Legea nr.10/2010. dovada dreptului de proprietate în regim de carte funciară.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1732 din data de 22.11.2016
Legea nr.10/2010. Dovada dreptului de proprietate în regim de carte funciară.
În materie de probațiune a dreptului de proprietate, chiar și în domeniul de reglementare al dispozițiilor art. 3 al.1 lit.a) din Legea nr.10/2001, sunt relevante două repere esențiale și anume: locul situării imobilului - în speță jud. S.- și momentul când se pretinde că ar fi avut loc transferul dreptului de proprietate în patrimoniul antecesorului reclamantului, ambele supuse sistemului publicității reale instituite prin Codul Civil Austriac ( aplicabil la data încheierii actului de vânzare) și ulterior prin Decretul Lege nr.115/1938 (aplicabil la data preluării abuzive) și care prevedeau efectul constitutiv al întabulării în cartea funciară.
Atât codul civil cât și Decretul Lege nr.115/1938 prevăd expres excepțiile de la obligativitatea înscrierii în cartea funciară, când drepturile reale se dobândesc fără înscriere, și anume:dobândirea prin succesiune, vânzare silită și expropriere, cazuri excluse în speță. Se impune a se menționa că dispozițiile Legii nr.10/2001 nu derogă de la prevederile Decretului Lege nr.115/1938.
Cum dreptul de proprietate pretins a fi fost dobândit prin contractul de vânzare -cumpărare încheiat în anul 1937, contract ce nu a fost întabulat în cartea funciară, și, care nu provine de la proprietarul tabular, este evident că dreptul real, de proprietate, al antecesorului reclamantului nu s-a constituit.
Secția I civilă - Decizia civilă nr. 1732/22 noiembrie 2016
Prin cererea precizată promovată sub nr… din 29.01.2016 la Tribunalul Sibiu, reclamantul S.M. a cerut în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei P., anularea Dispoziției nr…/2015 prin care a fost respinsă notificarea sa privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul moară țărănească din satul B. comuna P., naționalizată abuziv, obligarea intimatului să depună dosarul privind cererea de retrocedare și să emită Dispoziție de acordare măsuri reparatorii prin echivalent. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr…/2016, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea precizată înaintată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL COMUNEI P. și în consecință:
A fost obligat intimatul să emită Dispoziție de acordare măsuri reparatorii, prin echivalent, reclamantului pentru moara țărănească și utilitățile acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut și motivat următoarele:
Reclamantul a susținut că antecesorul său a fost supus naționalizării cu privire la moara din satul Broșteni comuna Pauca, inclusiv utilitățile aferente.
Art.35 din Legea nr.10/2001 arată că Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității. Instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.
În ce privește dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului, au fost depuse acte doveditoare și acte în dovedire calității de succesor.
Copia foii CF, depusă la dosar arată că nici tatăl reclamantului, nici terțul de la care acesta a cumpărat moara nu figurează înscriși. Mai mult, pentru perioada anterioară celei de referință, proprietar al imobilului pretins a fi fost prevăzut cu moară a fost P.B.O., care nu este cel care a vândut moara antecesorului reclamantului, iar imobilul are întinderea de 250 mp.
Instanța de fond a apreciat că din contractul de vânzare-cumpărare și din PV încheiat la data de 13.06.1948 rezultă fără îndoială că la data naționalizării proprietar era tatăl reclamantului și că el și nu altă persoană a fost deposedat de dreptul de proprietate asupra morii țărănești.
Față de toate acestea, acțiunea s-a apreciat a fi fondată și a fost admisă astfel cum a fost formulată, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Ca urmare, s-a dispus anularea Dispoziției nr…/2015 prin care a fost respinsă notificarea sa privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul moară țărănească din satul Broșteni comuna Păuca, naționalizată abuziv și obligat intimatul să emită Dispoziție de acordare măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului pentru moara țărănească și utilitățile acesteia.
Prin decizia civilă nr. 1732/2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis ca fondat apelul declarat de pârâtul Primarul Comunei P. împotriva sentinței civile nr.../2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția I-a civilă în dosarul nr…/85/2016 pe care o schimbă în tot și în consecință:
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei P.
În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:
Reclamantul intimat a investit instanța de judecată cu o contestație împotriva Dispoziției nr…/2015 emisă de apelant în temeiul Legii nr.10/2001 prin care s-a dispus respingerea notificării nr…/…/2003 pentru acordarea de despăgubiri/măsuri reparatorii pentru bunurile imobile sau mobile, care au aparținut antecesorului reclamantului, întrucât nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, nefiind îndeplinite cerințele art. 3 lit.a din Legea nr.10/2001. S-a mai reținut în dispoziție referitor la instalația preluată de stat, faptul inexistenței acesteia la data intrării în vigoare a legii.
În mod greșit contestația astfel formulată a fost admisă de către instanța de fond fiind obligat apelantul să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat, moară țărănească și utilitățile acesteia, și, astfel, se impune reformarea sentinței atacate.
Legea nr.10/2001 în temeiul căreia reclamantul a formulat notificarea reglementează procedura de acordare a masurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv in proprietatea statului in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.
De esența acestei acțiuni, formulate în temeiul art.26 din Legea nr.10/2001, este în primul rând existența bunului în patrimoniul fostului proprietar în perioada anterioară actului de preluare abuzivă, și faptul juridic al preluării imobilului printr-un act cu caracter abuziv sau, altfel spus, deposedarea titularului dreptului de proprietate de bunul său. În cauză nu sunt aplicabile prevederile art.24 din lege conform cărora în absenta unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezuma a fi cea recunoscuta în actul normativ prin care a fost dispusa măsura preluării abuzive. Prin acest text legal legiuitorul instituie o prezumție legală de proprietate în favoarea persoanei care figurează în legea sau decretul de preluare.
Or, în cauza, reclamantul deși face dovada preluării imobilului in patrimoniul statului de la autorul său, S.N., a cărei succesiune a dovedit-o, nu face dovada existenței bunului în patrimoniul antecesorului său cu titlu de proprietate, aceasta cu atât mai mult cu cât în anexele Legii de naționalizare nr.119/1948 nu apare menționat imobilul notificat.
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii reglementate prin Legea nr.10/2001, reclamantul avea obligația potrivit art.249 Cod procedură civilă de a proba nu numai preluarea abuzivă de către statul român a imobilului în litigiu, ci și existența dreptului de proprietate a autorului său la data preluării.
Cu privire la preluarea abuziva, Curtea constata ca, din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal de naționalizare întocmit în baza Legii nr.119/1945 s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului moară.
Cu privire la dovada dreptului de proprietate a antecesorului reclamantului asupra imobilului moară țărănească se rețin următoarele:
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 23.1 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin Hotărârea nr.250/2007, prin acte doveditoare se înțelege:
Art. 23 din lege:
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.)
a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea);
b) actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor);
c) orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute la art.11 din lege, sunt suficiente prezentarea actului de expropriere și, după caz, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;
d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);
e) în cazul în care construcția a fost demolată, orice act juridic care descrie construcția demolată;
f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;
g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale;
h) declarații notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.
23.2. Se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor.
23.3. În cazul în care actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor sunt prezentate în fotocopii, se va solicita petenților și prezentarea originalelor sau duplicatelor, în vederea verificării și certificării acestora de către salariații entității învestite cu soluționarea notificării.
23.4. În cazuri deosebite se pot solicita și declarații notariale date de persoane în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei.
a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea);
Însă aceste dispoziții nu derogă de la prevederile Decretului Lege nr.115/1938, respectiv de la principiile dreptului comun în regim de carte funciară. Astfel, așa cum s-a arătat, cu singura excepție a prezumției relative de proprietate pe care o instituie art.24 din lege, în toate celelalte cazuri, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat se face în condițiile dreptului comun aplicabil la data preluării abuzive.
Corect arată apelantul că în speță reclamantul nu a făcut dovada că are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii întrucât actele depuse la dosar nu fac dovada proprietății antecesorului său asupra imobilului notificat.
Reiterăm, așa cum rezultă din întreaga reglementare a Legii nr.10/2001, respectiv art. 3 al.1 lit.a), beneficiarii despăgubirilor sunt persoanele care au avut calitatea de proprietari ai imobilelor preluate abuziv de Statul român în sensul dispozițiilor art. 2 din lege, respectiv moștenitorii acestora iar dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat se face în condițiile dreptului comun, așa cum rezultă din art.23 și 24 din Legea nr.10/2001.
În materie de probațiune a dreptului de proprietate, chiar și în domeniul de reglementare al dispozițiilor art.3 al.1 lit.a) din Legea nr.10/2001, sunt relevante două repere esențiale și anume: locul situării imobilului - în speță jud. S.- și momentul când se pretinde că ar fi avut loc transferul dreptului de proprietate în patrimoniul antecesorului reclamantului, ambele supuse sistemului publicității reale instituite prin Codul Civil Austriac ( aplicabil la data încheierii actului de vânzare) și ulterior prin Decretul Lege nr.115/1938 (aplicabil la data preluării abuzive) și care prevedeau efectul constitutiv al întabulării în cartea funciară.
Atât codul civil cât și Decretul Lege nr.115/1938 prevăd expres excepțiile de la obligativitatea înscrierii în cartea funciară, când drepturile reale se dobândesc fără înscriere, și anume:dobândirea prin succesiune, vânzare silită și expropriere, cazuri excluse în speță. Se impune a se menționa că dispozițiile Legii nr.10/2001 nu derogă de la prevederile Decretului Lege nr.115/38.
Cum dreptul de proprietate pretins a fi fost dobândit prin contractul de vânzare -cumpărare încheiat în anul 1937, contract ce nu a fost întabulat în cartea funciară, și, care nu provine de la proprietarul tabular, este evident că dreptul real, de proprietate, al antecesorului reclamantului nu s-a constituit.
Astfel, înscrisul depus la dosar, intitulat contract de vânzare -cumpărare, încheiat în data de 18 nov.1937, vizează imobilul-fără date de carte funciară -" o instalație de moară țărănească";, la vânzător fiind menționat D.N., iar cumpărător este trecut antecesorul reclamantului, S.N.
Acest înscris nu face dovada proprietății imobilului notificat întrucât, așa cum s-a arătat, în sistem de carte funciară drepturile se nasc doar la momentul întabulării în cartea funciară realizată împotriva celui ce este titular al dreptului înscris, potrivit art.431 cod civil Austriac, respectiv art.17-18 din Decretul Lege nr.115/1938.
Or, conform copiei cărții funciare depuse la dosar, vânzătorul D.N. nu este înscris ca și proprietar, ci în CF … B., nr. top … sub B … sunt întabulați alți proprietari, respectiv V.C., L.I. și P.B.O.
Curtea nu poate primi apărările intimatului reclamant în sensul că deși nu este întabulat în cartea funciară, a făcut dovada proprietății asupra imobilului cu procesul-verbal de preluare, față de cele arătate mai sus.
Este adevărat că procesul-verbal de naționalizare încheiat în baza Legii nr.119/1948 la data de 13 iunie 1948 îl menționează ca și proprietar al morii pe antecesorul reclamantului. Însă aceasta nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului naționalizat, față de lipsa întabulării în cartea funciară, în contextul în care, cum corect arată apelantul, dispozițiile legii de naționalizare au vizat atât proprietarii persoane fizice și juridice cât și orice persoane care dețineau cu orice titlu imobilele prevăzute a fi naționalizate.
În concluzie, in condițiile art. 3 lit. a), art. 23 din Legea nr.10/2001, Curtea constata că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Cu referire la motivul înscris în declarația de apel la punctul II se reține că intimatul reclamant prin notificarea nr…/2001, reînregistrată sub nr…/…/2003 a solicitat despăgubiri ( în valoare de 200 milioane lei) pentru bunurile imobile -moară țărănească - și bunuri mobile -utilaje și instalații - care au aparținut tatălui său, def. S.N.
Astfel, susținerea reclamantului din întâmpinare, în sensul că nu a solicitat decât imobilul nu și utilajele și instalațiile este eronată, cu atât mai mult cu cât prima instanță a dispus nelegal acordarea despăgubirilor atât pentru moara țărănească cât și pentru utilajele acesteia.
Prin urmare, susținerile apelantului referitoare la incidența prevederilor art.6 al.2 din Legea nr.10/2001 sunt fondate și necontestate de intimat, întrucât, chiar dacă antecesorul reclamantului ar fi fost proprietarul instalației morii țărănești preluate de stat în baza art.1 și 2 din Legea nr.119/1948 (ceea ce în speță este exclus), aceasta fiind distrusă, nu face obiectul Legii nr.10/2001.
Obținerea de măsuri reparatorii pentru imobilele prin destinație, respectiv utilajele și instalațiile care se aflau în clădirea sau pe terenul preluat de stat, dacă serveau la exploatarea acelui fond și dacă erau în proprietatea deținătorului imobilului prin natura sa, este condiționată de existența lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalațiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una din despăgubirile prevăzute de lege, nici în natură, nici prin echivalent.
| ← Aplicarea teoriei impreviziunii în contractele de achiziții... | Expropriere în baza legii nr.255/2010. obligare expropriator la... → |
|---|
