Expropriere în baza legii nr.255/2010. obligare expropriator la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1783 din data de 24.11.2016

Expropriere în baza Legii nr.255/2010. Obligare expropriator la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat.

Este foarte adevărat faptul că legiuitorul nu a stabilit un termen imperativ și expres în care expropriatorul să emită hotărârea de despăgubiri, dar acest aspect nu îi conferă dreptul de a amâna sau extinde nejustificat îndeplinirea acestei obligații.

Ca urmare, având în vedere disp. art. 21 alin. 1 din Constituția României, art. 6 din CEDO, dar și obligațiile stabilite în sarcina apelantei prin art. 9, 19-21 din legea 255/2010, s-a apreciat că lipsa hotărârii de stabilirea a despăgubirilor echivalează cu refuzul expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile reglementate de textele legale menționate, așa încât, în mod corect și legal, instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii reclamantei.

Secția I civilă - Decizia civilă nr. 1783/24 noiembrie 2016.

Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2016 sub dosar nr…/107/2016 formulată de D.A., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL T. și I. PRIN C.N.A.D.N.R. - S.A. s-a solicitat ca prin hotărâre judecătorească:

1) să fie obligat pârâtul sa emită in condițiile art. 20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantei conform TP …/…/25.01.2010, teren situat în S., în locul Dr. L., înscris în anexa 2 a HG 399/13.05.2014 la poziția …: nr. parcela A …/…/…/…, arabil nr. cad …/3 în suprafața de 60,22 mp;

2) să fie obligat pârâtul sa emită in condițiile art. 20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantei conform TP …/…/25.01.2010, teren situat în S., în locul Dr. L., înscris in anexa 2 a HG 399/13.05.2014 la poziția …: nr. parcela A …/…/…/…, arabil, nr. cad …/1 în suprafața de 630,87 mp;

3) să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr…/2016 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar …/107/2016 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta D.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. București și în consecință :

A fost obligat pârâtul să emită în condițiile art. 20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantei conform TP …/…/25.01.2010, teren situat în S., în locul Dr.L., înscris în anexa 2 a HG 399/13.05.2014 la poziția …, nr. parcela A …/…/…/…, arabil, nr.cad…/3, în suprafață de 60,22 mp.

A fost obligat pârâtul să emită în condițiile art. 20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantei conform TP …/…/25.01.2010, teren situat în S., în locul Dr.L., înscris în anexa 2 a HG 399/13.05.2014 la poziția …, nr. parcela A …/…/…/…, arabil, nr.cad…/1, în suprafață de 630,87 mp.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta este proprietara terenului situat în S., în locul Dr.L., nr. parcela A …/…/…/…, arabil, nr.cad…/3, în suprafață de 60,22 mp și a terenului situat în S., în locul Dr.L., nr. parcela A …/…/…/…, arabil, nr.cad…/1, în suprafață de 630,87 mp, conform TP …/…/25.01.2010.

Conform art.9 alin.1 din Legea nr.255/2010 la data de 31.07.2014 a fost emisă decizia de expropriere nr…, în cadrul căreia imobilele proprietatea reclamantei au fost înscrise în anexa 2 a HG 399/13.05.2014 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții "A.S.-T.", la poziția … și respectiv la poziția ...

Prin adresa nr…/11.07.2014 emisă de pârâtă ., reclamanta a fost notificată asupra faptului că imobilele sale situate în extravilanul localității S., jud. A., înscrise în anexa 2 a HG 399/13.05.2014 urmează a fi expropriate pentru lucrări de utilitate publică, termenul de eliberare a imobilelor notificate fiind de 30 de zile de la data notificării.

Reclamanta a depus dovada dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat la data de 07.08.2014, astfel cum rezultă din adresa depusă la fila … dosar.

Deși în speță transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtului a operat încă din data de 31.07.2014, data emiterii deciziei de expropriere nr…/31.07.2014, pârâtul nu și-a îndeplinit nici la acest moment, respectiv la aproape 2 ani de la data exproprierii, obligația legală de a emite hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor datorate reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 18-20 din Legea nr. 255/2010.

Instanța a reținut că pârâtul a avut la dispoziție aproape 2 ani de zile pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de Legea nr. 255/2010, însă abia la data de 19.04.2016 au fost numite comisiile de verificare a dreptului de proprietate potrivit art.18 din actul normativ anterior menționat, ceea ce echivalează practic cu un refuz al expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile reglementate de lege, în cauză fiind depășit orice termen rezonabil de emitere a hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Având în vedere dispozițiile art.44 din Constituția României potrivit cărora "proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titular și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire";, art.562 Cod civil, potrivit cărora exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire, precum și faptul că reclamanta este lipsită de aproape 2 ani de zile atât de dreptul său de proprietate, cât și de despăgubirea justă și prealabilă prevăzută de lege, fiind depășit orice termen rezonabil (pârâtul nu poate preciza nici la acest moment un termen pentru finalizarea procedurilor, în condițiile în care emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor se află la latitudinea expropriatorului, care nu a înțeles să respecte termenele prevăzute de Legea nr.255/2010), Tribunalul a admis acțiunea reclamantei și, în consecință:

A obligat pârâtul să emită în condițiile art. 20 din Legea nr. 255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantei conform TP …/…/25.01.2010, teren situat în S., în locul Dr.L., înscris în anexa 2 a HG 399/13.05.2014 la poziția …, nr. parcela A …/…/…/…, arabil, nr.cad…/3, în suprafață de 60,22 mp.

A obligat pârâtul să emită în condițiile art.20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantei conform TP …/…/25.01.2010, teren situat în S., în locul Dr.L., înscris în anexa 2 a HG 399/13.05.2014 la poziția …, nr. parcela A …/…/…/…, arabil, nr.cad…/1, în suprafață de 630,87 mp.

În baza art.453 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 1783/24 noiembrie 2016 Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția inadmisibilității apelului declarat de C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P.C., invocată de intimata reclamantă D.A.

A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P.C. cu sediul în C.N., str. D. nr… împotriva sentinței civile nr…/14.06.2016 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr…/107/2016.

A obligat apelanta C.N.A.D.N. din România SA prin D.R.D.P.C. să plătească intimatei reclamante D.A. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

Hotărârea în prezent atacată a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CNADNR S.A., cea din urmă instituție fiind cea care pe parcursul derulării procesului la instanța de fond a întocmit toate actele procedurale în cauză, dar și cea care a notificat reclamantei intenția de expropriere a terenului, care are atribuții legale concrete în procedura de expropriere, dar și cea cu care intimata a înțeles să deruleze întreaga corespondență.

Mai mult decât atât, reprezentarea legală de către CNADNR S.A. a Statului Român în litigiul de față este dată de disp. art.2 alin.3 lit. a din Legea nr.255/2010 și ca urmare excepția inadmisibilității s-a apreciat că se impune a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe disp. art.18-21 din Legea nr.255/2010, art. 562 alin. 3 C. civil, art. 44 alin. 3 și 21 alin. 1 din Constituție, art. 6 din CEDO și art. 192 și urm. CPC.

Art. 18 din Legea nr.255/2010 statuează că în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei de expropriere, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.

Decizia de expropriere nr…/31.07.2014 care are în vedere terenurile în litigiu se constată că a fost emisă încă de acum 2 ani, dată de la care pârâta-apelantă nu a finalizat lucrările instituite în sarcina sa potrivit disp. art. 8-17 din Legea nr.255/2010, neîndeplinind astfel nici cerințele art. 20 din Legea nr.255/2010, potrivit cărora:

" Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condițiile prezentei legi se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți, se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului.";

În mod corect, în acest context, instanța de fond a reținut încălcarea termenului rezonabil de emitere a hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către expropriator, având în vedere timpul scurs de la 31.07.2014 și până în prezent, acest interval neputând fi apreciat ca reprezentând o durată rezonabilă, atâta timp cât nu se asigură eficacitatea respectivei proceduri.

Este foarte adevărat faptul că legiuitorul nu a stabilit un termen imperativ și expres în care expropriatorul să emită hotărârea de despăgubiri, dar acest aspect nu îi conferă dreptul de a amâna sau extinde nejustificat îndeplinirea acestei obligații.

Ca urmare, având în vedere disp. art.21 alin.1 din Constituția României, art. 6 din CEDO, dar și obligațiile stabilite în sarcina apelantei prin art.9, 19-21 din Legea nr.255/2010, s-a apreciat că lipsa hotărârii de stabilirea a despăgubirilor echivalează cu refuzul expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile reglementate de textele legale menționate, așa încât, în mod corect și legal, instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii reclamantei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere în baza legii nr.255/2010. obligare expropriator la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat.