Drept procesual civil. Calea de atac  raportat la valoarea obiectului unor cereri de chemare în judecată conexate.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 51 din data de 13.02.2014

Drept procesual civil. Calea de atac raportat la valoarea obiectului unor cereri de chemare în judecată conexate.

Dispoziția instanței de fond de a conexa cele trei dosare pentru a fi judecate împreună nu aduce atingere pretențiilor fiecărui reclamant în ce privește calea de atac a hotărârii pronunțate în cauză, pentru că nu se majorează cuantumul obiectului cauzei deduse judecății. Altfel spus, este lipsit de relevanță, sub aspectul căii de atac cu care se atacă sentința pronunțată în cauză, dacă pretențiile reclamanților se judecă în același dosar sau în dosare separate, calea de atac fiind dată de valoarea pretențiilor.

Secția I civilă - Decizia civilă nr.51/ 13 februarie 2014

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Alba Iulia, sub dosar nr. 9523/176/2011, reclamantul G.B. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții R.E.M. și A.H.A.K., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru decesul soției sale, G.I., ca urmare a accidentului din 08.11.2009, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Alba Iulia, sub dosar nr.9525/176/2012, reclamanta J.A.M.. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții R.E.M. și A.H.A.K., ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 8000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a suferințelor prezente și viitoare suferite în urma accidentului din data de 08.11.2009, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Alba Iulia, sub dosar nr. 9524/176/2011, reclamantul C.I. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorelor C.I.C., C.D.F. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții R.E.M. și A.H.A.K., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru decesul soției sale, C.I., ca urmare a accidentului din 08.11.2009, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 03.04.2012, instanța a admis excepția conexității, invocată din oficiu, și a dispus conexarea cauzelor ce fac obiectul dosarelor nr.9524/176/2011 și nr.9524/176/2011 ale Judecătoriei Alba Iulia cu cea care face obiectul dosarului nr.9523/176/2011.

Prin sentința civilă nr. 2978/2012 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. 9523/176/2011 s-au respins acțiunile civile formulate de reclamanții G.B., J.A.M. și C.I. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorelor C.I.C., C.D.F. în contradictoriu cu pârâtele R.E.M., și A.V.A.G. prin A. SA- București, Sucursala A.I.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții G.B., C.I. și J.A.M., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, arătând că prima instanță nu a intrat în judecarea fondului, să fie anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 107/A/2013 pronunțată de Tribunalul Alba-secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2978/2012 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr: 9523/176/2011, schimbată în tot sentința atacată și rejudecând cauza în fond au fost admise în parte acțiunile civile. În consecință a fost obligată pârâta R.E.M. să plătească următoarele sume cu titlu de daune morale.

- reclamantului G.B. suma de 4.000 euro

- reclamantului C.I. suma de 14.000 euro

- reclamantei J.A.M. suma de 6.000 euro

A fost obligată pârâta să plătească cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta.

Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei nr. 207/2013 pronunțată de Tribunalul Alba, menționând că vor depune într-un memoriu separat motivele, însă nu au mai fost depuse.

Pârâta R.E.M. a solicitat casarea deciziei atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare în recurs sau în apel, urmând ca instanța să se pronunța și față de pârâta A.V.A.G. În subsidiar se solicită, în temeiul art. 304 pct. 6 , 7 și 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile nr. 2978/2012 a Judecătoriei Alba Iulia. Cu cheltuieli de judecată.

Prima critică, întemeiată pe art. 304 cpt. 5 cod procedură civilă, se referă la încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură sancționate cu nulitatea de dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă. Se susține că reclamanții au formulat cereri separate, pretențiile fiecăruia dintre ei fiind sub limita de 100000 lei, însă instanța de recurs a fost în eroare în momentul analizării cererilor introductive în ceea ce privește moneda în care a fost exprimată valoarea pretențiilor. S-a reținut că reclamanții au cerut pretenții de 40.000 euro, respectiv 8000 euro, însă în realitate aceștia au cerut 40.000 lei, și doar reclamanta J a cerut 8000 euro. La stabilirea căii de atac, trebuie avută în vedere valoarea fiecărei cereri luată separat, și nu valoarea cumulată a acestora. În situația în care nu s-ar fi conexat cele trei cereri, recursul era calea de atac și consideră inadmisibil a obține o cale de atac suplimentară doar ac urmare a conexării. De aceea, solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, ca instanță de recurs.

În baza aceluiași temei de drept solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru că reclamanții au solicitat obligarea societății pârâte R.E.M. în solidar cu pârâta A.V.A.G., însă instanța de apel nu s-a pronunțat față de asigurător. Nici în considerente nu este nici o referire la respingerea cererii față de asigurător, neregularitate care poate fi înlăturată doar prin anularea actului. Susține că vătămarea rezultă din faptul că obligarea pârâtei la despăgubiri în solidar cu asigurătorul evită un nou litigiu îndreptat împotriva acestuia pentru plata despăgubirii pentru risc asigurat.

Prin decizia civilă nr. 51/2014 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul formulat de către pârâta R.E.M. împotriva deciziei civile nr. 207/A/2013 a Tribunalului Alba - Secția I a civilă pe care a casat-o și a trimis cauza Tribunalului Alba pentru judecarea recursului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2978/2012 a Judecătoriei Alba - Iulia.

S-a constatat nul recursul formulat de reclamanți împotriva deciziei civile Tribunalului Alba.

În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

În ceea ce privește recursul pârâtei:

Prin acțiunea introductivă, reclamanții C.I. și G.B. au cerut fiecare despăgubiri de 40.000 lei, iar reclamanta J.M. de 8000 euro. Fiecare reclamant a avut acțiune personală, îndreptată însă împotriva aceleiași pârâte, și izvorâtă din aceeași împrejurare. Pretențiile fiecărui reclamant sunt sub pragul de 100.000 lei, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 282¹ cod procedură civilă, hotărârea pronunțată de instanța de fond nefiind supusă apelului, ci doar recursului.

Dispoziția instanței de fond de a conexa cele trei dosare pentru a fi judecate împreună nu aduce atingere pretențiilor fiecărui reclamant în ce privește calea de atac a hotărârii pronunțate în cauză, pentru că nu se majorează cuantumul obiectului cauzei deduse judecății. Altfel spus, este lipsit de relevanță, sub aspectul căii de atac cu care se atacă sentința pronunțată în cauză, dacă pretențiile reclamanților se judecă în același dosar sau în dosare separate, calea de atac fiind dată de valoarea pretențiilor.

Ca urmare, a fost admis ca fondat recursul pârâtei și în temeiul art. 312 și art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea recursului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drept procesual civil. Calea de atac  raportat la valoarea obiectului unor cereri de chemare în judecată conexate.