Eroare materială. Acordarea cheltuielilor de judecată.
Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 442 din data de 25.11.2014
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 06.10.2014, în dosarul nr. 763/311/2013, recurenta reclamantă V. V., în contradictoriu cu intimata pârâtă M.M., în temeiul dispoz. art. 281 V.C.P.civ. a solicitat instanței să îndrepte eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 252/03.06.2014, pronunțată de Tribunalul Olt, în sensul de a se menționa și cheltuielile de judecată, respectiv taxa judiciară și onorariu de avocat, urmând să se dispună obligarea pârâtei la achitarea în favoarea sa a acestor sume, în cauză fiind aplicabile dispoz. art. 274 alin. 1 V.C.pr.civ.
A mai arătat recurenta reclamantă că, întrucât această decizie nu i-a fost comunicată, a luat cunoștință de conținutul acesteia la data de 10.09.2014, așa cum rezultă din cererea formulată și anexată la dosar.
Prin concluziile scrise formulate la data de 21.11.2014, intimata pârâtă M. M. a solicitat respingerea cererii de îndreptare eroare materială formulată de recurenta reclamantă, ca neîntemeiată.
Referitor la cheltuielile de judecată la care reclamanta susține că este îndreptățită, arată că în practica judiciară s-a stabilit că la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, poziția juridică de parte câștigătoare fiind determinată de raportul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Astfel, prin decizia civilă nr. 1837/22.05.2014 ÎCCJ a statuat că "prin anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, acțiunea reclamantului nu a fost soluționată, nefiind stabilită partea câștigătoare, astfel că, în mod corect, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată";.
Se arată că, în cauza de față, prin admiterea recursului a fost casată sentința de la fond iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare. În rejudecare, la instanța de fond, cauza a fost înregistrată cu nr. 763/311/2013*, cu termen de judecată la data de 08.12.2014, când, cheltuielile de judecată solicitate, vor fi acordate cu ocazia pronunțării soluției asupra fondului , iar modul de suportare al acestora în raport de obiectul procesului și la cererile părților.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de astăzi, în temeiul art. 84 C.proc.civ., pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri, tribunalul a calificat cererea formulată de recurenta reclamantă drept cerere de completare dispozitiv.
Analizând cererea formulată de recurentă în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 2812 alin. 1 C.proc.civ., "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.";.
În speță, tribunalul reține că prin decizia civilă nr. 252/03.06.2014, pronunțată în dosarul nr. 763/311/2013 Tribunalul Olt a admis recursul declarat de recurenta reclamantă V. V. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 12.09.2013 și a sentinței civile nr. 12523/17.12.2013, a casat cele două hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Slatina.
Este drept, atât prin cererea de recurs, cât și cu ocazia dezbaterilor orale consemnate în practicaua deciziei sus-menționate, recurenta reclamantă a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Însă, tribunalul reține că, potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul.
Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.
În cauză, prin casarea hotărârilor instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, acțiunea reclamantei nu a fost soluționată și cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, se constată că prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câștigătoare, astfel încât în mod corect instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de trimitere odată cu soluționarea fondului.
Astfel fiind, raportat la aceste considerente, tribunalul urmează să respingă cererea de completare dispozitiv formulată de recurenta reclamantă.
Data publicarii pe portal:21.01.2015
← Acţiune,anulare contract de vânzare cumpărare..... | ACŢIUNE ÎN CONSTATARE → |
---|