Imobil aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate. Titlu de preluare nevalabil. Cerere de restituire în natură
Comentarii |
|
Este susceptibil de restituire în natură imobilul aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, dacă preluarea acestuia de la fostul proprietar s-a făcut în lipsa unui titlu valabil.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1521 din 16 noiembrie 2011
Prin cererea înregistrată sub nr. 3514/108/2010 la Tribunalul Arad, reclamantele C.A. și C.L.S. au chemat în judecată pârâta SC R. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce va da, să oblige pârâta să răspundă notificării nr. 253/25.06.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului moară din Ș., înscris în cartea funciară, abuziv expropriat în 1988; au solicitat ca instanța să dispună retrocedarea în natură a imobilului care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 218/1960 și Decretului nr. 712/1966 prin Decizia nr. 419/28.09.1988 a Consiliului Popular Județean Arad cu drept de administrare operativă directă și să constate trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea pârâtei; au solicitat obligarea acesteia să le lase imobilul în deplină proprietate și posesie.
în motivare, au invocat că în calitate de unice moștenitoare ale defunctului C.P.G., au formulat notificare solicitând restituirea în natură a imobilului teren și moară înscris în cartea funciară Ș.
Prin Dispoziția nr. 1546/07.08.2003, Primăria comunei Ș. le-a restituit terenul în suprafață de 710 mp, instituția trimițând notificarea vizând construcția către SC R. SRL Arad (deținătoarea acesteia) - înființată în baza Legii nr. 15/1990 și privatizată ulterior.
Imobilul teren și moară ce a aparținut antecesorului lor a fost dezmembrat după ce a fost preluat de stat. La data de 1.04.1992 parcela de teren pe care se află moara a fost preluată de pârâtă care și-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de preluare și împroprietărire în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 asupra construcției.
Au învederat că Decretul nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966 nu pot constitui titluri valabile pentru preluare, fiind contrare Constituțiilor din 1952 și 1965.
Au învederat că moara nu funcționează și au făcut referire la dispozițiile art. 489 C.civ.
în drept, au invocat art. 21 din Legea nr. 10/2001,art. 480 și urm. C.civ.
Prin sentința civilă nr. 424/15.04.2011 Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să predea reclamantelor imobilul în deplină proprietate și posesie.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamantele sunt persoane îndreptățite la retrocedare, aspect care a fost analizat de comisiile de specialitate și care au și emis Dispoziția nr. 1546/2003, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafață de 710 mp înscris în cartea funciară. în art. 4 al aceleiași dispoziții se dispune că în vederea soluționării cererii de retrocedare în natură a construcției moară aflată pe parcela sus-numită, Primăria comunei Ș. va transmite un exemplar din notificare împreună cu toate actele doveditoare către SC R. SRL Arad identificată ca persoană juridică deținătoare a imobilului. Această unitate nu a făcut niciun demers și, așa cum rezultă și din decizia civilă nr. 306/2004, acțiunea reclamantei SC R. SRL Arad împotriva Primarului comunei Ș. și a reclamantelor pentru anularea Dispoziției nr. 1546/2003 a fost respinsă.
Astfel fiind, nu există dubii cu privire la dreptul de proprietate al reclamantelor consfințit atât prin certificatul de moștenitor cât și prin extrasele de carte funciară depuse la dosar. Pârâta invocă privatizarea integrală, dar chiar contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni arată că pârâta a cumpărat 70% din capitalul ei de la Fondul Proprietății de Stat, iar modalitatea de plată s-a făcut eșalonat până la 30.06.2002. Or, din aceasta nu rezultă nici că este privatizată integral și nici că era privatizată înainte de anul 2001, când reclamantele au depus notificare.
împotriva sentinței a declarat apel pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
La termenul din 9.11.2011, în baza art. 84 C.proc.civ. raportat la art. XII din Legea nr. 202/2010, de modificare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța a calificat calea de atac declarată ca fiind recurs.
în motivare, pârâta a invocat greșita interpretare a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul dintre părți, obligația stabilită în sarcina sa fiind cea de a răspunde la notificare, și nu de restituire în natură a imobilului; or, această obligație a fost îndeplinită.
A invocat că la data formulării notificării era integral privatizată, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu a fost motivat în drept, dar susținerile recurentei pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041,art. 306 alin. (2) C.proc.civ., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța de recurs o găsește ca fiind legală urmând, însă, a substitui motivarea, pentru următoarele considerente:
Solicitând obligarea societății deținătoare la restituirea în natură a imobilului-construcție, reclamantele au invocat abuziva preluare de către stat a respectivului imobil, învederând că titlul în baza căruia s-a procedat la preluare (Decretul nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966) nu este valabil, fiind contrar Constituțiilor din 1952 și, respectiv, din 1965.
în primul rând, este de observat că pârâta nu a contestat calitatea sa de deținător al construcției, ci a invocat că, fiind o societate cu capital integral privat, nu poate fi obligată la restituirea în natură; or, în baza art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantele sunt îndreptățite doar la măsuri reparatorii prin echivalent care se propun, conform art. 29 alin. (3) din aceeași lege, de instituția publică implicată în privatizare, iar reclamantele au fost înștiințate că este necesar să se adreseze acestei instituții, respectiv A.P.A.P.S.
Este de observat însă că, prin Decizia nr. 830/2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.
Anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005,art. 27 alin. (1) [art. 29 alin. (1) în actuala numerotare după republicarea legii] prevedea că pentru imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale, privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri prin echivalent.
Cum Curtea Constituțională a constatat ca nefiind constituțională abrogarea sintagmei „preluate cu titlu valabil” și nici Guvernul și nici Parlamentul nu au pus de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției în 45 de zile de la data publicării menționatei decizii în M.Of. nr. 559/24.07.2008, norma de abrogare cuprinsă în Legea nr. 247/2005 și-a încetat efectele juridice, conform dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată și ale art. 147 alin. (1) din Constituție.
în consecință, distincția făcută de legiuitor între regimul imobilelor ce fac obiect al Legii nr. 10/2001 prin prisma valabilității titlului statului în cuprinsul art. 27 alin. (1) din lege [actual art. 29 alin. (1)] este producătoare de efecte juridice.
Cum, potrivit celor mai sus arătate, pentru imobilele preluate cu titlu valabil și aflate în patrimoniul unei societăți comerciale legal privatizate persoana îndreptățită are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, per a contrario, imobilele preluate fără titlu valabil pot fi solicitate a fi restituite în natură.
La această interpretare a normei legale conduce nu doar argumentul sus-menționat, ci și observarea scopului adoptării Legii nr. 10/2001 (repararea prejudiciilor suferite de persoanele îndreptățite prin abuziva preluare a imobilelor ce le-au aparținut). Mai mult, art. 1 din lege prevede că restituirea prin echivalent operează când cea în natură nu este posibilă, iar art. 1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007 prevede ca principiu al aplicării legii prevalența restituirii în natură.
în continuare, instanța a cercetat valabilitatea preluării de către stat a imobilului-construcție de la autorul reclamantelor.
Astfel, construcția-moară este amplasată pe terenul de 710 mp, imobilul (teren și construcție) fiind preluat de la antecesorul reclamantelor, C.P., în anul 1988.
Prin Dispoziția nr. 1546/07.08.2003 Primarul Comunei Ș. a dispus - în baza Legii nr. 10/2001 - restituirea către reclamante a terenului pe care se află construcția; în ceea ce privește edificatul, a înaintat notificarea și documentația către unitatea deținătoare, pârâta din prezenta cauză.
Decizia a fost contestată de aceasta din urmă, contestația fiind irevocabil respinsă prin sentința civilă nr. 306/11.05.2004 dată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7683/2003, decizia civilă nr. 1864/15.09.2004, dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 5784/C/2004 și decizia civilă nr. 5687/09.06.2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 42678/1/2004.
Potrivit considerentelor sentinței (menținută în apel și recurs conform celor mai sus arătate), întregul imobil (teren și moară) a fost preluat fără titlu valabil de Statul român.
Astfel, în primul rând, nevalabilitatea titlului statului (și) asupra construcției-moară a fost reținută cu putere de lucru judecat în litigiul derulat anterior între părți.
în al doilea rând, o adeverință, o declarație și un proces-verbal (acte în baza cărora imobilul a trecut în proprietatea statului) nu se constituie în titluri valabile în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
în consecință, imobilul-moară a fost preluat fără titlu valabil, astfel că reclamantele sunt îndreptățite să solicite restituirea în natură.
Conform celor mai sus arătate, pârâta nu a contestat că a primit de la Primăria Comunei Ș. notificarea reclamantelor însoțită de actele doveditoare conform art. 25 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare de la acea dată), însă susține că a încunoștințat notificatoarele cu privire la împrejurarea că imobilul a intrat în patrimoniul său - societate comercială privatizată - și că, în această situație, competența de soluționare a notificării revine A.P.A.P.S., depunând la dosarul cauzei această înștiințare.
Acest înscris nu echivalează cu o dispoziție/ decizie de restituire sau de respingere a cererii de restituire în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că, având în vedere principiul soluționării cu celeritate a notificărilor consacrat de art. 1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007 și Decizia nr. XX/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată este competentă să soluționeze cererea de restituire în natură formulată de reclamante.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 304,art. 3041C.proc.civ., instanța a respins recursul declarat de pârâta SC R. SRL Arad împotriva sentinței civile nr. 424/15.04.2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3514/108/2010.
(Judecător Florin Șuiu)
← Procedura concilierii directe. Neparcurgere. Consecinţe | Aplicarea regimului juridic de drept comun al nulităţii.... → |
---|