Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Decizie nr. 1921 din data de 09.10.2017
Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2017:..........
Dosar nr. 16513/215/2015
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1921/2017
Ședința publică de la 09 Octombrie 2017
Completul compus din:
PREȘEDINTE .............
Judecător ..................
Grefier ............
Pe rol judecarea apelurilor declarate de apelantul-reclamant ....... și apelanta-pârâtă .......... împotriva sentinței civile nr. ........., pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. .........., în contradictoriu cu intimații-pârâți ..........., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru apelantul-reclamant ......., reprezentant convențional, avocat ........, în baza împuternicirii avocațiale nr. ........, emisă de Baroul Dolj și apelanta-pârâtă ........., personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- s-a primit răspuns la adresa efectuată către ...........
Apelanta-pârâtă ...... solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată pentru a se prezenta apărătorul său.
Se prezintă avocat ......., pentru apelanta-pârâtă ..........
Având pe rând cuvântul părțile, prin apărători, arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească conform art. 244 Cod procedură civilă, considerându-se lămurită și acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.
Avocat ......, pentru apelantul-reclamant ........, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate la Judecătoria Craiova în sensul anulării și titlurilor de proprietate nr. ........ în sensul radierii persoanelor care sunt menținute de către instanța de fond în titlurile de proprietate, deși sunt înscrise eronat în titlul de proprietate și ar trebui să fie menținut în continuare soluția pronunțată pe titlul de proprietate nr. ......... doar în privința persoanei ....... Așa cum a înțeles instanța să anuleze parțial titlul de proprietate nr. ....., în sensul că a menținut doar calitatea de titular al dreptului de proprietate al apelantului, ar fi trebuit să se aplice același raționament logic și în privința celorlalte 2 titluri de proprietate.
Din cuprinsul certificatului de moștenitor rezultă că singurul moștenitor care este acceptant al succesiunii autorului după urma căreia s-a emis titlul de proprietate este ..... și corect a reținut instanța de fond că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, art. 700 c civil și Decizia de îndrumare nr. XI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se menționează faptul că au calitate de moștenitori acceptanți doar persoanele care au formulat cerere, însă nu și persoanele care au renunțat în mod expres la succesiune. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate este formulată doar de un singur titular, ......., prin urmare soluția pronunțată pe primul titlu de proprietate este corectă. În ceea ce privește al doilea titlu de proprietate nr. ....... instanța nu l-a anulat pe motivul că nu există la rubrica defunct menționat un autor, însă din anexele validate de Primăria ........ rezultă că acest titlu de proprietate a fost emis tot după același autor, ........ pentru că a fost singurul care a avut teren în proprietate și l-a înscris în registrul agricol. Solicită înlăturarea acestei motivări și a se avea în vedere că este vorba de anularea unui titlu de proprietate care este emis după același autor, iar ..... a răspuns că este identitate între ...... și ...... Arată că există identitate de autor și trebuie anulat și titlul nr. ......, întrucât cei care sunt înscriși în titlu nu au formulat cerere, nu sunt moștentori acceptanți, sunt moștenitori care au renunțat la succesiune și nu pot fi în continuare menținuți ca titulari ai dreptului de proprietate în cele 3 titluri de proprietate pe care le-au atacat. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat ......., pentru apelanta-pârâtă ......, solicită respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant ....... ca nefondat și menținerea ca fiind temeinică și legală hotărârea intanței de fond, având în vedere motivarea acesteia de respingere a cererii privind cele 2 titluri de proprietate. În ceea ce privește primul titlu de proprietate instanța explică faptul că numele pârâților nu se regăsește pe titlul respectiv, există numai numele reclamantului pe acel titlu. În ceea ce privește titlul nr. ...... hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. Prin cererea formulată la fond reclamantul nu a solicitat o îndreptare, iar diferența dintre ...... și ........ constituie obiectul unei cererii de nulitate absolută. În apel, nu se poate solicita ca instanța să constate identitate între părți doar pe baza unei adrese și să constate că titlul respectiv este greșit și apoi pe acel titlu greșit să constate nulitatea absolută pe care au invocat-o la fond, în sensul radierii de pe titlul respectiv a persoanelor care au calitatea de pârâți. Solicită admiterea apelului declarat de apelanta-pârâtă ......, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii de constatare a nulității absolute a titlurilor pentru care reclamanții au primit satisfacție la fond.
Arată că renunțarea la moștenire se menționează într-un certificat de moștenitor, însă ea implică un act notarial, o renunțare expresă din partea succesorului respectiv, dar în cauza de față nu există o astfel de probă, iar atât timp cât nu există actul imperativ prevăzut de lege în ceea ce privește renunțarea la moștenire, nu se poate considera că respectivul este renunțător doar pe baza unei mențiuni dintr-un certificat de moștenitor. Starea de fapt prezentată pentru nulitatea absolută a titlului de proprietate respectiv nu se încadrează în niciuna dintre cauzele nulității absolute prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1996, faptul că ar fi fost renunțător nedovedit nu se înscrie între motivele de nulitate absolută pe care le-au indicat ca și temei de drept. Nu există nicio dovadă de renunțare din partea pârâtei ...... Fără cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul de a le solicita pe cale separată.
Avocat ........, pentru apelantul-reclamant ..........., solicită respingerea apelului declarat de apelanta pârâtă .........., apreciind că motivarea instanței de fond este destul de lămuritoare în ceea ce privește aplicarea corectă în cauză a dispozițiilor cercetării nulității titlului de proprietate. S-a avut în vedere faptul că nu sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate tocmai pentru motivul că nu au calitatea de moștenitori. Arată că s-au făcut adrese în virtutea rolului activ al instanței de apel la Arhiva fostului notariat de Stat și s-a menționat faptul că nu există asemenea renunțări la dosar pentru că sunt acte care au fost casate. Primează analiza fondului cauzei titlurilor de proprietate raportat la motivele de nulitate absolută, iar acea rectificare, fiind un titlu perfect valabil, o pot face pe cale administrativă separată care nu împiedică judecarea fondului nulității, dacă există sau nu în cauză.
Avocat ........, pentru apelanta-pârâtă ......., arată că există principiul in dubio pro reo, cererea de nulitate absolută este formulată de reclamantul ........ care trebuia să își dovedească cererea respectivă, să depună acele acte în forma prevăzută de lege pentru că el are sarcina probei.
T R I B U N A L U L
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. ..........pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul ......, împotriva pârâților .............
S-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. ........, în sensul că se vor radia de pe acesta titularii ........, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 2534-........, în sensul că se va radia de pe acesta titulara ........ și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. ......... în sensul că se vor radia de pe acesta titularii ...........
A fost respinsă cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamant.
Au fost respinse cererile pentru cheltuieli de judecată formulate de pârâții ............
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut că, prin ........ nr. .......... s-a reconstituit numitilor .........., ca moștenitori ai defunctului ..........., dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata totala de 9 ha și 1512 mp situat în com. .........., prin ......... s-a reconstituit numitilor .......... dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totala de 1 ha și 5800 mp situat în ........., iar prin ........... s-a reconstituit numiților .........., ca moștenitori ai defunctului ......., dreptul de proprietate asupra terenului de 6300 mp situat în com...........
S-a mai reținut de către judecătorie că, potrivit certificatului de moștenitor nr............ emis de Notariatul de Stat Judetean Dolj, unicul moștenitor legal acceptant al defunctului ......... decedat la .......... este reclamantul in calitate de fiu, iar despre numiții ........... s-a menționat că au renunțat la succesiune.
Prima instanță a reținut si că este decedată și numita ........, soția lui .........., care, asa cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. ......... emis de Notariatul de Stat Județean Dolj, are ca unic moștenitor legal acceptant pe reclamant, numiții ............ fiind renunțători.
Prima instanță a reținut disp art.13 din legea 18/1991 privind stabilirea calității de mostenitor și decizia nr.XI/2007 a ICCJ data ca urmare a admiterii unui recurs in interesul legiiprin care s-a stabilit ca "In aplicarea dispozitiilor art. 8 si art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicata, beneficiază de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea in termenul prevazut de art. 700 din Codul civil, iar nu si cei care au renunțat la moștenire. "
Astfel, în aplicarea disp.art.13 alin .2 din legea 18/1991 moștenitorii sunt considerați că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o fac comisiei, însă pot beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar cei care nu au acceptat-o, în termenul și condițiile prevăzute de art. 700 din Codul civil din 1864, iar nu și cei care au renunțat la succesiune, în condițiile art. 696 din Codul civil din 1864.
Din adresele nr. ......... ale Primăriei ........... s-a reținut că la baza emiterii titlurilor de proprietate contestate a stat cererea de reconstituire nr..........., cerere ce a fost formulată doar de reclamant, însă pe verso-ul acesteia au fost enumerați și ceilalți moștenitori ai autorului: ........., iar, ca urmare, s-a întocmit anexa 3 înaintată în copie cu aceleași adrese ale ......... , în care au fost înscriși si acești moștenitori precum și numiții ........, anexa fiind validata prin ..........
Reclamantul a susținut in cererea depusa la termenul din 05.02.2016 că numiții .......... sunt practic inexistenți ca persoane, aceste susțineri fiind confirmate de adresele nr. ........ si nr......... ale .......... din care rezulta ca nu sunt cunoscute relatiile de rudenie dintre autorul ....... și numiții ............, iar aceștia nu au formulat cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate.
Față de considerentele expuse, a rezultat că moștenitorii autorului .........., fiind renunțători la succesiunea autorului lor, nu erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din titlul de proprietate nr. ......... unde .......... a fost trecut la rubrica "defunct".
In ceea ce privește celelalte două titluri de proprietate, instanța a constatat că, fie la rubrica autorului defunct nu figurează nici o persoană -.......... - astfel ca nu are relevanță faptul că cei patru succesori au renunțat la moștenirea lui ........, aceasta și în condițiile în care erau menționați pe verso/ul cererii de reconstituire formulată de reclamant și au fost validați cu suprafața de teren solicitată, iar reclamantul nu a contestat actele premergătoare, fie la rubrica autorului defunct figurează numitul ".........." cum este cazul ......... și nu "..........", astfel că în absența rectificarii titlului in acest sens instanta nu poate considera din oficiu ca este vorba despre aceeasi persoana, și astfel a apreciat că nu se impunea radierea acelor moștenitori nici din acest titlu.
In ceea ce îi privește pe numiții ........... instanța a dispus radierea lor din titlurile în care figurează nr. .........., având în vedere că nu au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire și nu au formulat cereri în acest sens, așa cum a rezultat din adresele ........... și din susținerile moștenitorilor.
In consecință, și având în vedere art. III alin.1 lit. a pct. i din legea 169/1997 modificata prin legea 247/2005, prima instanța, constatând întemeiată în parte acțiunea a admis-o ca atare și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. ......., în sensul că se vor radia de pe acesta titularii ......., a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. ........, în sensul că se va radia de pe acesta titulara ....... și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. ....., în sensul că se vor radia de pe acesta titularii .........
In baza art. 453 alin 2 NCPC, a respins cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamant, fiind nedovedită, și a respins cererile pentru cheltuieli de judecată formulate de pârâții ........., în cadrul întâmpinării, fiind nedovedită.
In baza art.453 alin 2 NCPC, a respins și cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de parata ....... ,fiind de asemenea nedovedita în condițiile in care singura dovada privind efectuarea unor cheltuieli de judecată de către aceasta depusă la dosar și anume chitanța nr. ..... emisă de Cabinet de Avocat ........ referitoare la onorariul de avocat a fost depusă după închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei și anume odată cu concluziile scrise la 18.11.2016, iar art. 452 NCPC prevede că partea trebuie să facă dovada existenței și întinderii cheltuielilor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta ...... și reclamantul ........
În apelul formulat, apelanta ........ a arătat că reclamantul nu a făcut dovada existenței condițiilor ce se impun în mod imperativ pentru validitatea renunțării, deși cererea are la bază susținerea acestuia privind calitatea de renunțător a pârâtei, astfel că, cel ce trebuia să producă dovezi în sensul declarațiilor notariale de renunțare și publicare în RNOS era reclamantul, dovezi ce nu au fost depuse pentru că nu există.
Instanța de fond a purces la judecarea cauzei, deși pârâții au solicitat acest lucru, fără a stabili care este cazul de nulitate supus judecății și cenzurii și susține că la dosar au fost depuse o serie de înscrisuri ce contrazic teza renunțării promovată de reclamant, instanța nefăcând niciun fel de referire la relevanța sau nerelevanța acestor înscrisuri.
De asemenea, s-a solicitat în mod expres efectuarea unei adrese către notar pentru a înainta declarația notarială de renunțare și dovada publicării în RNOS a renunțării, însă instanța a respins nemotivat cererea.
Apelantul ........, prin apelul formulat a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulată de apelant, în sensul constatării nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate atacate.
A arătat in motivarea apelului că instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că titlul de proprietate nr. ......., nu poate fi anulat în privința persoanelor înscrise eronat, respectiv: .........., pe considerentul că la rubrica autor defunct nu figurează nicio persoană deoarece terenul extravilan în suprafață de 1,58 ha, arabil, din titlul de proprietate, a fost reconstituit tot de pe urma defunctului ......., întrucât persoanele titulare înscrise în titlu nu au deținut niciodată teren în nume propriu.
Arată că ........ are înscrisă în registru suprafața de 11,60 ha teren pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. ........ pentru suprafața de 9,1512 ha, ........... pentru suprafața de 6.300 mp. și cea din titlu prezent 1,58 ha, iar din anexa de validare a comisiei de fond funciar se poate observa că apare înscris ca autor în urma căruia s-a emis ....... autorul ............., persoana care a deținut terenul reconstituit și dovedit cu copia registrului agricol al autorului defunct.
Intimata ........ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de reclamantul ............ și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
A arătat în întampinare că, prin cererea sa, reclamantul a invocat un motiv de nulitate absolută, acela că a fost reconstituit dreptul de proprietate unor persoane ce nu mai erau îndreptățite, fiind renunțători și a solicitat radierea moștenitorilor menționați pe titlu, iar instanța nu putea admite acest petit, deoarece pe titlul respectiv nu există decât numele reclamantului, astfel că nu avea motivul de nulitate invocat și nici nu putea dispune radierea unor mențiuni inexistente.
În ceea ce privește titlul nr. ........, hotărârea este legală și temeinică, intimata susținând că diferența dintre ......... este tot un motiv de nulitate absolută și îndreptarea nu se poate realiza prin "rectificare eroare nume".
Intimata consideră că nu poate cere nulitatea absolută și radierea unor nume de moștenitori menționate pe titlu, atâta timp cât nu există identitate între persoana înscrisă în titlul de proprietate - ....... și autorul ........, iar această eroare ce constituie motiv de nulitate absolută nu a fost înlăturată.
În apel a fost incuviințată si administrata proba cu înscrisuri, efectuându-se adresa la Camera Notarilor Publici pentru a se transmite dosarul succesoral ..... și la Primaria comunei .......... pentru transmiterea actelor care au stat la baza emiterii ....... a căror nulitate se solicită.
Deliberând asupra apelului declarat de apelanta pârâta .........., Tribunalul constată că acesta este nefondat, din considerentele ce succed:
Prima instanță a fost învestita cu o cerere in constatarea nulitatii ......., ......... și .......... invocându-se ca motiv al nulitătii faptul că acesta a fost emis pentru persoane neîndreptatite, respectiv pe numele unor persoane care nu au legatura de rudenie cu autorul, mostenitorii ..........., dar si pentru moștenitori ..........., care erau renuntatori la succesiunea autorului ...........
Contrar susținerilor apelantei intimate ..........., prima instanță, în mod temeinic si legal, a constatat, din actele depuse la dosar, în speta din certificatul de moștenitor nr. ........, că mostenitorii ............. sunt renunțători la succesiunea autorului .........
Este adevărat că prima instanță nu a verificat existenta declarațiilor notariale de renunțare, și că, deși instanța de apel a solicitat si dosarul succesoral .......... care s-a finalizat cu emiterea acestui certificat de mostenitor pentru a verifica daca existe declaratii exprese de renuntare, Camera Notarilor Publici a comunicat că acest dosar, vechi de peste 30 de ani, nu mai exista în arhivă, existând doar mapa cu certificatul de mostenitor. Însă, certificatul de mostenitor este un act autentic, necontestat până in prezent de nicio parte, deci perfect valabil, motiv pentru care Tribunalul apreciază că acesta face dovada deplină a mentiunilor cuprinse in el, in speta a faptului că mostenitorii ........... sunt renunțători .
Potrivit art 696 C civil, eredele(succesibilul) care renunta la succesiune este considerat ca nu avut niciodata calitatea de mostenitor, deci titlul său este desfiintat cu efect retroactiv.
Așa cum corect a reținut prima instanță, din disp art 13 din legea 18/1991 privind calitatea de mostenitor precum si din Decizia XI /2007 a ICCJ referitoare la posibilitatea repunerii in termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renunțat la mostenire, mostenitorii care au renunțat la succesiunea autorului, cum este cazul mostenitorilor .........., nu mai beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile care au apartinut autorului lor având in vedere caracterul indivizibil al patrimoniului succesoral.
Prin urmare susținerea apelantei că nu este renunțătoare este nefondata si nu este contrazisa de inscrisurile depuse la dosar, cum neîntemeiat afirma apelanta pârâta întrucât , din aceste inscrisuri nu rezultă decât faptul că o parte dintre mostenitorii lui ........... și-au dat acordul ca apelanta sa contruiasca o locuința pe un teren de 0,44 ha, acord care nu a are nicio relevantă in raport de mentiunile din certificatul de moștenitor nr. .......... emis de pe urma autorului ............
Deliberând asupra apelului formulat de apelantul reclamant .........., Tribunalul constată că acesta este fondat, din considerentele ce succed:
Apelantul a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că titlul de proprietate nr. ........., nu poate fi anulat în privința persoanelor înscrise eronat, respectiv: ........., pe considerentul că la rubrica autor defunct nu figurează nicio persoană.
Tribunalul constată, din actele premergătoare emiterii acestui .............., că terenul extravilan în suprafață de 1,58 ha, arabil, înscris în titlul de proprietate a apartinut, conform RA din perioada ........, tot autorului ............ și a fost reconstituit tot de pe urma defunctului .........., întrucât persoanele titulare înscrise în titlu nu au făcut dovada că au deținut teren în nume propriu, nu au solicitat acest teren in nume propriu, ci in calitate de mostenitori ai defunctului si au fost validati in anexa 3 care cuprinde autorul inscris cu teren in RA si mostenitorii si nu in anexa 2a care curpinde titularii căror li s-a reconstituit dreptul de proprietate în nume propriu .
Astfel, Tribunalul reține că autorul ........... are înscrisă în registru suprafața de 11,60 ha teren, iar aceasta suprafata a fost reconstituita mostenitorilor sai, emitandu-se titlul de proprietate nr. ......... pentru suprafața de 9,1512 ha, .......... pentru suprafața de 6.300 mp și titlul de proprietate nr ........... pentru suprafața de 1,58 ha.
De altfel, intimatii pârâti nu au contestat faptul ca terenul a apartinut inainte de colectivizare autorului ......... și nici nu au arătat că ar fi solicitat reconstituirea acestui teren în nume propriu.
Prin urmare, chiar dacă în TDP s-a omis a se trece numele autorului și au fost trecuti doar mostenitorii, această omisiune nu transforma calitatea acestora de mostenitori în titulari. De altfel, și in acest caz, ......... ar fi persoane neîndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul înscris în TDP deoarece nu au făcut dovada ca au detinut teren înainte de colectivizare, in nume propriu, si că s-au înscris cu acest teren in CAP ca să poată beneficia de reconstituire, in nume propriu.
Aceiași situație este si pentru ........... in care prenumele autorului ........ a fost scris eronat, respectiv ......... in loc de ........, acesta fiind unul si acelasi autor așa cum rezulat din adresanr ....... emisa de comisia locală .......... , iar faptul că prenumele autorului a fost mentionat gresit in ....... nu-i repune pe mostenitorii renuntatori in drepturile succesorale la care au renunțat si nici nu poate fi un impediment in constatarea nulitatii acestui ....... pentru faptul ca persoanele care au beneficiat de reconstituire nu erau persoane îndreptatite.
Astfel, contrar susținerilor intimatei ........... în sensul că diferența dintre ...... și ........ este tot un motiv de nulitate absolută a ........ si că îndreptarea nu se poate realiza prin "rectificare eroare nume", Tribunalul apreciază că așa cum rezulta din art.59 ind.1, alin.1 din Legea nr. 18/1991, republicată, completată prin Legea nr. 219/2012 :" Îndreptarea erorilor materiale înscrise in titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliara".
In acest sens este si Ordinul nr.700/09.07.2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, emis de directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Având in vede cele reținute, precum si disp art art. III alin.1 lit. a pct. i din legea 169/1997 modificata prin legea 247/2005 conform caruia "sunt lovite de nulitate absoluta actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite si anume a celor care nu au avut niciodata teren predat la CAP sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri ", Tribunalul apreciază că și .... nr. ............ sunt lovite de nulitate absolută partială.
Ca urmare a argumentelor expuse, în temeiul art 480 alin 1 Cpc, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta pârâtă ......., ca nefondat, iar in temeiul art 480 alin 2 Cpc, va admite apelul declarat de apelantul reclamant ......., va modifică în parte sentința civilă apelată în sensul că va constată nulitatea absolută parțială a ...... nr. .... și a ... nr. ...... în sensul că se vor radia de pe acestea moștenitorii titulari ...........
Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă ......., domiciliată în comuna ........., împotriva sentinței civile nr. ........, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. .........., în contradictoriu cu intimații-pârâți ..............
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant ........, împotriva aceleiași sentințe civile ......., pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. ............
Modifică în parte sentința civilă în sensul că:
Constată nulitatea absolută parțială a ....... nr. ......... și nr. ........ în sensul că se vor radia de pe acestea moștenitorii titulari ...........
Mentine restul dispozitiilor sentintei civile.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la ....................
← Despăgubiri. obligarea pârâtei să plătească reclamantei o... | Acţiune în anulare a hotărârii aga- admite acţiunea → |
---|