrumut"; și că, în realitate, este vorba de restituirea de către defunctă a unui împrumut primit de la P. A.C., și nu de acordarea unui împrumut acesteia din urmă. Pârâtul susține că la solicitarea expresă a defunctei, în luna decembrie 2008, cu 3 ani înainte de formularea cererii de punere sub interdicție, a efectuat o plată către co-pârâtă în sumă de 142.730 RON, reprezentând o parte din împrumutul în valoare de 150.000 RON pe care i-l datora acesteia.
La data de 3.06.2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului H. C.P., motivat de împrejurarea că acesta este cel care a emis ordinul de plată a sumei de 142.730 RON către pârâta P. A.C.. Mai mult, pârâtul are, alături de reclamantă, calitatea de succesor legal al defunctei, ceea ce îi legitimează calitatea procesuală. A solicitat respingerea excepției prematurității, motivat de împrejurarea că procedura de notificare și punere în întârziere a pârâților a fost demarată la data de 26.02.2013, în timpul vieții defunctei, de tutorele S. A.E.. Împrejurarea că hotărârea judecătorească de punere sub interdicție nu este irevocabilă nu poate împiedica tutorele să realizeze acte juridice de administrare în interesul persoanei ocrotite. Dânsa, în calitate de succesoare legală a defunctei, este îndreptățită să continue orice acțiune judecătorească începută în numele defunctei, iar susținerile pârâților potrivit cărora defuncta ar fi împrumutat sume de bani de la P. A.C. nu corespund realității. Pârâții au acționat în mod constant și continuu împotriva intereselor defunctei (aspect reținut chiar în hotărârea de punere sub interdicție), iar în realitate, prin ordinul de plată respectiv a fost acordat un împrumut pârâtei P. A. C.
La data de 14.06.2013, în condițiile art. 204 NCPC, reclamanta și-a modificat obiectul acțiunii introductive, solicitând instanței:
- să constate calitatea sa și a pârâtului H. C.-P. de succesori legali ai defunctei H. E., decedată la 8.04.2013 (ca fiică și, respectiv, fiu);
- să constate că suma de 142.730 RON încasată de pârâta P. A.C. în baza ordinului de plată din 29.12.2008 constituie o parte din masa succesorală;
- să constate îndeplinite condițiile art. 1119 NCC și să-i oblige pe pârâți în solidar să-i transmită suma de 142.730 RON cu dobânda legală calculată începând cu data de 29.12.2008;
- să instituie măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale pârâților până la concurența sumei de 142.730 RON.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 29.05.2013, pârâtul a dat declarație autentică de acceptare a succesiunii, iar la 30.05.2013 reclamanta a solicitat Camerei Notarilor Publici verificarea evidențelor succesorale. Suma de 142.730 RON, a cărei includere la masa succesorală o solicită, a fost dobândită de defunctă prin vânzarea unei suprafețe de 518 mp, teren situat în mun. Iași, aceasta fiind depusă într-un cont bancar deschis la Piraeus Bank. În calitate de împuternicit, pârâtul a întocmit ordinul de plată din 29.12.2008 și a virat întreaga sumă către pârâta P. A.C. Starea de sănătate a defunctei la data efectuării transferului bancar o împiedica pe aceasta să înțeleagă și să consimtă la efectuarea acestei tranzacții bancare. Transferul bancar, ca act juridic, este lovit de nulitate absolută, datorită lipsei de discernământ a defunctei, fapt care demonstrează că acesta a reprezentat manifestarea unilaterală de voință a celor doi pârâți.
Potrivit art. 1119 al. 1 NCC, succesibilul care cu rea credință a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului sau reducțiunii, este considerat că a acceptat succesiunea, chiar dacă anterior a renunțat la aceasta. El nu va avea, însă, niciun drept cu privire la bunurile sustrase ori ascunse și, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donația. Susținerea pârâților potrivit căreia plata sumei de 142.730 RON ar fi reprezentat restituirea unui împrumut către P. A.C. este de rea credință, întrucât la data de 29.12.2008, defuncta era deja diagnosticată cu demență senilă și atrofie cerebrală, fapt care ar fi împiedicat-o să-și dea acordul la transferul bancar. În realitate, transferul bancar a reprezentat o modalitate de însușire a banilor defunctei, pârâtul acționând în aceeași modalitate și în cursul anului 2009 (când și-a însușit suma de 10.715,90 USD). Argumentele invocate în continuare (referitoare la relațiile cu caracter personal dintre reclamantă și pârât) exced judecății.
Ca urmare a modificării obiectului acțiunii, instanța a pus în sarcina reclamantei obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 8.644 RON, stabilite în conformitate cu prevederile art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997 (50 RON/moștenitor și 6% din valoarea masei partajabile). Reclamanta s-a conformat obligației legale (fila 133).
Reclamanta a solicitat administrarea probatoriului cu înscrisuri, a celei testimoniale, fiind audiată martora D. A., luarea unui interogatoriu pârâților, precum și efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea stabilirii existenței discernământului critic al defunctei H. E. la momentul efectuării transferului bancar. În vederea efectuării expertizei judiciare, prima instanță a solicitat de la Judecătoria Iași copia raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. 31212/245/2011, care a avut ca obiect cererea de punere sub interdicție a defunctei, iar de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola Iași istoricul medical al defunctei. În ceea ce privește luarea interogatoriului pârâților, instanța a citat pârâții cu mențiunea "personal la interogatoriu"; pentru termenul din 18.10.2013, termen la care a constatat că aceștia nu s-au prezentat personal și nici nu și-au justificat absența. În privința expertizei medico-legale psihiatrice, reclamanta a renunțat la administrarea acesteia la termenul de judecată din 15.11.2013.
La termenul din 20.09.2013, reclamanta a depus o cerere precizatoare în ceea ce privește capătul doi de cerere al petitului cererii modificatoare, solicitând să se constate că suma de 142.730 RON și dobânda legală încasată de pârâta P. A.C. începând cu data de 29.12.2008 constituie o parte a masei succesorale, reprezentând o creanță a masei de partajat.
Ca urmare a depunerii cererii modificatoare, pârâții au formulat întâmpinări, invocând, în esență, aceleași apărări. Au solicitat să se constate că demersul reclamantei este unul imoral (aceasta încercând să-și recupereze suma de bani achitată mamei sale la cumpărarea unei suprafețe de teren în mun. Iași) și au motivat că transferul bancar a reprezentat restituirea unui împrumut acordat cu mult timp înainte de anul 2008, că reclamanta a cunoscut despre acordarea acestui împrumut, că susținerea potrivit căreia la momentul respectiv defuncta nu ar fi avut discernământ nu corespunde realității și că nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia pârâtul H. C.P. ar fi sustras vreun bun de la masa succesorală. Mai arată că reclamanta solicită a fi adusă la masa partajabilă o sumă de bani care nu mai exista în patrimoniul defunctei la data decesului, că la data de 14.09.2008 însăși reclamanta a încheiat cu defuncta un contract autentic de vânzare-cumpărare (ceea ce înlătură susținerea potrivit căreia în luna decembrie 2008 defuncta nu ar mai fi avut discernământ critic) și că semnele afecțiunii psihice au apărut abia în anii 2012-2013, când a fost alterat discernământul defunctei, chiar dacă în continuare aceasta se bucura de autonomie. Defuncta a călătorit singură în vara anului 2008 în SUA și Canada, vizitându-l pe pârât, așa încât susținerea că aceasta ar fi avut discernământul critic afectat încă din perioada respectivă trebuie înlăturată. Nemulțumirea reclamantei a fost determinată de faptul că ea și soțul ei au fost înlăturați de defunctă din calitatea de împuterniciți pentru efectuarea de operațiuni pe contul bancar, tocmai pentru că defuncta intuise că aceștia vor încerca să reintre în posesia sumei de bani plătite ca preț al terenului.
În apărare, pârâții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și planșe foto, luarea unui interogatoriu reclamantei și audierea martorei S. A.N. (probă la care ulterior au renunțat).
La termenul de judecată din 20.09.2013, soluționând cu precădere excepțiile invocate prin întâmpinările depuse la cererea de emitere a ordonanței de plată, potrivit art. 248 NCPC, având în vedere și redefinirea cadrului procesual prin modificarea obiectului cauzei, instanța le-a respins ca rămase fără obiect.
În raport cu data formulării cererii de chemare în judecată, s-a reținut că, sub aspect procesual, sunt aplicabile ratione temporis prevederile noului Cod de procedură civilă (NCPC).
Competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, în conformitate cu prevederile art. 94 NCPC. De asemenea, în cauză este competentă sub aspect teritorial Judecătoria Iași, potrivit art. 118 NCPC, ca instanță în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu al defunctei. În considerarea calității reclamantei de judecător la Judecătoria Iași, a fost sesizată o instanță de același grad aflată în circumscripția unei Curți de Apel învecinate. Drept urmare, Judecătoria Roman s-a constatat legal învestită, conform prevederilor art. 127 NCPC.
Examinând lucrările dosarului, prima instanță a reținut că reclamanta C. C.M.și pârâtul H. C.P.sunt fiica și, respectiv, fiul defunctei H. E., decedată la 8.04.2013. Pârâta P. A.C. este nepoata defunctei și, respectiv, verișoară primară cu reclamanta și co-pârâtul.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 3.987 din 16.09.2008 a BNP M.R.M., defuncta a înstrăinat către reclamantă și soțul acesteia, C. D., suprafața de 519 mp teren curți-construcții situat în intravilanul municipiului Iași, str. Oancea, nr. 22, contra sumei de 42.000 EUR, echivalentul a aproximativ 152.090 RON. Au fost înlăturate speculațiile pârâților asupra neseriozității prețului, acestea excedând obiectului cauzei. În cuprinsul contractului se face mențiunea că suma de 2.000 EUR a fost achitată anterior autentificării, 20.000 EUR la data autentificării prin virament în contul bancar al vânzătoarei (cu nr. cod IBAN deschis la Piraeus Bank - Sucursala Iași), urmând ca diferența de 20.000 EUR să fie virată în același cont bancar până la data de 10.11.2008. Acest cont bancar a fost deschis de defunctă la data de 12.09.2008, iar reclamanta și soțul său au avut calitatea de împuterniciți în perioada 22.09.2008 - 24.11.2008. La data de 24.12.2008, pârâtul H. C.P.a fost desemnat de defunctă ca împuternicit, această calitate încetând la închiderea contului, respectiv 17.01.2012.
În calitate de împuternicit, pârâtul poate efectua operațiuni bancare în nume propriu, fără a fi necesar să prezinte înscrisuri care să ateste manifestarea de voință a titularului contului. În acest context, la data de 29.12.2008, pârâtul a emis un ordin de plată către pârâta P. A.C., prin care a transferat în contul bancar al acesteia (cu nr. cod IBAN .deschis la BCR - Sucursala Iași) suma de 142.730 RON, reprezentând, conform mențiunii exprese din ordinul de plată, "contravaloare contract de împrumut";.
Părțile au formulat susțineri divergente în legătură cu natura juridică a acestui transfer bancar, reclamanta pretinzând că reprezintă fie acordarea unui împrumut către pârâta P. A.C., fie chiar o remitere cu titlu gratuit, în timp ce pârâții au susținut că reprezintă restituirea unor împrumuturi succesive acordate de pârâtă defunctei în perioada anterioară. Instanța a observat că mențiunea inserată în cuprinsul ordinului de plată pare să confirme apărările pârâților, neexistând nicio precizare care să poată conduce la concluzia că prin transferul respectiv s-ar fi acordat un împrumut (atât timp cât se utilizează termenul "contravaloare"; prescurtat "c.v.";), cu atât mai puțin o transmitere cu titlu gratuit. Înscrisul respectiv nu poate fi calificat drept contract de împrumut, neconținând mențiunile prevăzute de art. 1576 și urm. din vechiul cod civil (aplicabil ratione temporis), în principal cele referitoare la obligația de restituire și la termen. Așa fiind, s-a concluzionat că ordinul de plată respectiv atestă restituirea unor sume datorate de defunctă pârâtei P. A.C., împrejurare în care suma de 142.730 RON a ieșit cu titlu definitiv din patrimoniul defunctei.
Cum defuncta (în cazul de față prin împuternicit) a dispus de bun printr-un act inter vivos cu caracter oneros, acesta nu poate reveni în patrimoniul său decât ca efect al unei cauze de ineficiență a actului juridic respectiv. Reclamanta a indicat in terminis lipsa manifestării valide de voință a defunctei, determinată de absența discernământului critic, fără, însă, a se face dovada acestei susțineri. Lipsa discernământului critic trebuie dovedită cu certitudine și nu doar prezumată pe baza unor indicii probatorii echivoce. Pe de altă parte, chiar și așa fiind, aceasta nu ar putea reprezenta o cauză de nulitate, atât timp cât persoana împuternicită este îndrituită să acționeze întocmai ca și titularul contului. Așa fiind, susținerile reclamantei nu pot afecta valabilitatea actului juridic, astfel că a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea de a se constata existența unui drept de creanță împotriva celor doi pârâți și apartenența acestui drept la masa succesorală a defunctei H. E.. Această constatare lipsește de obiect cererile accesorii referitoare la incidența dispozițiilor art. 1119 NCC și instituirea măsurilor asigurătorii.
În ceea ce privește solicitarea de a se constata calitatea de succesori legali a reclamantei și pârâtului, prima instanță a reținut că acțiunea în constatare este admisibilă doar în condiții de subsidiaritate, respectiv numai în măsura în care partea nu are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului pentru a-și satisface pe cale legală dreptul subiectiv pretins. În cazul de față, calitatea de succesor legal se valorifică în cadrul procedurii de ieșire din indiviziune, pe cale notarială sau judecătorească, ambele reprezentând modalități de realizare a drepturilor succesorale. Drept urmare, capătul de cerere în constatarea calității de moștenitor a fost, de asemenea, respins.
În condițiile art. 451 și urm. NCPC, fiind în culpă procesuală, reclamanta a fost îndatorată la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, în măsura dovedirii acestora (onorariul apărătorului ales).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta, solicitând casarea acesteia și soluționarea cererii de partaj cu cererile accesorii formulate prin cererea modificatoare depusă la data de 14.06.2013, formulând următoarele critici:
- conform art. 204 Cod de procedură civilă, în urma depunerii cererii sale modificatoare, pârâții trebuiau să depună întâmpinare, sub sancțiunea decăderii, cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat pentru discutarea cererii modificatoare, cel din 20.09.2013, astfel că, în concret, întâmpinarea trebuia depusă până, cel mai târziu, la data de 10.09.2013. Întâmpinările au fost depuse de pârâți la data de 16.09.2014, fapt reținut și de instanță în sentința apelată. Deși reclamanta a solicitat în mod constant instanței să dea curs sancțiunii decăderii pârâților din dreptul de a mai depune întâmpinare, la termenul din 15.10.2013, Judecătoria Roman a admis pentru pârâți administrarea probei cu acte și martori, arătând că pârâții au formulat "întâmpinare în care au făcut mențiunea că vor solicita administrarea probei cu înscrisuri și martori, pe care le vor depune ulterior dacă se va încuviința ca utilă și această probă. De aceea nu se poate aprecia că pârâții ar fi fost lipsiți de diligența necesară, și de aceea încuviințează nota de probatorii solicitată de aceștia.";
Pârâții nu au respectat obligația de a indica înscrisurile pe care le solicită ca probe și să le depună odată cu întâmpinarea și nu au precizat numele și adresa martorului. Cu toate acestea, instanța a încuviințat probele, administrându-le nu în mod unitar și concomitent cu probele reclamantei, în ședința din 20.09.2013, ci abia la termenul din 18.10.2013, contrar art. 254 al. 1 și art. 260 Cod de procedură civilă. Probele propuse de pârâți, în mod nelegal au fost au fost încuviințate după ce au fost administrate probele reclamantei. Pârâții au renunțat, la termenul din 15.11, la administrarea probei cu martori, iar înscrisurile depuse cu încălcarea dispozițiilor legale, au fost depuse la ultimul termen de judecată și, de altfel, nu prezintă relevanță în raport de obiectul cererii.
- indubitabil, obiectul cererii de chemare în judecată este partajul judiciar succesoral, fapt de care instanța de fond a luat act prin încheierea de ședință din 20.09.2013 și confirmată prin dispoziția instanței de a se achita taxa de timbru cu privire la calitatea de moștenitor, 3% din valoarea masei de partajat și 3% pentru atribuirea masei de partajat. Contrar acestui fapt, instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat, cu încălcarea principiului disponibilității și contradictorialității, abia la momentul expunerii considerentelor hotărârii, că reclamanta ar fi învestit instanța cu judecarea unei acțiuni in constatare, care ar fi nepermisă în condițiile în care există calea acțiunii în realizare, a partajului judiciar succesoral. Astfel, eronat se reține că a fost învestită de reclamantă numai cu cererea de a se constata calitatea de succesori legali a reclamantei și pârâtului H.C.P.. Or, instanța fusese învestită chiar cu o cerere de partaj succesoral, calificare stabilită în ședința din 20.09.2013.
Această încadrare a obiectului cererii de chemare în judecată a fost stabilită de instanță în mod greșit, în condițiile în care temeiurile de drept invocate de reclamantă sunt: art. 193, 979 și următoarele Cod de procedură civilă, art. 1100 și următoarele, art. 975, art. 1119, art. 1145 Cod civil, dispoziții ce reglementează partajul judiciar succesoral.
Nu s-a făcut, nicio clipă, referire la dispozițiile art. 35 Cod de procedură civilă, text care constituie temeiul juridic al acțiunii în constatare. Mai mult, deși instanța a respins cererea de partaj ca neîntemeiată, a avut în vedere considerentul formulării sale în altă cale procedurală decât cea admisă de lege. Astfel, deși a pronunțat o soluție de netemeinicie a cererii, nu a analizat fondul cauzei, or, inadmisibilitatea impunea soluționarea cererii doar pe cale de excepție, excepție ce trebuia discutată în contradictoriu cu părțile. Consideră că i-a fost încălcat dreptul recunoscut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului privind accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Instanța, insistând într-o calificare greșită a obiectul acțiunii, în pofida obiectului stabilit fără echivoc de însăși instanță, a interpretat în mod greșit obiectul dedus judecății, expunând motive contradictorii, față de natura pricinii, ce au condus la consecința lipsei de acces la justiție pentru reclamantă și la o denegare de dreptate.
- în ce privește masa succesorală compusă din creanța ereditară (reglementată de art. 786 combinat cu art. 1060 vechiul Cod civil) a sumei de 142.730 lei, prima instanță nu a sesizat că, atunci când este vorba de acte de dispoziție, mandatul trebuie să fie special. În lipsa unei procuri speciale, persoana reprezentată, H. E., împuternicind pe reprezentantul său, pârâtul H. C., cu exercițiul actelor de dispoziție, nu se poate presupune că l-a împuternicit și pentru restituirea unei eventuale sume împrumutate de către defunctă. Mandatul (clauza de împuternicire) nu îndeplinește nici condițiile de formă, trebuind să fie legalizat de notariat, și, cu toate acestea, pârâtul a lichidat contul defunctei, care în acea perioadă se afla diagnosticată cu "demență senilă";, conform actelor medicale depuse la dosar. Ca urmare, pârâtul H. C., ca mandatar al titularului de cont, este ținut să dea seamă moștenitorilor titularului despre sumele retrase din cont, ceea ce implica pentru instanță a verifica dacă aceste împrumuturi invocate de pârâți sunt sau nu reale și dovedite, în condițiile art. 1191 Cod civil: "orice plată mai mare de 250 lei trebuie dovedită prin înscrisuri".
- prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada absenței discernământului critic al defunctei, fără a lua în considerare actele medicale depuse la dosar, din care rezulta, în mod indubitabil, diagnosticul de "demență senilă";, stabilit de comisia de medici psihiatri din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola Iași.
Pornind de la o calificare greșită a înscrisului din litigiu, (ordinul de plată), instanța a reținut că cererea de constatare a creanței ereditare a fost întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art. 35 Cod de procedură civilă și că această cerere reprezintă un capăt de cerere principal. În realitate, această cerere este un capăt accesoriu al cererii de partaj judiciar (masa succesorală).
În literatura și practica instanțelor de judecată, inclusiv de către Tribunalul Suprem, s-a reținut că "persoana care are calitate de mandatar al titularului de libret C.E.C. trebuie să dea seama în fața titularului, respectiv în fața moștenitorilor, că a acționat în interesul defunctei."; Persoana împuternicită să ridice sumele depuse, are calitatea de mandatar al titularului de libret și este obligată să dea socoteală mandantului cu privire la sumele pe care le ridică în temeiul clauzei de împuternicire.
Or, instanța nu a reținut că defuncta, în raport de demența senilă cu care fusese identificată, nu avea discernământul de a mai înțelege actele realizate de paratul H. în numele ei, context în care prezumția lipsei discernământului nu a fost răsturnată de pârâți prin nicio probă. Faptul identificării cu demență senilă, confirmat de înscrisuri medicale emise de medicii de specialitate, are valoarea cel puțin a unei prezumții relative, ce nu a fost răsturnată de pârâți.
- instanța de fond a apreciat că ordinului de plată constituie o restituire de împrumuturi ale defunctei către pârâta P., aducând ca argument faptic, nu juridic, sintagma "pare";. Interpretarea conținutului ordinului de plată s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 978-980 Cod civil privind clauzele echivoce, potrivit cărora, când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul în care poate avea efect. Noțiunea de "contravaloare"; inserată în ordinul de plată, este definită de dicționarul explicativ al limbii române ca fiind "echivalentul în bani al unui lucru";. Din punct de vedere juridic, termenul "contravaloare contract de împrumut" reprezintă operațiunea de transmitere a unei sume cu titlu de împrumut către o altă persoană, ce are calitatea de împrumutat, iar potrivit uzanțelor bancare și notariale, noțiunea indică transmiterea sumei cu titlu de împrumut și nu echivalează cu noțiunea de restituire, așa cum a interpretat instanța.
Literatura și practica judiciară, în mod constant au statuat că, dacă obiectul pricinii îl constituie împrumutul unor sume de bani, instanțele aveau obligația să stabilească, prin probe, data când au avut loc contractele, precum și sumele pretinse pentru fiecare act și cadru legal, corespunzător pretențiilor. Or, prima instanță, fără a indica probele din care rezultă, a reținut că defuncta a luat de la pârâta Popescu, cu titlu de împrumut, sume de bani, fără a se stabili cuantumul, epoca împrumutului, înscrisurile care au consfințit acele împrumuturi, fără a lămuri condițiile acestor contracte de împrumut.
Pârâții nu au îndeplinit nici dispozițiile reglementate de art. 1169 din vechiul Cod civil, potrivit căruia, cel ce face o propunere în fața instanței, are obligația de a o dovedi, după cum nu au respectat nici dispozițiile art. 1198 prin care se permite unui creditor aflat în imposibilitatea morală de a întocmi un înscris, să facă proba existenței împrumutului și cu alte mijloace legale de probă.
Aceste aspecte au constituit puncte în interogatoriul depus de reclamantă pentru a fi luat pârâților, probă la care pârâții au refuzat să se prezinte, iar instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 358 Cod de procedură civilă ce trebuiau aplicate ca norme de procedură. Deși a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 351-358 Cod de procedură civilă, prin care se reglementează consecințele neprezentării pârâților la interogatoriu, instanța nu s-a pronunțat pe această cerere.
Ordinul de plată trebuia analizat astfel:
A. Dacă se reține că defuncta nu avea discernământ, ordinul de plată reprezintă un act juridic aparținând, în exclusivitate, pârâților, deci fără consimțământul defunctei, fapt care impune revenirea sumei la masa de partajat, aspect ce nu a fost analizat de instanța de fond.
B. Dacă se reține existența discernământului defunctei, instanța trebuia să constate că, prin ordinul de plată, s-a transmis pârâtei P. suma de 142.730 lei, cu titlu de împrumut.
Deci, în ambele teze se impune revenirea sumei la masa de partajat, în condițiile în care pârâții nu au îndeplinit obligația de a face dovada existenței unui împrumut anterior luat de defunctă de la pârâta P. C.. În lipsa acestor dovezi, hotărârea instanței de fond este întemeiată pe sintagme echivoce.
Instanța nu a administrat ca probă la dosar contractul de mandat dat pârâtului H. C., contract care să dea posibilitatea instanței să analizeze obligațiile legale ale mandatarului.
- deși instanța reține că ordinul de plată nu poate constitui un contract de împrumut pentru că nu arată termenul și condițiile restituirii, art. 1576 Cod civil nu arată, ca și condiție de valabilitate a contractului de împrumut inserarea acestor aspecte.
- instanța a obligat reclamanta la plata întregului onorariu al avocatului pârâților, în cuantum de 2000 de lei, onorariu pe care-l apreciază ca fiind disproporționat, în condițiile în care actele procedurale realizate de acest avocat, în raport de dispozițiile legale, au fost ineficiente, întâmpinarea fiind depusă cu încălcarea termenului de decădere prevăzut de art. 204 și 205 Cod de procedură civilă, probele propuse nu au fost supuse discuției în termenul legal, iar alte acte de procedură nu au fost realizate de apărătorul pârâților.
În dovedire, apelanta-reclamantă a depus copia expertizei medico-legale efectuate în dosarul nr. 3831/245/2013 al Judecătoriei Suceava și a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea discernământului critic al defunctei H.E. la data de 29.12.2008, data transferului bancar prin ordinul de plată emis de pârâtul H. C. către pârâta P. A.C., probe ce au fost încuviințate.
Intimatul-pârât H. C.-P. a depus întâmpinare, invocând următoarele:
Apelanta nu respectă dispozițiile art. 194 Cod de procedură civilă, întrucât, când face trimitere la probe, nu specifică, în conformitate cu lit. e a acestui articol, care sunt înscrisurile de care urmează să se prevaleze, solicitând doar generic această probă și nu însoțește cererea de vreun înscris. Astfel, proba nu a fost propusă în condițiile legii. De asemenea, solicită proba cu interogatoriul pârâților, însă nu solicită ca aceștia să fie citați cu mențiunea "personal la interogatoriu", ceea ce conferă acestei probe o urmă de formalism, mai puțin un scop în sine.
Încă de la instanța de fond apelanta a avut un mod nesigur și nehotărât de a învesti instanța de judecată, trecând de la o pretenție la alta, păstrând, ca singură invariabilă, goana după o sumă de bani despre care știe că nu există. De aici și modul defectuos de a încadra în drept pretențiile deduse judecății, la momentul schimbării obiectului acțiunii. Prin calea de atac, apelanta încearcă abia acum să-și clarifice ei înseși ceea ce așteaptă de la justiție.
Prin sentința de fond s-au atins corect și competent din punct de vedere profesional toate pretențiile deduse analizei. Respingerea acțiunii nu este de natură să priveze părțile de dreptul de a se adresa instanței pe viitor cu o solicitare clară, în sensul dezbaterii succesiunii și ieșirii din starea de indiviziune, cu aducerea la masa succesorală a tuturor bunurilor imobile existente, rămase de pe urma defunctei H. E., și nu ca în cazul de față, un bun mobil care nu există, fie el și un drept de creanță. Scopul central al demersurilor reclamantei nu a fost realizarea unei reale ieșiri din indiviziune, ci unul imoral și ilicit, de a obține o sumă de bani inexistentă, dar pe care să o facă sa existe printr-o hotărâre.
Chiar dacă apelanta nu și-a întemeiat capătul de cerere pe art. 35 Cod de procedură civilă, din modalitatea solicitării și din probatoriul depus, a format convingerea instanței de fond că pretenția sa se subsumează acestei prevederi, față de care instanța a dispus în mod temeinic și legal, fără a încălca principiile de drept, așa cum le reclamă apelanta. Chiar dacă petentul ar fi greșit temeiul de drept sau nu l-ar fi indicat deloc, instanței îi revenea obligația să soluționeze în baza probatoriului și să motiveze ea corect, în drept, ca rezultat al cercetării judecătorești.
Prin criticile aduse, apelanta nu vine cu nimic nou în argumentație, de natură să zdruncine legalitatea și temeinicia sentinței criticate, doar face un exercițiu de distorsionare a temeiurilor de drept care au stat la baza pretențiilor, în același mod haotic în care a procedat și la prima instanță, urmărind inducerea în eroare a instanței.
Apelanta se cramponează inutil de nelegalitatea depunerii de către pârâți a celei de-a doua întâmpinări. Întâmpinarea depusă la acel moment s-a datorat recomandării instanței, iar luarea ei în considerare nu a determinat deznodământul nedorit de reclamantă, soluția de respingere a acțiunii fiind ușor de anticipat chiar și în absența apărărilor pârâților. Apelanta face trimitere la articole de lege pe care le interpretează în mod subiectiv, doar ca să confere o logică argumentelor sale ilogice.
Apelanta apreciază ca derizorie munca avocatului pârâților și reclamă cenzurarea onorariului, uitând că judecata s-a purtat în altă localitate decât cea de domiciliu a pârâților, iar cheltuielile de deplasare, care dublau suma, nici măcar nu i-au mai fost pretinse, astfel că această pretenție nu poate fi primită.
A solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata-pârâtă P. A.C. a depus întâmpinare, invocând următoarele:
Argumentația apelantei privește aspecte colaterale, neasimilabile motivelor care să conducă la desființarea sentinței. Instanța de fond a analizat amănunțit fiecare capăt de cerere și a dat posibilitate părților să administreze toate probele pe care aceștia le-au considerat necesare. Interesul apelantei a fost aducerea la masa de partaj a unei sume de bani pe care defuncta H. E. a gestionat-o cu mulți ani înaintea decesului, în condițiile unui discernământ valabil. Cum această sumă reprezenta prețul plătit de apelantă pentru terenul de 519 mp pe care defuncta i l-a vândut, apelanta urmărește a avea și terenul și banii plătiți pentru acesta.
Apelanta nu a produs dovezi de natură a infirma lipsa discernământului mamei la momentul anului 2008, cu atât mai puțin la momentul transferului banilor. Pârâții au probat, însă, prezența discernământului mamei la momentul întocmirii ordinului de plată, cu înscrisuri și interogatoriu, iar prin prezumții legale au lămurit și natura contractului de împrumut în care P. A.C. avea calitatea de împrumutător. Apelanta a răspuns mincinos la întrebările legate de existența împrumutului și la destinația banilor împrumutați, pe care H. E. a înțeles să o dea prin intermediul fiului, în condițiile în care a știut tot timpul cum, de ce și pentru cine se obligase defuncta când a înțeles să încheie un raport juridic cu intimata-pârâtă, al cărui obiect a fost împrumutul.
Apelanta și-a nuanțat pretențiile în sensul înțeles și de instanță,m conform exprimării deducându-se că se supune judecății un capăt de cerere prin care se solicită a se constata calitatea de succesori legali a reclamantei și pârâtului. Or, aprecierea instanței de fond că acțiunea în constatare este admisibilă doar în condițiile în care nu există calea acțiunii în realizare, este corectă și legală, care justifica respingerea acestui capăt de cerere. Dezbaterea succesiunii cu arătarea moștenitorilor și indicarea cotelor succesorale trebuia să preceadă ieșirii din indiviziune la care apelanta făcea referire.
A solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedire, intimații-pârâți au depus, în copie, următoarele înscrisuri: carnet de muncă al intimatei-pârâte, decizie pensionare pentru H. E. nr. …./30.11.2005, fișa emisă pârâtului pentru obținerea de drepturi ca cetățean emigrant permanent în Canada, index imobiliar evoluție prețuri locuințe, cerere obținere acte din dosarul nr. 20380/2008 formulată în numele defunctei la data de 16.12.2008, adresa nr. 1025/2013 a Piraeus Bank Sucursala Iași, cereri adresate de defunctă Judecătoriei Iași la datele de 5.12.2008, 9.01.2009 în dosarul nr. 20380/2008, adrese trimise defunctei de Judecătoria Iași la 15.12.2008, de Consiliul Local al mun. Iași la 10.12.2008, pașaport defunctă schimbat la 13.03.2009, carte de identitate defunctă, adeverința nr. 970/19.11.2013 emisă de Asociația de proprietari PT1 Oancea Iași, fotografii, decizia civilă nr. 610/25.11.2013 a Tribunalului Iași, probe ce au fost încuviințate. În cursul dezbaterilor, intimații-pârâți au depus în copie adresa nr. 1025/2013 a Piraeus Bank Sucursala Iași, extras de cont titular H.E. pentru perioada 1.08.2012 - 22.08.2012, extrase portalul instanțelor de judecată, privind dosarul nr. 7064/333/2013 al Tribunalului Vaslui și dosarul nr. 3831/245/2013 al Judecătoriei Suceava.
Apelanta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările intimaților-pârâți, arătând că, deși intimații arată în întâmpinări că obiectul prezentei acțiuni este partajul succesoral, susțin că instanța de fond a calificat în mod corect acțiunea ca fiind una în constatare. Intimații nu au invocat un temei juridic care să legitimeze ca legală recalificarea făcută unilateral de către prima instanță, abia cu ocazia expunerii considerentelor, fără a fi pusă în discuția părților.
Pârâții, deși au arătat că suma de care s-a dispus prin ordinul de plată din 29.12.2008 reprezenta restituirea unei datorii contractată de defunctă în anii 1990 pentru a o susține pe apelantă la facultate, nu au administrat nicio probă în acest sens. Astfel, nu au respectat nici dispozițiile art. 1191 Cod civil, de a proba printr-un înscris acordarea acelui împrumut și nici nu au făcut dovada imposibilității întocmirii unui înscris.
Pârâtul, acționând ca mandatar al defunctei, avea obligația de a lămuri condițiile care au determinat transmiterea sumei de 142.730 lei către pârâta P.A.C.. Susținerea că suma de peste 150.000 lei a fost împrumutată de defunctă pentru a o susține pe reclamantă în pregătirea profesională nu poate fi reținută, în condițiile în care dânsa a absolvit o facultate de stat, unde primea bursă și obținea și o indemnizație socială.
Din dosarul medical înaintat de Spitalul de psihiatrie Socola Iași reiese clar că defuncta avea stabilit diagnosticul de demență senilă încă din anul 2007, astfel că nu se poate reține că nu a dovedit lipsa discernământului mamei sale la momentul efectuării transferului bancar. Indiferent ce se va reține cu privire la discernământul defunctei, pârâții aveau obligația de a-și dovedi susținerile cu privire la faptul că plata realizată prin ordinul de plată ar constitui o restituire a unui împrumut luat de defunctă.
Apelanta-reclamantă a depus în cauză note privind susținerile, în temeiul art. 244 al. 2 Cod de procedură civilă, iar ambele părți, apelanta și intimații, au depus în cauză concluzii scrise, în temeiul art. 394 al. 2 Cod de procedură civilă.
La ultimul termen de judecată, cel la care au urmat dezbaterile asupra apelului, Tribunalul a pus în discuție, din oficiu, excepția nulității capătului de cerere având ca obiect instituirea de măsuri asiguratorii asupra conturilor pârâților, pentru lipsa unui obiect determinat.
Analizând apelul formulat, tribunalul constată că acesta este în parte fondat, urmând a fi admis, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel invocat are în vedere nerespectarea dispozițiilor procedurale privitoare la consecințele pe care trebuia să le aplice prima instanță situației pârâților, derivând din depunerea peste termenul procedural a întâmpinării formulate față de cererea modificatoare a reclamantei. Critica adusă, în concret, vizează nelegalitatea dispoziției primei instanțe de a încuviința probele solicitate de pârâți prin întâmpinarea depusă în afara termenului, în condițiile în care, sancțiunea procedurală reglementată la art. 204 al. 1 teza a doua Cod de procedură civilă și art. 208 al. 2 Cod de procedură civilă, ar fi fost aceea a decăderii din dreptul de a mai propune probe.
Susținerea apelantei-reclamante referitoare la depunerea de către pârâți a întâmpinării la cererea modificată, cu depășirea termenului de cel puțin 10 zile înaintea termenului de judecată fixat la data de 20.09.2013, corespunde realității, fiind o împrejurare constatată și de prima instanță prin încheierea redactată la acel termen (fila 136 fond), însă Tribunalul reține că acest motiv de apel nu este fondat.
Deși art. 177 al. 2 Cod de procedură civilă prevede că nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea sau dacă se produce ori subzistă o vătămare, în condițiile în care apelanta nu reclamă survenirea unei încălcări a dispozițiilor procedurale referitoare la instituțiile enumerate la art. 176 Cod de procedură civilă, concluzia este aceea că, nulitatea probelor administrate de pârâți este una condiționată. Potrivit art. 175 al. 1 Cod de procedură civilă, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. Apelanta nu a făcut dovada vătămării suferite prin încuviințarea probelor propuse de pârâți peste termenul legal, în condițiile în care contestă încuviințarea pentru aceștia a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale. Astfel, în legătură cu înscrisurile depuse de pârâți, însăși apelanta recunoaște că acestea nu prezintă relevanță în raport de obiectul cererii, și, într-adevăr, prima instanță nu a făcut referire, în argumentarea soluției pronunțate, la aceste înscrisuri, iar în privința martorului S. A.-N., pârâții au renunțat la audierea acestuia, la termenul din 15.11.2013 - act de dispoziție consemnat în încheierea redactată, fila 325 fond.
În aceste condiții, este evident că reclamanta nu a suferit vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea probelor propuse de pârâți.
Al doilea motiv de apel invocat, antamează cumva discuțiile asupra fondului acțiunii deduse judecății. Apelanta-reclamantă critică faptul că, prima instanță, în urma modificării cererii inițiale de chemare în judecată, deși s-a constatat învestită cu o acțiune de partaj succesoral, cu încălcarea principiului contradictorialității, fără a pune în discuția părților noua încadrare juridică, prin considerentele sentinței pronunțate se consideră învestită și cu o acțiune în constatare, pe care o respinge în considerarea art. 35 teza a doua Cod de procedură civilă, pe temei că reclamanta ar avea deschisă calea unei acțiuni în realizare, respectiv procedura de ieșire din indiviziune pe cale notarială sau judecătorească.
Această critică este găsită întemeiată de către instanța de apel. Astfel, acțiunea de partaj succesoral cu care reclamanta a învestit instanța prin modificarea cererii sale inițiale, presupune, de regulă, așa cum, de altfel, și-a detaliat reclamanta capetele de cerere, două aspecte: atât efectuarea dezbaterii succesorale (în sensul constatării deschiderii succesiunii defunctului, a calității de moștenitor după de cujus, a cotelor succesorale cuvenite, a componenței masei de partaj), cât și ieșirea efectivă din indiviziune prin atribuirea bunului a cărui partajare se solicită, în materialitatea lui. Art. 983 al. 1 și 2 Cod de procedură civilă, având denumirea marginală "partajul judiciar"; stipulează că "(1) Instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia (...). (2) Instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1), ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor (...)";.
Cod de procedură civilă recunoaște necesitatea parcurgerii celor două etape în soluționarea unui partaj succesoral, fără ca acest lucru să însemne că instanța ar fi sesizată și cu o acțiune în constatare, care să-și aibă temei juridic în dispozițiile art. 35 Cod de procedură civilă, deși stabilirea aspectelor ce țin de efectuarea dezbaterii succesorale, așa cum s-au detaliat mai sus, se reflectă în dispozitivul hotărârii judecătorești prin consacrata mențiune a "constatării"; (deschiderii succesiunii, calității de moștenitori, cotelor-părți cuvenite succesorilor, componenței masei de partaj).
Sub acest aspect, în mod incorect reține prima instanță că solicitarea de constatare a calității de succesori pentru reclamantă și pârâtul H. C.P.este supusă regulii subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu cea de realizare. De altfel, în mod contradictoriu prima instanță reține că reclamanta ar avea la îndemână acțiunea în realizare, a partajului notarial sau judecătoresc, pierzând din vedere că aceasta constituia chiar obiectul acțiunii modificate, cu soluționarea căreia o învestise reclamanta la data de 14.06.2013.
Prima instanță, pornind mai întâi analiza speței deduse judecății din perspectiva existenței sau nu a creanței invocată ca deținută de defunctă împotriva pârâților, și ajungând la concluzia inexistenței acesteia, întrucât aceasta era singurul bun pentru care s-a solicitat în prezentul dosar partajul, în mod nelegal ajunge la concluzia netemeiniciei solicitărilor ce țineau de efectuarea dezbaterii succesorale și care trebuiau analizate în primul rând. Critica adusă de reclamantă sentinței atacate este întemeiată, întrucât nimic nu împiedica prima instanță, în situația dată, a inexistenței în cauză a vreunui certificat de moștenitor privind succesiunea defunctei, a admite în parte acțiunea de partaj succesoral și a se pronunța cu privire la deschiderea succesiunii defunctei H. E., constatarea calității de moștenitori și a cotelor-părți cuvenite succesorilor, chiar în situația în care, în urma probatoriului administrat, concluziona asupra inexistenței în patrimoniul defunctei a bunului solicitat, cu consecința respingerii cererii de ieșire din indiviziune.
Un argument în plus care să susțină această soluție îl reprezintă și faptul că, prin Legea nr. 146/1997 aplicabilă la momentul formulării cererii reclamantei, art. 3 lit. c stabilește în sarcina titularului cererii obligația plății unei taxe judiciare de timbru pentru capătul de cerere privind stabilirea calității de moștenitor, distincte de taxa datorată pentru stabilirea masei succesorale și pentru cererea de partaj propriu-zis. Cum reclamantei i s-a solicitat plata acestei taxe, iar aceasta s-a conformat, achitând-o, acest capăt de cerere trebuia să beneficieze de o analiză pe fondul său.
În consecință, față de cele expuse, în temeiul art. 480 al. 2 Cod de procedură civilă, apelul formulat de reclamantă este fondat cu privire la acest punct, iar în urma admiterii, se va schimba sentința apelată și se va admite în parte acțiunea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamanta C. C.M. în contradictoriu cu pârâtul H. C.-P., constatându-se că, la data de 8.04.2013, s-a deschis, prin deces, succesiunea defunctei H. E., cu ultimul domiciliu în mun. Iași, jud. Iași, potrivit certificatului de deces aflat în copie la fila 14 fond.
Urmează a se constata că reclamanta și pârâtul H. C.P. au calitatea de moștenitori ai defunctei, în temeiul art. 975 Cod civil (cu mențiunea că referirile la Codul civil, în partea de considerente ce au în vedere efectuarea dezbaterii succesorale, se vor considera a fi făcute la noul Cod civil - Legea nr. 287/2009, aplicabil în cauză, față de data survenirii decesului defunctei H. E. și față de interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009), ca descendenți de gradul I, cu câte o cotă egală din moștenire, de ½ fiecare, în considerarea dispozițiilor art. 975 al. 4 noul Cod civil: "Moștenirea sau partea din moștenire care li se cuvine descendenților se împarte între aceștia în mod egal, când vin la moștenire în nume propriu";.
Instanța va respinge, ca neîntemeiată, solicitarea reclamantei de aplicare a dispozițiilor art. 1119 al. 1 Cod civil față de pârâtul H. C.P., în sensul de a se reține că pârâtul nu are niciun drept cu privire la bunul - dreptul de creanță deținut de defunctă - a cărui reținere la masa de partaj s-a solicitat. Potrivit textului de lege invocat, denumit "acceptarea forțată";, "Succesibilul care, cu rea-credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, (...) nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donația ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.";
Din cuprinsul prevederilor textului de lege menționat, se desprinde concluzia că, pentru admiterea unei astfel de cereri, trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiții, respectiv: să existe o faptă de ascundere sau sustragere a unor bunuri din patrimoniul succesoral, fapta să fie săvârșită de un succesibil, iar fapta să fi fost făcută cu rea-credință, cu intenția de a frauda și păgubi pe comoștenitori. În speță însă, la momentul la care reclamanta invocă fapta pârâtului, respectiv data de 29.12.2008, nu era vorba de vreun patrimoniu succesoral, mama părților decedând la mai mult de patru ani după acest moment (8.04.2013). În consecință, reclamata faptă nu a vizat un bun din succesiune, succesiunea nefiind deschisă, astfel că, nefiind îndeplinită prima condiție, nu mai prezintă relevanță analiza îndeplinirii celorlalte două condiții, față de caracterul lor cumulativ.
Subsecventele motive de apel, urmând desfășurarea lor punctuală din cererea apelantei, au în vedere soluția dată cererii de constatare a existenței în masa succesorală a unei creanțe a defunctei H. E., în sumă de 142.730 lei, împreună cu dobânda legală.
Reclamanta a făcut dovada că, la data de 29.12.2008, mama H. E.deținea în contul deschis la Piraeus Bank - Sucursala Iași nr. cod IBAN, suma de 142.730 lei. Instanța învestită în acest dosar a fost chemată a analiza dacă, prin ordinul de plată întocmit la data de 29.12.2008 de pârâtul H. C.P., în calitatea sa de împuternicit pe contul bancar al mamei sale, prin care acesta a transferat în contul bancar al pârâtei P.A.Că. cu nr. cod IBAN deschis la BCR - Sucursala Iași, suma de 142.730 lei, respectiva sumă a ieșit în mod valabil din patrimoniul titularei de cont H.E. - caz în care bunul nu mai făcea parte din masa succesorală a acesteia la momentul deschiderii succesiunii sale prin deces, ori părăsirea patrimoniului acesteia nu a avut o bază legală - caz în care, moștenitorii defunctei pot cere aducerea sumei la masa de partaj.
Reclamanta a invocat o nelegală ieșire a sumei de bani din patrimoniul mamei sale, justificată prin aceea că, la momentul efectuării transferului bancar de către pârâtul împuternicit pe cont, starea de sănătate a mamei titulare a contului o împiedica să înțeleagă și să consimtă la realizarea acestei operațiuni bancare. Cu privire la această solicitare, reclamanta nu a indicat în cuprinsul acțiunii adresate primei instanțe temeiul juridic al cererii, ci s-a limitat doar la expunerea unor fapte. Potrivit art. 22 al. 4 Cod de procedură civilă, "judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire."; În consecință, în situația în care partea doar deduce judecății acte sau fapte juridice, judecătorul este cel chemat a stabili și aplica textul de lege corect, situației de fapt expuse de către parte.
Cu toate acestea, deși prima instanță nu a invocat nici ea vreun temei juridic pentru care a procedat la analiza situației juridice și a consecințelor operațiunii de transfer bancar efectuate de pârâtul H. C.P. ca împuternicit al titularei de cont H. E., în drept, toată expunerea de motive a primei instanțe are ca punct de pornire, deși neindicată în termeni concreți, obligația mandatarului de a da socoteală mandantului despre operațiunile făcute în temeiul mandatului. Aceasta constituie, totodată, însăși legitimarea procesuală a reclamantei de a aduce în atenția instanței verificarea modului în care s-a respectat contractul de mandat acordat de defunctă pârâtului H. C.P. pentru perioada 24.12.2008-17.01.2012, în lipsa acestei perspective, neexistând vreun alt temei de drept care să justifice analizarea fondului cererii reclamantei de a se cerceta validitatea actului juridic efectuat de pârâtul fratele său. Aceasta întrucât actul juridic contestat nu emana în mod direct de la defuncta H. E., ci era un act juridic efectuat de mandatarul H.C.P., în numele mandantei H. E..
Din aceste motive, faptul că reclamanta face vorbire, în concret, abia prin cererea de apel, de obligația mandatarului H. Cătălin-Petru de a da seama moștenitorilor titularei de cont H.E.despre sumele retrase din cont, nu poate reprezenta un plus petita, așa cum a invocat apărătorul pârâților prin concluziile asupra apelului. Apelanta nu își modifică în apel cererile, fapt ce nici nu ar fi fost admisibil, față de prevederile clare ale art. 478 al. 3 Cod de procedură civilă, ci, păstrându-și aceleași pretenții formulate și la prima instanță, dă formă concretă temeiurilor de drept de la care se pornește analiza cauzei sale, temeiuri avute implicit în vedere de către prima instanță. De altfel, de remarcat este faptul că, prin întâmpinările depuse, intimații-pârâți și-au asumat faptul că "prin criticile aduse, apelanta nu vine cu nimic nou în argumentație, de natură să zdruncine legalitatea și temeinicia sentinței atacate";, precum și faptul că, și în ipoteza în care "petentul ar fi greșit temeiul de drept sau nu l-ar fi indicat deloc, instanței îi revenea obligația să (...) motiveze ea corect, în drept, ca rezultat al cercetării judecătorești.";
În plus, art. 478 al. 4 Cod de procedură civilă dă posibilitate părților de a explicita în apel pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe, fără ca aceasta să fie considerată a reprezenta o nouă cerere.
Trebuie făcută precizarea că, această obligație de a da socoteală, va fi analizată din perspectiva Codului civil de la 1864, întrucât contractul de mandat dintre mandanta H.E.și mandatarul H.C.P.a luat naștere la data de 24.11.2008 (potrivit adresei nr. 1025/12.06.2013 emisă de Piraeus Bank Sucursala Iași, în copie la fila 312 fond), iar față de prevederile art. 3
din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ";actele și faptele juridice încheiate (...) înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii (...) lor.";
Posibilitatea acordată pârâtului H.C.P.de a retrage sume de bani din contul bancar deschis de defunctă la Piraeus Bank - Sucursala Iași, în virtutea clauzei de împuternicire, constituie un mandat, beneficiarul unei astfel de clauze având obligația să dea socoteală mandantei pentru sumele de care a dispus în aceste condiții. Încetarea contractului de mandat la data de 17.01.2012, dată la care contul a fost închis, nu îl exonera pe mandatar de obligația de da socoteală pentru modul de îndeplinire a mandatului, cu particularitatea că, față de survenirea decesului mandantei la data de 8.04.2013, această obligație se execută față de moștenitorul solicitant, fiind o obligație cu caracter patrimonial, care se transmite pe cale succesorală. Esența obligației de a da socoteală constă în a justifica modul de utilizare a acestor bani, care trebuia făcut în interesul mandantei și conform dispozițiilor acesteia. Potrivit art. 1541 Cod civil vechi, ";mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale.";
Apelanta-reclamantă a susținut că remiterea, prin transfer bancar, a sumei de 142.730 lei către pârâta P.A.C., nu avea nicio justificare, reprezentând un act juridic inițiat de cei doi pârâți, fără consimțământul defunctei. Intimații-pârâți au susținut că transferul sumei în cauză a avut la bază dorința defunctei de a restitui pârâtei P.A.C. cea mai mare parte a mai multor împrumuturi luate de la aceasta, în decursul unei lungi perioade de timp, într-un cuantum totalizat de 150.000 lei.
Prima instanță a reținut, exprimându-și totuși incertitudinea (";pare";), că mențiunea inserată în cuprinsul ordinului de plată ar converge spre exprimarea restituirii unui împrumut. Explicația folosită în cuprinsul ordinului de plată, ";c.v. împrumut"; este însă echivocă, neexistând temei pentru interpretarea ei, dincolo de orice dubiu, în sensul reținut de prima instanță, al restituirii. Termenul ";contravaloare";, reprezentând echivalent în bani, poate avea - în egală măsură - legătură atât cu acordarea, cât și cu restituirea unui împrumut.
Pârâtul H.C.P.a dispus de respectiva sumă mare de bani, fără a face dovada că avea vreo dispoziție din partea defunctei și fără să dovedească faptul că suma în cauză a fost folosită în interesul mandantei, respectiv conform voinței acesteia. În mod greșit reține prima instanță că persoana împuternicită este îndrituită să acționeze întocmai ca și titularul contului, fără a mai face alte distincții. Această aserțiune este valabilă doar în ceea ce privește raporturile dintre mandatarul H.C.P.și instituția bancară la care mandanta avea contul deschis, pe care-i acordase împuternicire. În raporturile dintre mandantă și mandatar însă, operațiunea efectuată de acesta din urmă era absolut necesar să aibă la bază o împuternicire specială pentru efectuarea acelui act de dispoziție. Niciuna din probele administrate de pârâți nu a relevat existența unui astfel de mandat. Or, în lipsa vreunui alt mandat care să-i confere intimatului-pârât împuternicirea de a dispune în modul în care a dispus de sumele existente în contul defunctei, acesta avea obligația să justifice în ce fel a utilizat sumele respective.
Nu poate fi reținută critica adusă de apelantă, în sensul că trebuia depus la dosar contractul de mandat prin care defuncta l-a împuternicit pe pârâtul H.C.P.să efectueze operațiuni pe contul său bancar, dat fiind că adresa nr. 1025/2013 a Piraeus Bank Sucursala Iași, aflată în copie la fila 312 fond, era suficientă pentru dovedirea calității pârâtului de persoană împuternicită a efectua operațiuni pe contul defunctei, în intervalul de timp acolo menționat, iar instanța nu fusese învestită cu o cerere de constatare nulitate/anulare a acestei împuterniciri, pentru a proceda la verificarea îndeplinirii condițiilor sale de validitate.
Apărarea intimatului-pârât, legată de existența unui împrumut contabilizat în timp, pe care defuncta H.E.l-ar fi făcut de la nepoata P.A.C., nu este susținută de nicio probă, nici măcar de prezumții judiciare care, potrivit art. 329 Cod de procedură civilă, trebuie să aibă greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins. Din contră, prezumțiile judiciare ar conduce către concluzia inexistenței vreunei datorii a defunctei de o valoare atât de mare. Conversațiile purtate între reclamantă și pârâtul H.C.P.prin e-mail, la nivelul lunii iunie 2008, nu relevau existența unei astfel de datorii care, față de cuantumul său major, nu ar fi putut fi trecută cu vederea. Discuțiile purtate, conform extrasului de la fila 108 fond, aveau legătură cu problema îngrijirii defunctei, iar pentru obținerea de fonduri pentru asigurarea acestei îngrijiri, s-a luat în discuție vinderea terenului deținut de defunctă, în suprafață de 519 mp curți-construcții, situat în intravilanul municipiului Iași, str. Oancea, nr. 22. Atât timp cât s-a susținut că sumele împrumutate de defunctă erau destinate ajutorării celor doi copii, nu este credibil ca aceștia, ca oameni de onoare ce s-au indicat amândoi a fi, să nu fi cunoscut despre neîndeplinirea de către defunctă a obligației - pretins existente - de restituire a unor sume atât de importante. Cu toate acestea, niciun moment nu s-a pus problema în cuprinsul acestor conversații, de a fi necesară înstrăinarea acelui teren pentru ca, din suma obținută ca preț, să poată fi restituit împrumutul datând din urmă cu mulți ani. Vânzarea terenului în cauză a fost efectuată, de altfel, la scurt timp (mai puțin de trei luni) după purtarea acestor conversații, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3.987 din 16.09.2008 - BNP M.R.-M..
Intimata-pârâtă P.A.C. nu a făcut dovada deținerii unor sume atât de mari de bani, care să depășească nevoile propriei sale întrețineri în așa măsură, încât să poată fi puse la dispoziția defunctei rude, cu termen de restituire după foarte mulți ani (cel puțin 10). Înscrisurile depuse de intimata-pârâtă la filele 41-46 apel, reprezentând veniturile obținute de pârâtă și de defunctă din muncă, nu relevă existența unei diferențe copleșitoare între veniturile celor două. Astfel, doar cu titlul de exemplu, la nivelul datei de 1.07.1994 intimata obținea lunar venituri de 225.500 lei, iar defuncta de 159.660 lei; la nivelul datei de 1.10.1995 intimata obținea lunar venituri de 343.350 lei, iar defuncta de 230.625 lei; la nivelul datei de 1.10.1996 intimata obținea lunar venituri de 400.346 lei, iar defuncta de 243.118 lei. De altfel, pârâta nu a indicat, în concret, ce sumă a acordat defunctei cu titlu de împrumut, la ce date, limitându-se a arăta că ar fi fost vorba de sume acordate succesiv. Cu atât mai mult în acest caz, părțile între care ar fi intervenit împrumuturile ar fi avut nevoie măcar de întocmirea unor notări personale - ce puteau fi folosite ca probe în temeiul art. 1185 Cod civil de la 1864, pentru a nu pierde din vedere cuantumul împrumuturilor mereu adăugate. Este adevărat că între defunctă și intimata-pârâtă, în considerarea relației de rudenie, se prezuma imposibilitatea morală a constituirii unui înscris doveditor. Aceasta însă, nu-i scutea pe pârâți de obligația de a dovedi cu alte mijloace de probă pretinsele împrumuturi.
Pentru operațiunea bancară dispusă de mandatarul H. C.-P., nu s-a făcut dovada că acesta ar fi dat socoteală mandantei H.E., iar concluzia expertizei medico-legale efectuate în stadiul apelului, în sensul că, la data de 29.12.2008, defuncta avea diminuată capacitatea psihică, are semnificația diminuării înțelegerii, în mod critic și predictiv, a consecințelor social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile, așa cum explică art. 211 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. În aceste condiții, se naște o puternică îndoială asupra concordanței dintre modul de folosire a sumei de 142.730 lei și voința și dispoziția defunctei, precum și o puternică suspiciune asupra modului în care pârâtul H.C.P., în calitatea sa de mandatar, s-a desocotit față de mandantă în timpul vieții acesteia, în condițiile în care competența psihică a mandantei, diminuată la acel moment, a cunoscut o continuă deteriorare, până la lipsa acesteia, atestată la data de 31.07.2012, conform expertizei efectuate sub nr. 355/PSH de Institutul de Medicină Legală Iași în dosarul nr. 31212/245/2011 al Judecătoriei Iași (în copie la filele 160-161 fond), ceea ce a exclus posibilitatea unei desocotiri valabile pentru sumele existente în contul bancar al defunctei.
Concluzionând, Tribunalul reține că, atât timp cât reclamanta a făcut dovada existenței în contul defunctei, la data de 29.12.2008, a sumei de 142.730 lei, pârâtul H.C.P.era cel care trebuia să dovedească faptul că operațiunea prin care suma a ieșit din contul și din patrimoniul defunctei mandante, a avut la bază, dincolo de orice dubiu, consimțământul titularei de cont. În lipsa acestei dovezi, caracterul fraudulos al ieșirii sumei de bani din patrimoniul defunctei, în sensul nedovedirii întrebuințării ei în folosul mandantei, face necesară reținerea acesteia la masa de partaj, chiar dacă suma nu mai exista, fizic, concret, în patrimoniul defunctei, la data deschiderii succesiunii. În lipsa îndeplinirii obligației mandatarului-moștenitor al defunctei, de a da socoteală mandantei despre îndeplinirea mandatului, suma în cauză poate face obiect al desocotirii între cei doi moștenitori.
În consecință, urmează a se constata că masa succesorală este compusă din creanța deținută de defunctă împotriva pârâtului H.C.P., având ca obiect suma de 142.730 lei. Apărările intimaților-pârâți în sensul că defuncta mai avea și alte bunuri care ar fi putut face obiectul partajului nu prezintă relevanță, în condițiile în care aceștia nu au formulat, pe cale reconvențională, solicitarea de aducere și a altor bunuri la masa de partaj, iar instanța este obligată de art. 22 al. 6 Cod de procedură civilă a se pronunța doar asupra a ceea ce i s-a cerut. De altfel, nimic nu împiedică părțile a proceda, ulterior, la efectuarea unui partaj suplimentar, dacă susținerile intimaților sunt întemeiate.
Din masa succesorală se va reține a face parte și dobânda legală aferentă sumei de 142.730 lei, calculată începând cu data de 26.02.2013 și până la data plății efective de către pârâtul H.C.P.. Se au în vedere, pentru aceasta, dispozițiile art. 1088 al. 1 și 1079 al. 1 Cod civil de la 1864, potrivit cărora, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere printr-o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său. În cauză, pârâtul H.C.P.a fost pus în întârziere la data de 26.02.2013, conform notificării aflate în copie la fila 7 dosar fond, trimisă de tutorele defunctei, S. A.E., numit conform sentinței civile nr. 14743/11.09.2012 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin anularea cererii de apel formulată de H.C.P.în numele apelantei H.E.împotriva acestei sentințe, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al apelantei (decizia civilă nr. 248/29.04.2013 a Tribunalului Iași, conform extrasului din portalul instanțelor de judecată aflat la fila 39 fond).
Notificarea formulată prin tutore a operat punerea în întârziere a pârâtului cu privire la restituirea sumei, astfel că reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctei H.E., preluând drepturile ce s-ar fi cuvenit acesteia, este îndreptățită a solicita obligarea mandatarului și la plata dobânzii legale începând cu acest moment.
În temeiul art. 989 Cod de procedură civilă, instanța va dispune sistarea stării de indiviziune dintre părți, atribuind pârâtului H.C.P.creanța având ca obiect suma de 142.730 lei și dobânda legală aferentă, în considerarea faptului că acesta este cel care a dispus de sumă, fără a face dovada că a avut împuternicire din partea defunctei de a efectua operațiuni, în considerarea unor pretinse raporturi contractuale cu pârâta P.A.C..
Totodată, instanța urmează a obliga pârâtul H.C.P.la plata către reclamantă a sumei de 71.365 lei, împreună cu dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data de 26.02.2013 și până la data plății efective, ca reprezentând contravaloarea cotei părți din succesiune cuvenită reclamantei. Se va stabili, potrivit art. 989 Cod de procedură civilă, termenul în care pârâtul să-și execute obligația de plată, ca fiind în trei luni de la pronunțarea prezentei decizii.
Pentru plata acestei sume, Tribunalul reține că doar pârâtul H.C.P.poate avea calitate de obligat. Potrivit art. 1546 Cod civil de la 1864, "mandantul este îndatorat a îndeplini obligațiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date. Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit."; Așadar, actele juridice efectuate de mandatar în numele și pe seama mandantului, îl obligă pe acesta din urmă, iar actul juridic încheiat va crea, în fapt, raporturi juridice directe între mandant și terț, numai în situația în care mandatarul a încheiat acte juridice pentru care a fost împuternicit. Cum în speță, pârâtul H.C.P.nu a făcut dovada că suma transferată din contul defunctei a ieșit din contul acesteia cu consimțământul mandantei, actul juridic în cauză nu a creat raporturi juridice între mandantă și terț, întrucât a fost făcut cu depășirea limitelor împuternicirii date.
Din acest motiv, întrucât defuncta ar fi avut la îndemână o acțiune personală, derivată din contract, doar împotriva mandatarului, dat fiind că actul îndeplinit cu depășirea mandatului nu ar fi angajat-o față de terțul contractant, urmează a respinge, ca neîntemeiată, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei P.A.C. la plata sumei de 142.730 lei și a dobânzii legale aferente.
Instanța de apel a pus în discuție, din oficiu, excepția lipsei unui obiect determinat al capătului de cerere privind instituirea măsurii asiguratorii asupra conturilor pârâților, excepție pe care o va analiza în condițiile art. 248 al. 1 Cod de procedură civilă, considerând-o întemeiată, cu consecința respingerii acestei cereri fără antamarea fondului judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c Cod de procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre altele, și obiectul cererii deduse judecății, obiect care trebuie să fie determinat în mod concret sau, în mod excepțional, determinabil. Raportându-se la solicitarea reclamantei, instanța nu a putut stabili obiectul concret al cererii. Deși acesta există, el nu este determinat în mod concret. Obiectul acțiunii este ceea ce se solicită prin cerere, pretenția concretă a reclamantului. Reclamanta a solicitat, doar la modul general, instituirea unor astfel de măsuri, invocând doar dispozițiile art. 1145 Cod civil. Potrivit acestora, "bunurile moștenirii pot să facă obiectul unor măsuri conservatorii, în tot sau în parte, la cererea persoanelor interesate, în condițiile legii."; În reglementarea cuprinsă la Titlul IV al Cărții a VI-a a Codului de procedură civilă, titlu referitor la "Măsuri asigurătorii și provizorii";, sunt reglementate ca astfel de măsuri: sechestrul asigurător (art. 951-958), poprirea asigurătorie (art. 969-970), sechestrul judiciar (art. 971-976). Reclamanta nu a indicat în cererea sa care este măsura conservatorie concretă ce solicită a fi luată, ci s-a limitat a indica doar noțiunea generică a acestor măsuri, ceea ce face ca solicitarea sa să nu aibă un obiect determinat.
Împrejurarea că abia prin notele scrise privind susținerea apelului, redactate în temeiul art. 244 al. 2 Cod de procedură civilă, apelanta a indicat măsura solicitată ca referindu-se, în concret, la un sechestru asigurător, nu este în măsură a acoperi viciul constatat, întrucât potrivit art. 478 al. 3 Cod de procedură civilă, în apel nu se pot formula pretenții noi. Față de cele expuse, în temeiul art. 196 al. 1 Cod de procedură civilă, va fi anulat capătul de cerere privind instituirea de măsuri asiguratorii formulată de reclamanta C.C.M. în contradictoriu cu pârâții H.C.P.și P.A.C., pentru lipsa unui obiect determinat.
Cum în procesul de partaj părțile au o dublă calitate, iar soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor, se impune compensarea cheltuielilor efectuate de cele două părți care au calitate procesuală în capătul de cerere referitor la partajul succesoral și obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici, la suportarea diferenței respective. Prin raportare la dispozițiile art. 453 și 455 Cod de procedură civilă, urmează a fi avută în vedere întinderea cotelor succesorale cuvenite reclamantei și pârâtului H.C.P.. Cum aceștia culeg cote egale din succesiunea defunctei H.E., se vor avea în vedere următoarele:
Reclamanta a efectuat următoarele cheltuieli: taxă judiciară de timbru la prima instanță - 8644 lei (aferentă cererii modificate, care cuprinde atât 3% din valoarea masei de partaj pentru stabilirea masei succesorale, cât și 3% din valoarea masei de partaj pentru ieșirea din indiviziune și 50 lei/moștenitor pentru stabilirea calității de moștenitor), timbru judiciar la prima instanță - 5 lei, taxă judiciară de timbru în apel - 4322 lei (achitată de apelantă odată cu depunerea cererii de apel, ca reprezentând, în temeiul art. 11 al. 1 din Legea nr. 146/1997, 50% din taxa datorată pentru acțiunea evaluabilă în bani, soluționată de prima instanță), contravaloare expertiză medico-legală psihiatrică - 126 lei. În privința cheltuielilor de deplasare, apelanta-reclamantă a solicitat luarea în calcul a contravalorii a trei deplasări la prima instanță, pe ruta Iași - Roman și a cinci deplasări pe ruta Iași - Piatra Neamț, la instanța de apel. Datele menționate în nota scrisă depusă coincid termenelor de judecată fixate în cauză, la care reclamanta s-a prezentat în instanță. Însă, dintre acestea, vor fi luate în calcul doar următoarele deplasări: pentru prima instanță cea pentru data de 18.10.2013, pentru care a fost anexat, în original, bonul fiscal la fila 267. Deși prin cererea depusă la fila menționată reclamanta arată că depune dovada cheltuielilor de deplasare pentru termenele din 20.09, 18.10 și 15.11, în fapt, anexează doar un bon din data de 18.10.2013 - cel ce va fi luat în considerare și unul din data de 16.10.2013, când dosarul nu a avut fixat termen de judecată. A mai depus reclamanta, la fila 331 fond, prin fax, copia bonului fiscal atestând deplasarea pentru termenul din 15.11.2013.
Plata cheltuielilor ocazionate de susținerea unui proces se dovedește prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanțelor ce atestă cheltuirea de sume cu acest titlu. Aceasta întrucât, în raport de actele justificative ale plăților efectuate, instanța va acorda cheltuielile de judecată, iar dispozitivul hotărârii poate fi pus în executare silită, dreptul de creanță al părții căreia i-au fost acordate cheltuieli de judecată fiind stabilit prin hotărârea instanței, care va constitui înscris justificativ pentru partea care a avansat aceste cheltuieli (în acest sens și decizia nr. 1378/23.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială).
Pentru deplasarea la instanța de apel, apelanta-reclamantă a depus în dovedire doar patru bonuri fiscale, la filele 200-203, pentru datele de 9.04.2014, 19.08.2014, 13.01.2015 și 10.02.2015. Întrucât la data de 9.04.2014 dosarul nu a avut fixat termen de judecată, vor fi luate în calcul doar celelalte trei bonuri enumerate.
Pentru deplasarea dus-întors pe ruta Iași - Roman (86 km) și cele trei deplasări dus-întors pe ruta Iași - Piatra Neamț (130 km), rezultă un total de 952 km, pentru care cheltuielile cu transportul vor fi calculate la nivelul unui consum de 7,5 litri/100 km, consum preluat prin raportare la dispozițiile art. 16 din H.G nr. 1860/2006, ca reper de calcul al unui consum mediu estimat. În consecință, rezultând un consum estimat de 71,4 litri carburant și luând în calcul costul mediu al litrului de carburant rezultat prin efectuarea mediei aritmetice a valorilor relevate de cele patru bonuri luate în calcul, ca fiind o medie de 5,60 lei/ litru carburant, costurile totale ale deplasărilor pentru care reclamanta a depus acte justificative se ridică la suma de 400 lei.
Totalizând cheltuielile efectuate de reclamantă, acestea se ridică la nivelul sumei de 13.497 lei (taxe judiciare de timbru, expertiză, deplasări).
Pârâtul H.C.P.a efectuat cheltuieli reprezentând cuantumul onorariului apărătorului ales, potrivit chitanțelor de la fila 36 dosar fond și fila 28 dosar apel, în sumă totalizată de 2.000 lei. Nu va fi reținută apărarea apelantei, în sensul că acest cuantum al onorariului ar fi disproporționat față de actele procedurale realizate, în considerarea faptului că întâmpinarea a fost depusă peste termen. Depunerea întâmpinării peste termen nu înseamnă că avocatul nu a îndeplinit o muncă ce se justifică a fi remunerată, iar cuantumul perceput nu poate fi apreciat ca fiind exagerat, ci a fi unul real, necesar și de un nivel rezonabil. În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea litigiului.
Separat de acestea, apărătorul intimatului-pârât a făcut și dovada cheltuielilor de deplasare, depunând cinci bilete de autobuz (filele 209-213). Cum apărătoarea intimatului-pârât a fost prezentă în apel doar la două termene de judecată, cele din data de 29.04.2014 și 10.02.2015, se va lua în considerare contravaloarea a patru bilete, reprezentând costul deplasării dus-întors pe ruta Iași - Piatra Neamț (4x30 lei= 120 lei). Din suma totală, întrucât apărătoarea intimatului-pârât H.C.P.a reprezentat-o, în același timp, și pe intimata-pârâtă P.A.C., se va include în cuantumul cheltuielilor suportate de către intimatul-pârât ½ din această sumă, adică 60 lei, astfel încât pentru acest intimat se are în vedere un cuantum totalizat al cheltuielilor de judecată, de 2.060 lei.
Totalizând cele două sume, 13.497 lei și 2.060 lei, cheltuielile pe care părțile din cererea de partaj succesoral le-au efectuat sunt în cuantum de 15.557 lei, cuantum pe care părțile trebuie să îl suporte potrivit cotelor cuvenite, adică în mod egal. Astfel, intimatul-pârât H.C.P., care a suportat un cuantum mai mic decât cota în care trebuia să suporte aceste cheltuieli (2.060 lei din totalul cotei de 15.557:2=7.778,50 lei), va fi obligat la plata diferenței de 5.718,50 lei cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă, în primă instanță și în apel.
În același timp, reclamanta este parte căzută în pretenții față de intimata-pârâtă P.A.C., pretențiile formulate împotriva acesteia nefiind găsite fondate, astfel că, în temeiul art. 453 al. 1 Cod de procedură civilă, va fi obligată a plăti acesteia suma de 2.060 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel. Acest cuantum include onorariului apărătorului ales, potrivit chitanțelor de la fila 25 dosar fond și fila 39 dosar apel, în sumă totalizată de 2.000 lei, sumă care, pentru aceleași considerente expuse în privința cheltuielilor efectuate de intimatul-pârât H.C.P., nu pot fi apreciate a avea un nivel nereal și nerezonabil, așa cum a susținut apelanta-reclamantă. La această sumă se adaugă suma de 60 lei cheltuieli de deplasare dus-întors pe ruta Iași - Piatra Neamț ale apărătorului ales, pentru prezența la termenele de judecată din data de 29.04.2014 și 10.02.2015, potrivit precizărilor făcute mai sus, când s-a analizat situația cheltuielilor care au fost luate în calcul pentru intimatul-pârât H.C.P..
| ← Drept civil. Minori și familie. Ordonanţă preşedinţială -... | Drept civil. Minori și familie – ordin de protecție → |
|---|
