Hotărâre judecătorească. Cale de atac îndreptată împotriva considerentelor. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Poate fi obiect al apelului/ recursului doar dispozitivul sentinţei sau al deciziei, după caz, întrucât numai această parte a hotărârii constituie „ordinul” instanţei cu privire la raportul juridic dedus judecăţii şi este susceptibilă de executare silită. Considerentele unei hotărâri judecătoreşti servesc numai pentru a interpreta dispozitivul, neavând putere de lucru judecat decât prin dispozitiv şi numai în măsura în care îl explică şi se referă la el. Dacă partea a avut câştig de cauză, apelul/ recursul său exercitat împotriva considerentelor hotărârii primei instanţe este lipsit de interes, deoarece numai dispozitivul trece în puterea lucrului judecat. Exercitarea unei căi de atac presupune existenţa unui interes juridic, care poate fi justificat de soluţia dată de instanţa de judecată în cauză, interes ce poate fi invocat numai de partea nemulţumită de rezolvarea respectivă.
Secţia comercială, Decizia nr. 849 din 29 iunie 2010
Prin sentința comercială nr. 783/30.03.2010 pronunțată în dosarul nr. 6161/108/2009 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis cererea formulată de creditoarea AJOFM Arad având ca obiect aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC E. SRL Pâncota, dispunând deschiderea procedurii generale de insolvență față de societatea debitoare, cu toate consecințele care rezultă din aceasta, desemnând în calitate de administrator judiciar provizoriu pe E. SPRL Arad, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu mențiunea de a conduce „în tot” activitatea debitoarei.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea, solicitând modificarea ei în parte, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței conform creanței solicitate, și anume pentru suma de 139.553,08 lei, la care se adaugă penalitățile aferente calculate prin notele depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 849/29.06.2010 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de creditoarea AJOFM Arad împotriva sentinței comerciale nr. 783/30.03.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6161/108/2009. Pentru a decide astfel Curtea a reținut că instanța de recurs este ținută să analizeze dacă Tribunalul, prin judecătorul sindic, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, precum și dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ.
Prin recursul formulat instituția creditoare a susținut, în esență, că hotărârea atacată este parțial nelegală, întrucât, pe de o parte, în mod greșit Tribunalul a reținut că una dintre creanțele sale ar fi prescrisă, deși, în realitate, pentru aceasta a intervenit întreruperea termenului de prescripție, iar pe de altă parte, că, fără a-i fi verificate apărările, nu i-a fost analizată situația penalităților solicitate la debitul de 139.553,08 lei, considerând că această lipsă trebuie să fie complinită în sens pozitiv sau, dimpotrivă, negativ de către instanța de control judiciar.
Curtea a constatat că niciuna dintre aceste critici nu este întemeiată și, prin urmare, nu poate determina admiterea recursului său, cu consecința modificării în parte a hotărârii judecătorului sindic, în sensul cerut de recurentă „admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței conform creanței solicitate, și anume pentru suma de 139.553,08 lei, la care se adaugă penalitățile aferente calculate printr-un înscris depus la dosarul cauzei”. în speță nu sunt incidente cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., întrucât nu ne aflăm în situația în care judecătorul sindic nu și-ar fi motivat sentința de deschidere a procedurii insolvenței. Pe de altă parte, o hotărâre este lipsită de temei legal atunci când, din modul cum este redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, lipsa de temei legal netrebuind a fi confundată cu violarea legii sau cu nemotivarea. Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată. Cu alte cuvinte, urmează a se constata, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată în drept (dacă ea este motivată, dar greșit, atunci viciul constă în violarea legii, cu nuanțele ei greșita interpretare sau aplicare a legii), iar pe de altă parte, că nu există în legislația în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în cauză.
Criticile recurentei privitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, adică cu nesocotirea, de regulă, a unei norme de drept substanțial ori cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile sunt nejustificate. Pentru a fi în prezența primei ipoteze trebuie întrunite următoarele condiții: a) legea pretins violată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății; b) să existe o contradicție între considerente și dispozitivul hotărârii; c) viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, care contravine exigențelor legii stabilite corect în considerente. în schimb, pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze, trebuie ca instanța, recurgând la textele de lege aplicabile litigiului, să le fi dat o greșită interpretare sau faptele reținute să fi fost greșit calificate, în raport cu exigențele textelor de lege, ipoteză care, de asemenea, nu se regăsește în speță.
Trebuie avut în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea unui creditor de a se deschide față de debitorul său procedura de executare colectivă, cu toate consecințele care rezultă din adoptarea unei asemenea măsuri (desemnarea unui administrator judiciar sau, după caz, a unui lichidator provizoriu, depunerea la dosar a actelor și informațiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) din legea-cadru, comunicarea hotărârii de deschidere către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului, precum și tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi, punerea în vedere debitorului să prezinte practicianului toate informațiile cerute de acesta, precum și toate informațiile apreciate ca fiind necesare cu privire la activitatea și averea sa și, nu în ultimul rând, lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în ultimele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, stabilirea termenelor limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, a termenului de verificare a creanțelor și de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar, a termenul pentru depunerea eventualelor contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute în tabelul preliminar, a termenului de definitivare a tabelului creanțelor admise asupra averii debitorului, a datei primei ședințe a adunării generale a creditorilor etc.). Or, prima instanță s-a pronunțat cu privire la cererea introductivă, deschizând față de debitoarea intimată procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, modificată, în considerente arătând care au fost rațiunile pentru care judecătorul sindic a apreciat că cererea creditoarei este întemeiată.
Este adevărat că, pe de o parte, Tribunalul a reținut doar în considerente că dreptul material la acțiune pentru suma de 11.875 lei este prescris, întrucât pentru creanța constatată prin procesul-verbal nr. 8650/23.07.2003 termenul de prescripție extinctivă de 5 ani s-ar fi împlinit în anul 2008, aspect contestat de către recurentă, iar pe de altă parte, prima instanță „nu s-a pronunțat” cu privire la situația penalităților solicitate de creditoare la debitul de 139.553,08 lei, însă, în opinia Curții, acest lucru nici nu se impunea pentru simplul motiv că problema penalităților, sub aspectul cuantumului acestora, ca de altfel și chestiunea intervenirii sau nu a prescripției dreptului de a mai solicita creanța constatată prin procesul-verbal nr. 8650/23.07.2003, raportat la actele de executare silită invocate de instituția creditoare, respectiv somația nr. 2163/31.03.2006, care ar avea drept consecință întreruperea termenului de 5 ani, urmează să fie analizate, în primă fază, de către practician, cu ocazia întocmirii tabelului preliminar, în condițiile art. 64 și urm. din Legea nr. 85/2006, modificată, iar ulterior, de către judecătorul sindic, în conformitate cu art. 73 din Legea nr. 85/2006.
în alte cuvinte, criticile recurentei vizează considerentele hotărârii și nu dispozitivul acesteia, dispozitiv care, cu referire la prevederile art. 33 din legea menționată, este unul conform normelor incidente în speță. Or, este știut faptul că poate fi obiect al apelului/ recursului doar dispozitivul sentinței sau al deciziei, după caz, întrucât numai această parte a hotărârii constituie „ordinul” instanței cu privire la raportul juridic dedus judecății și este susceptibilă de executare silită. Considerentele unei hotărâri judecătorești servesc numai pentru a interpreta dispozitivul, neavând putere de lucru judecat decât prin dispozitiv și numai în măsura în care îl explică și se referă la el. Pe de altă parte, dacă partea a avut câștig de cauză apelul/ recursul său exercitat împotriva considerentelor hotărârii primei instanțe este lipsit de interes, deoarece numai dispozitivul trece în puterea lucrului judecat. într-adevăr, exercitarea unei căi de atac presupune existența unui interes juridic, care poate fi justificat de soluția dată de instanța de judecată în cauză, interes ce poate fi invocat numai de partea nemulțumită de rezolvarea respectivă. în cadrul unei cereri de apel/ recurs poate fi atacat doar dispozitivul hotărârii judecătorești, deoarece numai această parte a sentinței/deciziei cuprinde ceea ce se dispune de către instanță cu privire la obiectul dedus judecății. însă, în cauza de față, cererea creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea intimată a fost primită de Tribunal.
Chiar dacă sentința Tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041C.proc.civ., în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.proc.civ., instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recurs omissio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Dar, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C.proc.civ., instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele arătate, văzând și prevederile art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul creditoarei.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
| ← Suspendarea judecăţii cauzei. Premisele şi oportunitatea... | Despăgubiri accident de circulaţie. Asigurare de răspundere... → |
|---|
