Hotărâre judecătorească. Motivare. Exigenţe. Proces echitabil
| Comentarii |
|
Obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate. În cazul unui complet, judecătorul responsabil de completul de judecată trebuie să explice clar faptele şi chestiunile asupra cărora completul trebuie să se pronunţe.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1955 din 9 septembrie 2010
Prin sentința civilă nr. 334/29.01.2010, a Tribunalului Cluj, s-a respins excepția de nelegalitate privind H.C.L. Turda nr. 212/2005, H.C.L. Turda nr. 150/2006 și H.C.L. nr. 199/2005 invocată de recurentul C.S.C. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Turda prin Primar. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în privința dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezentând temeiul de drept al excepției de nelegalitate, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, iar, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară. în acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenții, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte intervenția legiuitorului pentru abrogarea ei.
De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, este de competența judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, precum legea generala privind contenciosul administrativ, care i s-ar opune. Aceeași instanță europeană a reținut în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, ca, atunci când partea îndreptățită să formuleze acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a controlului de nelegalitate.
Prin urmare, fără a depăși atribuțiile judecătorești, în sensul art. 304 pct. 4 C.proc.civ., Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită de timp, a legalității oricărui act administrativ, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale mai sus arătate și contravin practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții de Justiție de la Luxemburg în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului. Pentru cele ce preced, văzând că în cauza de față se supune controlului de legalitate, în anul 2009 acte administrativ emise în anul 2005 și respectiv 2006, Tribunalul a respins excepția de nelegalitate a H.C.L. Turda nr. 212/2005, modificată prin H.C.L. Turda nr. 150/2006 și respectiv H.C.L. Turda nr. 199/2005.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal reclamantul C.S.C. solicitând desființarea în întregime a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea în întregime a plângerii contravenționale; pe cale de excepție, să se constate nelegalitatea H.C.L. nr. 212/2005 privind buna gospodărire a mun. Turda, modificată prin H.C.L. nr. 150/2006, coroborate cu prevederile H.C.L. nr. 199/27.10.2005 privind prelungirea contractului de concesionare al transportului public local de călători nr. 10.073/28.03.2004; pe cale de excepție să se constate nelegalitatea contractului de concesiune al transportului public local de călători nr. 10.073/28.03.2004 prelungit prin H.C.L. nr. 199/2005.
în motivarea recursului, reclamantul a arătat în esență următoarele: Consiliul Local al Municipiului Turda și al Primăria mun. Turda, prin Primar, prin încălcarea normelor legale au impus și mențin o poziție de monopol pe piața locală de transport persoane a Regiei Autonome de Transport Local Turda. Pentru impunerea și menținerea acestui monopol au fost adoptate hotărârile Consiliului Local care reglementează transportul public local de persoane, în mun. Turda, care contravin dispozițiilor Legii nr. 92/2007.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat de reclamant, Curtea a reținut următoarele:
Din economia cuprinsului sentinței atacate Curtea a observat și interpretat că instanța de fond s-a pronunțat asupra incidenței excepției de inadmisibilitate a soluționării excepției de nelegalitate cu care a fost învestită de către Tribunalul Cluj în recursul declarat de către reclamant contra sentinței civile nr. 1569/23.02.2009 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca într-un contencios contravențional.
Curtea a notat faptul că instanța de fond pentru a-și argumenta soluția a înșirat practic câteva idei/ principii care se degajă din practica judiciară a CEDO și mai ales a CJUE în raport de excepția de ilegalitate reglementată de art. 241 TCE, fără însă să raporteze aceste considerații la starea de fapt și la chestiunile juridice pe care le-a ridicat excepția de nelegalitate invocată de autor. Singura referire în considerente legat de datele speței relevă o concluzie, materializată într-o exprimare generală, conform căreia s-a reținut că în anul 2009 se supun controlului de legalitate acte administrative emise în anul 2005 și respectiv în anul 2006.
în absența unor motive pertinente și suficiente necesar a fi înserate în corpul hotărârii atacate și care să susțină soluția adoptată face pasibilă casarea acesteia conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.proc.civ. cu aplicarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. în cazul unui complet, judecătorul responsabil de completul de judecată trebuie să explice clar faptele și chestiunile asupra cărora completul trebuie să se pronunțe.
Dincolo de aceste chestiuni, Curtea constată că instituția excepției de nelegalitate a fost formal introdusă în sistemul legislativ român prin Legea nr. 554/2004 în vigoare de la 5.01.2005. Conform art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ cu modificările și completările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.
Sub aspectul antamării chestiunii termenului în care trebuie introdusă excepția de nelegalitate jurisdicția de contencios constituțional, prin deciziile nr. 425 și nr. 426/10.04.2008, publicate în M. Of. nr. 354/08.05.2008, a respins excepția de neconstituționalitate, reținând că „posibilitatea invocării excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual oricând, fără limită în timp, nu este neconstituțională, întrucât „obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepției de nelegalitate”, iar „contestarea pe cale incidentală a legalității, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal”. Din această perspectivă, constatându-se că litigiul a fost judecat fără să se antameze fondul cererii de chemare în judecată (excepția de nelegalitate), în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.proc.civ. se va admite recursul declarat de reclamant se va casa în întregime sentința și se va trimite dosarul spre rejudecare aceleași instanțe de fond.
în rejudecarea cauzei, instanța de fond va urmări să motive soluția pe care o va adopta în armonie cu exigențele ce se degajă din considerentele prezentei decizii și, totodată, va ține seama și de interpretarea data de jurisdicția constituțională textului art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 relativ la termenul de introducere a unei excepții de nelegalitate vizând un act administrativ emis ori adoptat după data intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ.
(Judecător Liviu Ungur)
| ← Contestaţia deciziei de revizuire a pensiei recalculate.... | Suspendarea judecăţii cauzei. Premisele şi oportunitatea... → |
|---|
